Ordonanţă preşedinţială. Cerinţa urgenţei. Neîndeplinire.

Prin Sentinţa nr. 295 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 2051/86/2019*, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să se abţină de la acţiuni ce au drept scop vânzarea bunurilor. S-a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulate de reclamantul Municipiul Suceava - Prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC X SA reprezentată de lichidator judiciar - Consorţiul format din lichidatorii judiciari RRR SPRL şi GGGSPRL şi intervenienţii Consiliul Local al Municipiului Suceava şi SC MSRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea formulată de către reclamantul Municipiul Suceava s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC X SA, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună:

- suspendarea licitaţiilor publice cu strigare programate a se desfăşura în data de 11.07.2019 ora 13 şi ora 14 privind vânzarea unor bunuri precum şi a următoarelor licitaţii având acelaşi obiect.

- obligarea pârâtei să se abţină să întreprindă acţiuni care au drept scop vânzarea bunurilor care sunt necesare prestării serviciului public de transport, furnizare şi distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Suceava, până la soluţionarea acţiunilor în revendicare formulate împotriva S.C. X S.A. (dosarul nr. x/86/2017* al Tribunalului Botoşani cât şi dosarul înregistrat la Tribunalul Suceava).

- obligarea pârâtei ca până la soluţionarea acţiunii în revendicare ce formează obiectul dosarelor de judecată nr. x/86/2017* aflat pe rolul Tribunalului Botoşani şi a dosarului înregistrat la Tribunalul Suceava, să pună la dispoziţia Municipiului Suceava şi a Consiliului Local al Municipiului Suceava bunurile ce fac parte din Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (denumit în continuare SACET)- care constituie ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor şi construcţiilor, legate printr-un proces tehnologic şi funcţional comun, destinate producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe raza unităţii administrativ teritoriale.

S-a reţinut că prin întâmpinare, pârâta SC X SA a invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială raportat la capetele de cerere 1 şi 2 care se referă la atribuţii şi măsuri ale lichidatorului judiciar în cadrul procedurii falimentului, prin raportare la dispoziţiile art.21 alin.2 şi 4 din Legea nr.85/2006.

De asemenea, s-a arată că inadmisibilitatea ordonanţei preşedinţiale este dată şi de natura pretenţiei ce face obiectul ordonanţei, întrucât obiectul acesteia nu poate viza fondul dreptului, ci numai aparenţa acestuia.

Referitor la fondul litigiului, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru admiterea cererii, condiţii prevăzute de art.997 alin. l C.proc.civ.

Pentru termenul din data de 20.08.2019 reclamantul a înţeles să-şi precizeze acţiunea în sensul că a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea licitaţiilor publice, menţinând celelalte două capete de cerere.

Dat fiind această precizare a cererii, la termenul din data de 17.10.2019, în temeiul art.406 alin. 1 C.proc.civ.. instanţa a luat act de renunţarea la judecată a primului capăt de cerere.

Instanţa a constatat în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei să se abţină de la a întreprinde acţiuni ce au drept scop vânzarea bunurilor care sunt necesare furnizării serviciului de termoficare în Municipiul Suceava, că pârâta şi-a motivat această excepţie pe dispoziţiile art.21 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestor dispoziţii legale împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar se poate face contestaţie, iar judecătorul sindic are posibilitatea, la cererea contestatorului, să suspende măsura contestată.

S-a mai reţinut că reclamantul, prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat respingerea acestei excepţii apreciind că ordonanţa preşedinţială apare ca fiind admisibilă, apreciind că interpretarea dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 trebuie tăcută în sensul că nu se poate reţine o incompatibilitate de plano a procedurii ordonanţei preşedinţiale cu procedura insolvenţei.

Judecătorul sindic, fiind de acord cu afirmaţia că procedura ordonanţei preşedinţiale nu este de plano incompatibilă cu procedura insolvenţei, a reţinut faptul că potrivit dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial*) şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000". Aşadar, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă trebuie să existe o compatibilitate între dispoziţiile vizate din cod şi cele prevăzute de legea insolvenţei.

Or, prin existenţa unor dispoziţii exprese în legea specială, prevederile generale cuprinse în Codul de procedură civilă devin incompatibile. In cauză, ceea ce se solicită prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale are ca finalitate blocarea unor măsuri adoptate de adunarea creditorilor debitoarei X SA, hotărâri care sunt aduse la îndeplinire de către lichidatorul judiciar.

Hotărârea adunării creditorilor din data de 9.01.2019 a debitoarei X SA Suceava stabileşte modalitatea de vânzare a activelor rămase de valorificat din averea debitoarei. Această hotărâre a fost contestată de către reclamantul Municipiul Suceava, în temeiul art.21 alin. 2-4 din Legea nr. 85/2006 în cadrul dosarului nr. x/86/2013*/a30, contestaţia fiind respinsă. În cadrul respectivului litigiu nu s-a solicitat suspendarea efectelor hotărârii adunării creditorilor, nici pentru motivele invocate în prezentul litigiu şi nici pentru alte motive, cu toate că acţiunea în revendicare era promovată la acea dată.

Totodată, s-a reţinut că, atât timp cât legea oferă părţii o procedură specială de valorificare a dreptului său, este înlăturată posibilitatea de a uza de dispoziţiile legii generale şi, pe aceste considerente, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii pentru acest capăt de cerere şi a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să se abţină să întreprindă acţiuni care au drept scop vânzarea bunurilor care sunt necesare prestării serviciului public de transport, furnizare şi distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Suceava, ca inadmisibilă.

Instanţa a reţinut cu privire la ultimul capăt de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtei ca, până la soluţionarea acţiunii în revendicare ce formează obiectul dosarului nr. x/86/2017* şi a dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, X SA Suceava să pună la dispoziţia reclamantului şi a Consiliului Local al Municipiului Suceava bunurile ce fac parte din SACET, că această solicitare nu a făcut obiectul unor hotărâri a adunării creditorilor SC X SA Suceava şi nici lichidatorul judiciar al acesteia nu a adoptat măsuri referitor la aceste bunuri, măsuri care să poată fi contestate pe cale contestaţiei la raport. In această situaţie, cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale în acest sens apare ca fiind admisibilă.

S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.997 C.proc.civ.. pentru ca o cerere de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale să fie admisibilă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: în favoarea reclamantului să existe o aparenţă de drept, măsurile solicitate să fie vremelnice, să se impună de urgenţă, iar aceste măsuri să fie luate pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

O primă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru admiterea cererii este cea a urgenţei în solicitarea de a se pune la dispoziţia reclamantului şi a Consiliului local Suceava a bunurilor ce fac parte din SACET.

Reclamantul, prin reprezentant, în concluziile asupra cererii, a indicat că urgenţa este dată de refuzul pârâtei de a pune la dispoziţia municipalităţii a bunurilor indicate, refuz ce duce la riscul de a nu fi acordat către populaţia municipiului Suceava serviciul de furnizare a energiei termice. Dar, nu a contestat faptul că începând cu luna noiembrie 2015 acest serviciu este furnizat către populaţie de un alt operator cu care are încheiat contract în acest sens. Existenţa unui litigiu cu respectiva societate, litigiu prin care se solicită despăgubiri' de la Municipiul Suceava pentru nepunerea la dispoziţie a unor echipamente, nu este de natură a justifica urgenţa măsurii ce se solicită a fi luată în prezenta cauză.

Totodată, s-a reţinut că încheierea de către municipalitate a unui contract de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în municipiul Suceava cu T SRL s-a făcut cu asumarea de către reclamant a situaţiei juridice pentru echipamentele ce trebuiau predate. In acea perioadă se emitea HCL nr. x/14.10.2015 prin care era aprobată închirierea de către municipalitate a unor bunuri aflate în patrimoniul X SA, bunuri care fac parte din SACET şi prin HCL nr. y/14.10.2015 se atribuia contractul de delegare amintit.

Aşadar, la momentul încheierii respectivului contract de delegare a gestiunii, reclamantul ştia că nu este proprietarul bunurilor ce urmau a fi predate către concesionar pentru furnizarea energiei termice, ulterior promovând acţiunile în revendicare.

Instanţa a reţinut că în cauză, reclamantul invocă ca şi dovezi în favoarea existenţei unei aparenţe de drept dreptul de proprietate pe care îl are asupra terenurilor şi clădirilor administrate de către pârâtă (drept de proprietate ce se dovedeşte cu extrasele de carte funciară depuse la dosar) şi că instalaţiile şi echipamentele fac parte integrantă dintr-un sistem funcţional. De asemenea, şi faptul că în dosarul nr. x/86/2016 a mai fost admisă o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care au fost suspendate o serie de licitaţii şi obligată pârâta să se abţină de la organizarea altor licitaţii până la soluţionarea dosarului nr. x/86/2016**, dosar ce în prezent este soluţionat, efectele juridice ale respectivei suspendări fiind încetate.

Faţă de aceste susţineri instanţa a constatat că, în analizarea aparenţei dreptului reclamantului, în dosarul în care a fost admisă ordonanţa preşedinţială, s-a reţinut existenţa contractului de concesiune nr. x/1999. contract ce instituie un drept de preempţiune în favoarea acestuia referitor la „bunurile de preluare". Or, în prezenta cauză se invocă, ca şi aparenţă de drept, promovarea acţiunilor în revendicare, acţiuni ce sunt încă pe rolul instanţelor, iar situaţia juridică a respectivelor bunuri se va tranşa în cadrul respectivelor litigii, pârâta susţinând la rândul său că este proprietara bunurilor şi depunând înscrisuri în acest sens, inclusiv hotărâri ale Consiliului local Suceava. Ca urmare, chiar Consiliul local Suceava prin emiterea hotărârilor amintite recunoaşte SC X SA Suceava dreptul de proprietate asupra bunurilor ce sunt trecute în anexă. Aşadar, instanţa nu poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţe nr. 291/2016 (pronunţată în dosarul nr. x/86/2016), nefiind date condiţiile impuse de art. 1002 C.proc.civ.. şi nici aparenţa dreptului reclamantului.

Vremelnicia măsurii ar fi dată prin indicarea ca şi moment al încetării ei soluţionarea  acţiunilor în revendicare, dar instanţa a constatat că pe calea ordonanţei preşedinţiale se solicită punerea la dispoziţie a bunurilor ce fac parte din SACET, bunuri ce fac obiectul procedurii de valorificare din dosarul de insolvenţă şi, astfel, s-ar aduce atingere drepturilor creditorilor de recuperare a creanţelor din respectiva procedură.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 997 şi urm. C.proc.civ., instanţa a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale prin care s-a solicitat punerea la dispoziţia Municipiului Suceava şi a Consiliului Local Suceava a bunurilor din SACET, ca nefondată.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, a declarat apel Municipiul Suceava, care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii apelate, iar în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie voluntară formulată şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţiale.

Apelantul a apreciat că instanţa a făcut o greşită apreciere a situaţiei de fapt şi de drept existentă, iar în privinţa analizei aparenţei de drept, a fost total în eroare.

În ce priveşte urgenţa măsurii, apelantul a solicitat să se observe că atât în reglementarea art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, cât și în cea a art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă s-a reţinut că există îndeplinită această condiţie când măsura provizorie este necesară "pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ".

Apelantul a arătat că urgenţa luării măsurilor se apreciază în concret, atât prin raportare la conţinutul subiectiv şi obiectiv al situaţiei juridice generatoare, cât şi prin raportare la data judecării cererii. Ori, instanţa a analizat superficial situaţia de fapt existentă, reţinând că, fiind încheiat un nou contract de concesiune având ca obiect furnizarea serviciului de transport şi distribuţie agent termic începând cu anul 2015 presupune faptul că Municipiul Suceava şi-a asumat situaţia juridică pentru echipamentele ce trebuie predate. A mai reţinut instanţa că existenţa unui litigiu între Municipiul Suceava şi noul prestator de servicii nu este de natură a justifica urgenţa măsurii ce face obiectul cererii de ordonanţă.

A învederat faptul că tocmai aceste elemente dau urgenţa măsurii ce dorește a fi adoptată, în sensul că, pe de o parte, abia la nivelul anului 2019 prin acţiunea în pretenţii formulată, noul prestator i-a adus la cunoştinţă că pierderile suferite din cauză faptului că nu are la dispoziţia sa întreg SACT-ul sunt în cuantum de 17.800.000 lei, că sumă totală a pierderilor suferite începând cu momentul prestării serviciului, respectiv noiembrie 2015. Nepredarea de către apelant a întreg SACT-ului către noul prestator din cauza pârâtei din prezenta cauză, a produs primului pierderi de 17.800.000 lei ce se cer acum a fi acoperite din bugetul autorităţii publice.

Ori, prin art. 997 Cod procedură civilă legiuitorul statuează că este dată urgenţa în cazul unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara. Este evident că nefiind în posesia întreg SACET-ului nu poate onora solicitarea noului prestator de a-i pune la dispoziţie întreaga infrastructură pentru predarea acestui serviciu, imposibilitate care va costa bugetul autorităţii publice suma de 17.800.000 lei, sumă care nu ar putea nicicând să fie recuperată de la pârâta din prezentul dosar, chiar în cadrul admiterii cererii de chemare în garanţie din dosarul nr. x/86/2019* pe rolul Tribunalului Suceava.

Apelantul a arătat că refuzul pârâtei de a preda SACET-ul pune, indirect, actualul prestator în situaţia prestării serviciului în condiţii mult împovărătoare sub aspectul imposibilităţii de a realiza investiţii şi/sau extinderi ori dezvoltări la rețeaua existentă. Această imposibilitate a noului prestator de a realiza serviciul la care s-a angajat în condiţii optime se va răsfrânge automat în noi costuri ce vor fi imputate municipalităţii.

Există o pagubă actuală, motivată care nu va putea fi reparată. Însă predarea SACET-ului ar putea împiedica în mod evident producerea de noi pagube, iminente, în condiţiile existenţei obligaţiei legale de a asigura permanenţa prestării acestui serviciu public.

Apelantul a susţinut că reţinerea instanţei conform căreia la momentul încheierii contractului de concesiune a serviciului cu noul prestator ar fi avut cunoştinţa faptului că nu au calitatea de proprietari, ulterior promovând acţiuni în revendicare este total eronată şi neîntemeiată raportat la prevederile art. 563 Cod Civil potrivit cărora "Proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îi deţine fără drept." A mai arătat că acţiunile sale în revendicare au fost generate tocmai de refuzul pârâtei din prezenta cauză de a preda SACET-ul.

Consideră că niciunul din argumentele instanţei în combaterea caracterului urgenţei măsurii solicitate nu este întemeiată, instanţa apreciind lipsa urgenţei printr-o analiză arbitrară şi superficială a stării de fapt prezentată, precum şi a pagubei iminente probate.

Apelantul a învederat şi faptul că, caracterul urgent este determinat şi de funcţionarea necorespunzătoare a unui serviciu public de interes major pentru locuitorii municipiului Suceava având în vedere apropierea sezonului rece.

Referitor la aparenţa de drept pe care a invocat-o în susţinerea ordonanţei, prin cererea introductivă a arătat că în cazul de faţă aparenţa de drept este în favoarea municipiului Suceava care este proprietarul tabular al terenurilor şi construcţiilor în care se află instalaţiile şi echipamentele speciale, componente ale serviciului public de transport distribuţie şi furnizare a energiei termice. De asemenea, potrivit legislaţiei incidente în materie, respectiv Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică se conferă autorităţilor publice locale o competenţă exclusivă în privinţa înfiinţării monitorizării şi gestionării acestor tipuri de servicii.

A arătat prin cererea introductivă că prin Hotărârea Guvernului României nr. 104/2001 s-a aprobat transmiterea fără plată a centralei electrice de termoficare din Suceava, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale "L" -S.A. în domeniul public al municipiului și în administrarea Consiliului Local. În urma Hotărârii Consiliului Local nr. 64/2002 s-a aprobat preluarea fără plată a Centralei Electrice de termoficare în domeniul public, trecerea acesteia în domeniul privat şi înfiinţarea S.C. X S.A. În cuprinsul art. 2 din actul administrativ de autoritate s-a prevăzut ca „bunurile ce au aparţinut Centralei Electrice de Termoficare Suceava trec din domeniul public al municipiului Suceava, în domeniul privat al municipiului Suceava," Ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 80 din 13.05.2002 s-a aprobat protocolul de predare-primire a CET I şi CET II din patrimoniul S.C. L S.A. în domeniul privat al municipiului Suceava şi administrarea Consiliului Local precum şi a actului constitutiv al S.C. X S.A. Suceava.

De asemenea, în susţinerea şi motivare aparenţei dreptului, prin cererea introductivă a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale ori asociaţiei de dezvoltare comunitară, care formează sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al localităţii sau al asociaţiei de dezvoltare comunitară, denumit în continuare SACET.

Conform art. 2 alin. (3 din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi, SACET este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional unitar constând din construcţii, instalaţii, echipamente, dotări specifice şi mijloace de măsurare destinat producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe teritoriul localităţilor, care cuprinde: a)centrale termice sau centrate electrice de termoficare; b)reţele de transport; c)puncte termice/staţii termice; d)reţele de distribuţie; e)construcţii şi instalaţii auxiliare; f)branşamente, până la punctele de delimitare/separare a instalaţiilor; g)sisteme de măsură, control şi automatizare."

Totodată, a arătat că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public cu alimentare cu energie termică „înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice focale," legiuitorul înţelegând să detalieze aceste obligaţii în cele ce succed articolului menţionat. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum a fost modificată şi completată: „serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau, după caz, a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, conform mandatelor acordate acestora prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre. Serviciile de utilităţi publice se organizează şi se gestionează cu respectarea prevederilor legale, potrivit hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de gradul de urbanizare, de importanţa economico-socială a localităţilor, de mărimea şi de gradul de dezvoltare ale acestora şi în raport cu infrastructura tehnico-edilitară existentă".

Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, modificată şi completată: „autorităţile administraţiei publice locale au competentă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemele de utilităţi publice."

Însă, trecând peste toate aceste argumente dezvoltate prin cererea introductivă, instanţa a reţinut că "în prezenta cauză se invocă, ca şi aparenţă de drept, promovarea acţiunilor în revendicare, acţiuni ce sunt pe rolul instanţelor". Reţinere total greşită şi eronată, fără nicio trimitere sau analiză a niciunuia dintre argumentele în susţinerea aparenţei dreptului.

Raportat la toate argumentele expuse este evident că, fără o prejudecare a fondului, instanţa ar fi putut să observe dacă este dată sau nu aparenţa de drept, raportat pe de pe o parte la existenţa extraselor de carte funciară depuse la dosarul cauzei, iar, pe de altă parte la hotărârile deliberativului local care consfinţesc această stare de fapt. Ori, în loc să se dispună în acest sens, instanţa, eronat şi neîntemeiat, a reţinut că în susţinerea aparenţei de drept a invocat acţiunile în revendicare, reţinere care este total contrară cuprinsului cererii de chemare în judecată.

Referitor la analiza condiţiei vremelniciei măsurii, instanţa a avut o atitudine contradictorie în sensul că a reţinut că ar fi dată această condiţie până la soluţionarea acţiunilor în revendicare, dar revine şi afirmă că o asemenea măsură ar aduce atingere drepturilor creditorilor. Contradicţia apare la nivelul concluziilor instanţei în sensul că: admiţând ca admisibil capătul de cerere din ordonanţă ce are ca obiect obligarea pârâtei de a pune la dispoziţia apelantului SACET-ul, instanţa a reţinut că „o astfel de solicitare nu a făcut obiectul unor hotărâri a adunării creditorilor S.C. X SA şi nici lichidatorul judiciar al acesteia nu a adoptat măsuri referitor la aceste bunuri" pentru ca în final, negând caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită prin ordonanţă să reţină că admiţând ordonanţa s-ar aduce atingere drepturilor creditorilor.

Apelantul a apreciat că soluţia instanţei de respingere ca nefondată a cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect obligarea pârâtei de a pune la dispoziţia Municipiului Suceava a SACET - ului până la finalizare acţiunilor în revendicare este eronată, dată cu analiza superficială a temeiniciei condiţiilor motivate, motiv pentru care, în baza tuturor argumentelor dezvoltate, a solicitat admiterea apelului, iar în rejudecare, modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii capătului 2 din ordonanţa prezidențială ce a făcut obiectul dosarului.

Împotriva aceleiaşi hotărâri, a declarat apel Consiliul Local al Municipiului Suceava, care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii apelate, iar în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie voluntară formulată şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţiale.

Ca şi chestiune prealabilă, apelantul a apreciat că hotărârea este dată cu nerespectarea regulilor de procedură care atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 175 Cod procedură Civilă.

Apelantul a arătat că pentru termenul din 20.08.2019 a formulat o cerere de intervenţie voluntară, întemeiată în drept pe prevederile art. 62 Cod procedură civilă şi, instanţa de fond, soluţionând cererea, prin hotărârea nr. x/31.10.2019, a dispus în sensul respingerii ca inadmisibil a primului capăt din cerere pe calea ordonanţei preşedinţiale, iar, în ceea ce priveşte solicitarea ca pârâta să pună la dispoziţie bunurile ce face parte din sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie termică (SACET), instanţa a dispus în sensul respingerii acestei solicitări ca nefondată, fără nicio referire la cererea de intervenţie formulată de Consiliul Local al Municipiului Suceava.

Apelantul a precizat că în hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac, există o singură referire la cererea de intervenţie formulată de deliberativul local, în sensul că "s-a formulat o cerere de intervenţie accesorie". Solicită să se observe că instanţa, admiţând în principiu cererea de intervenţie formulată de Consiliul Local, a recalificat această cerere anulând total voinţa intervenientului care, în temeiul prevederilor art. 62 Cod procedură civilă a formula o cerere de intervenţie în interes propriu, întemeiata pe dreptul său de administrare asupra SACET-ului.

A arătat că instanţa, în mod tendențios, a afirmat că cererea de intervenţie reprezintă o reiterare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Ori, în cererea de intervenţie, analiza acesteia, permite identificarea exactă a dreptului invocat de Consiliu Local în cerere, respectiv dreptul său de administrare asupra SACET-ului. În acest sens, a reiterat  fraza finală de la punctul 6 din cererea de intervenţie în care intervenientul justifică dreptul său, distinct de cel al reclamantului.

Apelantul a arătat că analiza cererii de intervenţie, temeinică, ar fi evidenţiat caracterul principal al acestei intervenţii, respectiv: în calitate de administrator al SACET-ului, Consiliul Local a intervenit în cauza dintre Municipiul Suceava - proprietar al dreptului, invocând un drept propriu, cel de administrare, conex cu dreptul reclamantului, cel de proprietate al SACET-ului.

Instanţa în mod unilateral, arbitrar şi fără a pune în discuţia părţilor această chestiune a decis asupra caracterului presupus accesoriu al cererii şi nu a dispus de această cerere în mod distinct potrivit normelor aplicabile în materie.

Potrivit prevederilor art. 62 şi următoarele din Codul de procedură civilă, o data admisă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, intervenientul capătă o poziţie procesuală similară cu a reclamantului, instanţa fiind ţinută să soluţioneze cererea sa, chiar în cazul stingerii judecăţii asupra cererii principale, potrivit prevederilor art. 66 alin. 4 Cod procedură Civilă.

Apelantul a învederat faptul că, instanţa de fond procedând în acest fel, a eludat total voinţa sa juridică, a dispus în mod arbitrar şi a recalificat o cerere fără punerea în discuţia părţilor a acestei chestiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. 1 Cod procedură Civilă "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia". Această normă legală constituie dreptul comun în materia nulităţilor actelor de procedură, aplicându-se ori de câte ori nu este cazul unei nulităţi necondiţionate. Raportat la instituţia, apreciază că, în mod evident, vătămarea este probată prin faptul că, recalificând cererea formulate, instanţa a eludat însăşi calitatea lor de reclamant în cauză pe care a dobândit-o urmare a admiterii în principiu a cererii fundamentată pe prevederile art. 62 Cod procedură civilă.

Condiţiile impuse de lege pentru a se afla în prezenţa sancţiunii nulităţii condiţionate sunt: nerespectarea cerinţelor legale ale unui act de procedură; existenţa unei vătămări determinate de nerespectarea condiţiilor actului de procedură; vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.

Apelantul a susţinut că toate aceste elemente sunt întrunite în prezenta cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei invocată, respective nulitatea hotărârii instanţei de fond. Admiţând în principiu cererea de intervenţie, instanţa judecătorească nu s-a pronunţat asupra fondului acestei cereri, lăsând-o nesoluționată.

Pe fondul cauzei, apelantul a solicitat admiterea cererii de intervenție şi cererea de ordonată preşedinţială având ca obiect "Obligarea pârâtei ca până la soluţionarea acţiunii în revendicare ce formează obiectul dosarelor de judecată nr. x/86/2017* aflat pe rolul Tribunalului Botoşani şi a dosarului nr. x/86/2019 înregistrat la Tribunalul Suceava, să pună la dispoziţia Municipiului Suceava bunurile ce face parte din Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (denumit în continuare SACET) constituit din ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor, terenurilor şi construcţiilor, legate printr-un proces tehnologic şi funcţional comun, destinate producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe raza unităţii administrativ teritoriale".

Apelantul a solicitat să se observe că analizând cererea de ordonanţă prin prisma îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 997 Cod de procedură civilă, instanţa a reţinut că în cauză în primul rând nu a fost motivată urgenţa solicitării, nu este dată aparenţa de drept pentru admiterea ordonanţei, iar în final, dar nu în ultimul rând, a reţinut că vremelnicia măsurii ce se doreşte a fi adoptată prin admiterea ordonanţei este de natură a aduce atingere drepturilor creditorilor.

În opinia apelantului, instanţa a făcut o greşită apreciere a situaţiei de fapt şi de drept existentă, iar în privinţa analizei aparenţei de drept, a fost total în eroare, reiterând argumentele invocate în cererea de apel de către reclamantul apelant Municipiul Suceava.

Apelantul a apreciat că soluţia instanţei de respingere ca nefondată a cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect obligarea pârâtei de a pune la dispoziţia Municipiului Suceava a SACET - ului până la finalizare acţiunilor în revendicare este eronată, dată cu analiza superficială a temeiniciei condiţiilor motivate, motiv pentru care, în baza tuturor argumentelor dezvoltate, a solicitat admiterea apelului, iar în rejudecare, modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii capătului 2 din ordonanţa prezidențială ce a făcut obiectul dosarului.

Faţă de apelul declarat de Municipiul Suceava, a formulat întâmpinare S.C. X S.A., (în continuare X) reprezentată de lichidatori judiciari RRR S.P.R.L. şi GGG SPRL, care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

În motivarea întâmpinării a învederat faptul că prin cererea de apel nu se aduc critici de nelegalitate cu privire la soluţia primei instanţe prin care a respins cu inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să se abţină de la acţiuni ce au drept scop vânzarea bunurilor, astfel încât, deoarece apelul este limitat cu privire la o anumită soluţie din dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar este ţinută de aceste limite, conform art. 477 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de acestea sunt nefondate.

Referitor la motivul de apel prin care se susţine că în mod greşit a considerat prima instanţă că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, pârâtul apelant susţine că, urgenţa este dată de faptul că în anul 2019 S.C. T S.R.L. a introdus o acţiune în pretenţii având ca obiect obligarea municipiului Suceava la plata pierderilor suferite din cauza faptului că nu are la dispoziţia sa întregul SACET, iar faptul că nu ar fi fost predat SACET-ul către noul operator ar fi cauzat pierderi operatorului. Mai susţine apelantul că, urgenţa este dată funcţionarea necorespunzătoare a unui serviciu public de interes major pentru locuitorii municipiului Suceava în vedere apropierea sezonului rece.

Cu privire la condiţia urgenţei, consideră că în mod corect judecătorul sindic a reţinut că, reclamantul, prin reprezentant, în concluziile asupra cererii, a indicat că urgenţa este dată de refuzul pârâtei de a pune la dispoziţia municipalităţii a bunurilor indicate, refuz ce duce la riscul de a nu fi acordat către populaţia municipiului Suceava serviciul de furnizare a energiei termice. Dar, nu a contestat faptul că începând cu luna noiembrie 2015 acest serviciu este furnizat către populaţie de un alt operator cu care a încheiat contract în acest sens. Existenţa unui litigiu cu respectiva societate, litigiu prin care se solicită despăgubiri de la municipiul Suceava pentru nepunerea la dispoziţie a unor echipamente, nu este de natură a justifica urgenţa măsurii ce se solicită a fi luată în prezenta cauză.

Încheierea de către municipalitate a unui contract de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în municipiul Suceava cu T S.R.L. s-a făcut cu asumarea de către reclamant a situaţiei juridice pentru echipamentele ce trebuiau predate. În acea perioadă se emitea HCL nr. x/14.10.2015 prin care era aprobată închirierea de către municipalitate a unor bunuri aflate în patrimoniul X SA, bunuri care fac parte din SACET şi prin HCL nr. y/14.10.2015 se atribuia contractul de delegare amintit. Aşadar, la momentul încheierii respectivului contract de delegare a gestiunii, reclamantul ştia că nu este proprietarul bunurilor ce urmau a fi predate către concesionar pentru furnizarea energici termice, ulterior promovând acţiunile în revendicare."

A învederat faptul că, licitaţiile care sunt organizate în cadrul procedurii falimentului S.C. X S.A. nu au ca obiect bunuri care sunt  utilizate pentru prestarea serviciului de producere, furnizare, transport și distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Suceava, dovada fiind chiar publicaţiile de vânzare.

De altfel, serviciul de producere, furnizare, transport şi distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Suceava este prestat în mod corespunzător de către actualul operator al serviciului de transport şi distribuţie a agentului termic, S.C. T S.R.L., producţia şi furnizarea agentului termic fiind asigurată de S.C. B SA.

Intimatul a menţionat X a intrat în procedura generală a insolvenţei în luna iunie 2013, iar prin Sentinţa nr. 75/30.06.2015, pronunţată în dosarul nr. x/86/2013* Tribunalul Suceava a dispus intrarea în faliment a SC X S.A.

Prin HCL Suceava nr. z/24.09.2015 s-a prevăzut prestarea serviciului de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice de către S.C. X S.A. până la semnarea contractului de concesiune al serviciului către un nou operator.

Totodată, prin HCL Suceava nr. y/15.10.2015 s-a aprobat încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice din municipiul Suceava între municipiul Suceava şi noul operator. S.C. T S.R.L. (în continuare T).

Aşadar, începând cu data de 15.10.2015 X a încetat să presteze serviciul menţionat, acesta fiind prestat de T, fără a exista deficienţe în ceea ce priveşte prestarea serviciului.

Intimatul consideră că se impune o clasificare a bunurilor care de-a lungul timpului fie au fost utilizate de către X pentru prestarea serviciului de producere, transport distribuţie şi furnizare a agentului termic fie au intrat proprietatea X ca aport în natură la capitalul social, pentru a stabili în mod corect regimul juridic al bunurilor care fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În acest sens, a arătat că, pe de-o parte există bunurile care face obiectul Contractului de concesiune nr. xxx din 14.12.1999. Potrivit art. 3 se stabilesc 3 categorii de bunuri utilizate de concesionar. Bunurile de retur, care se află în proprietatea publică a municipiului Suceava au fost restituite acestuia conform Procesului verbal de predare primire a bunurilor de retur proprietatea municipiului Suceava aferente activităţii serviciului public de transport şi distribuţie a energiei termice, protocol înregistrat la subscrisa cu nr. xxx/15.10.2015 și la pârâţi cu nr. xxx/15.10.2015.

Deci pentru prestarea serviciului de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice din municipiul Suceava T utilizează SACET aflat în proprietatea municipiului Suceava, predat T spre utilizare exploatare de către municipiul Suceava.

A arătat că activele în litigiu sunt utilizate în prezent de T, iar pe de altă parte, aceste active nu au făcut obiectul licitaţiilor, așteptându-se soluţionarea dosarului nr. nr. x/86/2017*, astfel încât condiţia urgenţei este justificată.

Pe de altă parte există bunuri care au fost aduse de acţionarul unic, municipiul Suceava cu titlu de aport în natură la capitalul social al societăţii la momentul înfiinţării S.C. X SA iar bunurile care deservesc SACET, respectiv cele enumerate în Anexa la HCL Suceava nr. x/14.10.2015 şi în Adresa înregistrată la X cu nr. xx/16.11.2015 şi la municipiul Suceava cu nr. xx din 19.11.2015, se află în proprietatea X.

Intimata a mai arătat că deşi se solicită adoptarea unor măsuri vremelnice până la soluţionarea dosarului nr. x/86/2017* al Tribunalului Botoşani, cu termen de judecată la data de 20.09.2019, deși dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30.10.2017, a trecut o perioadă de aproape 2 ani, perioadă în care  nu a fost formulată  vreo cerere de suspendare a licitaţiilor, astfel încât în aceste condiţii este evident că la acest moment condiţia urgenţei nu este justificată.

Din punctul său de vedere, reclamantul nu a făcut dovada urgenţei măsurii solicitate, deși aceasta a motivat cererea pe ideea de păstrare a unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pretinsa însemnătate deosebită pentru reclamant nefiind suficientă pentru a justifica urgenţa la care face referire art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cât priveşte condiţia aparenţei de drept asupra bunurilor aflate în litigiu, apelantul susţine că aceasta este în favoarea lui, deoarece pe de-o parte, acesta este proprietarul tabular al terenurilor şi construcţiilor în care se află instalaţiile şi echipamentele revendicate, iar pe de altă parte, conform Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 325/2006 autorităţile locale au competentă exclusivă pentru înfiinţarea și gestionarea serviciilor publice locale.

Intimata a arătat că deşi pârâtul municipiul Suceava încearcă să acrediteze ideea că bunurile revendicate aparţin domeniului privat al municipiului Suceava, conform HG nr. 104/2002, HCL nr. X/2002 şi HCL nr. Y/13.05.2002, apelantul omite să precizeze că toate bunurile revendicate au fost aduse aport în natură la capitalul social al S.C. X SA, la înfiinţarea acesteia, de către acţionarul unic al acestuia, municipiul Suceava, apelantul din prezentul dosar.

În continuare, intimata a învederat faptul că bunurile la care face trimitere municipiul Suceava se află în proprietatea S.C. X SA.

În acest sens, arată că bunurile aferente serviciului public de transport şi distribuţie a energiei termice pe întreg teritoriul municipiului Suceava, aflate în proprietatea publică a autorităţii publice locale (Municipiul Suceava), au fost concesionate Sucursalei SS, sucursală fără personalitate juridică a societăţii mamă L S.A. Bucureşti, în baza Contractului de concesiune nr. xx din 14.12.1999, încheiat, în urma unei licitaţii publice organizate în anul 1999 de autoritatea publică locală.

La baza concesiunii atribuite către Sucursala SS a stat Caietul de sarcini privind transportul şi distribuţia energiei termice pentru încălzire şi apa caldă menajeră în municipiul Suceava şi Studiul de Oportunitate pentru concesionarea reţelelor magistrale şi a punctelor termice din municipiul Suceava, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. w/1999, care fac parte integrantă din Contractul de concesiune nr. xx/1999.

Ulterior, ca urmare a reorganizării S.C L S.A. Bucureşti, s-a înfiinţat S.C. X S.A., înmatriculată la Registrul Comerţului cu nr. Jxx/yy/zz, având cod unic de înregistrare xxx, fiind succesoarea de drept a Sucursalei SS, Municipiul Suceava devenind unic acţionar. Ca urmare, întreg patrimoniul Sucursalei SS a fost dat în proprietatea societăţii nou înfiinţate S.C. X S.A.. Municipiul Suceava a devenit acţionar, fiind proprietarul acţiunilor societăţii şi nu al bunurilor. Pentru transferul de proprietate a întregului patrimoniu de la S.C. L S.A. Sucursala SS la SC X S.A. noua societate înfiinţată, au fost parcurse mai multe etape.

Având în vedere înfiinţarea S.C. X S.A.. la data de 17.10.2002, a fost încheiat Actul adiţional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. xx din 14.12.1999, act adiţional prin care S.C. X S.A.. societate cu personalitate juridică, s-a substituit în drepturi şi obligaţii Sucursalei SS, în calitate de concesionar. De asemenea, a arătat că la data de 04.09.2006 a fost încheiat Actul adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune nr. xx/14.12.1999 prin care s-a extins serviciul public de transport şi distribuţie a energiei termice şi pentru ansamblu de locuinţe de pe strada A şi B.

Intimata a susţinut că alte acte adiţionale aferente Contractului de concesiune, care să prevadă predarea primirea altor bunuri decât cele aparţinând domeniului public, nu au existat.

Cu ocazia ultimului inventar anual efectuat la data de 31.12.2014, valoarea acestor bunuri era de 147.342.932,27 lei şi includea un număr de 633 repere, aşa cum se menţionează în Procesul Verbal încheiat la data de 31.03.2015 privind rezultatele inventarierii bunurilor care face obiectul contractului de concesiune nr. xx/14.12.1999 şi a actelor adiţionale aferente (Proprietar Municipiul Suceava - domeniul public), înregistrat la Concedent (Municipiul Suceava) cu nr. xx/07.04.2015 şi aprobat de primar, şi la Concesionar (S.C. X S.A.) cu nr. x/01.04.2015 şi aprobat de administratorul special.

La data de 30.06.2015, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa nr. 75 din 30.06.2015, a dispus intrarea în faliment a S.C. X S.A.. dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Începând cu data de 28.07.2015 a fost demarată procedura de inventariere a patrimoniului S.C. X S.A. conform Deciziei de inventariere nr. xx/27.07.2015, fiind desemnate mai multe comisii de inventariere din partea debitoarei S.C. X SA și din partea lichidatorilor judiciari. Inventarierea bunurilor proprietatea S.C. X S.A. cât şi a conturilor din balanţa la 30.06.2015 a fost finalizată aşa cum rezultă din Procesul verbal de inventariere încheiat la data de 31.08.2015 înregistrat cu nr. xx/31.08.2015.

Bunurile care au făcut obiectul contractului de concesiune, aflate în proprietatea publică a municipiului Suceava, nu au făcut obiectul inventarierii conform Deciziei de inventariere nr. xx/27.07.2015, deoarece nu făceau parte din patrimoniul S.C. X S.A..

Prin Hotărârea nr. y/14.10.2015, Consiliul Local a aprobat atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în municipiul Suceava noului operator S.C. T S.R.L. şi a aprobat Contractul.

În aceste condiţii, pe data de 15.10.2015, S.C. X S.A. a încetat prestarea serviciului public transport, distribuţie şi furnizare energie termică în municipiul Suceava, desfăşurată în baza contractului de concesiune nr. xx/14.12.1999, activitatea fiind preluată în funcţiune de către operatorul S.C. T S.R.L. potrivit prevederilor HCL nr. y/2015.

Ca urmare, toate bunurile care au făcut obiectul contractului de concesiune, aflate în proprietatea publică a Municipiului Suceava, în valoare totală de 148.012.487,90 lei au fost predate de comisia de predare numită din partea S.C. X S.A. şi primite de comisia de primire numită din partea Municipiului Suceava, după cum rezultă din Procesul - verbal de predare primire înregistrat la X S.A. cu nr. x/15.10.2015 şi la Municipiul Suceava cu nr. x/15.10.2015.

Intimata a susţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiilor art. 4 şi art. 25 din Legea nr. 51/2006, deoarece la data adoptării HCL Suceava nr. Y/12.05.2002. prin care a fost aprobat Actul constitutiv al SC. X S.A. Suceava şi implicit a fost înfiinţată X, Legea nr. 51/2006 nu era în vigoare, ştiut fiind faptul că, potrivit art. 16 alin. 2 din Constituţia României, (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Chiar dacă s-ar reţine aplicabilitatea acestui text de lege, dispoziţia în cauză nu este de natură să reprezinte un titlu sau mod de dobândire a dreptului de proprietate pentru contestator.

Precizează că prevederile art. 25 din Legea nr.51/2006 se referă la bunurile proprietate publică însă contestatorul face abstracţie de prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.

Deci o dată ce un bun a trecut din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale se află în circuitul civil şi are regimul juridic de drept comun putând fi înstrăinat. Acest aspect era prevăzut de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în forma în vigoare la data înfiinţării S.C. X SA.

Astfel, din momentul adoptării HCL Suceava nr. X/22.04.2002 privind preluarea Centralei Electrice de Termoficare (CET) în domeniul privat al municipiului Suceava, nu se mai poate discuta despre domeniul public.

Intimata a învederat şi faptul că reclamantul încearcă să acrediteze ideea că, infrastructura tehnico-edilitară, respectiv SACET ar face parte în mod obligatoriu din domeniul public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale.

În opinia intimatei, raţionamentul contestatorului este greşit, deoarece legea nu interzice ca infrastructura tehnico-edilitară  să aparţină unei persoane juridice de drept public sau a unei care are capital integral de stat, cum este cazul X.

În ceea ce priveşte titlul de proprietate al pârâtei acesta este reprezentat de HCL Suceava nr. Y/12.05.2002, prin care a fost aprobat Actul constitutiv al S.C. X S.A. Suceava care prevede la art. 7 că „Capitalul social al S.C. „X" S.A. la data înfiinţării este de 1.742.800 mii. lei, reprezentând aport în numerar în valoare de 10.000.000 lei şi aport în natură în valoare totală de 1.742.790 mii. lei, ce se constituie prin preluarea patrimoniului pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 31.03.2002, aferent Sucursalei SS a SC „L" S.A., fiind împărţit în 1.742.800 acţiuni nominative, fiecare acţiune având o valoare de 1.000.000 lei. 2. Capitalul social este subscris și vărsat în  întregime de Municipiul Suceava, în calitate de unic acţionar.”

Acest act administrativ care nu a fost contestat şi nici nu a fost anulat de vreo instanţă, astfel încât îşi produce efecte juridice şi consfinţeşte dreptul de proprietate al X asupra bunurilor aflate în litigiu.

În condiţiile în care actul constitutiv al X (care constituie de altfel şi actul translativ de proprietate), a trecut de filtrul de legalitate exercitat de judecătorul-delegat de la Registrul Comerţului, a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, societatea înfiinţată contractând credite, relaţii comerciale, raporturi juridice de muncă, etc.

Actul constitutiv trebuie coroborat şi cu prevederile art.65 alin.1 din Legea nr.31/1990.

Totodată, intimata a subliniat că, nu lipsit de relevanţă este faptul că, pe lângă atribuţiile obişnuite, Consiliul Local avea momentul înfiinţării X şi dreptul de a aporta bunuri la societăţile comerciale înfiinţate de acesta, conform art. 15 din Legea nr. 215/2001 (varianta 2002).

În privinţa bunurilor de preluare şi a celor proprii cuprinse în contractul de concesiune dreptul de proprietate este reprezentat de faptul că X a realizat aceste bunuri, iar în lipsa intenţiei contestatorului de a cumpăra aceste bunuri, conform contractului, acestea sunt în proprietatea X.

Intimata a mai învederat şi faptul că până la introducerea acţiunii în revendicare care face obiectul dosarului nr. x/86/2017* şi a prezentei acţiuni, contestatorul a recunoscut în mod constant dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu, aşa cum a precizat anterior, cu excepţia terenurilor şi clădirilor pentru care pârâţii au înscris dreptul de proprietate la cartea funciară.

Municipiul Suceava a întreprins demersuri de cumpărare de la intimata-pârâtă a bunurilor în litigiu sens în care la data de 03.04.2015, prin Hotărârea nr. 97, Consiliul Local Suceava a aprobat achiziţionarea unor bunuri necesare funcţionării SACET și a numit comisia de negociere a preţului de cumpărare.

De asemenea, la data de 30.06.2015, prin Hotărârea nr. v, Consiliul Local Suceava și-a manifestat intenţia de dobândire a bunurilor aferente SACET.

Intenţia de cumpărare - exprimata în mod valabil - a bunurilor necesare funcţionării SACET este formulată de Municipiul Suceava la data de 12.02.2016, potrivit Adresei nr. 4780/12.02.2016.

Intimata a precizat că Adunarea creditorilor X SA a aprobat prin hotărâre vânzarea în mod direct către municipiul Suceava a bunurilor ce face parte din SACET și a desemnat în acest sens chiar și o comisie de negociere care să poarte negocieri cu comisia desemnata din partea Mun. Suceava prin Hotărârea nr. A din 03.04.2015 a Consiliului Local Suceava. Mun. Suceava a participat, prin reprezentanţii săi, doar la 3 şedinţele de negociere după care nu s-a mai prezent pentru a continua negocierile, deși participarea i-a fost solicitată în mai multe rânduri de către reprezentanţii X SA.

De asemenea, intimata a arătat că au fost adoptate mai multe hotărâri de consiliu local prin care s-a solicitat şi aprobat închirierea bunurilor în litigiu de la subscrisa, la care a tăcut referire. Or, dacă municipiul Suceava era/se considera proprietar al bunurilor, cum s-ar mai putea justifica preluarea folosinţei bunurilor de la X în baza unui contract de locaţiune şi în schimbul achitării unei chirii lunare?

Mai mult decât atât, Municipiul Suceava a promovat acţiunea prin care a solicitat obligarea intimatei-pârâte la vânzarea către aceştia a bunurilor necesare SACET la o valoare mult diminuata de 16.016.940,13 lei (valoarea contabilă neactualizată) față de valoarea evaluată de cca. 40.414.437,98 lei (valoarea evaluată aprobată de către creditori în cadrul procedurii insolventei debitoarei X SA).

Acţiunea a făcut obiectul Dosarului nr. x/86/2016**, iar Tribunalul Botoşani prin Sentinţa nr. 194/18.05.2017 a respins acţiunea ca nefondată.

Nu în ultimul rând, de-a lungul timpului contestatorul a solicitat şi perceput impozite şi taxe pentru bunurile aflate în proprietatea X, recunoscând încă o dată calitatea de proprietar asupra acestora. În acelaşi sens, a arătat că, municipiu Suceava, prin reprezentanţii săi desemnaţi în A.G.A. societăţii X, a confirmat periodic dreptul de proprietate pe care subscrisa îl are asupra bunurilor, prin aprobarea situaţiilor financiare anuale - întocmite în baza evidenţelor contabile ale debitoarei, evidenţe în care bunurile revendicate erau şi sunt înregistrate cu drept de proprietate.

De asemenea, ulterior înfiinţării X, municipiul Suceava, în considerarea calităţii sale de unic acţionar, prin intermediul unor A.G.A., a hotărât diminuarea capitalului social împrejurare care confirmă că municipiul Suceava recunoştea dreptul de proprietate pe care X îl are asupra bunurilor.

Astfel, a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. X S.A. din data de 18.12.2009 cu privire la reducerea capitalului social al societăţii şi compensarea sumei de 70.000.000 lei ce se cuvine acţionarului unic cu datoria reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local de facturare. În baza ei a fost adoptată Hotărârea nr. R din 22.12.2009 a Consiliului Local Suceava privind reducerea capitalului social al S.C. X S.A. cu suma de 70.000.000 lei.

Nu în ultimul rând, intimata a solicitat instanţei să analizeze acţiunea în revendicare care face obiectul ului nr. x/86/2017* pe rolul Tribunalului Botoşani şi să observe că reclamanţii din dosar solicită încuviinţarea probei cu expertiza judiciară la finalul acţiunii, pentru a identifica bunurile care fac parte din SACET şi care au fost predate subscrisei în baza Protocolului de predare primire din 22.04.2002, astfel încât este evident că obiectul acţiunii îl reprezintă bunurile transferate în proprietatea X prin aportarea lor la capitalul social.

Pentru aceste bunuri, care au trecut din domeniul privat al municipiului Suceava în proprietatea X, cât şi pentru bunurile de preluare şi proprii care fac obiectul contractului de concesiune, a solicitat să se observe că reclamanţii nu indică un mod de dobândire al dreptului de proprietate, din moment ce toate aceste bunuri au fost transferate în proprietatea X.

Intimata a mai arătat că reclamanţii îşi revendică dreptul de proprietate asupra bunurilor în baza unei prezumţii a dreptului de proprietate deşi această prezumţie nu este menţionată printre modurile de dobândire a dreptului de proprietate, conform art. 644 şi 645 din Codul civil de la 1865. Din contră, în favoarea subscrisei care are posesia bunurilor, operează prezumţia de proprietate, conform art. 919 alin. 3 Cod civil.

Intimata a susţinut că toate aceste argumente converg spre concluzia că deţine titlu de proprietate, în timp ce reclamantul nu deţine niciun titlu de proprietate care să conducă la admiterea acţiunii în revendicare.

În continuare, intimata a mai arătat că reclamantul apelant mai invocă în ceea ce priveşte aparenţa dreptului extrasele de carte funciară prin care s-ar dovedi că municipiul Suceava este proprietarul unor terenuri şi clădiri administrate de S.C. X SA., însă în discuţie este vorba despre bunuri mobile precum şi de unele construcţii de pe terenul situat pe amplasamentul Centralei Termice din mun. Suceava, str. xx, f.n., jud. Suceava, conform titlului de proprietate seria x nr. x/xx, emis pe numele S.C. L S.A.- S.E. Suceava, în suprafaţă  de 20.118 mp, înscris în Cartea Funciară ca proprietar S.C. X S.A.. conform încheierii OCPI Suceava nr. x/xx. Menționează că şi dreptul de proprietate al S.C. X SA pentru construcţiile existente pe acest teren este înscris în cartea funciară.

De altfel, acele bunuri la care se face referire la punctul 6 din cererea de ordonanţă preşedinţială: cazane abur, turbine de abur, generatoare, pompe, echipamente pentru presiune, etc, sunt înscrise în cartea funciară a SC X SA şi nu fac parte din SACET, deoarece din anul 2015 în municipiul Suceava agentul termic este produs de către S.C. B S.R.L.

Schimbarea atitudinii municipiului Suceava în ceea ce priveşte calitatea de proprietar a S.C. X SA asupra bunurilor este explicată de faptul că municipiul Suceava a aflat despre existenţa dosarului nr. x/99/2012 în care a fost admisă o acţiune în revendicare similară formulată de municipiul Iaşi împotriva CET SA Iaşi prin Sentinţa nr. 726/2017.

Relevant este însă Decizia nr. 649/21.03.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care, într-o situaţie similară cu cea a S.C. X SA. instanţa supremă a hotărât că bunurile care folosesc SACET din patrimoniul S.C. CC SA Iaşi se află în proprietatea acesteia iar nu în proprietatea municipiului Iaşi.

Referitor la aspectele de ordin procesual din prezentul litigiu, intimata a arătat că  cererea principală formulată de  reclamant o reprezintă cererea în revendicare, fără să existe un capăt de cerere privind nulitatea actului constitutiv al societăţii pârâte, în care au fost menţionate imobilele aduse ca aport în natură, şi care a stat la baza înmatriculării pârâtei în registrul comerţului, moment de la care legiuitorul stabileşte că societatea devine titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor aportate.

Reclamantul a înţeles să conteste legalitatea doar a actelor administrative prin care imobilele au fost aduse ca aport în societate, nu şi actul constitutiv al societăţii pârâte (fiind necesar să se facă distincţia între actul de aportare - prin H.C.L. Iaşi nr. H/2002, nr. I/2002, şi actul constitutiv, în care se face vorbire despre valoarea bunurilor aportate la capitalul social), în contextul expunerii motivelor de fapt şi de drept care, în opinia sa, l-ar  conduce la obţinerea unei soluţii favorabile în acţiunea în revendicare.

De asemenea bunurile în litigiu au fost transferate în proprietatea S.C. X SA prin aportare în natură la capitalul social, astfel încât municipiul Suceava nu deţine vreun titlu de proprietate faţă de aceste bunuri.

Referitor la condiţia caracterului vremelnic al masării, intimata apreciază că nici aceasta nu este îndeplinit contrar susţinerilor apelantului, deoarece adoptarea unei astfel de măsuri echivalează practic cu o măsura definitivă, iar nu cu una provizorie aşa cum impune textul de lege.

În speţă, dacă s-ar admite cererea astfel cum a fost formulată  şi ar fi obligată pârâta la restituirea  bunurilor mobile, aceasta ar echivala cu soluționarea definitivă a fondului cauzei privind revendicarea mobiliară, ceea ce ar înfrânge dispoziţia legii privind caracterul vremelnic al măsurii. Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea apelului.

Faţă de apelurile declarate de Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, a formulat întâmpinare S.C. M SRL, care a solicitat respingerea apelurilor ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul urgenţei, arată că motivele invocate nu pot fi reţinute ca întemeiate, întrucât, în anul 2015, la data încheierii contractului de concesiune, X Suceava se afla deja în procedura de faliment, iar Municipiul Suceava, după cum a reţinut şi judecătorul fondului, cunoştea foarte bine că nu este în măsură a pune la dispoziţia noului operator, întregul SACET. Pe de altă parte, nu este dovedit concret faptul că Municipiul Suceava s-a obligat a-i pune la dispoziţia noului operator întregul SACET iar că derularea contractului de concesiune în bune condiţii, depinde în mod esenţial de predarea acestuia.

În ceea ce priveşte aparenţa în drept, criticile ambelor apelante sunt netemeinice faţă de considerentele avute în vedere de instanţa de fond.

Cu referire la condiţia vremelniciei, motivele de apel invocate sunt netemeinice, întrucât se aduc critici nefondate cu privire la hotărârea de fond.

În consecinţă, apreciază nefondate susţinerile apelantelor privind nulitatea hotărârii, şi faţă de toate apărările formulate, apreciază că se impune respingere ca nefondate a celor două apeluri, şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată în fond.

Prin Încheierea nr. 250/31.01.2020 Înalta curte de Casaţie şi justiţie a dispus strămutarea judecării pricinii în apel de la Curtea de Apel Suceava la Curtea de Apel Tg. Mureş, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 03.03.2020.

Prin încheierea din 06.04.2020 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş- secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Pricina a fost repusă pe rol, faţă de stăruinţa părţilor, prin încheierea din data de 26.10.2020.

Faţă de solicitările instanţei, părţile au depus la dosar note scrise însoţite de înscrisuri, după cum urmează: Municipiul Suceava şi Consiliul local - la data de 15.09.2020, la data de 21.10.2020 şi după dezbateri, la data de 27.10.2020; Sc X SA- la data de 24.09.2020 şi la data de 23.10.2020

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea constată următoarele:

Verificând cu prioritate cadrul procesual, Curtea reţine că este învestită cu două cereri de apel cu privire la Sentinţa nr. 295/31.10.2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. x/86/2019*, vizând strict soluţia dată de instanţa de fond asupra ultimului petit din cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamantul Municipiul Suceava, respectiv cu privire la calificarea cererii de intervenţie formulată de către intervenientul Consiliul local al Mun. Suceava.

Curtea reţine că prin ultimul petit din cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulate de către reclamantul Municipiul Suceava în contradictoriu cu pârâta SC X SA s-a solicitat  obligarea pârâtei ca până la soluţionarea acţiunii în revendicare ce formează obiectul dosarelor de judecată nr. x/86/2017* aflat pe rolul Tribunalului Botoşani şi a dosarului nr. x/86/2019 înregistrat la Tribunalul Suceava, să pună la dispoziţia Municipiului Suceava şi a Consiliului Local al Municipiului Suceava bunurile ce fac parte din Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (denumit în continuare SACET)- care constituie ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor şi construcţiilor, legate printr-un proces tehnologic şi funcţional comun, destinate producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe raza unităţii administrativ teritoriale.

Prima instanţă a apreciat referitor la acest petit că nu este întrunită niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale fiind respinsă.

În concordanţă cu argumentele deja reţinute de judecătorul sindic, Curtea reţine prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, şi absenţa oricărei interdicţii exprese a procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale în cadrul procedurii insolvenţei. O asemenea interdicţie nu ar putea fi desprinsă nici prin reţinerea unei incompatibilităţi implicite a acestei proceduri cu specificul insolvenţei guvernate de celeritate, dar acesta din urmă va fi avut în vedere în analiza îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 997 C.proc.civ.

Astfel, cum a fost subliniat de prima instanţă, dispoziţiile art. 997 C. proc. civ. instituie procedura specială a ordonanţei preşedinţială, care permite instanţei luarea unor măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Prin urmare textul de lege invocat impune verificarea a trei condiţii, care trebuie să fie cumulativ întrunite pentru a se putea dispune, în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, măsura solicitată: caracterul provizoriu al măsurii, existenţa urgenţei şi neprejudecarea fondului, întreaga analiză menţinându-se la  aprecieri asupra aparenţa dreptului, şi nu a fondului pretenţiilor reclamantului.

În cauză judecătorul sindic a apreciat că nu este întrunită condiţia vremelniciei, deoarece în realitate se solicită punerea la dispoziţie a bunurilor ce fac parte din SACET, bunuri ce fac totodată obiectul procedurii de valorificare din dosarul de insolvenţă şi, astfel, s-ar aduce atingere drepturilor creditorilor de recuperare a creanţelor din respectiva procedură.

Aprecierea că nu este îndeplinită condiţia vremelniciei este una corectă, deşi Curtea nu achiesează întru totul la motivarea primei instanţe. Mai exact, în raport cu formularea petitului în discuţie, deşi se indică perioada de timp pentru care se solicită luarea de către instanţă a măsurii de predare a bunurilor (şi anume, până la soluţionarea acţiunilor în revendicare) prin raportare la efectele produse, măsura nu are decât aparent un caracter vremelnic. Solicitarea de predare se face în vederea folosirii bunurilor şi nu doar în vederea conservării lor, în discuţie fiind transmiterea pe un anumit interval de timp a atributului de folosinţă ca atribut al dreptului de proprietate reclamat de către Municipiul Suceava, care se pretinde „proprietarul neposesor” al bunurilor în discuţie.

În privinţa cerinţei urgenţei, instanţa  reţine că textul 997 C.p.civ. enumeră categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, respectiv: păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În consecinţă, împrejurările de fapt care justifică cererea de ordonanţă preşedinţială trebuie să se circumscrie, prin prisma acestei cerinţe, uneia dintre cele trei categorii de situaţii anterior enunţate, iar partea care formulează cererea trebuie să le dovedească ca atare, potrivit regulii înscrise în art. 249 C.civ.

Curtea consideră că, în aprecierea urgenţei măsurii solicitate conform art. 997 C.p.civ., trebuie să se ţină cont ca acţiunile sau inacţiunile solicitate pentru a sigura păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara să nu producă prin ele însele un dezechilibru ireparabil, de data aceasta în detrimentul părţii cu interese contrare cât timp, până la dovada contrară, acesta este prezumat a acţiona în mod legal.

Astfel, se reţine ca nejustificată urgenţa, din perspectiva pagubei iminente şi ireparabile ce ar fi suportată de reclamant, în condiţiile în care pârâta şi restul participanţilor din procedura de insolvenţă a SC X SA sunt terţi faţă de dosarul prin care se solicită despăgubiri de către noul operator SC T SRL de la Municipiul Suceava pentru nepunerea la dispoziţie a unor echipamente. Prin măsurile solicitate s-ar perturba practic procedura de lichidare a societăţii debitoare, contrar principiului celerităţii ce guvernează întreaga procedură a insolvenţei şi fără posibilitatea recuperării pagubelor ce ar putea fi pricinuite prin acest demers celorlalţi participanţi la procedură.

Prima instanţă a reţinut că încheierea de către municipalitate a unui contract de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în municipiul Suceava cu T SRL s-a făcut cu asumarea de către reclamant a situaţiei juridice pentru echipamentele ce trebuiau predate. Curtea apreciază că într-adevăr nu este responsabilitatea pârâtei, şi cu atât mai mult a celorlalţi participanţi la procedura de insolvenţă, să contribuie la stingerea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/86/2019** aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, fiind în responsabilitatea reclamantului modul în care Consiliul local al Mun. Suceava a emis HCL nr. x/14.10.2015 prin care era aprobată închirierea de către municipalitate a unor bunuri care fac parte din SACET şi respectiv a emis HCL nr. y/14.10.2015 prin care se atribuia contractul de delegare către SC T SRL.

Chiar şi dacă s-ar accepta că este întrunită condiţia urgenţei, în sensul că predarea respectivelor bunuri ar fi necesară pentru a limita despăgubirile solicitate de SC T SRL de la unitatea administrativă, şi apreciind că într-adevăr eficacitatea admiterii cererii de chemare în garanţie formulată de Municipiul Suceava în contra SC X SA în dosarul de pretenţii menţionat depinde de situaţia din procedura de insolvenţă (mai exact, posibilitatea concretă de recuperare a sumei pentru care, prin ipoteză, s-ar admite cererea de chemare în garanţie), Curtea apreciază că nu se poate face abstracţie de faptul că trebuie să existe o aparenţă de drept în favoarea celui care se prevalează de măsura urgentă şi vremelnică.

Aşa cum s-a arătat deja, predarea pentru folosire a unor bunuri presupune transmiterea atributului de folosinţă din cadrul dreptului de proprietate.

În acţiunea în revendicare ce face obiectul dosarului nr. x/86/2017* aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamantul Municipiul Suceava se pretinde adevăratul proprietar al bunurilor (printre care se află şi bunurile din prezentul dosar) şi solicită predarea lor în liniştită posesie şi folosinţă.

Această instanţă nu este chemată să tranşeze aspectele vizând întinderea dreptului de proprietate al părţilor, nici să analizeze condiţiile constituirii societăţii X SA sau efectele produse de legislaţia incidentă în materie sub acest aspect, (respectiv Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică), respectiv efectele produse de Hotărârea de Guvern nr. 104/2001. Instanţa de apel nu poate trage ea însăşi concluzii în favoarea vreunei părţi din conduitele lor de-a lungul timpului (de ex., existenţa unei oferte de închiriere a bunurilor, promovarea unei acţiuni în obligaţia de a se încheia un contract de închiriere la un anumit preţ, sau de vânzare la valoarea contabilă, etc.) La fel, nu este chemată să îşi asume un raţionament care ar decurge din situaţia dreptului de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor (drept de proprietate ce se dovedeşte cu extrasele de carte funciară şi situaţia dosarelor având ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară) şi faptul afirmat că instalaţiile şi echipamentele fac parte integrantă dintr-un sistem funcţional.

Având în vedere tocmai complexitatea situaţiei expuse anterior, şi limitele de analiză specifice unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., Curtea de apel apeciază că măsura solicitată ar fi de natură să schimbe diametral starea de fapt actuală, fără ca pentru acest lucru să fi existat o analiză comparativă a titlurilor de care se prevalează părţile implicate.

Este de salutat atitudinea adoptată în cadrul procedurii de insolvenţă, în sensul că la acest moment, bunurile în discuţie, nu fac obiectul vreunei licitaţii, fiind păstrat status quo-ul acestora, atitudine care păstrează echilibrul situaţiei. De altfel, şi prima instanţă, atunci când a analizat admisibilitatea celuilalt petit, a apreciat că de principiu, legea insolvenţei oferă mai multe remedii specifice la îndemâna participanţilor la procedură de a obţine desfiinţarea/suspendarea unor hotărâri ale adunări creditorilor sau a unor măsuri luate de  lichidatorul judiciar sau de contestare a unor măsuri de valorificarea bunuri, fără a fi necesar a se uza de măsura emiterii unei ordonanţe preşedinţiale.

De aceea, punând în balanţă situaţia în care măsura solicitată s-ar dispune (pentru care ar fi nevoie să se modifice diametral opus situaţia de fapt actuală, şi deci să se prejudece fondul) şi situaţia în care măsura nu este luată (caz în care, de principiu, reclamantul nu rămâne lipsit de pârghii de acţiune vizând conservarea situaţiei), Curtea a apreciat că este preferabilă cea de-a doua variantă, faţă de specificul procedurii ordonanţei preşedinţiale. Mai mult chiar, nu trebuie omis faptul că la verificarea efectelor pe care măsura le-ar fi putut produce, trebuie avut în vedere interesul colectiv al participanţilor la procedura, care este prioritar faţă de cel al unui creditor. În plus, nu se punea în discuţie doar luarea unei măsuri de fapt, temporare, ci chiar luarea unei măsuri de drept (şi anume recunoaşterea în mod temporar, în favoarea reclamantului a unui drept de folosinţă ca şi atribut al dreptului de proprietate).

În fine, instanţa apreciază că starea de fapt din prezentul dosar diferă de cea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/86/2016 în care a fost admisă anterior o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care au fost suspendate o serie de licitaţii şi obligată pârâta să se abţină de la organizarea altor licitaţii până la soluţionarea dosarului nr. x/86/2016**. Acest dosar este în prezent este soluţionat, astfel că efectele juridice ale respectivei suspendări au încetat. În prezentul dosar reclamantul se prevalează de aparenţa de drept astfel cum a fost invocată în cadrul acţiunilor în revendicare, aparenţă care însă este contestată şi care nu ar putea fi verificată de instanţă decât cu riscul prejudecării fondului.

Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge apelul formulat de reclamantul Municipiul Suceava ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către apelantul Consiliul local al mun. Suceava, Curtea constată că argumentele pe fond ale acestui apelant concordă cu cele invocate de către Municipiul Suceava, dată fiind şi poziţia complementară de care aceştia se prevalează şi anume: proprietarul bunurilor- municipiul Suceava, administratorul acestora- Consiliul local.

Consiliul local al mun. Suceava a arătat că a formulat la termenul din 20.08.2019 o cerere de intervenţie voluntară. Instanţa de fond, admiţând în principiu cererea de intervenţie a recalificat-o ca fiind o intervenţie accesorie.

Analiza primei instanţe este corectă, aceasta făcând distincţie între interesul care justifica cererea de intervenţie şi pretenţia dedusă judecăţii prin cererea de intervenţie formulată. Este evident că, indiferent dacă e vorba despre o intervenţie accesorie sau una principală, intervenientul trebuie să justifice în concordanţă cu art. 61 C. proc. civ. un interes propriu pentru a interveni în proces. Consiliul local al Municipiului Suceava se pretinde titular al unui drept de administrare cu privire la bunurile în litigiu, drept conex cu dreptul de proprietate invocat de către mun. Suceava. Aceasta calitate afirmată justifică pe deplin admisibilitatea cererii de intervenţie.

 Pe de altă parte, intervenientul nu a pretins pentru sine dreptul dedus judecăţii, petitul formulat în cererea de intervenţie fiind o reiterare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Faţă de aceste considerente, nefiind întrunită ipoteza prevăzută de art. 61 alin. 2 C. proc. civ.  şi fiind vorba despre sprijinirea poziţiei reclamantului, în mod corect prima instanţă a calificat intervenţia Consiliului local ca fiind una accesorie.

Art. 67 alin. 1 C. proc. civ. impune instanţei obligatia de a se pronunţa asupra cererii accesorii prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul. Totuşi, Curtea apreciază că articolul mai sus indicat nu impune o formă strictă cu privire la conţinutul dispozitivului, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii accesorii, ci numai ca instanţa să se pronunţe asupra acesteia. Analizând dispozitivul sentinţei apelate, Curtea reţine că a fost respinsă cererea principală atât în contradictoriu cu pârâtul cât şi cu intervenienţii accesorii. În aceste condiţii, judecătorul fondului s-a pronunţat implicit si asupra cererii de intervenţie accesorie, care nu poate avea o altă soartă decât cea a cererii principale formulate de reclamantului în favoarea căruia s-a intervenit, faţă de cuprinsul art. 30 alin. 4 C. proc. civ.

În fine, acceptând că maniera de formulare a dispozitivului nu este lipsită de orice critică, nu se poate pretinde decât în mod formal şi excesiv existenţa unei nesoluţionări a cererii de intervenţie accesorie, câtă vreme criticile invocate de intervenient, identice cu cele ale reclamantului, au fost analizate, poziţia intervenientului nefiind ignorată şi nefiind produsă vreo vătămare.

Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge apelul formulat de Consiliul local al municipiul Suceava ca neîntemeiat.

Ia act de împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare