Procedura insolvenţei. Deschidere procedură. Apel exercitat împotriva Încheierii de respingere a cererii debitoarei de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauţiuni. Inadmisibilitatea apelului

Apel exercitat împotriva Încheierii de respingere a cererii debitoarei de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauţiuni. Inadmisibilitatea apelului

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 134 din 24.05.2018

- art. 72 alineat 1 din Legea nr.85/2006

- art. 235 şi art. 466 alin. 5 Cod de procedură civilă

Prin Încheierea de şedinţă din (...), Tribunalul (...) a amânat judecarea cauzei pentru data de (...), pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, potrivit art.42 alin.(8) şi (10) din Legea 85/2014.

A respins cererea de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauţiuni.

A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, referitoare la sintagma „nu mai mult de 40.000 lei”, prevăzută la art.72 alin.1 din Legea 85/2014.

A constatat că s-au depus la dosar Note de şedinţă, prin care s-au invocat o serie de excepţii, a prorogat aceste discuţii (inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, excepţie de necompetenţă funcţională la reconvenţională) la un alt termen de judecată.

A pus în vedere debitoarei ca pentru termenul următor să depună la dosar balanţele sintetice la data de 31.12.2017, respectiv la data de 31.03.2018.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

În ce priveşte cererea de obligare a creditoarei la plata unei cauţiuni, din susţinerile părţilor instanţa nu a putut reţine reaua credinţă a creditoarei.

Fără a se pronunţa pe fondul raporturilor dintre părţi, judecătorul sindic a constatat că, creditoarea a formulat cererea în baza unui Contract de credit şi a Actelor Adiţionale la acesta, astfel că, doar în urma analizării caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, respectiv al stării de insolvenţă invocată în speţă, se va putea aprecia, eventual şi asupra bunei sau rele credinţe a creditoarei.

Nu în ultimul rând instanţa a reţinut că creditoarea este una din băncile cele mai importante din sistemul bancar naţional, iar acoperirea eventualelor pagube invocate de debitoare nu este limitată doar la cauţiunea care s-ar depune în acest dosar.

În aceste condiţii instanţa a apreciat că nu se impune obligarea creditoarei la plata unei cauţiuni, sens în care a respins cererea debitoarei.

Având în vedere că instanţa a respins cererea de obligare a creditoarei la plata unei cauţiuni, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de debitoare nu are nicio legătură cu soluţionarea prezentei cauze, excepţia ar fi fost admisibilă, în condiţiile în care judecătorul sindic ar fi admis cererea de obligare a creditoarei la plata cauţiunii prevăzute de art.72 alin.1 din Legea nr.85/2014.

În aceste condiţii, judecătorul sindic în baza art.29 alin.1 şi alin.5 din Legea 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel debitoarea (...) SA solicitând admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul obligării băncii la plata unei cauţiuni în cuantum de 10% din valoarea creanţei afirmate şi respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 72 alin. 1 teza I partea finală din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte sintagma „dar nu mai mult de 40.000 lei”, raportat la dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 – faţă de al doilea capăt de cerere fiind dispusă recalificarea căii de atac din apel în recurs, disjungerea lui şi formarea unui nou dosar de recurs, asociat, ce a fost reluat în complet de recurs.

În ceea ce priveşte cererea de apel formulată în sensul obligării intimatei (...) la plata unei cauţiuni, apelanta invocă prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciind că rolul cauţiunii este acela de a credibiliza intenţia creditorului, ea urmând a fi folosită ulterior, pentru acoperirea prejudiciilor materiale şi de imagine provocate debitorului, dacă se adevereşte că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este neîntemeiată şi a îmbrăcat haina abuzului de drept.

Iar în ceea ce priveşte cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de bancă, se arată că aceasta nu poate primi protecţia instanţei, întrucât a fost gnerată de un scop ilicit, o

eventuală deschidere a procedurii insolvenţei neputând să îi profite creditorului care, în cazul în care ar considera că deţine o creanţă certă şi exigibilă, ar putea să-şi materializeze creanţa mult mai uşor prin respectarea prevederilor din contractul de credit şi, ulterior, în eventualitatea în care această procedură nu ar da roade, demararea unor proceduri de executare silită.

Apreciind că scopul băncii nu este de a-şi recupera creanţa, ci de a determina, cu orice preţ, intrarea debtioarei în procedura insolvenţei, apelanta susţine că o astfel de atitudine creează grave prejudicii societăţii debitoare prin menţinerea pe rolul instanţelor de judecată a unor cereri de deschidere a procedurii insolvenţei profund neîntemeiate, motiv pentru care cererea de obligare a băncii la achitarea unei cauţiuni de 10% din suma pretinsă apare ca fiind, în mod evident, întemeiată.

Totodată, apelanta susţine că cererea băncii reprezintă un grav abuz de drept şi urmăreşte ca prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, debitoarea să fie forţată să achite o sumă de bani ce nu este scadentă, sens în care invocă dispoziţiile art. 12 Noul Cod de procedurăcivilă, art. 54 din Constituţie şi art. 15 din Noul Cod civil care conduc la aceeaşi concluzie, anume că drepturile trebuie exercitate cu bună credinţă.

În ceea ce priveşte cele două elemente ale abuzului de drept procesual apelanta arată că elementul subiectiv - reaua-credinţă se identifică întocmai cu comportamentul petentei, care uzează de cererea de deschidere a procedurii insolvenţei nu potrivit scopului în vederea căruia acest drept este recunoscut de lege, ci doar ca mijloc de presiune şi şantaj a debitoarei, iar elementul obiectiv ce constă în deturnarea dreptului de la finalitatea sa legală, constă în deturnarea scopului Legii 85/2014 care instituie o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata (...) a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibil a apelului, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiat.

Sub aspectul inadmisibilităţii, intimata arată că prin soluţia dată de Tribunalul (...) cu privire la cererea debitoarei de obligare a (...) la plata unei cauţiuni, instanţa a soluţionat o chestiune incidentală, în pregătirea judecării pe fond a cauzei. Pe cale de consecinţă, asupra cererii de stabilire a unei cauţiuni, instanţa se pronunţă prin încheiere premergătoare.

Deşi posibilitatea stabilirii de către judecător a obligaţiei de plată a unei cauţiuni în sarcina celui ce promovează o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei este consacrată de art. 72 din Legea 85/2014, textul legal nu instituie o cale de atac distinctă, specială, în ceea ce priveşte soluţia instanţei cu privire la acest aspect.

Pe cale de consecinţă, pentru a determina când şi cum poate fi atacată soluţia instanţei cu privire la cererea de stabilire a unei cauţiuni, intimata susţine că trebuie făcută aplicarea dispoziţiilor art. 466 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, în lipsa unor prevederi speciale, încheierea prin care judecătorul dispune cu privire la cerere de stabilire a unei cauţiuni poate fi atacată cu apel doar odată cu fondul, respectiv odată cu soluţia pe care instanţa o va da cu privire la cererea principală de deschidere a procedurii insolvenţei cu privire la debitoare.

În acest context, apelul promovat de debitoare în acest moment, respectiv înainte de soluţionarea pe fond a cauzei cu care instanţa a fost investită, împotriva soluţiei Tribunalului (...) cu privire la cererea de stabilire a unei cauţiuni apare drept o cale de atac neprevăzută de lege, deci inadmisibilă.

Examinând apelul declarat în cauză, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, invocată de intimată, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, apelanta a exercitat calea de atac în cauză împotriva măsurii judecătorului sindic de respingere a cererii de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauţiuni, inserată în încheierii de şedinţă din (...).

Problema esenţială ce se impune a se clarifica în cauză este aceea de a stabili dacă, împotriva dispoziţiei judecătorului sindic la care ne referim, cuprinsă în încheierea de şedinţă menţionată, se poate exercita, separat, calea de atac ordinară.

Conform art. 72 alin. 1) teza întâi din Legea 85/2014, în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditor, la cererea debitorului, exercitată în termenul prevăzut la alin. (3), respectiv de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei.

Aşadar, în situaţia în care, creditorul a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitor, acesta, în termen de 10 zile de la primirea cererii poate solicita instanţei obligarea celui dintâi la plata unei cauţiuni.

Curtea a observat că, potrivit art. 466 alin. 4 Cod procedură civilă, încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel separat, afară de cazul când legea dispune altfel.

De asemenea, art. 235 Cod procedură civilă stabileşte că instanţa nu este legată de încheierile premergătoare, cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii şi defineşte încheierile interlocutorii, ca fiind acelea prin care, fără a se hotărî în tot asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor legale enunţate, s-a apreciat că încheierea pronunţată are un caracter interlocutoriu, deoarece, prin intermediul ei, fără a se tranşa în totalitate asupra litigiului, s-a soluţionat o chestiune litigioasă, respectiv s-a soluţionat cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauţiuni, legând instanţa de măsura pe care a ordonat-o, în sensul că nu mai poate reveni asupra ei printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală.

Astfel, doar în urma soluţionării cererii în discuţie cu privire la plata cauţiunii solicitate de către debitoare, deci după rezolvarea aceste chestiuni litigioase prealabile, judecătorul sindic poate să se pronunţe cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, aceasta formând, de fapt, obiectul principal al litigiului dedus judecăţii pe care trebuie să-l tranşeze.

În acest context, pe bună dreptate a afirmat intimata că, încheierea atacată nu poate fi atacată decât odată cu fondul.

Nu poate fi primită astfel, apărarea apelantei conform căreia, prin art. 466 alin. 4 Cod procedură civilă, se prevede că încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel separat, afară de cazul când legea dispune altfel, or, Codul insolvenţei la art. 43 alin 1 reglementează că, hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic pot fi atacate cu apel la Curtea de apel.

În acest sens, se reţine că, Legea 85/2014, prin art.45 alin. 1 şi 2, stipulează atribuţiile judecătorului sindic în cadrul procedurii, stabilind cererile pe care le soluţionează, printre ele, fiind şi aceea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin urmare, cum solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei introductive la plata unei cauţiuni, reprezintă o cerinţă prealabilă ce trebuie analizată pentru soluţionarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, este clar că orice obiecţie cu privire la aceasta nu poate fi formulată decât odată cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva acestei hotărâri şi nu pe cale separată, din moment ce, Codul insolvenţei, cu privire la această fază a procedurii prevede că, judecătorul sindic pronunţă motivat hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Pentru ansamblul argumentelor redate, apreciind că observaţiile apelantei sunt nefondate, instanţa în baza art. 248 coroborat cu art.480 alin. 1 Cod procedură, a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, formulată de intimata (...) SA şi în consecinţă a respins ca inadmisibil apelul formulat.

Domenii speta

Spete similare