Contestație în anulare. Invocarea existenței unei erori materiale în dezlegarea recursului prin neobservarea chitanței depuse la dosar cu prilejul soluționării cererii vizând plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.08.2020 sub nr. 2598/86/2020, reclamanta V.P.L., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Municipiului Câmpulung Moldovenesc şi L.M.A., a solicitat:

- anularea HCL 20/26.03.2020 şi, în mod subsecvent, a Dispoziţiei nr. 104/26.03.2020, acte administrative contestate pe calea recursului graţios şi menţinute prin Adresa de soluţionare a procedurii prealabile nr. 9944/23.04.2020 şi, respectiv, prin adresa de soluţionare a procedurii prealabile nr. 30 CL/04.05.2020;

- obligarea intimaţilor de rang 1, 2 şi 3, ca efect al repunerii în situaţia anterioară, la emiterea unui act administrativ de numire a sa în funcţia de conducere de şef Serviciu la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, cu plata diferenţelor de drepturi salariale între cele cuvenite, aferent funcţiei de conducere amintite şi cele efectiv încasate după data de 26.03.2020, sume actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală aferentă, de la data exigibilităţii diferenţelor de drepturi salariale şi până la plata efectivă;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 867 din 3 decembrie 2020, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată cererea.

Prin decizia nr. 528 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.P.L. împotriva sentinţei civile nr. 867 din 3 decembrie 2020 a Tribunalului Suceava; a respins cererea intimatei L.M.A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare L.M.A., prin care a solicitat anularea în parte a deciziei contestate în sensul că, menţinând soluţia de respingere a recursului declarat de reclamantă, să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în sumă de 2000 lei.

În motivare contestatoarea a prezentat istoricul cauzei şi a arătat că prin Decizia nr. 528/19.04.2021, Curtea de Apel Suceava a confirmat soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava, respingând recursul promovat de reclamantă. Conform acestei soluţii, în virtutea dispoziţiilor art. 453 al. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere solicitarea expresă, se impunea obligarea recurentei reclamante la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând servicii avocaţiale prestate în recurs de avocatul titular şi avocatul substituent, respectiv asistenţa juridică, redactare înscrisuri, reprezentare în instanţă. Cu toate acestea, din eroare, neobservând chitanţa aflată la dosar, Curtea de Apel a respins acest capăt de cerere. A apreciat că situaţia prezentată se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 al. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Faptul că dezlegarea dată acestui capăt de cerere este rezultatul unei erori materiale rezultă şi din absenţa din cuprinsul hotărârii atacate, a oricăror motive în fapt şi în drept de natură a justifica luarea acestei decizii.

În drept, contestaţia în anulare se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 al. 1, art. 503 al. 2 pct. 2, 505 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata V.P. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare. A invocat excepţia inadmisibiliţăţii contestaţiei în anulare, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, pe care le-a inserat. În sensul textului de lege menţionat, „greşeală materială” înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Prin urmare, greşelile instanţei, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale (de exemplu Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 58/A/1988, în R.R.D. nr. 9/1988, p.69). În speţă, contestatoarea nu a invocat o greşeală materială, adică o eroare procedurală evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci a criticat omisiunea instanţei de recurs a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată. Or, pentru obţinerea cheltuielilor de judecată, care s-ar fi omis a fi acordate (ceea ce, oricum, nu este cazul, fiind vorba de cheltuieli avansate la fond, neacordate de prima instanţă, împotriva hotărârii căreia nu s-a declarat recurs de titularul cererii) contestatoarea avea la îndemână alte căi procedurale, de care nu a înţeles să uzeze.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de contestaţie în anulare invocate, în conformitate cu prevederile art. 503 alin.2 pct.2 din Codul de procedură civilă, curtea a constatat că prezenta cerere este nefondată, pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că o contestație în anulare nu este o cale de atac ordinară prin care legiuitorul să fi permis părților să solicite reanalizarea unei cauze, soluționate printr-o decizie definitivă, sub orice aspect ce nemulțumește partea care a căzut în pretenții, ci contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 503 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 503C.pr.civ. „hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

În susţinerea cererii, întemeiată pe disp. art. 503 alin.2 pct. 2 C.pr.civ., contestatoarea a invocat că decizia contestată a fost pronunțată ca urmare a survenirii unei erori materiale din partea instanței de recurs, constând în faptul că aceasta ar fi respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fără a observa chitanţa aflată la dosarul cauzei. Mai susţine şi faptul că, împrejurarea că dezlegarea acestui capăt de cerere este rezultatul unei erori materiale rezultă şi din absenţa din cuprinsul hotărârii atacate, a oricăror motive în fapt şi în drept, de natură a justifica luarea acestei decizii.

Examinând argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare formulată, curtea a reţinut că nu a fost dovedită de către contestatoare existența motivului de desfiinţare a deciziei atacate, prevăzut de art.503 alin.2 pct. 2 C.pr.civ., sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Se constată că în cauză nu poate fi vorba de existenţa unei erori materiale în sensul art. 503 alin. 2 pct.2 Cod procedură civilă întrucât eroarea invocată de contestatoare nu intră în sfera erorilor materiale, ci eventual a erorilor de judecată, care însă nu ar putea fi invocate pe calea contestaţiei în anulare. Fiind ataşat dosarul soluţionat prin decizia nr. 528 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Suceava împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie în anulare, doar sub aspectul măsurii dispuse de instanţa de recurs, respectiv a obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că cererea contestatoarei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, instanţa de recurs motivând în fapt şi în drept soluţia adoptată şi cu privire la soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin urmare, neacordarea onorariului de avocat pentru lipsa documentului justificativ (delegaţie avocat) nu reprezintă o eroare materială, ci este rezultatul aprecierii probelor, situaţie care nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare invocat.

Având în vedere aspectele reţinute anterior, precum şi dispoziţiile art. 508 din Codul de procedură civilă, curtea a constatat că nu s-a făcut dovada unei erori materiale în sensul art. 503 alin.2 pct.2 din Codul de procedură civilă, astfel că a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare.

Întrucât contestatoarea este în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanţa a obligat obligarea acesteia la plata către intimata V.P. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat (chitanţă la dosar).

Domenii speta

Spete similare