Aşa cum reiese din prevederile art. 1 din Legea nr. 101/2016, precum şi din prevederile Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE pe care le transpune, acest act normativ se aplică exclusiv în materia procedurilor specifice de atribuire a contractelor de achiziţie publică sau concesiune, proceduri care sunt expres prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016.
Achiziţia directă prevăzută de art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016, nereprezentând o procedură de atribuire în sensul art. 68 din Legea nr. 98/2016, în privinţa sa, nu devin aplicabile nici remediile procesuale prevăzute de Legea nr. 101/2016, ci dreptul comun.
Curtea de Apel Iași
Acţiune în exercitarea controlului de legalitate al actelor administrative, exercitat de instituţia prefectului. Acordarea scutirilor la plata chiriei societăţilor comerciale, într-un contract de închiriere. Nelegalitate
Tribunalul Vâlcea
Pedeapsa accesorie. Interzicerea dreptului de a alege în autorităţile publice şi în funcţii elective (art. 64 lit. a C. pen.) Pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) l...
Tribunalul Covasna
Contencios administrativ
Curtea de Apel Oradea
Suspendare executare act administrativ fiscal. Necesitatea dovedirii pagubei
Tribunalul Olt
Contestaţie act administrativ fiscal