Răspunderea obiectivă a statului. Condiții

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 03.07.2019 şi înregistrată sub nr. 1998/86/2019, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.920.000 lei reprezentând daune materiale pentru durata foarte îndelungată a procedurii penale în care a avut calitatea de persoană vătămată. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9.400.000 lei 2.000.000 euro (2.000.000 euro la un curs de 4,7 lei/euro) reprezentând daune morale pentru durata foarte îndelungată a procedurii penale în care a avut calitatea de persoană vătămată; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 998-999 Cod civil, art. 6 CEDO, art. 21 alin. 3 Constituţie.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 975 din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1998/86/2019, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată prin întâmpinare; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţie invocată prin întâmpinare; a respins cererea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând anularea Sentinţei civile nr. 975/22.10.2019 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 1998/86/2019, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe; în baza art. 453 C. pr. civ. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin decizia nr. 121 din data de 5 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 1998/86/2019, instanţa a respins apelul declarat de reclamantul X, împotriva sentinţei nr. 975 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia I civilă – în dosarul nr. 1998/86/2019, intimat fiind pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul X.

Prin decizia nr. 2035 din data de 14 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1998/86/2019, instanţa a admis recursul declarat de reclamantul X împotriva deciziei nr. 121 din 5 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, Secţia I civilă; a casat, în tot, decizia atacată şi, în parte, sentinţa nr. 975 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Suceava, Secţia I civilă; a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal; a menţinut soluţia sentinţei de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalul Suceava la data de 13 noiembrie 2020, sub numărul 1998/86/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 2121 din data de 9 noiembrie 2021, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”, formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, fiind depus un memoriu de apel pe data de 01.02.2022, dar şi un alt memoriu, prin avocat, la data de 07.02.2022.

A) În motivarea apelului formulat de reclamant s-au arătat următoarele:

Pentru a respinge acțiunea instanța de fond a reținut, în esență, faptul că „apreciază că durata procesului nu a fost de natură a încălca drepturile invocate de reclamant”, pe de altă parte „tribunalul nu poate identifica prejudiciul cauzat reclamantului”.

De asemenea, a fost reținut inclusiv faptul că „nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între durata procedurii judiciare și faptul că reclamantul a fost diagnosticat cu diabet zaharat, tensiune arterială și alte afecțiuni asociate.... litigiul dintre reclamant și cei sus-menționați fiind unul de natură civilă”.

A solicitat să se constate faptul că Tribunalul Suceava nu a reținut faptul că el a invocat în acțiunea introductivă inclusiv faptul că instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă în dosar nr. 6269/866/2017, Judecătoria Paşcani, el fiind constituit parte civilă în Dosarele penale nr. 5383/P/2012 și nr. 2162/P/2016 disjuns din primul.

Asupra acestui motiv invocat de el, Tribunalul nu a amintit nimic în condițiile în care instanța penală avea obligația de a soluționa latura civilă în caz de încetare a procesului penal.

A învederat faptul că în M.Of. nr. 1001/13.12.2016, a fost publicată Decizia CCR nr. 586/2016 și în cuprinsul argumentării și motivării Deciziei sunt reținute referințe foarte precise referitoare tocmai la termenul rezonabil de soluţionare a procedurii judiciare de cercetare și urmărire penală.

Având în vedere cele invocate mai sus a solicitat să se constate reținerea netemeinică şi nefondată a Tribunalului Suceava prin Sentința apelată precum că el avea deschisă calea pretențiilor civile din Dosarele penale în care a fost parte vătămată pe cale civilă prin acțiune separată.

Este netemeinică și nefondată Sentința apelată din perspectiva celor motivate prin susținerea intimatului că daunele morale nu au un caracter rezonabil deoarece el nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre diagnosticele stabilite și durata procesului.

A achiziționat utilajul în discuție parte printr-un credit bancar cu garanție ipotecară. Urmare a înșelăciunii și a celorlalte fapte săvârșite împotriva sa a fost pus în situația de a întârzia plata ratelor bancare. În această situație a fost executat silit prin vânzarea locuinței familiei sale, fiind evacuat. Astfel, împreună cu familia și bunurile personale, a ajuns în stradă din cauză că a fost deposedat prin diferite fapte infracționale de bunurile proprietatea sa. Tocmai în această perioadă s-a îmbolnăvit din cauza stresului, necazului și rușinii de a fi scos din propria casă în stradă împreună cu familia. Consideră că suma pretinsă este una rezonabilă, deoarece nu doreşte nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darăminte cu familia: soție, copii și bunuri personale.

Nu este vinovat de faptul că au fost disjunse cauze din Dosarul penal inițial, că au fost declinate cauzele pentru soluționare la alte structuri teritoriale ale Parchetului,

Nu este vinovat că termenul de prescriere a faptei penale care a format obiectul unui dosar penal a fost scurt şi Parchetul nu a soluţionat cauza înainte de împlinirea termenului de prescriere a răspunderii penale pentru fapta cercetată (situaţia care nu a fost abordată de organele de cercetare şi urmărire penală, deoarece instanţa de judecată – Judecătoria Paşcani a identificat această situaţie de drept, doar prin acţiunea lui).

Nu este vinovat de faptul că legiuitorul Statul Român nu a legiferat foarte precis termenele limită de soluţionare a cercetării şi urmăririi penale.

Nu este adevărat faptul că el a determinat tergiversarea procesului penale deoarece a formulat într-un interval de 10 ani mai multe plângeri cu toate că erau cunoscute de el încă din anul 2009.

Astfel, într-o primă concluzie a solicitat să se constate că întâmpinarea este nefondată.

A solicitat și să se constate faptul că intimatul, prin întâmpinare, invocă şi învederează fapte şi circumstanţe vădit favorabile apelului, implicit acţiunii introductive a lui, în sensul că face trimitere la jurisprudenţă, relevantă în prezenta cauză, în ceea ce priveşte termenul rezonabil al duratei unei proceduri judiciare – cercetarea şi urmărirea penală finalizată prin actul de sesizare al instanţei ori adoptarea unei alte soluţii penale de către Parchet.

Consideră că nici una dintre faptele reclamate de el organelor de cercetare şi urmărire penală prin plângerile penale formulate nu au avut o complexitate deosebită, nefiind nici cu complexitate majoră, a avut un comportament de colaborare foarte bun, a răspuns convocărilor organului de cercetare a parchetului, a pus la dispoziţia acestuia întreaga documentaţie doveditoare, dar comportamentul autorităţilor statului a fost dn tergiversare şi întârziere în adoptarea unei soluţii pe care acestea o considerau legală.

A solicitat să se constate faptul că organele statului investite prin lege să efectueze cercetarea şi urmărirea penală nu au respectat dispozițiile art. 8 C.pr.pen.

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanţiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Astfel, a solicitat să se constate faptul că există fixată o obligativitate a respectării termenului rezonabil şi a caracterului echitabil al procesului penal. Sunt astfel puse de acord dispoziţiile codului de procedură penală cu art. 21 alin. 3 din Constituţie, art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană şi jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului în materia protejării părţilor împotriva duratei excesive a procedurilor.

Contrar celor reținute prin motivarea Sentinței apelate între deteriorarea stării sale de sănătate și durata procedurilor judiciare din cauza penală există o legătură de cauzalitate directă și fără echivoc, așa cum a fost confirmat inclusiv de martorii audiați în cauză.

Prin neefectuarea actelor de cercetare și urmărire penală în termen rezonabil este păgubit foarte mult, ajungând în situația de a pierde locuința familiei.

El a achiziționat utilajul respectiv parte printr-un împrumut cu garanție ipotecară. Urmare a înșelăciunii și a celorlalte fapte săvârșite împotriva sa a fost pus în situația de a întârzia plata împrumutului, prin vânzarea bunului achiziționat de la făptuitori și încasarea diferenţei de 6000 euro pentru Buldoexcavator.

În această situație a fost executat silit prin vânzarea locuinței familiei sale, fiind evacuat din aceasta. Astfel împreună cu familia și bunurile personale, a ajuns în stradă din cauză că a fost deposedat prin diferite fapte infracționale de bunurile proprietatea sa. Tocmai în această perioadă s-a îmbolnăvit din cauza stresului, necazului şi ruşinii de a fi scos din propria casă în stradă  împreună cu familia, Consideră că suma pretinsă este una rezonabilă, deoarece nu doreşte nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darămite cu familia, soţie, copii şi bunurile personale.

Dovada faptului că s-a îmbolnăvit din cauza stresului sunt înscrisurile aflate la dosarul cauzei, iar dovada că anterior acestor evenimente nu a fost bolnav este înscrisul depus alăturat prezentei cereri – adeverinţa medicală din data de 22.01.2019.

B) În motivarea apelului formulat de reprezentantul convențional s-au arătat următoarele:

În esență, instanța de fond a reținut că Tribunalul, ca instanță civilă nu poate aprecia care erau măsurile care puteau fi luate de organele de urmărire penală în vederea eficientizării cursului procesului penal, fără a se abate de la atingerea finalității acestuia (constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiune, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită, potrivit vinovăției sale și nicio persoană să nu fie trasă la răspundere penală). Cu toate acestea Tribunalul apreciază că durata soluționării a avut la bază motive justificate, având în vedere că pentru audierea inculpaților s-a impus a fi făcute verificări suplimentare, efectuarea de comisii rogatorii. Mai constată Tribunalul că a identificat acțiuni ale reclamantului, determinante pentru întârzierea soluționării pricinilor aflate pe rolul organelor de urmărire penală, concluzionând instanţa de fond că ar fi existat o lipsă de consecventă a reclamantului.

Nu în ultimul rând Tribunalul reține că nu poate identifica prejudiciul cauzat lui, apreciind că pentru acoperirea prejudiciului produs ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale avea posibilitatea să se adreseze instanței civile, ceea ce a şi făcut şi din anul 2010, reclamantul având un titlu executoriu putea să-l pună în executare.

Apreciază că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

În mod greşit instanța de fond a reținut că el a dat dovada de inconsecvenţă în soluţionarea plângerilor formulate.

Arată că imediat după ce a realizat că a fost victima unei infracţiuni şi că a suferit o pagubă s-a adresat organelor de urmărire penală. Situația de fapt este cea descrisă de el iar nu cea reținută în mod denaturat de instanţa de fond și se regăsește în lucrările dosarelor de urmărire penală, ataşate la dosarul instanței de fond, astfel:

În luna aprilie 2009 în urma publicării unui anunț prin care oferea spre vânzare un buldoexcavator, marca Foredil 40.13.CLX, număr de identificare 06930, a fost contactat telefonic de o persoană care s-a arătat interesată să achiziţioneze utilajul. La data de 01.05.2009, numitul A însoțit de B și C s-au deplasat în municipiul Pașcani, Județ Iași cu autoturismul Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare HD 08 RON, pentru a viziona buldoexcavatorul iar după ce s-au asigurat că acesta corespunde din punct de vedere funcțional au decis să-l cumpere. În urma negocierilor purtate a fost de acord să cumpere autoturismul Volkswagen Passat, ce era înmatriculat pe numele numitului A cu suma de 15.000 euro, întocmind cu acesta actul de vânzare cumpărare și să vândă buldoexcavatorul cu suma de 21.000 euro, astfel că în final a primit pentru utilaj autoturismul și suma de 6000 euro. În zilele imediat următoare a mers la Registrul Auto Român - Reprezentanţa Iași pentru întocmirea documentelor necesare în vederea înmatriculării autoturismului pe numele lui și a radierii de pe numele lui A, prilej cu care reprezentanții instituției au constatat că seria motorului consemnată în cartea de identitate a autoturismului era diferită de cea poansonată pe motor. A fost contrariat de acest aspect mai ales că, cu doar câteva luni înainte autoturismul a fost prezentat la Registrul Auto Român-Reprezentanţa Deva pentru omologare și înmatriculare. Confruntat cu această situaţie și pus în imposibilitatea de a înmatricula autoturismul pe numele său și implicit de a-l folosi, a luat legătura telefonic cu numitul A căruia i-a adus la cunoștință neconcordanţa seriei de motor. Acesta s-a oferit să remedieze situaţia cu condiția să deplaseze personal autoturismul la Registrul Auto Român - Reprezentanța Deva, solicitare cu care a fost de acord iar la data de 15.05.2009 s-a deplasat la Deva însoțit de un martor. La intrarea în incinta R.A.R Deva a fost întâmpinat de A și B care i-au solicitat cheile și actele autoturismului asigurându-l că se vor ocupa personal de remedierea neconcordanţei, el urmând să-i aștepte în exteriorul R.A.R .Deva. Precizează că le-a înmânat cheile şi cartea de identitate, el oprindu-şi certificatul de înmatriculare. Din acel moment nu a mai văzut autoturismul, cei doi motivând că există o defecțiune la pompa de motorină iar după ce o vor repara, îi vor restitui autoturismul, lucru care nu s-a realizat. Precizează că a aflat ulterior, în urma efectuării de cercetări penale că cei doi, A și B, un duplicat al certificatului de înmatriculare și au înstrăinat autoturismul unei terțe persoane pentru suma de 11000 euro.

Realizând că cei doi l-au indus în eroare cu unicul scop de a obține în mod ilicit autoturismul proprietatea lui, a formulat o primă plângere penală împotriva numitului A la data de 20.05.2009 ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva iar la data de 16.06.2009 a formulat plângere penală şi împotriva numitului B,  care a fost conexată la dosarul anterior menţionat. Prin ordonanța procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi faţă de cei doi considerându-se că aceştia nu au săvârşit infracțiunea de furt. Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că a dat dovada de inconsecventă, în fapt, el fără a avea cunoștințe juridice, a formulat plângerea penală împotriva celor doi, organele de urmărire penală având obligația, conform legii, de a face cercetări și de a stabili situația de fapt, fără a fi ținuți de încadrarea juridică pe care a indicat-o. În urma efectuării cercetării penale organul de urmărire penală avea posibilitatea să dispună încadrare juridică și/sau extinderea urmăririi penale, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat.

Însă, organele de urmărire penală au dat dovadă de lipsă de rigoare şi implicare în soluționarea plângerii formulată de el, dispunând clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și închizând astfel dosarul.

Prin urmare, nu se poate considera că a dat dovadă de lipsă de diligenţă sau de inconsecvenţă, așa cum în mod greşit a reținut instanța de fond.

În anul 2012 a formulat alte două plângeri penale împotriva numitului A mai întâi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals, înregistrându-se dosarul penal nr. 2589/P/2012 și apoi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune ce a făcut obiectul dosarului nr. 140/P/2013. Aceste două dosare au fost declinate spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, unde au fost reunite sub nr. 5383/P/2012, dosar ce a fost repartizat Poliţiei Municipiului Pașcani pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Urmare a probelor administrate de către organele de urmărire penală, s-a conturat săvârșirea infracţiunilor reclamate de el împotriva numitului A iar în urma extinderii urmăririi penale s-a dispus efectuarea de cercetări şi în ce priveşte persoanele numiţilor B, D, inginer R.A.R. Deva şi C aceştia participând în mod activ la săvârşirea faptelor păgubitoare la adresa lui.

La data de 21.06.2016 i-a fost comunicată prin poștă Ordonanţa de clasare din data de 10.05.2016 prin care s-a dispus clasarea cu privire la suspecţi şi inculpatul B pentru toate infracțiunile pentru care au fost cercetaţi şi disjungerea pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații faţă de suspectul A.

Motivul invocat de procurorul de caz pentru a dispune în sensul anterior menţionat a fost acela că el trebuia să formuleze plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în termen de 2 luni de la data săvârşirii faptei, acesta constatând că plângerea a fost depusă la data de 08.05.2012, respectiv 01.11.2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Subliniază faptul că la dosarul de urmărire penală au fost depuse înscrisuri din care rezultă că a formulat plângeri penale împotriva numiților A și B încă din data de 20.05.2009 respectiv 16.06.2009. Mai mult decât atât, a formulat respectivele plângeri sub aspectul săvârșirii de către A a infracțiunii de înșelăciune (dosar număr 1136/P/2012 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara) fals în declarații și uz de fals (dosar nr. 2598/P/2012 înregistrat la aceeași unitate de parchet) infracțiuni pentru care Codul de procedură penală nu prevedea necesitatea existenței plângerii prealabile.

Tribunalul Suceava a apreciat că tot el este responsabil de lipsa plângerii prealabile, cu ignorarea dispozițiilor art. 286 Cod procedură penală vechi prin care se stabileşte „Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.” Ori, el nu a fost chemat de organele de urmărire penală, pentru a fi întrebat dacă înţelege să formuleze plângere ci a pronunțat o soluție de clasare pentru lipsa plângerii prealabile. Deci nici de această dată nu-i poate fi imputată o culpă.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere la procurorul ierarhic superior iar apoi la Judecătoria Pașcani. Prin Încheierea nr. 425 din data de 12.12.2016, Judecătoria Pașcani, analizând plângerea a constatat că soluția atacată este legală și temeinică și a dispus respingerea plângerii.

La data de 15.05.2017 Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a dispus, prin ordonanță, clasarea cauzei privind pe inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege.

Împotriva ordonanței a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care a menținut soluția criticată de el și a respins plângerea întrucât la baza solicitării unui duplicat al certificatului de înmatriculare s-a avut în vedere și poziţia exprimată de el cu ocazia întâlnirii din data de 12.05.2009 precum și comunicarea din partea numitului B că înțelegerea de remediere a problemelor apărute la buldoexcavator nu s-a mai materializat iar în momentul declarării la SPCRPIV Hunedoara, inculpatul a avut convingerea că certificatul de înmatriculare a fost pierdut de către el.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere la Judecătoria Pașcani care, prin Încheierea nr. 188/19.04.2018 pronunțată în Dosar nr. 6269/866/2017 a admis motivele dar a schimbat temeiul de drept al soluției de clasare atacate și a reţinut incidenţa art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen., respectiv că a intervenit prescripția răspunderii penale. Încheierea nr. 188/19.04.2018 a soluționat în mod definitiv plângerea subsemnatului, astfel că la acest moment nu mai există ni tragere la răspundere a persoanelor care mi-au cauzat prejudicii.

Mai reţine instanţa de fond că avea posibilitatea să recupereze prejudiciul prin punerea în executare a sentinţei civile nr. 1596/18.06.2010 pronunţată de Judecătoria Paşcani, prin care s-a admis cererea lui şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat de părţi la data de 01.05.2009 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară precum şi obligarea pârâtului A să restituie preţul plătit de 15.000 euro cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 5916 lei.

Cu privire la acest aspect arată că s-a adresat executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită dar nu s-a reușit recuperarea sumelor din titlul executoriu întrucât nu deține bunuri în patrimoniu - Dosar nr. 328/2011 înregistrat la BEJ B.A. - așa cum rezultă din documentele ataşate.

Mai mult decât atât, având în vedere că nu s-a reuşit recuperarea sumelor în ţară, a făcut demersuri în Germania şi a formulat o nouă cerere de executare silită dar nici de această dată nu s-a reușit recuperarea prejudiciului.

Prin formularea plângerilor penale a sperat că în final se va soluţiona şi latura civilă a cauzei iar cei vinovaţi vor fi obligaţi să le despăgubească.

Prin urmare, nici acest argument nu poate fi primit, neputându-se reţine că a stat în pasivitate sau că nu a încercat, prin toate căile să-şi valorifice drepturile.

Așa cum a arătat mai sus organele de urmărire penală aveau obligația de a clarifica situația de fapt încă din anul 2009, atunci când a formulat prima plângere penală, sarcina probei aparţinând organelor de urmărire penală, conform prevederilor codului de procedură penală, organele de urmărire penală având în același timp obligația de a da dovadă de rol activ.

În mod greşit instanţa de fond a precizat că nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între durata procedurilor judiciare și faptul că el a fost diagnosticat cu diabet zaharat, tensiune arterială şi alte afecţiuni asociate. Actele medicale depuse dovedesc că şi în prezent se confruntă cu probleme grave de sănătate. Din adeverinţa eliberată de medicul de familie rezultă că afecțiunile medicale s-au declanșat în urmă cu aproximativ 5 ani, deci din anul 2017, la scurt timp după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a pronunţat ordonanţa prin care s-a dispus clasarea cu privire la suspecți și inculpatul B pentru toate infracțiunile pentru care au fost cercetați și disjungerea pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații faţă de suspectul A.

Actele medicale trebuiau coroborate cu depozițiile martorilor care au declarat că a fost foarte afectat de situația cu care s-a confruntat, stresul indus de procedura judiciară îndelungată și frustrarea provocată de nesoluționarea plângerilor formulate, ducând în final la îmbolnăvirea sa.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a reținut că plângerile penale l-au vizat doar pe A iar nu şi pe B, instanța ignorând că numitul B a avut chiar calitatea de inculpat în Dosar nr. 33831/10/2012, el formulând plângere penală împotriva acestei persoane încă din data de 16.06.2009. Utilajul ar fi putut fi exploatat de el dacă ce doi nu l-ar fi indus în eroare, deposedându-l prin manopere dolosive de proprietatea acestui obiect.

Înfăptuirea justiţiei este una dintre atributele statului, realizat prin intermediul serviciului public înfiinţat în acest scop. Răspunderea pentru îndeplinirea idealului de justiţie - justiţie realizată în numele legii, eficientă, imparţială şi egală pentru toţi – revine în primul rând Statului, în calitate de garant al legalităţii activităţii judiciare, pentru organizarea acestei activităţi, dar şi pentru numirea şi îndrumarea judecătorilor şi procurorilor, cei care prin munca lor realizează actul de justiţie.

Statul ca persoană responsabilă răspunde pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor organelor judiciare dar nu pentru o faptă săvârşită de altă persoană ci în calitate de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie.

Conform art. 6 din CEDO „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă şi imparțială care va hotărî fie asupra încălcării dreptului sau obligațiilor cu caracter civil fie asupra „temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”, încălcarea unuia dintre aceste drepturi de către autoritățile statale conferă titularului acestuia „un drept de recurs efectiv în fața instanțelor naționale", conform art. 13 din Convenție. Art. 13 din Convenție dă expresie directă principiul subsidiarităţii consacrat de art. 1 din Convenţie, potrivit căruia protecţia drepturilor omului este în primul rând, responsabilitatea sistemului juridic naţional. De asemenea, art. 13 impune statelor să prevadă o cale de atac internă pentru a face faţă substanţei unei „plângeri” discutabile, conform Convenţiei, şi să acorde reparaţii corespunzătoare, sub forma de compensaţii, accelerare şi/sau alte forme de despăgubiri, pentru orice încălcare constatată.

Având în vedere motivele expuse solicită admiterea apelului iar în rejudecare admiterea acţiunii, așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. Cod civil, art. 998-999 Cod civil, art. 6 CEDO, art. 21 alin. 3 Constituție.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin întâmpinarea la cererea de apel formulată de apelantul-reclamant X împotriva Sentinţei civile nr. 2121/2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1998/86/2019* a solicitat admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin Sentinţa civilă nr. 2121/09.11.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava-Secţia I Civilă în dosarul nr. 1998/118/2019* a fost respinsă ca nefondată acţiunea având ca obiect acţiune în răspundere delictuală formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Având în vedere motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul cererii de apel, solicită respingerea ca nefondată a căii de atac exercitată, în raport de următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile apelantului-reclamant X cum că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în cursul proceselor penale, aceasta a dat dovadă de lipsă de diligenţă sau de inconsecvenţă, aspecte ce au condus la întârzierea soluţionării pricinilor, a solicitat respingerea acestei critici ca fiind nefondate, având în vedere următoarele:

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că referitor la comportamentul reclamantului în cursul procesului penal, în care a avut calitatea de persoană vătămată, a identificat acţiuni ale acestuia, determinante pentru întârzierea soluţionării pricinii aflate pe rolul organelor de urmărire penală.

Astfel, plângerile reclamantului X, ce au format dosarul penal nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, ce au avut ca obiect raporturile dintre acesta şi A şi B, generate de convenţiile încheiate în anul 2009, au fost soluţionate ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată, aceste plângeri fiind soluţionate în mai puţin de 6 luni.

După 3 ani de la data săvârşirii faptelor invocate ca fiind de natură penală şi care au format obiectul dosarului nr. 214/P/2009, reclamantul a formulat noi plângeri ce au făcut obiectul dosarelor nr. 2589/P/2012 şi nr. 140/P/2013.

Dosarul penal nr. 2589/P/2012 şi dosarul penal nr. 140/P/2013 au fost declinate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani şi reunite într-un singur dosar, care în anul 2016 prin ordonanţa din 10.05.2016 s-a dispus clasarea cu privire la suspecţi şi inculpatul B pentru toate infracţiunile şi disjungerea pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii faţă de suspectul A.

Împotriva acestei ordonanţe, reclamantul a formulat plângere la procuror ierarhic superior, iar mai apoi la Judecătoria Paşcani. Prin încheierea nr. 425 din data de 12/12/2016, Judecătoria Paşcani analizând plângerea a constatat că soluţia atacată este legală şi temeinică şi a dispus respingerea plângerii.

La data de 15.05.2017 Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus, prin ordonanţă, clasarea cauzei privind pe inculpatul A sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care a menţinut soluţia criticată şi a respins plângerea.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul a formulat plângere la Judecătoria Paşcani care, prin încheierea nr. 188/09.04.2018 pronunţată în dosarul nr. 6269/866/2017 a admis plângerea şi a schimbat temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, reţinând art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, respectiv prescripţia răspunderii penale.

Aşadar, prima plângere a fost formulată în anul 2009, soluţionată în acelaşi an, ca urmare a retragerii plângerii, după care, după o perioadă de 3 ani de zile, în care reclamantul a stat în pasivitate, a formulat plângeri distincte, care au fost soluţionate definitiv în instanţă în anul 2016, soluţia de clasare fiind dispusă la data de 10.05.2016 şi respectiv aprilie 2018, ordonanţa de clasare fiind emisă la data de 15.05.2017.

În concluzie, raportat la cele reţinute mai sus, criticile apelantului-reclamant pe motiv că cercetarea procesului penal nu s-a încheiat într-un termen rezonabil nu pot fi primite.

De asemenea, simplul calcul al duratei procesului penal nu este suficient pentru reţinerea unei concluzii cu privire la respectarea sau nerespectarea termenului rezonabil, această apreciere putându-se contura doar prin determinarea întârzierilor imputabile autorităţilor judiciare, în urma aplicării criteriilor reţinute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv: natura penală a cauzei, importanţa redusă pe care aceasta o prezintă pentru reclamant, complexitatea cauzei, atestată de numărul celor acuzaţi şi al martorilor, de dificultăţile ce ţin de administrarea probelor, de investigaţiile ce trebuie desfăşurate, comportamentul reclamantului care trebuia să facă dovada faptului că a depus toate diligentele necesare în vederea derulării normale a procedurilor.

Subliniază faptul că, principiul dreptului la un proces echitabil cu componenta termenului rezonabil este strâns legat de respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să se constate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni.

Totodată, dacă ne referim la un termen „rezonabil" de soluţionare a cauzelor, trebuie avută în vedere cerinţa desfăşurării operative a procesului, dar în condiţiile în care s-ar asigura şi cerinţa aflării adevărului şi apărarea părţilor din proces.

Aşadar, atât caracterul echitabil al procesului, cât şi cerinţa soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil îşi pun amprenta asupra principiilor fundamentale ale unui proces şi asupra fiecărei reglementări în parte, numai astfel asigurându-se realizarea celor două trăsături caracteristice înscrise în CEDO şi în Constituţia revizuită a României.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 646/23.02.2018, „Simplul calcul al duratei procesului penal nu este suficientă pentru reţinerea unei concluzii cu privire la respectarea sau nerespectarea termenului rezonabil, această apreciere putându-se contura doar prin intermediul întârzierilor imputabile autorităţilor judiciare. Abia după stabilirea duratei nerezonabile a procedurii judiciare este posibilă identificarea şi repararea prejudiciului cauzat, anume a celui care decurge exclusiv din întârzierile imputabile autorităţilor judiciare”.

În ceea ce priveşte criticile apelantului-reclamant cum că organele judiciare aveau obligaţia de a clarifica situaţia de fapt încă din anul 2009, atunci când a formulat prima plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, solicită a se observa că acestea sunt nefondate, întrucât, aşa cum a arătat mai sus, această plângere a fost soluţionată în mai puţin de 6 luni, ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată.

De asemenea, celelalte două plângeri penale introduse în anul 2012 au vizat săvârşirea altor infracţiuni decât cele indicate în prima plângere, respectiv infracţiunile de fals în declaraţii şi uz de fals.

Totodată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, chiar şi dacă s-ar concluziona că termenul a fost unul nerezonabil, acest aspect nu poate conduce, de plano, la acordarea unor despăgubiri întrucât, în privinţa daunelor materiale şi morale solicitate, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre întârzierea în finalizarea urmăririi penale şi prejudiciul invocat.

Drept urmare, în considerarea aspectelor expuse anterior, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de X împotriva Sentinţei civile nr. 2121/09.11.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava-Secţia I Civilă în dosarul nr. 1998/86/2019* şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

În drept, a invocat dispoziţiile legale la care a făcut referire în cuprinsul acesteia.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 N.C.P.C., stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea a reţinut următoarele:

În primul rând, este de notat că obiectul acţiunii reclamantului (astfel cu s-a subliniat şi prin memoriul de apel) vizează obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1.920.000 lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 9.400.000 lei (2.000.000 euro la un curs de 4,7 lei/euro) reprezentând daune morale pentru durata foarte îndelungată a procedurii penale în care reclamantul a avut calitatea de persoană vătămată.

De asemenea, trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 2035 din data de 14 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1998/86/2019 (decizie prin care s-a soluţionat recursul declarat de X împotriva deciziei nr. 121 din data de 5 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava), referitoare la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată:

În realitate, îndreptând acţiunea împotriva statului, reclamantul a tins la angajarea răspunderii civile delictuale, obiective, independente de orice vinovăţie a statului, în calitatea acestuia de garant al legalităţii, căruia îi incumbă şi riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţie, cu respectarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor. (...)

Faptul că reclamantul a indicat, ca temei juridic, şi dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., nu putea avea semnificaţia încadrării demersului acestuia în sfera unei răspunderi civile delictuale de drept comun, bazate pe ideea de vinovăţie a statului, în legătură cu desfășurarea în concret a anchetei şi urmăririi penale, ci doar pe aceea a indicării instituţiei juridice căreia i se circumscriu, de o manieră generică, pretenţiile, ca sediu al materiei răspunderii delictuale extracontractuale.

În continuare însă, motivele acţiunii, care dau în concret cauza juridică a acesteia, indiferent de temeiul juridic indicat de parte, care poate fi eronat (dar susceptibil de încadrare şi calificare corectă de către instanţă, conform art. 22 alin. 4 C.pr.civ.), demonstrau că ceea ce s-a pretins a fost angajarea răspunderii statului, în calitatea sa de garant al bunei funcţionări a serviciului public al justiţiei. Or, aceasta este o răspundere directă şi obiectivă, independentă de vreo formă de vinovăţie, derivată, cum s-a arătat, din calitatea acestuia de semnatar al Convenţiei europene - care presupune, în termenii ar. 6 CEDO, asigurarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul duratei - precum şi din obligaţia constituţională în acelaşi sens (art. 21 alin. 3).

***

Aşa cum deja s-a arătat mai sus, un memoriu de apel s-a depus pe data de 01.02.2022 (întocmit de reclamant), şi un alt memoriu de apel s-a depus la data de 07.02.2022 (întocmit de avocat). Ambele memorii au fost formulate în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 C.pr.civ., astfel că motivele invocate în ambele cereri urmează a fi analizate, ca atare. Deşi o parte din motivele indicate în memoriul de apel depus la data de 07.02.2022 se regăsesc şi în prima cerere de apel, pentru acurateţe, curtea a analizat criticile de apel în mod separat.

1) Memoriul de apel depus pe data de 01.02.2022 (întocmit de reclamant)

1.1 Primul motiv de apel privește nesoluţionarea laturii civile în procesul penal

În argumentarea acestui motiv de apel, s-a arătat că apelantul reclamant s-a constituit ca parte civilă în dosarele penale, astfel că instanţa penală avea obligaţia de a soluţiona latura civilă în caz de încetare a procesului penal.

Pentru început este de notat că primele plângeri penale (din dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva) au fost soluționate prin retragerea plângerii faţă de A şi prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală

De asemenea, curtea a arătat că reclamantul s-a adresat instanței civile înainte de sesizarea organelor de urmărire penală cu un al doilea set de plângeri penale în anul 2012 (aşa cum se va arăta ulterior, la analiza celui de-al treilea motiv de apel).

Astfel, prin sentința civilă nr. 1596/18.06.2010 a Judecătoriei Pașcani, definitivă prin decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 3275/866/2009 s-a admis cererea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul A, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat de părți la data de 01.05.2009 și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâtului A să restituie reclamantului prețul plătit de 15.000 euro și să-i plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 5.916 lei.

Prin urmare, apelantul a fost în posesia unui titlu executoriu (reprezentat de hotărârea judecătorească a instanţei civile) pentru recuperarea prejudiciului material în cuantum de 15.000 Euro. Aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 16 dosar apel, la data de 20.05.2011, apelantul s-a adresat executorului judecătoresc B.A. pentru executarea silită a debitorului A. Faptul că, pe parcursul executării silite, nu s-a reuşit recuperarea creanţei de 15.000 Euro şi că apelantul ar fi fost nevoit să se adreseze şi autorităţilor din Germania (unde debitorul A s-ar fi aflat după ce a plecat din România), nu sunt de natură a aprecia că este nefondată concluzia instanţei de fond precum că reclamantul avea deschisă calea unei acţiuni civile separate sau că intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ar putea răspunde pentru imposibilitatea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive. În cazul concret, reclamantul nici nu a susţinut că ar fi fost posibilă executarea silită a debitorului A, însă autorităţile statului nu i-ar fi acordat concursul necesar, singurul lucru susţinut fiind acela că debitorul nu a avut bunuri urmăribile.

În al doilea rând, instanţa a constatat faptul că nici din cuprinsul încheierii nr. 425 din 12.12.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2790/866/2016 (plângere împotriva ordonanţei nr. 5383/P/2012 din 10.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani) şi nici din cuprinsul încheierii nr. 188 din 19.04.2018 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 6269/866/2017 (plângere împotriva ordonanţei nr. 2162/P/2016 din 15.05.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani) nu ar rezulta faptul că petentul X s-ar fi constituit parte civilă în dosarele de urmărire penală. Singurul lucru ce rezultă din dosarul nr. 2790/866/2016 al Judecătoriei Paşcani este faptul că X a solicitat în dosarul penal 5383/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani instituirea sechestrului asigurător. Iar cu privire la acest aspect, prin Încheierea nr. 425 din 12.12.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani s-a reținut că nu poate fi aplicată măsura sechestrului asigurător ținând cont și de judecata civilă anterioară finalizată prin Decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 3275/866/2009.

Mai mult, dispoziţiile art. 25 C.pr.pen. privind rezolvarea acţiunii civile în procesul penal nu sunt aplicabile în cauză deoarece cele două dosare penale (nr. 5383/P/2012 şi nr. 2162/P/2016) nu au mai ajuns să fie judecate de „instanţa penală” - încheierile nr. 425 din 12.12.2016 şi nr. 188 din 19.04.2018 ale Judecătoriei Paşcani fiind pronunţate de judecătorul de cameră preliminară care a soluţionat plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată.

Astfel că, din această perspectivă, în pronunţarea încheierilor nr. 425 din 12.12.2016 şi nr. 188 din 19.04.2018 ale Judecătoriei Paşcani, judecătorul de cameră preliminară nu numai că nu era obligat să soluţioneze eventuala acţiune civilă, dar nici nu ar fi fost competent să o facă în raport de competenţele reglementate de art. 54 C.pr.pen.

Totodată, apelantul a susţinut că este netemeinică şi nefondată reţinerea primei instanţe potrivit căreia reclamantul avea deschisă calea pretenţiilor civile din dosarele penale.

În legătură cu acest aspect, curtea a notat faptul că prima instanţă nu numai că a apreciat că există posibilitatea exercitării acţiunii civile separat de procedura penală (în temeiul art. 27 alin. 1 C.pr.pen.), ci a şi constatat faptul că reclamantul s-a folosit de această posibilitate, cum de altfel s-a arătat mai sus.

1.2 Al doilea motiv de apel privește caracterul rezonabil al daunelor morale

În argumentarea acestui motiv de apel, s-a arătat că daunele morale au un caracter rezonabil, iar probatoriul administrat a dovedit legătura de cauzalitate între durata îndelungată a  procedurii penale şi afecţiunile medicale de care a început să sufere.

Cu toate acestea, trebuie făcută o distincţie clară între:

- eventualele afecţiuni medicale de care a început să sufere apelantul determinate de procedura penală îndelungată;

- eventualele afecţiuni medicale de care a început să sufere apelantul determinate de celelalte evenimente cu impact negativ din viaţa apelantului.

În acest sens, curtea a apreciat că o procedură penală îndelungată poate determina apariţia unor suferinţe morale în persoana celui vătămat de săvârşirea unei infracţiuni. Acest prejudiciu moral este reflectat de nemulţumirea cauzată de întârzierea tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii.

Cu toate acestea, din cuprinsul memoriului de apel, rezultă că suferinţele morale nu au fost determinate neapărat de durata procedurii penale, ci de faptul că a fost supus unei proceduri de executare silită. În acest sens, apelantul a arătat că a achiziționat utilajul respectiv (buldexcavatorul marca Foredil 40.13.CLX - pe care în luna mai 2009 l-a vândut intimatului A, prin intermediul numitului B) parte printr-un credit bancar cu garanție ipotecară. Deoarece a revândut utilajul şi nu a încasat întreaga sumă de bani, a fost pus în situația de a întârzia plata ratelor bancare, astfel că a fost executat silit prin vânzarea locuinței familiei sale, fiind evacuat din aceasta. Astfel, împreună cu familia și bunurile personale, a ajuns în stradă. Tocmai în această perioadă s-a îmbolnăvit din cauza stresului, necazului și rușinii de a fi scos din propria casă în stradă împreună cu familia.

Practic, suferinţa cea mai mare a apelantului (şi afecţiunile medicale ce au urmat) a fost cauzată de procedura sa de executare silită, prin vânzarea la licitaţie publică a locuinţei sale şi evacuarea din imobil. În acest sens, sunt relevante susţinerile din memoriul de apel: consider că suma pretinsă este rezonabilă, deoarece nu doresc nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darămite cu familia, soţie, copii, bunuri personale. (...) Prin neefectuarea actelor de cercetare şi urmărire penală în termen rezonabil subsemnatul am fost păgubit foarte mult, ajungând în situaţia să-mi pierd locuinţa familiei.

Trebuie notat că desfăşurarea cu celeritate a procesului penal urmată, într-un caz favorabil, de o condamnare penală a persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii nu ar fi avut niciun impact major asupra situaţiei financiare a apelantului. Așa cum bine a subliniat și prima instanță, prin împlinirea termenului de prescripție nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei vătămate, tragerea la răspundere penală constituind un drept exclusiv al societății. Chiar dacă s-ar fi dispus condamnarea şi eventuala admitere a acţiunii civile, nu s-ar fi putut împiedica executarea silită a apelantului - pierderea locuinţei fiind evenimentul cu impact negativ.

Mai mult decât atât, deşi apelantul se plânge de nesoluţionarea acţiunii civile în procesul penal, acesta omite a se referi la faptul că o acţiune în despăgubiri (cel puţin materiale) fusese soluţionată de instanţa civilă, încă înainte ca apelantul să fi demarat al doilea set de plângeri penale (prima dată apelantul s-a adresat organelor de urmărire penală în cursul anului 2009, iar a doua orară în cursul anului 2012).

În acest sens, este relevantă desfăşurarea evenimentelor, atât în procedura penală, cât şi în litigiul civil.

A) Primele plângeri penale împotriva numiților A și B

X, în calitate de parte vătămată, a formulat o plângere penală împotriva numitului A înregistrată în dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva care a fost soluționată prin retragerea plângerii așa cum rezultă din raportul nr. 475210 din 25.06.2009 întocmit de IPJ Hunedoara - Poliția Municipiului Deva.

În acelaşi dosar nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, la data de 16.06.2009, a fost înregistrată și plângerea penală formulată de partea vătămată X împotriva numitului B, care a fost soluționată prin rezoluția procurorului din data de 26.01.2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi faţă de numitul B pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu motivarea că din probațiunea administrată a rezultat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt deoarece susnumitul nu a acționat cu intenția de a-și însuși pe nedrept autoturismul marca VW Passat, ci bunul a rămas la acesta conform termenilor schimbului convenit cu partea vătămată X.

Față de soluția pronunțată în cauza penală nr. 2148/P/2009, reclamantul nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală.

B) Acţiunea civilă

Aşa cum s-a arătat anterior, prin sentința civilă nr. 1596/18.06.2010 a Judecătoriei Pașcani, definitivă prin decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 3275/866/2009 s-a admis cererea formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul A, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat de părți la data de 01.05.2009 și repunerea părților în situația anterioară precum și obligarea pârâtului Bâlc Andrei Emil să restituie reclamantului prețul plătit de 15.000 euro și să-i plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 5.916 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului material în cuantum de 15.000 Euro, la data de 20.05.2011, apelantul s-a adresat executorului judecătoresc B.A. pentru executarea silită a debitorului A.

C) Al doilea set de plângeri penale

La data de 08.05.2012, după trei ani de la data săvârșirii faptei ilicite invocate de către reclamant (şi la un an de zile de la momentul sesizării executorului judecătoresc), apelantul X, în calitate de parte vătămată, a formulat o altă plângere penală împotriva numitului A, de data aceasta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, care a făcut obiectul dosarului nr. 1136/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, declinat la data de 17.05.2012 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Ulterior, la data de 01.11.2012, apelantul X a formulat o altă plângere penală împotriva numitului A pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, care a fost înregistrată sub nr. 2859/P/2012, tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. La data de 29.11.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a emis o ordonanță de declinare a competenței de soluționare a dosarului nr. 2859/P/2012 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cauză fiind înregistrată sub nr. 5383/P/2012.

Prin rezoluția din data de 08.03.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus conexarea dosarului nr. 1136/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, la dosarul nr. 5383/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, mai sus menționat.

Prin rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 21.11.2013 a Poliției Municipiului Pașcani, confirmată prin rezoluția din data de 22.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, s-a dispus începerea urmăririi penale față de A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, B sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înșelăciune și instigare la fals intelectual, față de C pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și complicitate la înșelăciune.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care a adus modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă şi având în vedere principiul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 311 alin. 1 Cod de procedură penală, la data 04.03.2014, prin ordonanța Poliției Municipiului Pașcani, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală față de cei mai sus menționați.

Prin referatul din data de 16.06.2015 Poliția Municipiului Pașcani s-a făcut propunerea de extindere a urmăririi penale față de C pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

Prin ordonanța din data de 28.07.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani  s-a pus în mișcare acțiunea penală față de B și s-a dispus extinderea urmăririi penale față de numitul C sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune și continuarea urmării penale față de suspectul C, la propunerea Poliției Municipiului Pașcani conform  referatului din data de 16.06.2015.

Prin Ordonanţa din data de 10.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani s-a dispus:

- clasarea cauzei privind pe suspectul B sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz de încredere întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv instigare la fals intelectual întrucât faptele nu există;

- clasarea cauzei privind pe suspectul C sub aspectul comiterii infracțiunii de fals intelectual și complicitate la înșelăciune întrucât fapta nu există;

- clasarea cauzei privind pe suspectul C sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz de încredere întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

- clasarea cauzei privind pe suspectul A sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în declarații întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, uz de fals și înșelăciune întrucât faptele nu există, respectiv sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

S-a mai dispus disjungerea cauzei privind pe suspectul A cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declarații. 

Soluția dată de procuror a fost menținută prin ordonanța din data de 14.06.2016 și prin încheierea nr. 425 din 12.12.2016 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 2790/866/2016 prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul X la data de 30.06.2016.

Cu privire la cauza disjunsă prin ordonanţa din data de 10.05.2016, înregistrată sub nr. 2162/P/2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus, prin ordonanţa emisă la data de 15.05.2017, clasarea cauzei privind pe inculpatul A sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

Împotriva ordonanţei de clasare, partea vătămată a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin ordonanța din data de 21.08.2017 a menţinut soluţia criticată şi a respins plângerea.

Împotriva acestei soluţii, la data de 27.09.2017, partea vătămată a formulat plângere la Judecătoria Paşcani, înregistrată sub nr. 6269/866/2017, în cauză fiind acordate mai multe termene în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimatul domiciliat în Germania, un termen de judecată fiind acordat și la cererea petentului pentru lipsa avocatului ales, iar prin încheierea nr. 188 din 19.04.2018, a fost admisă plângerea, dispunându-se schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare atacate reținându-se incidenţa art. 16 alin. 1 lit. f) C.proc.pen., respectiv prescripţia răspunderii penale, situație în care nu au mai fost administrate probe în vederea lămuririi vinovăției persoanei acuzate.

Concluzionând, în ceea ce priveşte critica din apel referitoare la caracterul rezonabil al daunelor morale, instanţa arată că susţinerile apelantului sunt nefondate, fiind de punctat următoarele:

- prima plângere penală din dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a fost soluționată într-un interval de 6 luni prin retragerea plângerii faţă de A şi prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală;

- în timpul cercetărilor penale din dosarul nr. 2148/P/2009, X s-a adresat şi instanţei civile, astfel că, prin sentința civilă nr. 1596/18.06.2010 a Judecătoriei Pașcani, definitivă prin decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 3275/866/2009 s-a admis cererea, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâtului A să restituie reclamantului prețul plătit de 15.000 euro și să-i plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 5.916 lei;

- X s-a adresat executorului judecătoresc la data de 20.05.2011 pentru executarea silită a debitorului A, însă, din probatoriul administrat a rezultat că procedura executării silite nu a fost finalizată, debitorul neavând bunuri urmăribile;

- la un an de la data la care s-a adresat executorului judecătoresc şi văzând că nu poate finaliza procedura de executare silită, X s-a adresat organelor de urmărire penală cu noi plângeri; astfel, al doilea rând de plângeri penale se situează în timp la trei ani de la data săvârşirii presupuselor fapte penale, astfel că era normal ca activitatea de urmărire penală să se desfăşoare cu o oarece dificultate;

- suferinţa cea mai mare a apelantului (şi afecţiunile medicale ce au urmat) a fost cauzată de propria procedură de executare silită, prin vânzarea la licitaţie publică a locuinţei sale şi evacuarea din imobil; în acest sens, sunt relevante susţinerile din memoriul de apel: consider că suma pretinsă este rezonabilă, deoarece nu doresc nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darămite cu familia, soţie, copii, bunuri personale. (...) Prin neefectuarea actelor de cercetare şi urmărire penală în termen rezonabil subsemnatul am fost păgubit foarte mult, ajungând în situaţia să-mi pierd locuinţa familiei.

1.3 Al treilea motiv de apel privește durata îndelungată a procedurii penale

În argumentarea acestui motiv de apel, s-a arătat că apelantul nu este vinovat de faptul că au fost disjunse cauzele din dosarul penal iniţial sau că termenul de prescripţie a fost scurt, iar unităţile de parchet nu au soluţionat cauza înainte de împlinirea termenului. În plus, apelantul a arătat că plângerile penale nu au avut un grad de complexitate ridicat, iar el a avut un comportament de colaborare pe toată durata urmăririi penale.

Fără a relua situaţia de fapt a plângerilor penale formulate de X (rămânând valabile cele expuse anterior la al doilea motiv de apel), curtea a arătat, în primul rând, că analiza caracterului nerezonabil al duratei procedurii penale trebuie să pornească de la data de 08.05.2012 când X, în calitate de parte vătămată, a formulat plângerea penală împotriva numitului A, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, care a făcut obiectul dosarului nr. 1136/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, declinat la data de 17.05.2012 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Aceasta, deoarece prima plângere penală (din dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva) a fost soluţionată într-un interval de 6 luni prin retragerea plângerii faţă de A şi prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală - aşa, cum de altfel, s-a arătat anterior.

Tot anterior s-a concluzionat că al doilea rând de plângeri penale se situează în timp la trei ani de la data săvârşirii presupuselor fapte penale, astfel că era normal ca activitatea de urmărire penală să se desfăşoare cu o oarece dificultate, trecerea unei astfel de perioade de timp presupunând o schimbare a situaţiei părţilor în ceea ce priveşte domiciliul/reședința, locul de muncă etc.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, în activitatea de urmărire penală au existat anumite dificultăţi în administrarea probatoriului, generate şi de schimbarea situaţiei părţilor (A a plecat de la domiciliu de mai mult timp în Germania, numitului C era cercetat și arestat în altă cauză, încercându-se transferul acestuia din Penitenciarul Aiud în Penitenciarul Iași).

Relevante, din punct de vedere al desfăşurării urmăririi penale sunt următoarele activităţi:

- prin adresele nr. 800015 din data de 25.01.2013 Poliția Municipiului Pașcani a solicitat relații de la Serviciile publice Comunitare Hunedoara, București, Iași și Călărași, privind înmatricularea/radierea autoturismului marca VW PASSAT nr. de identificare WVWZZZ3CZ6P168642, răspunsurile fiind primite la data de 05.03.2013;

- partea vătămată X a fost audiată la data de 29.01.2013 și ulterior la datele de 27.05.2014, 05.01.2015 și 14.09.2015, fiind necesare precizări ca urmare a actelor de procedură încheiate de organul de urmărire penală inclusiv a confruntării cu peroanele cercetate penal;

- prin adresa nr. 5383/P/2012 din data de 08.02.2013, Poliția Municipiului Pașcani a solicitat copii după documentele existente în dosarul penal nr. 2148/P/2009, la data de 15.02.2013 fiind înaintate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, înscrisurile solicitate;

- prin adresele nr. 5383/P/2012 din data de 21.02.2013 și din data de 28.03.2013 s-au solicitat relații de la Registrul Auto Român din Iași și București, răspunsurile fiind primite la data de 15.04.2013, 26.03.2013 și 20.07.2013. (filele 207 - 258);

- s-au solicitat relații de la SC A.t SRL Baia Mare, SC S.T. SRL Iași, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, Inspecția Muncii București, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași și de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, acestea fiind comunicate la datele de 10.09.2013, 05.12.2014, 13.02.2015, 26.02.2016, 29.12.2015, 29.02.2016 și respectiv, 05.01.2015;

- prin rezoluția din data de 12.09.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus ascultarea, prin comisie rogatorie, a numitului A, de către organele de cercetare al poliției judiciare din cadrul IPJ Hunedoara, care în urma cercetărilor efectuate au constatat că susnumitul este plecat de la domiciliu de mai mult timp în Germania, astfel că datorită acestei împrejurări, în vederea identificării domiciliului suspectului, au fost efectuate mai multe demersuri, iar audierea acestuia nu s-a putut realiza decât la data de 05.01.2015;

- prin rezoluțiile din data de 12.09.2013, 09.04.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus ascultarea, prin comisie rogatorie a numitului C cercetat și arestat în altă cauză, anterior încercându-se transferul acestuia din Penitenciarul Aiud în Penitenciarul Iași, fiind ascultat la data de 18.04.2013 și ulterior la data de 10.04.2014 și a numiților B și D, de către organele de cercetare din cadrul IPJ Hunedoara, aceștia dând declarații olografe, primul, la data de 25.05.2013 și ulterior la data de 13.05.2014, iar în calitate de suspect la data de 10.11.2014 și de inculpat la data de 29.02.2016, iar D, la data de 13.05.2013, 05.01.2015, 13.11.2015 și în calitate de suspect la data de 29.02.2016.

- în perioada 20.02.2013 - 24.03.2015 au fost audiați martorii A.M., V.C.G., G.F., D.T., H.V.E., V.M., prin comisie rogatorie fiind audiați martorii M.F., L.C.E., R.C., D.

- părțile au fost confruntate conform proceselor verbale încheiate la data de 10.11.2014.

- la data de 05.08.2014 a fost înaintată către Registrul Auto Român ordonanța de efectuare a unei constatări de specialitate, iar la data de 06.08.2014 s-a întocmit un proces verbal de constatare cu privire la identificarea piesei componente a motorului autoturismului în litigiu.

- în perioada cuprinsă între data de 10.05.2016 și data de 15.05.2017, au fost audiați martorii X, la data de 06.11.2016, A.M., la data de 07.11.2016, B, prin comisie rogatorie la data de 01.02.2017, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind emisă adresă către Instituția Prefectului județului Hunedoara pentru a se înainta în original declarația numitului A privind pierderea certificatului de înmatriculare

- s-a emis la data de 23.11.2016, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale față de A pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, inculpatul a formulat cereri de probe și mai multe cereri de amânare pentru a se prezenta în vederea audierii (motivat de faptul că domiciliază în Germania, au intervenit diverse evenimente, respectiv decesul mamei sale, prezența obligatorie la un curs de specializare în Germania), fiind audiat la data de 12.12.2016.

În procesul de evaluare al caracterului nerezonabil al duratei procedurii penale Curtea Europeană a Drepturile Omului a stabilit anumite criterii, respectiv: complexitatea cauzei, comportamentul părților, comportamentul autorităților și miza procedurii pentru partea interesată (König împotriva Germaniei, par. 99; Neumeister împotriva Austriei, par. 21; Ringeisen împotriva Austriei, par. 110; a se vedea, de asemenea, Pélissier şi Sassi împotriva Franţei (MC), par. 67; Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, par. 45).

Tot la nivel de principiu, s-a stabilit că, deși evaluarea duratei procedurii se face pe grade de jurisdicție, aprecierea acesteia este una globală (Boddaert împotriva Belgiei, par. 36). Astfel, chiar dacă etapele procedurii se derulează într-un ritm acceptabil, durata totală a procedurii ar putea depăşi, totuşi, un „termen rezonabil” (Dobbertin împotriva Franţei, par. 44).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în toate cazurile de acest tip că rezonabilitatea duratei procedurilor judiciare nu poate fi apreciată in abstracto, ci trebuie realizată în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale concrete (de ex. în Hotărârea din 29 septembrie 2005 pronunţată în cauza Tudorache contra României), analiza termenului de desfăşurare a procedurilor judiciare urmând să se facă prin raportare la criteriile consacrate de jurisprudenţa sa.

Așa cum a reținut și prima instanță, în ceea ce priveşte natura cauzei, aceasta a fost una penală, în care reclamantul a avut poziţia procesuală de persoană vătămată.

În ceea ce privește complexitate cauzei, este de apreciat că aceasta nu a fost una ridicată, însă fiind mai multe persoane acuzate, au existat dificultăţi cu privire la administrarea probelor, la investigaţiile care s-au impus a fi efectuate.

Comportamentul autorităţilor reprezintă un element important pentru aprecierea duratei rezonabile a procesului, iar sub acest aspect s-a constatat că în cursul soluţionării cauzei nu au existat momente lungi de inacţiune din partea organelor judiciare, cum de altfel s-a arătat anterior în expunerea concretă a actelor de cercetare penală efectuate.

Prima instanță a apreciat, referitor la comportamentul reclamantului în cursul procesului penal, în care a avut calitatea de persoană vătămată, că acesta a determinat, în mod direct, întârzierea soluţionării pricinii.

Prin memoriul de apel, s-a criticat concluzia instanței de fond, susținându-se că apelantul a avut un comportament de colaborare pe toată durata urmăririi penale.

Însă, nu disponibilitatea apelantului la solicitările organelor de urmărire penală a fost reproșată, ci faptul că a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, așa cum s-a arătat anterior, după formularea primului set de plângeri penale, X s-a adresat și instanței civile, obținând o hotărâre judecătorească favorabilă - decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași.

După obținerea titlului executoriu și demararea executării silite prin sesizarea executorului judecătoresc (20.05.2011), apelantul nu a mai părut interesat de procesul penal - primul set de plângeri penale soluționându-se prin retragerea plângerii faţă de A şi prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală.

Abia la un an distanță de la momentul sesizării executorului judecătoresc și văzând că nu poate pune în executare hotărârea civilă, apelantul a formulat noi plângeri penale, care se situează în timp la trei ani de la data săvârşirii presupuselor fapte penale, astfel că era normal ca activitatea de urmărire penală să se desfăşoare cu o oarecere dificultate.

Curtea a apreciat neîntemeiate susținerile apelantului precum că demersurile judiciare s-au întins pe o perioada de aproximativ 10 ani, deoarece analiza caracterului nerezonabil al duratei procedurii penale trebuie să pornească de la data de 08.05.2012 (cum anterior deja s-a arătat primul set de plângeri penale nu are cum să fie luat în calcul - organele judiciare soluționând dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva într-o perioadă de 6 luni). Al doilea set de plângeri a fost formulat în anul 2012, luna mai și noiembrie care au fost soluționate definitiv în instanță în decembrie 2016, soluția de clasare fiind dispusă însă la data de 10.05.2016 și respectiv aprilie 2018, ordonanța de clasare fiind emisă însă la data de 15.05.2017.

Miza procesului penal început în anul 2012, nu era neapărat importantă pentru reclamant, atât timp cât infracțiunile care fac obiectul plângerilor sale vizează în special relațiile patrimoniale.

După cum anterior s-a analizat la al doilea motiv de apel desfăşurarea cu celeritate a procesului penal urmată, într-un caz favorabil, de o condamnare penală a persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii nu ar fi avut niciun impact major asupra situaţiei financiare a apelantului. Acesta chiar s-a și adresat instanței civile pentru recuperarea prejudiciului, obținând într-un interval de 6 luni o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaștere a drepturilor sale, care însă nu a putut fi pusă în executare efectivă din lipsa bunurilor urmăribile.

În mod corect a subliniat prima instanță și faptul că soluția de clasare ca urmare a prescripției a fost pronunțată doar în privința unei singure infracțiuni, în condițiile în care numitul Bâlc Andrei Emil a fost cercetat pentru mai multe fapte reținându-se că acestea nu există.

Statul este responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru cea a organelor judiciare, instanţa europeană subliniind faptul că numai întârzierile imputabile autorităţilor judiciare competente pot conduce la o eventuală constatare a depăşirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie soluţionată orice cauză, permiţând astfel să se conchidă că nu a fost respectată cerinţa prevăzută de art. 6 par.1 din Convenţie.

Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., aprecierea duratei rezonabile trebuie să ia în calcul „justul echilibru” ce trebuie menţinut între exigenţa celerităţii procedurilor organelor judiciare (sau de urmărire) şi principiul general al unei bune administrări a justiţiei, în egală măsură consacrat de art. 6 din Convenţie.

În cazul de față, plângerile penale formulate în anul 2012 au primit soluția de clasare, dată de parchet după un interval de 4 ani, respectiv 4 ani și 6 luni, soluție menținută de procurorul ierarhic superior și de instanța învestită cu plângerea formulată de partea vătămată, soluționată într-un interval de 7 luni și respectiv 11 luni.

Cu privire la aceste perioade de timp, curtea a apreciat că întârzierea nu este imputabilă autorităţilor, iar dreptul reclamantului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost încălcat.

Apelantul a mai susținut că nesoluţionarea plângerii penale într-un termen rezonabil a avut grave consecinţe asupra patrimoniului său, afectându-i în mod iremediabil viaţa privată şi starea de sănătate.

Însă, așa cum s-a mai arătat deja în cuprinsul acestei hotărâri, încă din anul 2010 apelantul a avut un titlu executoriu, existând posibilitatea recuperării sumelor pretinse.

Apelantul a criticat și aprecierea primei instanțe referitoare la imposibilitatea stabilirii unei legături de cauzalitate între durata procedurilor judiciare și faptul că reclamantul a fost diagnosticat cu diabet zaharat, tensiune arterială şi alte afecţiuni asociate.

Instanța de control judiciar deja a apreciat la analiza celui de-al doilea motiv de apel că, în fapt, suferinţa cea mai mare a apelantului (şi afecţiunile medicale ce au urmat) a fost cauzată de procedura sa de executare silită, prin vânzarea la licitaţie publică a locuinţei sale şi evacuarea din imobil. În acest sens, sunt relevante susţinerile din memoriul de apel: consider că suma pretinsă este rezonabilă, deoarece nu doresc nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darămite cu familia, soţie, copii, bunuri personale. (...) Prin neefectuarea actelor de cercetare şi urmărire penală în termen rezonabil subsemnatul am fost păgubit foarte mult, ajungând în situaţia să-mi pierd locuinţa familiei.

Mai degrabă evacuarea apelantului din propria locuință reprezintă elementul care a provocat tulburarea emoțională a reclamantului și declanșarea unor afecțiuni medicale, iar nu faptul că persoanele cercetate penal nu au mai fost condamnate.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că argumentele apelantului X (din cuprinsul memoriului de apel depus la data de 01.02.2022) sunt neîntemeiate.

2) Apelul depus pe data de 07.02.2022 (întocmit de avocat)

Deși, formal, o parte nu poate exercita calea de atac a apelului, în cadrul aceluiași litigiu, decât o singură dată, motiv pentru care și soluția pronunțată a fost de a se respinge apelul formulat, ca nefondat, pentru acuratețe, curtea a analizat distinct criticile aduse soluției primei instanțe (deși, așa cum deja s-a arătat o parte din critici se regăsesc și în memoriul depus la data de 01.02.2022) și din perspectiva memoriului depus la data de 07.02.2022 (întocmit de avocat).

2.1 Primul motiv de apel privește faptul că reclamantul a fost diligent în desfășurarea procedurilor penale

În argumentarea acestui motiv de apel, s-a susținut că, reclamantul nu a fost inconsecvent, ci eventual lipsit de cunoștințe juridice, aspect ce nu ar fi trebuit să împiedice organele de urmărire să facă cercetări complete pentru stabilirea situației de fapt, care însă au dat dovadă de lipsă de implicare.

Așa cum deja s-a analizat anterior, în fapt, organele judiciare au soluționat primul set de plângeri penale din dosarul nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva într-o perioadă de 6 luni, prin retragerea plângerii faţă de A, respectiv prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală, cum spre exemplu a procedat în situația următoarelor plângeri penale.

Deși se susține că apelantul a fost diligent și a formulat un al doilea set de plângeri penale în cursul anului 2012, nu se explică totuși, de ce nu s-a întreprins niciun demers în vederea cercetării penale a făptuitorilor în perioada ianuarie 2010 (data închiderii dosarului nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva) - mai 2012 (data formulării celui de-al doilea set de plângeri penale), fiind vorba, totuși, de o perioadă de doi ani și patru luni.

Reluând argumentele referitoare la memoriul de apel din data de 01.02.2022, curtea a arătat că după formularea primului set de plângeri penale, X s-a adresat și instanței civile, obținând o hotărâre judecătorească favorabilă - decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași.

După obținerea titlului executoriu și demararea executării silite prin sesizarea executorului judecătoresc (20.05.2011), apelantul nu a mai părut interesat de procesul penal - primul set de plângeri penale soluționându-se prin retragerea plângerii faţă de A şi prin neînceperea urmăririi faţă de B, soluţii cu privire la care X nu a formulat plângere nici la procurorul ierarhic superior şi nici la instanţa penală.

În concluzie, X nu a formulat căile de atac ce le avea la dispoziție cu privire la modalitatea de soluționare a dosarului nr. 2148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, astfel că redeschiderea procedurilor după o perioadă de doi ani și patru luni poate fi apreciată a fiind o acțiune ce a determinat întârzierea procedurii penale, fiind evident că trecerea unei perioade așa îndelungate a generat dificultăți în ancheta penală, situația părților suferind modificări (A a plecat de la domiciliu de mai mult timp în Germania, numitului C era cercetat și arestat în altă cauză, încercându-se transferul acestuia din Penitenciarul Aiud în Penitenciarul Iași).

2.2 Al doilea motiv de apel privește imposibilitatea recuperării prejudiciului

Apelantul a susținut că, deși avea un titlu executoriu, a sperat că prin formularea plângerilor penale se va soluționa și latura civilă a cauzei, iar cei vinovați obligați la plata despăgubirilor.

Contrar susținerilor apelantului, curtea a notat că existând deja un titlu executoriu (în ceea ce privește daunele materiale), instanța penală, oricum nu ar mai fi putut dispune obligarea făptuitorilor la plata aceleiași despăgubiri.

Mai mult, așa cum s-a arătat la analiza primului motiv de apel din memoriul depus la data de 01.02.2022, curtea a constatat faptul că nici din cuprinsul încheierii nr. 425 din 12.12.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2790/866/2016 (plângere împotriva ordonanţei nr. 5383/P/2012 din 10.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani) şi nici din cuprinsul încheierii nr. 188 din 19.04.2018 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 6269/866/2017 (plângere împotriva ordonanţei nr. 2162/P/2016 din 15.05.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani) nu ar rezulta faptul că petentul X s-ar fi constituit parte civilă în dosarele de urmărire penală. Singurul lucru ce rezultă din dosarul nr. 2790/866/2016 al Judecătoriei Paşcani este faptul că X a solicitat în dosarul penal 5383/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani instituirea sechestrului asigurător. Iar cu privire la acest aspect, prin Încheierea nr. 425 din 12.12.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani s-a reținut că nu poate fi aplicată măsura sechestrului asigurător ținând cont și de judecata civilă anterioară finalizată prin Decizia civilă nr. 2560/02.12.2010 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 3275/866/2009.

2.3 Al treilea motiv de apel privește existența unei legături de cauzalitate între durata procedurilor judiciare și afecțiunile medicale ale apelantului

Și acest aspect a fost analizat anterior, curtea concluzionând că suferinţa cea mai mare a apelantului (şi afecţiunile medicale ce au urmat) a fost cauzată de procedura sa de executare silită, prin vânzarea la licitaţie publică a locuinţei sale şi evacuarea din imobil. În acest sens, sunt relevante susţinerile din memoriul de apel: consider că suma pretinsă este rezonabilă, deoarece nu doresc nimănui să ajungă în stradă nici chiar singur, darămite cu familia, soţie, copii, bunuri personale. (...) Prin neefectuarea actelor de cercetare şi urmărire penală în termen rezonabil subsemnatul am fost păgubit foarte mult, ajungând în situaţia să-mi pierd locuinţa familiei.

Mai degrabă evacuarea apelantului din propria locuință reprezintă elementul care a provocat tulburarea emoțională a reclamantului și declanșarea unor afecțiuni medicale, iar nu faptul că persoanele cercetate penal nu au mai fost condamnate.

2.4 O ultimă critică de apel privește reținerea de către prima instanță a faptului că plângerile penale l-au vizat doar pe numitul Bâlc Andrei Emil

Apelantul a susținut că numitul B a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. 33831/P/2012, motiv pentru care prima instanță a reținut în mod greșit aspectul potrivit căruia plângerile penale l-au vizat doar pe numitul A.

Contrar argumentelor apelantului, curtea a constatat că în cuprinsul sentinței apelate se face o amplă expunere a situației de fapt, din care rezultă, fără îndoială, că prima instanță a avut în vedere faptul că plângerile penale l-au vizat și pe numitul B.

Este adevărat că prima instanță a apreciat că plângerile penale formulate vizau, în principal, situația autoturismului cumpărat de la A, iar nu neapărat buldoexcavatorul vândut de B, însă această apreciere cu privire la subsidiaritate nu este în măsură a determina schimbarea soluției primei instanțe.

Ceea ce a argumentat prima instanță este faptul că reclamantul avea posibilitatea de a se adresa instanței civile și cu privire la numitul B, astfel cum a procedat în cazul lui A în dosarul 3275/866/2009 al Judecătoriei Pașcani.

În concluzie, instanța a constatat că argumentele apelantului X (din cuprinsul memoriului de apel depus la data de 07.02.2022) sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Ca urmare, curtea a apreciat că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub aspectul criticilor formulate, astfel încât, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare