Nulitate act juridic, nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate . Lipsa calitate procesual pasiva a pârâtului Consiliul Local al comunei S.Lipsa interes a reclamantului avand in vedere faptul ca reclamantul nu poate opune o vocaţie proprie l

Hotărâre 3603 din 07.03.2016


Titlu: nulitate act juridic,  nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate  . Lipsa calitate procesual pasiva a pârâtului Consiliul Local al comunei S.Lipsa interes a reclamantului avand in vedere faptul ca reclamantul nu poate opune o vocaţie proprie la restituirea suprafeţelor de teren reconstituite autorului său, acestuia în calitate de moştenitor legal urmând să i se transmită cota legală din bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data decesului.

Tip speţă: sentinţa civilă

Număr speţă: 3603

Data speţă: 07.03.2016

Domeniu asociat: fond funciar 

Continut speta

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr…. şi obligarea Comisiei Locale şi Judeţene la emiterea unui nou titlu de proprietate în condiţiile de fond şi de formă privind validitatea actului juridic.

Raportând dispoziţiile legale precizate la obiectul cu care instanţa a fost învestită, se constată că, în cazul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât organului emitent al actului contestat, Comisia Locală şi Comisia Judeţeană, precum şi persoanei beneficiare a actului contestat, Consiliul Local al unităţii administrativ teritoriale neavând nici un fel de atribuţii stabilite prin legile fondului funciar în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveste exceptia lipsei de interes instanta a retinut faptul ca nulitatea actelor de reconstituire, deci şi a titlului de proprietate emis, poate fi invocată, conform art.III din Legea 169/1997, şi de persoanele care justifică un interes legitim, adică acele persoane care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire emise altor persoane, persoane ale căror drepturi sau interese au fost nesocotite la emiterea titlului. Ori, în cauză nu se pot reţine ca titlul de proprietate nr. nr….. emis de către Comisia Judeţeană Dolj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor autorului pârâtului, respectiv numitului T. S. încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, în condiţiile în care aşa cum s-a menţionat anterior, reclamantul nu poate opune o vocaţie proprie la restituirea suprafeţelor de teren reconstituite autorului său, acestuia în calitate de moştenitor legal urmând să i se transmită cota legală din bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data decesului.

 Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

 

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de ... sub nr...., reclamanta, în contradictoriu cu pârâţii xx, xx, xx, C.J.P.D., CLCS, C. L. pentru aplicarea Legii Fondului Funciar a Comunei S., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. .. eliberat la data de .. şi obligarea C. L. si J. pentru aplicarea Legii Fondului Funciar de a emite un  nou  titlu de proprietate în conformitate cu condiţiile de fond si forma privind validitatea actului  juridic.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de .. a fost emis titlul de proprietate nr.... pe numele lui T. S., antecesorul reclamantului şi al pârâţilor D. I., Ţ. I şi Ţ. M.

 În urma emiterii titlului de proprietate s-a reconstituit dreptul de proprietate al lui T. S. pentru 3 ha si 7800 mp teren  intravilan si 1900 mp teren intravilan, dintre care: 900 mp teren arabil si 100 mp curţi constructii.

Solicitarea privind constatarea nulităţii absolute parţiale se referă la neconcordanţa existentă între suprafeţele înregistrate în Registrul Agricol al comunei S. si cele înscrise în titlul de proprietate.

Reclamantul arată că în T.., P din titlul de proprietate suprafaţa cu destinaţia curţi-construcţii este de 1000 mp - dar corect, conform extrasului din Registrul agricol anexat suprafaţa este de 500  mp (în Registrul Agricol suprafaţa nu este identificata prin tarla si parcela ci doar prin curţi construcţii).

 Pe cale de consecinţă, suprafaţa care trebuie rectificata este de 500 mp, în loc de 1000 mp cum eronat figurează în titlul de proprietate (prin reducerea cu 500 mp a suprafeţei de teren care figurează în titlul de proprietate la T195, P130).

De asemenea, în T, P din Titlul de proprietate suprafaţa de teren agricol intravilan este de 900 mp, pe când în Registrul Agricol suprafaţa este de 0,2 ari (200 mp) cu destinaţia de grădini pruni.

 Pe cale de consecinţa, suprafaţa care trebuie rectificata în titlul de proprietate este de 200mp(prin reducerea cu 700 mp a suprafeţei de teren înscrise în titlul de

proprietate), în loc de 900 mp cum  în mod eronat figurează în titlul de proprietate.

Referitor la interesul demarării prezentului litigiu civil reclamantul apreciază ca acesta este justificat de îndreptarea unei erori care va crea probleme in momentul efectuării documentaţiei cadastrale si înscrierii terenului în Cartea Funciara a Comunei S., iar, în ceea ce priveşte calitatea procesuala activa si pasiva a pârâtilor, persoane fizice cooptate în prezentul dosar, aceasta este determinata de calitatea de moştenitori ai numitului T.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.35 N.C.pr.civ., precum si  dispoziţiile Legii nr. 18/1991 modificata si  completată de Legea nr.247/2005.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: extras din Registrul  Agricol al Comunei  S.; titlul de proprietate nr…; invitatie privind procedura prealabila a medierii nr.32/18.03.2014, proces-verbal invitaţie mediere nr.33/25.03.2014, certificat nr.. din …, emis de OCPI Dolj, act de identitate.

Conform art.42, alin.1 din Legea nr.1/2000, cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de …, pârâţii Ţ. I. şi Ţ. M. au formulat  întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, iar pe cale de excepţie a invocat-excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii.

Pârâţii arată că titlul de proprietate a cărei nulitate absoluta parţiala se invoca este emis autorului T. D. pentru suprafaţa de teren arabil intravilan si extravilan de 3,97 ha.

TDP nr…. a fost emis la data de .., iar titularul sau T. D.S. a decedat la data de 17.10.2005 si dacă ar fi fost o neregularitate a acestui titlu ar fi fost invocată de titularul sau.

Reclamantul T. S. este fiul lui T. D.S si solicita să se constate nulitatea absoluta parţiala a  titlului de proprietate emis prin diminuarea suprafeţei de teren intravilan aferent curţii si casei de locuit făra a motiva un interes legitim.

Acţiunea este neîntemeiata întrucât titlul de proprietate arătat este emis conform actelor premergătoare si înscrierilor în Registrul Agricol.

La rubrica teren intravilan figurează înscrisă suprafaţa de 900

mp în T;T (suprafata ce reprezintă gradina casei) si suprafaţa de 1000 mp din T195-P130-curţi constructii.

Menţionează că pe rolul Judecătoriei Craiova s-a aflat dosarul nr…, dosar ce a avut ca obiect partajarea averii succesorale a autorului T. S. inclusiv suprafaţa de teren de 3,97 ha înscrisa în TDP a cărei nulitate absoluta se solicita.

 Chiar reclamantul a promovat aceasta acţiune de partaj si pe cale de consecinţa avea

cunostiinta despre înscrierile făcute în TDP si nu le-a contestat către comisiile de aplicare a

legilor fondului funciar, ba mai mult si-a însusit aceste înscrieri.

În raportul de expertiza efectuat în acest dosar de partaj s-a constatat în urma

măsurătorilor efectuate ca terenul intravilan din T195, P130 si T193,P130/1 are suprafaţa din

acte de 1900 mp iar din măsurători de 1779 mp. S-a efectuat o schiţa a acestui teren cu

vecinatati si amplasament si s-au făcut variante de lotizare. Conform cotei sale succesorale

reclamantul a primit în lotul sau din aceasta suprafaţa de teren intravilan suprafaţa de 274

mp.

In drept, a invocat dispoziţiile art.205 C.pr.civ.

Ataşat întâmpinării a depus la dosar în copie: raport de expertiza dosar nr…., sentinţa civilă nr…..

La solicitarea instanţei, C. L. S. a înaintat la dosar în copie înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr…., iar OCPI Dolj a înaintat în copie certificată procesul-verbal de punere în posesie premergător emiterii titlului de proprietate.

Analizând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art.248, alin.1 Cod proc.civ., excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Sopot, invocată din oficiu, instanţa arată  următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta aparţinând celui faţă de care se poate realiza interesul reclamantului.

De asemenea, reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate pe baza documentaţiilor înaintate de către comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor.

Potrivit art. 5, lit. c) si i) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, comisia locală stabileşte mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, respectiv pune, in posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr…. şi obligarea Comisiei Locale şi Judeţene la emiterea unui nou titlu de proprietate în condiţiile de fond şi de formă privind validitatea actului juridic.

Raportând dispoziţiile legale precitate la obiectul cu care instanţa a fost învestită, se constată că, în cazul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât organului emitent al actului contestat, Comisia Locală şi Comisia Judeţeană, precum şi persoanei beneficiare a actului contestat, Consiliul Local al unităţii administrativ teritoriale neavând nici un fel de atribuţii stabilite prin legile fondului funciar în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C. L. al comunei S., invocată din oficiu şi va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Comunei S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Analizând cu prioritate, conform art.248, alin.1 N.c.pr.civ., excepţia lipsei de interes invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Prin titlul de proprietate nr…., emis de către Comisia Judeţeană Dolj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor numitului T. D. S., autorul reclamantului şi pârâţilor D. I., Ţ. I., Ţ. M., i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa totală de 3 ha şi 9700 mp pe teritoriul satului B., comuna S., judeţul Dolj, din care: suprafaţa de 3 ha şi 2500 mp, teren arabil extravilan, amplasată în T 57, P19, suprafaţa de 5300 mp, teren arabil extravilan, amplasată în T 83, P31, suprafaţa de 900 mp, teren intravilan arabil, amplasată în T 193, P130/1 şi suprafaţa de 1000 mp, teren intravilan, categoria de folosinţă curţi-construcţii, amplasată în T 195, P130.

Titlul de proprietate a fost emis în baza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nr…., formulată de autorul reclamantului, T. S. prin care acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 3,97 ha, din care suprafaţa de 0,10 ha teren intravilan curţi-construcţii, anexei de validare nr.2a la Legea nr.18/1991, prin care autorul reclamantului a fost validat cu suprafaţa totală de 3,97 ha din care suprafaţa de 0,10 intravilan, curţi-construcţii şi procesului-verbal de punere în posesie întocmit de Comisia Locală Sopot.

Prin urmare, autorului reclamantului T. S. i-a fost reconstituită integral suprafaţa de teren solicitată şi validată în anexa nr.2a la Legea nr.18/1991.

Mai arată instanţa, că autorul reclamantului, decedat ulterior emiterii titlului de proprietate nu a contestat în procedura şi în termenele prevăzute de Legea nr.18/1991 actele emise de comisia locală şi comisia judeţeană, însuşindu-şi prin urmare conţinutul acestora.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul T. S. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr….. eliberat la data de . autorului său T. S. cu privire la suprafaţa 1000 mp înscrisă în T195, P 130, în sensul reducerii acestei suprafeţe de teren la suprafaţa de 500 mp conform registrului agricol şi cu privire la suprafaţa de 900 mp, teren agricol intravilan, înscrisă în T 193, P 130/1, în sensul reducerii acestei suprafeţe de teren la 200 mp, conform menţiunilor din registrul agricol.

În esenţă, reclamantul a justificat acest demers judiciar prin neconcordanţele existente între suprafeţele menţionate în registrul agricol al autorului, respectiv de 500 mp, categoria curţi-construcţii şi 200 mp, cu destinaţia grădini pruni şi cele reconstituite autorului prin titlul de proprietate, respectiv 1000 mp, curţi-construcţii şi 900 mp arabil intravilan şi prin necesitatea îndreptării unei erori care va crea probleme în momentul efectuării documentaţiei cadastrale.

Reţine instanţa că interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ de interes sunt: să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.

Interesul este legitim dacă nu contravine legii sau regulilor de convieţuire.

De asemenea, astfel cum s-a arătat, interesul trebuie să fie născut şi actual, deci să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune şi personal şi direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Nulitatea actelor de reconstituire, deci şi a titlului de proprietate emis, poate fi invocată, conform art.III din Legea 169/1997, şi de persoanele care justifică un interes legitim, adică acele persoane care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire emise altor persoane, persoane ale căror drepturi sau interese au fost nesocotite la emiterea titlului.

Astfel, pentru ca interesul să primească atributele enumerate reclamantul trebuie să opună adversarilor săi, la rândul său, un drept real concurent de natura celui contestat, respectiv de proprietate, adică să pretindă şi să dovedească o vocaţie proprie la restituire, care să o excludă pe cea a titularului titlului şi să afirme că prin eliberarea titlului supus verificării judecătoreşti i s-a îngrădit sau i s-a încălcat acest drept.

Ori, în cauză nu se pot reţine ca titlul de proprietate nr. nr….. emis de către Comisia Judeţeană Dolj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor autorului pârâtului, respectiv numitului T. S. încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, în condiţiile în care aşa cum s-a menţionat anterior, reclamantul nu poate opune o vocaţie proprie la restituirea suprafeţelor de teren reconstituite autorului său, acestuia în calitate de moştenitor legal urmând să i se transmită cota legală din bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data decesului.

Faţă de considerentele menţionate anterior, instanţa va admite excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată prin întâmpinare de către pârâţii Ţ. I. şi Ţ. M. şi va respinge acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes.

În temeiul art.453, alin.1 C.pr.civ. constatând culpa procesuală a reclamantului, instanţa îl va obliga pe reclamant la plata către pârâţii Ţ. I. şi Ţ. M. a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform chitanţei nr.38/08.07.2015.