Clauza de arvună cu efect de dezicere. Nestabilirea unui termen de exercitare a dezicerii.

Hotărâre 9/C din 26.01.2022


Din cuprinsul mentiunilor antecontractului de vânzare cumpărare rezultă că promitentii cumpărători au plătit, la încheierea promisiunii, un acont, deci o arvună. Clauza în discutie, face la rândul său, trimitere la acest acont si la restituirea lui ,,în cazul neîntocmirii actului”. Arvuna este întotdeauna plătită de la momentul încheierii conven?iei care o con?ine (indiferent dacă joacă rol confirmatoriu sau de dezicere), spre deosebire de dezicere care se materializează si se datorează la momentul la care beneficiarul se prevalează de aceasta. Prin urmare, în spetă avem de-a face cu o clauză de arvună cu efect de dezicere si nu cu o clauză de dezicere propriu - zisă.

Predarea bunului promis si folosinta lui îndelungată lipseste de eficacitate chiar si clauza de arvună al cărei caracter îl are mentiunea analizată pendinte ?i redată în precedent.

Ceea ce a relevat însă intimata recurentă este faptul că răzgândirea sa a intervenit pe fondul neîndeplinirii obliga?iilor contractuale ale promitentei cumpărătoare ?i a faptului că datorită cre?terii pre?urilor proprietă?ilor imobiliare, scopul vânzării, acela de a ob?ine profit nu mai putea fi atins ?i nu ca urmare a unei pretinse stipula?ii conven?ionale care îi permite un astfel de comportament contractual.

Art. 969 Cod civil de la 1864

Art. 1297 ?i 1298 Cod civil de la 1864

Asupra recursului de faţă, Curtea constată următoarele:

I.Circumstantele speţei;

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamantii [...] si [...], în contradictoriu cu pârâ?ii [...] ?i [...] au solicitat pronun?area unei hotărâri care să ?ină loc de contract de vânzare cumpărare pentru imobilul C1, conform schi?ei anexă la Antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, imobil situat în comuna [...] lot 110 zona B jude? Constan?a, în prezent strada ..., cu obligarea reclaman?ilor la plata sumei de 10.000.000 lei, diferentă de pre?.

Reclaman?ii au sus?inut că între pârâ?i, în calitate de promiten?i vânzători ?i [...], autor al reclaman?ilor, în calitate de promitent cumpărător, a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, imobil situat în comuna [...] lot 110, zona B, jude? Constan?a, la pre?ul de 220.000.000 lei, fiind achitat avansul de 210.000.000 lei, urmând ca diferen?a de pre? să fie achitată la data întocmirii contractului de vânzare – cumpărare, respectiv la data de 05.12.2003; s-a mai arătat că pârâtul a refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea vânzării.

Prin întâmpinare, pârâta [...] a solicitat respingerea cererii, arătând că ulterior semnării antecontractului i-a permis autoarei reclaman?ilor să locuiască în imobil, de?i nu achitase diferen?a de pre?, însă ca urmare a faptului că defuncta [...] nu a semnat contractul de vânzare cumpărare la termenul stabilit, are ca efect pierderea acontului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

2.Sentinţele pronunţate de Judecătorie ?i Tribunal

Prin sentinţa civilă nr.14560/22.12.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 926/04.06.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admis apelul civil declarat de apelanţii reclamanţi; a fost schimbată în tot sentinţa civilă nr. 14560/22.12.2017, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată ?i  constatată intervenită vânzarea-cumpărarea între pârâ?ii [...] ?i [...], în calitate de vânzători şi reclaman?ii [...] ?i [...], în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul-construc?ie cu destinaţia de locuin?a, situată în comuna [...] lot 110 zona B jude? Constan?a, în suprafaţă de 46,5 mp, identificat prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3696/11.11.2003, autorizaţia de construire nr.106/18.12.2000 eliberată de Primăria comunei [...] şi procesul verbal de recepţie finală nr.1743/13.05.2003. Au fost obligaţi intimaţii pârâţi la plata sumei de 2320 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că din înscrisurile depuse se face dovada că între pârâ?ii [...] ?i [...], în calitate de promiten?i vânzători ?i [...], autor al reclaman?ilor, în calitate de promitent cumpărător, a fost încheiat Antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, având ca obiect promisiunea de a vinde, respectiv de a cumpăra un imobil construc?ie – locuin?a situată în comuna [...] lot 110 zona B jude? Constan?a, la pre?ul de 220.000.000 lei, că a fost achitat avansul de 210.000.000 lei, iar diferen?a de pre? de 10.000.000 lei trebuia să fie achitată la data întocmirii contractului de vânzare – cumpărare, respectiv la data de 05.12.2003.

Conform certificatului de calitate de mo?tenitor autentificat sub nr. 50/13.07.2016, de pe urma defunctei [...] au rămas ca mo?tenitori reclaman?ii [...] ?i [...], în calitate de descinde?i direc?i, cu o cote egale de 1/2  din masa succesorală.

Motivul pentru care instanţa de fond a respins acţiunea reclaman?ilor îl constituie faptul că reclaman?ii, în calitate de promiten?i cumpărători nu şi-au îndeplinit obliga?ia de plată a diferen?ei de pre? la termenul convenit pentru perfectarea vânzării, respectiv 05.12.2003, argument pe baza căruia se ajunge la concluzia că aceştia nu pot pretinde pârâ?ilor executarea obliga?iei corelative (încheierea contractului de vânzare-cumpărare), pentru că s-ar încălca principiul obligativită?ii contractului.

Prin primul motiv de apel se invocă nulitatea sentinţei civile apelate si se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, având in vedere ca hotărârea apelata nu este motivată.

Tribunalul a constatat că acest motiv de apel nu este întemeiat întrucât din analiza con?inutului sentin?ei apelate rezultă că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept, de natură să expună succint, dar complet, ra?ionamentul logico-juridic din care rezultă solu?ia pronun?ată.

Nu a fost re?inut nici motivul de apel referitor la faptul că judecata cauzei s-a făcut fără ca instanţa sa intre în cercetarea fondului. Sintagma „evocare a fondului” de către instanţa de apel, menţionată în art. 480 alin. (3) teza I C.proc.civ., are o justificare doar prin raportare la ipoteza judecării procesului de prima instanţă pe cale de excep?ie, dar prin sentinţa apelată cauza a fost solu?ionată pe fond. Omisiunea primei instanţe de a administra probe, considerate necesare de către instanţa de apel, nu justifică o soluţie de anulare a hotărârii primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, probele suplimentare impunându-se a fi administrate de către însăşi instanţa de apel, în măsura în care prima instanţă a solu?ionat cauza argumentând-şi soluţia. Tribunalul a dispus administrarea probei cu înscrisuri. A solicitat depunerea certificatul fiscal pentru imobilul ce face obiectul litigiului, precum ?i a certificatului emis de OCPI Constanţa.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că s-a făcut dovada încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare în formă autentică, că a fost achitat avansul de 210.000.000 lei, iar părţile au stabilit data perfectării contractului de vânzare în forma autentică, 05.12.2003. Reclamanţii au făcut dovada achitării integrale a preţului prevăzut în convenţia părţilor, inclusiv a restului de 10.000.000 lei (1000 lei ROL) prin oferta reală de plată.

Făcând trimitere la decizia nr. 23/2017 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit interpretarea ?i aplicarea dispozi?iilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi ?i art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, tribunalul a constatat că toate condiţiile impuse prin  dispoziţiile art. 1669 alin.1 Cod civil sunt îndeplinite: există o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare valabil încheiată valabil, care conţine toate acele clauze ale contractului promis, în a căror lipsă părţile nu ar putea executa promisiunea (art.1279 alin.1, în referire la art.1650 Cod civil); una dintre părţi refuză nejustificat încheierea contractului în forma autentică (art.1279 alin.3, în referire la art.1669 alin.1 Cod civil); partea reclamantă să-şi fi îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontract (art.1279 alin.3 prima teză Cod civil).

În susţinerea acestei concluzii tribunalul a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 6927/2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. .../212/2018, rămasă definitivă, prin care a fost respinsă, ca prescrisă, ac?iunea formulată de [...] în contradictoriu cu [...] şi [...], prin care s-a solicitat rezolu?iunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, cu repunerea păr?ilor în situa?ia anterioară. Instan?a a constatat că părţile nu au stipulat pacte comisorii de gradele III sau IV în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, pentru a fi incidentă rezolu?iunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel încât inciden?a prescrip?iei dreptului material la ac?iune trebuie raportată la prevederile art. 1020-1221 C. civ. din 1864, incident în cauză prin raportare la data încheierii actului juridic. Prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut faptul că predarea posesiei bunului se constituie într-o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie pentru exercitarea acţiunii în rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar în condiţiile în care promitenta-cumpărătoare se află în posesia bunului imobil ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, bun care nu a fost pretins de promitenţii-vânzători pe calea unei acţiuni personale sau reale, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiunea în rezoluţiunea actului începe să curgă cel mai târziu de la data la care promitenta-vânzătoare a aflat că nu mai este posibilă vânzarea, în accep?iunea promitentei-cumpărătoare, aspect care în situa?ia de fa?ă putea fi cunoscut încă din anul 2010.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că promitenta vânzătoare şi ulterior moştenitorii reclamanţi au făcut demersuri pentru a încheia contractul şi pentru a plăti restul preţului (care reprezintă cca 10% din preţul total convenit), finalizate în prezent cu oferta reală de plată consemnată prin încheierea din data de 05.08.2020 întocmită de executor, în cadrul dosarului nr.412/2020.

Imobilul ce face obiectul litigiului este identificat prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, autorizaţia de construire nr. .../18.12.2000 eliberată de Primăria comunei [...] şi procesul verbal de recepţie finală nr..../13.05.2003.

4.Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile men?ionate a declarat recurs pârâta [...], solicitând casarea în tot a hotărârii apelate, respingerea cererii de chemare în judecata şi obligarea reclaman?ilor la plata cheltuielilor de judecata.

După expunerea situa?iei de fapt, s-a arătat că în?elegerea dintre promiten?ii vânzători ?i autoarea promiten?ilor cumpărători a fost în sensul desfiin?ării contractului, întrucât amânările provocate de promitenta cumpărătoare au continuat pentru o perioadă lungă de timp, perioada în care pre?ul de pia?a al imobilului în discu?ie a crescut considerabil, scopul pentru care fusese încheiat contractul nemaiputând fi atins. În acest sens se sus?ine că promiten?ii vânzători s-au prevalat de clauza de dezicere inserata în antecontract, refuzând încheierea contractului de vânzare cumpărare la mai bine de 13 ani de la momentul limită stabilit în contract.

În antecontractul în discu?ie, distinct de ideea de culpă în neexecutarea obliga?iilor contractuale, este inserată o clauza de dezicere, părţile stabilind de comun acord ca, în ipoteza în care contractul de vânzare cumpărare nu se încheie urmare a refuzului promiten?ilor vânzători, aceştia au obligaţia de a restitui avansul încasat. Cu alte cuvinte, părţile acestuia au prevăzut posibilitatea promiten?ilor vânzători de a refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de a se răzgândi fără a fi nevoi?i sa invoce un motiv anume pentru intervenirea răzgândirii, cu obligaţia acestora de a restitui avansul.

Clauza de dezicere reprezintă un drept potestativ stabilit în favoarea uneia sau fiecăreia dintre părţile contractante, în virtutea căruia titularul(ii) lui poate/pot denun?a unilateral contractul pe care 1-a/l-au încheiat, indiferent de voin?a celeilalte părţi care nu va putea în niciun fel împiedica desfiinţarea contractului. Facultatea de dezicere este discre?ionară, putând fi executată fără a fi necesară justificarea ei.

Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, fiind un contract ca oricare altul, i se poate aplica principiul for?ei obligatorii care guvernează aceasta materie, principiu cuprins în dispoziţiile art. 969 Cod civil. Tocmai în baza acestui principiu, părţile pot prin voin?a lor sa adopte o clauza de dezicere, clara şi neechivoca.

Clauza de dezicere este independentă de orice idee de culpă a păr?ii contractante, reprezentând simpla posibilitate acordată uneia dintre părţi de a se răzgândi, clauza putând produce efecte numai dacă este prevăzută expres, clar şi neechivoc, cum este şi în cazul de fa?ă. În practica judiciară s-a decis valabilitatea unei asemenea clauze, atât timp cât ea este stabilită de părţi cu titlu oneros, partea cealaltă urmând a beneficia de „un pre? al răzgândirii”.

Esen?a clauzei de dezicere constă în faptul că beneficiarul acesteia are la dispoziţie un timp de reflec?ie pentru analizarea consecin?elor contractului încheiat, în final având dreptul de a-?i retrage unilateral consim?ământul dat, desfiin?ând de altfel, antecontractul, ea neconstituind o excep?ie de la principiul irevocabilită?ii unilaterale a contractelor sinalagmatice, avându-şi originea chiar în voin?a părţilor, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost stipulată în mod neechivoc de către părţi în antecontract

Legat de respectarea obliga?iei de plată a restului de pre?, apelan?ii au înţeles să uzeze de procedura ofertei de plată urmată de consemna?iune abia pe parcursul judecării cererii de apel, cu mult după ce recurenta a adus atât la cunoştinţa instanţei de judecată ?i a păr?ilor că înţelege să se prevaleze de clauza de dezicere inserată în contract. La 17 ani de la termenul limită stabilit în antecontractul supus analizei, este normal ca recurenta să se prevaleze de clauza de dezicere inserată în contract.

Instanţa de apel, pentru refuzul de a încheia contractul în forma autentică, ar fi putut cel mult să dispună obligarea recurentei la restituire, din nou, a avansului, în condiţiile în care nu este în posesia unor chitan?e liberatorii care să facă această dovadă.

Consideră că, odată inserată în contract această clauză de dezicere în favoarea promiten?ilor vânzători, promitenta cumpărătoare nu are la îndemână o acţiune în instanţă prin care să ceară pronun?area unei hotărâri care să ?ină loc de act autentic, ci doar o acţiune prin care să tindă la recuperarea avansului plătit.

In drept, recurenta s-a prevalat de dispozi?iile art. 488 alin. 1 pct.8 Cod procedură civilă.

5.Apărările formulate în cauză

Intima?ii reclaman?i nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosar note de şedinţă prin care au precizat poziţia procesuală faţă de recursul dedus judecăţii, arătând că se impune respingerea recursului ca nefondat. În esen?ă, au reluat apărările expuse în cererea de chemare în judecată ?i în considerentele deciziei din apel.

II. Soluţia şi considerentele Curţii;

Recursul este nefondat ?i va fi respins ca atare pentru argumentele pe care le vom expune în continuare.

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esen?ială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Astfel, instan?a de recurs nu poate analiza aspecte pe care păr?ile ce promovează această cale de atac în?eleg să le invoce cu depă?irea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa gre?ita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecă?ii realizate de instan?a ierarhic inferioară.

Întrucât instan?a de recurs realizează exclusiv un control de legalitate, nu ?i de temeinicie a hotărârii recurate, Curtea nu va proceda verificarea situa?iei de fapt deja stabilite ?i nici la reaprecierea materialului probator al cauzei – atribu?ie exclusivă a instan?elor de fond – către care tinde recurentei prin amplele referiri la probele cauzei, probe care, în opinia sa, ar fi impus o altă concluzie în stabilirea întinderii dreptului său de crean?ă; în plus, nu vor putea fi analizate nici sus?inerile recurentei ce vizează solu?ia pronun?ată de prima instan?ă.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gre?ită a normelor de drept material, fără a arăta însă, în concret, care sunt normele încălcate.

Se re?ine că reclaman?ii au învestit instan?a cu o ac?iune în constatarea intervenirii vânzării cumpărării unui imobil, prevalându-se de principiul executării în natură a obliga?iilor rezultate din antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3696/11.11.2003, instan?a de apel apreciind îndeplinite toate cerin?ele pentru a pronun?a o astfel de hotărâre. Ceea ce sus?ine recurenta, aspect de nelegalitate ce poate fi încadrat în motivul de apel de care aceasta se prevalează, respectiv art. 488 pct.8 C.pr.civ., este faptul că instan?a de apel a ignorat clauza de dezicere inserată în antecontractul de vânzare cumpărare.

Din această perspectivă va fi respinsă excep?ia nulită?ii recursului pentru neîncadrarea motivelor casare în prevederile art. 488 C.pr.civ.

De?i recurenta nu face trimitere expresă la clauza din contract care ar putea fi calificată ca atare, Curtea re?ine că singura dispozi?ie din cuprinsul antecontractului în discu?ie care ar putea primi o astfel de calificare este cea care stipulează că ,,În cazul neîntocmirii actului în formă autentică de către vânzători ace?tia sunt obliga?i să restituie suma primită drept acont”.

Curtea re?ine că antecontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, astfel că stipula?iile acestuia trebuie analizate în raport de prevederile legale de la data întocmirii actului, potrivit prevederilor art. 3 ?i 4 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil.

Clauza de dezicere a fost definită de doctrină ca fiind prevederea contractuală, asumată de părţi prin voinţa lor, care dă dreptul la desfiinţarea unilaterală a unui contract valabil încheiat într-un anumit termen (determinat sau nedeterminat), de regulă, contra unei plăţi numită dezicere, dar fără ca stipularea acestei indemnizaţii să condiţioneze valabilitatea clauzei de dezicere aceasta putând fi şi gratuită. Facultatea de dezicere este discreţionară, putând fi executată fără a fi necesară justificarea ei. Clauza de dezicere este independentă de orice idee de culpă a părţii contractante, iar ca excepţie de la regula instituită de art. 969 Cod civil de la 1864, cât şi de la aceea potrivit căreia orice clauză potestativă este nulă, ea poate produce efecte numai dacă este prevăzută expres, clar şi neechivoc.

Prin derogare de la caracterul confirmatoriu prin care este investită de lege, clauza de arvună (art. 1297 ?i 1298C.civ. de la 1864), poate fi considerată ?i ea, prin voin?a păr?ilor, într-o clauză de dezicere, caz în care contractul ce o con?ine, poate fi desfiin?at prin voin?a unilaterală a beneficiarului clauzei de dezicere obi?nuite, pre?ul dezicerii constând în pierderea arvunei plătite sau restituirea dublului acesteia, după cum cel care se prevalează de clauză este promitentul cumpărător care a plătit arvuna sau promitentul vânzător care a primit-o.

Aplicând la spe?ă aceste considera?ii teoretice, Curtea re?ine că stipula?ia anterior men?ionată nu prezintă caracterul cerut unei clauze de dezicere pentru a fi calificată ca atare, pentru mai multe argumente.

În primul rând, din cuprinsul men?iunilor antecontractului de vânzare cumpărare rezultă că promiten?ii cumpărători au plătit, la încheierea promisiunii, un acont, deci o arvună. Clauza în discu?ie, face la rândul său, trimitere la acest acont ?i la restituirea lui ,,în cazul neîntocmirii actului”. Arvuna este întotdeauna plătită de la momentul încheierii conven?iei care o con?ine (indiferent dacă joacă rol confirmatoriu sau de dezicere), spre deosebire de dezicere care se materializează ?i se datorează la momentul la care beneficiarul se prevalează de aceasta. Prin urmare, în spe?ă avem de-a face cu o clauză de arvună cu efect de dezicere ?i nu cu o clauză de dezicere propriu- zisă.

În al doilea rând, pentru a ne afla în  prezen?a unei clauze de dezicere, indiferent dacă ea are sau nu caracter oneros, păr?ile trebuiau să men?ioneze un termen de exercitare a acestui drept de răzgândire. Fiind vorba despre un drept atât de discre?ionar, lăsat în spe?ă la manifestarea de voin?ă a promitentului vânzător ?i independent de orice ideea de culpă în caz de denun?are unilaterală a contractului, dezicerea este de neconceput în lipsa unui termen, ea fiind un drept esen?ialmente temporar. Termenul de exercitare a dezicerii este important întrucât, odată expirat, contractul este pe deplin format, fără a mai putea fi desfiin?at, astfel că dobânde?te deplină for?ă executorie pentru ambele păr?i contractante.

Cum în spe?ă un astfel de termen pentru exercitarea pretinsei clauze de dezicere nu a fost men?ionat, trebuie determinat în ce măsură el a fost stabilit, poate, implicit prin clauzele contractuale. În cazul particular al promisiunii de vânzare cumpărare, termenul implicit poate fi stabilit, cel mult la data indicată ca fiind data perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, mai precis 5.12.2003 în spe?ă.

În fine, Curtea apreciază că promiten?ii vânzători nu au luat în calcul exercitarea unui drept de dezicere a?a cum încearcă să acrediteze ideea la acest moment. Această concluzie se impune în contextul în care, la data autentificării antecontractului de vânzare - cumpărare, promitenta cumpărătoare a intrat în posesia de fapt a imobilului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare ?i a locuit în acest până la momentul decesului său la data de 03.06.2016, folosind timp de 13 ani. Acest aspect nu a fost contestat în cauză, fiind recunoscut de către recurentă prin întâmpinarea depusă la judecata în fa?a primei instan?a. Predarea bunului promis ?i folosin?a lui îndelungată lipse?te de eficacitate chiar ?i clauza de arvună al cărei caracter îl are men?iunea analizată pendinte ?i redată în precedent.

Acest pretins drept de dezicere nu a fost exercitat nici la momentul declan?ării procedurii ofertei de plată prin intermediul executorului judecătoresc, promiten?ii vânzători fiind soma?i în vederea primirii restului de plată, asa cum rezultă din încheierea ?i procesul - verbal din 05.08.2020 al executorului judecătoresc.

Ceea ce a relevat însă intimata recurentă (întâmpinarea din apel ?i cererea de recurs) este faptul că răzgândirea sa a intervenit pe fondul neîndeplinirii obligatiilor contractuale ale promitentei cumpărătoare ?i a faptului că datorită cre?terii pre?urilor proprietă?ilor imobiliare, scopul vânzării, acela de a ob?ine profit nu mai putea fi atins ?i nu ca urmare a unei pretinse stipula?ii conven?ionale care îi permite un astfel de comportament contractual.

Concluzionând, re?inând că obiect al cercetării în cadrul recursului nu poate constitui decât modul în care instan?a de fond a aplicat dispozi?iile legale privind finalizarea contractului de vânzare cumpărare ca urmare a încheierii anterioare a unei promisiuni de vânzare cumpărare având clauza analizată, Curtea, găsind nefondate criticile expuse, va respinge ca atare recursul declarat cu consecin?a men?inerii solu?iei instantei de apel ca temeinică si legală.