Redeschiderea procesului penal. Condiții pentru ca o persoană să fie considerată judecată în lipsă.

- art. 466 Cod procedură penală

Noţiunea de proces la care face referire art. 466 Cod procedură penală nu vizează doar faza de judecată ci şi faza de urmărire penală, astfel cum a arătat Curtea Constituţională în decizia nr. 497/17.07.2018 (publicată în MO nr. 1045 din 10 decembrie 2018), în cuprinsul căreia a reținut că aspectul lipsei justificate de la judecarea cauzei trebuie verificat cu privire la întreaga desfășurare a procesului penal, întrucât, în caz contrar, inculpații ar fi încurajați să se sustragă de la faza de judecată, știind că, în cazul în care vor fi prinși, vor putea solicita rejudecarea cauzei.

Dacă o persoană a fost notificată, în faza de urmărire penală, cu privire la acuzația formulată împotriva sa, acesta a avut cunoștință de procesul penal împotriva sa și deci nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 466 alin. 2 Cod procedură penală pentru a fi considerată o persoană judecată în lipsă.

Prin sentinţa penală nr. 2470/20.12.2019 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. xxxxx/197/2019, s-a dispus, în temeiul art. 469 alin. (1) lit. a) și alin. (4) Cod procedură penală, respingerea cererii de redeschidere a procesului penal formulată de persoana condamnată  A..

În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.10.2019, sub numărul xxxxx/197/2019, petentul A. a solicitat redeschiderea procesului penal nr. xxxxx/197/2018.

În motivare, petentul A. a invocat faptul că în data de 14.10.2019 a fost sunat de organele de poliție din cadrul IPJ B., care i-au comunicat faptul că pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind necesar să se prezinte în România pentru încarcerarea sa. Procedând la verificarea portalului de justiție, a constatat că a fost cercetat și condamnat în cadrul dosarului penal nr. xxxxx/197/2018 al Judecătoriei Brașov.

Petentul a învederat că a luat legătura cu rudele sale din România, iar unchiul său C. i-a comunicat faptul că la nivelul anului 2018 a primit o comunicare de la Judecătoria Brașov privind o condamnare suferită de petent, motiv pentru care a formulat apel în numele lui A..

Petentul a susținut că de 2 ani locuiește în Franța, astfel că nu a avut cunoștință despre derularea procesului din România în fața Judecătoriei Brașov. A mai învederat faptul că în anul 2017 a dat o scurtă declarație, însă ulterior nu a mai primit nicio citație cu privire la dosarul penal deschis pe numele său.

A. a mai susținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 466 alin. (1) și (2) Cod procedură penală pentru redeschiderea procesului penal. Astfel, a susținut că a formulat cererea în termenul de o lună prevăzut de art. 466 alin. (1) Cod procedură penală, termen care curge din data de 14.10.2019. De asemenea, având în vedere că locuiește și se gospodărește de mai bine de 2 ani în Franța, a susținut, în esență, că nu a putut afla despre existența dosarului penal nr. xxxxx/197/2018 și nici nu a putut încunoștința instanța de judecată despre acest aspect, în contextul în care nu a primit personal citații sau încunoștințări relative la procesul ce s-a derulat în România, ci a fost sunat doar în data de 14.10.2019, dată la care a fost informat pentru prima dată despre mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în lipsa sa.

S-a mai învederat că numitul C. (unchiul petentului) a formulat apel în cauză, dar nu s-a prezentat la vreun termen în fața Curții de Apel Brașov, singurul act de procedură întreprins fiind reprezentat de cererea de apel.

În probațiune, petentul a depus mai multe înscrisuri pentru a dovedi faptul că trăiește în Franța.

Analizând cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul A., instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive:

La data de 8 septembrie 2016, A. a fost audiat în dosarul de urmărire penală nr. xxxx/P/2017 în calitate de suspect cu privire la fapta în discuție, semnând procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect. În procesul-verbal respectiv era menționată și obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă, prevăzută de art. 108 alin. (2) lit. b) Cod de procedură penală.

Ulterior, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu numărul xxx/P/2018 din data de 02.10.2018 s-a dispus trimiterea în judecatǎ a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de înșelăciune, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 244 alin. 1 Cod penal, fiind reținută aceeași situație de fapt ca cea avută în vedere la momentul audierii acestuia în calitate de suspect.

Prin sentința penală nr. 1015 din 30.05.2019 pronunțată de Judecătoria Brașov, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 244 alin. 1 Cod penal. Petentul nu s-a prezentat în fața instanței deși a fost legal citat la adresa indicată în cursul urmăririi penale. De asemenea, acesta și-a încălcat în mod evident obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atât organelor de urmărire penală, cât și instanței.

Prin decizia penală nr. 715 din 11.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, s-a respins apelul declarat de A. ca nefondat.

A arătat instanța că, în conformitate cu art. 466 alin. (2) Cod procedură penală, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.

Instanța a reținut că petentul a luat cunoştinţă în mod oficial despre acuzația cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 244 alin. 1 Cod penal, fiind audiat în calitate de suspect în cursul urmăririi penale. Pe parcursul judecăţii, petentul a fost citat la adresa indicată cu titlu de domiciliu [...] şi s-au întreprins demersuri pentru asigurarea prezenţei petentului, pe procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere relevându-se împrejurarea că acesta se află plecat la muncă în străinătate. Hotărând să părăsească teritoriul statului român, deşi cunoştea că este implicat într-un proces penal în curs, petentul A. şi-a asumat consecinţele neprezentării sale, reţinând şi faptul că a fost informat cu privire la drepturile şi obligaţiile sale procesuale în data de 8 septembrie 2016, când a fost audiat în calitate de suspect.

Împrejurările expuse conturează culpa procesuală a petentului, iar prevalarea de această atitudine culpabilă pentru a obţine un avantaj procesual, transpus în rejudecarea pricinii ulterior definitivării hotărârii prin care s-a tranşat fondul cauzei, încalcă în mod evident principiul „nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă” (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Prin urmare, este evident faptul că petentul nu se află în situația unei persoane care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre proces.

Instanța a mai reținut că petentul nu se află nici în situația unei persoane care, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Este absurd să se accepte că o persoană care trăiește și muncește într-o altă țară (mai ales într-un stat membru UE) s-ar afla timp de 2 ani în imposibilitatea de a încunoştinţa organele de urmărire penală sau instanţa de situația sa. "Imposibilitatea de încunoștințare" vizează situații care în mod obiectiv sunt de neînvins, de pildă, o boală gravă, un accident de circulație care intervine neașteptat, starea de război, o epidemie etc.

Instanța a mai arătat că nici reglementările internaţionale nu pot servi ca fundament al rejudecării cauzei, sens în care în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din data de 12 februarie 1985, pronunţată în cauza Colozza c. Italiei şi hotărârea din data de 23 noiembrie 1993, pronunţată în cauza Poitrimol c. Franţei), s-a stabilit că judecata desfăşurată în lipsa de facto a inculpatului a fost constatată a fi conformă cu exigenţele unui proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în situaţia în care acesta are o culpă proprie în absenţa sa.

Faţă de motivele ce preced, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prescrise de lege pentru redeschiderea procesului penal, astfel că a respins cererea de redeschidere a procesului penal formulată de persoana condamnată A..

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel persoana condamnat A..

În apel, s-a invocat netemeinicia soluției, arătându-se că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de redeschidere a procesului penal. În opinia apelantul, acesta are calitatea de persoană judecată în lipsă având în vedere că citațiile au fost transmite la o adresa la care nu mai locuia, la momentul judecării cauzei trăind în Franța. De asemenea, s-a invocat faptul că, deși o rudă a declarat apel în numele inculpatului, acest lucru s-a realizat fără ca A. să fi acordat împuternicire în acest sens sau să fi avut cunoștință de această împrejurare.

Verificând sentința penală apelată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:

Procedura care face obiectul acestei cauze este cea reglementată de secţiunea a  4-a,  titlul  III  Cod  procedură  penală,  respectiv  redeschiderea procesului  penal  în  cazul  judecării  în  lipsă  a  persoanei  condamnate.

Conform reglementării oferite de legiuitor acestei instituţii, ea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se urmăreşte asigurarea respectării dreptului inculpatului de a fi prezent personal la desfăşurarea unui proces penal declanşat împotriva sa. Acest drept de a participa în mod direct  la  proces  reprezintă,  conform  jurisprudenţei  Curţii  Europene a Drepturilor Omului (Curtea EDO), o componentă importantă a dreptului la un  proces  echitabil.  În acest sens, Curtea a arătat că, deşi nu este menţionat expres în art. 6, dreptul acuzatului de a lua parte personal la dezbaterile procesului său decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: dreptul la un proces echitabil (Colozza c. Italiei, hotărârea din 12 februarie 1985, par. 27).

Prin urmare, această cale de atac extraordinară are aplicabilitate în cazul unei persoane care nu a fost prezentă personal la proces, situaţie în care se prezumă că nu a putut să-şi exercite în mod corespunzător dreptul la apărare.

Art. 466 alin. 1 Cod procedură penală stabileşte, de altfel, această sferă de aplicare, arătând că titularul acţiunii este persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă. Alineatul 2 defineşte persoana judecată în lipsă ca fiind cea care nu a fost citată la proces şi nu  a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință despre proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut  înștiința instanța.

În cazul de faţă, persoana condamnată susţine că nu a avut cunoştinţă de proces în condiţiile în care pe tot parcursul acestuia a avut rezidenţa în Franța iar procedura de citare s-a realizat în România.

Curtea, similar instanţei de fond, a constatat că inculpatul a fost notificat cu privire la acuzaţia formulată împotriva sa. Astfel, la data de 09.08.2017 s-a dispus confirmarea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de A. dispuse la data de 08.08.2017 de organele de poliţie şi, la aceeaşi dată, s-a dispus de procuror şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A., care a dobândit calitatea de inculpat. La data de 09.08.2017 (în mod evident menţionarea datei de 08.09.2016 fiind o eroare materială) acesta a fost audiat în calitate de suspect, ocazie în care a fost încheiat şi procesul-verbal prin care i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiilor, inclusiv aceea de a comunica, în termen de 3 zile, orice schimbare a domiciliului. Printr-un alt proces-verbal inculpatului i-a fost adus la cunoştinţă şi faptul că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale precum şi fapta care face obiectul acesteia, aceasta fiind descrisă (în forma în care a arătat şi instanţa de fond), precum şi încadrarea juridică a acesteia. Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată pentru această faptă, cu încadrarea juridică iniţială.

Faţă de această situaţie, în mod corect s-a reţinut că inculpatul a fost notificat cu privire la acuzaţie şi deci a avut cunoştinţă că împotriva sa se desfăşoară un proces penal.

Nu se poate reține nici faptul că noţiunea de proces penal la care face referire textul de lege vizează doar faza de judecată nu şi faza de urmărire penală. În acest sens, Curtea face referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 497/17.07.2018 (publicată în MO nr. 1045 din 10 decembrie 2018), prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 466 alin. 2 Cod procedură penală, în cuprinsul căreia s-au arătat următoarele: aspectul lipsei justificate de la judecarea cauzei trebuie verificat cu privire la întreaga desfășurare a procesului penal, întrucât, în caz contrar, inculpații ar fi încurajați să se sustragă de la faza de judecată, știind că, în cazul în care vor fi prinși, vor putea solicita rejudecarea cauzei. Statul nu poate fi obligat să redeschidă procesul penal și să cheltuiască alte resurse materiale doar pentru că inculpatul, cu bună știință, nu s-a prezentat la judecarea cauzei, astfel că instanța trebuie să verifice cauza contumaciei, lipsa inculpatului netrebuind să fie imputabilă acestuia.

Şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii EDO, prezintă relevanţă luarea la cunoştinţă de către o persoană a acuzaţiei formulate împotriva sa. În acest sens, în cauza Colozza (citată anterior), pentru a aprecia cu privire la renunţarea unei persoane la dreptul de a se prezenta personal la procesul pornit  împotriva  sa,  la  par.  28,  Curtea  EDO  se  raportează  la  criteriul persoanei care a fost notificată în persoană şi, în această modalitate, a luat cunoştinţă de temeiurile acuzaţiei formulate împotriva sa.

Or, aceasta este situaţia inculpatului A., petentul din prezenta cauză, care a fost notificat personal, având cunoştinţă că s-a formulat o acuzaţie  împotriva  sa. Părăsind  apoi  ţara,  fără  a  aduce  la  cunoştinţa organelor judiciare o nouă adresă unde să fie citat sau fără a-şi desemna un mandatar sau un avocat pentru a-l reprezenta în cauză, lipsa de la proces îi este imputabilă și nu justifică admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.

Curtea a arătat și faptul că, în calitate de suspect şi inculpat, astfel cum reiese din procesele-verbale ataşate la dosarul de urmărire penală, acesta a luat cunoştinţă de obligaţia existentă în sarcina sa prin art. 108 alin. 2 lit. b Cod procedură penală privind aducerea  la  cunoştinţa  organelor  judiciare  a  schimbării  adresei,  în  caz contrar actele comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă. Prin urmare, realizându-se citarea la adresa indicată de suspect, procedura de citare s-a realizat în mod legal atâta timp cât acesta  nu a comunicat schimbarea adresei. 

Nu prezintă nici o relevanţă faptul că inculpatul s-a mutat de la această adresă iar citaţiile nu i-au fost transmise de fosta sa soţie, în condiţiile în care lui îi revenea obligaţia de a anunţa despre schimbarea domiciliului.

Față de toate acestea, însușindu-și în totalitate și cele expuse de instanța de fond în cuprinsul sentinței penale apelate, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic s-a hotărât că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se admite cererea de redeschidere a procesului penal.

Domenii speta

Spete similare