Acțiunea civilă exercitată în procesul penal. Condiții. Electa una via. Ne bis in idem. Condiţii. Acuzație penală. Sentință civilă de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului

Prin sentinţa penală nr. x/19 februarie 2019, Tribunalul Harghita s-a dispus, între altele

-în baza art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 5 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul H.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală vizând evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive (fapta din iunie 2008).

-în baza art. 71 al. 1, 2 C.pen. 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

-în baza art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 5 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul H.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală vizând evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive (fapta din ianuarie 2009).

-în baza art. 71 al. 1, 2 C.pen. 1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c (dreaptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

-în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen.1969, a contopit pedepsele stabilite (3 ani  închisoare şi 3 ani închisoare) şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare pe care nu a sporit-o, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

-în baza art. 71 al. 1, 2 C.pen.1969 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b, c (dreaptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C.pen.1969 pe durata executării pedepsei rezultante.

-în baza art. 86¹ al. 1, 2 C.pen.1969 a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C.pen.1969 şi care curge, conform art. 86 ind. 5 alin.2 rap. la art.82 alin.3 C.pen 1969, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

-în baza art. 19, 397 alin.1 C.proc pen rap. la art. 1349, 1357 C.civ l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, AJFP Harghita, a sumei de 142.110 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

-în baza art. 249 C.proc.pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, a admis cererea formulată de ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, AJFP Harghita şi în consecinţă a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului. 

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut în fapt că inculpatul H.F., cetăţean maghiar, având calitate de administrator al S.C. P.C. S.R.L., în luna ianuarie 2009 a înregistrat în evidenţele contabile factura fictivă cu nr. 319/20.03.2009 emisă de furnizorul S.C. A.T. S.R.L. privind achiziţionarea unor instalaţii de climatizare în valoare de 630.000 lei. În luna iunie 2008 a înregistrat cheltuieli cu prestări de servicii în valoare de 140.060 lei în baza fotocopiei facturii nr. x/2008/30.06.2008 emisă de M.Z.B.K.ce reprezintă contravaloare lucrări manuale.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a constatat din materialul probator că la data de 07.04.2010 s-a efectuat un control de A.N.A.F. – D.G.F.P. Harghita la societatea SC P.C. SRL, cu sediul în localitatea  Gheorgheni. Societatea verificată avea ca obiect de activitate lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor, fiind administrată de  H.F. şi  Ş.G., acesta din urmă reprezentând societatea pe perioada controlului.

În urma  verificărilor efectuate a rezultat, cu privire la prima infracţiune, că în luna ianuarie 2009, societatea a înregistrat în evidenţele contabile factura nr. 319/20.03.2009 emisa de furnizorul SC A.SRL- CUI xxx, reprezentând contravaloarea a 3 bucăţi instalaţii de climatizare in valoare de  630.000 lei, pe care le-a înregistrat ca marfa in contul „371". În baza acestei facturi a fost dedus TVA in suma de 119.700 lei, factura nefiind achitata pana la data controlului. Totodată, în balanţa de verificare, la 30.06.2009, dată până la care a fost condusă evidenţa contabilă, achiziţia este înregistrată în soldul contului de marfă. Nu au fost prezentate alte documente din care sa rezulte vânzarea sau utilizarea acestor instalaţii.

Prin adresa nr. 1005/27.01.2010 s-a solicitat Activităţii de Inspecţie Fiscala din cadrul DGFP Cluj sa efectueze un control încrucişat la SC A.T. SRL pentru verificarea realităţii livrărilor efectuate. Din procesul verbal nr. 4332/04.03.2010 întocmit de DGFP Cluj rezultă ca nu a fost posibila efectuarea controlului încrucişat deoarece societatea nu mai funcţionează la sediul declarat. În procesul verbal se arata ca la aceasta societate s-a efectuat o verificare de către Garda Financiara-Sectia Cluj, constatându-se ca sediul social este declarat fictiv, societatea in cauza având comportament de „firma fantoma".

În continuare, s-a solicitat administratorului societăţii SC P.C. SRL sa precizeze locul unde se afla aceste instalaţii pentru a se efectua o cercetare la fata locului prin care sa se stabilească existenta lor faptica, însă numitul  Ş.G. a precizat că nu ştie unde sunt depozitate si a menţionat ca la sediul social nu se afla nici un bun.

În ceea ce priveşte a doua infracţiune, din materialul probator rezultă că în luna iunie 2008, contribuabilul a înregistrat cheltuieli cu prestări de servicii in valoare de 140.060 lei, in baza xerocopiei facturii 1/2008/30.06.2008, in valoare de 9.400.000 Ft, emisa de M.Z.B.K.Ungaria, reprezentând contravaloarea unor lucrări manuale efectuate la Barzava.

Conform celor declarate de numitul S.G., societatea M.Z.B.K.Ungaria si SC P.C.SRL au acelaşi acţionar, respectiv pe inculpatul H.F.. Totodată, societatea nu a putut prezenta organelor de control contractul încheiat cu această societate şi nici situaţii de lucrări sau orice alte documente prin care să se justifice prestarea efectivă a serviciilor. Contravaloarea acestor prestaţii nu a fost achitată de SC P.C.SRL până la data controlului. Raportat la această a doua infracţiune, numitul S.G. a precizat ca nu are cunoştinţe de contabilitate şi că nu s-a ocupat de administrarea actelor contabile.

Sub aspectul caracterului fictiv al operaţiunilor financiare, instanţa a avut în vedere şi declaraţiile martorului L.G., administrator al SC A.T. SRL care a precizat că societatea sa nu a avut niciodată în patrimoniu şi nici nu a comercializat instalaţii de climatizare şi de asemenea că nu a emis niciodată factura fiscală nr. 319/20.03.2009.

Totodată, societatea SC P.C.SRL nu a putut prezenta organelor de control contractul încheiat cu  M.Z.B.K.Ungaria şi nici situaţii de lucrări sau orice alte documente prin care să se justifice prestarea efectivă a serviciilor privind factura 1/2008/30.06.2008, dar nici ulterior aceste documente nu au fost identificate. De asemenea caracterul fictiv al celei de-a doua operaţiuni rezultă şi din faptul că factura emisă de M.Z.B.K.Ungaria a fost transmisă pe copia fax de la OCTOGON 2005 KFT la data de 21.04.2008, deşi data facturii era 30.06.2008, aşadar la o dată anterioară emiterii.

Aşa cum rezultă din materialul probatoriu existent la dosar, încă de la înfiinţarea societăţii, inculpatul H.F. a deţinut funcţia de administrator al societăţii acesta ocupându-se de bunul mers al acesteia şi implicit de evidenţa contabilă. În această calitate, potrivit art.10 al.1 rap. la art.1 al.1 din Legea nr.82/1991, îi revenea răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii, respectiv pentru întocmirea declaraţiilor fiscale care trebuiau aduse la cunoştinţa organelor fiscale. De asemenea, conform aceluiaşi act normativ: contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; orice operaţiune economico-financiară efectuată trebuie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor.

În drept, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului H.F. constând în aceea că, în calitate de administrator de drept şi fapt al SC P.C.SRL, în perioada 01.11.2007 – 14.05.2010, a înregistrat în iunie 2008, respectiv ianuarie 2009, în evidenţa contabilă a  acestei societăţii, un număr de 2 facturi fiscale ce reflectă operaţiuni economice nereale cu M.Z.B.K.Ungaria şi SC A.SRL, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 142.110 lei, din care TVA 119.700 lei şi impozit pe profit de plată 22.410 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ”evaziune fiscală”, în modalitatea „evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, săvârşită în cazul unei societăţi.

Elementul material al acestei infracţiuni se poate comite doar printr-o acţiune (infracţiune comisivă), respectiv prin acţiunea de evidenţiere, care presupune mai multe etape: întocmirea unui document justificativ pentru respectiva operaţiune, evidenţierea operaţiunii în registrele sau jurnalele contabile, evidenţierea  operaţiunii în situaţiile contabile recapitulative şi depunerea unei declaraţii fiscale nereale.

Legea nr. 241/2005 asigura o definiţie a noţiunii de „operaţiune fictivă” prin dispoziţiile art. 1 lit. f) - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. Prin ”operaţiune fictivă” se înţelege aşadar înregistrarea în documentele contabile, cu relevanţă fiscală, a unor cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative. A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea ei în documentele legale, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Noţiunea de „cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale” desemnează sfera obligaţiilor patrimoniale inexistente în realitatea juridică, despre care contribuabilul face vorbire în situaţiile sale contabile şi financiare, o cheltuială inexistentă faptic şi juridic, dar transpusă în realitatea scriptică.

Cu privire la conţinutul infracţiunii prevăzute de art.13 alin. 1 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 87/1994, preluată în dispoziţiile art. 9 alin. 1lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia penală nr. 1113/2005, în sensul că „prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat”.

 Nu prezintă relevanţă penală natura juridică a operaţiunii nereale, care a dat naştere cheltuielii - contract oneros sau cu titlu gratuit nici natura juridică sau felul pretinsului cocontractant – persoană fizică sau juridică. Nu prezintă relevanţă penală nici măcar existenţa reală a unui cocontractant - persoană reală sau fictivă.

Concluzionând, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 se realizează atunci când: operaţiunea fictivă este mai întâi consemnată în documentul justificativ, iar mai apoi acest document justificativ este înregistrat în documentele de evidenţă contabilă (ex. registru jurnal, jurnal de achiziţii, jurnal de vânzări, balanţe de verificare, deconturi de TVA, declaraţii de impozit pe venit,declaraţii de impozit pe profit etc.) sau operaţiunea fictivă este înregistrată doar în evidenţele contabile, fără a exista în acest sens un document justificativ fals, cum ar fi spre exemplu, următoarele situaţii: achiziţii fictive înregistrate în jurnal de cumpărări şi în decontul de TVA pentru a genera TVA deductibilă şi implicit pentru a diminua  TVA de plată; achiziţii fictive de bunuri sau servicii înregistrate în registru jurnal de cumpărări pentru a creşte artificial cheltuielile şi, implicit pentru a diminua profitul şi impozitul pe profit.

În cauza de faţă, infracţiunea a fost comisă prin înregistrarea de către inculpat în contabilitatea societăţii S.C. P.C. S.R.L., în luna ianuarie 2009 a facturii fictive nr. x/20.03.2009 emisă de furnizorul S.C. A.T. S.R.L. privind achiziţionarea unor instalaţii de climatizare în valoare de 630.000 lei, iar în luna iunie 2008 a facturii nr. x emisă de M.Z.B.K.ce reprezintă contravaloarea lucrări manual, înregistrând cheltuieli cu prestări de servicii în valoare de 140.060 lei în baza fotocopiei acestei facturi.

Urmarea imediată constă în dezechilibrul bugetului de stat, privind veniturile şi cheltuielile, cu repercusiuni asupra posibilităţilor de acoperire a necesităţilor de investiţii şi a programelor sociale. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, prin comiterea faptelor, a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 142.110 lei din care TVA 119.700 lei şi impozit pe profit de plată 22.410 lei.

Consumarea infracţiunii a avut loc în momentul în care s-a reali¬zat acţiunea de evidenţiere în registrele contabile, acesta fiind şi momentul producerii urmării socialmente periculoase, respectiv diminuarea sarcinii fiscale a contribuabilului, prin reducerea sau înlătu¬rarea profitului/venitului net impozabil.

Legătura de cauzalitate rezultă din Raportul de constatare întocmit la data de 28.03.2016 de către inspectorul antifraudă din cadrul Direcţie de Combatere a Fraudelor, Compartimentul Miercurea Ciuc.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, instanţa reţine că acesta este circumstanţiat, calificat, fiind persoana care în societatea comercială are atribuţii financiar-fiscale, neputând fi aşadar decât administratorul sau persoana fizică sau juridică care are obligaţia legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea.

Prin decizia nr. 272/28.01.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că subiect activ al acestei infracţiuni, precum şi a celei prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c) din lege, poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii sau orice altă persoană din cadrul societăţii – director, contabil, vânzător – în măsura în care prin acţiunile sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate.

Aplicând aceste considerente prezentei cauze, instanţa a reţinut că inculpatul avea calitatea de subiect activ al infracţiunii, din probele administrate rezultând, fără putinţă de tăgadă, că aceasta a exercitat toate atribuţiile administratorului societăţii, exercitând în fapt conducerea activităţii contabile a SC P.C.SRL.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în sensul dispoziţiilor art. 19 alin.1 lit.a C.pen. 1969, prevăzând şi urmărind producerea acestui rezultat.

În continuare, instanţa de prim grad a constatat că, de la momentul epuizării activităţii infracţionale şi până în prezent, a existat o succesiune de legi penale în timp, fiind necesar a se stabili care dintre acestea este mai favorabilă inculpatului. Sub aspectul infracţiunii reţinute în sarcina acestuia tribunalul a constatat că Legea 241/2005 nu a suferit modificări de-a lungul timpului sub aspectul infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, alegându-se varianta în vigoare la data consumării fiecărei infracţiuni prin raportare la regimul juridic al pluralităţii de infracţiuni care este mai favorabil potrivit reglementării din Codul penal din 1969. De asemenea, ţinând cont de necesitatea de a aplica global legea penală, analizând legea penală mai favorabilă şi prin prisma modalităţii de individualizare a executării pedepsei, tribunalul a constatat că atât Codul penal din 1969 cât şi Codul penal actual permit instanţei să nu dispună executarea efectivă a pedepsei, ci suspendarea acesteia (condiţionat sau sub supraveghere), respectiv suspendarea sub supraveghere. În raport cu reglementarea legală a acestor instituţii, dar având în vedere şi instituţia concursului de infracţiuni a cărei incidenţă a fost reţinută în cauză, instanţa a apreciat ca fiind mai favorabil Codul Penal 1969 şi Legea nr. 241/2005 în versiunea normativă de la momentul consumării faptelor.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, precum şi de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, urmarea produsă sau care se putea produce.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a constatat că persoana vătămată ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, AJFP Harghita, s-a constituit parte civilă cu suma de 142.110 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Instanţa a reţinut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale ca temei al obligării la plata de despăgubiri, trebuie îndeplinite condiţiile prev. de art. 1349 şi art. 1357 Cod civil şi urm. (aplicabil în speţă), respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. În speţă, aceste condiţii sunt întrunite existând fapta ilicită a inculpatului, prejudiciul cauzat părţii civile, legătura directă de cauzalitate între prejudiciu şi acţiunea inculpatului precum şi vinovăţia acestuia sub forma intenţiei. În raport de acestea, reţinând şi că prejudiciul a fost dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, instanţa a admis acţiunea civilă luând totodată act că inculpatul a achitat suma de 8500 lei conform chitanţei seria x nr.x eliberată de Trezoreria Miercurea Ciuc ce se va imputa potrivit dispoziţiilor civile.

Pentru garantarea reparării prejudiciului constatat, instanţa a admis cererea părţii civile şi a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului. Instanţa a avut în vedere că în cauză nu au fost identificate bunuri ale inculpatului însă raportat la decizia nr.19/2017 pronunţată de ICCJ, ”atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asiguratorie.” Totodată, instanţa a mai avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 241/2005 care stabileşte, într-o manieră imperativă, că, în situaţia comiterii unei infracţiuni dintre cele prevăzute de această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul H.F..

În motivarea apelului, inculpatul contesta contestat, între altele, legalitatea şi temeinicia sentinţei Tribunalului Harghita prin care a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, în varianta prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005. Subliniază în principal că, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 2429/3 octombrie 2011, Tribunalul Harghita a angajat răspunderea sa patrimonială pentru aceleaşi fapte care formează obiectul prezentei judecăţi, în cauză este incident principiul ne bis in idem, care se opune unei dublări a sancţiunii pentru acelaşi fapt penal. În acest fel, soluţia cerută de inculpat în latura penală este aceea de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. i C. pr. pen., iar în latura civilă este aceea de respingere a acţiunii civile promovate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita.

Instanţa de apel a constatat, pentru început, că este la adăpost de critici hotărârea apelată în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza probelor, constatarea existenţei faptelor deduse judecăţii, a comiterii lor de către inculpatul H.F. şi a împrejurării că acestea constituie două infracţiuni de evaziune fiscală, fiecare prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 5 C. pen.; natura şi durata pedepselor principale stabilite şi a celei aplicate inculpatului; natura pedepselor accesorii stabilite şi a celei aplicate inculpatului; suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere; durata termenului de încercare; natura măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite (prevăzute de art. 863 C. pen. din 1968); atenţionarea inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere; aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. 5 C. pen. din 1968 referitoare la suspendarea pedepsei accesorii aplicate; comunicarea copiei hotărârii către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi înscrierea condamnării în cazierul fiscal; constatarea vizând achitarea de către inculpat a sumei de 8.500 lei din prejudiciul cauzat părţii civile; plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi costul acestor cheltuieli.

Cu toate acestea, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 9/19 februarie 2019 a Tribunalului Harghita a fost considerat fondat, iar considerentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căii ordinare de atac, cu consecinţele desfiinţării parţiale a sentinţei şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

Instanţa de al doilea grad s-a reţinut că persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita s-a constituit parte civilă în prezenta cauză la data de 6 octombrie 2017 anterior intrării în cercetarea judecătorească în prim grad, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.C.S.R.L. la plata sumei de 142.110 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea celor două infracţiuni de evaziune fiscală deduse judecăţii.

Cum partea responsabilă civilmente nu a fost introdusă în proces, iar partea civilă nu a atacat sentinţa nr. 9/19 februarie 2019 a Tribunalului Harghita şi oricum, prin sentinţa civilă nr. 2364/18 iunie 2012 a aceleiaşi instanţe s-a dispus cu caracter definitiv închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. P.C.S.R.L şi radierea acesteia din registrul comerţului, în continuare instanţa de apel va cerceta îndeplinirea cumulativă a condiţiilor angajării în procesul penal a răspunderii civile delictuale a inculpatului H.F..

În acest sens, s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 2429/3 octombrie 2011, definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de G.M.C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P.C.SRL privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei şi i-a obligat în solidar pe administratorii debitoarei  H.F. şi S.G. să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 588.951,22 lei reprezentând pasivul debitoarei (filele 39-41, dosar apel).

Potrivit documentaţiei transmise de Tribunalul Harghita, în tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitoarei SC P.C.SRL depus la data de 2 iulie 2010 la dosarul nr. x/96/2009 al Tribunalului Harghita (fila 58, dosar apel), partea civilă era prima înscrisă cu o creanţă bugetară de rang IV, în sumă de 450.337 lei, iar conform informaţiilor furnizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita prin adresa nr. 15777/27 septembrie 2019, în suma cu care creditoarea s-a înscris în tabelul definitiv al creditorilor este cuprinsă şi câtimea de 142.110 lei, reprezentând prejudiciul pretins în prezenta cauză.

În acest context, la data de 6 octombrie 2017, când persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 142.110 lei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita deţinea deja un titlu executoriu –sentinţa civilă nr. 2429/3 octombrie 2011- şi avea la îndemână, potrivit art. 136 alin. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată (aplicabil în raport cu data faptelor), toate pârghiile prevăzute de legislaţia civilă pentru a pune în executare hotărârea definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Harghita de angajare a răspunderii patrimoniale a lui H.F. în solidar cu Ş.G..

În consecinţă, date fiind dispoziţiile art. 27 alin. 4 teza finală C. pr. pen., cum deja se pronunţase o hotărâre în urma unei proceduri civile, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita nu mai era îndreptăţită să părăsească instanţa civilă şi să formuleze acţiunea civilă în procesul penal.

În considerarea acestor idei, în rejudecare, în baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 27 alin. 4 teza finală C. pr. pen., s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, cu consecinţa înlăturării din hotărârea atacată a dispoziţiilor vizând admiterea cererii părţii civile şi instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului H.F..

Referitor la incidenţa în cauză a principiului ne bis in idem, instanţa de apel a subliniat că aplicarea garanţiei oferite de principiul ne bis in idem depinde de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

(i) determinarea naturii celor două seturi de proceduri, mai exact dacă acestea se circumscriu sau nu noţiunii de „acuzaţie penală”. În acest fel, ambele proceduri trebuie să fie desfăşurate în urma formulării unei acuzaţii în materie penală. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul procedură penală folosit în cadrul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile noţiunilor de acuzaţie în materie penală şi pedeapsă care sunt prevăzute de art. 6 şi 7 din Convenţie. Curtea Europeanlă a consacrat trei criterii, denumite „criteriile Engel” care trebuie luate în considerare la stabilirea faptului dacă într-o anumită cauză a fost sau nu vorba de o acuzaţie în materie penală: clasificarea juridică a faptului ilicit, conform legislaţiei naţionale; natura acestui fap şi gradul de severitate a pedepsei pe care persoana vizată riscă să o primească;

(ii) identificarea elementului idem, adică dacă faptele din prima procedură şi cele din a doua procedură sunt identice;

(iii) identificarea elementului bis, adică dacă a existat o dublare a procedurilor.

În prezenta pricină principiul ne bis in idem nu este aplicabil, întrucât prima condiţie dintre cele indicate mai sus nu este îndeplinită. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2429/3 octombrie 2011, Tribunalul Harghita a angajat răspunderea patrimonială a administratorilor societăţii SC P.C.SRL, obligându-i în solidar să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 588.951,22 lei reprezentând pasivul societăţii, în cadrul acestei câtimi fiind inclus şi prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin comiterea celor două infracţiuni de evaziune fiscală puse pe seama inculpatului Hideg. Pe de o parte, obligaţia pecuniară s-a impus într-o procedură civilă şi nu în urma unei proceduri în care să fi fost analizată o acuzaţia în materie penală, în sensul autonom operat de Convenţia europeană. Pe de altă parte, prin impunerea acestei obligaţii financiare s-a urmărit tocmai recuperarea impozitelor şi taxelor neplătite statului, precum şi a penalităţilor de întârziere, ceea ce nu reprezintă o pedeapsă în accepţiunea Convenţiei europene.

În concluzie, angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului unei persoane juridice nu împiedică declanşarea şi finalizarea unei proceduri penale prin aplicarea unei pedepse faţă de acelaşi administrator pentru acelaşi fapt ilicit, însă angajarea răspunderii patrimoniale are efecte în latura civilă a procesului penal, aşa cum instanţa a explicat anterior.

Domenii speta

Spete similare