Insolvență. Interpretarea și aplicarea art.75 din Legea nr.85/2014 privind măsurile procesuale pe care le poate dispune instanța de judecată – încetarea acțiunii sau suspendarea judecății – în situația în care pârâta – societate comercială este în stare d

Decizie 300 din 30.09.2020


Insolvență. Interpretarea și aplicarea art.75 din Legea nr.85/2014 privind măsurile procesuale pe care le poate dispune instanța de judecată – încetarea acțiunii sau suspendarea judecății – în situația în care pârâta – societate comercială este în stare de insolvență și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență prin încheiere definitivă.

Legea nr. 85/2014, art. 75

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Aceste acțiuni nu rămân suspendate pe toată durata pe care procedura este în curs, ci numai până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, dată la care atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Secția a II -a civilă, Decizia  civilă  nr. 300 din 30 septembrie 2020

Prin Sentinţa civilă nr. .../2020, pronunţată de Tribunalul H. în dosarul nr. ...... s-a constat încetată acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.01.2018, declinată la Tribunalul H. prin Sentinţa civilă nr. .../2018, reclamanta a solicitat să se constate că între reclamantă şi pârâtă a intervenit contractul de vânzare cumpărare .../19.08.2016, vizând următoarele bunuri, obiect al facturii fiscale nr. .../19.08.2016: autocamion MAN, având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......;  autocamion MAN, având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......; cap tractor Renault având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......; autocamion Mercedes, având nr. de înmatriculare ......, serie şasiu ......; semiremorcă ..., având nr. de înmatriculare ......, serie şasiu .......

A solicitat, de asemenea, să fie obligat pârâtul la predarea bunurilor mai sus indicate, împreună cu documentele de identitate ale acestora, precum şi toate documentele şi titlurile aferente proprietăţii bunurilor, inclusiv accesoriile sale şi cheile. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că între aceasta şi pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare produse petroliere nr. .../11.07.2014, care avea ca obiect comercializarea de carburant către pârâtă. Urmare a acestui contract, debitoarea înregistra un sold de 424.798,44 lei, la care se adaugă TVA.

La data de 19.08.2016, pârâta a vândut către reclamantă mijloace de transport şi mijloace fixe în valoare de 500.000 lei, după cum urmează: autocamion MAN, având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......;  autocamion MAN, având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......; cap tractor Renault, având numărul de înmatriculare ......, serie şasiu ......; autocamion Mercedes, având nr. de înmatriculare ......, serie şasiu ......; semiremorcă 04, având nr. de înmatriculare ......, serie şasiu ......, în acest sens fiind emisă factura fiscală nr. .../19.08.2016, bunurile rămânând în custodia societăţii administrate de R.A. şi R.N.

Vânzarea a fost una condiţionată de achitarea preţului combustibilului, fiind o garanţie a încasării sumelor de bani restante. Reclamanta, conform celor agreate cu pârâta, avea drept de opţiune între a solicita predarea bunurilor în contul unei părţi din datorie şi finalizarea vânzării - cumpărării sau a reţine bunurile până se proceda la executarea silită a creanţei datorate, în ipoteza în care nu se plătea valoarea combustibilului.

Mai arată reclamanta că R.A. şi asociatul acestuia aveau obligaţia de a lua toate măsurile necesare conservării bunurilor, fiind interzis a dispune material sau juridic de acestea, şi că, cu toate că a solicitat debitoarei predarea bunurilor, toate demersurile în acest sens au rămas fără rezultat. Până la acest moment pârâta nu a achitat nici debitul şi nici nu a procedat la predarea bunurilor, motiv pentru care reclamanta a înţeles să formuleze prezenta acţiune.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul H. a reţinut că prin Încheierea nr. .../2017 pronunţată de Tribunalul H. în dosarul nr. ...... s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva pârâtei SC B. SRL, iar din cercetările efectuate de instanţă din oficiu a rezultat că hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Având în vedere prevederile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, s-a dispus încetarea acţiunii civile, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva pârâtei SC B. SRL, valorificarea creanţelor reclamantei urmând a se face doar potrivit procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând anularea în tot a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa instanţei de fond.

În motivarea apelului s-a susținut că instanța avea de soluționat o acţiune civilă -comercială, soluţia pronunţată, ,,constată încetată acţiunea civilă”, nefiind reglementată de Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie este reglementată de Legea nr. 85/2014 prin art. 75 alin. 1 în teza finală. Învederează că instanţa de fond a încălcat prevederile legale, și anume nu a ținut cont de teza I a art. 75 din Legea nr. 85/2014, nu a luat în considerare ordinea legală statornicită de către legiuitor, neobservând că ab initio trebuia să pună în discuţia părţilor incidenţa art. 75 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2014, respectiv a constatării suspendării de drept a cauzei.

Mai apoi, fără a avea o încheiere de suspendare a cauzei, a procedat omisso medio la întreruperea spontană a procesului, în plină administrare a probelor, fără a corobora teza I cu teza finala a art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Invocă faptul că, în aplicarea textului de legal al art. 75 din Legea nr. 85/2014, instanţa de fond nu a ținut cont de obiectul cauzei și de pretenţia concretă dedusă judecăţii,  acţiunea având ca obiect obligaţia de a face cu privire la/și în materie de proprietate, intimatul-pârât negând obligaţia sa de predare a bunurilor și documentelor, după ce acesta a transferat proprietatea mijloacelor de transport.

Ca atare, încă de la început învederează instanţei de judecată că nu este vorba despre o acţiune în realizarea/valorificarea/recuperarea unei creanţe.

Arată și că bunul nu mai este în patrimoniul pârâtei, conform actului de transfer de proprietate existent la dosar, iar împrejurarea că tinde la obţinerea unui titlu executoriu vizând predarea bunurilor mobile și ale documentelor aferente, o astfel de procedură judiciară nu intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute de Legea nr. 85/2014, iar art. 628 Cod procedură civilă face distincţie între titlurile executorii, în funcţie de natura obiectului,  plata unei sume de bani și predarea unui bun.

Ceea ce solicită este emiterea unui titlu executoriu, pentru ca executarea să se realizeze în modalitatea prevăzută de art. 624 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în speţă, predarea către creditor a bunurilor prevăzute în titlul executoriu, bunuri ce sunt deţinute fără drept de către debitor.

Susține că acţiunea pendinte este o acţiune în obligaţia de a face, având ca premisă sau temei înstrăinarea de bunuri care a avut loc deja (conform facturii fiscale), între părți operand transferul proprietăţii, motiv pentru care în sarcina pârâtei subzistă obligaţia corelativă de predare a bunurilor obiect al înstrăinării, obligaţie de a face care nu este afectată de interdicţia prevăzută de art. 75 alin. 1 Legea nr. 85/2014.

În drept s-au invocat prevederile art. 466 NCPC.

Asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:

Raportat la natura acțiunii deduse judecății, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, Curtea reține că între părți exista încheiat Contractul de vănzare-cumpărare produse petroliere nr. .../2014 având ca obiect livrarea de carburanți de către reclamanta vânzătoare  SC A. SRL către pârâta SC B. SRL.

Ca și garanție a plății facturilor având ca obiect combustibilul livrat, pârâta a emis factura fiscală nr. .../19.08.2016.

În această factură s-a menționat expres că autovehiculele menționate în petit sunt lăsate drept garanție pentru debitul în sold, la data de 19.08.2016, de 470.052,36 lei.

Contrar susținerilor reclamantei, factura sus-menționată nu constată un act translativ de proprietate asupra bunurilor sus-menționate, în fapt urmărindu-se executarea autovehiculelor pentru plata creanței constând în valoarea combustibilului livrat.

Indiferent de petitul secundar vizând predarea bunurilor, acțiunea a fost corect calificată de către prima instanță că vizează realizarea unei creanțe născute din contractul de vânzare produse-petroliere nr. .../2014, prin executarea bunurilor obiect al garanței, nefiind o simplă acțiune în predare, obligație de a face, cum susține apelanta raportat la dispozițiile art. 624 pct. 2 NCPC, art. 904 NCPC și art. 1528 C.Civ.

În ceea ce privește critica privind încetarea directă a procesului, ambele măsuri - suspendarea, respectiv încetarea acțiunii - sunt prevăzute de Legea nr. 85/2014, însă aplicarea lor operează distinct în raport de stadiul de soluționare a cererii de deschidere a procedurii.

 Astfel, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Aceste acțiuni nu rămân suspendate pe toată durata pe care procedura este în curs, ci numai până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, dată la care atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Prin urmare, instanța va verifica stadiul în care se află soluționarea cererii de deschidere a procedurii. Dacă aceasta a fost admisă în primă instanță, dar hotărârea nu este definitivă, se va dispune suspendarea până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii.

Dacă hotărârea de deschidere a procedurii a rămas deja definitivă, se va dispune direct încetarea acţiunii judiciare sau extrajudiciare, interpretarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2015 fiind judicios realizată de către prima instanță.

Apreciind că nu subzistă motivele de apel invocate de către apelantă, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, Curtea a respins ca nefondat prezentul apel.