Săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, Contestaţie penală. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile. Înlăturarea neregularității constatate.

Se constată că, după opt luni de arestare preventivă, ţinând seama de stadiul procesual şi conduita procesuală a inculpaților, nu mai sunt motive relevante şi suficiente pentru a justifica privarea de libertate, în modalitatea arestării preventive.

Curtea, din oficiu, constată o neregularitate a încheierii contestate, din perspectiva omisiunii stabilirii duratei pentru care a fost luată măsura arestului la domiciliu.

Prima instanță a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, dar nu a stabilit durata arestării preventive, contrar dispozițiilor art. 222 alin. 12 Cod procedură penală, care obligă la stabilirea duratei arestului la domiciliu, de până la 30 zile, ceea ce induce aprecierea că măsura a fost dispusă pentru o perioadă nelimitată în timp, fără a se putea stabili voința primei instanțe privind durata maximă pentru a dorit să dispusă, inițial, arestul la domiciliu.

Art. 222 alin. 12 Cod procedură penală

Decizia Curții Constituționale nr. 361/2015

Art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 24/2015

Prin încheierea de ședință din data de 22.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a8 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 242 alin. 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul M.

Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. prin încheierea nr. 63 din data de 02.07.2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța în dosarul nr. .../118/2020, cu măsura arestului la domiciliu.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţii:

- să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în domiciliat în municipiul București, ..., fără permisiunea instanței de judecată;

- să se prezinte în fața instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu ceilalți inculpați și cu martorii nominalizați în rechizitoriu.

În temeiul art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, stabilește organ desemnat cu supravegherea Poliția municipiului București.

În temeiul art. 221 alin. 11 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză și plasarea sa în arest la domiciliu.

În temeiul art. 242 alin. 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul D.

Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul D. prin încheierea nr. 63 din data de 02.07.2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța în dosarul nr. .../118/2020, cu măsura arestului la domiciliu.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţii:

- să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în domiciliat în municipiul București, ..., fără permisiunea instanței de judecată;

- să se prezinte în fața instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu ceilalți inculpați și cu martorii nominalizați în rechizitoriu.

În temeiul art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, stabilește organ desemnat cu supravegherea Poliția municipiului București.

În temeiul art. 221 alin. 11 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză și plasarea sa în arest la domiciliu.

În temeiul art. 242 alin. 2 raportat la art. 208 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul T.

Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul T. prin încheierea nr. 63 din data de 02.07.2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța în dosarul nr. …/118/2020, cu măsura arestului la domiciliu.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţii:

- să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în domiciliat în municipiul București, ..., fără permisiunea instanței de judecată;

- să se prezinte în fața instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu ceilalți inculpați și cu martorii nominalizați în rechizitoriu.

În temeiul art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, stabilește organ desemnat cu supravegherea Poliția municipiului București.

În temeiul art. 221 alin. 11 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză și plasarea sa în arest la domiciliu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că după momentul arestării preventive nu au fost administrate alte mijloace de probă care să modifice în mod semnificativ situația inculpaților, astfel încât instanța constată că nu au apărut temeiuri care să determine modificarea analizei realizate de către judecătorul de drepturi și libertăți cu privire la existența suspiciunii rezonabile.

De asemenea, prezenta verificare este efectuată înainte de împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 208 alin. 4 Cod procedură penală – care s-ar fi împlinit în data de 06.03.2020.

Nu în ultimul rând, instanța constată că arestul preventiv nu a depășit jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile care fac obiectul sesizării, astfel cum prevede art. 239 alin. 1 Cod procedură penală.

În analiza temeiniciei măsurii, instanța reține că, în prezenta procedură, verificarea privește următoarele aspecte: dacă se mențin temeiurile care au justificat luarea măsurii preventive; dacă au apărut temeiuri noi care să justifice luarea măsurii preventive; dacă există motive de nelegalitate a măsurii preventive.

Ultimele două împrejurări enunțate nu sunt incidente în cauză, situația avută în vedere la luarea măsurii preventive, dar și la ultima verificare a acesteia nefiind modificată în mod substanțial nici în favoarea, nici în defavoarea inculpaților. Prin urmare, trebuie verificat dacă, la acest moment, măsura preventivă este în continuare necesară pentru asigurarea scopurilor în vederea căreia a fost constituită și proporțională cu acuzațiile aduse inculpaților.

Din această perspectivă, instanța constată că luarea măsurii preventive s-a realizat în considerarea periculozității faptelor de care inculpații sunt acuzați și a necesității garantării bunei desfășurări a procesului penal.

Astfel cum prevede art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive se dispune dacă infracțiunile de care inculpații sunt acuzați se circumscriu faptelor enumerate de textul de lege, iar, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și mediului din care provin persoanele acuzate, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privind persoana lor, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În cauză, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri, expres prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, ca justificând luarea măsurii preventive. Totodată, sintagma pericol pentru ordinea publică desemnează o stare ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpaților, normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice. Astfel, pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptelor (ca element constitutiv al infracțiunii), însă gravitatea faptelor este avută în vedere la conturarea pericolului concret pe care faptele cercetate îl prezintă pentru ordinea publică.

În continuare, instanța apreciază că pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților s-a estompat, aceștia aflându-se sub puterea măsurii preventive de o perioadă mare de timp, intervenția promptă a forței statului fiind natură a crea un sentiment de securitate în societate.

În ceea ce privește circumstanțele personale, acestea sunt parțial favorabile inculpaților, în sensul că sunt integrați social, au avut locuri de muncă anterior arestării și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Mai mult decât atât, din perspectiva bunei administrări a procesului penal, instanța reține că cercetarea judecătorească s-a realizat în procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, inculpații recunoscând acuzațiile, astfel încât buna desfășurare a judecății în cauză nu impune în mod obligatoriu menținerea celei mai dure măsuri preventive.

Totodată, instanța constată că factorul timp este un element esențial pentru verificarea legalității măsurii preventive, aspect dedus și din art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impune verificarea rezonabilității arestării preventive în funcție de durata măsurii, stabilind, în jurisprudența sa, că aceasta nu poate fi verificată în abstract, ci în funcție de trăsăturile specifice fiecărui caz.

În cauza dedusă prezentei judecăți, durata detenției este de aproximativ 8 luni, ceea ce reprezintă o durată îndelungată pentru o măsură preventivă, timp în care inculpații au fost extrași din societate.

Verificând necesitatea și proporționalitatea măsurii preventive, instanța apreciază că, la acest moment procesual, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și a bunei desfășurări a procesului penal poate fi realizată și printr-o măsură privativă de libertate, însă mai puțin severă, cum este arestul la domiciliu, aceasta păstrând și o proporție echitabilă între restricțiile impuse inculpaților și gravitatea acuzațiilor aduse.

Împotriva încheierii de ședință din data de 22.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a8 a declarat contestație Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul  Teritorial Constanţa, care a criticat soluția de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu, solicitând menținerea arestării preventive pentru inculpați, în raport cu gravitatea faptelor, durata activității infracționale și rezonanța socială negativă a faptelor.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, prin prisma criticilor formulate de contestator şi din oficiu, curtea constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța nr. 295/D/P/2020 din data de 21.08.2020 inculpații M., D. și T. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 numai în ceea ce îl privește pe inculpatul M.

În sarcina inculpatului M. că:

- în data de 06.06.2020, a procurat în scopul vânzării cocaină pe care împreună cu inculpatul T. a amestecat-o cu cofeină, iar apoi a vândut colaboratoarei [...] cantitatea de 1,90 grame; la aceeași dată a procurat de la inculpatul T. 50 de comprimate ce conțin MDMA din care a vândut 10 comprimate aceleiași investigatoare sub acoperire; a intermediat vânzarea a 3,92 grame cannabis între inculpatul T. și aceeași colaboratoare;

- în data de 29.06.2020 a cumpărat în scopul revânzării de la inculpatul D. 10 comprimate cu logo-ul Louis Vuitton care conțineau MDMA și Amfetamină, pe care le-a vândut în aceeași zi investigatorului și colaboratorilor;

- în data de 02.07.2020 a deținut, fără drept, 4 grame de cannabis în scopul consumului propriu.

În sarcina inculpatului D. că:

- în data de 12.06.2020 a deținut în scopul vânzării 19,8 grame cannabis pe care la aceeași dată a vândut-o colaboratoarei sub acoperire [...];

- în data de 29.06.2020 a deținut și vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorilor 19,9 grame cannabis și 1,6 grame cocaină, oferind spre vânzare și 10 comprimate cu logo-ul Louis Vuitton care conțineau MDMA și Amfetamină;

- în data de 01.07.2020 a vândut colaboratoarei [...] 40 de comprimate cu logo-ul Louis Vuitton care conțineau MDMA și Amfetamină precum și o doză de cocaină în amestec cu cofeină, de 0,78 grame și a deținut în scopul vânzării 26 comprimate care conțin MDMA și Amfetamină, 12,7 grame cristale translucide care conțin MDMA, 29,90 grame cannabis, un cântar electronic pe care s-a pus în evidență THC, 17,77 grame Rezină de cannabis, 248,83 grame cannabis, 0,22 grame cannabis, 1,83 cristale translucide care conțin MDMA, 399,10 grame cannabis, 0,98 grame cannabis, descoperite la percheziția domiciliară.

În sarcina inculpatului T. că:

- în data de 06.06.2020 a deținut în scopul vânzării 50 de comprimate conținând ca substanță activă MDMA, pe care le-a vândut inculpatului M. și 3,92 grame cannabis pe care a vândut-o colaboratoarei [...]; împreună cu inculpatul M. a amestecat o cantitate necunoscută de cocaină și cofeină, din care inculpatul M. a vândut colaboratoarei 1,90 grame;

- în data de 01.07.2020 a deținut, în scopul vânzării, 11 comprimate care conțin MDMA, 17,3 grame cannabis, 66,4 grame semințe de cannabis, un grinder din material plastic pe care s-a pus în evidență THC, un cântar digital pe care s-au pus în evidență urme de THC.

Acuzaţia penală este fundamentată pe declaraţiile martorului denunţător [...], ale suspecţilor/inculpaţilor şi ale martorei ...,  procesele-verbale de investigaţii, cele descriind activitatea investigatorului sub acoperire şi declaraţiile colaboratorului cu identitate protejată [...], de efectuare a cumpărărilor autorizate, de redare a activităţilor desfăşurate ambiental, de perchiziţii domiciliare şi informatice, de consemnare a comunicărilor interceptate ale inculpaţilor. Toate aceste mijloacele de probă anterior enumerate conturează suspiciunea rezonabilă că inculpaţii este posibil să fi comis infracţiunile de care sunt acuzaţi, aspect care nici nu a fost contestat în prezenta procedură judiciară, inculpaţii susţinând că urmează a recunoaşte săvârşirea faptelor în faza de judecată.

Se constată că inculpaţii D., T. și M. au fost arestaţi preventiv la data de 02.07.2020, în baza încheierii nr. 63/02.07.2020 a Tribunalului Constanţa.

Dispoziţiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală permit înlocuirea unei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

Pentru a verifica în ce măsură se mai impune privarea de libertate a inculpaţilor este necesar a se analiza proporţionalitatea acestei măsuri şi existenţa unui interes procesul, prin raportare la dispoziţiile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală în care este menţionat scopul măsurilor preventive.

Curtea constată că inculpaţii  au fost arestaţi la data de 02.07.2020, astfel că măsura preventivă  a arestării preventive are o durată totală de aproximativ 8 luni. Se observă  că de la momentul luării arestării preventive situaţia procesuală a suferit modificări, în sensul că urmărirea penală a fost finalizată, din perspectiva acuzării au fost clarificate acuzaţiile penale aduse inculpaţilor şi au fost administrate mijloacele de probă apreciate ca necesare pentru aflarea adevărului, a fost finalizată procedura camerei preliminare și a început judecata cauzei, iar inculpații au solicitat să fie judecați în procedura prev. de art. 375 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, cerere admisă de prima instanță, urmând a se mai administra doar proba cu înscrisuri.

În acest context procesual trebuie examinat în ce măsură dezideratul asigurării prezenţei în faţa organelor judiciare şi gravitatea faptelor mai sunt suficiente pentru a continua privarea de libertate a inculpaţilor, în modalitatea arestării preventive, şi după aproximativ 8 luni.

Curtea reţine că potrivit jurisprudenţei CEDO libertatea persoanei este regula, excepţia de la această regulă constituind-o privarea de libertate (cauza Wemhoff c. Germaniei), ce reprezintă o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie, autorităţile naţionale având obligaţia de a se asigura că, în fiecare cauză, detenţia la care este supus un acuzat nu depăşeşte o durată rezonabilă.

Conform jurisprudenţei CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenţie nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenţiei unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcţie de trăsăturile specifice ale acestuia. Menţinerea stării de detenţie preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W. v. Elveţia din 26 ianuarie 1993). Art. 5 paragraful  3 din Convenţie impune cerinţa ca orice perioadă de arestare preventivă, oricât de scurtă, să fie motivată în mod convingător de autorităţi (cauzele Shishkov împotriva Bulgariei, Belchev împotriva Bulgariei, şi Sarban împotriva Moldovei). Acelaşi text impune instanţelor naţionale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea menţinerii unei măsuri de arestare preventivă, să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislaţia naţională (cauza Jabłoński împotriva Poloniei ).

Este în primul rând datoria autorităţilor judiciare naţionale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenţia preventivă nu depăşeşte o perioadă rezonabilă. În acest scop şi având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumţiei de nevinovăţie, autorităţile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru şi împotriva existenţei unei necesităţi de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertăţii individuale şi care să constituie considerente pentru hotărârea autorităţilor de a respinge cererea de punere în libertate.

Trebuie menţionate şi constatările jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia arestării preventive, cu relevanţă în cauza concretă ce face obiectul prezentei cereri:

- nu se poate supune unei evaluări abstracte caracterul rezonabil al unei detenţii, fiind de datoria instanţelor judecătoreşti să justifice în mod concret, pe baza faptelor, motivele pentru care publicul ar fi efectiv ameninţat în cazul în care acuzatul ar fi cercetat în stare de libertate  (Patsouria c. Greciei din 6 noiembrie 2007);

- privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa c. Poloniei);

- pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev c. Moldovei, din 4 octombrie 2005; Calmanovici c. României); la fel este si cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 în aceste circumstanţe  excepţionale  şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Calmanovici c. României ),

- prin aceea că nu au prezentat fapte concrete în ceea ce priveşte riscurile antrenate în caz de punere în libertate a acuzatului şi prin faptul că nu au ţinut cont de măsurile alternative, precum şi prin faptul că au ales să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise şi să nu analizeze individual situaţia reclamantului, autorităţile nu au oferit motive "relevante şi suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l menţine în arest preventiv (Calmanovici c.României).

În aceste condiţii, este necesar a analiza în ce măsură posibilitatea adoptării uneia dintre măsurile preventive alternative prevăzute de dispoziţiile procedurale asigură atingerea scopului măsurilor preventive, conform art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, luând în considerare şi garanţiile pe care inculpaţii le oferă că se vor prezenta la chemările organelor judiciare.

Inculpații sunt acuzați de săvârşirea unor infracțiuni grave, au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt acuzați, astfel că nu se va mai desfăşura cercetarea judecătorească.

Infracţiunile imputate inculpaților M., D. și T., prin natura şi specificul lor prezintă un grad de pericol social ridicat, dar acest pericol social al faptelor nu mai poate constitui unic argument pentru arestarea preventivă a inculpaților pentru o durată mare de timp, mai ales în condiţiile unei conduite procesuale corecte, sincere din partea sa. Totodată, trebuie menţionat că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, sunt integrați familial și aveau ocupații anterior arestării preventive, astfel că nu se poate susține un risc infracţional generat de conduitele lor anterioare.

Drept urmare, curtea constată că, după opt luni de arestare preventivă, ţinând seama de stadiul procesual şi conduita procesuală a inculpaților,  nu mai sunt motive relevante şi suficiente pentru a justifica privarea de libertate, în modalitatea arestării preventive.

Astfel, împrejurările concrete ale cauzei şi conduita procesuală a inculpaților determine curtea să aprecieze că o măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, cum întemeiat a considerat și prima instanță.

Asigurarea prezenţei inculpaților în faţa instanţei, în condițiile în care nu se va desfășura o cercetare judecătorească propriu - zisă, precum și înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică se pot realiza şi prin luarea în considerare a unei măsuri preventive privative de libertate alternative, cum este arestul la domiciliu, care prin obligaţiile ataşate restrânge semnificativ posibilităţile inculpaților de a influenţa negativ desfăşurarea procesului penal şi riscul de a nu se prezenta în faţa instanţei ori de a relua activitatea infracțională.

În consecință, nu este întemeiată critica procurorului privind greșita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Curtea, din oficiu, constată o neregularitate a încheierii contestate, din perspectiva omisiunii stabilirii duratei pentru care a fost luată măsura arestului la domiciliu.

Cu privire la durata arestului la domiciliu, curtea constată că aceasta este reglementată în cuprinsul art. 222 Cod procedură penală, iar cu referire la durata pentru care poate fi dispusă măsura arestului al domiciliu în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, aceasta este stabilită în aliniatul 12 al art. 222 Cod procedură penală.

Astfel, potrivit art. 222 alin. 12 Cod procedură penală, ”în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător”.

Această din urmă dispoziție a fost introdusă prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 24/2015, urmare Deciziei nr. 361/2015 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri. Curtea a constatat că o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii, afectând substanţa drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora.

Astfel, urmare acestei decizii, art. 222 Cod procedură penală a fost modificat, fiind stabilită durata pentru care poate fi luată măsura arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, respectiv cel mult 30 zile.

Prima instanță a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, dar nu a stabilit durata arestării preventive, contrar dispozițiilor art. 222 alin. 12 Cod procedură penală, care obligă la stabilirea duratei arestului la domiciliu, de până la 30 zile, ceea ce induce aprecierea că măsura a fost dispusă pentru o perioadă nelimitată în timp, fără a se putea stabili voința primei instanțe privind durata maximă pentru a dorit să dispusă, inițial, arestul la domiciliu.

Ținând seama de dispozițiile art. 222 alin. 12 Cod procedură penală, având în vedere considerentele Deciziei nr. 361/2015 a Curții Constituționale, este obligatoriu ca la dispunerea măsurii arestului la domiciliu să se stabilească durata acestei măsuri preventive privative de libertate, care aduse o restrângere semnificativă a libertății persoanei, indiferent că măsura arestului al domiciliu este dispusă în mod direct, în condițiile art. 220 Cod procedură penală, fără ca anterior inculpatul să fi fost sub efectul unei alte măsuri preventive, sau în condițiile art. 242 alin.2,3 Cod procedură penală, când arestul la domiciliu este dispus prin efectul înlocuirii unei alte măsuri preventive.

În consecință, indiferent că arestul la domiciliu este luat în mod direct,  nemijlocit sau este dispus în mod derivat, prin efectul înlocuirii unei alte măsuri preventive mai grele sau mai ușoare, sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. 12 Cod procedură penală care obligă judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată să stabilească durata inițială a arestului la domiciliu, care nu poate depăși 30 zile.

Astfel, se va înlătura neregularitatea constatată și se va stabili durata de 30 zile a arestului la domiciliu, de la data de 02.03.2021 la data de 31.03.2021 inclusiv, pentru toți cei trei inculpați, sub acest aspect luat în considerare din oficiu urmând a fi admisă contestația.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite contestaţia formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva încheierii de ședință din data de 22.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2020/a8.

Se va desfiinţa în parte încheierea penală contestată şi, rejudecând, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală și art. 222 alin. 12 Cod procedură penală, se va înlocui măsura arestării preventive luată față de inculpații M., D. și T. prin încheierea nr. 63/02.07.2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța în dosarul nr. .../118/2020 cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, de la data de 02.03.2021 la data de 31.03.2021 inclusiv.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate, în măsura în care nu contravin prezentei încheieri.

Domenii speta

Spete similare