Art. 159 alin.1 pct.1 din Legea nr. 85/2014. Interpretarea noțiunii „pro rata”

Decizie 208 din 28.09.2022


Prin încheierea nr. 430/24.11.2020 judecătorul sindic a admis cererea debitorului SC X SRL, cu consecinţa deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă împotriva acestuia şi a desemnării în calitate de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă Y SPRL – Filiala Iaşi, desemnat prin  încheierea din 19.04.2021  a judecătorului sindic.

 Prin cererea înregistrată sub nr. 3476/86/2020/a1, din data de 22.03.2022, petenta BCR LEASING IFN SA, în calitate de creditor, a contestat aceste înscrisuri, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea raportului privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire contestate, cu consecinţa obligării lichidatorului judiciar la refacerea raportului privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi la întocmirea planului de distribuire aferent, cu distribuirea în favoarea sa a sumei la care este îndreptăţită, în cuantum de: 143.474,46 de lei

Prin sentinţa civilă nr. 147/24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, s-a admis contestaţia împotriva raportului nr. 368/04.03.2022 privind fondurile obţinute şi a planului de distribuire nr. 1 (369/04.03.2022) privind suma de 85.000 de lei, publicate în Buletinele procedurilor de insolvenţă nr. 4018 şi 4019/04.03.2022, formulată de către petenta BCR LEASING IFN SA Bucureşti, în calitate de creditor al debitorului SC X SRL; s-a anulat raportul nr. 368/04.03.2022 privind fondurile obţinute şi planul de distribuire nr. 1 (369/04.03.2022) privind suma de 85.000 de lei, publicate în Buletinele procedurilor de insolvenţă nr. 4018 şi 4019/04.03.2022, ca nelegal întocmite.

La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond  a reţinut, în esenţă că, potrivit raportului lichidatorului judiciar şi a susţinerilor contestatoarei, au fost vândute 3 vehicule aflate în garanţia BCR LEASING IFN SA, în valoare de 201.904 lei, din care s-au scăzut cheltuielile de procedură şi onorariul lichidatorului, în cuantum de 49.112 lei.

Din suma rămasă, în cuantum de 152.791 de lei, lichidatorul a dispus plata sumelor de 3.393 de lei - cotă 2% UNPIR, TVA – 32.236 de lei şi onorariu procentual lichidator – 20.190 de lei, restul de 85.000 de lei fiind distribuită către BCR LEASING IFN SA.

Susţine lichidatorul că onorariul şi cheltuielile de arhivare au fost imputate în integralitate bunurilor mobile garanţia BCR LEASING IFN SA, urmând ca aceste cheltuieli să fie suportate procentual şi de către ceilalţi creditori, ale căror bunuri vor fi valorificate, urmând a se achita către creditorul afectat de distribuirea prezentă.

Instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile art. 159 din Legea nr. 85/2014 privind distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor grevate în favoarea creditorului, cu clauze de preferinţă. 

În ceea ce  priveşte remuneraţia datorată persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, acestea se vor suporta pro rata în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului.

În condiţiile în care contestatoarea critică doar imputarea serviciilor de arhivare şi onorariul lichidatorului, judecătorul sindic a reţinut că dispoziţiile art. 152 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 sunt exprese şi nu permit derogarea, astfel că susţinerile lichidatorului în sensul că pe măsura vânzărilor ulterioare aceste cheltuieli îi vor fi restituire contestatoarei nu au suport legal.

Fiind vorba de dispoziţii exprese, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul este obligat să procedeze conform legii, prin urmare plata cheltuielilor de arhivare se face pro rata, respectiv coeficientul de 2,36% faţă de valoarea creanţelor garantate rezultate din tabelul definitiv de creanţe.

Mai mult decât atât,  judecătorul sindic a constatat că deşi suma de 24.333 de lei reprezintă onorariu lichidator pentru perioada 19.03.2021-28.02.2022, respectiv data distribuirii, pe lângă onorariul la zi lichidatorul a perceput şi un onorariu procentual de 20.190 de lei pentru viitor, deşi acesta stabileşte un provizion de 11.971,38 de lei pentru cheltuieli viitoare.

În considerarea faptului că aceste sume nu respectă dispoziţiile art. 159 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014  şi depăşesc rata procentuală a obligaţiei creditorului BCR LEASING IFN SA iar, pe de altă parte, extinderea provizionului, separat de onorariul lichidatorului, reprezintă o vătămare a creditorului, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea raportului şi a  planului de distribuire, în baza art. 167 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic  a admis  contestaţia şi  a dispus anularea măsurilor stabilite de lichidator prin raportul privind fondurile obţinute şi planul de distribuire, ca nelegal întocmite.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea Y SPRL – Filiala Iaşi, prin care a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată  a contestaţiei cu care a fost investita instanţa de fond.

În motivare arată că soluţia atacată, pronunţată într-o  contestaţie împotriva unui raport privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire parţială, vizează admiterea acesteia.

 Se reţine de instanţa de fond că prin contestaţie sunt criticate, din categoria de cheltuieli, doar  cele vizând modul de imputare al serviciilor de arhivare şi al  onorariului lichidatorului, raţionament considerat ca fiind greşit aplicat şi a argumentat în considerente cu faptul că prevederile art.152 al.1 pct.1 din Legea nr. 85/2014 sunt exprese şi nu permit derogarea, motiv pentru care nu exista suport legal pentru susţinerea lichidatorului privind vânzări ulterioare şi restituire de cheltuieli, însă, în realitate nu s-a produs nicio derogare de la text.

În aceleaşi considerente se menţionează faptul  că în mod corect plata cheltuielilor de arhivare ar fi trebuit să fie realizată prin calcul pro rata, adică coeficientul de 2,36% faţă de  valoarea creanţelor garantate, rezultate din tabelul definitiv de creanţe, însă şi această argumentare este greşita.

Contestatoarea solicită aplicarea unui coeficient de 2,36% calculat ca pondere a creanţei pe care o deţine în total creanţe, conform tabelului definitiv de creanţe actualizat la data de 03.12.2021 publicat în BPI nr. 20600/07.12.2021, în timp ce textul art. 159 din Legea nr 85/2014 prevede ca mod de calcul raportarea la valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului.

În acest sens menţionează că prin raportare la ponderea bunurilor identificate şi evaluate la data întocmirii raportului şi planului de distribuire, creditorul BCR LEASING IFN SA are un coeficient de 100%, având în vedere faptul că  în patrimoniul debitoarei au fost identificate doar bunuri garanţia contestatoarei, fapt menţionat şi în raportul de distribuire.

De asemenea, un alt argument din considerentele sentinţei vizează valori reprezentate de onorariul lichidatorului, adică se reţine un onorariu la zi (cel aferent perioadei martie 2021 -februarie 2022), un onorariu procentual „pentru viitor” şi un provizion, sume apreciate că ar depăşi rata procentuală a obligaţiei creditorului BCR Leasing IFN SA şi că extinderea provizionului |separat de onorariul lichidatorului reprezintă o vătămare a creditorului.

Apreciază  că şi acest raţionament este greşit.

Menţionează faptul că lichidatorul judiciar a încasat doar onorariul fix aferent perioadei 19.03.2021-28.02.2022 în cuantum de 24.333 lei, onorariu ce ar fi trebuit  să fie încasat lunar de către lichidatorul judiciar, în condiţiile în care în contul de procedură deschis pe numele debitoarei ar fi existat disponibilităţi băneşti, or, solicită să se reţină că suma de 20.190 lei reprezintă onorariul procentual al lichidatorului judiciar, stabilit de către instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 19.04.2021, respectiv, 10% din sumele recuperate şi nu un onorariu pentru viitor, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, în condiţiile în care  acest onorariu nu a fost încasat, acesta urmând a se plăti către lichidatorul judiciar după  termenul de contestare a raportului şi planului de distribuire.

Învederează faptul că suma de 11.971,38 lei a fost provizionată  pentru cheltuieli viitoare cu corespondenţa, consumabile, comisioane bancare, onorariu fix lichidator judiciar începând cu data de 01.03.2022.

Totodată, solicită ca la soluţionarea cererii să se aibă în vedere aspecte ignorate de către instanţa de fond, respectiv, faptul că debitoarea a fost suspusă inventarierii patrimoniului, singurele bunuri identificate fiind autovehiculele valorificate în procedură şi care au generat prezentul litigiu.

Pentru a exista posibilitatea ca ulterior, din evidenţele contabile şi alte acţiuni ale lichidatorului,  să rezulte existenta unor situaţii care  să certifice alte bunuri ce ar putea fi supuse valorificării, s-a menţionat posibilitatea recuperării de cheltuieli şi deşi prevederile art. 159 al. l pct.1 sunt exprese, în  condiţiile în care ceilalţi creditori nu beneficiază de repartizări de sume din recuperări nu ar exista temei pentru suportarea de costuri.

Deosebit de aceasta a solicitat să se aibă în vedere că bunurile valorificate reprezintă toate bunurile din averea debitoarei, investigaţiile realizate de către lichidator fiind fără vreun alt rezultat, sens în care se impune şi analizarea apărărilor formulate în faţa instanţei de fond în  raport cu motivele contestaţiei cu care a fost învestită instanţa.

Faţă de aspectele prezentate a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate.

Prin întâmpinare,  intimata – creditoare – contestatoare BCR LEASING IFN SA  a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu consecinţa păstrării în tot a sentinţei civile nr. 147/24.05.2022 ca fiind legală şi temeinică.

Prin apelul formulat, apelantul solicită instanţei de control schimbarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, fără a o critica efectiv, rezumându-se, în esenţă, a relua aspectele învederate în cuprinsul  întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond.

La data de 04.03.2022, în Buletinul Procedurilor Insolvenţei nr. 4019 a fost publicat raportul privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare pentru debitorul X SRL nr. 3476/371/04.03.2022, iar în Buletinul Procedurilor Insolvenţei nr. 4018 a fost publicat planul de distribuire parţială nr. 1 nr. 3476/371/04.03.2022 pentru debitorul X SRL, distribuirile sumelor obţinute în valorificarea bunurilor debitorului ipotecate în favoarea sa, dispuse de practician prin intermediul celor 2 acte procedurale contestate au fost realizate cu  încălcarea art. 159 din Legea nr. 85/2014.

Totodată, subliniază că  legea instituie două proceduri de plată în  cazul falimentului, respectiv procedura de plată a creanţelor garantate, reglementată de dispoziţiile art. 159 şi procedura de plată a celorlalte creanţe, reglementată de dispoziţiile art. 161 din Legea 85/2014.

Din dispoziţiile art. 159 rezultă că în procedura falimentului, pentru creanţele garantate se instituie regula prioritizării raportat la orice alte creanţe, înscrise sau neînscrise la masa credală, sumele obţinute din valorificarea bunurilor garantate fiind distribuite exclusiv creditorilor în beneficiul cărora a fost instituita garanţia, aceştia putându-se îndestula, atât în ce priveşte capitalul, cât şi  dobânzile, penalităţile, sau orice alte accesorii.

Mai mult, textul art. 159 din Legea nr. 85/2014, constituie un text special, referitor la veniturile şi cheltuielile aferente bunurilor garantate sau afectate unor cauze de preferinţă, iar textul art. 161 din acelaşi act normativ, este un text cu caracter general referitor la bunurile din averea debitorului si toate cheltuielile procedurii.

Astfel, distribuirile sumelor obţinute în valorificarea bunurilor debitorului, ipotecate în favoarea sa, dispuse de practician prin intermediul actului procedural contestat au fost realizate cu încălcarea art. 159 alin. (1) din Legea 85/2014 teza finală pe care l-a citat.

Subliniază faptul că remuneraţiile persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor se suportă pro-rata de creditorii garantaţi, astfel că lichidatorul judiciar a întocmit nelegal raportul privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi planul de distribuire, cu încălcarea prevederilor art. 159 alin. (1) teza finala din Legea 85/2014.

Precizează că, raportat la prevederile anterior amintite, creditorii garantaţi nu suportă toate costurile generate de toate activele, ci sunt ţinuţi să achite doar cota parte aferentă părţii  garantate a activelor, care se stabileşte prin raportare la valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului.

Or, în speţă, toate costurile i-au fost imputate  în mod nelegal după cum a reţinut în mod judicios instanţa de fond.

Arată că în patrimoniul debitorului au fost identificate doar bunurile ipotecate în favoarea BCR LEASING IFN SA, ceea ce îl obligă pe lichidatorul judiciar să stabilească coeficienţi de repartizare a cheltuielilor indirecte generate pe parcursul procedurii, iar urmare a aplicării acestor coeficienţi, să stabilească/rezulte suma rămasă de distribuit.

Cheltuielile indirecte reprezintă totalul cheltuielilor achitate sau de achitat alocate pe baza unor coeficienţi de repartizare care nu pot fi atribuibile unui bun anume, valorificat/de valorificat în cadrul procedurii de faliment (ex.: cheltuieli combustibili, cheltuieli consumabile, onorariu fix lichidator, comisioane bancare, cheltuieli cu arhivarea etc).

Ţinând cont de faptul că distribuirea s-a realizat urmare a valorificării exclusive a bunurilor ipotecate în favoarea BCR LEASING IFN SA, lichidatorul judiciar trebuia să stabilească coeficienţi de repartizare a cheltuielilor indirecte între creditori conform ponderii din totalul creanţelor conform tabelului definitiv de creanţe actualizat la data de 03.12.2021 publicat în BPI 20600/07.12.2021, iar în cazul său rezulta un coeficient de 2,36%.

Prezintă  modul de stabilire a coeficienţilor de repartizare a cheltuielilor indirecte între creditori conform ponderii în totalul creanţelor, din care rezultă  un total general - 6.112.589,11 lei.

Din analiza raportului privind propunerea de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi a planului de  distribuire, se poate observa că totalul cheltuielilor de procedură efectuate în perioada 19.04.2021-28.02.2022 au fost în cuantum total de 49.112,32 lei, fiind compuse din onorariu şi cheltuieli fost lichidator judiciar - 2.269,60 lei; servicii şi comisioane bancare - 110.72 lei; raport de evaluare - 1.785 lei; servicii de arhivare-18.940,94 lei; cheltuieli de procedură -1.673,06 lei; onorariu lichidator judiciar - 24.333 lei.

În privinţa onorariului evaluatorului în cuantum de 1.785 lei a învederat deja că trebuie dedus în totalitate din sumele încasate  în sarcina sa, deoarece în cadrul procedurii au fost evaluate doar bunurile ipotecate în  favoarea  sa.

Menționează că nu a contestat  distribuirea sumei de 1.785 lei din preţul obţinut în  urma valorificării autovehiculelor proprietatea sa, în scopul acoperirii onorariului evaluatorului.

Cu toate acestea, diferenţa de cheltuieli rămasă de acoperit în  cuantum de 47.327,32 lei trebuia împărțită prin raportare la procentul pe care creditorii garantaţi îl deţin din totalul creanţelor înscrise la masa credală.

Astfel, sumele privind cheltuielile pe care trebuie să le suporte intimata, raportate la diferenţa rămasă de 47.327,32 lei, ar fi în cuantum total de 1.116,92 lei (47.327,32 lei x 2.36%).

Prin urmare, după aplicarea deducerii plăţilor obligatorii în cuantum de 55.820 lei, compuse  din cota UNPIR 2%, în cuantum de 3.393,34 lei, TVA-ul aferent vânzărilor în cuantum de 32.236,75,lei, onorariul procentual al lichidatorului judiciar, în cuantum de 20.19,038 lei, lichidatorul judiciar trebuia să procedeze la distribuirea diferenţei de sumă rămasă către ea, conform tabelului  pe care îl prezintă în motivele de apel. 

Mai mult decât atât, învederează că  nu pot fi provizionate sume conform art. 165 din Legea nr. 85/2014 cu ocazia distribuirii fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă,  aşa cum sunt menţionate la art. 159 pct.1 din Legea nr.85/2014, în condiţiile art. 57 alin. 2, art. 61 şi art. 63, care se vor suporta pro rata, ceea ce înseamnă că doar aceste cheltuieli vor fi achitate din preţul obţinut în  urma valorificării acestor bunuri înaintea creditorului garantat, iar nu şi altele, care privesc averea debitorului.

De asemenea, din precizarea expresă a legii rezultă că printre beneficiarii distribuirii făcute din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă nu se află provizioanele pentru cheltuieli viitoare.

Textul art. 159 din Legea nr. 85/2014 este un text special raportat la prevederile art. 161 din acelaşi act normativ, care la pct. 1 se referă la cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. 2, art. 61, art. 63 şi 73.

Din coroborarea celor doua texte mai sus arătate, concluzia logică care rezultă este aceea că rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului, inclusiv cele enumerate de lichidator, la care se referă art. 165 pct. 4 din Legea nr. 85/2014 pot fi constituite doar în cazul valorificării altor bunuri din averea debitorului decât cele grevate de cauze de preferinţă.

Or, daca s-ar admite ca după stabilirea cuantumului din cheltuielile ce poate fi suportat de ea deţinând cauze de preferinţă asupra bunurilor din valorificarea cărora au fost obţinute fondurile supuse distribuirii, prin aplicarea procentului pro rata în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului, s-ar putea proviziona din aceleaşi fonduri şi sume pentru achitarea unor cheltuieli viitoare ale procedurii, s-ar ajunge la încălcarea  art. 159 alin. 1 pct.1 din Legea nr. 85/2014, care stabileşte în mod expres ce sume pot fi reţinute din fondurile obţinute din valorificarea bunului grevat de cauze de preferinţă, înaintea distribuirii către creditorii deţinători ai cauzelor de preferinţă asupra bunurilor respective.

Astfel, subliniază că dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 85/2014 reprezintă de asemenea norme generale care nu se aplică în cazul incidenţei normei speciale conţinute de art. 159 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, astfel că măsura de previzionare a sumei de 11.971,38 lei, reprezentând cheltuieli viitoare cu corespondența, consumabile, comisioane bancare şi onorariu lichidator se impune a fi anulată.

Totodată, alte cheltuieli de procedură, precum cele cu serviciile de arhivare, cu serviciile poştale în interesul general al procedurii, şi alte asemenea care nu vizează strict bunurile afectate de garanţii, onorariul fix al lichidatorului judiciar, sunt cheltuieli efectuate în interesul general al creditorilor participanţi la procedură şi se suportă pro rata, prin raportare la valoarea tuturor bunurilor identificate în patrimoniul debitoarei, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Deşi este just ca şi creditorul ipotecar să suporte pro rata aceste cheltuieli, care îi profită  în egală măsura şi lui ca şi celorlalţi creditori - chirografari sau care beneficiază de garanţii instituite pe alte bunuri ale debitoarei, valorificarea la un moment anterior în procedură al bunului afectat de o garanţie nu trebuie să constituie un argument pentru imputarea tuturor cheltuielilor de procedură efectuate până la  acel moment pe sumele obţinute din valorificarea acelui bun, întrucât s-ar înfrânge caracterul restrictiv al normei de la art.159 din Legea nr.85/2014, care permite distribuirea doar a cheltuielilor aferente conservării şi valorificării bunului grevat  şi, doar în parte, a celor efectuate în interesul general al procedurii.

În acest context, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 152 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 sunt exprese şi nu permit derogarea, astfel că susţinerile lichidatorului în sensul că pe măsura vânzărilor ulterioare aceste cheltuieli vor fi restituite intimatei nu au suport legal.

Pe de alta parte, s-ar diminua valoarea fondurilor obţinute din valorificare, deşi ca şi creditor ipotecar, mai diligent, a obţinut de la debitorul falit garanţii pentru a-şi creşte şansele de recuperare a creanţei sale.

În acest context, contrar opiniei apelantului, solicită să se reţină că în mod judicios instanţa de fond a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 159 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2013, constatând că sumele reţinute/distribuite de lichidator depăşesc rata procentuală a obligaţiei sale,  ceea ce reprezintă o vătămare ce i-a fost creată, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea măsurilor stabilite de lichidator prin raportul privind fondurile obţinute şi planul de distribuire ca nelegal întocmite.

Raportat la considerentele expuse, solicită respingerea apelului formulat de Y SPRL - Filiala Iaşi ca nefondat.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, curtea a constatat următoarele :

Norma relevantă  în soluţionarea prezentului apel este reprezentată de dispoziţiile art. 159 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 în care se arată că fondurile obţinute din vânzarea bunurilor grevate în favoarea creditorului vor fi distribuite în următoarea ordine : „taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii, în condiţiile art. 77, remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, care se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului”.

Din cuprinsul acestei norme rezultă că dispoziţiile art. 159 reglementează o ordine de distribuire specială, derogatorie de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, în considerarea scopului procedurii insolvenţei, respectiv, instituirea unei proceduri colective. În speţa dedusă judecăţii, obiectul disputei este reprezentat de distribuirea efectuată pentru sumele obţinute din vânzarea bunurilor asupra cărora  creditorul contestator  justifică  un drept de preferinţă.

În concret, contestatoarea critică distribuirea efectuată cu privire la cheltuielile indirecte ale procedurii de faliment, respectiv cheltuieli ce nu au legătură cu conservarea şi vânzarea bunurilor lichidate în procedură şi asupra cărora  contestatorul justifică  un drept de preferinţă (în concret cheltuieli de arhivare, onorariul lichidatorului judiciar, precum şi provizionul constituit).

Curtea a reţinut că remuneraţiile persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. 2, art. 61 şi 63 din Legea nr. 85/2014 se suportă pro rata de creditorii garantaţi. Aşadar aceştia nu suportă toate costurile generate de toate activele, ci doar cota parte aferentă părţii garantate a activelor, care se stabileşte în raport de valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului. Soluţia aleasă de către legiuitor apare ca fiind una justă în condiţiile în care aceste cheltuieli sunt avansate în raport de toate bunurile din averea debitorului falit, astfel că, pe cale de consecinţă, nivelul acestor cheltuieli este într-o legătură directă cu numărul activelor în curs de lichidare.

Prin urmare, susţinerea contestatorului, îmbrăţişată de judecătorul sindic referitoare la interpretarea noţiunii de „pro rata” ca reprezentând cuantumul procentual al creanţelor deţinute de creditorul garantat în raport de valoarea totală a masei credale este una eronată. Aşa cum s-a prezentat anterior, noţiunea „pro rata” se interpretează „în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului”, formularea legiuitorului fiind foarte clară, nelăsând loc de interpretare echivocă.

De asemenea, curtea a reţinut, conform susţinerilor lichidatorului ce nu au fost combătute de către contestator, că bunurile lichidate, ce fac obiectul cauzei de preferinţă a creditorului garantat sunt  singurele bunuri valorificabile, astfel că din sumele obţinute în urma lichidării urmează a fi distribuite cheltuielile de procedură prevăzute la art. 159 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 integral, în condiţiile în care acestea reprezintă „valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului”.

Mai mult, suma provizionată propusă pentru distribuire, în cuantum de 11.971.31 lei apare ca fiind făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 165 pct. 4 din Legea nr. 85/2014 prin raportare la cuprinsul raportului de activitate aferent lunii februarie 2022 în care este prezentată o situaţie a litigiilor debitoarei.

Nu lipsită de relevanţă este susţinerea lichidatorului judiciar referitoare la identificarea unor alte active valorificabile în procedură şi la restituirea unor sume contestatorului, urmare a schimbării coeficientului pro rata, prin raportare la valoarea bunurilor  grevate faţă de noua valoare a tuturor bunurilor debitorului.

În considerarea celor ce preced, curtea a constatat că judecătorul sindic a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2014 cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate, iar  raportul privind sumele obţinute de lichidator şi planul de  distribuire a fost întocmit în conformitate cu dispoziţiile legale relevante, ce au fost expuse în prezentele considerente, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată şi în rejudecare a respins contestaţia formulată ca nefondată.