Scutire de la plata tva. Cheltuieli efectuate pentru edificarea unei construcții pe terenul proprietatea altei persoane. Lipsa dovedirii realității efectuării unor cheltuieli.

I. Cheltuielile efectuate cu edificarea construcției pe terenul proprietatea unei persoane fizice, construcție care a intrat în proprietatea persoanei fizice, nu pot fi reținute ca fiind cheltuieli deductibile, chiar dacă societatea și-ar desfășura activitatea în respectivul imobil edificat. Aceste cheltuieli nu pot fi considerate cheltuieli realizate propriu-zis în scopul realizării de venituri impozabile, în sensul dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Codul fiscal, iar conform prevederilor alineatelor următoare, acest tip de cheltuială nu este considerată deductibilă sau limitat deductibilă. Din contră, conform dispozițiilor art. 21 alin. 3 lit. m din Codul fiscal sunt considerate limitat deductibile cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal. Deci Codul fiscal recunoaște deductibilitatea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui imobil utilizat în activitatea comercială de o societate comercială, însă nu și cheltuielile de edificare a unui sediu care nu devine proprietatea societății comerciale, nu este înregistrat ca activ în evidența contabilă.

II. Potrivit art. 10 alin. 1 lit. c din Ordinul nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de TVA pentru operațiunile prevăzute de art. 143 alin. 1 lit. a-i, art. 143 alin. 2 și art. 1441 din Codul fiscal, scutirea se justifică, pe lângă factură și CMR, și cu orice alte documente cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare etc.

Aceste dispoziții nu sunt contrare dreptului comunitar și jurisprudenței evocate de recurentă, iar organul fiscal are posibilitatea verificării realității operațiunilor comerciale în limite rezonabile. Or, impunerea prezentării unor documente legate de transportul efectiv al bunurilor, în condițiile în care autovehiculele menționate în CMR apăreau din documente de transport ca fiind prezente pe alte rute decât cele menționate în CMR - urile aferente invoice-urilor în discuție, nu reprezintă o sarcină disproporționată.

Art. 21 alin. 3 lit. m din Codul fiscal

Art. 10 alin. 1 lit. c din Ordinul nr. 2222/2006

Art. 143 alin. 1 lit. a-i, alin. 2 și art. 1441 din Codul fiscal

Reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâţii Direcția Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 750/25.10.2016 privind reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei înregistrate la D.G.R.F.P. Galaţi sub nr. 32945/23.08.2016, precum şi a actelor administrativ-fiscale emise în legătură cu activitatea de inspecţie fiscală nr. F-CT 1648 / 18.11.2011 dintre care: (i) Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentar stabilite în urma inspecţiei fiscale; (ii) Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. 25/18.11.2011; (iii) Raportul de inspecţie fiscala nr. 11381/21.11.2011.

Prin Sentinţa civilă nr.978/10.06.2019 Tribunalul Constanţa a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 978/10.06.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa a declarat recurs reclamanta [...] - prin lichidator judiciar [...], criticând-o ca fiind nelegală, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin.1 pct.6 şi pct.8 C.pr.civ.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat ca motive de recurs prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta nu este incident în cauză întrucât prima instanță a motivat corespunzător soluția de respingere a acțiunii. Astfel, Curtea reține că tribunalul a analizat toate cele trei aspecte de nelegalitate invocate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, pe care de altfel aceasta le-a reluat și în recurs, motiv pentru care hotărârea este argumentată conform exigențelor prevăzute de art. 425 alin. 1 Cod procedură civilă. Mai mult decât atât, chiar recurenta – reclamantă a prezentat în recurs citate largi din considerentele instanței de fond, pe care le-a criticat sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor legale.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reține că prima instanță a aplicat în mod corect prevederile legale, astfel că nu este incident nici acest motiv de casare.

Cu privire la primul aspect criticat, s-a susținut de către recurentă că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 21 alin. 4 lit. f din Codul fiscal, întrucât nu a considerat ca fiind deductibile cheltuielile legate de edificarea unei construcții pe terenul unei persoane fizice. S-a arătat de către recurentă că această construcție a servit ca spațiu comercial în vederea realizării obiectului de activitate al societății și a fost ignorat de către prima instanță contractul de comodat încheiat în data de 09.11.2009 modificat și completat prin actul adițional încheiat la data de 05.12.2009.

Curtea reține că aspectele invocate de către recurentă nu pot fi reținute. Cheltuielile efectuate de către recurenta – reclamantă cu edificarea construcției pe terenul proprietatea unei persoane fizice, construcție care a intrat în proprietatea persoanei fizice, nu pot fi reținute ca fiind cheltuieli deductibile. Chiar dacă societatea și-ar desfășura activitatea în respectivul imobil edificat, aceste cheltuieli nu pot fi considerate deductibile. Aceste cheltuieli nu pot fi considerate cheltuieli realizate propriu – zis în scopul realizării de venituri impozabile, în sensul dispozițiilor art. 21 alin. 1din Codul fiscal, iar conform prevederilor alineatelor următoare, acest tip de cheltuială nu este considerată deductibilă sau limitat deductibilă. Din contră, conform dispozițiilor art. 21 alin. 3 lit. m din Codul fiscal sunt considerate limitat deductibile cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal. Deci Codul fiscal recunoaște deductibilitatea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui imobil utilizat în activitatea comercială de o societate comercială, însă nu și cheltuielile de edificare a unui sediu care nu devine proprietatea societății comerciale, nu este înregistrat ca activ în evidența contabilă.

Acesta este motivul pentru care organul fiscal a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 4 lit. f Cod fiscal, în condițiile în care societatea a înregistrat cheltuieli cu edificarea unui imobil care nu a intrat în gestiunea societății comerciale.

În ce privește TVA aferent veniturilor de 210012 lei, Curtea reține că prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada anulării conform prevederilor legale a unui număr de 8 facturi care au generat TVA în discuție. În criticile formulate recurenta – reclamantă nu invocă încălcarea unor prevederi legale ci doar faptul că prima instanță nu ar fi ținut cont de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Susținerile recurentei nu pot fi reținute întrucât pe de o parte nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, concluzia organelor fiscale și instanței de fond sunt corecte.

Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 159 din Codul fiscal, anularea unor facturi se poate face când acestea nu au fost transmise beneficiarului. Recurenta – reclamantă a susținut că facturile în discuție neînregistrate în evidența contabilă ar fi trebuit considerate anulate, însă în mod corect prima instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de 159 din Codul fiscal pentru anularea facturilor. Astfel, pe de o parte, reclamanta nu a prezentat toate exemplarele facturilor, pentru a se verifica astfel că facturile nu au fost transmise beneficiarului, iar, pe de altă parte, facturile nu au fost efectiv anulate de către reclamantă. În aceste condiții, contrar susținerilor expertului contabil, aceste facturi trebuiau înregistrate în contabilitatea reclamantei, cu consecințele aferente.

În ce privește TVA în valoarea de 87912 lei aferentă relației comerciale cu societatea [...] Bulgaria, recurenta a susținut că prima instanță ar fi aplicat greșit prevederile art. 143 și 144 din Legea nr. 571/2003.

Prima instanță a reținut că prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat, cu privire la operațiunile comerciale derulate cu partenerul S. Bulgaria că nu s-a făcut dovada realității efectuării livrărilor de marfă întrucât, pentru 19 invoice-uri emise in perioada 2.06.2010-13.07.2010 nu au fost prezentate comenzi sau contracte și nici documente justificative privind transportul mărfurilor. Totodată, din verificarea mijloacelor de transport organul fiscal a constatat că autovehiculul … figura în același timp în două CMR-uri, unul pe ruta Sofia-Bulgaria și unul pe ruta Italia prin Ungaria – Slovenia - Italia, rută pentru care existau documente justificative, respectiv bonuri de consum și taxe de drum, în timp ce pentru ruta  Sofia nu existau documente justificative.

Curtea reține că atât organele fiscale cât și prima instanță au constatat că scutirea de TVA nu poate opera întrucât recurenta – reclamantă nu a făcut dovada realității livrărilor către partenerul comercial din Bulgaria. Într-adevăr, pentru o serie de invoice-uri reclamanta nu a prezentat CMR - uri aferente, iar pentru livrările unde au fost prezentate CMR-uri, reclamanta nu a făcut dovada realității livrărilor cu documente justificative, comenzi sau contracte, bonuri de consum și taxe de drum, documente privind transportul. 

Recurenta citează concluziile expertului desemnat în cauză potrivit cărora lipsa îndeplinirii formalităților de declarare a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de către partenerii comerciali ai societății contestatoare în statele membre ale UE unde acestea își au stabilite sediile, nu poate anula scutirea de TVA cu drept de deducere în ceea ce privește livrările intracomunitare efectuate de reclamantă. Curtea reține că prima instanță nu a avut în vedere această chestiune pentru respingerea acțiunii, ci așa cum reiese în mod expres din considerente, motivul principal a fost nedovedirea realității operațiunilor comerciale.

Curtea reține că potrivit art. 10 alin. 1 lit. c din Ordinul nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de TVA pentru operațiunile prevăzute de art. 143 alin. 1 lit. a – i, art. 143 alin. 2 și art. 1441 din Codul fiscal, scutirea se justifică, pe lângă factură și CMR, și cu orice alte documente cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare etc.

Aceste dispoziții nu sunt contrare dreptului comunitar și jurisprudenței evocate de recurentă, iar organul fiscal are posibilitatea verificării realității operațiunilor comerciale în limite rezonabile. Or, impunerea prezentării unor documente legate de transportul efectiv al bunurilor, în condițiile în care autovehiculele menționate în CMR apăreau din documente de transport ca fiind prezente pe alte rute decât cele menționate în CMR - urile aferente invoice-urilor în discuție, nu reprezintă o sarcină disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o sentință legală, astfel că va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare