Contestaţia în anulare. - art. 317 alin. 1 pct. 1, art. 93 Cod de procedură civilă

Valabilitatea alegerii de domiciliu la sediul unui cabinet individual de avocatură este condiţionată de indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, nefiind suficientă menţionarea adresei cabinetului de avocatură.

Prin decizia civilă nr. 331/R/23.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 156/R/21.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. xxxx/338/2007.

Examinând contestaţia în anulare dedusă judecăţii, prin prisma cerinţelor instituite de art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea a reținut că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Astfel cum au arătat contestatorii şi a rezultat din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare din dosarul nr. xxxx/338/2007 al Curţii de Apel Braşov, citarea recurenţilor A., B., C., D., E., F. a fost realizată la domiciliile proprii ale acestora iar nu la sediul avocatului ales, G..

Susţinerea contestatorilor că procedura de citare nu a fost îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor 93 Cod procedură civilă nu a fost reţinută ca întemeiată.

Din cererile adresate instanţei de recurs a rezultat că recurenţii au arătat că au domiciliul ales pentru comunicare la cabinet de avocat G., indicând adresa acestuia dar fără a nominaliza persoana însărcinată să primească actele de procedură.

Art. 93 Cod procedură civilă prevede că în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Pentru valabilitatea alegerii de domiciliu, contrar susţinerii contestatorilor, faţă de prevederile exprese ale legii, s-a concluzionat că nu este suficient să se indice locaţia la care urmează a fi realizate comunicările instanţei, anume cabinetul de avocat, fiind necesară şi nominalizarea persoanei însărcinate să primească corespondenţa.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că în actualul Cod de procedură civilă, alegerea de domiciliu este reglementată de art. 158 care are aceeaşi formulare cu art. 93 din vechiul Cod de procedură civilă, instituind aceeaşi cerinţă a indicării exprese a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

Interpretarea dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă în caz de alegere de domiciliu la sediul unui cabinet individual de avocatură, este necesară indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură a format obiectul procedurii prevăzute de art. 520 Cod procedură civilă.

Deşi prin Decizia nr. 57/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept solicitarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile a fost respinsă ca inadmisibilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a argumentat în considerentele care susţin soluţia că, pentru valabilitatea domiciliului ales la un cabinet de avocatură este necesară îndeplinirea ambelor condiţii impuse de art. 158 Cod procedură civilă, atât indicarea adresei cât şi a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

Argumentele instanţei supreme au fost aplicate în cauză faţă de identitatea reglementării.

În acest sens, s-a arătat în considerentele 61-62 că „Examenul jurisprudenţial al hotărârilor judecătoreşti comunicate de curţile de apel din ţară (la care s-a făcut referire la pct. VII) relevă că opinia majoritară a instanţelor este orientată spre soluţia necesităţii indicării persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură în cazul alegerii domiciliului sau, după caz, a sediului procesual. 62. În acelaşi sens sunt practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum rezultă din analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate la nivelul acestei instanţe, precum şi interpretarea dedusă din Decizia nr. 556 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.047 din 10 decembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă (menţionate la pct. VIII şi IX).”

Aşadar, practica majoritară la nivel naţional şi unitară la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul acordat de instanţa de recurs dispoziţiilor art. 93 Cod procedură civilă, aceasta din urmă apreciind corect că procedura de citare pentru recurenţi a fost legal realizată la domiciliile proprii, în lipsa indicării persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

Această interpretare rezultă de altfel din numeroase decizii de speţă ale instanţei supreme, care a statuat că „nu se poate reţine teza nelegalei citări şi, pe cale de consecinţă, a vicierii procedurii de comunicare a hotărârii judecătoreşti care se contestă în recurs, în situaţia în care recurentul a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la un domiciliu ales, respectiv Cabinetul său de avocatură, G., situat în [...], însă, toate citaţiile, inclusiv comunicarea sentinţei de fond au fost trimise pe adresa sa de domiciliu, din [...]. Conform art. 155 alin. 1 pct. 6 teza I Cod procedură civilă. („persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, dacă acestea locuiesc acolo efectiv„) şi art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 Cod procedură civilă. În speţă, recurentul avea obligaţia să indice persoana care primeşte actele de procedură, iar din înscrisuri nu rezultă că s-a conformat dispoziţiilor legale analizate. De altfel, se constată că recurentul nu a susţinut că nu locuieşte la adresa de domiciliu, astfel că nu există nicio excepţie de la această regulă, chiar dacă cabinetul de avocatură este deschis pe numele acestuia. (Decizia nr. 956 din data de 8 martie 2018 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect contestare raport ANI)

Aceeaşi concluzie este susţinută şi de Decizia nr. 556 din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională  prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă ridicată de Asociaţia de Proprietari Bloc Romarta din Craiova în Dosarul nr. 37.833/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.

Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că „în sensul textului de lege criticat, părţile pot indica alt domiciliu sau, după caz, sediu, în vederea comunicării actelor de procedură, însă aplicarea acestei proceduri este condiţionată în mod expres de indicarea şi a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.” (considerent 12).

Faţă de aceste argumente şi dispoziţiile exprese ale art. 93 Cod procedură civilă, Curtea a respins contestaţia în anulare ca neîntemeiată, neconfirmându-se viciul de procedură al deciziei atacate, invocat de contestatori.

Domenii speta

Spete similare