Stabilire rang creanţă

Sentinţă civilă 25 din 20.01.2014


Prin cererea înregistrată sub nr. 4050/104/2013/a1, creditoarea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii SA- IFN (F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN) Bucureşti, a formulat contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor asupra patrimoniului debitoarei S.C. X S.R.L. întocmit de  către lichidatorul judiciar FISCAL GROUP IPURL Slatina, având in vedere faptul că societatea  a fost înscrisă cu o creanţa chirografara, respectiv in baza art. 123, pct.7, din Legea 85/2006, in ceea ce priveşte rangul de prioritate, iar Finanţatorul BRD -  GSG SA - Sucursala Slatina, în categoria creanţelor garantate in baza art. 121 din Legea 85/2006, solicitând să se dispună modificarea Tabelului, în sensul înscrierii creanţei în categoria creanţelor garantate cu acelaşi rang de prioritate si având acelaşi temei legal ca si cel al BRD - GSG S.A.

 În motivarea contestaţiei creditoarea arată că are ca activitate principală „emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse", clasa CAEN 6492, încheind convenţii cadru de colaborare cu majoritatea societăţilor bancare care activează în sistemul bancar românesc, prin care s-au stabilit condiţiile acordării de garanţii financiare individuale pentru garantarea creditelor contractate de acei clienţi ai băncilor care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în acest sens intervenind Convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile si necondiţionate nr. 97/08.12.2008,  încheiată cu BRD -GSG S.A. prin Sucursala Slatina, asa cum a fost modificata si completata ulterior (depusa la dosarul cauzei), având ca obiect garantarea de către societatea a finanţărilor individuale acordate de către Finanţator beneficiarilor de finanţare (întreprinderi mici si mijlocii), in limita unui plafon de garantare aprobat si in termenii notificărilor de încadrare in plafonul de garantare, confirmate de subscrisa creditoare.

Prin Scrisoarea de garantare nr. 382/17.06.2011 (depusa la dosarul cauzei), F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN a acordat in favoarea BRD -GSG S.A. prin Sucursala Slatina, o garanţie financiara in limita sumei maxime de 301.334,27 RON, reprezentând 10,6667% din Contractul de credit nr. 83/14.05.2009, cu toate modificările si completările ulterioare, încheiate intre Finanţator si beneficiarul de finanţare S.C. Z S.A. şi, deoarece împotriva beneficiarului de finanţare SC Z SA a fost deschisa procedura insolvenţei in dosarul nr. 2075/104/2011 aflat pe rolul Tribunalului Olt, Finanţatorul a transmis o cerere de plata a garanţiei asumate prin Scrisoarea de garantare nr. 382/17.06.2011, prin ordinul de plata nr. 1764/05.06.2013 ( depus la dosarul cauzei), achitând suma de 301.334,27 RON, aferenta Scrisorii de garantare nr. 382/17.06.2011.

Se precizează în acest sens, că pentru garantarea creditului acordat de către BRD - GSG SA debitoarei S.C. Z S.R.L. prin contractul de credit nr. 83/14.05.2009 cu modificările si completările ulterioare, SC X COM SRL, a constituit prin contractul de ipoteca autentificat sub nr. 2319/07.11.2011, o ipoteca de rang I asupra imobilului constând in teren intravilan in suprafaţa de 4998,96 mp. împreună cu construcţiile CI- depozit in suprafaţa construita de 98 mp situat in Slatina, str. Milcov, nr. 8, judeţul Olt, imobil înscris in CF nr. 50515 a localităţii Slatina, cu nr. cadastral 2454 iar prin cererea înregistrată sub nr. 23332/01.10.2013, creditoarea F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN a solicitat înscrierea creanţei sale in tabelului creanţelor SC X SRL, cu o creanţa pura si simpla garanta in suma de 301.334,27 lei reprezentând plata garanţiei constituita in favoarea BRD - GSG SA - Sucursala Slatina in temeiul Scrisorii de garantare nr. 382/17.06.2011 (depusa la dosarul cauzei), emisa in baza prevederilor Convenţiei pentru garanţii exprese, irevocabile si necondiţionate nr. 97/08.12.2008. aşa cum a fost modificata si completata ulterior, temeiul cererii de înscriere a creanţei reprezentându-l SUBROGAŢIA DE DREPT, în drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile BRD - GSG SA împotriva S.C. X S.R.L. ce izvorăsc din contractul de credit nr. 83/14.05.2009 cu modificările ulterioare încheiat între bancă si debitoare.

Prin plata garanţiei, se subrogă de drept (în limita plaţii efectuate) în drepturile, acţiunile, privilegiile sau garanţiile reale mobiliare si imobiliare ale BRD - GSG SA - Sucursala Slatina, împotriva S.C. X S.R.L. in calitatea sa de garant ipotecar al SC Z S.R.L, Lichidatorul  judiciar înscriind în mod eronat în Tabelul creanţelor, caracterul de creanţă chirografară în loc de creanţă garantată, în limitele plăţii garanţiei in suma de 301.334.27 lei (OP nr. 1764/05.06.2013 depus la dosarul cauzei) întrucât creditoarea F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN a dobândit, prin efectul legii, aceleaşi drepturi ca şi Banca, asupra creanţei şi accesoriilor sale ce izvorăsc din contractul de credit şi a contractelor de garantare accesorii acestuia.

 In  drept, au fost invocate dispoziţiile art. 73 alin 1 si alin 2 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile Noului Cod civil.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, a formulat de asemenea contestaţie  la Tabelul preliminar al creanţelor arătând că în mod nejustificat Lichidatorul  judiciar Fiscal Group IPURL a considerat tardiv formulată cererea de înscriere la masa credală şi nu a înscris în Tabel şi suma de 12.023 lei  precizând că s-a înscris iniţial la masa credală la suma de  56.552 lei conform titlului executoriu nr. 199/19.09.2013, sumă acceptată şi înscrisă în Tabelul creanţelor iar ulterior a comunicat Tribunalului Olt documente doveditoare referitoare şi la debitul de 12.023 lei reprezentând TVA şi impozitul pe profit, solicitând completarea tabelul creanţelor şi cu această sumă, aceasta rezultând din deciziile de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă nr. 16663/17.10.2013 respectiv obligaţii suplimentare în sumă de 633 lei şi 11.390 lei.

Precizează creditoarea că aceste decizii de impunere din oficiu reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, conform legii.

Lichidatorul  judiciar Fiscal Group IPURL a depus la dosar punct de vedere faţă de contestaţia FNGCIMM SA - IFM solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiate cu motivarea că nun pot fi primite criticile creditoarei  contestatoare întrucât subrogaţia constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din  urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit, din reglementările legale rezultând că situaţia acestei creditoare nu poate fi calificată ca o subrogaţie de drept, ea fiind cu totul o altă situaţie, arătându-se de asemenea că debitoarea în insolvenţă SC X COM SRL nu a fost beneficiarul vreunui împrumut bancar acordat de BRD GSG SA, aceasta fiind o terţă persoană juridică ce a garantat conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2319/07.11.2011, parte din creditul acordat de banca respectivă, creditoarea FNGCIMM SA – IFN nefiind semnatar al respectivului contract de ipotecă.

Faţă de contestaţia creditoarei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată cu motivarea că deciziile de impunere din oficiu pentru care s-a solicitat înscrierea creanţei suplimentare în sumă de 12.023 lei, au fost desfiinţate ulterior, aşa cum  rezultă din adresa nr. 27969/27.11.2013.

La data de 20.01.2014, creditoarea A.J.F.P. Olt a depus la dosar adresa nr., 1744/15.01.2014 prin care învederează faptul că a rămas fără obiect contestaţia formulată faţă de Tabelul credal al creanţelor întrucât deciziile prin care au fost stabilite obligaţiile suplimentare în cuantum de 633 lei şi respectiv 11390 lei au fost desfiinţate ca urmare a faptului că Lichidatorul  judiciar Fiscal Group IPURL a depus în data de 25.11.2013  declaraţiile/decontul de TVA aferente lunii în care au fost emise deciziile respective.

Analizând contestaţia formulată de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii SA- IFN (F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN), în raport de dispoziţiile legale, judecătorul sindic constată că aceasta este întemeiată.

Între această creditoare şi BRD GSG SA a intervenit convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 97/08.12.2008, modificată şi completată ulterior, având ca obiect garantarea finanţărilor individuale acordate de către Finanţator (Banca) beneficiarilor de finanţare (Întreprinderi mici şi mijlocii) în limita unui plafon de garantare aprobat şi conform acestei convenţii, prin scrisoarea de garantare nr. 382/17.06.2011 a acordat în favoarea băncii o garanţie financiară în limita sumei maxime de 301.334,27 lei reprezentând 10,6667% din Contractul de credit nr. 83/14.05.2009 încheiat între  Finanţator şi beneficiar SC Z SA şi întrucât această societate nu a restituit creditul iar faţă de ea a fost deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr. 2075/104/2011 pe rolul Tribunalului Olt, Finanţatorul a transmis o cerere de plată a garanţiei asumate prin Scrisoarea de garantare iar prin Ordinul de plată nr. 1764/05.06.2013 creditoarea contestatoare a achitat suma aferentă respectivei scrisori de garantare - 301.334,27 lei.

Pe de altă parte, se constată că pentru garantarea creditului acordat de BRD GSG SA către SC Z SRL prin contractul de credit 83/14.05.2009, debitoarea în insolvenţă SC X COM SRL a constituit o ipotecă de rang întâi asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafaţă de 4998,96 m.p. împreună cu construcţiile C1-depozit în suprafaţă de 98 m.p. situat în Slatina, str. Milcov nr. 8, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2319/07.11.2011.

În temeiul convenţiilor legale încheiate şi conform dispoz. art. 1670 Cod civil potrivit cărora „cauţionarul  care a plătit datoria intră în dreptul ce avea creditorul datornicului”, după plata sumei de 301.334,27 lei, de către creditoarea F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, aceasta se subrogă în toate drepturile pe care le are BRD GSG SA  asupra  debitoarei potrivit contractului de ipotecă aferent contractului de credit nr. 83/14.05.2009, inclusiv a garanţiilor constituite pentru creditorul respectiv, această creditoare (F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN) dobândind aceleaşi drepturi ca şi BRD GSG SA asupra creanţei şi accesoriilor sale ce izvorăsc din contractul de credit şi contractul de garantare a acestuia.

 În Tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC X COM SRL, creanţa creditoarei BRD GSG SA în cuantum de 3.028.437,45 lei a fost înscrisă în categoria creanţelor garantate, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006 în timp ce creanţa creditoarei F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN în cuantum de 301.334,27 lei a fost înscrisă în mod eronat în categoria creanţelor chirografare, deşi creditoarea solicitase înscrierea creanţei în categoria creanţelor garantate, arătând izvorul creanţei şi depunând documentele care dovedesc caracterul de creanţă garantată.

Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţelor persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.

În cauza de faţă se constată că SC X COM SRL are calitatea de terţ garant faţă de BRD GSG SA – beneficiară a garanţiilor reale constituite prin ipoteca asupra bunurilor acestei debitoare şi întrucât creditoarea F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN a achitat o parte a datoriilor debitoarei principale (SC Z SRL), s-a subrogat în drepturile băncii, atât cu privire la sumă cât şi cu privire la garanţiile constituite în vederea restituirii acestei sume, respectiv ipotecii constituite asupra bunurilor imobile.

Câtă vreme creanţa BRD GSG SA are caracterul unei creanţe garantate, caracter dat de contractul de ipotecă asupra bunurilor aparţinând  debitoarei SC X COM SRL şi creanţa F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN (care a achitat o parte din credit conform Scrisorii de garantare) are acelaşi caracter de creanţă garantată, neputând fi reţinute susţinerile Lichidatorul ui judiciar privind faptul că debitoarea SC X COM SRL nu a încheiat nici o convenţie cu F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, aceasta nefiind parte în contractul de ipotecă, obligaţiile debitoarei faţă de această creditoare izvorând din dispoziţiile legale anterior menţionate, privind subrogaţia.

Având în vedere considerentele la expuse, se va admite contestaţia creditoarei F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN şi se va dispune înscrierea creanţei de 301334,27 lei ca si creanţa garantată, urmând a se respinge contestaţia creditoarei AJFP Olt, ca rămasă fără obiec

Data publicarii pe portal:04.02.2014

Domenii speta