Recalculare pensie. Respectarea principiului contributivităţii în materia asigurărilor sociale. respingerea apelului incident declarat de intimatul reclamant ca lipsit de interes.

Potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Art.164 alin. (2) şi (3) din Legea nr.19/2000, (similar cu art.165 din Legea nr.263/2010), instituie o prezumţie că, pentru veniturile ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, spre deosebire de celelalte venituri care exced acestei noţiuni, în privinţa cărora trebuie a se face dovada că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, situaţie concretă, care trebuie verificată, de la caz fa caz, de către instanţele judecătoreşti.

Angajatorul a menţionat expres că nu au avut caracter permanent şi nu au intrat în baza de calcul a pensiei concediile medicale şi compensaţiile, astfel încât prima instanţă în mod corect a valorificat elementele componente ale venitului brut din adeverinţa în discuţie, cu excepţia celor două categorii de venituri.

Art.165 din Legea nr. 263/2010

Decizia  Cur?ii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006

Decizia Î.C.C.J. nr.5 din 20 septembrie 2010

Decizia Î.C.C.J. - RIL nr.19 din 17 octombrie 2011

Decizia Î.C.C.J. - RIL nr.19 din 10 decembrie 2012

Decizia Î.C.C.J. nr. 84 din 20.11.2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

Decizia Î.C.C.J. nr.6 din 11.02.2019 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 14 februarie 2019 sub nr. …/88/2019, contestatorul … a solicitat obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Tulcea la emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor brute din adeverinţa nr. ... din data de 09.11.2018 emisă de … S.A. Tulcea cu acordarea drepturilor începând cu data depunerii cererii de pensionare, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 562/16.04.2019, Tribunalul Tulcea a admis contestaţia formulată de contestatorul …, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a anulat decizia .../28.12.2018 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, ca netemeinică şi nelegală şi a fost obligată intimata să emită o decizie de stabilire a drepturilor de pensie ale contestatorului cu valorificarea veniturilor brute, conform adeverinţei nr. 4000/2400/4769/09.11.2018 emisă de S.C. „…” TULCEA S.A., cu excepţia indemnizaţiei de concediu medical de care a beneficiat contestatorul în lunile mai 1994, noiembrie 1994, aprilie 1995 şi a compensării conform HG nr. 542/1996 obţinută în lunile iulie 1996, septembrie 1996, octombrie 1996, noiembrie 1996, ianuarie 1997, aşa cum s-a menţionat în adresa nr. 4000/2400/1174/25.02.2019 emisă de acelaşi angajator, cu acordarea drepturilor începând cu data de 15.11.2018, precum şi la plata către contestator a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 15.11.2018 prin cererea înregistrată sub nr.33622, contestatorul a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă prin valorificarea şi a venitului brut din adeverinţa nr. .../09.11.2018 emisă de S.C. … S.A. Tulcea.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr..../28.12.2018, fără a valorifica veniturile cuprinse în adeverinţa nr. .../09.11.2018 emisă de S.C. … S.A Tulcea întrucât la determinarea punctajelor lunare pentru perioade anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, conform cu modul lor de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, precum şi sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Decizia sus-menţionată a fost contestată conform art. 149 din Legea nr. 263/2010, prin cererea nr. 1634/16.01.2019 şi trimisă Comisiei Centrale de Contestaţii prin adresa nr. 3631/29.01.2019, aceasta nefiind soluţionată până la momentul pronunţării prezentei hotărâri.

Potrivit adeverinţei nr. .../09.11.2018 emisă de S.C. … S.A. Tulcea rezultă că în perioada august 1980 - martie 2001, contestatorul a realizat o serie de venituri brute din salarii, pentru care compania a virat contribuţia de asigurări sociale, calculată la câştigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă, aspect ce s-a menţionat şi în adresa nr. .../25.02.2019.

Atât din adeverinţa nr. .../09.11.2018, cât şi din adresa nr. .../25.02.2019, rezultă că în lunile mai 1994, noiembrie 1994, aprilie 1995, contestatorul a beneficiat de concediu medical, iar în lunile iulie 1996, septembrie 1996, octombrie 1996, noiembrie 1996, ianuarie 1997, a beneficiat de compensări conform HG nr. 542/05.07.1996, venituri pentru care nu s-a achitat contribuţia de asigurări sociale conform legislaţiei în vigoare.

Iniţial, Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuţiei de asigurări sociale era datorată de angajatori şi se calcula prin raportare la venitul brut realizat.

Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.”

Totodată, potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care au desfăşurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care angajatorii plătiseră contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuţia tarifară.

Obligaţia plăţii unei contribuţii de asigurări sociale a salariaţilor în funcţie de câştigul salarial brut al acestora a fost menţinută şi prin dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 49/1992 privind modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, prin care au fost modificate o serie de prevederi din Decretul nr. 389/1972 şi conform cărora "Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat.

Ulterior, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 şi art. 2 lit. c şi d din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: „e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite”.

Acest principiu al contributivităţii care a guvernat organizarea şi funcţionarea sistemului de pensii şi în perioada 1966-2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă,  a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Legii nr. 19/2000 care stipulează prin art. 78 alin. 1 că  „numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice”.

La data de 10 decembrie 2012 ÎCCJ a pronunţat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.”

Instanţa supremă a reţinut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivităţii impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţă, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

În aceste condiţii, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.

În concluzie, instanţa a reţinut că, în speţă, ceea ce interesează este faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraţilor dreptul să primească o contraprestaţie corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părţi.

În acelaşi timp, s-a apreciat că trebuie acordată prevalenţă dispoziţiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluţia contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecinţa că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legea nr. 19/2000, în condiţiile în care baza de calcul pentru plata contribuţiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Practica Curţii Supreme a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept şi ar echivala cu o expropriere.

În continuare au fost invocate hotărâri CEDO.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa, în temeiul art. 153 lit. g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, a admis contestaţia.

Drept consecinţă, a fost anulată decizia .../28.12.2018 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, ca netemeinică şi nelegală şi a fost obligată intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea să emită o decizie de stabilire a drepturilor de pensie ale contestatorului cu valorificarea veniturilor brute, conform adeverinţei nr. .../09.11.2018 emisă de S.C. „…” TULCEA S.A., cu excepţia indemnizaţiei de concediu medical de care a beneficiat contestatorul în lunile mai 1994, noiembrie 1994, aprilie 1995 şi a compensării conform HG nr. 542/1996 obţinută în lunile iulie 1996, septembrie 1996, octombrie 1996, noiembrie 1996, ianuarie 1997, aşa cum s-a menţionat în adresa nr. .../25.02.2019 emisă de acelaşi angajator, cu acordarea drepturilor începând cu data de 15.11.2018.

Având în vedere că partea a efectuat cheltuieli în cauză şi pentru că cererea sa a fost admisă, instanţa a obligat intimata la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, invocând următoarele:

Venitul brut realizat din adeverinţa nr. .../09.11.2018 emisă de SC … SA Tulcea nu s-a valorificat, deoarece s-au avut în vedere dispoziţiile art. 165 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.

Art. 127 alin.(1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 prevede că: „Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.”

 Adeverinţa intimatului reclamant nu conţine suficiente date care să îi permită aplicarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2012, care impune şi condiţia pentru ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiei, acestea să fi fost incluse în baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare.

Adeverinţa în cauză cuprinde doar cuantumul veniturilor brute realizate de contestator, din care fac parte doar venitul pentru ore suplimentare şi venitul pentru muncă în acord, dar despre veniturile care au făcut parte din baza de calcul nu se face vorbire. Însă adeverinţa nu individualizează distinct sporurile permanente, procentul sau suma acordată, perioada de timp în care partea a primit sporul, temeiul de drept ce a stat la baza acordării şi nici sumele primite cu alt titlu (sporuri nepermanente, prime, compensaţii), aşa cum prevede art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, şi cum ar fi fost necesar pentru a permite instanţei verificările necesare aplicării deciziei nr. 19/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru ca instanţa să facă aplicarea corectă a deciziei mai sus amintite angajatorul trebuie să îşi asume că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale pentru veniturile din adeverinţă, or acesta precizează generic.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat de la fond, în temeiul art.451 din C.pr.civ. solicită diminuarea acestora, întrucât sunt disproporţionate în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat. Faţă de eventualele cheltuieli din apel, se solicită, de asemenea, diminuarea în situaţia în care se apreciază de către instanţă că sunt disproporţionate în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

Pentru motivele prezentate, apelanta pârâtă solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi pe fond respingerea pretenţiilor intimatului reclamant.

Reclamantul … a formulat apel incident, depus odată cu întâmpinarea, în conformitate cu art.472 C.pr.civ., arătând următoarele:

 Instanţa de fond nu a verificat care sunt veniturile care compun venitul brut, deoarece potrivit deciziilor nr. 6/2019 nr.19/2011 ale Î.C.C.J. una din condiţiile pentru valorificarea veniturilor brute este că aceste venituri să fi făcut parte din fondul de pensii şi să se fi plătit CAS pentru acestea. Însă, instanţa de fond a verificat doar a doua condiţie a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile brute.

În temeiul art. 472 alin.2 C.pr.civ, solicită admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligării intimatei pârâte să valorifice veniturile brute din adeverinţa emisă de SC … Tulcea SA, mai puţin veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei – prime, premii, compensări.

De asemenea, solicită obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În probaţiune în apel s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind solicitate lămuriri cu privire la componenţa veniturilor atestate prin adeverinţa nr. …/…/…/09.11.2018.

La termenul din 28.10.2019 instanţa de apel a pus în discu?ia părţilor interesul formulării apelului incident de către pârâtul căruia i s-a admis acţiunea în totalitate la fondul cauzei.

Asupra excepţiei lipsei de interes a apelului incident:

Reţinând că potrivit art. 248 alin. 1 C. proc.civ. instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Curtea va analiza cu preeminenţă chestiunea interesului reclamantului în declararea apelului incident.

Potrivit art. 472 alin.1 C.pr.civ. ,,intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe”.

În cauză, intimatul reclamant, căruia instanţa de fond i-a admis în totalitate cererea de chemare în judecată, a solicitat prin apelul incident, admiterea în parte a acţiunii sale, în sensul de a valorifica, în stabilirea drepturilor sale de pensie, veniturile brute din adeverinţa depusă, mai puţin veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei – prime, premii, compensări.

Interesul, cerin?a esen?ială pentru existenta dreptului la ac?iune, presupune ca partea care formulează acţiunea sa justifice punerea in mi?care a procedurii judiciare in scopul ob?inerii unui folos practic pentru ea. Cum în cauză cererea reclamantului a fost admisă în totalitate, ceea ce semnifică faptul că pârâtul a primit o soluţie favorabilă în proces, acesta nu justifică niciun interes în formularea unui apel în sensul diminuării drepturilor sale stabilite prin hotărârea fondului, în acord cu limitele investirii instanţei.

De asemenea instanţa nu poate reţine precizările apelantul reclamant în sensul că apelul incident reprezintă un apel împotriva considerentelor, dat fiind că prin această cerere s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, nicidecum menţinerea soluţiei şi înlocuirea considerentelor, astfel cum dispune art.461 alin. 2 C.proc.civ. pentru această ultimă ipoteză.

În consecinţă, Curtea va respinge apelul incident ca lipsit de interes.

Analizând apelul declarat în cauză de către apelanta pârâtă, potrivit art.476-482 C.proc.civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Sub aspectul aplicării legii la cazul dedus judecăţii, Curtea va reţine cu caracter prealabil câteva consideraţii care redau evoluţia jurisprudenţială la nivelul instanţei supreme şi a celei de contencios constituţional în ceea ce priveşte principiul contributivităţii în materia asigurărilor sociale, care vor fundamenta în drept prezenta decizie.

Un prim pas în prioritizarea principiului contributivităţii l-a făcut Curtea Constituţională care, prin Decizia nr.736 din 24 octombrie 2006, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

In cadrul considerentelor, s-a statuat că în menţiunea criticată pentru neconstituţionalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislaţiei anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziţii nu modifică, cu efect retroactiv, legislaţia anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale deviat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti.

Următorul act relevant în materie este Decizia Î.C.C.J. nr.5 din 20 septembrie 2010, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat s-a stabilit că sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.

În cadrul considerentelor acestei decizii s-a constatat că veniturile realizate  din munca prestată peste programul normal de lucru, sunt venituri cu caracter tarifar care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă, având în vedere că pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuţia la asigurările sociale de stat, deoarece Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurări sociale de stat prevedea această sarcină asupra câştigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincţie. Or, potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în  interesul legii, a pronunţat ulterior Decizia nr.19 din 17 octombrie 2011, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art.164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că formele de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Înalta Curte a arătat că, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi.

Ca atare s-a concluzionat că, în condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariate suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariate suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi, în prezent pensionaţi, şi sa fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a pronunţat Decizia nr.19 din 10 decembrie 2012, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de  urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Instanţa supremă a apreciat că neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor.

S-a statuat că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salariată pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat - a se observa antepenultimul alineat al considerentelor acestei decizii.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie obligatorie, potrivit art.517 alin.4 C.pr.civ. (art. 330/7 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă), a dat prevalenţă principiului contributivităţii care implică luarea în considerare a veniturilor pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, deci care fac parte din baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

Rezulta astfel, din conţinutul acestei decizii, că art.164 alin. (2) şi (3) din Legea nr.19/2000, (similar cu art.165 din Legea nr.263/2010), instituie o prezumţie că, pentru veniturile ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, spre deosebire de celelalte venituri care exced acestei noţiuni, în privinţa cărora trebuie a se face dovada că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, situaţie concretă, care trebuie verificată, de la caz fa caz, de către instanţele judecătoreşti.

În acelaşi registru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art.165 din Legea nr.263/2010 raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi ale Deciziilor nr.19 din 17 octombrie 2011 şi nr.19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

S-a impus, aşadar, concluzia că problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale invocate în sesizare nu este recentă, existând trei decizii ale instanţei supreme, pronunţate în cadrul mecanismului recursului în interesul legii, menţionate chiar de către instanţa de trimitere, decizii prin care mai multe chestiuni de drept punctuale (...) au fost dezlegate în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale anterioare, cu conţinut similar - deciziile nr.5 din 20 septembrie 2010, nr.19 din 17 octombrie 2011 şi nr.19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

La punctul 82 din considerentele acestei decizii s-a arătat în mod expres că, raţiunile care au stat la baza interpretării dispoziţiilor art.166 alin. (1) - (3) din Legea nr. 19/2000, prin deciziile instanţei supreme evocate chiar de instanţa de trimitere, se transpun egal în interpretarea dispoziţiilor art.165 alin. (1) - (3) din Legea nr. 263/2010, care fac obiectul acestei sesizări.

Din aceste considerente, nu se poate aprecia că prin Decizia nr.6 din 11 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 referitoare la noţiunea de "salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă”, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare, se exprimă o altă opinie, care ar face inaplicabile deciziile anterioare.

Acestea fiind statuate, în raport de aspectele faptice ale speţei, Curtea reţine că prin adresa emisă de SC … SA sub nr. …/…/54/07.01.2020  la solicitarea instanţei de apel, se menţionează în mod defalcat care sunt elementele componente ale veniturilor salariale, care au fost indicate ca valoare totală brută în adeverinţa nr. …/…/…/09.11.2018 astfel: acord global, spor de noapte, indemnizaţii concedii de odihnă, retribuţii majorate, garanţii, diferenţe, prime, compensaţii, obligaţii, indemnizaţii concedii medicale.

Potrivit aceleiaşi adrese sporurile menţionate au avut caracter permanent.

Sub acest aspect, trebuie reţinut că angajatorul a menţionat expres că nu au avut caracter permanent şi nu au intrat în baza de calcul a pensiei concediile medicale şi compensaţiile, astfel încât prima instanţă în mod corect a valorificat elementele componente ale venitului brut din adeverinţa în discuţie, cu excepţia celor două categorii de venituri.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la reducerea cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, Curtea constată că onorariul de avocat acordat de prima instanţă este în valoare de 800 lei, valoare care nu apare vădit dispropor?ionată în raport de obiectul litigiului.

A?a cum a statuat pe aspectul cheltuielilor de judecată Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurispruden?ă (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României), se poate afirma că ?i în dreptul intern partea care a câ?tigat procesul nu va putea ob?ine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea , necesitatea ?i caracterul lor rezonabil. A?adar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar ?i rezonabil au fost plătite de partea care a câ?tigat procesul în timpul ?i în legătură cu acel litigiu.

Având în vedere dovezile aduse de intimată privind munca depusă de reprezentantul său (consultaţii juridice, formulare acţiune, reprezentare la termenul de judecată) ?i valoarea onorariului încasat, a?a cum rezultă din înscrisurile depuse, Curtea apreciază că nu se impune diminuarea onorariului de avocat.

În acelaşi sens are în vedere că prin Protocolul încheiat între MJ şi UNBR la data de 14.02.2019 privind onorariile cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară/ reprezentare în cadrul sistemului de ajutor public judiciar s-a stabilit că valoarea onorariului de avocat în cadrul cererilor în materia asigurări sociale este de 940 lei.

Pentru considerentele expuse în precedent, în temeiul art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, constatând că sentinţa apelată este temeinică şi nelegală, Curtea urmează a respinge apelul formulat de pârâtă împotriva acesteia.

Având în vedere dispoziţiile art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge cererea formulată de către apelantul reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că apelul incident declarat de acesta a fost respins, iar în lipsa altor menţiuni nu se poate reţine ce sume au fost destinate apărărilor din cadrul apelului principal.

Domenii speta

Spete similare