Recurs contencios administrativ. Obligaţie de a face. Acţiune prin care se solicită delimitarea cadastrală a unităţii administrativ teritoriale şi oficializarea limitelor unităţii administrativ

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

 SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Obligaţie de a face. Acţiune prin care se solicită delimitarea cadastrală a unităţii administrativ teritoriale şi oficializarea limitelor unităţii administrativ

-Art. II din Legea nr. 133/ 2012

Potrivit art. II din Legea 133/2012 „în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că în ipoteza în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare iar în faţa prefectului nu se poate ajunge la o înţelegere, acesta din urmă este îndrituit să promoveze o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, acţiune care este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Faţă de faptul că legiuitorul a înţeles să confere în mod expres competenţa soluţionării unei astfel de acţiuni unei instanţe judecătoreşti, nu se poate reţine necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu ar fi competentă general.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor intimatelor, nu trebuie confundată necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, care se reflectă pe plan procesual în respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru motive ţinând de formularea unor petite care exced cadrului legal şi care poate duce la aceeaşi soluţie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

Faţă de calificarea pe care însăşi legiuitorul a dat-o acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. II din Legea 133/2012, respectiv acţiune privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, rezultă că rolul instanţei de contencios administrativ în soluţionarea unei astfel de cauze nu este acela de a suplini consimţământul unei părţi cu privire la semnarea unui proces verbal de delimitare ci este acela de a stabili ea însăşi, pe baza probaţiunii propuse de părţi şi a celei pe care o consideră necesară a fi administrată, limita teritorială a unităţilor administrativ teritoriale în litigiu. Aşadar, acţiunea avută în vedere de legiuitor este una similară acţiunii în grăniţuire din dreptul civil.

Curtea a reţinut că o astfel de calificare a acţiunii nu însemnă că instanţa de fond ar putea încălca principiul disponibilităţii iar în măsura în care reclamantul nu solicită stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale ci altceva, instanţa este ţinută să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, fapt care poate duce la o eventuală invocare a inadmisibilităţii acţiunii.

Decizia nr. 316/CA/02.02.2015 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar 9689/111/CA/2012

Prin Sentinţa nr.5652/CA/18.06.2014 Tribunalul B. a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI A. şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A.

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI B. în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI A. şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A. şi pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI Ţ. şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI Ţ., pentru delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ-teritoriale şi oficializarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, conţinând punctele de frângere şi traseele hotarului dintre cele două unităţi administrativ teritoriale.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :

 Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. 1 Cod procedură civilă, preluate în prezent de art. 129 NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, necompetența de ordine publică este incidentă în trei situații. Prima dintre acestea, necompetența generală, este justificată în toate ipotezele în care dezlegarea litigiului ivit între părți nu este de competența instanțelor judecătorești.

Excepția de necompetență generală poate fi invocată de părți sau chiar de către judecător „în orice stare a pricinii”.

Prin acţiunea promovată reclamanta solicită obligarea pârâtelor la delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ teritoriale şi oficializarea limitelor unităţilor administrativ teritoriale, conţinând punctele de frângere şi traseele hotarului dintre cele 2 unităţi administrativ teritoriale.

Conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 215/2001 republicată privind administraţia publică locală „Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ teritoriale, respectiv prin referendum, care se organizează potrivit legii”.

Potrivit art. 1 alin. (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Dispoziţiile invocate nu stabilesc în sarcina instanţei de judecată competenţa de a dispune cu privire la delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

O astfel de delimitare poate fi făcută doar de legiuitor şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ teritoriale, respectiv prin referendum, care se organizează potrivit legii. Prin urmare soluţionarea cauzei ar duce la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin trecerea abuzivă a barierelor dintre funcţiile ce revin autorităţilor publice şi s-ar încălca principiul separaţiei şi echilibrului puterilor de stat, constatat de art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Întrucât delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se poate dispune doar de legiuitor, instanţa a admis excepţia necompetentei generale a instanţei şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta reclamantă Instituţia Prefectului Judeţului B. solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate.

În motivare, recurenta consideră că prima instanţă a interpretat eronat prevederile legale reglementate prin art. II al Legii nr. 133/2012 privind aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996, conform cărora în situaţia în care documentaţiile comisiilor de delimitare în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului. În această situaţie, prefectul în termen de 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, va iniţia concilieri sau în caz contrar, va sesiza instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în cauză.

Recurenta arată, în esenţă, că interpretarea instanţei de fond, conform căreia delimitarea poate fi făcută doar de legiuitor, admiţând necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi pe cale de excepţie respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, nu poate fi acceptată, având în vedere că prefectul a avut în vedere tocmai procedura prevăzută de Legea nr. 133/2012, legiuitorul însuşi stabilind atât procedura administrativă obligatorie cât şi cea judecătorească, proceduri regăsite în cuprinsul art. II din legea nr. 133/2012 , ce constituie temeiul legal al iniţierii acţiunii.

Apreciază recurenta, în esenţă, că s-au respectat prevederile legale stipulate în Legea nr. 133/2012, soluţia instanţei urmând a avea ca obiect tocmai recunoaşterea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale potrivit ultimei reorganizări administrative a României reglementată de Legea nr.2/1968, delimitare în baza evidenţelor deţinute de OCPI, şi depuse la dosar.

În drept, recurenta a invocat art. 299-308 Cod Procedură Civilă, Legea nr.340/2004 republicată privind prefectul şi instituţia prefectului, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr. 133/2012 privind aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs recurenţii pârâţi Comuna Ţ., prin Primar C. F.B. şi Consiliul Local al Comunei Ţ. solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei atacate, şi pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, emiterea unei hotărâri prin care să se dispună semnarea procesului-verbal privind stabilirea limitei comune care delimitează teritoriul celor două unităţi administrativ - teritoriale, conform variantei II agreată de Comuna Ţ., a planului cadastral din anul 1891 la scara 1:2800 existent în evidenţele O.C.P.I.B.

În motivare, recurenţii arată că prima instanţă a dat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, respingând ca inadmisibilă acţiunea formulată.

Susţin recurenţii, în esenţă, că acţiunea este fundamentată pe prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996.

Învederează instanţei recurenţii, în esenţă, că atribuirea instanţei de judecată a competenţei de soluţionare a acţiunii în de stabilire a hotarelor unităţii administrative-teritorială nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse la art. 1 alin 4 privind principiul separaţiei puterilor în stat şi potrivit art. 61 alin. l referitoare la rolul Parlamentului, nu se substituie acestuia care are calitatea de unică autoritate legiuitoare a tării, singura abilitată să legifereze.

În drept, recurenţii invocă art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art.483-502 Cod de procedură civilă.

Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară O. prin întâmpinare a arătat că nu se opune acţiunii formulate.

În motivare, intimatul a susţinut, în esenţă, că deşi textul de lege conţine formularea „acţiunea de stabilire a hotarelor unităţilor administrativ - teritoriale, în realitate nu este vorba de stabilire propriu-zisă a respectivelor limite de către instanţa de judecată ci de o recunoaştere a limitelor conform evidenţelor deţinute, ca urmare a ultimei reorganizări administrativ - teritoriale a României reglementată de Legea nr. 2/1968 şi a delimitărilor cadastrale existente în acest sens.

În drept, intimatul invocă art. 205-208 Cod procedură civilă, Legea nr. 133/2012, Legea nr. 7/1996.

Intimatele COMUNA A. SI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A. prin întâmpinare au solicitat respingerea recursurilor.

În motivare, intimatele arată că faţă de recursul formulat de Comuna T. şi Consiliul Local T. invocă excepţia lipsei interesului în promovarea căii de atac a recursului, arătând că acţiunea a fost promovata de Instituţia Prefectului judeţului B. în contradictoriu cu Comuna T. şi Consiliul Local al Comunei T., Comuna A. şi Consiliul Local al Comunei A. precum şi cu OCPI B. Arată că recurenţii au avut calitatea de pârâţi iar acţiunea s-a respins astfel încât singura parte care justifică un interes în promovarea recursului este recurenta reclamantă.

Mai susţin intimatele că, din modul de formulare al acţiunii în ansamblul său, rezultă că instanţei i se solicită a suplini voinţa părţilor prin semnarea unui proces verbal privind stabilirea unei limite comune, proces verbal ce încearcă să impună o altă limită teritorială decât cea stabilită prin Legea 2/1968. Prin urmare instanţei nu i se solicita să facă propriile verificări sub aspectul limitei teritoriale existente, conformându-se astfel textului de lege, ci se doreşte impunerea unei noi limite, conţinuta de procesul verbal invocat şi care conţine varianta agreata de reclamantă, aspect care nu cade in competenta instanţelor judecătoreşti.

Susţin intimatele, în esenţă, că în acest moment între UAT A. şi UAT T. există o delimitare teritorială stabilită prin Legea nr. 2/1968, evidenţiată în documentul "schiţa segmentului de hotar dintre teritoriul administrativ A. si teritoriul administrativ T. - varianta I" înregistrată în evidentele OCPI B., avizată de Consiliul Judeţean B. şi Oficiul Judeţean de Geodezie şi Cartografie B. încă din anul 2000, conform adresei emise de către Prefectura Judeţului B. înregistrată sub nr. xxxx din 14.12.2000.

Intimatele afirmă, în esenţă, că procesul verbal care solicită reclamanta a fi impus celor două UAT - uri şi despre care se face vorbire în petitul acţiunii nu respectă schiţa segmentului de hotar dintre teritoriul administrativ A. şi teritoriul administrativ T., lucru care poate fi lesne observat prin compararea celor două schiţe, respectiv schiţa segmentului de hotar din anul 2000 şi anexa grafică nr.2 acceptată de către reclamantă prin procesul verbal de conciliere nr. 7366 din 03.09.2012.

În drept, intimatele au invocat art.312 Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prev. art. 3041 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în speţă în temeiul art. 3 din Legea 76/2012, instanţa a constatat următoarele :

Prin acţiunea formulată, recurenta Instituţia Prefectului Judeţului B. a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimatele pârâte Comuna Ţ., prin Primar C. F.B., Consiliul Local al Comunei Ţ., Primăria Comunei A., Consiliul Local al Comunei A. şi O.C.P.I. B. obligarea intimatelor pârâte la delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ teritoriale şi oficializarea limitelor unităţilor administrativ teritoriale conţinând punctele de frângere şi traseele hotarului dintre cele două unităţi administrativ teritoriale.

Curtea a apreciat că se impune analizarea în prealabil a recursurilor formulate de recurentele Primăria Ţ. şi Consiliul Local Ţ.

Analizând recursurile formulate de recurentele menţionate, din perspectiva excepţiei lipsei de interes invocate de către intimate, instanţa de control judiciar a constatat că această excepţie este întemeiată.

Astfel, Curtea a reţinut că pentru promovarea oricărei căi de atac, o condiţie esenţială este existenţa interesului procesual.

În speţă, instanţa de recurs a constatat că recurentele au avut poziţia procesuală de pârâte iar acţiunea a fost respinsă. Prin urmare, recurentele nu au căzut în pretenţii iar soluţia nu le prejudiciază din punct de vedere procesual. Este adevărat că acţiunea formulată de intimata reclamantă este una specifică, pârâtele justificând la rândul lor un interes în legătură cu stabilirea limitelor administrativ teritoriale proprii, însă, din punct de vedere procesual, recurentele pârâte nu justifică un interes pentru promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii instanţei de fond atât timp cât acţiunea a fost respinsă fără a se stabili vreo delimitare care să fie prejudiciabilă pentru recurentele pârâte.

Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepţia lipsei de interes a recurentelor Primăria Ţ. şi Consiliul Local Ţ. şi a respins ca lipsite de interes recursurile declarate de recurentele Primăria Ţ. şi Consiliul Local Ţ. în contradictoriu cu intimaţii Instituţia Prefectului Judeţului B., Primăria Comunei A., Consiliul Local al Comunei A. şi O.C.P.I. B.

Analizând recursul formulat de recurenta Instituţia Prefectului Judeţului B. instanţa a constatat următoarele :

Potrivit art. II din Legea 133/2012 „în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că în ipoteza în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare iar în faţa prefectului nu se poate ajunge la o înţelegere, acesta din urmă este îndrituit să promoveze o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, acţiune care este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Faţă de faptul că legiuitorul a înţeles să confere în mod expres competenţa soluţionării unei astfel de acţiuni unei instanţe judecătoreşti, nu se poate reţine necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu ar fi competentă general.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor intimatelor, nu trebuie confundată necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, care se reflectă pe plan procesual în respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru motive ţinând de formularea unor petite care exced cadrului legal şi care poate duce la aceeaşi soluţie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

Faţă de calificarea pe care însăşi legiuitorul a dat-o acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. II din Legea 133/2012, respectiv acţiune privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, rezultă că rolul instanţei de contencios administrativ în soluţionarea unei astfel de cauze nu este acela de a suplini consimţământul unei părţi cu privire la semnarea unui proces verbal de delimitare ci este acela de a stabili ea însăşi, pe baza probaţiunii propuse de părţi şi a celei pe care o consideră necesară a fi administrată, limita teritorială a unităţilor administrativ teritoriale în litigiu. Aşadar, acţiunea avută în vedere de legiuitor este una similară acţiunii în grăniţuire din dreptul civil.

Curtea a reţinut că o astfel de calificare a acţiunii nu însemnă că instanţa de fond ar putea încălca principiul disponibilităţii iar în măsura în care reclamantul nu solicită stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale ci altceva, instanţa este ţinută să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, fapt care poate duce la o eventuală invocare a inadmisibilităţii acţiunii.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod greşit pe baza unei excepţii procesuale fără a intra în judecata fondului, instanţa de control judiciar a casat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere considerentele prezentei decizii punând în discuţia părţilor cadrul procesual din perspectiva modului de formulare al acţiunii raportat la dispoziţiile legale incidente. De asemenea, în măsura în care acţiunea formulată se va circumscrie prevederilor II din Legea 133/2012, instanţa de fond va administra orice probe legale şi utile pentru stabilirea limitelor unităţilor administrativ teritoriale în litigiu, incluzând proba cu înscrisuri şi, dacă aceasta nu va fi îndestulătoare, proba cu expertiză topografică.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Domenii speta

Spete similare