Efectele hotărârii judecătoreşti prevăzute în art. 431 din Codul de procedură civilă.

Autoritatea de lucru judecat, indiferent că se manifestă prin efectul său negativ care interzice o nouă judecată sau prin funcţiunea ei pozitivă, care obligă cea de-a doua instanţă să ţină seama de cele statuate anterior, depăşeşte sfera intereselor private, nefiind la îndemâna părţilor să ignore hotărârea anterioară, indiferent că este în profitul sau în dauna acestora, după cum nici instanţa nou învestită nu poate nesocoti lucrul judecat anterior.

Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Prin sentinţa nr. 447/2020 din data de 05 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2211/63/2019* s-a respins acţiunea privind pe reclamanta SC X SRL, în contradictoriu cu pârâtul I.T.M..

Împotriva sentinţei nr. 447/2020 din data de 05 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2211/63/2019* a formulat recurs reclamanta S.C. X S.R.L.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 C.proc.civ. care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Prin cererea de recurs, susţinând nelegalitatea sentinţei, recurenta reclamantă pretinde că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătoreşti ce a finalizat un litigiu anterior, că nu a fost respectată decizia de casare şi nu a fost analizată pe fond legalitatea actului administrativ contestat, întemeind recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

În condiţiile în care recurenta reclamantă critică încălcarea unor norme de procedură, respectiv art. 431 şi art. 501 C.proc.civ., se impune analizarea criticilor din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ..

Curtea constată că argumentele aduse în sprijinul motivului de recurs referitor la aplicarea greşită a art. 431 C.proc.civ. vizează o prezumtivă confuzie pe care ar face-o instanţa cu privire la autoritatea de lucru judecat, în raport de împrejurarea că nu ar fi pus în discuţia părţilor excepţia, susţineri care sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 431 N.C.proc.civ. „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Noul Cod de procedură civilă, pe lângă faptul că plasează excepţia procesuală a autorităţii de lucru judecat explicit în rândul efectelor hotărârii judecătoreşti, unifică reglementarea autorităţii de lucru judecat ca prezumţie legală absolută şi irefragabilă a hotărârii judecătoreşti de adevăr judiciar (cuprinsă în dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C.civ. 1864 – res iudicata pro veritate habetur), ceea ce Noul Cod de procedură civilă reglementează prin art. 431, şi cea de excepţie procesuală de fond, peremptorie şi absolută, reglementată anterior prin dispoziţiile art. 166 C.proc.civ. de la 1865 şi art. 1201 C.civ. de la 1864.

Potrivit stării de fapt care nu mai poate face obiect de analiză în recurs, procesul verbal  de control contestat, încheiat în data de 29.01.2019, reflectă controlul efectuat de către agentul constatator din cadrul I.T.M. în baza Ordinului de deplasare nr. 185 şi conform tematicii anexate. Conform Anexei de constatare a neconformităţilor şi măsurilor dispuse în domeniul relaţiilor de muncă s-a reţinut: „Controlul s-a efectuat în data de 28.01.2019 orele 12-12.30 la punctul de lucru SC X SRL, situat în C.. La momentul controlului au fost intervievate pe baza de fişă de identificare 6 persoane care potrivit propriilor declaraţii desfăşoară activitate în cadrul unităţii menţionate din data de 28.01.2019 fără a avea întocmite forme legale de angajare. Se încalcă prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată şi se sanctionează conform art. 260 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată. Măsura dispusă este aceea că „Angajatorul va respecta prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată”, termenul de realizare fiind „permanent”. S-a menţionat totodată în Anexă că au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

Prin procesul verbal de contravenţie seria DJ nr. 03751 întocmit de I.T.M. la data de 29.01.2019, reclamanta a fost sancţionată în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 cu amendă contravenţională în cuantum de 120.000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 16 alin.1 din Legea 53/2003. S-a reţinut în sarcina societăţii petente că, în urma controlului efectuat în data de 28.01.2019 orele 12:00 - 13:30 la punctul de lucru al S.C X SRL situat în C., au fost identificate pe bază de fişe de identificare 6 persoane, care au declarat că lucrează din data de 28.01.2019 pentru societatea S.C. X SRL, fără a avea întocmite forme legale de angajare (contract individual de muncă).

Instanţa de fond a constatat că singura neconformitate reţinută prin procesul verbal de constatare este cea pentru care a fost sancţionată reclamanta prin procesul verbal de contravenţie seria DJ nr. 03751/29.01.2019, neexistând alte măsuri obligatorii dispuse prin procesul verbal de constatare.

Prin Decizia nr. 2133 de la 26.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 4328/215/2019, s-a admis apelul declarat de apelantul I.T.M., împotriva sentinţei nr. 7483/18.06.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 4328/215/2019, în contradictoriu cu intimata petentă  SC X SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie, s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a respins plângerea formulată de petentă, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2133 de la 26.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, plângerea contravenţională formulată de reclamantă a fost respinsă, reţinându-se că agentul constatator a identificat în mod corect starea de fapt.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, ceea ce reclamanta supune controlului instanţei de contencios administrativ sunt tocmai aspectele legate de sanctiunea contravenţională deja aplicată reclamantei, or, instanţa învestită cu cenzurarea legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de contravenţie, reţinând că agentul constatator a identificat în mod corect starea de fapt.

Cum în cauza de faţă se pune în discutie din nou corectitudinea stării de fapt reţinută de agentul constatator, aceasta fiind identică în procesul verbal de control şi în procesul verbal de contravenţie, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 431 alin. 2 din C.proc.civ. care reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, aceasta opunând lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Instanţa de fond a constatat că în judecata cauzei de faţă este adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, or, această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

În acest sens, instanţa de fond a constatat că argumentele prezentate de reclamantă în susţinerea nulităţii procesului verbal de control în cauza de faţă au fost invocate şi analizate şi în cauza în care instanţa s-a pronunţat definitiv în dosarul nr. 4328/215/2019.

Dezlegarea dată prin hotărârile definitive intră în sfera autorităţii de lucru judecat, astfel încât solicitările reclamantului nu mai pot fi supuse verificării jurisdicţionale, fiind tranşate deja în mod definitiv în litigiul anterior purtat între părţi.

Autoritatea de lucru judecat, indiferent că se manifestă prin efectul său negativ care interzice o nouă judecată sau prin funcţiunea ei pozitivă, care obligă cea de-a doua instanţă să ţină seama de cele statuate anterior, depăşeşte sfera intereselor private, nefiind la îndemâna părţilor să ignore hotărârea anterioară, indiferent că este în profitul sau în dauna acestora, după cum nici instanţa nou învestită nu poate nesocoti lucrul judecat anterior.

În speţă, vorbim de aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat atunci când nu sunt întrunite condiţiile excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), însă, potrivit hotărârii judecătoreşti anterioare, definitive, există o identitate de chestiune litigioasă pentru aceleaşi părţi (indiferent dacă în al doilea proces figurează sau nu şi alte părţi), fapt care obligă instanţa învestită cu al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja prin prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezbaterile jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.

În speţă, prezumţia autorităţii de lucru judecat, căreia în mod corect i s-a dat eficienţă de către instanţa de fond, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanţă cu reglementările comunitare privind asigurarea şi respectarea dreptului la un proces echitabil şi a liberului acces la justiţie.

Dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se impune cu forţă obligatorie instanţelor naţionale, excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o limitare permisă a dreptului de acces la justiţie (cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. În acest sens, Înalta Curte a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte a statuat deja în jurisprudenţa sa că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie de lucru judecat, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

În Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție a scos în evidenţă calitatea de prezumţie a autorităţii de lucru judecat, statuând faptul că „prezumția legală a puterii de lucru judecat nu oprește judecata celei de-a doua acțiuni, ci facilitează sarcina probațiunii, aducând înaintea instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, de care este necesar să se țină seama. Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Această prezumție constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.”

Curtea constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 501 C.proc.civ., criticile recurentei reclamante pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Potrivit art. 501 alin. 1 C.proc.civ. „(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.”

Aceasta presupune că instanţa de fond nu mai poate repune în discuţie aceste chestiuni şi nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs.

Spre desosebire de reglementarea anterioară, art. 501 alin. 1 C.proc.civ. nu mai include obligaţia instanţei de fond de a se conforma îndrumărilor instanţei de recurs privind necesitatea administrării unor probatorii, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac care se exercită numai pentru motive de nelegalitate.

În cauză, Curtea constată că rejudecarea cauzei de către instanţa de fond s-a efectuat în limitele casării, respectiv ale indicaţiei dată de instanţa de recurs în decizia de casare care a calificat procesul verbal de control contestat ca fiind un act administrativ ce poate fi cenzurat distinct de procesul verbal de contravenţie.

În consecinţă, Curtea reţine că instanţa de fond, având în vedere efectele hotărârilor judecătoreşti expuse de legiuitor în soluţia legislativă prevăzută de art. 431 C.proc.civ., a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale şi a reţinut că se impune respingerea acţiunii de faţă prin valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 2133/26.11.2019.

Aspecte invocate de recurenta reclamantă nu atrag casarea hotărârii astfel pronunţate, deoarece soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este rezultatul unei greşeli de judecată sau a unei omisiuni în instrumentarea cauzei, ci este o consecinţă legală a incidenţei în speţă a prezumţiei autorităţii de lucru judecat.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., indicat de recurenta reclamantă în cererea de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Nemulţumirea recurentei reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică invocarea acestui motiv de casare.

Curtea constată că motivarea instanţei de fond răspunde exigenţelor legale, sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din C.proc.civ.

În raport de cele reţinute, nu se impune analizarea celorlalte aspecte formulate de recurentă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare