Consecinţele nerespectării principiului contradictorialităţii de către instanța de apel.

- art.14 alin. 5 şi 6 Cod procedură civilă

Recurenta pârâtă a invocat nerespectarea principiului contradictorialităţii, conform prevederilor art.14 alin.5 şi 6 Cod procedură civilă care prevăd că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate iar instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării (Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ).

În speţă, instanţa de apel nu a respectat principiul contradictorialităţii reglementate de dispoziţiile procedurale menţionate anterior, în condiţiile în care intimata reclamantă nu a invocat nulitatea apelului incident pe motiv că nu s-ar fi indicat în mod expres că apelul este formulat şi împotriva încheierii de şedinţă prin care s-au respins excepţiile şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect, care a fost invocat de instanţa de apel direct în considerentele hotărârii atacate.

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că prin Decizia civilă nr. 1831/Ap/29.11.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia I civilă s-au dispus următoarele:

„Admite apelul declarat de apelanta reclamantă Universitatea ,,A” din B. împotriva sentinței civile nr. 1124/23.04.2019 pronunțate de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxxx 3163/226/2018,  pe care  o schimbă în tot în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta UNIVERSITATEA „A.” B., cu sediul în  […], în contradictoriu cu pârâta C., cu domiciliul în […], și în consecință:

Obligă pârâta C. la plata sumei de 64.750 lei reprezentând contravaloarea bursei doctorale finanțată din cadrul POS DRU, Proiectul POS DRU /6/1/5/S/26-7706 - „Creșterea rolului Studiilor doctorale și a competitivității doctoranzilor într-o Europă Unită” acordată în perioada 01.11.2008-30.09.2011.

Respinge apelul incident formulat de intimata C. împotriva sentinței civile nr. 1124/23.04.2019 pronunțate de Judecătoria Braşov în dosarul nr. xxxxx.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta C., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi judecând apelul, să se dispună admiterea apelului incident, cu consecinţa admiterii excepţiilor respinse de instanța de fond şi respingerea apelului principal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că se invocă motivul de recurs prevăzut de art.488 alin. l pct. 5 şi 6 şi se solicită să se constatate că, în mod nelegal şi cu încălcarea regulilor de procedură, tribunalul a respins apelul incident fără a-l analiza, cu motivarea că nu a indicat că apelul este declarat şi împotriva încheierii prin care s-a respins excepţia netimbrării şi prin  care s-a respins excepţia prescripţiei.

Aceste susţineri ale instanţei de apel sunt contrare evidenţei pentru că, în chiar primele rânduri ale apelului incident, a arătat că apelul său este declarat împotriva sentinţei civile nr. 1124/2019 a Judecătoriei Făgăraş şi a ÎNCHEIERILOR PRONUNŢATE ÎN ACEST DOSAR. De altfel, recurenta nu ar fi avut niciun interes să atace sentinţa care îi dădea câştig de cauză, decât dacă ataca, aşa cum a şi făcut, soluţionarea excepţiilor pe care le-a invocat.

Este adevărat că în art.470 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă se arată că în cuprinsul cererii de apel, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să se indice hotărârea care se atacă, însă recurenta a făcut acest lucru, a arătat că atacă toate încheierile din dosar, cu trimitere expresă la încheierea prin care s-au soluţionat excepţiile netimbrării şi prescripţiei.

În textul legal nu există cerinţa indicării hotărârii cu număr şi dată, ci doar a indicării hotărârii atacate, iar doctrina a reţinut unanim că dacă nu se indică numărul şi data hotărârii care se regăseşte în dosarul primei instanţe, neindividualizarea acestei hotărâri prin număr, data pronunţării şi numărul de dosar nu poate conduce la anularea apelului atât timp cât la dosarul cauzei există suficiente date pentru identificarea acesteia.

 Pe de altă parte, doctrina a arătat că dispoziţiile art. 470 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă care instituie cerinţa indicării hotărârii atacate sub sancţiunea nulităţii trebuie înţelese prin prisma faptului că această sancţiune se aplică doar atunci când neindicarea numărului, a datei pronunţării sau a numărului de dosar pot să conducă la imposibilitatea identificării dosarului soluţionat de prima instanţă, în care se formulează apel, instanţa de apel găsindu-se astfel într-o imposibilitate obiectivă de a soluţiona această cale de atac, motiv pentru care cererea de apel trebuie anulată.

Prin respingerea apelului incident pe baza unui motiv de nulitate inexistent, instanţa de apel a nesocotit o serie de principii procedurale, mai exact dreptul la un proces echitabil, legalitatea, contradictorialitatea şi principiul rolului activ al instanţei în aflarea adevărului iar încălcarea tuturor acestor dispoziţii procedurale atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct.5 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte contradictorialitatea, se solicită să se reţină că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.14 alineatele 4, 5 şi 6 Cod procedură civilă.

În apel, intimata reclamantă nu a invocat nulitatea apelului incident pe motiv că nu am fi indicat numărul încheierii prin care s-au respins excepţiile şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect care a fost invocat de instanţă din oficiu doar în considerentele hotărârii atacate.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a pus recurenta în imposibilitatea de a se apăra, de a formula concluzii faţă de acest aspect astfel că, pe lângă faptul că nu şi-a respectat obligaţiile de a asigura contradictorialitatea şi a afla adevărul, a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil al recurentei, drepturi garantate şi prin art.6 din CEDO.

În speţa de faţă, instanţa de apel şi-a motivat greşit hotărârea admiţând apelul pe motiv că este incidentă răspunderea civilă delictuală. Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut corect că nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, intimata neputând fi acuzată de nicio faptă ilicită care să atragă răspunderea sa delictuală, tribunalul a apreciat că poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

Or, în situaţia de faţă, fapta descrisă de reclamantă constând în neîndeplinirea obligaţiei de publicare a rezultatelor cercetărilor în reviste de specialitate/conferinţe de specialitate cu recunoaştere naţională sau internaţională şi a obligaţiei de anexare a articolelor şi cărţilor publicate nu reprezintă sub nicio formă o faptă ilicită.

În cazul răspunderii delictuale, nu se poate vorbi despre existenţa unui contract, întrucât nu se poate imagina existenţa unei convenţii prealabile între autorul faptei ilicite şi victimă. Într-o astfel de situaţie, cauza răspunderii este constituită de o faptă ilicită, considerată ca atare de lege; prin urmare, răspunderea delictuală are ca temei doar legea, iar nu convenţia părţilor.

Din contractul încheiat între părţi nu rezultă obligaţia obţinerii titlului de doctor prin validarea tezei de către Comisia Naţională, ci doar promovarea examenelor şi rapoartelor din programul de cercetare şi susţinerea publică a tezei într-un anumit termen şi toate aceste obligaţii au fost îndeplinite de pârâtă.

Acest text contractual trebuie interpretat coroborat cu art. VII care arată situaţiile în care doctorandul este exmatriculat.

Acestea sunt: în cazul în care doctorandul nu promovează examenul sau raportul ştiinţific şi după a doua susţinere, dacă doctorandul obţine calificativul satisfăcător sau nesatisfăcător şi la a doua susţinere a probei de promovare în programul de cercetare şi dacă durata studiilor de doctorat a fost depăşită.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct.5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrată.

Intimata reclamantă UNIVERSITATEA „A.” B. a depus întâmpinare (f. 34-41) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

În motivare, a arătat că textul de lege prevede imperativ ca cererea de apel incident să conţină elementele prevăzute de art. 470 alin. (1) Cod procedură civilă, neindicarea hotărârii atacate fiind sancţionată cu nulitatea cererii, raportat la prevederile art. 470 alin. (3).

În condiţiile în care cererea de apel incident a fost formulată de avocat cu experienţă, nu de o persoană fără pregătire juridică, orice critică adusă soluţiei date de instanţa de apel nu poate fi primită, diligenţele în acest sens trebuind să fie făcute de parte, prin reprezentant, şi nu de instanţă.

În considerentele hotărârii, judecătorul apelului prezintă pe larg considerentele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, care au format convingerea instanţei referitoare la aplicarea şi interpretarea normelor de drept aplicabile în speţă, nefiind în prezenţa niciuneia dintre cele trei ipoteze reglementate de art. 488 alin. 1 pct. (6) Cod procedură civilă.

Chiar dacă instanţa de apel reţine în motivare că „starea de fapt a fost reţinută în mod corect şi complet de către instanţa de fond şi nu este contestată de părţi”, aceasta nu înseamnă că există contradicţie între această situaţie şi aspectul reţinut corect de instanţa de apel potrivit căruia în speţa dedusă judecăţii sunt aplicabile prevederile art. 1357 Cod civil care reglementează răspunderea delictuală. Este cert că între părţi a fost încheiat un contract de studii doctorale, contract care a încetat la data susţinerii publice a tezei de doctorat, potrivit art. 8.1 din acesta, aspect reţinut corect de instanţa de apel. În aceste condiţii, instituţia s-a aflat în imposibilitatea recuperării prejudiciului prin formularea unei acţiuni în temeiul răspunderii contractuale.

Prin întregul probatoriu administrat în cauză, Universitatea „A.” din B. a demonstrat cu prisosinţă că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale, aspect reţinut corect de instanţa de apel.

Recurenta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare (f.49-52) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a apărărilor invocate de intimata reclamantă şi admiterea recursului.

În recurs, nu au fost administrate alte probe noi.

Analizând decizia recurată, în raport de probele administrate în faţa instanţelor de fond şi de motivele de recurs invocate, Curtea constată că cererea de recurs este fondată.

Astfel, cererea de recurs a fost întemeiată în mod formal pe existența motivelor de casare stabilite de art. 488 alin.1 pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora:

,,ART. 488

Motivele de casare

(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

5.când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”

În acest context, motivul de casare stabilit de art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 Cod procedură civilă, nulitatea reprezentând principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Recurenta pârâtă a invocat nerespectarea principiului contradictorialităţii, conform prevederilor art.14 alin. 5 şi 6 Cod procedură civilă care prevăd că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate iar instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării (Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ).

În speţă, instanţa de apel nu a respectat principiul contradictorialităţii reglementate de dispoziţiile procedurale menţionate anterior, în condiţiile în care intimata reclamantă nu a invocat nulitatea apelului incident pe motiv că nu s-ar fi indicat în mod expres că apelul este formulat şi împotriva încheierii de şedinţă prin care s-au respins excepţiile şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect, care a fost invocat de instanţa de apel direct în considerentele hotărârii atacate.

De asemenea, recurenta a susţinut în mod corect că dispoziţiile art. 470 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă care instituie cerinţa indicării hotărârii atacate sub sancţiunea nulităţii, trebuie înţelese prin prisma faptului că această sancţiune se aplică doar atunci când neindicarea numărului sau a datei pronunţării pot să conducă la imposibilitatea identificării dosarului soluţionat de prima instanţă, în care se formulează apel, instanţa de apel găsindu-se astfel într-o imposibilitate obiectivă de a soluţiona această cale de atac.

Aşadar, nulitatea prevăzută de art. 470 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă care sancţionează neindicarea hotărârii atacate, chiar dacă este o nulitate expresă, rămâne totuşi o nulitate condiţionată de producerea unei vătămări (prezumată, însă nu absolut) care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, în acest caz cererea de apel, conform art. 175 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, ceea ce nu este cazul în speţă, încheierile atacate  putând fi uşor identificate în dosarul cauzei, chiar Tribunalul reţinând că excepțiile au fost soluționare de către instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2018.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că cererea de apel incident a fost îndreptată numai împotriva sentinţei pronunţate de prima instanță, în condiţiile în care în preambulul acestei cereri s-a indicat în mod expres că este îndreptată împotriva sentinţei civile şi a încheierilor pronunţate în acest dosar de Judecătoria Făgăraş.

Este adevărat că nu a fost indicată în mod expres încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2018, prin care au fost soluţionate excepţiile de prima instanță, însă dacă instanţa de apel avea nelămuriri cu privire la obiectul cererii de apel, putea solicita lămuriri în acest sens din partea apelantei, în condiţiile în care aceasta indicase că formulează apel şi împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de fond.

În raport de aceste considerente, nu mai este necesară analiza şi a celorlalte motive de recurs invocate de recurenta pârâtă, motivele reţinute anterior fiind suficiente pentru a atrage admiterea căii de atac declarată de aceasta.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 498 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă C., să caseze în tot decizia tribunalului şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de apel, în condiţiile în care cererea de apel incident nu a fost soluţionată în fond iar soluţionarea apelului incident este dependentă de modul de soluţionare al apelului principal, motiv pentru care se impune analizarea lor împreună.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează a analiza atât motivele invocate în cuprinsul cererii de apel principal, cât şi cele expuse prin intermediul cererii de apel incident, cu respectarea limitelor caracterului devolutiv al cererii de apel.

Domenii speta

Spete similare