Conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 cp .

Decizie 1008 din 09.07.2021


Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat la momentul depunerii actului falsificat, respectiv la momentul formulării plângerii contravenţionale adresate Judecătoriei Târgu Jiu.

Orice acţiune ulterioară a inculpatului, respectiv renunţarea la judecarea plângerii contravenţionale, precum şi radierea societăţii în anul 2015, nu au nicio influență asupra momentului consumării infracţiunii şi răspunderii penale.

Pe rol,  pronunţarea în cauza penală privind apelul declarat de inculpatul ...., împotriva sentinţei penale nr.297 din 3 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. ....

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 28.06.2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp, în temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p., Curtea a stabilit termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la 09.07.2021, când a decis următoarele:

C U R T E A

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.297 din 3 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. ..., în  baza art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.  (4) și (10) Cod de procedură penală, prin raportare la art. 61 alin.4 lit.c ) şi alin.2  C.pen. s-a stabilit în privinţa inculpatului ...., pedeapsa amenzii penale in cuantum de  1350 lei, rezultată din înmulţirea unui număr de 135 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată,  fapta din data de 05.11.2018.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei amenzii penale in cuantum de  1350 lei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 83 alin. (4) Cod penal, s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirea unei infracţiuni, caz în care se va dispune revocarea amânării aplicării pedepsei și executarea pedepsei amenzii in cuantum de 1350 de lei.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.pr.pen., s-a desfiinţat total adeverința nr.28 din data de 17.10.2018.

A fost obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1512/P/2019 din data de 23.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu  fost trimis în judecată, inculpatul ...., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 CP.,  fiind astfel înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu dosarul penal nr. ....

În actul de sesizare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu  ocazia formulării  plângerii contravenţionale înregistrate pe rolul Judecătoriei Târgu - Jiu, sub nr. ..., prin  care numitul  ... a  solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria ... nr. .../17.10.2018, încheiat de către Poliţia Locală a municipiului Târgu – Jiu,  inculpatul a  falsificat  prin contrafacerea  scrierii  şi a  folosit  înscrisul intitulat adeverinţă nr.../17.10.2018, în scopul  producerii de consecinţe  juridice,  atestând la  momentul  întocmirii fapte şi  împrejurări necorespunzătoare  adevărului.

Situaţia de fapt mai sus menţionată a fost susţinută cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal încheiat în data de 10.04.2019,  în dosarul  nr. .... de Judecătoria  Tg-Jiu; plângerea contravenţională; adeverinţa nr. .../17.10.2018, emisă de către S.C. ... S.R.L.; adresa nr. .../.../04.04.2019, emisă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj; procesul-verbal de contravenţie seria ... nr. .../17.10.2018; raportul de Constatare Criminalistică nr. ... din 10.03.2020 încheiat  de  I.P.J. GORJ  -  Serviciul  Criminalistic; declaraţie  suspect/inculpat.

Prin încheierea nr. 4 din data de 05.01.2021, pronunțată în dosarul nr. .../a1 al Judecătoriei Tg-Jiu, rămasă definitivă prin încheierea nr. 11 din 02.02.2021 a completului de judecători de cameră preliminară al Tribunalului Gorj, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpatul ..., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 CP., fiind stabilit prim termen de judecata la data de 02.02.2021.

La  termenul de judecată din data de 02.03.2021, cu procedura legal îndeplinită, la care s-a prezentat inculpatul, ulterior citirii în extras a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4. C.pr.pen și dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

În baza art. 375 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a admis cererea inculpatului  ca judecata să aibă loc potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii.

Inculpatul nu a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

În cursul judecăţii, Ministerul Public  nu a solicitat administrarea de probe noi.

Faţă de specificul infracţiunii ce face obiectul cauzei, nu a fost exercitată acţiunea civilă.

Ca urmare a demersurilor instanţei în acest sens, la dosar a fost ataşată fişa de cazier judiciar actualizat a inculpatului (f.13 supliment).

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 05.11.2018 inculpatul ... a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu ocazia întocmirii adeverinței nr. .. din 17.10.2018, respectiv existenta firmei S.C. ... S.R.L, calitatea de salariat al firmei S.C. ... S.R.L, precum  si faptul ca,  la data de 17.10.2018, s-a aflat la serviciu,  adeverință pe care a folosit-o, anexând-o plângerii contraventionale, înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg- Jiu, in vederea anulării procesului verbal contraventional seria ...,  nr. ... din 17.10.2018.

Prin procesul-verbal încheiat de instanța civila,  în data de 10.04.2019, în  dosarul nr. ...,  Judecătoria  Tg-Jiu a  sesizat  Parchetul  de  pe lângă  Judecătoria Tg-Jiu pentru  efectuarea de  cercetări privind săvârşirea  infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin.l  Cod Penal şi uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal.

La  plângerea contraventională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la data de 05.11.2018, inculpatul ... a anexat  un înscris sub semnătură privată , intitulat „adeverinţă" nr.28 din 17.10.2018, emisă de S.C ... S.R.L, semnată şi ştampilată,  pentru a dovedi  faptul că nu a săvârșit contravenția  pentru care a fost sancționat,  întrucât la data de 17.10.2018, s-a aflat la serviciu.( f. 10-11 d. u. p)

 Potrivit adresei nr. .../..../04.04.2019, emisă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj,  inculpatul ... nu figurează cu  nici un contract individual  de  muncă  activ  la data de 17.10.2018.( f. 12 d. u. p).

Conform  raportului de constatare criminalistică nr. 124851 din data de 10.03.2020,  întocmit  de  I.P.J. GORJ  -  Serviciul  Criminalistic,  semnătura  de  pe  adeverinţa nr. .../17.10.2018  din  dreptul ştampilei cu textul S.C. ... SRL  BUCUREŞTI a fost efectuată de  ..., iar scrisul din adeverinţă apartine numitului ... ( f. 25 d. u. p).

Potrivit certificatului de radiere, la data de 05.06.2015, la cererea numitului ...., s-a efectuat radierea firmei S.C. .... SRL  BUCUREŞTI.( f. 68 d. u. p).

Fiind audiat, inculpatul ...  a recunoscut săvârşirea infracţiunii  de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precizând ca a  întocmit  adeverinţa nr. .../17.10.2018 în  care  a  menţionat  că, în  data  de 17.10.2018,  se  afla  la  serviciu,  fiind  angajat  al S.C. ...SRL,  pe  raza mun.  Bucureşti,  folosind ştampila  de  la societatea  pe  care  a  administrat-o în  anul 2000, întrucât , după ce a fost sanctionat contraventional , s-a gândit sa ateste că în data de 17.10.2018,  s-a aflat la serviciu. A precizat  că  numărul  de  înregistrare  a fost scris  la  întâmplare,  iar  semnătura îi  aparţine, adeverinţa fiind întocmită pe computerul  personal şi fiind  ulterior  trimisă  prin  poştă,  împreună  cu  plângerea  contravenţională  catre Judecătoria Tg-Jiu.( f. 42-43 d. up).

În fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată. ( f. 29).

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior, în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţia inculpatului .... dată în faţa instanţei şi probatoriul administrat în faza urmăririi penale:  procesul-verbal încheiat în data de 10.04.2019,  în dosarul  nr. ... de Judecătoria  Tg-Jiu; plângerea contravenţională; adeverinţa nr. ../17.10.2018, emisă de către S.C. ... S.R.L.; adresa nr. .../.../04.04.2019, emisă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj; procesul-verbal de contravenţie seria ... nr. .../17.10.2018; raportul de Constatare Criminalistică nr. ... din 10.03.2020 încheiat  de  I.P.J. GORJ  -  Serviciul  Criminalistic; certificatul de radiere,  declaraţie  suspect/inculpat.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului ..., care la data de 05.11.2018, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu ocazia întocmirii adeverinței nr. ... din 17.10.2018, respectiv existenta firmei S.C. ... S.R.L,  calitatea de salariat al firmei S.C. ... S.R.L, precum si faptul ca la data de 17.10.2018, s-a aflat la serviciu,  adeverință pe care a folosit-o, anexând-o plângerii contraventionale, înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg- Jiu, in vederea anulării procesului verbal contraventional seria ...,  nr. ... din 17.10.2018,  realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de  fals în înscrisuri sub semnătură privată,  prev. de art. 322 alin. 1 CP .

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art.74 Cod penal.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului şi cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecinţă, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită de inculpat va fi redusă cu o treime).

Prima instanţă a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, colaborând cu organele de cercetare și a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, s-a prezentat în fața instanței de judecată  şi și-a manifestat acordul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Prima instanţă a mai avut în vedere şi modalitatea concretă de comitere a faptei, inculpatul fiind la o vârstă înaintată, apreciind totodată că infracțiunea săvârșită reprezintă un incident izolat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul ...,

Inculpatul a arătat că prima instanţa nu i-a aprobat toate excepţiile asa cum au fost ele formulate.

A arătat că adeverinţa nr. 28 emisa de SC ... SRL a fost anulata conform art. 16 din Codul de Procedura Penala si fara absolut nici o proba temeinica conform art. 63 din Codul de Procedura Penala, raportat la art. 64, 65 si art. 66 fiind anulate de art. 16 lit f si i din Codul de Procedura Penala. Aceste probe  se raportau la acea adeverinţa falsa, care în prezent nu mai are nici o valoare juridica.

Astfel, i-au fost încălcate toate drepturile prevăzute de Constituţia României art. 20 alin 1 si art. 52 alin. 1 si 3, care stipulează ca nici o persoana nu poate fi trimisa în judecata fara probe temeinice. De asemenea, aceste drepturi sunt aparate si garantate de drepturile omului prevăzute de UE unde suntem afiliaţi in prezent.

Prima instanţă nu a ţinut cont de prevederile art. 306 din Codul de Procedura Civila, ce stipulează ca atunci când se constata un înscris fals judecătorul este obligat sa întrebe partea daca înţelege sa se folosească de el ca mijloc de proba, in acest caz i se atrage atenţia ca poate fi trimis in judecata pentru infracţiunea de fals prevăzuta de art. 322 alin. 1 Codul Penal.

Daca aceasta parte insista sa fie folosit atunci judecătorul, consemnează aceste lucruri intr-un proces-verbal încheiat in şedinţa pe care îl semnează atât dansul cat si petentul.

Ori acest "proces-verbal" nu exista în acest moment în dosar, ba ai mult domnul judecător a procedat prin punerea in mişcare a acţiunii penale împotriva unei societăţi comerciale care a fost radiata in 2015 contrar art. 16 lit. f din Codul de Procedura Penala.

Practic a început urmărirea penala împotriva unui "mort", în cazul persoanelor fizice, lucru fiind valabil si in cazul persoanelor juridice, respectiv o societate comerciala radiata.

De asemenea judecătorul avea posibilitatea înlăturării acestei adeverinţe din dosar, conform art. 306 si 307 din Codul de Procedura Civila, deoarece a observat ca aceasta nu purta antetul societăţii comerciale si nr. de înregistrare de la Registrul Comerţului, asa cum prevăd regulile privitoare la societăţile comerciale, astfel a început calvarul la care a fost supus de organele de politie care l-au citat cu mandate si cercetat abuziv. Degeaba a încercat să demonstreze prin declaraţiile pe care le-a dat ca este nevinovat, depunând în acest sens acte care demonstrează ca adeverinţa nr. 28 emisa de SC ... SRL este lovita de nulitate absoluta conform art. 16 lit.f si i din Codul de Procedura Penala, aceste lucruri nu au fost luate în seama si a fost cercetat în mod abuziv de organele de cercetară penala ale politiei si parchetului timp de doi ani.

A arătat  că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals prevăzuta de art. 322 alin1 si să se procedeze la validarea tuturor excepţiilor ridicate de către noi asa cum prevede art. 16 lit.f si i din Codul de Procedura Penala.

Cu privire la cheltuielile judiciare, a solicitat să fie scutit de acestea, deoarece eu nu este vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni.

Analizând motivele de apel invocate cât şi hotărârea primei instanţe, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art.417 şi următoarele C.p.p., Curtea constată că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpat în cursul judecăţii în primă instanţă.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale rezultă că la data de 05.11.2018 inculpatul ... a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu ocazia întocmirii adeverinței nr. 28 din 17.10.2018, respectiv existenta firmei S.C. ... S.R.L, calitatea de salariat al firmei S.C. ... S.R.L, precum  si faptul ca,  la data de 17.10.2018, s-a aflat la serviciu,  adeverință pe care a folosit-o, anexând-o plângerii contraventionale, înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg- Jiu, in vederea anulării procesului verbal contraventional seria ...,  nr. ... din 17.10.2018.

Apărările formulate de inculpat în faza procesuală a apelului cu privire la incidenţa în cauză a disp. art. 16 lit. f, respectiv i C.p.p. nu au niciun fundament legal.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat la momentul depunerii actului falsificat, respectiv la momentul formulării plângerii contravenţionale adresate Judecătoriei Târgu Jiu.

Orice acţiune ulterioară a inculpatului, respectiv renunţarea la judecarea plângerii contravenţionale, precum şi radierea societăţii în anul 2015, nu au nicio influență asupra momentului consumării infracţiunii şi răspunderii penale.

De asemenea, cu privire la incidenţa în cauză a disp. art. 304 şi urm. C.p.p., Curtea reţine că dispoziţiile procesual civile invocate nu sunt de natură a exonera inculpatului de răspundere penală.

Pentru ca un înscris sub semnătură privată falsificat să poată justifica răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals, este necesar ca acel înscris să prezinte anumite caracteristici.

Mai întâi, este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie. Ceea ce legea ocrotește împotriva unei alterări sau unei falsificări nu este scrierea, semn fără valoare prin el însuși, și nici forma unui act, ci încrederea datorată scrierii și actului.

Orice fals în înscrisuri presupune alterarea sau falsificarea unui înscris, care poate da naștere, la persoanele cărora le va fi prezentat, unei convingeri contrare realității sau care, cu alte cuvinte, poate servi ca probă.

Pentru existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu interesează nici natura scrierii asupra căreia poartă acțiunea interzisă de lege (manuscrisă, tipărită, dactilografiată, litografiată, sau imprimată în orice alt mod), nici materia pe care sunt imprimate literele (hârtie, pergament, pânză), nici procedeele tehnice de falsificare.

În al doilea rând, este necesar ca înscrisul falsificat să aibă semnificație juridică, sau, cu alte cuvinte, în raport cu conținutul său, să poată genera consecințe juridice. Au semnificație juridică acele înscrisuri – instrumente – care au fost întocmite pentru a crea, modifica sau a stinge un drept sau un raport juridic.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe şi se consumă în momentul realizării acțiunii de denaturare a adevărului, de falsificare, folosire a înscrisului falsificat, în măsura în care această acțiune este de natură să producă consecințe juridice.

În cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate a infracţiunii.

De asemenea, cu privire la nulitatea hotărârii prin prisma nerespectării deciziei nr. 233/2021 a Curţii Constituţionale, Curtea constată că această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17.05.2021, ulterior pronunţării sentinţei apelate, astfel că motivul de nulitate este nefondat.

Referitor la individualizare, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare  a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio - etice impuse de societate.

În prezenta cauză, prima instanţă a făcut o evaluare corectă a criteriilor de individualizare, astfel că sentinţa este corectă şi sub acest aspect.

Pentru motivele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., se va respinge apelul şi va fi obligat apelantul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge apelul declarat de apelantul - inculpat  ..., fiul lui ... şi ..., născut la data de ..., în com. ..., domiciliat în mun. .... CNP: ..., împotriva s.p. nr. 297/2021 a Judecătoriei Târgu Jiu, ca nefondat.

Obligă apelantul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 09.07.2021.

Preşedinte,Judecător,

.......................  ...............................

Grefier,

................

Red.jud.....

j.f....

PS/09.07.2021