Actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al autorităţii administrativ teritoriale. o.u.g. nr. 57/2019. h.g. nr. 392/2020.

Decizie 1352 din 17.05.2021


Actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al autorităţii administrativ teritoriale. O.U.G. nr. 57/2019. H.G. nr. 392/2020.

Prin actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al autorităţii administrativ teritoriale se înţelege alcătuirea inventarului, potrivit art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 392/2020. La lit. d din acest articol se arată că alcătuirea inventarului presupune şi operaţiunea de modificare, inclusiv abrogarea unor poziţii din inventarul atestat prin hotărâre a guvernului şi/sau completat potrivit literelor a, c.

Operaţiunea juridică constând în actualizarea suprafețele unor străzi comunale se înscrie în prevederile art. 289 alin. 10 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ coroborat cu H.G. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, care se referă atât la operaţiunea de „identificare a bunurilor”, cât şi la „actualizarea inventarului” - art. 6 din H.G. nr. 392/2020.

Prin H.C.L. s-a realizat o modificare a poziţiilor unor bunuri ce aparţin domeniului public al comunei, prin modificarea rubricii „Elemente de identificare”, respectiv actualizarea străzilor comunale.  Modificarea se referă la dimensiunile străzilor cuprinse în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei. Intervenind modificări în „situaţia juridică a imobilului”, aceasta presupune tehnic o actualizare, o modificare a însăşi poziţiei bunului respectiv.

Potrivit noului cadru legal creat de Codul administrativ şi de H.G. nr. 392/2020, atât „întocmirea”, cât şi „actualizarea” inventarului se face potrivit procedurii speciale prevăzută de lege.

Prin sentinţa nr. 103 din data de 09.02.2021, pronunţată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1991/104/2020, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local X.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta Instituţia Prefectului - Judeţul Olt, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei X.

S-a dispus anularea H.C.L. Comuna X nr. 14/30.06.2020.

Împotriva sentinţei nr. 103 din data de 09.02.2021, pronunţată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1991/104/2020, a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Comunei X.

În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Local al Comunei X a susţinut că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

A susţinut, în esenţă, că pârâtul Consiliul Local al Comunei X nu a actualizat inventarul bunurilor din domeniul public al unității administrative în sensul dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Normele Tehnice din 14 mai 2020, ci a actualizat suprafețele unor străzi comunale cuprinse în Inventarul domeniului public al comunei Cârlogani, în urma efectuării măsurătorilor cadastrale, numai pe hârtie, pentru a fi trecută suprafața reală, corectă, fără a fi efectuată vreo lucrare prin care să mărească sau să micșoreze suprafața vreunei străzi din comună, pentru a fi necesar punctul de vedere al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 C.proc.civ. care prevede expres şi limitativ motivele de casare.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., indicate de recurentul pârât în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Contrar susţinerilor recurentului pârât, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei X nr. 14/30.06.2020 privind actualizare suprafeţe străzi comunale, cuprinse în Inventarul domeniul public al Comunei X, judeţul Olt, în urma efectuării măsurătorilor cadastrale, s-a aprobat, conform art. 1, modificarea suprafeţelor unor străzi comunale cuprinse în Inventarul domeniului public al Comunei X, judeţul Olt, în urma efectuării măsurătorilor cadastrale, conform Anexei - parte integrantă din hotărâre.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a anulat H.C.L. nr. 14/30.06.2020, reţinând corect că hotărârea a fost adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 289 alin. 9 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, articol care stipulează că „Proiectul hotărârii privind atestarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se comunică şi ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice, însoţit de documentele prevăzute la alin. (6) în termenul prevăzut la art. 197 alin. (1).” Alin. 13 din art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 prevede că autoritatea deliberativă, la propunerea autorităţii executive, adoptă hotărârea dacă ministerul cu atribuţii în domeniul administraţiei publice, în punctul de vedere comunicat, nu a sesizat aspecte care contravin prevederilor legale în vigoare.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu s-au respectat dispoziţiile legale menţionate, pentru că documentaţia cu proiectul de hotărâre nu au fost înaintate Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei pentru a exprima punctul de vedere cu privire la actualizarea suprafeţelor străzilor comunale cuprinse în inventarul domeniului public al Comunei X a judeţului Olt.

Din preambulul Hotărârii, precum şi din actele care au stat la baza adoptării acesteia, comunicate odată cu H.C.L. nr. 14/30.06.2020, nu a rezultat dovada respectării procedurii prevăzută de art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019, respectiv nu există punctul de vedere al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei cu privire la actul administrativ.

Instanţa de fond a reţinut corect că prin actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al autorităţii administrativ teritoriale se înţelege alcătuirea inventarului, potrivit art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 392/2020. La lit. d din acest articol se arată că alcătuirea inventarului presupune şi operaţiunea de modificare, inclusiv abrogarea unor poziţii din inventarul atestat prin hotărâre a guvernului şi/sau completat potrivit literelor a, c.

Modificarea se referă la dimensiunile străzilor cuprinse în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei.

Prin H.G. nr. 392/2020 au fost aprobate Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, care în art. 3 stabilesc că „Prin hotărârea autorităţii deliberative privind inventarierea anuală se stabileşte perioada în care se efectuează activitatea de inventariere, precum şi data până la care se face publicarea pe pagina de internet a instituţiei.”

Din dispoziţiile art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 392/2020 rezultă că prin „actualizare” se înţelege orice completare cu bunuri sau modificarea unor poziţii, aşa cum este cazul de faţă.

Prin Hotărârea nr. 14/30.06.2020 privind „actualizare suprafeţe străzi comunale cuprinse în Inventarul domeniul public al Comunei X, judeţul Olt, în urma efectuării măsurătorilor cadastrale” s-au modificat suprafeţele unor străzi comunale conform Anexei-parte integrantă din hotărâre, care cuprinde inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei, respectiv rubrica „Elemente de identificare”, aşa cum rezultă chiar din textul art. 1 al hotărârii.

Operaţiunea juridică adoptată de Consiliul Local al Comunei X se înscrie în prevederile art. 289 alin. 10 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ coroborat cu H.G. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, care se referă atât la operaţiunea de „identificare a bunurilor”, cât şi la „actualizarea inventarului” - art. 6 din H.G. nr. 392/2020.

Prin H.C.L. nr. 14/30.06.2020 s-a realizat o modificare a poziţiilor unor bunuri ce aparţin domeniului public al comunei, prin modificarea rubricii „Elemente de identificare”, respectiv actualizarea străzilor comunale.

Intervenind modificări în „situaţia juridică a imobilului”, aceasta presupune tehnic o actualizare, o modificare a însăşi poziţiei bunului respectiv.

Potrivit noului cadru legal creat de Codul administrativ şi de H.G. nr. 392/2020, atât „întocmirea”, cât şi „actualizarea” inventarului se face potrivit procedurii speciale prevăzută de lege.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, criticile recurentului pârât sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din C.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.