Inlocuirea obligatiei instituite in sarcina inculpatului fata de care s-a luat masura obligarii de a nu parasi tara cu o alta obligatie. Admisibilitate temei art.145 alin2 cpp.

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.V., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată de petentul S.V.F., împotriva ordonanţei procurorului din data de 6 noiembrie 2012, dată în dosarul nr. 2365/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

La apelul nominal se prezintă petentul S.V.F., asistat de apărătorul ales, doamna avocat Chiş Laura.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-a procedat la identificarea petentului S.V.F. (CNP născut în Gherla, jud. Cluj, posesor al actului de identitate seria MS nr. 685295, domiciliat în , jud. Mureş), care arată că îşi menţine plângerea formulată.

Instanţa constată că este sesizată cu plângerea formulată de petentul S.V.F., împotriva ordonanţei procurorului din data de 6 noiembrie 2012, dată în dosarul nr. 2365/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Doamna avocat subliniază că plângerea se întemeiază pe prevederile art. 140 ind. 2 C.pr.pen. şi solicită revocarea măsurii dispusă de procuror, deoarece apreciază că prin înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara practic a fost prelungită măsura. Subliniază că petentul nu a cerut procurorului revocarea măsurii, să nu se aprecieze că este de rea-credinţă şi vrea să se sustragă de la urmărirea penală. mai arată că cererea de înlocuire a fost formulată în data de 26 octombrie 2012, iar procurorul a soluţionat doar la data de 6 noiembrie, în condiţiile în care măsura dispusă ar fi expirat la data de 7 noiembrie 2012.

Reprezentanta Ministerului Public invocă excepţia necompetenţei materiale a judecătorului delegat din cadrul Tribunalului Mureş în soluţionarea cererii petentului, reţinând că în plângerea adresată Tribunalului Mureş se solicită revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, cerere asupra căreia procurorul nu s-a pronunţat prin ordonanţa atacată, întrucât nu a fost solicitat aşa ceva de la petent. Ordonanţa atacată are un alt obiect, acela al înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, cerere admisă de procuror la solicitarea petentului.

Ca urmare, în opinia doamnei procuror, ne aflăm în prezenţa unei cereri noi, ce este de competenţa procurorului pentru a o soluţiona, în condiţiile în care critica precizată nu este îndreptată împotriva dispoziţiei procurorului de înlocuire. Consideră că este aplicabil în speţă art. 139 alin. 31 teza I C.pr.pen., procurorului revenind competenţa să se pronunţe asupra cererii.

Pentru acest motiv, doamna procuror solicită trimiterea cererii pentru soluţionare procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Instanţa pune în discuţie excepţia ridicată de doamna procuror.

Doamna avocat arată din nou că în speţă este vorba despre o plângere întemeiată de art. 1402 C.pr.pen., petentul atacând ordonanţa procurorului prin care s-a prelungit măsura, motiv pentru care solicită respingerea excepţiei.

Instanţa uneşte excepţia cu fondul cauzei.

Doamna avocat depune la dosar un înscris, şi anume plângerea adresată prim-procurorului, din care rezultă că procedura de citare a petentului nu era legal îndeplinită, iar acesta nu s-a sustras niciodată de la urmărirea penală.

Doamna avocat cât şi doamna procuror precizează că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, instanţa apreciază dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri, asupra plângerii formulate de petent.

Doamna avocat solicită admiterea plângerii formulată de petent, desfiinţarea ca netemeinică şi nelegală a ordonanţei atacate, cu consecinţa revocării măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi eliminarea obligaţiilor impuse.

Apreciază că ordonanţa atacată este netemeinică şi nelegală, nefiind temeinic motivată. Organele de urmărire penală solicită petentului înscrisuri pe care acesta nu le mai deţine, nemaiavând calitate la societatea LGI SRL, care a intrat în insolvenţă. Toate actele au fost predate lichidatorului judiciar, astfel că organele de control ar trebuie să le solicite direct de la lichidator.

Solicită să se aibă în vedere că petentul are patru copii minori, este singurul întreţinător al familiei, iar soţia sa se află în concediu de creştere a copilului. Subliniază că a colaborat cu organele de urmărire penală pentru buna desfăşurare a urmăririi penale.

Dosarul de urmărire penală a fost întocmit în 2009, urmărirea penală s-a început în 2010, astfel că nu se justifică luarea unei astfel de măsuri preventive faţă de petent, după 2 ani de zile, atâta vreme cât la dosar nu există dovezi că acesta s-ar sustrage de la cercetări sau că nu ar colabora cu organele de urmărire penală.

Având în vedere că petentul trebuie să se deplaseze în diferite localităţi în interes de serviciu, solicită să nu i se mai menţină acel program strict de supraveghere. În subsidiar, formulează cerere de relaxare a programului de supraveghere, stabilirea unui program mai lejer.

În cazul în care instanţa nu va primi excepţia invocată, doamna procuror arată că potrivit art. 1402 C.pr.pen. împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, învinuitul sau inculpatul poate formula plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prim grad.

Interpretând acest temei legal sistematic, prin prisma Deciziei nr. 18/2008 al ÎCCJ, pronunţată în urma soluţionării recursului în interesul legii şi a dispoziţiilor art. 1403 C.pr.pen., apreciază că această cale a plângerii, întemeiată pe art. 1402 C.pr.pen. ar fi deschisă şi împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune prelungirea sau revocarea fie a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, fie a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Ca urmare, art. 1402 C.pr.pen. nu se referă la ordonanţa procurorului prin care se admite sau se respinge cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, astfel că invocă excepţia inadmisibilităţii plângerii.

Pe fond, în opinia doamnei procuror, este de remarcat că aceleaşi motive ce au stat la baza cererii adresate procurorului (de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara) sunt reiterate astăzi, în prezenta plângere. Ori, aceste motive au fost apreciate deja de către procuror, fiind admisă cererea petentului.

Consideră că măsura preventivă în discuţie este în continuare oportună în condiţiile în care petentul nu s-a prezentat la solicitarea repetată a organelor de urmărire penală, şi-a schimbat locuinţa şi numărul de telefon, fiind adus la organele de cercetare penală cu mandat de aducere.

Relativ la perioada pentru care s-a dispus măsura, este de reţinut că procurorul s-a pronunţat conform legii, înainte de împlinirea termenului de 30 de zile pentru obligarea de a nu părăsi localitatea; problema derivă din modul greşit de calcul al următoarei perioade pentru care s-a dispus înlocuirea, eroare pe care procurorul o poate îndrepta conform procedurii reglementate de art. 195 C.pr.pen.

Doamna procuror consideră că obligaţiile stabilite în sarcina petentului sunt cele legale, iar facultative nu i s-au stabilit. Stabilirea unui program mai lejer de supraveghere este de competenţa procurorului, care prin ordonanţă a stabilit şi programul pentru prezentare la organul judiciar.

Petentul S.V.F. solicită un program de supraveghere mai lejer, deoarece trebuie să se deplaseze în Constanţa, Bucureşti, astfel nu are cum să se prezinte la organul judiciar din două în două zile.

Judecătorul delegat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub numărul 8.060/102/2012 din data de 8 noiembrie 2012, (nr. în format vechi 10.382/2012), inculpatul S.V.F. a solicitat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara instituită împotriva sa prin ordonanţa procurorului din data de 06.11.2012, pronunţată în dosarul nr. 2.365/P/2009.

În drept a invocat prevederile art. 1402 din Codul de procedură penală.

Din lucrările şi materialul dosarului de urmărire penală se constată următoarele.

Faţă de numitul S.V.F., la data de 13 octombrie 2010, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală sub formă continuată -prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, de art. 9 alin. 1 litera c din  din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, de art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, fals intelectual – prevăzută şi pedepsită de art. 43 din Legea nr. 82/1991, evaziune fiscală – prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005, fals intelectual în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi evaziune fiscală sub formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 litera c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal

Rezoluţia organelor de cercetare penală a fost confirmată de procuror prin rezoluţia din data de 15 octombrie 2010.

La data de 8 octombrie 2012, învinuitul S.V.F. a fost reţinut pentru 24 de ore.

Prin ordonanţa din data de 9 octombrie 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş în dosarul nr. 2365/P/2009 s-a dispus luarea faţă de învinuitul S.V.F. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 9 octombrie 2012. S-au stabilit obligaţii în sarcina învinuitului.

Prin ordonanţa din data de 6 noiembrie 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş în acelaşi dosar nr. 2365/P/2009, s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de învinuitul S.V.F. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 noiembrie 2012 până la data de 7 decembrie 2012. S-au menţinut obligaţiile stablite în sarcina învinuitului, respectiv:

- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la I.P.J. Mureş în zilele de luni, miercuri şi vineri, orele 10:00;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încunoştinţarea organelor de poliţie;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Prin prezenta cerere, învinuitul solicită desfiinţarea ca netemeinică şi nelegală a ordonanţei procurorului din data de 6 noiembrie 2012, administrarea de noi probe şi revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea eliminând obligaţiile impuse.

În privinţa cererii învinuitului de menţionat următoarele:

Învinuitul S.V.F., prin intermediul apărătorului ales, în faţa judecătorului delegat şi-a precizat plângerea în sensul că aceasta este una îndreptată împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara. A motivat prin aceea că, de fapt, procurorul nu a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ci a prelungit măsura preventivă, chiar dacă în ordonanţă se menţionează despre înlocuire. Ca atare a apreciat că plângerea sa întemeiată pe prevederile art. 1402 din Codul de procedură penală ar fi admisibilă.

În subsidiar a solicitat încetarea uneia din obligaţiile instituite în sarcina sa prin ordonanţa atacată, respectiv încetarea obligaţiei impuse de a se prezenta în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri la sediul I.P.J. Mureş.

În privinţa excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş de a soluţiona plângerea ridicată de procuror, judecătorul delegat apreciază că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 1402 alin. 1 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea  ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de trei zile de la luarea măsurii la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Ca atare, legiuitorul a reglementat clar şi prin aceasta a dat ocazia învinuitului de a se plânge în faţa instanţei împotriva ordonanţelor procurorului prin care se instituie fie măsura obligării de a nu părăsi localitatea fie măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Ca o primă chestiune: judecătorul delegat apreciază că prin texul de mai sus legiuitorul a înţeles să dea posibilitatea învinuitului de a se plânge în faţa instanţei contra măsurii preventive luate şi nu neapărat împotriva modalităţii de luare a măsurii respective. Ca atare, atâta timp cât împotriva unui învinuit este în fiinţă una din cele două măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara, indiferent prin care modalitate s-a luat, acesta are deschisă calea unei plângeri în faţa instanţei competente a soluţiona cauza pe fond.

În acest sens poate fi adus ca argument şi Decizia nr. 18/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, care, în alt registru, arată că împotriva încheierilor prin care fie judecătorul fie instanţa de judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului  prin care se dispune luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 din Codul de procedură penală ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 din Codul de procedură penală sunt supuse căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 1403 din Codul de procedură penală.

Prin decizia de mai sus, de observat că s-a lărgit sfera soluţiilor pronunţate de procuror în legătură cu măsurile preventive prevăzute de art. 145 şi art. 1451 din Codul de procedură penală care pot fi atacate în temeiul art. 1402 Cod procedură penală, în sensul că pe lângă luarea măsurii a fost inclusă şi prelungirea măsurii.

În aceste împrejurări este de neînţeles de nu s-ar putea cuprinde în această sferă şi înlocuirea uneia dintre măsuri cu cealaltă. Mai concret, de ce învinuitul faţă de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, înlocuită ulterior cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, nu ar putea formula plângere împotriva acesteia din urmă întemeiată tot pe art. 1402 din Codul de procedură penală? În fond, aşa cum am arătat la început, plângerea vizează măsura şi nu modalitatea în care s-a luat.

Trecând peste aceste considerente, se apreciază că, de fapt, în prezenta cauză nici nu suntem în prezenţa unei înlocuiri a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, întrucât, deşi învinuitul a formulat cererea de înlocuire cu mai mult timp în urmă, aceasta nu a fost soluţionată de procuror decât la data de 6 noiembrie 2012, în condiţiile în care măsura obligării de a nu părăsi localitatea expira la data de 7 noiembrie 2012, iar măsura obligării de a nu părăsi ţara este valabilă începând cu data de 8 noiembrie 2012, deci după expirarea duratei primei măsuri. Ca atare apreciem că, de fapt, eroarea materială, dacă a existat una, constă în faptul că procurorul a menţionat în ordonanţă despre înlocuirea unei măsuri preventive cu alta, în condiţiile în care, practic, prima măsura expirase, iar cea dea doua măsură a fost luată pentru prima dată. Aceasta şi întrucât o măsură expirată nu mai putea fi prelungită.

În concluzie apreciem că ne aflăm în prezenţa luării măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi nu a unei înlocuiri a unei măsuri cu alta.

În aceste condiţii cu atât mai mult îşi are aplicabilitatea art. 1402 din Codul de procedură penală, fiind vorba de luarea măsurii preventive, iar competenţa Tribunalului Mureş de a soluţiona plângerea este de evidentă.

Drept urmare este exclusă o eventuală competenţă a procurorului de a se pronunţa pe o cerere distinctă a învinuitului de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi abia apoi să se deschidă o cale de atac (a plângerii învinuitului în faţa instanţei) împotriva ordonanţei prin care procurorul soluţionează cererea.

Faţă de cele de mai sus va fi respinsă ca nefondată atât excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş de a soluţiona plângerea cât şi excepţia inadmisibilităţii plângerii în faţa instanţei pe motiv că situaţia înlocuirii măsurii preventive cu altă măsură preventivă (dintre cele prevăzute de art. 145 şi art. 1451 din Codul de procedură penală) nu este enumerată expres în textul art. 1402 alin. 1 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 18/2008 a Î.C.C.J. alături de luarea şi prelungirea măsurii.

Pe fondul cererii se apreciază că aceasta este parţial întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit alineatului 2 al art. 1402 din Codul de procedură penală, plângerea va fi soluţionată în camera de consiliu.

Potrivit alineatului 6, instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.

Potrivit alineatului 7, când instanţa consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, dispune revocarea ei.

Aceste prevederi legale trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

Potrivit art. 1451 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 145 alin. 23 din Codul de procedură penală, dacă pe durata obligării de a nu părăsi ţara au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată.

Transpunând dispoziţiile legale menţionate mai sus la prezenta plângere:

Din punct de vedere al termenul de introducere a plângerii şi al competenţei instanţei sunt întrunite exigenţele legale.

Cu privire la legalitatea măsurii, nici din plângerea învinuitului nu rezultă cu claritate care ar fi motivele de nelegalitate şi nici instanţa, din oficiu, nu a identificat asemenea motive.

Cu privire la temeinicia măsurii, în opinia judecătorului delegat la dosar există probe şi indicii temeinice potrivit cărora, asupra învinuitului planează bănuiala legitimă că se face vinovat de comiterea faptelor de care este învinuit.

În acest sens, sunt toate constatările organelor de control şi inspecţie fiscală, înscrisurile aflate la dosar şi declaraţiile martorilor.

De asemenea pot fi invocate şi hotărârile irevocabile date în materie comercială, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că învinuitul este culpabil cel puţin pentru ajungerea societăţilor comerciale administrate în stare de faliment, în principal prin neorganizarea şi neconducerea corespunzătoare a evidenţelor contabile, aspect pe care se poate plia perfect elementul material al infracţiunilor de evaziune fiscală şi de fals intelectual prevăzut de Legea nr. 82/1991.

Nu corespunde adevărului faptul că învinuitul ar fi predat toate documentele contabile administratorilor judiciari şi din acel moment nu ar mai fi avut obligaţia conducerii evidenţelor contabile întrucât contrariul rezultă din aceleaşi hotărâri date în materie comercială, prin care s-a stabilit clar că, cel puţin în cazul uneia din societăţile comerciale, actele au fost restituite de administratorul judiciar celeilalte învinuite din cauză tocmai pentru a putea fi adusă contabilitatea la zi, după care aceste acte nu au mai putut fi găsite, şi nici nu s-a putut face dovada că au fost predate din nou administratorului judiciar.

Apoi, nu trebuie omis nici scopul măsurilor preventive, aşa cum rezultă acesta din dispoziţiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală.

În cazul învinuitului S.V.F., buna desfăşurare a procesului penal poate fi asigurată la acest moment doar cu acesta aflat sub o atentă şi strictă supraveghere. Se impune aceasta pentru a contracara într-un fel pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în deplină libertate de mişcare a inculpatului în condiţiile uneori acuze de o mare gravitate precum evaziunea fiscală, cu prejudicii de sute de mii de lei, fapte cu impact deosebit atât asupra bugetului statului cât şi asupra conştiinţei colective.

Însăşi procurorul a apreciat că acest pericol concret pentru ordinea publică a scăzut în intensitate atunci când a decis înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara (de fapt luând pentru prima dată această din urmă măsură la expirarea celei dintâi), dând astfel posibilitatea plenară învinuitului de a se preocupa atât de apărarea sa cât şi de celelalte aspecte invocate în cerere.

Cu toate acestea, întrucât în sarcina învinuitului s-a instituit în continuare obligaţia de a se prezenta în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, orele 10:00, la I.P.J. Mureş, este clar că măsura obligării de a nu părăsi ţara este lipsită de conţinut, în sensul că s-a luat doar formal, întrucât prin menţinerea aceloraşi obligaţii s-a restrâns mult libertatea de mişcare a învinuitului la fel ca şi când acesta nu ar vrea dreptul de a părăsi localitatea. Este greu de imaginat cum învinuitul s-ar putea deplasa într-o localitate mai îndepărtată din ţară şi imediat să revină la domiciliu pentru a putea respecta obligaţia impusă.

Apreciem că pentru a asigura libertatea de mişcare specifică măsurii obligării de a nu părăsi ţara trebuie înlocuită obligaţia de a se prezenta în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, orele 10:00 la I.P.J. Mureş, cu aceeaşi obligaţie însă zilele de prezentare să fie mai rare, pentru a da astfel posibilitatea învinuitului de a realiza activităţile pe care le-a menţionat în plângere, şi la care în opinia judecătorului delegat este îndreptăţit, atâta timp cât s-a apreciat că este suficientă luarea faţă de el doar a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. 

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 1402 alin. 6 din Codul de procedură penală se va admite în parte plângerea învinuitului.

În baza art. 1451 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 145 alin. 23 din Codul de procedură penală se va dispune înlocuirea obligaţiei instituite în sarcina învinuitului de a se prezenta în fiecare zi de luni,miercuri, vineri, orele 10:00, la I.P.J. Mureş cu obligaţia de a se prezenta la I.P.J. Mureş în fiecare a doua săptămână în ziua de luni, orele 10:00. 

Respinge cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U NE:

Respinge ca nefondată atât excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş de a soluţiona plângerea cât şi excepţia inadmisibilităţii plângerii în faţa instanţei pe motiv că situaţia înlocuirii măsurii preventive cu altă măsură preventivă (dintre cele prevăzute de art. 145 şi art. 1451 din Codul de procedură penală) nu  este enumerată expres în textul art. 1402 alin. 1 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 18/2008 a Î.C.C.J. alături de luarea şi prelungirea măsurii.

În baza art. 1402 alin. 6 din Codul de procedură penală admite în parte plângerea învinuitului S.V.F. (fiul lui Nicolae şi Viorica, născut la data de 14 ianuarie 1975 în Gherla, jud. Cluj, cu domciliul procesual ales în municipiul Tg-Mureş, str. Mihail Kogălniceanu nr. 3, jud. Mureş, la Cabinetul avocaţial Laura M. Chiş, CNP 1750114124039), împotriva ordonanţei din data de 6 noiembrie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş în dosarul nr. 2365/P/2009, prin care s-a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În baza art. 1451 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 145 alin. 23 din Codul de procedură penală înlocuieşte obligaţia instituită în sarcina învinuitului de a se prezenta în fiecare zi de luni, miercuri, vineri, orele 10:00, la I.P.J. Mureş cu obligaţia de a se prezenta la I.P.J. Mureş în fiecare a doua săptămână în ziua de luni, orele 10:00. 

Respinge cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 2012, orele 13:00.

Domenii speta

Spete similare