Măsurile asigurătorii în procesul penal. Contestarea măsurii asigurătorii. Instituirea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare până la concurenta valorii probab.

Rezumat

Desi procedura sechestrului reglementată de art.252 Cod de procedură penală - ce impune, printre altele, obligaţia organului care procedează la aplicarea sechestrului să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge la evaluatori sau experţi - nu este prevăzută în mod expres şi în cazul instituirii măsurilor asigurătorii, totu?i, este de la sine în?eles că organul judiciar trebuie să procedeze la o minimă individualizare ?i evaluare a bunurilor urmărite, astfel încât indisponibilizarea acestor bunuri să nu aibă loc decât până la concuren?a valorii probabile a pagubei, a?a cum o impune art.249 alin.5 Cod de procedură penală.

În caz contrar, conditia impusă de legislatia natională prin norma de la art.249 alin.5 Cod procedură penală ar fi lipsită de eficien?ă, oferindu-se posibilitatea organului însărcinat cu executarea măsurii de a indisponibiliza cu ocazia instituirii sechestrului un număr nelimitat de bunuri, cu o valoare net superioară valorii probabile a pagubei ?i cheltuielilor judiciare ce se preconizează. Mai mult, Curtea apreciază că procurorul nu putea proceda direct la indisponibilizarea tuturor bunurilor apar?inând contestatorilor, fără a se cunoaşte valoarea prejudiciului imputabil fiecăruia, mai devreme de lămurirea situa?iei de fapt ?i determinarea cu exactitate a gradului de participa?ie penală al autorului ?i complicilor, prin administrarea unui probatoriu adecvat.

Codul de procedură penală – art.250

Prin încheierea penală nr.1/P/JDL din data de 05.01.2022 a Curţii de Apel Constanţa, în dosarul penal nr. .../36/2021, în baza art.250 alin.4 Cod de procedură penală, s-a admis contesta?ia formulată de către contestatorii TM ?i TE împotriva ordonan?ei procurorului din 06.12.2021 dispusă în dosarul penal nr.103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

A fost desfiin?ată în parte ordonan?a procurorului din 06.12.2021 ?i actele subsecvente acesteia dispuse în dosarul penal nr.103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constan?a, numai cu privire la măsura asiguratorie a indisponbilizării bunurilor mobile ?i imobile apar?inând suspec?ilor TM ?i TE ?i a fost dispusă ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile ?i imobile apar?inând suspec?ilor.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, la data de 28.12.2021, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa contestaţia formulată de numiţii TM şi TE împotriva ordonanţei din data de 06.12.2021 emisă în dosarul înregistrat sub nr.103/P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitându-se ca pe această cale să se dispună anularea ordonanţei din data de 06.12.2021, anularea tuturor actelor subsecvente, precum şi înlăturarea măsurilor asigurătorii dispuse în baza acestor acte.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin ordonanţa din data de 06.12.2021 a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra terenului-păşune, cu numărul cadastral ..., în suprafaţă de 1268 mp, înfiinţat în cartea funciară a unităţii administrativ teritoriale ... şi asupra conturilor bancare deţinute de cei doi contestatori.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.249, art.250 alin.1 Cod de procedură penală şi cele ale art.1121 Cod penal, opinându-se că măsura asigurătorie dispusă apare ca excesivă, nelegală ?i nejustificată.

În raport de aceste prevederi legale, contestatorii au arătat că bunurile mobile şi imobile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului nu se încadrează nici în categoria bunurilor ce pot fi supuse confiscării speciale, nefiind produse sau obţinute de pe urma unor infracţiuni ori în considerarea săvârşirii unor infracţiuni, nici confiscării extinse, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art.1121 Cod penal.

De altfel, s-a solicitat a se ţine cont şi de faptul că în cauză nu există niciun raport de expertiză întocmit şi nicio concluzie care să conducă la existenţa vreunui prejudiciu.

La termenul de judecată din data de 05.01.2021, apărătorul ales al celor doi contestatori a depus critici suplimentare sub formă de concluzii scrise, sus?inute oral.

S-a arătat, în esenţă, faptul că ordonanţa de aplicare a măsurilor asigurătorii nu este motivată în ceea ce îi priveşte pe TM şi TE, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.249 alin.6 Cod de procedură penală pentru care aplicarea măsurilor asigurătorii este obligatorie ?i că prin cererea de constituire de parte civilă din 6 decembrie 2021 - dată la care a şi fost dispusă măsura de procuror, nu s-a solicitat de către partea civilă aplicarea măsurilor asigurătorii şi în ceea ce o prive?te pe suspecta TE.

S-a mai precizat că presupusele acte materiale de complicitate sunt delimitate în cadrul acuzaţiilor penale, existând acuzaţii imputate în mod exclusiv cetăţeanului german TM, altele imputate numiţilor TM (tată şi fiu) ?i altele separate cetăţeanului german TM ?i în complicitate doamnei TE.

Astfel, se apreciază că nu este legală aplicarea sechestrului în solidar asupra tuturor presupuselor prejudicii, atâta timp cât Ministerul Public şi persoana vătămată, prin constituirea de parte civilă, confirmă că cei doi suspec?i nu au participat la fiecare tranzacţie.

Mai mult, deşi procurorul a constatat necesitatea administrării în cauză a unei expertize pentru stabilirea eventualului prejudiciu, a dispus aplicarea sechestrului înainte ca expertul să constate că există un prejudiciu.

Procedând la soluţionarea prezentei cauze, judecătorul de drepturi si libertăti reţine în fapt şi în drept că, prin ordonanţa din data de 04.05.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a dispus începerea urmăririi penale în cauza înregistrată sub nr. .../P/2020, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art.238 alin.1 Cod penal şi gestiune frauduloasă, prevăzută de art.242 alin.1 Cod penal.

Prin ordonanţa din data de 05.05.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus declinarea de competenţă a cauzei nr. .../P/2020 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin ordonanţa din 04.09.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infrac?iunilor re?inute prin ordonanţa nr. .../P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa din 04.05.2020, în sensul efectuării urmăririi penale prin prisma infracţiunii de delapidare în formă continuată, conform art.295 Cod penal, cu aplicarea art.35 Cod penal (22 acte materiale – perioada 2007 - 2018).

Prin ordonanţa din 06.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus continuarea urmăririi penale, printre alţii, faţă de suspecţii TM şi TE.

În urma schimbării de încadrare juridică intervenită, contestatorii TM ?i TE sunt în prezent cerceta?i în calitate de suspec?i, sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, prevăzută de art.295 Cod penal, cu aplicarea art.35 Cod penal ?i art.48 Cod penal, actele materiale presupus a fi comise fiind săvâr?ite în perioada 2007-2018.Prin ordonanţa din 06.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor din patrimoniul aparţinând celor doi contestatori, precum ?i asupra elementelor de patrimoniu apar?inând suspec?ilor TM jr. ?i OAC, motivat de necesitatea asigurării repara?iei prejudiciului material ?i moral produs prin infrac?iune ?i recuperării cheltuielilor judiciare. 

Aceste măsuri se circumscriu cadrului legal în materie, întrucât restabilirea rela?iilor sociale ca urmare a săvâr?irii unei posibile infrac?iuni presupune ?i repararea pagubelor produse prin fapta prevăzută de legea penală.

În vederea asigurării reparării pagubei produse prin infrac?iune, pot fi instituite măsuri asigurătorii care sunt de fapt măsuri de constrângere reală ?i constau în indisponibilizarea până la solu?ionarea definitivă a cauzei a bunurilor sau veniturilor inculpatului.

Din economia prevederilor art.249 Cod procedură penală, rezultă că în faza urmăririi penale, procurorul poate lua măsura asigurătorie prin ordonan?ă, act procesual ce trebuie să cuprindă men?iunile prevăzute de art.286 alin.2 Cod procedură penală, deci inclusiv motivele de fapt ?i de drept care această măsură procesuală se fundamentează. A?adar, de?i art.249 alin.1 din Codul de procedură penală nu o specifică expres, procurorul de caz se pronun?ă asupra luării măsurilor asigurătorii prin ordonan?ă motivată.

Referitor la acest aspect, în practica judiciară s-a decis că “Motivarea în fapt ?i în drept a ordonan?ei trebuie să fie suficient de explicită pentru a se evita orice suspiciune cu privire la caracterul arbitrar al actului sau al măsurii dispuse ?i pentru a putea permite un control efectiv pe cale ierarhică, fie de judecătorul de drepturi ?i libertă?i sau de cel de cameră preliminară.

Sanc?iunea nerespectării dispozi?iilor legale referitoare la con?inutul ordonan?ei poate atrage inciden?a nulită?ii relative, în condi?iile art.282 Cod procedură penală.” (în acest sens, a se vedea încheierea din 06.10.2017, pronun?ată de Tribunalul Bucure?ti – Sec?ia I-a penală, în dosarul nr. …/3/2017).

Cerin?a motivării ordonan?ei nu este însă condi?ionată de împrejurarea că luarea măsurii asigurătorii este facultativă sau obligatorie.

Precum a statuat practica judiciară na?ională, exigen?a motivării actului de dispozi?ie al organului judiciar nu decurge doar din lege, ci în mod inerent din natura măsurilor asigurătorii, de măsuri procesuale cu caracter real, ce au ca efect indisponibilizarea bunurilor prin instituirea sechestrului ?i gravitatea efectului atras, constând în pierderea de către proprietar a dreptului de a înstrăina sau greva bunurile sechestrate, deci a atributului dispozi?iei juridice ?i materiale asupra bunului său (în acest sens, a se vedea Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr.1 din data de 25.01.2018, nepublicată).

Această motivare trebuie să î?i găsească expresia ?i în privin?a riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infrac?iune.

Întrucât ordonan?a sau hotărârea prin care se instituie măsura asigurătorie trebuie să arate motivele de fapt ?i de drept ce justifică această dispozi?ie, inclusiv prin raportare la scopul măsurii, astfel cum rezultă din art.249 alin.1 Cod procedură penală, în absen?a unor elemente certe, organul judiciar nu poate prezuma inten?ia desfă?urării de către proprietarul sau posesorul bunurilor a actiunilor indicate în mod limitativ de art.249 alin.1 Cod procedură penală ?i nu poate institui această măsură în absen?a unor date concrete care să o justifice.

De aceea, ”în cazul contesta?iei îndreptate împotriva luării măsurii asigurătorii trebuie sanc?ionată neîndeplinirea condi?iei motivării, deoarece, după cum ?i Curtea Constitu?ională a precizat în Decizia nr. 24/2016, contesta?ia este reglementată ca o cale de atac efectivă în beneficiul persoanei al cărei drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive ?i reprezintă o exigen?ă constitu?ională fundamentală în vederea protejării ?i garantării dreptului de proprietate.” (în acest sens, a se vedea Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr.1 din data de 25.01.2018, nepublicată).

Conform alin.5 al art.249 Cod procedură penală, mai rezultă că măsura asigurătorie în vederea reparării pagubei produse prin infrac?iune ?i pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare  poate fi luată numai asupra bunurilor ce apar?in suspectului sau inculpatului ?i ale persoanei responsabile civilmente, până la concuren?a valorii probabile a acestora.

Analizarea condi?iei impuse de textul de lege, privind valoarea probabilă a pagubei ?i a întinderii cheltuielilor judiciare, se realizează în cadrul examenului pe fond a contesta?iei reglementate de art.250 Cod procedură penală, verificarea judecătorului de drepturi ?i libertă?i vizând atât legalitatea, cât ?i temeinicia măsurii.

În acest cadru, pe lângă verificarea conformită?ii ordonan?ei procurorului cu dispozi?iile art.286 alin.2 Cod procedură penală, examinarea se referă, după caz, la existen?a ?i întinderea prejudiciului, la natura, valoarea ?i apartenen?a bunurilor sechestrate.

Analizând cererea de constituire parte civilă, Curtea constată faptul că actele materiale sunt particularizate pentru fiecare persoană în parte ?i că, într-o propor?ie covâr?itoare, fiecărui act materiale îi este asociat un prejudiciu distinct, căruia îi este asociat ?i o participa?ie penală distinctă.

Până la acest moment, constituirea de parte civilă reţine participaţia numitei TE la două acte materiale, anume actele materiale nr.8 şi nr.14 din plângerea penală, astfel că nu se justifică aplicarea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile ?i imobile apar?inând contestatoarei, căreia nu i se poate imputa întregul prejudiciu material de 3.002.248,03 lei ?i nici întregul prejudiciu moral de 100.000 euro reclamat de partea civilă.

Tot astfel, se impunea ca o delimitare a prejudiciului direct imputabil să fie realizată ?i în privin?a contestatorului TM, deoarece de?i prejudiciul total decurge din însumarea tuturor prejudiciilor cauzate prin actele materiale înglobate infrac?iunii continuate de delapidare, participa?ia penală la aceste acte materiale este una diferită, astfel că solidaritatea autorilor nu poate opera în privin?a tuturor faptelor generatoare de prejudiciu, conform art.1382 Cod civil. 

De?i procedura sechestrului reglementată de art.252 Cod procedură penală - ce impune, printre altele, obligaţia organului care procedează la aplicarea sechestrului să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge la evaluatori sau experţi - nu este prevăzută în mod expres şi în cazul instituirii măsurilor asigurătorii, totu?i, este de la sine în?eles că organul judiciar trebuie să procedeze la o minimă individualizare ?i evaluare a bunurilor urmărite, astfel încât indisponibilizarea acestor bunuri să nu aibă loc decât până la concuren?a valorii probabile a pagubei, a?a cum o impune art.249 alin.5 Cod procedură penală.

În caz contrar, condi?ia impusă de legisla?ia na?ională prin norma de la art.249 alin.5 Cod procedură penală ar fi lipsită de eficien?ă, oferindu-se posibilitatea organului însărcinat cu executarea măsurii de a indisponibiliza cu ocazia instituirii sechestrului un număr nelimitat de bunuri, cu o valoare net superioară valorii probabile a pagubei ?i cheltuielilor judiciare ce se preconizează. 

Mai mult, Curtea apreciază că procurorul nu putea proceda direct la indisponibilizarea tuturor bunurilor apar?inând contestatorilor, fără a se cunoaşte valoarea prejudiciului imputabil fiecăruia, mai devreme de lămurirea situa?iei de fapt ?i determinarea cu exactitate a gradului de participa?ie penală al autorului ?i complicilor, prin administrarea unui probatoriu adecvat.

Această concluzie este sus?inută din punct de vedere formal ?i de faptul că în cuprinsul ordonan?ei de continuare a urmăririi penale din 06.12.2021 procurorul nu a indicat, din punct de vedere numeric, actele materiale imputate fiecărui contestator ?i nici nu a descris în mod clar în ce constă contribu?ia acestora în calitate de complici, prin expunerea elementelor de fapt ?i drept caracteristice infrac?iunii de delapidare, pentru ca întregul prejudiciu reclamat de partea civilă să le fie deopotrivă imputabil, în aceea?i măsură ca ?i presupusului autor la infrac?iunea continuată de delapidare, căruia i se re?in 22 de acte materiale.

De altfel, de?i procurorul a dispus efectuarea unei expertize, acesta a instituit măsura sechestrului mai înainte ca expertul să constate că există un prejudiciu ?i mai înainte ca acest prejudiciu să fi fost determinat.

Chiar dacă, potrivit jurisprudenţei Cur?ii de la Strasbourg, sechestrul nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art.6 din Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului, fiind o măsură de indisponibilizare a bunurilor, orice sechestru trebuie să îndeplinească standardele prevăzute de art.1 din Protocolul nr.1 la Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului, între care ?i cerin?a propor?ionalită?ii limitării dreptului de proprietate.

De men?ionat este faptul că, potrivit art.53 din Constitu?ia României, exercitiul unor drepturi sau al unor libertă?i poate fi restrâns numai prin lege ?i numai dacă se impune pentru apărarea securită?ii na?ionale, a ordinii, a sănătă?ii ori a moralei publice, a drepturilor ?i a libertă?ilor cetă?enilor, desfă?urarea instruc?iei penale, prevenirea consecin?elor unei calamită?i naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Concluzia potrivit căreia orice ingerin?ă în folosirea proprietă?ii trebuie să răspundă exigen?ei de propor?ionalitate ?i să fie men?inut un echilibru just între cerin?ele de interes general ale comunită?ii ?i imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului a fost exprimată ?i de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie într-o jurispruden?ă constantă.

Instan?a supremă a re?inut că propor?ionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii ?i restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condi?ia decurge atât din art.1 din Primul Protocol adi?ional la Conven?ia europeană a drepturilor omului ?i libertă?ilor fundamentale, cât ?i din art.53 alin.2 din Constitu?ia României, republicată (măsura trebuie să fie propor?ională cu situa?ia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu ?i fără a aduce atingere existen?ei dreptului sau a libertă?ii).

Potrivit jurispruden?ei Cur?ii Europene a Drepturilor Omului ?i exigen?elor art.1 din Protocolul nr.1 adi?ional la Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât ?i pe perioada în care aceasta este men?inută, trebuie respectat testul de propor?ionalitate pentru ca măsura prin durata ?i scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri au fost indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe - Hotărârea din 2008).

De aceea, exigen?ele legale ?i conven?ionale privind necesitatea ?i propor?ionalitatea măsurii asigurătorii trebuie avute în vedere atât la momentul instituirii măsurii, precum ?i cu prilejul verificării subzisten?ei temeiurilor care au determinat luarea sau men?inerea măsurii.

Prin modalitatea de aplicare a măsurii asiguratorii, asupra unei universalită?i de bunuri mobile ?i imobile apar?inând contestatorilor, au fost încălcate cerin?ele impuse de standardele prevăzute de art.1 din Protocolul 1 la Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului ?i de art.53 din Constitu?ia României, referitor la propor?ionalitatea limitării dreptului de proprietate, mai cu seamă că modalitatea în care procurorul a în?eles să ac?ioneze nu permite nici verificarea condi?iei imperative de la art.249 alin.5 Cod de procedură penală, care impune ca întinderea măsurii dispuse să nu depă?ească valoarea probabilă a pagubei.

Curtea mai re?ine că admiterea contesta?iei se impune ?i în lumina stadiului nu foarte avansat al urmăririi penale, deoarece situaţia de fapt nu este pe lămurită, iar cei doi contestatori nu au momentan decât calitatea de suspecţi, necunoscându-se gradul de participaţie penală prin prisma întregii activităţi infracţionale ?i nici rolul de?inut în producerea întregului prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.250 alin.4 Cod de procedură penală, a fost admisă contesta?ia formulată de către contestatorii TM ?i TE împotriva ordonan?ei procurorului din 06.12.2021 dispusă în dosarul penal nr. .../P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constan?a.

A fost desfiin?ată în parte ordonan?a procurorului din 06.12.2021 si actele subsecvente acesteia dispuse în dosarul penal nr.103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constan?a, doar cu privire la măsura asiguratorie a indisponbilizării bunurilor mobile ?i imobile apar?inând suspec?ilor TM ?i TE ?i s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile ?i imobile apar?inând suspec?ilor.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare