Contracte. Clauze abuzive. Clauza care permite profesionistului modificarea ratei dobânzii. Admisibilitatea analizei pe fond a caracterului abuziv din perspectiva art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000

Contracte. Clauze abuzive. Clauza care permite profesionistului modificarea ratei dobânzii. Admisibilitatea analizei pe fond a caracterului abuziv din perspectiva art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000

Obligația de plată a dobânzii face parte din obiectul principal, în sensul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, al unui contract de credit, însă, în același timp, nu orice clauză referitoare la dobândă este exclusă de la analiză sub aspectul caracterului abuziv.

În privința unei clauze care stipulează prerogativa profesionistului de a determina sau de a modifica rata dobânzii este admisibilă analiza de fond sub aspectul caracterului abuziv.

În art. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000 se prevede că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract şi că prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul, iar prezenţa pe lista-anexă a acestui tipar semnifică tocmai faptul că astfel de clauze nu sunt excluse de la analiza pe fond a caracterului abuziv.

(Secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 89/R din data de 28 februarie 2020)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 14.06.2016, reclamanta APV a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta BCC S.A., să dispună constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.4.1 teza a II-a și teza a VI-a din contractul de credit nr. 104 din data de 08.09.2008 cu referire la „caracterul revizuibil al dobânzii după expirarea perioadei în care se calculează dobândă fixă de 6.75% pe an (pe durata a 6 luni, dar nu mai devreme de 30.06.2009)”, constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 4.2.1 din contractul de credit nr. 104  din data de 08.09.2008 cu privire la încasarea comisionului de acordare de „2.9% care se percepe integral la acordarea creditului și se calculează la valoarea aprobată, respectiv suma de 2.494 euro (echivalent în moneda națională raportat la valoarea cursului de schimb valutar practicat la data contractării 08.09.2008 – de 3,6140 lei/euro = 9013,31 lei), care se va încasa la data acordării creditului”; constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 4.2.2 din contractul de credit nr. 104  din data de 08.09.2008 cu referire la perceperea comisionului de gestiune de 0,2% calculat la soldul creditului, care se încasează o data cu rata; valoarea totala a comisionului de gestiune încasat de banca - pârâtă de la data contractării și până la nivelul lunii mai 2016 (inclusiv scadența din 23.05.2016) este de 15.095,93 euro, echivalent în moneda națională ținând cont de cursul de schimb valutar valabil la data fiecărei scadențe lunare = 65.486,23 lei (conform situației de calcul anexate); constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 4.2.3 din contractul de credit nr. 104 din data de 08.09.2008 cu privire la posibilitatea băncii de a percepe comisionul de rambursare anticipată reprezentând (...) 3% aplicat la suma rambursată în avans; obligarea paratei la recalcularea dobânzii potrivit formulei indicate în convenția de credit, respectiv D = Euribor 6M +3,25 puncte procentuale (marja) care să fie menținută la același nivel (fixă) pe toata durata contractuală, precum și obligarea pârâtei să restituie sumele achitate excedentar, peste această formulă; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, comision de acordare și a sumelor încasate în contul comisionului de gestiune corespunzător perioadei cuprinse între 08.09.2008 (data încheierii convenției de credit) – la zi și exonerarea pentru viitor de la plata comisionului de gestiune, sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu dobânda legală, calculată de la data încasării până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar, în temeiul art. 453 C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 8195 din data de 27 iunie 2018, Judecătoria Sectorului 3 București – Secția civilă a admis în parte cererea.

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 4.1.1 paragraful 6 teza I (referitor la modificarea dobânzii de către bancă în funcție de evoluția inflației și/sau a costurilor resurselor de creditare), al clauzei prevăzute la pct. 4.2.1 (reprezentând comision de acordare), al clauzei prevăzute la pct. 4.2.2 (reprezentând comision de gestiune), precum și al clauzei prevăzute la pct. 4.2.3 (reprezentând comision de rambursare anticipată), toate din contractul de credit nr. (...).

A constatat nule absolut şi a dispus eliminarea clauzelor referitoare la modificarea dobânzii de către bancă în funcție de evoluția inflației și/sau a costurilor resurselor de creditare, comisionul de acordare, comisionul de gestiune și comisionul de rambursare anticipată, prevăzute la pct. 4.1.1 paragraful 6 teza I, pct. 4.2.1, pct. 4.2.2 și pct. 4.2.3 din contractul de credit nr. (...).

A obligat pârâta să modifice contractul de credit bancar în sensul eliminării clauzelor constatate abuzive.

A obligat pârâta să restituie reclamantei sumele plătite de aceasta în baza clauzelor contractuale prevăzute de pct. 4.1.1 paragraful 6 teza I, pct. 4.2.1 și pct. 4.2.2 din contractul de credit, respectiv suma de 1.384,69 euro, reprezentând dobândă excedentară, suma de 2.494 euro, reprezentând comision de acordare, precum și suma reprezentând comisionul de gestiune în cuantum de 17.846,12 euro (calculată până la data de 23.03.2018), precum și sumele percepute de bancă cu acest titlu ulterior datei de 23.03.2018, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor la a căror restituire a fost obligată, dobândă calculată de la data achitării de către reclamantă a fiecărei sume și până la data restituirii efective a acestor sume de către pârâtă.

A respins capătul de cerere privind constatarea caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 4.1.1 paragraful 2 din contractul de credit nr. (...), privind dobânda revizuibilă și constatarea nulității absolute a acestei clauze, ca neîntemeiat.

A respins capătul 5 de cerere, ca neîntemeiat.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, care a solicitat să se anuleze în parte hotărârea apelată, să se rețină procesul spre judecare, să se pronunţe în sensul respingerii acţiunii principale ca neîntemeiată; să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2150 din 11 iunie 2019, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată. A obligat intimata la plata sumei de 1.562,5 lei către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește comisionul de acordare, cel de gestiune și cel de rambursare anticipată, a susținut că în mod nelegal a reținut instanța de apel că asemenea clauze nu fac parte din obiectul principal al contractului.

În realitate, comisioanele reprezintă o componentă a prețului contractual, având o pondere consistentă în economia costului general.

În ceea ce privește comisionul de gestiune, a arătat că greșit a apreciat instanța de apel că nu se poate invoca inadecvarea costului în raport cu valoarea reală a serviciilor oferite de bancă.

De asemenea, a arătat că instanța de apel s-a substituit apărărilor intimatei atunci când a explicat în ce ar consta operațiunile corespunzătoare acestui comision, deși ele nu erau explicate în contract.

În realitate, dispozițiile contractuale sunt ambigue tocmai pentru că lipsește total descrierea prestației la care se obligă banca.

În ceea ce privește comisionul de acordare, a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că aceeași formulare succintă respectă dispozițiile art. 93 din O.G. nr. 21/1992.

A susținut că limbaj clar și inteligibil nu presupune doar o exprimare corectă din punct de vedere morfologic și semantic, ci implică defalcarea neechivocă a prestațiilor reciproce asumate de părți.

A invocat faptul că, în măsura în care comisionul de acordare ar reprezenta acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este raportat la mărimea sumei împrumutate, și nu la volumul și complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului.

În ceea ce privește buna-credință, a arătat că lipsa acesteia rezultă atât din ambiguitatea clauzelor, precum și din încasarea comisioanelor fără cauză.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, a arătat că este îndeplinită și această condiție, dat fiind cuantumul considerabil al sumelor achitate, ponderea acestora în suma totală rambursată, precum și faptul că nivelul comisioanelor a fost prevăzut în funcție de soldul inițial al creditului.

În ceea ce privește comisionul de rambursare, a arătat că O.U.G. nr. 50/2010 se aplică și contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a actului normativ.

În ceea ce privește clauza referitoare la dobândă, a arătat că banca a modificat marja în mod unilateral și că instanța de apel a făcut o confuzie în analiza acestui capăt de cerere.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.

Intimata a depus întâmpinare. A invocat excepția tardivității recursului, excepția nulității pentru nemotivare și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Excepțiile au fost puse în discuție și respinse în ședința publică din data de 28 februarie 2020, pentru motivele arătate cu acea ocazie.

Analizând motivele de recurs invocate și argumentele aduse în sprijinul acestora, Curtea reține:

Criticile referitoare la comisionul de acordare și la cel de gestiune sunt nefondate.

Astfel, criteriile conform cărora o clauză poate fi constatată ca fiind abuzivă sunt cele prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ele fiind dezvoltate de jurisprudența CJUE.

În cauza Aziz, CJUE a arătat că art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că:

– noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare;

– pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună credință”, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale.

În ceea ce priveşte buna-credinţă, Curtea reține că banca se putea aștepta în mod rezonabil ca împrumutatul să accepte clauzele în discuție în urma unei negocieri individuale, având în vedere că astfel de clauze erau uzuale în practica bancară din acea perioadă.

De asemenea, începând cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 perceperea acestor comisioane a fost permisă expres de lege.

Faptul că O.U.G. nr. 50/2010 prevede expres că pot fi percepute aceste comisioane nu înseamnă că anterior ele erau nelegale sau abuzive. Dimpotrivă, atunci când a adoptat actul normativ în discuţie, legiuitorul a avut în vedere clauzele practicate până la acel moment de profesioniştii din domeniu şi a considerat că perceperea unui comision de gestiune (denumire alternativă pentru comisionul de administrare) și a unuia de acordare sunt justificate, spre deosebire de alte comisioane percepute în practică.

O.U.G. nr. 50/2010 nu este aplicabilă contractului în discuție, însă examinarea dispozițiilor legale incidente în situații asemănătoare poate fi relevantă pentru a se analiza în ce măsură situația consumatorului concret este diferită (eventual, nefavorabilă) față de situația generală a altor consumatori.

Pe de altă parte, în privința unor astfel de comisioane există şi contraprestaţii specifice, anume analizarea inițială a situației împrumutatului, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării şi rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii altor obligaţii ale acestuia.

De asemenea, cuantumul unui comision prin raportare la operațiunile ce îl justifică nu reprezintă un element care să poată fi analizat, opunându-se dispozițiile art. 4 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 193/2000, criticile recurentei fiind, astfel, neîntemeiate.

Este adevărat că în contract nu sunt explicate activitățile concrete efectuate de bancă și care reprezintă contraprestația aferentă comisionului de gestiune și a celui de acordare, însă denumirile acestora sunt sugestive.

Oricum, astfel de explicații nu ar fi adus vreun avantaj consumatorului, pentru care esențial era să cunoască, la momentul încheierii contractului, întinderea obligațiilor pe care le avea. Acest lucru se întâmplă în cazul comisionului de gestiune și al comisionului de acordare, neexistând dificultăți în determinarea întinderii obligațiilor împrumutatului.

Totodată, deși gradul de transparență a unei clauze contractuale reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere în analiza legalității acesteia, el nu este singurul. Este necesar a fi avute în vedere și condițiile echilibrului și bunei-credințe, astfel cum ele au fost dezvoltate în jurisprudența CJUE, și, așa cum arătam mai sus, acestea sunt îndeplinite în cazul comisionului de gestiune și a celui de acordare.

Este de reținut și că în hotărârea pronunțată în cauza 621/17, Kiss și CIB Bank, CJUE a decis că art. 4 alin. (2) și art. 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză.

De asemenea, în aceeași hotărâre s-a decis că art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de împrumut, care nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează, în principiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului, în contradicție cu cerința de bună-credință.

Criticile referitoare la comisionul de rambursare anticipată sunt nefondate.

Curtea reține că, potrivit art. 67 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

Deși, într-adevăr, textul se aplică și contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, prin aceasta nu trebuie să se înțeleagă că o clauză dintr-un contract deja încheiat devine nulă, o astfel de interpretare fiind contrară principiului neretroactivității legii.

Sensul textului citat este acela că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 comisionul de rambursare anticipată poate fi perceput doar în anumite situații, de unde rezultă că problema este una de executare a contractului, iar nu de valabilitate a acestuia.

Prin urmare, clauza respectivă nu este nulă, însă, dacă se va pune problema unei rambursări anticipate, banca va trebui să facă aplicarea ei în concordanță cu dispozițiile art. 67 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.

În raport cu argumentele de mai sus, Curtea reține că soluția instanței de apel cu privire la acest comision este legală și temeinică.

În ceea ce privește clauzele referitoare la dobândă, Curtea reține că obligația de plată a dobânzii face parte din obiectul principal, în sensul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, al unui contract de credit, dar, în același timp, că nu orice clauză referitoare la dobândă este exclusă de la analiza sub aspectul caracterului abuziv.

Sunt, în acest sens, relevante, mai multe considerente ale CJUE din hotărârea Matei.

Astfel, instanța europeană a arătat, printre altele:

- „domeniul de aplicare exact al noțiunilor „obiect principal” și „preț”, în sensul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, nu poate fi determinat cu ajutorul noțiunii „costul total al creditului pentru consumatori”, în sensul art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48.

Această din urmă noțiune este, așadar, definită într-un mod deosebit de larg, astfel încât suma totală a tuturor costurilor sau cheltuielilor în sarcina consumatorului și care sunt aferente unor plăți efectuate de acesta atât creditorului, cât și unor terți să fie menționată în mod clar în contractele de credit de consum, o asemenea obligație procedurală contribuind la realizarea obiectivului principal de transparență urmărit de această directivă.

În schimb, întrucât art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă”.

În continuare, CJUE a arătat:

- „în ceea ce privește în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal în scopul aplicării art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 și, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziție.

Astfel, trebuie amintit mai întâi că Curtea a statuat deja că o clauză similară, referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului, nu intră sub incidența art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 (hotărârea Invitel).

Apoi, este necesar să se constate că clauzele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii figurează în mod expres la pct. 1 lit. j) din anexa la Directiva 93/13, care, conform art. 3 alin. 3 din aceasta din urmă, conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive. Pct. 2 lit. b) din această anexă precizează condițiile în care pct. 1 lit. j) nu aduce atingere unor asemenea clauze.

Ținând seama de obiectivul urmărit de anexa la Directiva 93/13, și anume de a servi ca o „listă gri” a clauzelor care pot fi considerate ca fiind abuzive, includerea în ea a unor clauze precum cele ce permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii ar fi în mare parte lipsită de efect util dacă aceste clauze ar fi de la bun început excluse de la o apreciere a eventualului lor caracter abuziv, în temeiul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13. (…)

În sfârșit, aceste clauze par să rămână și în afara domeniului de aplicare al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, din moment ce, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, din dosarul pus la dispoziția Curții pare să reiasă că caracterul lor abuziv nu este invocat din cauza unei pretinse inadecvări între nivelul modificat al ratei și o oarecare contraprestație furnizată în schimbul acestei modificări, ci din cauza condițiilor și a criteriilor care permit creditorului să efectueze această modificare, în special pentru motivul întemeiat pe „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară”.

Aplicând aceste statuări ale CJUE la cauza de față, Curtea reține că în privința unei clauze care stipulează prerogativa profesionistului de a determina sau de a modifica rata dobânzii este admisibilă analiza de fond sub aspectul caracterului abuziv.

În art. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000 se prevede că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract şi că prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul, iar prezenţa pe lista-anexă a acestui tipar semnifică tocmai faptul că astfel de clauze nu sunt excluse de la analiza pe fond a caracterului abuziv.

În ceea ce privește însușirea clauzei de a fi exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, Curtea reține că, similar clauzei analizate în dosarul ce a prilejuit pronunțarea de către CJUE a hotărârii Matei, unde profesionistul stipulase că poate modifica dobânda în cazul unor „schimbări semnificative pe piața monetară”, și despre care instanța europeană a sugerat că nu ar îndeplini cerințele de transparență prevăzute de Directiva 93/13, în prezenta cauză profesionistul s-a referit la „evoluția inflației și/sau a costurilor resurselor de creditare”.

Această exprimare nu este una clară și inteligibilă în sensul art. 4 alin. (2) din Directiva nr.93/13, astfel încât există suficiente argumente care atrag concluzia că în cauză nu operează excluderea prevăzută de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește analiza pe fond a presupusului caracter abuziv al clauzei, Curtea reține că cerința transparenței unei clauze are o dublă importanţă – pe de o parte, neîndeplinirea ei deschide posibilitatea analizării pe fond a caracterului abuziv pentru toate tipurile de clauze şi, pe de altă parte, aceeaşi neîndeplinire constituie deja un element important al posibilei caracterizări a unei clauze ca fiind abuzivă. Lipsa clarităţii nu poate decât să rupă echilibrul contractual, în defavoarea consumatorului, mai ales atunci când este vorba despre posibilitatea profesionistului de a determina rata dobânzii.

Deși nu este interzisă de plano dobânda variabilă, totuși Legea nr. 193/2000 stipulează condiții de transparență pe care recurenta-pârâtă nu le-a respectat.

Curtea mai reține că nu s-a negat dreptul de a percepe dobândă, însă clauzele în discuție trebuie să întrunească cerința de transparență prevăzută de Legea nr. 193/2000 și de Directiva nr.93/13, iar această cerință nu este îndeplinită în cauză.

În plus, în cauza Verein für Konsumenteninformation, CJUE a arătat că, în special, caracterul abuziv al unei asemenea clauze poate rezulta dintr-o formulare care nu îndeplinește cerința unei redactări clare și ușor de înțeles prevăzute la art. 5 din Directiva 93/13, de unde rezultă că lipsa de transparență reprezintă un argument al caracterului abuziv al unei clauze și aceasta în special când este vorba, precum în cauza de față, despre o clauză ce permite profesionistului stabilirea costului creditului.

Curtea reține că instanța de apel nu a observat că în contract, pe lângă clauza care prevedea că dobânda se calculează după formula Euribor 6M + marjă fixă, exista și o altă dispoziție, conform căreia „banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și/sau a costurilor resurselor de creditare”. Totodată, în baza acestei clauze, banca chiar a modificat marja fixă, prevăzută în contract ca fiind de 3,25%.

În consecință, recursul va fi admis în limitele celor arătate mai sus, va fi casată în parte decizia recurată și, în urma rejudecării apelului în limitele casării, vor fi menținute din sentința apelată dispozițiile privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr. (...) la pct. 4.1.1 paragraful 6 teza I (referitoare la modificarea dobânzii de către bancă în funcție de evoluția inflației și/sau a costurilor resurselor de creditare), privind constatarea nulității absolute și eliminarea acestei clauze, privind obligarea pârâtei să modifice contractul de credit bancar în sensul eliminării clauzei constatate abuzive, privind obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma plătită de aceasta în baza clauzei contractuale prevăzute de pct. 4.1.1 paragraful 6 teza I, respectiv suma de 1.384,69 euro, reprezentând dobândă excedentară, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală aferentă sumei la a căror restituire a fost obligată, dobândă calculată de la data achitării de către reclamantă a fiecărei sume și până la data restituirii efective de către pârâtă, precum și privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în limita sumei de 2.000 lei. Nu este cazul de a se dispune și actualizarea cu rata inflației, având în vedere că restituirea se va face la cursul BNR din ziua plății, inflația fiind înlăturată, astfel, prin raportarea la moneda străină a creditului.

Va fi înlăturată din decizia recurată obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată în valoare de 427,9 lei, aceasta rămânând obligată la plata sumei de 1.134,6 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv numai contravaloarea taxei de timbru aferente comisioanelor de acordare și de gestiune.

Va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimatei-reclamante de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului, având în vedere că la dosarul de apel nu se regăsesc dovezi privind efectuarea unor asemenea cheltuieli.

Vor fi menținute în rest dispozițiile deciziei recurate, respectiv în ceea ce privește comisionul de acordare, comisionul de gestiune și comisionul de rambursare anticipată.

Domenii speta

Spete similare