Taxe locale. Taxă specială reglementată de art. 30 din legea 273/2006 privin codul fiscal

În raport de dispozițiile  art. 30 din Legea 273/2006, interpretate coroborat cu art. 2 pct. 55 din aceeași lege, între taxa specială, percepută anual și de la toți beneficiarii, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în scopul înființării serviciilor publice de interes local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de întreținere și funcționare a acestor servicii și contravaloarea apei furnizate, calculată în funcție de consumul de apă potrivit Legii 241/2006, există o demarcație netă, cele două neputând fi combinate într-o taxă care să acopere atât contravaloarea apei furnizate cât și cheltuielile de înființare și funcționare a serviciului.

Prin sentința nr. 1075/2019 din 06.12.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.89/95/2019, s-a admis acțiunea promovată de reclamantul BSD, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Fărcășești, având sediul în Comuna Fărcășești, sat Fărcășești, nr. 72, județul Gorj.S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în nume propriu BN.

S-a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 40 din 09.07.2018 emisă de pârâtul Consiliul Local Fărcășești.A fost obligat pârâtul Consiliul Local Fărcăşeşti la plata a 76,50 lei către reclamantul BSDşi la plata a 226,50 lei către intervenientul în nume propriu BN, cu titlu de despăgubiri.A fost obligat pârâtul Consiliul Local Fărcăşeşti la plata a câte 50 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul BSDşi intervenientul în nume propriu BN.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Fărcășești în temeiuldispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, arătând că sentința instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea eronată a normelor juridice și conținând motive contradictorii care conduc la casarea acesteia.

Din documentele aflate la dosar și din textele de lege invocate în motivarea hotărârii, rezultă că aceasta este contradictorie, pentru că, pe de o parte, recunoaște că taxa instituită prin HCL Fărcășești nr.40/09.07.2018 este una specială, prevăzută de art.30 din Legea nr.273/2006, dar, pe de altă parte, modalitatea de calcul a taxei este cea prevăzută de Legea nr.241/2006, care, în opinia instanței de fond, așa cum rezultă din considerente, nu ar putea fi coroborată cu dispozițiile Legii nr.273/2006 pentru stabilirea ei, ceea ce conduce la o evidentă interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile. Tot astfel, în cuprinsul art.30 din Legea nr.273/2006 sunt reglementate taxele speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale.

Potrivit art.30 alin.6 din Legea nr.273/2006, „Taxele speciale se fac venit la bugetul local și se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective".

Deci, legiuitorul stabilește că taxele speciale instituite de autoritățile publice locale se colectează doar de la persoanele care beneficiază de acest serviciu și nu de toți locuitorii unității administrativ-teritoriale, iar din coroborarea celor două texte de lege, din Legea nr.241/2006 și din Legea nr.273/2006 rezultă că ele se calculează în funcție de cantitatea și calitatea de servicii utilizată de beneficiari, neputându-se colecta același cuantum al unei taxe speciale de la persoane care consumă mai puțină apă, fată de persoanele care consumă mai puțină apă, pentru că, dacă s-ar merge pe o logică inversă, nici cuantumul impozitului pe clădiri sau pe terenuri nu s-ar putea colecta diferit, de la persoane care dețin mai multe imobile în extravilan sau intravilan, de categorii de folosință diferite sau în suprafețe diferite.

Instituirea aceste taxe a fost consecința controlului efectuat de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Gorj în anul 2013, finalizat cu emiterea Deciziei nr. 1402/2013, în care, la punctul 1 lit. e), s-a dispus, ca măsură, instituirea taxelor speciale privind serviciile de utilități publice prestate persoanelor fizice și juridice de pe teritoriul com. Fărcășești, în vederea recuperării cheltuielilor cu aceste servicii efectuate de UAT Fărcășești.  Aceste cheltuieli se pot recupera prin instituirea acestei taxe, care să se încaseze lunar, cu scopul de a nu îngreuna cetățenii comunei cu obligația de achitare a unei plăți integrale, într-o singură tranșă, din acest punct de vedere neexistând nici un fel de neconcordanță între răspunsul comunicat prin adresa nr.8535/l I .09.2018 și HCL nr.40/2018.

A solicitat admitere a recursului și  respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul reclamant BSD a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de către Consiliul Local Fărcășești şi arătând că recurentul a criticat modul în care instanța de fond a soluționat cauza, indicând ca temei de drept motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488, al. 1, pct. 6 și 8 Cod de procedură civilă, fără însă a preciza care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei pe care le cuprinde hotărârea și nici ce normă de drept material a fost în concret încălcată.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 30 și art. 2 pct. 55 din Legea 273/2006 rezultă că pentru funcționarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, pot percepe taxe speciale, cu condiția ca aceste taxe să fie stabilite anual iar veniturile obținute din acestea să fie utilizate integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice de interes local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de întreținere și funcționare a acestor servicii.

Prin hotărârea contestată, a fost instituită o taxă specială de acces și utilizare a sistemului de distribuție a apei, care se calculează în funcție de consumul de apă și numai pentru utilizatorii care au montate dispozitive de măsurare a cantității de apă.

Deși prin hotărârea contestată s-a urmărit instituirea unei taxe speciale în temeiul art. 30 din Legea 273/2006, taxă care nu îndeplinește condițiile cerute de acest text de lege, fiind percepută numai de la o anumită categorie de utilizatori a sistemelor de distribuție a apei brute și în cuantum diferit, ce se calculează în funcție de consumul de apă.

Modalitatea de calcul taxei în funcție de consumul de apă este prevăzută în Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, însă nu reprezintă prețul pentru apa furnizată prin serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare organizat la nivelul comunei Fărcășești în temeiul acestei legi, ci reprezintă o taxă cu caracter special instituită în temeiul art. 30 din Legea nr. 273/2006. Aceasta urmează a fi suportată numai de utilizatorii care au montate dispozitive de măsurare a cantității de apă.

Cât privește decizia nr. Deciziei 1402/2013 și a măsurii de instituire a unei taxe speciale, s-a învederat faptul că această taxă viza toți consumatorii de apă și nu pe cei contorizați, la acel moment neexistând nici o gospodărie contorizată apometrele fiind montate după controlul în urma căruia a fost emisă această decizie. Intimatul a arătat că decizia Curții de Conturi nu are nicio relevanță întrucât nu îi este opozabilă, iar declanșarea procedurilor judiciare nu este suspensivă de executare faţă de entitatea verificată. Față de intimat Decizia nu produce niciun efect, contestația împotriva acestora putând fi formulată exclusiv în folosul entității verificate şi nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă, implicit, are și consecințe de această natură.

Intimatul BN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare având în vedere că recurentul nu a invocat niciun motiv cu referire la admiterea cererii de intervenție principală, motivele de recurs vizând doar admiterea cererii promovată de intimatul BSD, fără să existe vreo referire la intervenientul BN.

Pe fondul cauzei, a reluat, în esență, susținerile expuse în întâmpinarea depusă la dosar de intimatul-reclamant.

Analizând cu precădere, potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, excepția nulității recursului invocată de intimatul intervenient prin întâmpinare, Curtea a constatat că aceasta nu este fondată, şi a respins-o.

Astfel, Curtea a constatat că, recurentul a indicat în mod expres  motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă pe care a întemeiat calea de atac, iar în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății s-au regăsit critici la adresa sentinței care face obiectul recursului, critici ce au putut fi încadrate în unul din  motivele invocate în susținerea cererii de recurs.

Împrejurarea că recurentul nu a formulat critici exprese cu privire la soluția pronunțată asupra cererii de intervenție este lipsită de relevanță atât timp cât cererea de recurs conține critici concrete ale hotărârii instanței de fond, dispozițiile art. 489 Cod procedură civilă sancționând cu nulitatea nemotivarea recursului sau neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488, iar nu lipsa criticilor referitoare la unul din aspectele soluționate prin hotărârea de fond, în privința căruia recurentul poate să fi și achiesat la soluția instanței.

În consecință, Curtea a respins excepția nulității recursului.

Analizând sentința recurată prin prima motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,  Curtea a constatat că recursul nu este fondat.

Astfel, în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că pentru a se reține incidența acestui motiv de casare trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază, iar inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul art. 425 alin. 1 lit. b  Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, rațiunea acestui text fiind aceea de a asigura o bună administrare a justiției și de a permite exercitarea controlului judiciar.

Conform jurisprudenței Curții Europene (Hotărârea Ruiz Torija şi HiroBalani împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum şi Hotărârea Higgins și alții împotriva Franței, din 19 februarie 1998), instanța nu este însă obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților.

În speță, indicând acest motiv de casare, recurenta a invocat contradictorialitatea considerentelor sentinței în cuprinsul cărora, deși se recunoaște că taxa instituită prin HCL Fărcășești nr. 40/2018 este una specială, prevăzută de art. 30 din Legea 241/2006, se reține, în mod contradictoriu, că modalitatea de calcul, potrivit dispozițiilor Legii 241/2006, nu poate fi coroborată cu dispozițiile Legii 273/2006.

 Curtea a constatat că instanța de fond s-a conformat exigențelor art. 425 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă, expunând în detaliu și fără contradicții, atât împrejurările de fapt cât și dispozițiile legale pe care și-a întemeiat soluția, cu luarea în considerare a susținerilor și argumentelor ambelor părți, într-o manieră ce permite urmărirea raționamentului juridic și exercitarea controlului judiciar.

În pofida criticilor recurentului, raționamentul instanței urmează silogismul juridic expus în mod cursiv, neexistând nicio contradicție în expunerea ideii că pentru calculul unei taxe speciale, reglementate de art. 30 din Legea 273/2006 pentru acoperirea cheltuielilor efectuate cu înființarea și funcționarea unui serviciu public local, nu se pot aplica dispoziții ale unei legi ce stabilește modalitatea de calcul a taxei pentru contravaloarea bunului furnizat prin serviciul prestat.

Altfel spus, ceea ce transmite în mod neechivoc instanța de fond prin considerentele criticate este faptul că, dacă s-a urmărit instituirea unei taxe speciale, conform art. 30 din Legea 273/2006, calculul acestei taxe trebuie să se facă potrivit dispozițiilor în temeiul cărora a fost stabilită, iar nu potrivit altor dispoziții legale, aplicabile pentru calculul contravalorii metrului cub de apă furnizată prin intermediul serviciului public înființat. 

Or, Curtea a observat că nu există niciun fel de contradicții între aceste considerente, eventualele nemulțumiri ale recurentului privind modul de interpretare a dispozițiilor analizate neputând fi valorificate prin intermediul acestui motiv de casare.

Ca atare, Curtea a constata nefondate criticile recurentei referitoare la motivarea sentinței de fond, în cauză nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Nefondate au fost apreciate şi criticile recurentei și din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, în susținerea motiv de casare, recurenta a invocat, în esență, interpretarea eronată a dispozițiilor art. 30 din Legea 273/2006 și art. 3 din Legea 241/2006, interpretare ce a condus a concluzia că modalitatea de calcul a taxei în funcție de cantitatea de apă consumată și doar de la persoanele ce au montate apometre ar contraveni dispozițiilor legale, deși alin. 6 al art. 30 din Legea 273/2006 prevede expres că taxele speciale se fac venit la bugetul local și se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Contrar acestor critici, Curtea a observat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale și contractuale incidente, pe care le-a aplicat judicios împrejurărilor de fapt rezultate din probele administrate în cauză.

În acest sens, Curtea a  reţinut că plecând tocmai de la dispozițiile art. 30 din Legea 273/2006, pe care le interpretează coroborat cu art. 2 pct. 55 din aceeași lege, ce definesc noțiunea de taxă în accepțiunea actului normativ, instanța de fond constată întemeiat că intre taxa specială reglementată de aceste dispoziții, percepută anual și de la toți beneficiarii, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice de interes local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de întreținere și funcționare a acestor servicii și contravaloarea apei furnizate, calculată în funcție de consumul de apă potrivit Legii 241/2006, există o demarcație netă, cele două neputând fi combinate într-o taxă care să acopere atât contravaloarea apei furnizate cât și cheltuielile de înființare și funcționare a serviciului.

Așa cum a arătat chiar recurentul, alin. 6 al art. 30 din Legea 273/2006 stabilește că taxa specială se încasează de la toți beneficiarii serviciilor publice locale, iar sfera acestora nu poate fi limitată la utilizatorii ce au montate sisteme de contorizare a cantității de apă, cu excluderea celor ce achită serviciul de furnizare a apei în sistem paușal.

De asemenea, costurile înființării serviciului public și menținerii funcționalității acestuia nu pot fi confundate cu costul bunului livrat, în cazul de față apa furnizată, ce urmează a fi calculat în mod diferențiat, în funcție de cantitatea consumată, stabilită fie prin dispozitive specifice de măsurare, fie în sistem paușal.

Ca atare, faptul că unul dintre beneficiari consumă o cantitate mai mare de apă justifică achitarea unei sume mai mari pentru contravaloarea acesteia, iar nu o cotă de contribuție majorată pentru înființarea și funcționarea serviciului public prin intermediul căruia i se furnizează apa, după cum nici cei cu un consum mai mic de apă nu datorează o taxă specială diminuată pentru înființarea și întreținerea serviciului public în discuție. Toți cei care sunt racordați la sistemul de alimentare cu apă devin beneficiari ai serviciului public, iar stabilirea unei taxe speciale care să-și propună amortizarea cheltuielilor de înființare și funcționare a serviciului trebuie să-i afecteze în egală măsură, indiferent de cantitatea de apă furnizată și de sistemul de măsurare a acesteia.

Aceasta este rațiunea textului art. 30 din Legea 273/2006, identificată corect de instanța de fond și evidențiată chiar de dispozițiile alin. 6 pe care recurentul a fondat criticile formulate, iar includerea de dispozițiile art. 3 lit. b din Legea 241/2006 a activităților de captare, tratare, transport, înmagazinare și distribuție a apei, în noțiunea de serviciu de alimentare cu apă nu contrazice, ci dimpotrivă, confirmă această concluzie.

Cât privește susținerea că instituirea taxei stabilite prin actul administrativ contestat a fost dispusă prin Decizia nr.1402/2013 a Curții de Conturi, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Curtea a reţinut că împrejurarea este irelevantă atât timp cât nu stabilirea în sine a taxei este contrară dispozițiilor legale, ci modul de reglementare a acesteia în ce privește calculul și de determinarea persoanelor obligate la plată.

În egală măsură, Curtea a constatat lipsită de relevanță împrejurarea că reclamantul nu a pus în discuție hotărârea contestată, în calitate de consilier local, în ședința în care a fost adoptată, cererea de chemare în judecată nefiind formulată de acesta din poziția de membru al autorității deliberative, ci aceea de subiect căruia i se adresează actul administrativ contestat și pe care acesta l-a apreciat vătămător în accepțiunea art. 1 din Legea 554/2004.

În raport de cele anterior expuse, constatând că în cauză nu este incident nici motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul a fost obligat la plata către intimatul reclamant a cheltuielilor de judecată avansate în recurs, cheltuieli constând în onorariu avocațial, achitat potrivit chitanței atașate la dosar.

Domenii speta

Spete similare