Revizuire. Achitarea martorului trimis în judecată pentru mărturia mincinoasă.

- art. 459 Cod procedură penală

Din sentinţa de achitare a martorei trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu rezultă netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului, deoarece achitarea martorei a avut ca principal argument caracterul general al afirmaţiilor făcute de aceasta ca martor şi faptul că acestea nu s-au referit la o împrejurare esenţială pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.

I. Constată că prin sentinţa penală nr. 150/S din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 28.10.2020 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul A., C.N.P. […], privind revizuirea sentinței penale 66/S/05.02.2018 pronunțată de Tribunalul Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 712/Ap/09.11.2018 a Curţii de Apel Braşov.

1. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de A. tribunalul a reţinut că în dosarul nr. xxx/62/2017 al Tribunalului Braşov, prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Analizând probele administrate în cauză – atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti – instanţa investită cu soluţionarea respectivei cauze a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În anul 1994 partea civilă B. şi inculpatul A. au înfiinţat societatea C. S.R.L. având ca obiect de activitate “tratarea şi acoperirea metalelor”, iar prima persoană indicată i-a delegat inculpatului din cauza de faţă competenţa de reprezentare în faţa instituţiilor statului şi instituţiilor bancare, dat fiind faptul că la momentul respectiv B. domicilia în municipiul D..

Ulterior, în anul 2015, partea civilă B. a luat hotărârea de a se muta în E. şi de a se implica în funcţionarea firmei C. S.R.L. iar în aceste împrejurări, a descoperit antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil, încheiat de către inculpatul A. - în numele S.C. C. S.R.L. - cu numiţii F. şi G..

Astfel, tribunalul a reţinut că în cursul lunii noiembrie 2008, în calitate de administrator al S.C.  C. S.R.L. inculpatul A. a simulat plata sumei de 140.000 euro (aproximativ 511.000 lei) provenind din patrimoniul societăţii, cu titlu de avans, în baza unui antecontract de vânzare cumpărare a unui imobil, încheiat în mod fictiv cu numiţii F. şi G., în scopul disimulării adevăratei circulaţii a sumei de 380.363,81 lei, însușită de inculpat în decursul aceluiași an prin săvârşirea infracţiunii de delapidare.

În acest sens instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză – respectiv susţinerile martorilor H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş. şi T., angajați ai S.C. C. S.R.L. din perioada comiterii faptelor care figurau menționați în dispozițiile de plată către casierie – probe care au relevat neechivoc în opinia instanţei faptul că persoanele respective nu au primit niciodată avansurile de trezorerie identificate în balanța de verificare aferentă perioadei 01.11.2008 – 30.11.2008.

Or tribunalul a observat că, potrivit notei contabile din data de 6.11.2008 întocmită de inculpatul A. (fila 311, vol. II, D.U.P), suma de 140.000 euro menţionată ca reprezentând avansul achitat numiţilor F. si G., în virtutea antecontractului indicat, a provenit din recuperarea sumelor acordate salariaţilor S.C.  C. S.R.L. cu titlu de avans cheltuieli.

În acelaşi sens, potrivit balanţei de verificare aferentă perioadei 01.11.2008 – 06.11.2008 rezultă faptul că în contul „542” (avansuri trezorerie) a fost înregistrată ca debit suma de 398.097,43 lei, din care 380.363,81 lei fusese debitată până la data de 1.11.2008 administratorului A. şi unui număr de 17 angajaţi ai S.C. C. S.R.L.

Din analiza antecontractului instanţa a reţinut că, potrivit clauzelor acestuia, numiţii F. şi G., în calitate de vânzători promitenţi s-au obligat să vândă cumpărătorului promitent S.C.  C. S.R.L., reprezentată prin administratorul A., un teren în suprafaţă de 1000 mp, întabulat în CF […] a localităţii Ţ., înscris în A1 sub nr. top. […] situat în extravilanul comunei U., jud. V.. Preţul vânzării, stabilit de comun acord a fost de 165.000 euro, din care s-a achitat până la data încheierii contractului suma de 140.000 euro, urmând ca diferența de 25.000 euro să fie achitată până cel târziu la data de 30.12.2008, dată la care urma a fi încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Potrivit clauzei speciale, promitenta-cumpărătoare, prin administrator, s-a obligat ca în situația în care nu va fi încheiat contractul la data şi locul stabilit, din motive imputabile ei, să piardă suma plătită către promitenţii vânzători, respectiv suma de 140.000 euro.

Tribunalul a mai observat că tocmai acest lucru s-a realizat, respectiv contractul final nu a mai fost încheiat iar S.C.  C. S.R.L. a „pierdut” suma de 140.000 euro.

Or instanţa a reţinut că probele administrate în cauză relevă, fără echivoc, că această sumă nu a fost efectiv plătită de către inculpatul A. către numiţii F. şi G..

Astfel, ambele persoane menţionate arată că nu au primit de la inculpat, în noiembrie 2008 sau anterior acestui moment, suma respectivă aşa cum s-a menţionat în antecontractul indicat.

Pe de altă parte antecontractul respectiv nu indică faptul că suma s-ar fi plătit la momentul încheierii sale, în faţa avocatului X., ci anterior acestui moment (f. 1-2, vol. II).

În sfârşit instanţa de fond a reţinut că preţul menţionat în acest antecontract, 165.000 euro pentru un teren în suprafaţă de 1000 mp, teren situat în extravilanul comunei U., jud. V. – adică 165 euro/mp – este în mod evident nereal în condiţiile în care este de notorietate că niciodată în zona respectivă preţul unui teren nu a depăşit un preţ de 10 ori mai mic decât cel stipulat în actul încheiat cu numiţii F. şi G., persoane care au arătat şi că nici nu au primit vreodată suma de bani stipulată în înscris.

Toate aspecte relevate au condus pentru instanţă, în mod coroborat şi fără dubiu, la concluzia că antecontractul de vânzare-cumpărare menţionat a fost încheiat în mod fictiv, în scopul disimulării adevăratei circulaţii a sumei de 380.363,81 lei, însuşită de inculpat în decursul aceluiași an prin săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Instanţa a reţinut că inculpatul A. a încercat să obţină exonerarea de răspundere penală prin plasarea răspunderii în sarcina altor persoane – iniţial contabila Y., ulterior soţia sa Z. care ar fi „colaborat” cu asociatul său, partea civilă B. – cu ignorarea rolului său dominant şi decizional în cadrul S.C.  C. S.R.L..

Astfel probele administrate în cauză – inclusiv susţinerile martorilor AA., cumnata inculpatului (fila 54, vol. I, dosar instanţă), Y., contabil şef (fila 18, vol. II, dosar instanţă) etc. – relevă că inculpatul A. a fost în anul 2008 persoana care s-a ocupat efectiv de toate aspectele ce ţin de desfăşurarea activităţii S.C. C. S.R.L..

Chiar inculpatul A. a arătat în faţa instanţei: „Atât eu cât şi B. eram asociaţi şi administratori la C., fiecare cu 50 la sută. De activitatea C. mă ocupam eu” (fila 20, vol. I, dosar instanţă).

În aceeaşi declaraţie dată în faţa instanţei în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul A. nu a făcut nici o referire la soţia sa Z., ci a apreciat că „a fost o greşeală a personalului tehnico economic al societăţii…respectiv a lui Y.” (fila 21, vol. I, dosar instanţă).

Ulterior acest inculpat – pentru a obţine exonerarea de răspundere penală - a avut „ideea” de a-şi axa apărarea pe plasarea vinovăţiei în sarcina altei persoane, soţia sa.

Faptul că soţia sa Z., contabil la societatea indicată, a semnat anumite înscrisuri, dispoziţii de plată, situaţii contabile etc., potrivit celor reţinute de instanţă, nu conferă acestei persoane rol decizional în cadrul S.C. C. S.R.L. unde, aşa cum o relevă coroborat probele administrate în cauză, inculpatul A. a deţinut pe lângă calitatea de asociat şi aceea de administrator, inclusiv în virtutea unei delegări exprese primite de la partea civilă B..

În mod similar martorii F. şi G. (f. 41-44, vol. I, dosar instanţă) – persoane apropiate inculpatului – au arătat neechivoc că A. este cel care a avut iniţiativa încheierii antecontractului de vânzare cumpărare din noiembrie 2008, încheiat în mod fictiv, fără ca aceşti martori să primească suma stipulată în respectivul înscris.

Atitudinea inculpatului A. – de a plasa răspunderea pentru activitatea acestei firme în sarcina altor persoane, exemplificativ soţia sa Z. sau numita Y. - apare nu doar ca lipsită de fundament probator ci şi în contradicţie cu activitatea efectivă a unei firme în care, se pare, inculpatul indicat ţine a beneficia doar de profit material nu şi de răspunderea aferentă.

2. Toate aspectele de mai sus au fost preluate din motivarea sentinţei penale nr. 66/S/02.05.2018 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 712/09.11.2018 a Curţii de Apel Braşov, atacată cu revizuire.

Astfel, s-a constatat că instanţa care a dispus condamnarea inculpatului A. nu a înlăturat declaraţia martorei Y. pentru că aceasta ar fi contestată de procuror ca mincinoasă, ci a reţinut din conținutul declarației acestei martore acele aspecte care se coroborau cu restul materialului probator. Instanța care a pronunțat sentinţa de condamnare faţă de A. a reţinut în mod repetat că situaţia de fapt rezultă fără dubiu şi fără echivoc din materialul probator administrat, care a cuprins atât înscrisuri cât şi declarațiile a numeroși martori.

Ulterior rămânerii definitive a sentinţei de condamnare atacată cu revizuire a fost pronunţată de către Judecătoria Braşov sentinţa penală nr. 1258/27/06.2019 (dosar penal nr. xxxxx/197/2018) prin care s-a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) a inculpatei Y. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu declaraţiile date în dosarul penal nr. xxx/62/2017 în care a fost pronunţată sentinţa atacată cu revizuire.

În motivarea soluţiei de achitarea instanţa a reţinut că declaraţia dată de martora Y. nu a vizat împrejurări esenţiale de natură să conducă la stabilirea sau înlăturarea răspunderii penale a inculpatului A., astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

3. În continuare au fost redate extrase din considerentele sentinţei penale care privesc analiza vizând elementele constitutive ale infracţiunii, cu accent pe caracterul esenţial al împrejurărilor cu privire la care inculpata Y. a fost audiată în calitate de martor:

„Audiată fiind în calitate de martor în cursul urmăririi penale, inculpata Y. a arătat că și-a început activitatea la S.C. C. S.R.L la sfârșitul anului 2008, că până în luna martie 2009 a fost o perioadă de probă în care nu a desfășurat activități în calitate de contabil în mod zilnic ci periodic, în funcție de modul în care era disponibilă și în funcție de solicitări, că nu are cunoștință despre nota contabilă din data de 06.11.2008 în care era stipulate faptul că recuperarea avansurilor din trezorerie au fost redirecționate pentru achitarea avansului aferent terenului proprietatea numitei G. și că în calitatea sa de contabil al societății nu i-au fost transmise spre înregistrare înscrisuri referitoare la o tranzacție între societate și  G..”

Aceste aspecte sunt reluate de inculpată în cadrul declarației date în calitate de martor în fața instanței (Tribunalul Brașov) la data de 13.03.2018. În cadrul acestei declarații martora a menționat că ”nu menține declarația data în cursul urmăririi penale în care a arătat că pentru avansurile de trezorerie se întocmeau dispoziții de plată sub îndrumarea inculpatului A.”, că a dat respectiva declarație sub imperiul emoției, explicația oferită pentru modificarea declarației fiind aceea că la momentul audierii în cursul urmăririi penale nu verificase înscrisurile și că ulterior a procedat în acest mod. În raport de această modificare a declarației s-a formulat împotriva inculpatei acuzația referitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Instanța constată că, în raport de aspectele mai sus menționate referitoare la caracterul esenţial al împrejurărilor cu privire la care inculpata a fost audiată în calitate de martor, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, date fiind următoarele considerente:

În cursul urmăririi penale inculpata audiată fiind a arătat că ”de asemenea declar că am cunoștință despre faptul că în perioada 2008 - prezent au fost acordate în repetate rânduri avansuri trezorerie, în numele angajaților precum și în numele administratorului A., însă aceste avansuri erau acordate în interesul societății din câte cunosc; pentru aceste avansuri se întocmeau în general dispoziții de plată la îndrumarea lui A.”. Instanța constată că declarația data de inculpată, sub acest aspect, este una absolut generală, care se referă la o perioadă lungă de timp 2008 - 16.02.2016, în contextul în care martora a afirmat în mod expres că pentru perioada sfârșitul anului 2008 - martie 2009, a desfășurat activități în cadrul societății în mod sporadic, nefiind angajată la societatea respectivă. Or în contextul în care activitatea infracțională a numitului A. a constat în faptul că în cursul lunii noiembrie 2008 a disimulat adevărata circulație a sumei de 380.363,81 lei, provenită din comiterea infracțiunii de delapidare (evident anterioară) în dauna societății pe care o administra, respectiv S.C. C. S.R.L prin simularea plății sumei de 140.000 euro cu titlul de avans, pe baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în mod fictiv în numele S.C. C. S.R.L cu numiții G. și F., instanța consideră că afirmația absolut generală făcută de martoră, cu referire la o perioadă foarte mare de timp, aproape 7 ani, în care este cuprinsă și o perioadă în care nu a desfășurat efectiv activități în calitate de contabil, nu reprezintă o împrejurare esențială, de natură să conducă la stabilirea sau la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului A.. Pe cale de consecință faptul că martora a revenit asupra acestui aspect în cadrul declarației date în fața instanței nu poate conduce la reținerea în sarcina acesteia a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Mai mult la momentul condamnării numitului A. s-a reținut că potrivit notei contabile din data de 06.11.2008 suma de 140000 de euro ce menționată ca reprezentând avansul achitat numiților G. și F. în virtutea antecontractului de vânzare-cumpărare ar fi provenit din recuperarea sumelor acordate salariaților S.C. C. S.R.L cu titlul de avans de cheltuieli, iar potrivit balanței de verificare aferentă perioadei 01.11.2008-06.11.2008 rezultă faptul că în contul ”542” (avansuri trezorerie a fost înregistrată ca debit suma de 398.097,43 lei, din care 380.363,81 lei fusese debitată până la data de 01.11.2008 administratorului A. și unui număr de 17 angajați ai S.C. C.  S.R.L. Prin urmare, în opinia instanței împrejurare esențială pentru stabilirea răspunderii penale a inculpatului ar fi fost situația în care martora ar fi făcut afirmații contradictorii în cele două declarații date în legătură cu implicarea numitului A. în acordarea avansurilor de trezorerie și a dispozițiilor de plată corespunzătoare înregistrate în perioada 01.11.2008-06.11.2008, iar nu o afirmație absolut generală a martorei în legătură cu implicarea numitului A. în acordarea avansurilor de trezorerie într-o perioadă foarte mare de timp.

De asemenea pentru a subzista infracţiunea de mărturie mincinoasă trebuie să reiasă din toate probele că intenţionat martorul a denaturat ceea ce a ştiut sau nu a spus tot ce a cunoscut, iar aspectele respective să fie esenţiale pentru stabilirea răspunderii inculpatului sau pentru subzistenţa infracţiunii deduse judecăţii, în care a fost ascultat martorul. Ori martora a oferit o explicație coerentă pentru modificarea declarației, respectiv verificarea înscrisurilor contabile anterior momentului audierii de către instanța de judecată, iar cu privire la aceste aspecte nu au fost administrate probe din care să rezulte o situație contrară.

Instanța constată de asemenea că în considerentele sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea numitului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, declarația dată de inculpata Y. în cursul urmăririi penale nu este menționată printre probele avute în vedere pentru stabilirea situației de fapt, dimpotrivă instanţa a avut în vedere aspectele din declaraţia dată de aceasta în cadrul cercetării judecătoreşti referitoare la rolul numitului A. în cadrul S.C. C. S.R.L.

Date fiind aspectele de mai sus, considerând că fapta inculpatei Y. nu este prevăzută de legea penală, instanța în baza art. 395 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală va dispune achitarea acesteia de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. 1 din Codul penal.”

4. Astfel, raportat la considerentele sentinţei de achitare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă instanţa investită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut că:

- nu există fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei de către Tribunalul Braşov la momentul condamnării numitului A., instanţa cunoscând ambele versiuni ale declaraţiei martorei Y., pe care le-a interpretat în contextul ansamblului materialului probator administrat în cauză

-chiar dacă soluţia de achitare a martorei Y. ar fi interpretată ca reprezentând o împrejurare noua aceasta nu este de natură să conducă la dovedirea netemeiniciei sentinței de condamnare, întrucât temeiul achitării l-a constituit tocmai lipsa caracterului esenţial al împrejurărilor relatate de martoră pentru stabilirea sau înlăturarea răspunderii penale a inculpatului A.. Nicăieri în cuprinsul sentinţei instanţa care a soluţionat cauza având ca obiect infracţiunea de mărturie mincinoasă nu a făcut aprecieri asupra realităţii sau caracterului mincinos al aspectelor relatate de martoră în cele două declaraţii (cea dată în faza de urmărire penală şi cea în faza cercetării judecătoreşti), analiza vizând elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 din Codul penal din perspectiva modului în care martora a perceput evenimentele relatate (nu din perspectiva realităţii) şi din perspectiva caracterului esenţial al împrejurărilor relatate, cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 459 alin. 2, 3, lit. e din Codul procedură penală cu prilejul analizei admisibilității în principiu instanța a analizat, între altele, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea. Instanţa constată că, dimpotrivă, în mod evident, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu pot conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea, astfel încât, în baza art. 459 alin. 5 din Codul de procedură penală cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, revizuentul A., care a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Braşov şi, pronunţând o nouă hotărâre, admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Totodată, a solicitat pronunţarea unei soluţii asupra cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuire a fost solicitată, şi trimiterea cauzei spre Tribunalul Braşov pentru rejudecarea cauzei, raportat la prevăzută art. 461-463 din Codul de procedură penală.

5. În susţinerea criticilor sale, a arătat, în esenţă, că din dispozitivul hotărârii atacate rezultă că deşi a fost respinsă cererea de revizuire, nu s-a precizat dacă această soluţie de respingere este una ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată. Analizând considerentele hotărârii, acesta a ajuns la concluzia că Tribunalul Braşov a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de revizuire ca neîntemeiată, în ciuda faptului că i s-a acordat cuvântul pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

6. De asemenea, a arătat că deşi a solicitat suspendarea executării hotărâri a cărei revizuire se solicită, instanţa de fond nu s-a pronunţat absolut deloc nici în dispozitiv, nici în considerente, asupra acestei cereri. S-a apreciat că, dacă se pronunţa o soluţie de respingere a cererii de revizuire, automat ar fi intervenit şi respingerea cererii de suspendare, însă chiar şi în această situaţie instanţa ar fi trebuit să pronunţe o hotărâre asupra cererii cu care a fost învestită, aspect care nu este întrunit în cauză.

7. A apreciat că condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, astfel cum rezultă din prevederile art. 459 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt întrunite în prezenta cauză, în sensul că cererea este formulată în termenul prevăzut de art. 457 alin. 1 din Codul procedură penală, este formulată către inculpat, condamnat în prezent, cererea este formulată în scris şi motivată, fiind menţionat cazul de revizuire şi temeiul legal pentru redeschiderea procedurii şi existenţa temeiurilor legale care permit revizuirea. Aşadar, aceste elemente de ordin formal sunt întrunite în prezenta cauză, aspect care conduce din punctul său de vedere la admiterea în principiu a acestei cereri.

8. În ceea ce priveşte faptul că a invocat ca motiv de revizuire existenţa unor împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, a apreciat că argumentele avute în vedere de către prima instanţă sunt neîntemeiate şi că acestuia nu i s-a acordat ultimul cuvânt în cauză.

Astfel, a considerat că instanţa de fond nu a analizat existenţa unei împrejurări noi, respectiv cea dată de hotărârea judecătorească cu caracter definitiv intervenită asupra infracţiunii de mărturie mincinoasă de care a fost acuzat unul dintre martorii esenţiali din procesul care a condus la pronunţarea hotărârii de condamnare, declaraţie care a apreciat că trebuie readusă în ansamblul probator al cauzei.

În continuare, a arătat că elementul de noutate invocat nu este declaraţia martorei, ci intervenirea acestei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare privind infracţiunea de mărturie mincinoasă, aspect care determină o reapreciere a probatoriului şi o reintroducere a probei testimoniale în ansamblul probator al cauzei.

A arătat că proba trebuie să fie readministrată întrucât este una esenţială şi este tratată ca atare inclusiv de către procuror în rechizitoriu atunci când arată că această declaraţie a martorei este de natură a conduce la o exonerare de răspundere a inculpatului, iar, pe de altă parte, trebuie asigurat şi garantat dreptul la apărare al inculpatului. Inculpatul, prin formularea de către Ministerul Public a unei acuzaţii de mărturie mincinoasă a apreciat că a fost privat de dreptul său la apărare prin administrarea unei probe în favoarea lui.

III. Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în limitele prevăzute de art. 417 din Codul de procedură penală, se constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

9. Tribunalul a reţinut în mod corect că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată prezenta cerere nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Din acest motiv, în temeiul art. 459 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 459 alin. 2, 3 lit. e) din Codul de procedură penală, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Deşi această menţiune nu există în dispozitivul hotărârii, din ultimul paragraf al considerentelor hotărârii atacate rezultă în mod neechivoc faptul că instanţa a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întemeiată susţinerea apelantului că instanţa de fond nu ar fi analizat admisibilitatea în principiu a cererii, aşa cum prevede art. 459 Cod procedură penală. Instanţa de fond a analizat acest aspect şi a reţinut că cererea de revizuire nu poate fi admisă în principiu, indicând în motivare temeiul juridic în baza căruia cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 459 alin. 3 lit. e) Cod procedură penală, la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanţa examinează, printre alte aspecte, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, neputând fi admisă în principiu.

Aşadar, nu este întemeiată nici susţinerea apelantului revizuent că cererea sa ar fi trebuit admisă în principiu deoarece este formulată în termenul prevăzut de art. 457 alin. 1 Cod procedură penală, este formulată către inculpat, condamnat în prezent, este formulată în scris şi motivată, fiind menţionat cazul de revizuire şi temeiul legal pentru redeschiderea procedurii şi existenţa temeiurilor legale care permit revizuirea. În afară de aceste condiţii, aşa cum s-a arătat, mai trebuie examinată şi îndeplinirea condiţiei menţionate în art. 459 alin. 3 lit. e) Cod procedură penală, respectiv aceea ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Cum instanţa de fond a arătat în mod explicit în motivare care sunt argumentele pentru care a reţinut că nu este îndeplinită această condiţie, deoarece nu există astfel de temeiuri, în mod corect a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

10. Curtea reţine, în ceea ce priveşte acordarea ultimului cuvânt al inculpatului, că potrivit art. 459 alin. 2 Cod procedură penală. „Admisibilitatea în principiu se examinează, de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.”. Prin urmare, în etapa admisibilităţii în principiu etapa acordării ultimului cuvânt revizuentului nu este prevăzută în mod expres şi nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru analizarea admisibilităţii.

Întrucât admisibilitatea în principiu a unei căi extraordinare de atac presupune analizarea unor argumente juridice, strict tehnice, respectiv întrunirea condiţiilor legale restrictive prevăzute în art. 459 Cod procedură penală, susţinerea acestora în faţa instanţei competente necesită cunoştinţe juridice. Nu este vorba în această etapă de analiza vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei acuzate, pentru a se susţine caracterul esenţial al acordării ultimului cuvânt celui care a formulat cererea de revizuire. Dimpotrivă, având în vedere caracterul preponderent tehnic al dezbaterii, legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea acordării ultimului cuvânt revizuentului, fiind suficientă susţinerea de către avocatul ales a argumentelor invocate în susţinerea cererii de revizuire. 

Pentru aceste motive, curtea constată că nu poate fi transpusă etapa ultimului cuvânt, reglementată de lege doar pentru inculpatul judecat pe fond, şi la alte cereri dezbătute în faţa instanţei penale, care nu presupun o analiză faptică, ci una exclusiv juridică. 

11. Totodată, curtea reţine că urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cererea de suspendare formulată de revizuent în cauză a rămas fără obiect. Faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod expres asupra acestei cereri, rămasă fără obiect, nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei sub acest aspect.

S-ar fi impus o analiză distinctă a cererii revizuentului de suspendare a executării sentinţei atacate doar în cazul în care instanţa ar fi admis în principiu cererea de revizuire şi ar fi dispus rejudecarea cauzei, potrivit art. 461 Cod procedură penală. Aceasta rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 460 alin. 1 Cod procedură penală care prevede posibilitatea instanţei de a suspenda motivat executarea hotărârii atacate doar „odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia”. Aşadar, înainte de admiterea în principiu sau ulterior respingerii acesteia instanţa de fond nu mai are o astfel de posibilitate, motiv pentru care criticile revizuentului sunt neîntemeiate sub acest aspect.

12. În ce priveşte soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de revizuire pentru neîndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute pentru cazul de revizuire de la art. 453 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică şi legală.

În primul rând, curtea reţine că hotărârile definitive beneficiază de autoritate de lucru judecat, care constituie un aspect al principiului securităţii raporturilor juridice, garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Prin urmare, cazurile în care acestea pot fi desfiinţate ca urmare a admiterii căilor extraordinare de atac sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat în mai multe rânduri în sensul încălcării art. 6 ca urmare a casării, printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanţiale şi imperative, a unor hotărâri judecătoreşti definitive [a se vedea, printre altele, hotărârile Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII şi Riabyk împotriva Rusiei, nr. 52854/99, pct. 52 şi 56, CEDO 2003-IX, citate anterior]. De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie şi în absenţa casării unei hotărâri, repunerea în cauză a soluţiei adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de acces la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (Kehaya şi alţii, citată anterior, pct. 67–70; Gök şi alţii împotriva Turciei, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 şi 74858/01, pct. 57 62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 23–32, 31 mai 2012).

De asemenea, Curtea observă că, în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive implică limitări ad personam şi ad rem (Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 22).

13. Aceste principii sunt reflectate şi în legislaţia internă care reglementează cazurile şi condiţiile admiterii căii extraordinare de atac a revizuirii. Conform cazului de revizuire invocat de revizuent, prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt care afectează o hotărâre rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.

Potrivit practicii judiciare, necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens larg, nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei. Nu se poate obţine însă pe calea revizuirii o readministrare sau o reapreciere a probatorului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţa, cum solicită revizuentul A. în prezenta cauză.

Principalul argument invocat de revizuent în cererea formulată în faţa primei instanţe îl reprezintă soluţia de achitare pronunţată de Judecătoria Braşov prin sentinţa penală nr. 1258/27.06.2019, definitivă prin decizia penală nr. 194/AP din 01.04.2020 a Curţii de Apel Braşov, faţă de inculpata Y.. Aceasta a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 Cod penal, pentru o presupusă faptă comisă la data de 13.03.2018 în cauza nr. xxx/62/2017 a Tribunalului Braşov, privind pe inculpatul A.. În acest dosar s-a dispus prin sent. pen. nr. 66/S din 02.05.2018 condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Fiind audiată în această cauză în data de 13.03.2018, în calitate de martor, numita Y. a declarat, în esenţă, că avansurile de trezorerie şi dispoziţiile de plată aferente – prin intermediul cărora a fost scoasă din casieria S.C. C. S.R.L. şi apoi a fost însuşită de A. suma de 380363,81 lei – nu ar fi fost întocmite sub îndrumarea şi supravegherea acestuia din urmă.

Revizuentul consideră că achitarea definitivă a numitei Y. ar constitui un fapt sau o împrejurare nouă, necunoscută de la soluţionarea cauzei nr. xxx/62/2017, în care el a fost condamnat, şi care ar dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate împotriva sa. Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, pronunţarea acestei hotărâri definitive de achitare a unei martore audiate în cauză de sub acuzaţia de mărturie mincinoasă nu înseamnă că hotărârea definitivă de condamnare a revizuentului este netemeinică.

Prin netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită în temeiul art. 453 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală practica judiciară şi doctrina înţeleg adoptarea unei soluţii opuse celei care ar rezulta din faptele sau împrejurările noi invocate în cererea de revizuire. Aşadar, pentru a se admite incidenţa acestui caz de revizuire, ar trebui ca din aceste fapte sau împrejurări noi să rezulte netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 66/S din 02.05.2018 a Tribunalului Braşov şi necesitatea adoptării unei soluţii de achitare.

Or, în mod corect a reţinut instanţa de fond că din sentinţa de achitare a martorei Y. nu rezultă netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului A., deoarece achitarea martorei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă a avut ca principal argument caracterul general al afirmaţiilor făcute de aceasta ca martor şi faptul că acestea nu s-au referit la o împrejurare esenţială pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului A..

Relevant sub acest aspect este următorul pasaj din sentinţa penală nr. 1258/27.06.2019 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus achitarea martorei Y.: “instanța consideră că afirmația absolut generală făcută de martoră, cu referire la o perioadă foarte mare de timp, aproape 7 ani, în care este cuprinsă și o perioadă în care nu a desfășurat efectiv activități în calitate de contabil, nu reprezintă o împrejurare esențială, de natură să conducă la stabilirea sau la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului A.. Pe cale de consecință faptul că martora a revenit asupra acestui aspect în cadrul declarației date în fața instanței nu poate conduce la reținerea în sarcina acesteia a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.”

De asemenea, în aceeaşi sentinţă de achitare a numitei Y. se arată că „în opinia instanței împrejurare esențială pentru stabilirea răspunderii penale a inculpatului ar fi fost situația în care martora ar fi făcut afirmații contradictorii în cele două declarații date în legătură cu implicarea numitului A. în acordarea avansurilor de trezorerie și a dispozițiilor de plată corespunzătoare înregistrate în perioada 01.11.2008-06.11.2008, iar nu o afirmație absolut generală a martorei în legătură cu implicarea numitului A. în acordarea avansurilor de trezorerie într-o perioadă foarte mare de timp.”

În final, după ce a reţinut lipsa intenţiei inculpatei de a declara mincinos, instanţa care a dispus achitarea acesteia a reţinut următoarele: „Instanța constată de asemenea că în considerentele sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea numitului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, declarația dată de inculpata Y. în cursul urmăririi penale nu este menționată printre probele avute în vedere pentru stabilirea situației de fapt, dimpotrivă instanţa a avut în vedere aspectele din declaraţia dată de aceasta în cadrul cercetării judecătoreşti referitoare la rolul numitului A. în cadrul S.C. C. S.R.L.”

Aceleaşi motive pentru pronunţarea soluţiei de achitare a susnumitei au fost reţinute şi de instanţa de apel în decizia penală nr. 194/AP din 01.04.2020 a Curţii de Apel Braşov, în care se mai arată că „Neconcordanţa dintre declaraţiile date de către inculpata audiată în calitate de martor, în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, nu echivalează cu întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă…”.

Ba mai mult, instanţa de apel care a pronunţat hotărârea de achitare a inculpatei Y. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă arată că instanţa care a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului A. a avut în vedere declaraţia dată de martoră în cursul judecăţii, fără a face vreo referire la declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale. Or, acesta este un argument esenţial pentru a reţine lipsa de relevanţă a achitării martorei Y. pentru adoptarea soluţiei de condamnare a inculpatului A..

Acest aspect a fost analizat şi de către prima instanţă investită cu judecarea cererii de revizuire, care a arătat că instanţa de fond a cunoscut depoziţiile succesive ale martorei Y. în ambele variante la momentul pronunţării hotărârii de condamnare a revizuentului A. şi a pronunţat soluţia ţinând cont de declaraţia care s-a coroborat cu restul mijloacelor de probă. În aceste condiţii, nu se poate reţine că hotărârea de achitare a martorei Y. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă ar fi adus vreun aspect nou, necunoscut de instanţă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare a inculpatului A.. Pentru aceleaşi motive nu se poate susţine nici că această împrejurarea ar fi aptă să conducă la concluzia că soluţia de condamnare a acestuia ar fi una netemeinică.

Cum soluţia de condamnare a inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 66/S din 02.05.2018 a Tribunalului Braşov a fost motivată pe baza mai multor mijloace de probă, care s-au coroborat şi care au relevat dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăţia inculpatului, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată în cauză. Instanţa de fond a redat pe larg în motivare argumentele din sentinţa de condamnare a inculpatului A., rezultând din aceste argumente vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani. Nu se poate reţine, aşadar, nici argumentul revizuentului A. potrivit căruia soluţia de achitare a martorei Y. ar impune în cauză soluţia de achitare a sa pentru infracţiunea de spălare a banilor.

14. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A.  împotriva sentinţei penale nr. 150/S/28.10.2020 a Tribunalului Braşov, pe care o va menţine.

Totodată, ca urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, curtea constată că pe cale de consecinţă, cererea de suspendare formulată în cauză va rămâne fără obiect.

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală revizuentul A. va fi obligat la plata sumei de 100 de lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Domenii speta

Spete similare