Apel. Suplimentare acte în apel.

Decizie 323 din 18.02.2016


Domeniu: Insolvenţa.

Apel. Suplimentare acte în apel.

 Împrejurarea că actele solicitate de judecătorul sindic au fost depuse în apel nu este de natură a conduce la admiterea acestuia deoarece în ceea ce priveşte Hotărârea AGA aceasta a fost dată ulterior pronunţării încheierii atacate iar în ceea ce priveşte lista privind plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive, aceasta a fost întocmită ulterior pronunţării încheierii atacate şi este în contradicţie cu lista depusă la dosarul de fond din care rezultă că au fost efectuate plăţi restante rate credit.

Art.  67 alin.2  nr. 85/2014.

 

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA  CIVILĂ NR. 323 din 18.02.2016)

Prin încheierea din data de 14.10.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr., in temeiul art.67 alin.2 din Legea nr.85/2014 a fost respinsă cererea formulată de către debitoarea SC D.-M. I. SRL.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că potrivit dispoziţiilor art. 67 alin 2 din Legea nr. 85/2014, documentele prevăzute de alin 1 se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul sindic. Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. 1 lit. a-g, k, l, m atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 38 alin 2 lit. c şi d, precum şi a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea 31/1990.

Debitorul nu a depus la dosarul cauzei, lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive, contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii, certificatul ORC, hotărârea A.G.A privind deschiderea procedurii simplificate. De asemenea, debitorul nu a făcut dovada notificării organului fiscal competent.

În consecinţă, faţă de nedepunerea înscrisurilor menţionate mai sus şi în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. 2 din Legea 85/2014 coroborate cu disp. art.67 alin.1 a teza a doua din Legea nr.85/2014, instanţa va respinge cererea debitorului.

2. Împotriva acestei încheieri a formulat apel debitoarea solicitând admiterea apelului și deschiderea procedurii de insolvență in formă simplificată.

In motivarea apelului s-a arătat că la data de 30.09.2015 a fost prezent in sală dar nu a putut nota observațiile judecătorului, iar ulterior in trei rânduri a solicitat de la arhivă detalii in această privință – existând și cerere la dosar , faptul că după 10 octombrie este plecat și probabil nu va avea timpul necesar să depună înscrisurile solicitate.

Față de această situație precizează debitoarea avea deja depusă Notificarea către DGFP S. 5 înregistrată la sediul acestora sub nr.130013/28.08.2015 , precum și lista plăților efectuate in ultimele 6 luni (faptul că nu e cazul).

La cererea de apel s-au anexat următoarele înscrisuri:notificare către DGFP S. 5, Hotărâre AGA nr.1/27.11.2015, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate in ultimele 6 luni, contul de profit și pierderi la data de 31.12.2014, contul de profit și pierderi la 30.06.2015, contul de profit și pierderi la 31.12.2013.

3. Analizând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Potrivit art.67 alin.2 teza a doua din Legea nr.85/2014 ”nedepunerea documentelor prevăzute la alin.1 lit.a-g, k, l, m atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii (…)”.

La primul termen de judecată din data de 30.09.2015, judecătorul sindic, constatând lipsa unor înscrisuri din cele prevăzute de art.67 alin.1 din Legea nr.85/2014, i-a pus in vedere debitoarei să depună la dosar următoarele înscrisuri: certificat constatator actualizat și la zi eliberat de ORC, hotărârea AGA dacă se solicită deschiderea procedurii simplificate; lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii și dovada notificării organului fiscal.

La termenul de judecată din data de 14.10.2015, constatând că aceste înscrisuri nu au fost depuse, judecătorul sindic, in mod corect a respins, in temeiul art.67 alin.2 din legea nr.85/2014, cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

In ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la faptul că deși prezent la ședința de judecată din data de 30.09.2015 reprezentantul debitoarei nu a putut nota actele solicitate de instanță este nefondat, deoarece debitoarea avea posibilitatea de a consulta dosarul in arhivă pentru a lectura încheierea de ședință. Referitor la susținerea din cererea de amânare formulată la fond la data de 9.10.2015, Curtea reține , pe de o parte, că nu s-a făcut dovada celor afirmate in cerere, iar pe de altă parte, debitoarea avea posibilitate desemnării unui reprezentant sau angajării unui avocat care să facă demersurile necesare pentru depunerea înscrisurilor solicitate.

Împrejurarea că actele solicitate de judecătorul sindic au fost depuse in apel nu este de natură a conduce la admiterea acestuia deoarece in ceea ce privește Hotărârea AGA Curtea constată că aceasta a fost dată ulterior pronunțării încheierii atacate, respectiv la data de 27.11.2015 fiind întocmită pro causa, iar in ceea ce privește lista privind plățile și transferurile patrimoniale efectuate in cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive Curtea reține, pe de o parte, că și aceasta a fost întocmită ulterior pronunțării încheierii atacate, fiind un înscris întocmit tot pro causa, iar pe de altă parte se află in contradicție cu lista depusă la dosarul de fond (fila 11) din care rezultă că au fost efectuate plăți restante rate credit către SC Bank Post SA București.

Prin urmare Curtea a apreciat că in cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.67 alin.1 C.pr.civ, motiv pentru care in temeiul art.480 alin.1 a respins apelul ca nefondat.