Reconstituiri. Legea 165/2013. Obligarea cnci la soluţionarea dosarului administrativ. Limitele analizei instanţei.

Acţiunile prin care se tinde la soluţionarea pe fond a  dosarului administrativ constituit ca urmare a formulării notificării de către instanţa de judecată sunt în mod evident distincte de cele prin care titularul notificării urmăreşte doar a-l constrânge pe debitor, cu concursul instanţei, să execute el însuşi obiectul obligaţiei. În primul caz, persoana îndreptăţită urmăreşte constatarea de către instanţă a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi pronunţarea unei hotărâri de restituire în natură a bunului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legii.

Chiar dacă ambele acţiuni sunt îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de finalizare a procesului de restituire, ele relevă mijloace procesuale diferite, în primul rând pretenţii diferite, ca obiect al cererii de chemare în judecată, şi conduc la un rezultat diferit, anume la un titlu executoriu privind însuşi dreptul la măsuri reparatorii în primul caz, respectiv la un titlu executoriu pentru obligarea entităţii învestite de lege la soluţionarea dosarului administrativ, în al doilea caz

La data de  12 decembrie 2019, reclamantele N.şi M.au chemat în judecată in calitate de pârâtăC. ,  solicitând sa fie obligată  parată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat in ... in suprafaţă de 1.402 mp si construcţia in suprafaţă de 105,16 mp potrivit Notificării ../N/2001  si Notificării .../N/2001 sub sancţiunea de plata a despăgubirilor in suma de 1000 de lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunţării prezentei hotărâri si pana la executarea ei efectiva.

Prin sentinţa civilă nr. 590/03.11.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acţiunea.

A fost obligată pârâta C. să emită decizia de validare/invalidare cu privire la imobilul situat în ... în dosarul administrativ nr.../CC, imobil ce a făcut obiectul Dispoziției Primarului X nr. ../02.01.2007.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:

Prin dispoziția nr.../02.01.2007 emisă de Primarul ..., . s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 998 mp, situat în ... către reclamantele M.și N. şi  acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat la aceiași adresă, compus din construcție demolată în suprafață de 105,16 mp și teren în suprafață de 1402 mp.

Dosarul ce conține dispoziția nr.../2007 a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale și înregistrat sub nr. ../CC.

Tribunalul a constatat că, la data de 24.05.2011 Secretariatul CCSD a solicitat Instituției Prefectului ... completarea dosarului de despăgubire cu documente care să descrie construcția demolată din punct de vedere arhitectural și să indice dacă la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,45 ha, în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru autorii  D și C. s-a avut în vedere și suprafața pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii. Tribunalul a constatat că dosarul nr.../CC nu a fost încă soluționat prin emiterea unei decizii de validare/invalidare în condițiile art. 21. 

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Tribunalul a reținut că în speță cererea formulată de autorul D.este o cerere nesoluționată în sensul disp. art. 4 anterior citate, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind procedura de stabilire a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv Legii nr. 247/2005.

Art. 21 din Legea nr. 165/2013 prevede etapele administrative ce trebuie parcurse pentru soluționarea cererilor ce intră sub incidența acestei legi, respectiv etapa transmiterii și înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Naționale din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii; etapa evaluării imobilului prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale; etapa emiterii de către Comisia Națională a deciziei de compensare prin puncte a imobilului.

Tribunalul a constatat că termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin 1 Legea nr. 165/2013 (aplicabil în speță față de împrejurarea că dosarul de notificare a fost transmis către CCSD anterior intrării în vigoare al legii - 20.05.2013) în care pârâta avea obligația de a soluționa dosarul de despăgubire, a expirat.

Față de cele expuse mai sus, Tribunalul a constatat că cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la soluționarea dosarului administrativ este întemeiată.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligației stabilite prin prezenta hotărâre, Tribunalul a reținut că această cerere nu este fondată deoarece penalităţile nu pot fi solicitate decât în faza de executare silită,  după obţinerea unui titlu executoriu, dacă partea nu îşi îndeplineşte obligaţia intuitu personae stabilită în sarcina sa prin acel titlu executoriu.  În ipoteza în care pârâta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin prezenta hotărâre, reclamantele au la îndemână posibilitatea de a solicita obligarea acesteia la penalități de întârziere în condițiile art. 906 C.proc.civ.

Împotriva acestei sentinţei a declarat apel pârâtă C.

În motivarea apelului a susţinut următoarele:

Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta Ia emiterea unei decizii de validare/invalidare, fără să țină cont de faptul că dosarul nr. ../CC nu este complet, la dosar

nu este atasat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. .../08.02.1926, prin care a fost dobândit terenul în suprafață de 2400 mp

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri compensatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea principiului potrivit căruia sarcina probei proprietătii a detinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calitătii de persoană îndreptătită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.

Totodată, nu există negațiile prevăzute de lege în vederea aplicării art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, și nici declarația persoanei îndreptățite din care să reiasă dacă mai deține sau nu alte înscrisuri cu privire la existența proprietății asupra imobilului, conform pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit înscrisurilor de la dosar, domnii autorii reclamantelor au solicitat înscrierea in C.A.P., însă nu se cunoaște daca cererea acestora a fost acceptată, iar în cazul în care au fost acceptați, cu ce suprafață de teren au fost înscriși. În anexa Decretului nr. 134/1980, la poziția nr. 91 , 94, 96, 98 se regăsește Cooperativa Agricolă de Producție cu imobilele situate în ....

În legătură cu terenul ce face obiectul dosarului de despăgubire, se precizează că acesta ar fi fost expropriat atât în baza Decretului nr. ../1980 cât și prin Decretul nr. ../1966, însă aceste decrete nu sunt atașate în mod complet la dosar, astfel că nu se pot stabili în mod concret suprafețele expropriate.

Cu privire la categoria de folosinţă a bunului imobil obiect al notificării precizaează că nu se regăsesc înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinaţia terenului, la data preluării abuzive, precum și, după caz, suprafata aferentă fiecărei destinatii în parte.

Având în vedere faptul că evaluarea imobilului se face în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia (art. 21, alin. 6 din Legea nr. 165/2013), iar din dosar nu rezultă ce categorie de folosință avea întreaga suprafață de teren, în prezent ne aflăm în imposibilitatea obiectivă de a aplica grila notarială.

Potrivit referatului privind propunerea de restituire a imobilului situat în .., terenul aferent este afectat de blocuri de locuință cu dotările și amenajările aferente — alei de acces auto și pietonale, pastilele spațiu verde, parcare auto și rețele de utilităţi publice subterane.

Astfel, învederează instanței faptul că la dosarul de despăgubire nu se regăsesc înscrisuri din care să reiasă dacă suprafața ocupată de parcarea neamenajată este cuprinsă în planul de urbanism legal aprobat al mun. .. cu destinatia de „parcare".

În conditiile în care terenul ocupat de parcaj ar putea fi restituit in natură, este necesar a se identifica suprafata acestuia, pentru a se verifica dacă într-adevăr este imposibilă restituirea in natură a acestei suprafete de teren.

Având în vedere acest aspect, învederează necesitatea depunerii la dosarul de despăgubire a unor înscrisuri din care să reiasă situația dreptului de proprietate născut cu privire la imobilul notificat, după preluarea acestuia de către stat, în prezent aflându-ne în imposibilitatea obiectivă de a aplica prevederile Grilei Notarilor Publici.

Întelege să critice şi prin prisma întinderii cheltuielilor de judecată in cuantum de 1500 lei reprezentând onorariul de expertiză,  considerând că suma este destul de mare raportat la obiectul prezentei cauze, complexitatea cauzei, în raport cu munca prestată de avocat și în raport cu faptul că în speța de față au fost acordate doar trei termene de judecată.

Pentru motive, solicită să se admită apelul şi respingerea actiunii.

Apelanta pârâtă C., a invocat EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE a prevederilor art. I din Legea nr. 219 din 29 octombrie 2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 şi  solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării exceptiei de neconstituționalitate precum și suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționareaexcepţiei.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea apreciază că, în raport de dispoziţiile art.29 din Legea nr.47/1992, aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din conţinutul acestei norme legale rezultă condiţiile de admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu analiza corespondenţei textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile constituţionale. Pentru aceasta, excepţia de neconstituţionalitate: trebuie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; poate viza o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Alin. (5) al aceluiaşi articol statuează că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din lege, instanţa de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate, printre care inclusiv cea a existenţei unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza pendinte.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la cererea pendinte, Curtea constată că apelanta pârâtă invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I din Legea nr. 219/2020, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (neconstituţionalitatea vizând modificarea şi completarea adusă dispoziţiilor art. 21 alin. 6, art. 31 şi art. 33 alin. 4 din Legea nr. 165/2013), prin raportare la art. 1 alin. 3 şi 5, art. 4 alin. 2art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 2, art. 44 alin. 2 şi art. 53 alin. 2 din Constituţie.

Prevederile art. 21 alin. 6 legea 165/2013 în privinţa cărora au fost dezvoltate critici de neconstituţionalitate, reglementează modalitatea de evaluare a imobilelor a căror restituire în natură nu este posibilă.

Însă, în cauză, cererea introductivă dedusă judecăţii al cărei obiect l-a constituit sancţionarea refuzului nejustificat de soluţionare a dosarului administrativ înregistrat sub nr. 49437/CC, a fost analizată şi apreciată întemeiată prin raportare la prederile art. 4 şi. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013. Evaluarea bunului nu a făcut obiectul verificărilor jurisdicţionale în această etapă, instanţa de fond dispunând doar obligarea pârâtei să emită o decizie de validare/invalidare cu privire la imobilul notificat

Ca atare, dispoziţiile invocate de apelanta pârâtă ca fiind neconstituţionale nu au legătura cu soluţionarea cauzei, nefiind astfel îndeplinite condiţiile cumulativ prev de art. 29 legea 47/1992 se impune respingerea ca inadmisibilă a  cererii.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile apelate, prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum apellantum, care este o cerinţă a principiului disponibilităţii aplicabil procesului civil, principiu ce se impune şi în faţa instanţelor de control judiciar, aşadar şi a instanţei  de apel.

Ca atare, conform principiului enunţat, instanţa de apel, ca instanţă de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunţa asupra altor motive de reformare neindicate în conţinutul motivelor de apel, cu excepţia motivelor de ordine publică.

În speţă, Curtea nu a identificat existenţa unor motive de ordine publică şi analizând aspectele deduse judecăţii prin intermediul cererii de apel, Curtea urmează să constate caracterul lor nefondat.

În speţă, reclamantele au învestit instanţa de fond cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situate în …

În motivarea cererii, reclamantele au invocat neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor ce-I reveneau de soluţionare a dosarului administrative în termenul imperativ defipt de prevederile art. 34 legea 165/2013.

Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în urma recomandărilor făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot adoptată în anul 2010 în Cauza Maria Atanasiu împotriva României, cu intenţia de a eficientiza şi finaliza procesul de acordare a măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, proces început prin legi anterioare şi aflat în diferite stadii de soluţionare a "cererilor" în sensul art. 3 pct. 1 din lege, inclusiv a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

 În acest scop, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 au fost instituite noi termene de soluţionare a cererilor depuse în baza legilor de reparaţie şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare de către entităţile învestite de lege.

De asemenea, prin art. 34 s-au prevăzut termene de soluţionare a dosarelor în sarcina altor entităţi învestite de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

 În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

 Finalitatea demersului judiciar la care se referă norma citată este explicitată în alin. (3), care trimite în mod expres la alin. (2) din art. 35, în sensul că, "în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi".

Acţiunile prin care se tinde la soluţionarea pe fond a  dosarului administrativ constituit ca urmare a formulării notificării de către instanţa de judecată sunt în mod evident distincte de cele prin care titularul notificării urmăreşte doar a-l constrânge pe debitor, cu concursul instanţei, să execute el însuşi obiectul obligaţiei. În primul caz, persoana îndreptăţită urmăreşte constatarea de către instanţă a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi pronunţarea unei hotărâri de restituire în natură a bunului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legii.

Chiar dacă ambele acţiuni sunt îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de finalizare a procesului de restituire, ele relevă mijloace procesuale diferite, în primul rând pretenţii diferite, ca obiect al cererii de chemare în judecată, şi conduc la un rezultat diferit, anume la un titlu executoriu privind însuşi dreptul la măsuri reparatorii în primul caz, respectiv la un titlu executoriu pentru obligarea entităţii învestite de lege la soluţionarea dosarului administrativ, în al doilea caz

În speţă, astfel cum am arătat, reclamantele au solicitat sancţionarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluţionare a dosarului administrativ …/CC cu care a fost învestită, urmărind, în mod evident obţinerea unui titlu executoriu pentru obligarea entităţii învestite de lege la soluţionarea notificării, iar nu un titlu executoriu privind însuşi dreptul la despăgubiri.

Dând eficienţă dreptului de dispoziţie al reclamantelor şi ţinut fiind de cadrul procesual trasat de către acestea, judecătorul fondului a admis, în parte, cererea, obligând pârâta să emită decizia de validare/invalidare cu privire la imobilul antereferit, în dosarul administartiv nr…/CC, imobil ce a făcut obiectul Dispoziţiei Primarului …. nr. ../02.01.2007.

Nefiind învestită cu o acţiune întemeiată pe prederile art. 35 alin. 2 legea 165/2013, instanţa de judecată nu putea analiza şi nu se putea pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate al notificatorilor, căci ar fi depăşit obiectul învestirii, contrar prevederilor art. 397 Cpciv.

Este adevărat că în acest mod procedura este restituire prin echivalent a imobilului notificat este temporizată, deoarece în conf cu disp. art. 21 alin. 5 legea 165/2013 pârâta realizează verificarea dosarului din punctul de vedere al existenţei dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii, iar aceştia vor avea deschisă calea contestaţiei împotriva eventualei decizii motivate, însă  riscul finalizării cu întârzire al procedurii este suportat de către reclamanţi care nu au învestit instanţa de judecată cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 35 alin. 2 legea 165/2013.

Având în vedere obligaţia instituită în sarcina pârâtei prin hotărârea instanţei de fond, revine acesteia atribuţia de a aprecia dacă se impune ca prin hotărâre să propună despăgubiri sau  să respingă cererea.

Contrar aserţiunilor apelantei potrivit cărora dispoziţia instanţei de a finaliza procedura de acordare a despăgubirilor apare ca o obligaţie de a soluţiona favorabil cererea reclamantelor, Curtea constată că instanţa de fond nu a încălcat competenţa exclusivă a CNCI de a verifica dosarul din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatoriide a solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante, niciunul dintre considerentele expuse în cuprinsul sentinţei apelate nu prefigurează vreo potenţială  soluţie a cererii.

De altfel, nu a făcut obiectul analizei instanţei îndreptăţirea reclamantelor la acordarea de despăgubiri, ci exclusiv, omisiunea pârâtei de a analiza dosarul de despăgubire o perioadă îndelungată de timp.

Ca atare, revine apelantei obligaţia de a analiza în cel mai scurt timp dosarul administrative ../CC , de a stabili existenţa şi caracterul îndestulător al înscrisurilor ataşate la dosarul administrativ, necesitatea clarificării anumitor aspecte, ipoteză în care va proceda în conf cu disp. art. 21 alin. 5 teza a II a legea 165/2013 şi, subsecvent de a emite o decizie în favoarea reclamantelor de compensare prin puncta a imobilului preluat abuziv în urma evaluării realizate în cond alin. 6-7 ale normei antereferite sau de invalidare a dispoziţiei Primarului … nr. …/02.01.2007.

Neîntemeiată apare a fi şi critica ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial avansat de reclamante acordate de instanţa de fond.

Contrar alegaţiilor apelantei pârâte, culpa procesuală îi aparţine în condiţiile în care cererea dedusă judecăţii a fost admisă în parte, astfel încât este debitoare a obligaţiei de despăgubire integrală a părţii câştigătoare cu cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a avansat.

În cee ace priveşte cuantumul acestor cheltuieli, Curtea reţine că în aplicarea textului art. 451 alin. 2 NCPC, potrivit căruia "instanţa poate, chiar din oficiu, să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei" instanţa de judecată, in raport de miza procesului şi de complexitatea cauzei, poate proceda la reducerea onorariului, apreciind în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fără ca, in acest mod, să se intervină în contractul de asistenţă judiciară, care îşi produce pe deplin efectele între părţi.

Articolul 451 alin. 2 NCPC. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului. 

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse şi sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcţie de situaţia concretă instanţa are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câştigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârşit un abuz de drept, deci o faptă ilicită şi prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României). Particularizând, instanţa europeană de contencios a drepturilor omului a statuat că onorariile avocaţiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În aceste condiţii, raportat la complexitatea cauzei, la munca depusă de avocat, miza procesului şi avantajul obţinut de reclamante la 10 ani de la înregistrarea dosarului administrativ pe rolul CNCI, Curtea consideră că onorariul solicitat a fi suportat de recurrent în cuantum de 1500 lei nu poate fi considerat ca fiind o cheltuială nerezonabilă.

Pentru aceste considerente, Curtea, constatând legalitate şi temeinicia sentinţei atacată, în baza art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul disp. art. 453 Cpciv, constatând culpa procesuală a apelantei, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimate în această etapă procesuală în cuatum de 1500 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial, conform chitanţei nr. ../2021 emisă de Cabinet avocat…...

Domenii speta

Spete similare