Operaţiuni de livrari de terenuri. Necalificarea terenurilor întrăinate drept terenuri construibile potrivit certificatelor de urbanism. Neefectuarea de către vânzători de demersuri în vedrea schimbării categorii de folosinţă. Scutire de t.v.a.

Deliberând asupra recursului, constată că, prin Sentinţa nr. 25 din data de 20 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/102/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii AA, CNP X, şi BB, CNP X, ambii cu domiciliul în X, str. X, nr. X, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 7, jud. Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, CUI X, cu sediul în Târgu Mureş str. Gheorghe Doja, nr. 1-3, ca fiind neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea în sensul de a dispune:

- admiterea acţiunii, astfel cum aceasta a fost formulată prin prezenta cerere introductivă şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. X/27.03.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. Y/05.09.2018 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, a Deciziei nr. Z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare şi a Deciziei nr. Z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere;

- anularea în integralitate a Deciziei de impunere nr. Y/05.09.2018 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, a Deciziei nr. Z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare şi a Deciziei nr. Z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere;

- exonerarea recurenţilor de la plata obligaţiilor fiscale stabilite prin deciziile arătate mai înainte, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentinţa recurată este nelegală şi neîntemeiată, invocându-se motivul de casare prevăzut la pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte reţinerea primei instanţe potrivit căreia recurenţii, prin încheierea contractelor de vânzare, în perioada 2013-2016, au desfăşurat o activitate economică cu caracter de continuitate, în scopul obţinerii de venituri, recurenţii au precizat faptul că această reţinere este una motivată superficial şi străină de reala stare de fapt, prima instanţă ignorând, de asemenea, incidenţa în speţă a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/20013 - Codul fiscal, valabile la data de 10.07.2013, precum şi a prevederilor pct. 152 indice 1 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, fiind incidente ambele motive de recurare prevăzute la pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În esenţă, prin Decizia de impunere contestată s-a arătat că recurenţii, în anul fiscal 2013, au procedat la efectuarea a trei livrări (vânzări-cumpărări) de imobile, fapt care constituie activitate economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter permanent, devenind persoane impozabile în înţelesul Codului fiscal, livrări al căror preţ de vânzare-cumpărare cumulat a depăşit valoarea plafonului legal stabilit în vederea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (220.000 lei) şi care, în opinia inspectorilor fiscali, se încadrează în excepţia reglementată de prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, în vigoare la data efectuării lor sau de art. 292 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal valabil începând cu data de 01.01.2016, excepţie potrivit căreia nu sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată livrările de terenuri construibile.

În ceea ce priveşte prima condiţie considerată îndeplinită de inspectorii fiscali şi de prima instanţă, implicit, pentru a aprecia în sensul în care recurenţii ar fi fost obligaţi de a se înregistra în scopuri de taxa pe valoarea adăugată începând cu data de 10.07.2013, aceea potrivit căreia vânzările-cumpărările încheiate să poată fi calificate ca activitate economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter permanent iar ei să fi dobândit calitatea de persoane impozabile în înţelesul Codului fiscal, recurenţii au arătat că această condiţie nu este îndeplinită.

Sub aspectul normelor interne aplicabile, art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/20013 - Codul fiscal, valabile la data de 10.07.2013, data indicată de inspectorii fiscali ca fiind data până la care ar fi avut obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA, arată că potrivit prevederilor pct. 152 indice 1 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 „...persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale.” Or, astfel cum rezultă expres din textul contractelor de vânzare-cumpărare analizate de inspectorii fiscali, terenurile extravilane vândute în perioada 01.01.2013-31.12.2016 au fost dobândite de reclamanţi în anii 2009-2010, în baza unor titluri de proprietate sau a unor acte administrative iar, de la data dobândirii şi până la data înstrăinării lor, au fost folosite pentru scopuri personale.

În ceea ce priveşte această critică, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au adus nicio dovadă în sensul că bunurile obiect al contractelor de vânzare-cumpărare au fost folosite de ei, între data dobândirii şi data înstrăinării, pentru scopuri personale. Însă această reţinere a primei instanţă este lipsită de orice temei întrucât în ceea ce priveşte imobilele teren, acestea au fost date în folosinţă numitului CC prin contractele încheiate în data de 18.05.2009, respectiv, în data de 19.05.2010, în vederea exploatării agricole.

În ceea ce priveşte caracterul de continuitate al activităţii de înstrăinare de bunuri de către persoanele fizice, recurenţii au invocat prevederilor pct. 152 indice 1 alin. (5) teza I  şi teza finală din aceleaşi norme metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Relevant însă pentru situaţia verificată de prima instanţă în scopul stabilirii obligativităţii de a se înregistra în scopuri de TVA până la data de 10.07.2013 este exemplul nr. I de la pct.152 indice 1 din HG nr. 44/2004, exemplu reluat şi de HG nr. 1/2016 la titlul VII, secţiunea a II-a, cap. III, pct. 4, pe care legiuitorul l-a avut în vedere cu privire la obligaţia legală de înregistrare în scopuri de TVA a persoanelor fizice care realizează mai mult de o tranzacţie cu bunuri imobile în cursul unui an calendaristic „persoană fizică, care nu a mai realizat tranzacţii cu bunuri imobile în anii precedenţi, a livrat în cursul anului 2010 două terenuri care nu sunt construibile. Deşi persoana fizică a devenit persoană impozabilă pentru aceste livrări, totuşi livrările respective fiind scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, persoana fizică nu are obligaţia înregistrării în scopuri de taxă conform art. 155 din Codul fiscal. Dacă aceeaşi persoană fizică livrează în cursul anului 2010 o construcţie nouă în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal va avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă dacă livrarea respectivă cumulată cu livrările anterioare depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art.”.

Transpunând acest exemplu la situaţia în cauză analizată de prima instanţă, recurenţii au precizat că rezultă cu certitudine că, în situaţia în care cele trei livrări de bunuri imobile efectuate în anul 2013 se încadrau în categoria celor scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, susţin acest aspect, nu aveau obligaţia legală de a se înregistra în scopuri de TVA până cel mai târziu la data de 10.07.2013. Pentru aceleaşi argumente, scutite fiind de TVA şi livrările de terenuri pe care le-au efectuat în anii 2014, 2015 şi 2016, arată că nu aveau obligaţia legală a înregistrării în scopuri de TVA nici ulterior datei de 10.07.2013 şi până la data de 31.12.2016, data limită vizată de inspecţia fiscală.

Având în vedere că în cursul anului 2013 au procedat şi la înstrăinarea unui teren intravilan pe care era amplasată o construcţie al cărui preţ a fost avut în vedere de inspectorii fiscali în scopul calculului plafonului de TVA, recurenţii au arătat că şi această livrare este scutită de TVA în temeiul prevederilor art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal coroborate cu ale pct. 182 indice 1 alin. 1 lit. a din HG nr. 44/2004, întrucât valoarea evaluată a construcţiei a fost mai mare decât valoarea evaluată a terenului, iar construcţia nu era una nouă, la data înstrăinării, în sensul reglementărilor din Codul fiscal.

Referitor la aceste critici, organul de soluţionare a contestaţiilor şi, implicit prima instanţă a reţinut, în mod netemeinic faptul că în speţa de faţă „de caracterul de continuitate este un aspect dat de existenţa contractelor succesive de vânzare a unor imobile, iar exemplul nr. I de la pct.152 indice 1 din HG nr. 44/2004, exemplu reluat şi de HG nr. 1/2016 la titlul VII, secţiunea a II-a, cap. III, pct. 4 nu poate fi relevant în condiţiile în care primele două tranzacţii efectuate la data de 22.04.2013 nu se încadrau în categoria celor scutite de taxă pe valoarea adăugată întrucât, din actele emise de Primăria Sâncraiu de Mureş rezultă că, anterior vânzării aceste terenuri au fost introduse în intravilan conform PUG aprobat prin HCL nr. x/26.02.2013 iar autorităţile locale nu au relevat în înscrisurile transmise AJFP Mureş nicio interdicţie de construire.”

Or, din adresa nr. x/30.03.2018, emisă de Primăria Comunei Sâncraiu de Mureş, depusă la Tribunalul Mureş - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 03.04.2018, în vederea soluţionării plângerii contravenţionale formulate în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria x nr. x/15.11.2016 prin care recurenţii au fost sancţionaţi contravenţional tocmai pentru nedeclararea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată până cel mai târziu la data de 10.07.2013, rezultă fără niciun dubiu că în anul 2013 la data la care au făcut obiectul vânzării imobilele, terenuri, figurau în extrasele de carte funciară cu destinaţia terenuri în extravilan şi categoria de folosinţă „păşune”, nefiind terenuri construibile.

Sub aspectul normelor europene incidente situaţiei avută în vedere, recurenţii au arătat că această problemă a fost dezlegată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauzele conexe C-180/2010 şi C-181/2010 care se referă la persoane fizice care au desfăşurat activităţi agricole pe terenuri care iniţial au fost dobândite drept terenuri agricole, conform planului de amenajare a teritoriului, iar în urma unor modificări aduse acestui plan (independente de voinţa proprietarilor terenurilor) terenurile respective au fost reclasificate ca fiind terenuri intravilane construite după care au fost vândute.

Răspunzând întrebărilor preliminare formulate de instanţa poloneză în aceste cauze conexe, Curtea a atras atenţia (punctul 45 din Hotărâre) asupra faptului că, potrivit unei jurisprudenţe constante, simpla dobândire şi simpla vânzare a unui bun nu pot constitui o exploatare a acestuia în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate conform art. 9 alin. (1) din Directiva TVA, unica retribuţie a acestor operaţiuni fiind constituită de un eventual profit obţinut la vânzarea bunului respectiv ( CJUE trimite şi la Hotărârile EDM C-77/01 pct. 5S şi BBL C- 3/03 pct. 39). Curtea a decis şi că livrarea unui teren destinat construcţiei trebuie considerată supusă TVA-ului în temeiul legislaţiei naţionale a unui stat membru, independent de caracterul permanent al operaţiunii sau de aspectul dacă persoana care a efectuat livrarea exercită o activitate de producător, de comerciant sau de prestator de servicii, numai în măsura în care această operaţiune nu constituie simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titular (punctul 35).

Pentru a clarifica statutul fiscal al persoanelor fizice ca fiind sau nu persoane impozabile, se arată că, Curtea a concluzionat faptul că persoana fizică nu se consideră persoană impozabilă dacă vânzările de teren se înscriu în cadrul administrării patrimoniului privat al acestei persoane, iar decizia de vânzare a terenurilor intervine din motive independente de voinţa acestei persoane (în cazurile de faţă ca urmare a reclasificării terenurilor în urma modificării planului de amenajare a teritoriului). La punctele 37 şi 38 din Hotărârea Curţii se precizează că sunt lipsite de relevanţă numărul şi mărimea vânzărilor şi nici faptul că anterior vânzării, persoana interesată a procedat la împărţirea terenului în loturi în vederea obţinerii unui preţ total mai mare, toate acestea fiind operaţiuni ce se înscriu în cadrul gestiunii patrimoniului personal. În concluzie, pentru o aplicare unitară a normelor comunitare, CJUE a clarificat noţiunile de persoană impozabilă şi activitate economică. Hotărârea CJUE prezentată este obligatorie pentru jurisdicţiile naţionale deoarece are autoritate de lucru interpretat şi, având o asemenea valoare, produce efecte erga omnes.

În dreptul intern, hotărârile CJUE, au aplicabilitate directă, conform art. 148 alin. 2 din Constituţie, prin urmare organul fiscal va trebui să facă cu prioritate aplicarea interpretării date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene noţiunilor de „persoană impozabilă” şi „activitate economică” şi ca urmare a acestei interpretări să constate că vânzarea terenurilor efectuată de recurenţi în perioada 01.01.2013-31.12.2016 constituie un exerciţiu al dreptului de proprietate şi nu o activitate economică, nefiind persoane impozabile.

Recurenţii au mai precizat că din adresa nr. y din 05 noiembrie 2019, emisă de Comuna Sâncraiu de Mureş, rezultă că, în perioada aprilie 2013-iunie 2016 nu au iniţiat demersuri în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor în cauză. De altfel, aceste demersuri nu au fost efectuate nici anterior anului 2013.

În acest sens, au formulat o cerere către Comuna Sâncraiu de Mureş pentru a li se comunica dacă în perioada 2009-2016 au iniţiat demersuri pentru a schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, respectiv modalitatea în care s-a asigurat publicitatea Hotărârii Consiliului Local Sâncraiu de Mureş nr. x/2013. Până la momentul depunerii recursului nu au primit un răspuns.

Or, cu privire la acest aspect se constată omisiunea primei instanţe de a motiva de ce a înlăturat aceste critici şi nu a avut în vedere jurisprudenţa CJUE arătată mai înainte. Reţinerile primei instanţe sunt astfel străine de stare de fapt reală şi din care rezultă, cu certitudine, că vânzarea terenurilor arătate mai înainte constituie simpla exercitare a dreptului de proprietate.

Cu referire la reţinerea primei instanţe din care rezultă că terenurile înstrăinate în perioada 2013-2016 sunt construibile, recurenţii au precizat faptul că aceasta este străină de probele existente, respectiv Certificatul de urbanism nr. xx/21.03.2013, extrasele de carte funciară etc. şi cu încălcarea prevederilor prevederile legale în vigoare, respectiv pct. 37 alin. (6) din HG nr. 44/2004. Pe cale de consecinţă, hotărârea primei instanţe este dată şi cu încălcarea prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, tranzacţiile încheiate în perioada 01.01.2013-31.12.2016 încadrându-se în categoria operaţiunilor scutite de TVA.

În privinţa celei de-a doua condiţii analizate de prima instanţă, potrivit căreia livrările de bunuri efectuate de reclamanţi în perioada 01.01.2013-31.12.2016 se încadrează în excepţia reglementată de prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 sau art. 292 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015, acestea fiind terenuri construibile, condiţie considerată a fi îndeplinită exclusiv în baza Certificatului de urbanism nr. yy/30.08.2016 emis de Primăria Sâncraiu de Mureş la solicitarea inspectorilor fiscali şi din care ar rezulta că terenurile livrate de reclamanţi în această perioadă fac parte din intravilanul Comunei Sâncraiu de Mureş, intravilan aprobat odată cu adoptarea Hotărârii Consiliului Local (HCL) al Comunei Sâncraiu de Mureş nr. x/26.02.2013 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General (PUG) al Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Comuna Sâncraiu de Mureş, arată că soluţia din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/05.09.2018 şi Decizia de impunere nr. y/05.09.2018 este argumentată exclusiv de introducerea terenurilor înstrăinate de reclamanţi în intravilanul comunei Sâncraiu de Mureş, ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului Local (HCL) al Comunei Sâncraiu de Mureş nr. x/26.02.2013 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General (PUG) al Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Comuna Sâncraiu de Mureş.

Prima instanţă a pronunţat o soluţie care nesocoteşte prevederile legale în vigoare ale pct. 37 alin. (6) din HG nr. 44/2004 şi pct. 55 alin. (6) din HG nr. 1/2016, potrivit cărora „calificarea unui teren drept teren construcţii sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietate rezultă din certificatul de urbanism.” Prin urmare, calificarea unui teren drept construibil sau cu altă destinaţie se face la data vânzării acestuia de către proprietar şi exclusiv în baza certificatului de urbanism, nicidecum în baza unei HCL de aprobare a PUG al unei UAT sau în baza unui certificat de urbanism emis după o perioadă mai lungă de trei ani de la data vânzării.

Or, recurenţii au menţionat că ulterior datei de 26.02.2013 li s-a eliberat în vederea dezmembrării terenului care ulterior a fost vândut Certificatul de Urbanism nr. xx/21.03.2013 din care rezultă că terenul ce urma a fi dezmembrat are categoria de folosinţă păşune şi este situat în extravilanul UAT Sâncraiu de Mureş.

Prin urmare, în toată perioada supusă inspecţiei fiscale, 01.01.2013-31.12.2016, au avut convingerea legitimă, întărită de actul emis de autoritatea administraţiei publice locale, că înstrăinează terenuri din extravilanul comunei Sâncraiu de Mureş, fără caracter construibil.

Mai mult, prima instanţă nu a avut în vedere faptul că prin HCL nr. x/2013 terenurile în discuţie au fost introduse în intravilanul comunei fără ca prin aceasta să devină automat terenuri construibile, această din urmă caracteristică fiind determinată în concret, în raport de condiţiile prevăzute în Regulamentul Local de Urbanism. Chiar şi în situaţia în care, pentru calificarea terenurilor înstrăinate de reclamanţi în anul 2013, s-ar avea în vedere menţiunile din Certificatul de urbanism nr. yy/30.08.2016 emis de Primăria Sâncraiu de Mureş la solicitarea inspectorilor fiscali, tot nu s-ar putea califica drept construibile aceste terenuri, conţinutul certificatului de urbanism nevizând cele două terenuri cu numere cadastrale aa şi bb obiect al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2013. Prin urmare, nu există nicio probă legată (certificat de urbanism) care să conducă la concluzia că terenurile fără construcţii înstrăinate de reclamanţi în anul 2013 au fost introduse în intravilan prin HCL nr. x/26.02.2013, devenind terenuri construibile. Or, în această situaţie, se impunea ca pentru livrările de terenuri efectuate în anul 2014 inspectorii fiscali să se abţină de la calculul TVA, urmând a analiza obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA pentru livrările ulterioare de terenuri, începând cu anul fiscal 2015 şi până la finele perioadei vizate de Inspecţia fiscală.

Reţinerea organului de soluţionare a contestaţiilor potrivit căreia, deşi omise din conţinutul Certificatului de urbanism nr. yy/30.08.2016 cele două terenuri cu numerele cadastrale aa şi bb, sunt construibile motivat de faptul că acestea au fost dezmembrate dintr-o suprafaţă mai mare şi că celelalte parcele dezmembrate ar fi construibile, nu are nicio susţinere sub aspect legal şi nici din perspectiva înscrisurilor emise de autorităţile locale ale Comunei Sâncraiu de Mureş.

Sub un al doilea aspect, anterior adoptării soluţiei din proiectul de raport de inspecţie fiscală, inspectorii fiscali ar fi trebuit să întreprindă minime demersuri şi să ceară informaţii de la instituţiile şi autorităţile publice abilitate, pentru a verifica chiar şi sumar legalitatea adoptării HCL nr. x/26.02.2013 şi aducerea prevederilor acesteia la îndeplinire prin parcurgerea procedurilor de opozabilitate faţă de terţi. Astfel, potrivit prevederilor art. 47 indice 1 alin. (l) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul „introducerea în intravilanul localităţilor a terenurilor agricole şi a celor amenajate cu îmbunătăţiri funciare se face pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ pentru care în prealabil a fost obţinut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltări.”

Consiliul Local al Comunei Sâncraiu de Mureş a adoptat HCL nr. x/26.02.2013 privind aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) fără ca anterior să fi solicitat avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în condiţiile în care art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar include păşunile în categoria terenurilor agricole. După adoptarea HCL nr. x/26.02.2013, deşi avea această obligaţie legală instituită de art. 47 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, Primăria Sâncraiu de Mureş nu a transmis Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş această hotărâre însoţită de documentaţia de aprobare a PUG, în cărţile funciare în care sunt înscrise terenurile obiect ale contractelor de vânzare-cumpărare figurând şi în prezent menţiunea că terenurile indicate se situează în extravilanul Comunei Sâncraiu de Mureş.

Sub un al treilea aspect, deşi a analizat conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între 15.03.2014-31.12.2016, prima instanţă a omis a observa că vânzarea-cumpărarea acestor terenuri a fost precedată de îndeplinirea procedurii de înstrăinare a terenurilor din extravilan instituită de prevederile Legii nr. 17/2014, procedură în derularea căreia un rol covârşitor l-a avut Primăria Comunei Sâncraiu de Mureş. Or, în condiţiile în care UAT Comuna Sâncraiu de Mureş prin consiliul local ar fi aprobat, în mod legal, prin HCL nr. x/26.02.2013 trecerea acestor terenuri din extravilan în intravilan şi ar fi îndeplinit procedura de opozabilitate a acestei hotărâri faţă de terţi prin transmiterea către OCPI Mureş în vederea efectuării cuvenitelor modificări în cărţile funciare în care acestea erau înscrise, convinsă fiind că terenurile înstrăinate sunt situate în intravilanul UAT, de ce în toată perioada 15.03.2014-31.12.2016 a vizat şi certificat îndeplinirea procedurii instituită de Legea nr. 7/2014 confirmând exact contrariul, adică că aceste terenuri fac parte din extravilanul UAT? Mai mult, nu poate fi omis nici aspectul legat de eliberarea extraselor de carte funciară de autentificare de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş din care rezultă cu certitudine că terenurile se situează în extravilanul UAT Comuna Sâncraiu de Mureş sau cel potrivit căruia pentru înstrăinarea terenurilor după data de 15.03.2014, recurenţii au obţinut avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale reglementat de prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014, terenurile înstrăinate din extravilanul Comunei Sâncraiu de Mureş fiind situate la o distanţă mai mică de 2.400 m faţă de obiective speciale ale Ministerului Apărării Naţionale.

Mai mult, prin Decizia nr. 435/R/20.05.2019 pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/102/2018, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a HCL Sâncraiu de Mureş nr. x/26.02.2013, s-a statuat că „… ceea ce determină caracterul taxabil al operaţiunii de vânzare de terenuri este caracterul construcţii al terenurilor şi nu faptul că terenul este intravilan.” În aceeaşi decizie s-a arătat că „în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia 161/2015) s-a statuat că în materia operaţiunilor taxabile constând în livrări de terenuri ceea ce interesează este regimul juridic al terenului construcţii sau neconstruibil aspect care rezultă din documentele de urbanism întocmite de autorităţile locale în limitele competenţei recunoscute de lege fiind necesar să se dovedească faptul că partea a iniţiat demersuri pentru schimbarea destinaţiei terenului din teren arabil în teren construibil.” Or, în speţa dedusă judecăţii în prezentul dosar, nu există nicio dovadă că recurenţii, anterior vânzării sau deodată cu această operaţiune, au iniţiat demersuri pentru schimbarea destinaţiei terenurilor din păşune în teren construibil.

Prin aceeaşi decizie s-a mai statuat că „în fapt, prin HCL x/2013 terenurile în discuţie au fost introduse în intravilan fără ca prin aceasta să devină automat terenuri construibile, această din urmă caracteristică fiind determinată în concret, în raport de condiţiile prevăzute de Regulamentul Local de Urbanism.” Or, nici din Regulamentul Local de Urbanism adoptat de Consiliul Local al Comunei Sâncraiu de Mureş nu rezultă că aceste terenuri pot fi calificate ca fiind construibile prin simpla includere a lor în intravilan.

De altfel, recurenţii au menţionat că nu aveam niciun indiciu care să pună la îndoială valabilitatea şi corectitudinea menţiunilor din Certificatul de urbanism nr. xx/21.03.2013 şi extrasele de carte funciară eliberate. Sub acest aspect, s-a creat o aparenţă pe care nu aveau cum s-o înlăture.

Aparenţa în drept este definită drept regula „potrivit căreia cei care s-au întemeiat cu bună-credinţă pe o aparenţă juridică considerată în mod public ca reprezentând însăşi realitatea, trebuie ocrotiţi juridiceşte, neputând fi vătămaţi prin înlăturarea ca nevalabil a actului pe care l-au încheiat astfel” ori drept „teoria ce constă în a recunoaşte eficacitatea juridică a unor acte care nu sunt pe deplin conforme condiţiilor strict juridice şi care, din acest motiv, ar trebui să fie nule, dar sunt încheiate cu bună-credinţă şi cu prudenţă sporită.”

Buna-credinţă este reglementată cu titlu general de Codul civil, în primul alineat al art. 14, care stabileşte că „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”, dispunând în continuare că aceasta nu se prezumă.

Aparenţa în drept, pe care o regăsim în cuprinsul Codul civil sub denumirea de eroare comună şi invincibilă, este reglementată de textul art. 17 al acestui text de lege, care, după ce fixează, în primul său alineat regula potrivit căreia „nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi”, stabileşte în continuare şi o excepţie de la această regulă. Astfel, atunci „când cineva, împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu.”

Totodată, recurenţii au arătat că potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.”

Astfel, prin faptul că din toate înscrisurile care le-au fost eliberate rezultă că terenurile înstrăinate sunt extravilane s-a creat o aparenţă în drept de neînlăturat şi de care nu sunt vinovaţi, în condiţiile în care buna-credinţă se prezumă. Sub acest aspect, recurenţii au precizat faptul că hotărârea primei instanţe nesocoteşte şi această regulă de drept şi reţinerea că „...nu a(m) primit şi nici nu a(m) încercat, cel puţin, să primească asigurări explicite din partea autorităţilor fiscale naţionale competente în ceea ce priveşte scutirea de la plata TVA, pentru operaţiunile în discuţie...”, nu are la bază niciun argument, ţinând cont că nu aveau niciun indiciu care să pună la îndoială valabilitatea şi corectitudinea menţiunilor din Certificatul de urbanism nr. xx/21.03.2013 şi extrasele de carte funciară eliberate.

Prin întâmpinarea formulată, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei criticate ca temeinică şi legală, precum şi respingerea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Contrar susţinerilor recurenţilor, în opinia intimatei sentinţa atacată este temeinică şi legală, argumentele invocate neavând niciun suport juridic şi, prin urmare, nu pot fi reţinute de instanţa investită cu soluţionarea recursului, motiv pentru care se impune cu necesitate menţinerea acesteia.

Raportat la motivele de recurs invocate, intimata a arătat că în considerentele hotărârii, instanţa de fond a arătat fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită, aspecte ce s-au concretizat în mod clar în sentinţa care se înţelege a fi criticată.

Instanţa de fond în mod justificat a reţinut că cele constatate de organul de control, în mod corect au fost menţinute de D.G.R.F.P. Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii prin Decizia nr. x/27.03.2018, în sensul că a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată pentru suma totală de 721.388 lei.

Intimata a arătat că în perioada 20 decembrie 2017-19.02.2018 şi 13.08.2018-14.08.2018 inspectorii din cadrul D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş au desfăşurat un control inopinat care a vizat clarificarea stării de fapt fiscale a persoanelor fizice AA şi a soţiei acestuia BB, ca urmare a desfăşurării unor activităţi economice (tranzacţii imobiliare) în perioada 2010-2016 .

Astfel, organul de control a reţinut că în perioada 2013-2016, persoana fizică AA, împreună cu soţia BB, au efectuat unsprezece tranzacţii imobiliare, în valoare totală de 2.443.130 lei, constând în vânzări de terenuri, precum şi o construcţie, iar în anul 2013, în care persoana fizică verificată a efectuat trei tranzacţii cu proprietăţi imobiliare, aceasta a efectuat o activitate economică de exploatare a bunurilor corporale şi necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate aşa cum este definită la art. 125 ind. 1 alin. 1, pct. 4 coroborat cu art. 127 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Apreciind că familia acţionează ca un grup similar unei asocieri, s-a mai constatat că reclamanţii, prin vânzările de imobile efectuate, au depăşit plafonul de scutire a TVA de 65.000 euro în anul 2013, fără a solicita înregistrarea în scopuri de TVA, contrar prevederilor legale.

Întrucât contribuabilii nu au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA, iar din probele administrate în timpul controlului, respectiv în răspunsul primit de la Primăria Sâncraiu de Mureş prin adresa nr. z/30.08.2016, a reieşit că terenurile în cauză sunt situate în intravilanul localităţii conform PUG Sâncraiu de Mureş, aprobat prin HC Local nr. x/26.02.2013, având calificarea de terenuri construibile, iar pentru livrările terenurilor în cauză nu se aplică scutirea de TVA, acestea încadrându-se în excepţia prevăzută la art. 141 alin. 2 din Legea nr. 571/2003, astfel că, s-a procedat la stabilirea TVA datorată de recurenţi, în sumă totală de 472.957 lei, la care au fost stabilite penalităţi de nedeclarare.

Cu ocazia discuţiei finale care a avut loc la data de 14 august 2018 reclamantul a arătat că nu este de acord cu constatările organelor de control şi a solicitat un termen de 5 zile lucrătoare pentru a-şi exprima un punct de vedere, iar ulterior a şi depus punctul de vedere înregistrat la AJFP Mureş sub nr. x/23.08.2018, iar la Inspecţia Fiscală sub nr. y/23.08.2018.

Prin decizia de impunere nr. y din 05.09.2019 s-a procedat la stabilirea TVA datorată de recurenţi, în sumă totală de 472.957 lei, la care au fost stabilite penalităţi de nedeclarare iar prin decizia nr. x/27.03.2018 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de recurenţi împotriva deciziei de impunere anterior indicată, precum şi împotriva deciziei nr. z/08.10.2018 referitore la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, emise de AJFP Mureş, pentru suma totală de 248.431 lei, compusă din 109.451 lei, dobânzi de întârziere şi suma de 45.849 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 93.131 lei penalităţi de nedeclarare.

Analizând viciile procedurale invocate de către recurenţi, care ar fi putut genera nulitatea actelor contestate, instanţa de fond în mod corect a reţinut următoarele:

Cu privire la nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi informat, recurenţii au susţinut că raportul de inspecţie fiscală nu cuprinde opinia organului fiscal, motivată în fapt şi în drept, cu privire la punctul de vedere exprimat de către aceştia, iar prin răspunsul oferit de organul de soluţionare al contestaţiilor, acesta nu a răspuns criticilor de nelegalitate invocate.

Contrar celor susţinute, instanţa de fond a apreciat că atât timp cât recurenţii au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere şi au şi uzat de acest drept, finalitatea reglementării a fost asigurată, astfel cum reiese chiar din susţinerile acestora.

De altfel, instanţa a reţinut şi faptul că, din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, contestat în prezenta cauză, s-a constatat că organul fiscal a făcut referire la apărările recurenţilor, iar, pe de altă parte, s-a constatat lipsa oricărei vătămări, chiar dacă s-ar fi reţinut neîndeplinirea acestei obligaţii, cât timp toate aspectele invocate de către contribuabili pot fi reiterate atât prin contestaţia formulată cât şi prin prezenta acţiune, fiind analizate ca atare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele: în perioada 2013 – 2016, recurenţii AA şi BB, au efectuat unsprezece tranzacţii imobiliare, în valoare totală de 2.443.130 lei, constând în vânzări de terenuri, precum şi o construcţie, astfel:

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/22.04.2013, aceştia au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 10.000 mp, Sâncraiu de Mureş, nr. cadastral XX, în schimbul sumei de 9.000 euro.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y/22.04.2013, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 2.500 mp, Sâncraiu de Mureş, nr. cadastral YY.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Z/28.06.2013, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren intravilan-curţi construcţii în suprafaţă de 665 mp, Sâncraiu de Mureş, nr. cadastral ZZ şi nr. cadastral Z, în schimbul sumei de 106.859 lei.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. W/20.02.2014, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren în suprafaţă de 7.500 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. W şi nr. cadastral WW, în schimbul sumei de 15.000 lei.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. T/17.06.2015, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 5.466 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. T, în schimbul sumei de 161.793 lei, asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 14.114 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris in CF nr. T, în schimbul sumei de 417.774 lei şi asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 851 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. T, în schimbul sumei de 25.190 lei, preţul total al tranzacţiei fiind de 604.757 lei.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. S/22.06.2015, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 5.458 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. S, în schimbul sumei de 166.763,21 lei şi asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 21.232 mp, Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. S, în schimbul sumei de 648.720,52 lei, preţul total al tranzacţiei fiind de 815.483,73 lei.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. R/10.02.2016, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 7.650 mp şi neproductiv în suprafaţă de 2350 mp, respectiv 10.000 mp Sâncraiu de Mureş, înscris in CF nr. R, în schimbul sumei de 148.741,51 lei.

Tot în anul 2016, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. M/17.02.2016, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 5.420 mp Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. M, în schimbul sumei de 49.000 lei.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. N/19.02.2016, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren extravilan, păşune, în suprafaţă de 7.650 mp şi neproductiv în suprafaţă de 10.000 mp Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. N, în schimbul sumei de 220.000 lei.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. P/24.03.2016, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului teren extravilan, păşune, în suprafaţă totală de 10.000 mp, din care 6050 mp păşune şi 3950 mp neproductiv, situat în Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. P, în schimbul sumei de 220.000 lei.

În final, tot în cursul anului 2016, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. L/20.05.2016, recurenţii au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului teren extravilan, păşune, în suprafaţă totală de 10.941 mp, din care 8.941 mp păşune şi 2.000 mp neproductiv, situat în Sâncraiu de Mureş, înscris în CF nr. L, în schimbul sumei de 164.780 lei.

Astfel, pe parcursul celor patru ani, se poate observa că recurenţii au efectuat, în anul 2013, un număr de trei tranzacţii în valoare totală de 276.712 lei, din care două vânzări terenuri în valoare de 169.853 lei şi o vânzare clădire (cabină poartă), în valoare de 106.859 lei, în anul 2014 o tranzacţie teren în valoare de 15.000 lei, în anul 2015 două vânzări teren în valoare totală de 1.420.241 lei, iar în anul 2016 un număr de cinci tranzacţii imobiliare, în valoare totală de 731.177 lei.

Prin cererea de chemare în judecată recurenţii au contestat concluziile inspectorilor fiscali, susţinând că terenurile extravilane înstrăinate în perioada 01.01.2013-31.12.2016 au fost dobândite de către aceştia în anii 2009-2010, în baza unor titluri de proprietate sau a unor acte administrative, iar de la data dobândirii şi până la data înstrăinării au fost folosite în scopuri personale de către aceştia.

Aceste aspecte au fost învederate şi cu ocazia formulării contestaţiei împotriva deciziei de impunere însă au fost respinse întrucât recurenţii nu au făcut dovada în sensul celor arătate.

Nici cu ocazia formulării acţiunii în contencios administrativ recurenţii nu au solicitat administrarea vreunei probe în susţinerea celor afirmate, invocând doar prevederile HG nr. 44/2004 de aplicare a art. 127 din Codul fiscal şi arătând că aceste terenuri au fost dobândite în anii 2009-2010 în baza unor titluri de proprietate şi în baza unor acte administrative, fiind folosite până la înstrăinarea în scopuri personale, astfel cum rezultă chiar din conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare indicate anterior.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit textului legal indicat de recurenţi, „... persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcţiile şi, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuinţă, inclusiv casele de vacanţă, orice alte bunuri utilizate în scop personal de persoana fizică, precum şi bunurile de orice natură moştenite legal sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate”, or, aşa cum în mod întemeiat au reţinut şi organele fiscale, recurenţii nu au făcut dovada că au folosit aceste imobile în scop de locuinţă, casă de vacanţă sau că acestea provin din moştenire legală sau ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile speciale în domeniul restituirii proprietăţii.

Recurenţii au depus la dosarul cauzei dispoziţia nr. X/12.05.2010, emisă de primarul comunei Sâncraiu de Mureş, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de DD, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 2 ha 8355 mp şi a mai multor imobile casă şi curte, în suprafaţă totală de 1,6977 ha, situate administrativ în Sâncraiu de Mureş, motivat de faptul că, aceste imobile clădiri au fost demolate iar pe terenuri au fost edificate construcţii autorizate, respectiv case particulare şi străzi şi, în schimb, ca măsură reparatorie, a fost dispusă compensarea cu terenul în suprafaţă de 8 ha.

Ceea ce au omis însă recurenţii să precizeze este aspectul că prevederile art. 127 din Codul fiscal nu sunt aplicabile în speţă întrucât între DD, în calitate de cedent şi EE şi AA şi soţia BB, în calitate de cesionari, a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. x/21.12.2019 şi mai multe acte adiţionale la acestea, prin urmare modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză nu este unul originar şi nici derivat, prin moştenire, prin urmare dispoziţia nr. X/12 mai 2010 emisă de primarul comunei Sâncraiu de Mureş îi vizează doar în temeiul contractului de cesiune încheiat între părţi şi nu ca urmare a unei prevederi legale.

În continuare, instanţa a apreciat că tranzacţiile efectuate au caracter de continuitate, în condiţiile în care imobilele înstrăinate în cursul anului 2013 nu au fost folosite de către recurenţi în scopuri personale, fiind realizată mai mult de o tranzacţie în cursul anului calendaristic.

Primele două tranzacţii, în cuantum de 39.000 euro, au fost efectuate la data de 22 aprilie 2013, iar a treia, în cuantum de 106.859 lei, a fost încheiată la data de 28 iunie 2013, prin urmare, se poate concluziona că la această din urmă dată recurenţii au depăşit plafonul de 220.000 lei, echivalentul în lei al sumei de 65.000 euro, astfel cum este prevăzut la art. 152 al. 1 din Legea nr. 571/2003, ale cărui dispoziţii erau în vigoare la această dată.

La momentul depăşirii plafonului persoana fizică care realizează venituri avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 152 al. 6 din Codul fiscal, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului, dată care este considerată a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit, iar raportat la cele arătate în paragraful precedent, recurenţii aveau obligaţia să solicite înregistrarea până la data de 10 iulie 2013, devenind plătitori de taxă începând cu data de 01 august 2013.

Relevant este şi aspectul că anterior efectuării primei tranzacţii, prin Hotărârea nr. x/26 februarie 2013, Consiliul local al comunei Sâncraiu de Mureş a aprobat P.U.G.-ul comunei şi Regulamentul Local de Urbanism, la data de 21 martie 2013, în urma cererii recurentului, în vederea dezmembrării imobilului în suprafaţă totală de 44.618 m2, înscris în CF nr. x, a fost emis certificatul de urbanism nr. xx, iar în data de 22 aprilie 2013 terenul în suprafaţă de 44.618 m2 a fost dezmembrat în cinci loturi, fiecare primind un număr cadastral distinct.

În raport de circumstanţele reţinute, prin raportare la numărul mare de tranzacţii efectuate de recurenţi, modul de operare, prin achiziţia iniţială a unei mari suprafeţe de teren prin cesiune de drepturi litigioase, urmată de întocmiri de documentaţii cadastrale, parcelarea terenului şi de înstrăinarea imediată a acestor imobile, tribunalul a apreciat că se deduce concluzia firească nu doar a caracterului de continuitate al acestor activităţi, în scopul obţinerii de venituri, ci a unor demersuri deliberate depăşind categoric simpla intenţie de valorificare a unor bunuri folosite în scopuri personale, intrând în sfera de activităţi economice corect încadrate de organul fiscal ca fiind operaţiuni impozabile generatoare de TVA.

Astfel, instanţa a apreciat că, din modul în care au acţionat recurenţii, nu a existat intenţia acestora de păstrare în patrimoniul personal al imobilelor în vederea utilizării în scopuri personale, ci de valorificare economică a investiţiilor, prin obţinerea de profituri constante.

În susţinerea celor afirmate, instanţa a avut în vedere şi raportul de evaluare realizat la cererea recurenţilor, în vederea dezmembrării imobilului înscris în CF nr. x Sâncraiu de Mureş, din care reiese că acest imobil este situat în intravilan, având destinaţia industrială, beneficiind de următoarele utilităţi: instalaţie electrică, instalaţie de apă, instalaţie de canalizare şi instalaţie de gaz, fiind mai mult decât evident că se află în interiorul localităţii inclusiv din planul de încadrare în zonă.

Chiar dacă din adresa nr. y din 05 noiembrie 2019, emisă de comuna Sâncraiu de Mureş, rezultă că în perioada aprilie 2013-iunie 2016 recurenţii nu au iniţiat demersuri în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor în cauză, în litigiul dedus judecăţii acest aspect nu prezintă relevanţă juridică din două motive, respectiv, în principal, întrucât aceştia au pierdut în această perioadă calitatea de proprietari ai imobilelor, iar, în subsidiar, nici nu se impunea această solicitare având în vedere faptul că prin HCL nr. x/2013 aceste terenuri au fost incluse în intravilanul UAT, dobândind astfel calitatea de terenuri construibile, astfel cum rezultă şi din certificatul de urbanism nr. yy/30 august 2016.

Mai mult, în anul 2017, noii proprietari au efectuat demersurile în vederea înscrierii şi în extrasele CF a schimbării de destinaţie a terenurilor, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism nr. zz/13 august 2019, iar faptul că, tot prin acest înscris, Primăria Sâncraiu de Mureş şi-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia în aprilie 2013-iunie 2016 destinaţia terenurilor era extravilan, categoria de folosinţă păşune, nefiind construibil, nu este de natură a infirma cele dispuse prin HCL nr. x/2013 şi confirmate prin certificatul de urbanism nr. yy/2016.

În calificarea juridică a imobilelor în discuţie ca fiind construibile sau nu, întrucât acest aspect este determinant în soluţionarea prezentei cauze, prezintă relevanţă şi prevederile din anexa 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicabilă în perioada verificat, potrivit cărora: „Intravilanul localităţii îl reprezintă teritoriul care constituie o localitate se determină prin Planul urbanistic general (PUG) şi cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fără construcţii, organizate şi delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având o altă destinaţie, înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcţii, în condiţiile legii.

Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea în extravilan numai pe baza de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrându-se ulterior în Planul urbanistic general (PUG) al localităţii.”

Potrivit adresei nr. x/30 august 2016 terenurile indicate sunt situate în intravilanul comunei Sâncraiu de Mureş conform P.U.G. Sâncraiu de Mureş, aprobat prin HCL nr. x/26.02.2013 cu destinaţia păşune, iar prin certificatul de urbanism nr. yy din 30.08.2016, regimul tehnic al terenurilor în cauză este „Teren în intravilan, U.T.R. nr. X Sâncraiu de Mureş. Funcţiunea dominantă şi funcţiunile complementare zonei: Zonă cu caracter mixt ce cuprinde funcţiuni de locuire, servicii, servicii publice şi zone veni cu diferite caracteristici. Utilizări funcţionale permise: Subzone LsD - construcţii şi amenajaţi pentru piaţă şi târg ca obiectiv de utilitate publică. Subzone M - zone mixte conţinând instituţii şi servicii de interes general, activităţi de producţie mici, nepoluante, locuinţe; unităţi de producţie, depozitare şi servicii nepoluante de anvergură medie şi mică; subzone Li - locuinţe cu dotări aferente şi microproducţie, integrabile zonelor de locuit, amenajări de spaţii veni; Subzone A - unităţi de producţie agro-industrială nepoluantă de anvergură medie şi mică, teren agricol în intravilan; Subzone Vn, Vt+s, Vp, Vpp - zone verzi amenajate, spaţii pentru turism, baze de agrement complexe şi baze sportive, spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă şi zone umede (...)”, având deci calificarea de terenuri construibile.

Prin urmare, în mod legal a fost stabilită categoria de folosinţă şi destinaţia terenurilor la data vânzării, prin raportare la HCL nr. x/2013 şi în baza relaţiilor comunicate de unitatea administrativ - teritorială Sâncraiu de Mureş, în cursul anului 2016.

Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată recurenţii au invocat considerentele deciziei nr. 435/R pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/102/2018 la data de 20 mai 2019, tribunalul a constatat că în această cauză a fost analizată solicitarea reclamanţilor de anulare în parte a HCL nr. x/2013 din perspectiva susţinerilor acestora potrivit cărora prin această hotărâre terenurile au fost cuprinse în intravilan, însă Curtea de Apel a reţinut că aspectul că terenul este în intravilan nu este elementul determinant şi suficient în analiza condiţiilor impuse de art. 141 al. 2 lit. f din Codul fiscal, iar reclamanţii nu au justificat vătămarea suferită prin emiterea actului şi, implicit, interesul în promovarea acţiunii.

Prin urmare, raportat la considerentele acestei decizii, susţinerile recurenţilor referitoare la nelegalitatea HCL nr. x/2013 ce decurge din nerespectarea dispoziţiilor art. 47 ind. 1 din alin. 2 din Legea nr. 350/2001 nu sunt de natură a justifica admiterea acţiunii.

În altă ordine de idei, recurenţii au invocat prin cererea de chemare în judecată dispoziţiile OUG nr. 34/2013, arătând că terenurile înstrăinate după data de 16 mai 2013, data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu mai puteau fi calificate drept terenuri construibile având în vedere categoria de folosinţă a acestora, aceea de păşune, în condiţiile în care art. 5 al. 2 din act interzice scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol al pajiştilor din extravilanul localităţilor.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că invocarea dispoziţiilor anterior menţionate nu este de natură a atrage nulitatea actului administrativ fiscal, în condiţiile în care la momentul intrării în vigoare a actului normativ, terenurile în cauză erau deja incluse în intravilanul localităţii Sâncraiu de Mureş, conform HCL nr. x din 26.02.2013.

Întrucât la momentul înstrăinării terenurilor în discuţie, respectiv la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare recurenţii nu au prezentat certificate de urbanism, care să ateste situaţia juridică a acestora, instanţa de fond a apreciat că în mod întemeiat AJFP Mureş a avut în vedere certificatul de urbanism nr. yy/2016, fiind, de asemenea, corectă şi constatarea organului fiscal potrivit căreia un teren este considerat construibil, dacă planurile urbanistice nu interzic construirea, iar destinaţia agricolă a unui teren intravilan nu afectează dreptul de construire a proprietarului pe acel teren, raportat la prevederile art. 311 din Legea nr. 350/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 50/1991.

Raportat la cele expuse, instanţa în mod temeinic şi legal a apreciat că livrările de bunuri imobile efectuate în perioada supusă inspecţiei fiscale de către recurenţi reprezintă operaţiuni impozabile din perspectiva TVA, iar această statuare îşi păstrează valabilitatea şi în contextul pronunţării CJUE în cauza C-183/14, Salomie şi Oltean, cele relevate în cuprinsul paragrafelor 47 - 50 ale hotărârii fiind pe deplin incidente, în contextul în care situaţia de fapt din speţă, legată de numărul şi amploarea tranzacţiilor derulate, este similară celei din cauza care a determinat adresarea întrebării preliminare.

Ca atare, în termenii CJUE, suntem în prezenţa unui „profesionist din domeniul imobiliar”, care nu a primit şi nici nu a încercat, cel puţin, să primească asigurări explicite din partea autorităţilor fiscale naţionale competente în ceea ce priveşte scutirea de la plata TVA, pentru operaţiunile în discuţie, respectiv a unei persoane impozabile.

Invocarea considerentelor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauzele conexate C 180/10 şi C 181/10 Slaby şi Kuc nu este de natură să infirme raţionamentul de mai sus, în condiţiile în care în prezenta cauză nu se poate vorbi de simpla dobândire şi simpla vânzare a unui bun, ci de o activitate constantă şi susţinută de revânzare a unor imobile obţinute cu un interval foarte scurt în urmă, ceea ce nu poate fi calificat decât ca o achiziţionare în scop de revânzare, cu intenţia de a obţine venituri din această activitate cu scop economic.

Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că în mod corect organele fiscale au stabilit ca bază de impozitare pentru determinarea TVA stabilită suplimentar doar valoarea rezultată din cele opt tranzacţii imobiliare, realizate după data de 01.08.2013, care se încadrează în categoria celor taxabile conform excepţiei de la scutire, veniturile totale obţinute din cele opt tranzacţii fiind de 2.166.418 lei, iar TVA aferent a fost determinat prin procedeul sutei mărite, având în vedere dispoziţiile O.M.F.P. nr. 1820/2014, privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014 cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 137 şi art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale pct. 23 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal.

Având în vedere cele reţinute, respectiv legalitatea deciziei de impunere nr. 452.1 din 05 septembrie 2018, conform principiului „accesorium seqvitur principale” tribunalul a apreciat că şi decizia nr. z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere şi decizia nr. z/08.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, prin care au fost determinate accesoriile în sumă totală de 248.431 lei (109.451 lei dobânzi de întârziere, 45.849 lei penalităţi de întârziere şi 93.181 lei penalizaţi de nedeclarare) au fost legal întocmite.

În concluzie, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond în mod corect a apreciat că recurenţii nu a făcut dovada contrară acestor aspecte, astfel încât soluţia pronunţată de organul de soluţionare din cadrul DGRFP Braşov în soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă este temeinică şi legală, fiind la adăpost de orice critici.

Relativ la petitul prin care recurenţii au înţeles să solicite cheltuieli de judecată, intimata a solicitat respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, ori în situaţia de faţă nu ne încadrăm în această categorie.

Mai mult, intimata a precizat că nici aspecte privind reaua-credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenţii au reiterat aspectele relatate în cuprinsul cererii de recurs.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor normative incidente, Curtea reţine următoarele:

Curtea apreciază ca întemeiată critica recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia sunt scutite de TVA cele trei livrări de imobile efectuate în cursul anului 2013.

Conform prevederilor pct. 1521 alin. (5) teza I din aceleaşi norme metodologice de aplicare a Codului fiscal arată că „ în cazul achiziţiei de terenuri şi/sau de construcţii de către persoana fizică în scopul vânzării, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacţie în cursul unui an calendaristic” iar ultima teză a acestui articol prevede că „livrările de construcţii şi terenuri, scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, sunt avute în vedere atât la stabilirea caracterului de continuitate al activităţii economice, cât şi la calculul plafonului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.”

În ce priveşte starea de fapt, după cum a reţinut prima instanţă, în anul 2013, recurenţii-reclamanți AA și BB, au efectuat 3 tranzacţii imobiliare, astfel:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/22.04.2013 (f. 35, vol. IV dosar fond), recurenţii-reclamanți au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 10.000 m2, Sâncraiu de Mureș, nr. cadastral XX, în schimbul sumei de 9.000 euro.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Y/22.04.2013 (f. 36, vol. IV dosar fond), recurenţii-reclamanți au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 2.500 m2, Sâncraiu de Mureș, nr. cadastral YY.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Z/28.06.2013 (f. 38, vol. IV dosar fond), recurenţii-reclamanți au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului constând din teren intravilan – curți construcții în suprafață de 665 m2, Sâncraiu de Mureș, nr. cadastral ZZ și nr. cadastral nr. Z, în schimbul sumei de 106.859 lei.

Conform art. 141 alin. 2 lit. f Codul fiscal(forma în vigoare în anul 2013),următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

f. livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;

4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (5) lit. b) sau al limitării totale a dreptului de deducere conform art. 145^1.

În interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal(forma în vigoare în anul 2013) se reţine că este scutită de TVA livrarea de construcţii vechi, care a fost livrată după data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei, cum este cazul în speţă.

În ce priveşte înstrăinarea terenului intravilan pe care este amplasată o construcţie, Curtea reţine că, pe de o parte, construcţia - cabină fiind construită în anul 1970 (fila 57 vol. I dosar fond) nu era una nouă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. nr. Z/28.06.2013 (f. 38, vol. IV dosar fond), iar, pe de altă parte, potrivit raportului de evaluare depus la fila 64 vol. I dosar fond, valoarea construcţiei este mai mare decât valoarea terenului. În contextul expus, devin incidente dispoziţiile art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 1821 alin. 1 lit. a din HG nr. 44/2004. Întrucât a fost înstrăinată o construcţie cu o valoare mai mare, terenul aferent îşi pierde individualitatea de teren construibil, urmând regimul juridic al construcţiei ce nu este o construcţie nouă, operaţiunea de vânzare fiind scutită de TVA.

Totodată, Curtea apreciază ca fiind deosebit de relevant aspectul că în aplicarea art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil  sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale către proprietar rezultă din certificatul de urbanism, aspect evidenţiat în mod expres de Normele de aplicare ale Codului fiscal(pct. 37.6).

Curtea constată că potrivit certificatului de urbanism nr. xx/21.03.2013(filele 33-34 vol. I dosar fond), terenurile înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/22.04.2013 (f. 35, vol. IV dosar fond) şi nr. Y/22.04.2013 (f. 36, vol. IV dosar fond) figurau ca având categoria de folosinţă păşune, teren extravilan, iar nu teren construibil. În consecinţă, în privinţa acestor terenuri a căror calificare drept teren construibil nu rezultă din certificatul de urbanism emis în anul 2013 când au fost perfectate contractele de vânzare-cumpărare operează scutirea de TVA în temeiul art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte terenurile înstrăinate de recurenţii-reclamanţi în perioada 2014-2016, Curtea apreciind ca întemeiată critica recurenţilor potrivit cărora terenurile înstrăinate nu reprezentau la momentele încheierii contractelor de vânzare-cumpărare terenuri construibile, tranzacţiile încheiate de recurenţi încadrându-se în categoria operaţiunilor scutite de TVA. Astfel, în intervalul temporal anterior menţionat, după cum a reţinut instanţa de fond, recurenţii-reclamanţi au încheiat în anul 2014 o tranzacție teren în valoare de 15.000 lei, în anul 2015 două vânzări teren în valoare totală de 1.420.241 lei iar în anul 2016, un număr de cinci tranzacții imobiliare, în valoare totală de 731.177 lei.

Potrivit certificatului de urbanism nr. xx/21.03.2013 şi extraselor CF, şi terenurile înstrăinate în perioada 2014-2016 figurau ca având categoria de folosinţă păşune, teren extravilan, iar nu teren construibil. În acord cu susţinerile recurenţilor, Curtea reţine că calificarea unui teren ca fiind construibil se face exclusiv prin certificatul de urbanism emis anterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare, iar nu în temeiul HCL de aprobare PUG ori a certificatului de urbanism nr. yy/30.08.2016 emis ulterior vânzării terenurilor. 

Astfel cum rezultă din practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ (Decizia nr. 290/ 29 ianuarie 2019)  pentru a se deduce concluzia nu doar a caracterului de continuitate al acestor activităţi, în scopul obţinerii de venituri, ci a unor demersuri deliberate depăşind categoric şi fără nici un echivoc simpla intenţie de valorificare a unor bunuri folosite în scopuri personale, intrând în sfera unor activităţi economice încadrate de organul fiscal ca fiind operaţiuni impozabile generatoare de taxă pe valoarea adăugată trebuie avute în vedere toate circumstanţele cauzei, inclusiv: întocmiri de documentaţii cadastrale, întocmiri de PUZ-uri, obţinerea de decizii de introducere în intravilanul localităţii, parcelări, obţinerea de decizii de scoatere din circuitul agricol, schimbarea categoriei de folosinţă în "curţi construcţii".

Or, nu aceasta este situaţia în prezenta cauză. Astfel, în speţă, conform adresei nr. y/5.11.2019, în perioada 2013-2016, recurenţii nu au efectuat demersuri în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor ce potrivit certificatului de urbanism nr. xx/21.03.2013 figurau ca având categoria de folosinţă păşune, teren extravilan.

Certificatul de urbanism nr. yy/30.08.2016 (fila 29-30 vol. I, dosar fond) evidenţiază categoria de folosinţă a terenurilor înstrăinate ca fiind păşune, neprezentând relevanţă regimul tehnic de teren intravilan, atât timp cât acesta nu este construibil.

În anul 2017, noii proprietari, iar nu recurenţii au făcut demersuri în vederea înscrierii în CF a schimbării destinaţiei terenurilor.

În cuprinsul Certificatului de urbanism nr. zz/13.08.2019 (filele 102-103 vol. IV dosar fond), se menţionează expres că pentru perioada aprilie 2013-iunie 2016, destinaţia imobilelor terenuri enumerate era extravilan şi categoria de folosinţă păşune, nefiind construibile.

În consecinţă, recurenţii au avut convingerea fundamentată pe certificatul de urbanism nr. xx/21.03.2013 şi pe certificatele CF că înstrăinează terenuri din extravilanul localităţii, ce nu au caracter construibil, acesta fiind motivul pentru care recurenţii, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între 15.03.2014-31.12.2016 au parcurs procedura specifică înstrăinării terenurilor extravilane cu implicarea activă a intimatei UAT Sâncraiul de Mureş şi fără obiecţiuni din partea acesteia. Raportat la cele expuse, certitudinea impunerii fiscale, caracterul previzibil al obligaţiilor fiscale se opun reconsiderării scutirii de TVA a tranzacţiilor încheiate de recurenţi.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care în Hotărârea din 9 iulie 2015, Tomoiagă, C-144/14, punctul 34, a arătat că: "În ceea ce priveşte, în primul rând, principiul securităţii juridice, după cum a statuat Curtea în repetate rânduri, din acesta rezultă printre altele că legislaţia Uniunii trebuie să fie precisă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justiţiabili, acest imperativ al securităţii juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune (Hotărârea Irlanda/Comisia, 325/85, EU:C:1987:546, punctul 18)".

Respectarea principiului securităţii juridice impune, aşadar, ca legislaţia să fie precisă, aplicarea sa să fie previzibilă pentru justiţiabili, cu atât mai riguros în cazul unei reglementări care are consecinţe financiare, întrucât este necesar a se cunoaşte de către contribuabil în mod exact şi neechivoc întinderea drepturilor obligaţiilor impuse de normele legale, iar instanţele naţionale să se asigure de respectarea şi îndeplinirea acestora.

Faţă de cele expuse, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 şi 2 C. proc. civ., va admite recursul declarat de AA şi BB împotriva Sentinţei civile nr. 25/20.01.2020 pronunţate de Tribunalul Mureş – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/102/2019.

Va casa sentinţa recurată şi, judecând cauza, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii AA şi BB, în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Braşov şi A.J.F.P. Mureş.

Va dispune anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiilor nr. X/27.03.2019, a Deciziei de impunere nr. Y/05.09.2018 - privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, a Deciziei nr. Z/08.10.2018 - referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare şi a Deciziei nr. Z/08.10.2018 - referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., va obliga, în solidar, pârâtele ce au pierdut procesul, la plata către reclamanţi, în solidar, a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi în recurs.

Domenii speta

Spete similare