Legea 10/2001.Legea 165/2013 .Despăgubiri .Limitele învestirii instanței.

În cadrul unei contestații formulată împotriva deciziei de validare parțială sau invalidare ,constatându-se că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri compensatorii ,instanțele nu pot statua asupra modului în care trebuie evaluate despăgubirile prin puncte ,în situația în care nu  s-a solicitat de către partea interesată întrucât se încalcă principiul disponibilității şi posibilitatea de contestare a acestui calcul.

La data de 07.02.2020, reclamanta ..., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 31216/18*12*2019 emisa de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; obligarea paratei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sa emită, in temeiul Legii nr. 165/2013, o decizie de validare a Dispoziţiei nr. 108/24.05.2006 emisa de Primarul comunei ..., judeţul Dolj; obligarea paratei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte, pentru imobilele: casa compusa din 2 etaje, unul cu doua holuri si sase odăi, iar celalalt cu un hol si patru odăi de locuit, un patul, o magazie si o casa deteriorata, menţionate în Dispoziţia nr. 108/24.05.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 691/27.11.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ... s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP.

S-a respins contestaţia formulată împotriva pârâtei ANRP.

S-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta ..., CNP ..., cu domiciliul în ..., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru  Compensarea Imobilelor,  cu sediul în ..

A fost anulată decizia de invalidare nr. 31216/18.12.2019, emisă de CNCI.

S-a dispus validarea dispoziţiei nr. 108/24.05.2006, emisă de Primarul corn. ..., jud.Dolj.

A fost obligată pârâta CNCI la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul descris în dispoziţia nr. 108/24.05.2006, emisă de Primarul corn. ..., jud. Dolj, cu aplicarea art. 21 alin.61 şi alin.62 din Legea nr. 165/2013.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost întemeiată, deoarece aceasta nu are atribuții legale de evaluare a imobilului ce face obiectul măsurilor reparatorii și de a emite decizii de compensare sau invalidare, aceste atribuții revenindu-i celeilalte pârâte, conform art. 17 și art. 21-26 din Legea nr. 165/2013.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin Dispoziția nr.108/24.05.2006 a Primarului Comunei ..., jud. Dolj, emisă în baza Legii nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea lui ..., pentru casa cu două etaje, unul cu două holuri și șase odăi, iar celălalt cu un hol și patru odăi, un pătul, o magazie și o casă deteriorată de cutremur, expropriate în baza Decretului nr.83/1949.

Prin Decizia de invalidare nr. 31216/18.12.2019, emisă de pârâta CNCI, a fost invalidată dispoziția menționată, cu motivarea că nu au fost depuse documente din care să reiasă proprietatea construcțiilor și descrierea construcției din punct de vedere arhitectural.

Titularul notificării a decedat la 25.02.2018, potrivit certificatului de deces depus la dosar (fila 142), reclamanta fiind moștenitoarea legală a acestuia, în calitate de fiică.

Preluarea abuzivă a imobilului în baza Decretului nr. 83/1949 rezultă din procesul-verbal de preluare din. 2.03.1949. Așa  fiind, în speță este incidentă prezumția de proprietate instituită de art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoană îndreptățită fiind corect stabilită prin dispoziția primarului.

În ceea ce privește descrierea construcției preluate abuziv din punct de vedere arhitectural, nu au existat dovezi concludente, iar reclamantei i-a revenit sarcina probei; înscrisurile depuse conțin doar descrierea sumară a imobilului preluat, fără a furniza detalii arhitectonice, astfel încât în cauză devin incidente dispozițiile art. 21 alin.61 şi alin.62 din Legea nr. 165/2013: "În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notariali pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6)."  "În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot/poate stabili suprafaţa şi/sau descrierea, din punct de vedere arhitectural, a construcţiilor pentru care se stabilesc despăgubiri, se acordă măsuri compensatorii pentru o suprafaţă utilă de 21 mp. Evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială aplicabilă pentru localitatea respectivă".

Pentru aceste considerente, instanța a dmis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP, a respins contestaţia formulată împotriva pârâtei ANRP, a admis în parte contestaţia; a anulat decizia de invalidare nr. 31216/18.12.2019, emisă de CNCI; a dispus validarea dispoziţiei nr. 108/24.05.2006, emisă de Primarul corn. ..., jud.Dolj; va fi obligată pârâta CNCI la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul descris în dispoziţia nr. 108/24.05.2006, emisă de Primarul corn. ..., jud. Dolj, cu aplicarea art. 21 alin.61 şi alin.62 din Legea nr. 165/2013.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta .... şi  pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului său, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că, în cauză, sunt incidente dispozitiile art. 21 alin. 61 şi alin. 62 din Legea nr. 165/2013 şi a obligat C.N.C.I. la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul descris în dispoziţia nr. 108/24.05.2006, emisă dc Primarul comunei ..., jud. Dolj, cu aplicarea art. 21 alin. 61 şi alin. 62 din Legea nr. 165/2013.

În acest sens, apelanta reclamantă a redat conţinutul textelor de lege menţionate şi a arătat că din documentele existente în dosarul de despăgubire, transmis, în copie, la dosarul cauzei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, rezultă amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale imobilelor pentru care se stabilesc despăgubiri, precum şi descrierea construcţiilor, astfel:

 - În certificatul nr. 256/22.02.1991, emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Filiala Arhivelor Statului Jud. Dolj, sunt menţionate construcţiile: casă compusă din 2 etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celălalt un hol şi patru odăi de locuit, un patul, o magazie şi o casă deteriorată de cutremur;

 - În Certificatul nr.1798/15 octombrie 2001, emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Direcţia Jud. Dolj a Arhivelor Naţionale, se menţionează că cercetând fondul de arhivă Prefectura judeţului Dolj s-a constatat că în dosarul din anul 1949 continând formulare de inventariere şi evaluarea patrimoniului privind fostele moşii din comuna ..., expropriate conform decretului 83/1949, se găseşte procesul verbal din 2 martie 1949 privind predarea-preluarea bunurilor foste proprietatea ing. ... din comuna ..., judeţul Dolj, iar la punctul 3. Construcţiile, sunt menţionate: casă compusă din 2 etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celălalt un hol şi patru odăi de locuit, un patul, o magazie şi o casă deteriorată de cutremur;

-În Procesul-verbal din 2 martie 1949, sunt menţionate construcţiile: casă compusă din 2 etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celălalt un hol şi patru odăi de locuit, un patul, o magazie şi o casă deteriorată de cutremur;

-În Tabelul V - (Construcţii), sunt menţionate date privind construcţiile, existând mai multe rubrici, respectiv: suprafaţă, nr. încăperi, stare;

-În dispoziţia nr. 108/24.05.2006, emisă de către Primarul com. ..., jud. Dolj, sunt detaliate construcţiile: casă compusă din 2 etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celălalt cu un hol şi patru odăi de locuit, un patul, o magazie şi o casă deteriorată de cutremur;

-În raportul de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit de S.C. ... S.R.L.

Consideră apelanta reclamantă că, raportat la aceste înscrisuri, este evident faptul că în dosarul de despăgubire există suficiente date privind caracteristicile tehnice ale imobilelor pentru care se stabilesc despăgubiri, precum şi descrierea construcţiilor (inclusiv suprafeţe, număr încăperi - Tabelul V) şi că acordarea de măsuri compensatorii pentru o suprafaţă utilă de  doar 21 mp, după cum prevede art. 21, alin. 62 din Legea nr. 165/2013, pentru construcţii  este nelegală.

Sub acest aspect, a invocat şi prevederile art. 24, alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, argumentând că, dat fiind specificul restituirii proprietăţilor preluate abuziv, legiuitorul a instituit reguli derogatorii în materie probatorie, printre care prezumţia de proprietate prevăzută de acest text de lege, care vizează existenţa şi întinderea dreptului de proprietate în favoarea celor care apar menţionaţi în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării, fiind raţional ca, în măsura în care se face dovada preluării bunului de la o anumită persoană, autorităţile vremii considerând-o proprietar la acea dată, măsurile reparatorii să opereze în mod corespunzător, prin repunerea aceleiaşi persoane în situaţia avută anterior actului de preluare abuzivă.

De asemenea, apelanta reclamantă a invocat disp.art. 9 alin. 2 cod procedură civilă privind dreptul de dispoziţie, în conformitate cu care reclamantul stabileşte obiectul şi limitele procesului, precum şi ale art. 22 alin. 6 cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorul nu poate depăşi limitele investirii.

În această privinţă, a susţinut că nu a investit instanţa de judecată cu o cerere de evaluare a imobilului, astfel că aceasta nu trebuia să analizeze şi să se pronunţe în acest sens şi că, numai în situaţia în care ar fi solicitat evaluarea imobilelor ce fac obiectul dispoziţiei nr. 108/24.05.2006, emisă de Primarul corn. ..., jud. Dolj, Tribunalul Dolj ar fi avut posibilitatea de a analiza incidenţa art. 21 alin. 61 şi alin. 62 din Legea nr. 165/2013 sau de a evalua imobilul potrivit alin. 6.

A subliniat apelanta reclamantă că a solicitat doar anularea deciziei de invalidare şi obligarea C.N.C.I. să emită, în temeiul Legii nr. 165/2013, o decizie de validare a Dispoziţiei nr. 108/24.05.2006 emisă de Primarul comunei ..., judeţul Dolj, precum şi la emiterea deciziei de compensare prin puncte, pentru imobilele: casă compusă din 2 etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celalalt cu un hol şi patru odăi de locuit, un patul, o magazie şi o casă deteriorată, menţionate în Dispoziţia nr. 108/24.05.2006.

În atare situaţie, consideră că obligarea C.N.C.I., de către instanţa de fond, la aplicarea art. 21 alin. 61 şi alin. 62 din Legea nr. 165/2013, reprezintă o depăşire a limitei investirii acesteia şi că, prin pronunţarea asupra unui aspect (modalitatea de evaluare a imobilelor) asupra căruia nu a investit instanţa, care nu a fost pus în discuţie şi cu privire la care nu au fost administrate probe, îi este încălcat dreptul la apărare.

A apreciat în continuare că instanţa de fond trebuia să se limiteze la obligarea C.N.C.I. la emiterea deciziei de compensare prin puncte, pentru imobilele menţionate în Dispozitia nr. 108/24.05.2006, urmând ca aceasta să aibă în vedere toate dispoziţiile legale incidente pentru evaluarea imobilelor şi să emită o nouă decizie, pe care să o poată ataca în cazul în care se consideră îndreptăţită.

Faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului său şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii ultimului petit din cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost formulat.

 În drept, s-au invocat  dispoziţiile art. 466 şi unu. Cod procedură civilă.

Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în motivarea apelului său, a susţinut că instanţa de fond a admis cererea contestatorilor, cu încălcarea si aplicarea greşită a legii şi oferind o argumentaţie contrară situaţiei concrete si actelor existente la dosarul de despăgubire, cât si prevederilor legale incidente în speţa.

 Sub un prim aspect, apelanta pârâtă a criticat aplicarea de către Tribunal a prezumţiei

instituite de art. 24 din Legea nr. 10/2001, menţionând că la dosarul administrativ se regăseşte Fişa Moşiei, întocmită în anul 1945, din care reiese că domnul inginer ... a deţinut o moşie în comuna ..., însă singurele imobile ce se regăsesc în acest document sunt terenuri în suprafaţă de 102 Ha.

A mai arătat că una din condiţiile esenţiale pentru acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr.10/2001 este aceea a existenţei dreptului de proprietate la momentul preluări şi, în acest sens, a solicitat instanţei  să aibă în vedere raţiunile care au stat la baza deciziei de invalidare, respectiv faptul că, în speţă, dubla condiţionare obligaţională prevăzută de lege pentru aplicarea pre¬zumţiei prevăzute cu titlu de excepţie nu a fost îndeplinită, în raport de actele depuse în termen legal la dosarul de despăgubire.

Astfel, cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri, apelanta pârâtă a precizat că regula stabilită de legiuitor este aceea a dovedirii proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită la restituire de către persoana care pretinde dreptul, în conformitate cu dispoziţiile legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 corobo¬rate cu prevederile art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250 din 7 Martie 2007.

Legat de acest aspect, a susţinut că, în lipsa actelor translative de proprietate stabilite de art. 23 din Legea nr. 10/2001 si 23.1 lit. a) din Normele metodologice, pentru a se pune în discuţie aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitor la prezumţia de proprietate a persoanei menţionate în actele întocmite la momentul preluării abuzive, se impunea ca persoanele care se consideră îndreptăţite şi care solicită acordarea despăgubirilor pentru un bun a cărei proprietate nu o pot demonstra cu actele expres prevăzute de lege, să depună, pe de o parte, negaţiile obţinute de la autorităţile competente, iar pe do altă parte, declaraţie olografa pe propria răspundere.

A mai arătat că excepţia instituită de legiuitor prin art. 24 din aceeaşi Lege nr. 10/2001 este o prezumţie relativă de proprietate, iar nu una absolută, acesta având în vedere, în principal, acele situaţii în care actele de proprietate nu pot fi prezentate din motive obiective, nu şi acele situaţii în care nu au fost încheiate astfel de contracte.

În acest sens,  a redat  prevederile art. 24 şi a susţinut că, în ceea ce priveşte aplicarea acestei prezumţii se impune a ţine cont de clarificările făcute de legiuitor prin art.24.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, apreciind că nu poate fi ignorat faptul că, deşi art. 24 din Legea nr.10/2001 a instituit o prezumţie relativă de proprietate, legiuitorul a înţeles să condiţioneze recunoaşterea acestui drept de proprietate de depunerea declaraţiilor si negaţiilor mai sus amintite.

De asemenea, a menţionat că se impune a clarifica faptul că negaţiile la care face referire legiuitorul constau în atestarea scrisă a faptului că instituţiile abilitate în acest sens de stat, precum este cazul Arhivelor Naţionale, nu deţin nicio copie a unui act translaţiv de proprietate cu privire la imobilul teren în discuţie, fiind imperios necesar a se avea în vedere faptul că nu orice adresă, prin care se face doar o referire evazivă şi superficială la respectivul imobil, chiar dacă obiectul acesteia are sau nu legătură cu cele solicitate în concret, poate constitui negaţie în sensul legii.

 Totodată, a susţinut că, pentru a se aplica prezumţia instituită prin prevederile art. 24 pe baza înscrisurilor de la preluare şi pentru a preîntâmpina calea spre nişte situaţii frauduloase şi abuzive pe care ar putea să o deschide o astfel de prevedere în măsura în care în aceste situaţii răspunderea nu ar trebui asumată de nicio parte implicată, legiuitorul a stabilit ca această răspundere să fie asumată întocmai de partea care nu îsi poate dovedi dreptul în baza căruia solicită reparaţii din partea statului.

 Drept urmare, apelanta pârâtă consideră că, fiind vorba despre situaţiile în care, prin excepţie, dreptul de proprietate se prezumă, sub dubla condiţie a obţinerii negaţiilor amintite si mai ales a asumării propriei răspunderi a celor care sustin că deţin acel drept de proprietate pentru care solicită despăgubiri, prin declaraţia pre¬văzută de lege, acordarea despăgubirilor nu poate fi posibilă în cazul neîndeplinirii acestei condiţii.

Concluzionând, a susţinut că, întrucât în urma analizării dosarului în conformitate cu prevederile Legii nr.165/2013 s-a constatat că nu se face dovada dreptului la acordarea de măsuri compensatorii, în mod corect s-a procedat la invalidarea dispoziţiei nr.108/24.05.2019 emisă de Primarul Comunei ....

Faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului si modificarea sentinţei atacate in sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva deciziei de validare parţială nr. 31216/18.12.2019.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 10/2001, Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 250/2007, Legea 165/2013.

La data de  15.03.2021,  pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea 219/2020, solicitând instanţei să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată si suspendarea judecării cauzei până la soluţionare acesteia.

În motivarea excepţiei, apelanta-pârâta a arătat, în esenţă, că prin această prevedere legală sunt încălcate dispoziţiile art.1, alin.3 şi 5, art.4, alin.2 , art.16, alin.1 privind egalitatea în drepturi, art. 21, alin.2 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin.2 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, consacrate în Constituţia României.

La data de  12.04.2021 pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei ca neîntemeiat.

La data de  06.05.2021 reclamanta reclamanta .... a depus  la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 21 alin.6, art. 31 şi art. 33 alin. 4 din Legea nr. 165/2013,  în forma modificată prin Legea nr. 219/29.10.2020, prin raportare la art.16, art. 21, art. 44 şi art. 53 alin.2 din Constituţia României, Curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă din perspectiva art. 29, din Legea nr.49/1992.

Potrivit acestui text de lege:

„ (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.(...)”.

Din conţinutul acestei norme legale rezultă condiţiile de admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu analiza corespondenţei textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile constituţionale. Pentru aceasta, excepţia de neconstituţionalitate: trebuie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; poate viza o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Alin. (5) al aceluiaşi articol statuează că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din lege, instanţa de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate, printre care inclusiv cea a existenţei unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza pendinte.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În speţă, nu este îndeplinită una dintre cerinţele esenţiale prevăzute de dispoziţiile legale invocate, respectiv aceea ca norma legală a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu cauza, întrucât niciuna dintre părți nu a criticat prin apelul declarat modul de interpretare și de aplicare de către prima instanță a disp.art.21 alin.6, ale art. 31 sau art. 33 alin. 4 din Legea nr.165/2013, în forma modificată prin Legea nr.219/2020, astfel că, în raport de limitele efectului devolutiv ale apelului prevăzute de art.477 CPC, Curtea nu este chemată a se pronunța asupra acestei probleme de drept.

Mai mult, la acest moment procesual, nu este îndeplinită nici cerinţa impusă de art.29, alin.3 din Legea nr.49/1992 în ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 21 alin.6, în forma modificată prin Legea nr. 219/29.10.2020, dat fiind că prin decizia Curţii Constituţionale nr.189/18.03.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 4 mai 2021, s-a constatat deja neconstituţionalitatea acestui text de lege,.

Pentru aceste motive, se va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477-478 CPC, Curtea apreciază că este fondat numai apelul declarat de reclamantă. Apelul declarat de pârâta C.N.C.I.  se consideră nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

În mod corect, a apreciat prima instanță că reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilele construcții compuse din casă cu două etaje, unul cu două holuri şi şase odăi, iar celălalt cu un hol şi patru odăi, un pătul, o magazie şi o casă deteriorata la cutremur, imobile expropriate în baza Decretului nr.83/1949, în favoarea  reclamantei operând prezumția de proprietate prevăzută de art.24 din Legea nr.10/2001.

Potrivit acestui text de lege:

„ (1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar”.

În speță, autorul reclamantei, ..., figurează cu imobilele construcții în litigiu în actul de autoritate prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive, respectiv în procesul-verbal de predare din 02.03.1949, în formularul pentru evaluarea şi inventarierea patrimoniului ( tabelul V-construcţii) şi în procesul-verbal de predare-primire a fostei moşii ing. ... din 13.07.1949, astfel că, în favoarea acestuia, operează prezumția că a fost proprietar al imobilelor construcții, prezumție prevăzută de norma legală enunțată.

Mai mult, apelanta pârâtă admite, chiar în cuprinsul apelului declarat, că din fișa moșiei întocmită în anul 1945 rezultă că terenurile din comuna ... în suprafață de 102 ha au fost proprietatea autorului reclamantei, .... Or, având în vedere că din actele de punere în executare a măsurii preluării anterior menţionate rezultă că imobilele contrucţii în litigiu au fost parte a fostei moşii ... şi în raport de prevederile art.492 C.civil de la 1864, în vigoare la data preluării imobilelor, trebuie prezumat că proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor amplasate pe acesta. În atare condiții, dovada proprietății terenului atrage și dovada proprietății construcțiilor de pe acesta în temeiul accesiunii imobiliare, instituție care, coroborată cu prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001 demonstrează existența imobilelor construcții în patrimoniul autorului deposedat.

În ceea ce privește susținerea apelantei pârâte în sensul că aplicarea prezumției prevăzute de art.24 din lege este condiționată de depunerea negațiilor referitoare la actele de proprietate și a unei declarații pe propria răspundere din partea solicitantului că nu mai deţine alte acte de proprietate, astfel cum impune art.24.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, Curtea constată că aceste cerințe nu sunt prevăzute de textul Legii nr.10/2001 pentru a opera prezumția.

Normele metodologice cuprinse în HG nr.250/2007 sunt doar norme menite să detalieze aplicarea legii, astfel că, în considerarea ierarhiei actelor normative și a disp. art.58 , alin.1 şi 3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, acestea nu pot completa dispozițiile dintr-un act normativ de nivel superior, cum sunt cele din Legea nr.10/2001 si nu pot nici impune condiții care să schimbe substanțial modul de aplicare a prevederilor legii. În atare situație, negațiile și declaraţia pe propria răspundere la care se referă art.24.2 din HG nr.250/2007 trebuie considerate doar dovezi care să vină în susținerea aplicării prezumției de către entitățile învestite cu soluționarea cererii, iar nu condiții de fond de care se depindă reținerea art.24 din Legea nr.10/2001, astfel că lipsa acestor acte din dosarul de despăgubiri nu face ca prezumția de proprietate prevăzută de textul de lege să devină inoperantă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamantei nu i s-a solicitat niciodată completarea dosarului cu aceste negații sau declarații, în conformitate cu art.21, alin.5 din Legea nr.165/2013, iar în dosarul de despăgubiri se regăsesc mai multe adrese emise de Direcţia Arhivelor Naționale şi de Primăria comunei ... din care rezultă că alte documente în legătură cu imobilele construcții, inclusiv deci cu eventualele transmisiuni de drepturi privindu-le pe acestea, nu se mai regăsesc în arhivele sale ( de ex. certificatul nr.256/22.02.1991, adresele nr.SJ ANDJ-1364-C/29.07.2019 şi nr.5638/21.11.20005 emise de Direcţia Arhivelor Naționale, adresa nr.7247/23.07.2019 a Primăriei comunei ...- filele 100, 103, 118 şi 149 dosar Tribunalul Dolj).

Referitor la susținerea apelantei pârâte în sensul că prezumția de proprietate instituită de art.24 din Legea nr.10/2001 nu constituie o prezumție absolută, ci una relativă, neputând fi aplicată în lipsa documentelor prevăzute de art.24.2 din HG nr.250/2007, Curtea constată că, din prevederile legii, rezultă cu claritate că această prezumție nu este una absolută și nici prima instanță nu a calificat-o și aplicat-o astfel.

Trebuie însă avut în vedere modul cum funcționează această prezumție, iar în acest sens relevante sunt disp.art.328 CPC, conform cărora „ Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta. Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel”.

Raportat la aceste norme procedurale, trebuie admis că, odată demonstrat în cauză faptul cunoscut, vecin şi conex pe care se întemeiază prezumţia ( în speţă, menţionarea imobilelor construcţii în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive a fostei moşii ...), în favoarea reclamantei operează prezumție de proprietate prevăzută de art.24 din Legea nr.10/2001, revenind pârâtei CNCI sarcina de a prezenta dovada contrară, respectiv a faptul că, în ciuda menţiunilor actelor de punere în executare a măsurii preluării, construcțiile au ieșit din patrimoniul autorului său anterior momentului preluării. Or, apelanta pârâtă nu a făcut dovezi în acest sens, lipsa negațiilor referitoare la actele de proprietate și a declarației pe propria răspundere a solicitantului că nu mai deţine alte acte de proprietate neputând constitui dovadă contrară de natura a combate prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că apelul declarat de pârâta C.N.C.I. este nefondat.

În schimb, este întemeiat apelul declarat de reclamantă, întrucât prima instanță, obligând pârâta să stabilească numărul de puncte reprezentând despăgubirile cuvenite reclamantei ca măsuri compensatorii pentru imobilele construcții, a depășit limitele învestirii fixate prin cererea introductivă și a ignorat principiul disponibilității.

În acest sens, se constată că, prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat decizia de invalidare nr.31216/18.12.2019 emisă de pârâta CNCI, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de validare a dispoziţiei nr.108/24.05.2006 a Primăriei comunei ... şi de compensare prin puncte pentru imobilele construcţii menţionate de această din urmă dispoziţie. Cererea a supus, așadar, controlului judiciar legalitatea deciziei nr. 31216/18.12.2019 sub aspectul existenței și întinderii dreptului de proprietate cu privire la imobilele construcţii, fără ca instanța să fi fost chemată a se pronunța asupra evaluării despăgubirilor.

În atare situație, făcând aplicarea art.21, alin.61 şi 62 din Legea nr.165/2013, text de lege care reglementează modul de evaluare, în diverse situații, a imobilelor pentru care se solicită despăgubiri, Tribunalul s-a pronunțat în afara cadrului procesual fixat de reclamantă sub aspectul obiectului, încălcând astfel prevederile art.9, alin.2  şi art.22, alin.6 CPC.

Drept urmare, Curtea apreciază că, recunoscând îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilele construcții menţionate în dispoziţia nr.108/24.05.2006 a Primăriei comunei ..., prima instanță trebuia să se limiteze la a constata nelegalitatea deciziei de invalidare nr. 31216/18.12.2019 emisă de pârâtă, dispunând emiterea unei decizii de validare de către pârâtă, fără a statua asupra modului în care trebuie evaluate despăgubirile prin puncte pentru construcţiile în litigiu. În raport de ceea ce reclamanta a înțeles să supună controlului judiciar în prezenta cauză, este cert că operațiunea de evaluare urmează a fi efectuată de către pârâta CNCI la momentul punerii în executare a sentinței nr.691/27.11.2020 și emiterii deciziei de validare și compensare prin puncte, urmând ca în cazul în care reclamantă este nemulțumită de modalitatea de evaluare și de cuantumul despăgubirilor stabilite să conteste eventual decizia ce se va emite.

De altfel, astfel de aspecte nici nu puteau fi contestate în cauza de faţă, din moment ce, prin dispoziţia emisă, intimata CNCI nici nu s-a pronunaţt cu privire la evaluarea despăgubirilor, negând întrutotul îndreptăţirea reclamantei la acordarea măsurilor compensatorii.

Pentru aceste considerente, Curtea reține că apelul declarat de reclamantă este întemeiat, urmând a fi admis ca atare.

Cum instanța de apel consideră că, prin obligarea la emiterea deciziei de compensare prin puncte cu aplicare art.21, alin.61 şi 62 din Legea nr.165/2013, s-au depășit limitele învestirii și s-a încălcat principiul disponibilității, urmând a proceda la modificarea sentinței sub acest aspect, devine inutilă cercetarea celorlalte critici din apelul reclamantei care vizează modul de evaluare a despăgubirilor, prin raportare la caracteristicile tehnice ale imobilelor construcţii şi prin prisma textelor de lege menţionate.

Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea urmează ca, în temeiul art.481, alin.1-3 CPC, să respingă ca nefondat apelul declarat de pârâtă, să admită apelul declarat de reclamantă şi, în consecinţă, să schimbe în parte sentinţa apelată în sensul că va admite contestaţia şi va obliga pârâta să emită decizia de validarea a dispoziţiei nr. 108/24.05.2006 a Primarului Com. ..., precum şi decizia de compensare prin puncte pentru imobilele indicate în această dispoziţie, fiind înlăturată menţiunea din dispozitivul sentinţei apelate referitoare la aplicare art. art.21, alin.61 şi 62 din Legea nr.165/2013

Domenii speta

Spete similare