Anulare acte frauduloase debitor, ieșirea bunurilor din patrimoniul debitoarei prin așa-zisa casare a mijloacelor fixe efectuată pur formal.

Rezumat:

Potrivit art. 122 alin.3 din Legea 85/2014, în privința actelor și operațiunilor prevăzute de art.117 alin.2 se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, deci o prezumție care poate fi răsturnată de debitor căruia îi revine sarcina probei în acest sens.

Or, debitorul nu a răsturnat această prezumție relativă de fraudă a creditorilor prin încheierea proceselor verbale de casare bunuri, având în vedere faptul că așa-zisa casare a mijloacelor fixe s-a efectuat pur formal, fără să existe un act constatator privind starea fizică şi morală (uzura morală) a lor, fără ca propunerea de casare să fie aprobată de conducătorul firmei şi a fi desemnată de către acesta comisia de casare, din care să facă parte persoane ce au cunoştinţe de specialitate privind asemenea mijloace fixe şi fără să fi fost încheiat un proces – verbal de scoatere din funcţiune anterior efectuării procedurii de casare.

Astfel, în mod corect, în lipsa unor dovezi din partea debitoarei, judecătorul sindic a dedus că prin casare bunurilor s-a urmărit practic scoaterea acestor bunuri din patrimoniul debitoarei pentru a nu putea fi valorificate în favoare creditorilor în procedura de insolvenţă, operaţiunea de casare fiind practic o operaţiune fictivă, strict formală, făcută cu scopul scoaterii din patrimoniul debitoarei a acestor bunuri.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 153 din 9 iunie 2020, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a conexat dosarele nr. .. la dosarul .., având ca obiect cerere de anulare acte formulată de reclamanta A. SPRL, în contradictoriu cu pârâţii I.I. B., C. SRL şi D.;

- a constatat că debitoarea B. I.I., pârâta C. SRL şi pârâtul D. au renunţat la excepţia conexităţii, invocată în dosarele conexate ....

- a respins ca nefondate excepţiile tardivităţii cererii de completare a acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii invocate de pârâtul D.

- a respins ca nefondate excepţiileprematurităţiişi lipsei de interes invocate de debitoarea B. I.I. şiexcepţia lipsei calitaţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut privitor la excepţia conexităţii că debitoarea B. I.I. a renunţat la această excepţie având în vedere că dosarele asociate ... au fost conexate la această cauză dată fiind strânsa legătură dintre acestea, fiind vorba de anularea proceselor verbale de casare ale debitoarei ce privesc bunurile sale constând în utilaje agricole.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, invocată de D. prin întâmpinare, prima instanță a constatat că cererea de completare a acţiunii, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a pârâtului D., a fost depusă la data de 12.05.2020. Primul termen de judecată a avut loc la data de 10 martie 2020, când s-a constatat lipsă de procedură cu reclamanta A. SPRL. Următorul termen de judecată din data de 07.04.2020 a fost preschimbat din oficiu pentru data 12.05.2020. La termenul din data de 12.05.2020 cauza a fost suspendată potrivit art. 42 alin.6) din Anexa 1 a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi a art. 63 alin.11 din anexa 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 prin care a fost prelungită starea de urgenţă.

Potrivit art. 204 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată poate fi modificată numai până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat.

Ori, la primul termen de judecată reclamanta nu a fost legal citată, iar la următoarele termene, cele din data de 07.04.2020 şi 12.05.2020, cauza nu s-a putut judeca întrucât termenul din data de 07.04.2020 a fost preschimbat potrivit Hotărârii colegiului de conducere, iar la termenul din 12.05.2020 a fost suspendată potrivit decretului de instituire a stării de urgenţă şi de prelungire a lui.

Drept urmare, primul termen de judecată cu părţile legal citate nu poate fi considerat decât cel de la data de 09.06.2020, adică termenul când instanţa a pus în discuţie prezenta excepţie, fapt pentru care consideră că completarea cererii de chemare în judecată a avut loc în termenul legal prevăzut de art. 204 alin.1) Cod procedură civilă.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul E., prima instanţă a constatat că nici această excepţie poate fi primită deoarece după cum rezultă din prevederile art. 120 şi 121 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 anularea actelor frauduloase pot produce efecte şi asupra terţului dobânditor sau subdobânditorilor, iar potrivit alin. 122 alin. 6) din această lege „Au calitate procesuală pasivă în acţiunea în anulare prevăzute de art. 117 debitorul şi, după caz, terţul dobânditor ori subdobânditorul”.

Or, pârâtul D. a fost chemat în judecată de reclamantă tocmai pe motivul că se bănuieşte că ar avea calitatea de terţ dobânditor sau subdobânditor, având în vedere relaţiile pe care le are cu debitoarea şi administratorul/membrii acesteia, aspect care reiese nu doar din relaţiile de rudenie, ci şi din înscrisurile depuse în cauză chiar de către pârâţi.

Date fiind relaţiile de afaceri dintre debitor şi pârâtul D. se impunea introducerea acestuia în cauză ca pârât cel puţin pentru a putea cerceta dacă bunurile în cauză nu au intrat în vreun fel în patrimoniul acestuia, aspect ce poate fi stabilit ca urmare a cercetării judecătoreşti pe fondul cauzei.

Calitatea procesuală pasivă în asemenea cauze nu se limitează la stabilirea doar a unei identităţi dintre cel chemat în judecată şi cel obligat prin raportul juridic cu reclamantul, ci are o natură specifică, în sensul că poate avea calitate procesuală pasivă orice persoană care ar avea calitatea de terţ dobânditor sau subdobânditor. Fiind vorba de o calitate procesuală ce nu rezultă strict dintr-un raport juridic contractual, ci poate rezulta şi dintr-un delict, sfera persoanelor care pot avea calitate procesuală pasivă este mai extinsă, intrând în această categorie orice persoană care într-un fel sau altul a dobândit vreun drept sau folos ca urmare a actului fraudulos. Existenţa sau inexistenţa drepturilor sau obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În consecinţă, prima instanţă a constatat că pârâtul D. are în sensul art. 36 Cod procedură civilă calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocată de debitoarea B. I.I. s-a constatat că debitoarea susţine că odată ce transferurile nu au fost identificate cererea este prematură.

Prima instanța a reținut că nu poate fi considerată întemeiată o asemenea susţinere întrucât excepţia prematurităţii se poate invoca atunci când o creanţă/obligaţie nu este exigibilă ori există o procedură prealabilă formulării cererii de chemare în judecată ce împiedică introducerea acţiunii, care nu a fost îndeplinită încă.

Ori, în cauză nu se pune problema că eventuala obligaţie de restituire a bunurilor nu ar fi exigibilă şi nici nu există o procedură prealabilă instituită prin lege care să împiedice până la îndeplinirea ei introducerea cererii de anulare a actelor frauduloase, inclusiv a eventualelor transferuri frauduloase.

Faptul că transferurile nu au fost identificate încă nu poate împiedica prezenta procedură deoarece printre altele în cadrul cercetării efectuate în cauză se pot identifica şi transferurile efectuate, mai ales că există indicii în acest sens, iar lichidatorul judiciar a făcut demersuri pentru identificarea transferurilor efectuate cu privire la bunurile în cauză.

Drept urmare, prima instanţă a considerat că nu este întemeiată excepţiaprematurităţii invocată de debitoarea B. I.I.

Referitor la excepţia lipsei de interes invocată de debitoarea B. I.I., prima instanţă a constatat că aceasta susţine că nu este dat interesul reclamantei, dat fiind faptul că administratorul/ lichidatorul judiciar este în măsură să dispună anularea oricărui act întocmit de debitor şi totodată, să refacă înregistrările contabile în situaţia în care acest lucru este necesar.

Această susţinere este nefondată întrucât, pe de o parte, anularea actelor întocmite de debitor, cum sunt procesele verbale de casare nu se poate face decât de judecătorul sindic potrivit art. 45 alin.1) lit.j) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar neavând nici o atribuţie în acest sens potrivit art. 58, respectiv art. 64 din Legea nr. 85/2014, aceştia putând doar să introducă acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta o asemenea ipoteză, anume că lichidatorul judiciar poate el anula procesele verbale de casare, ceea ce este nelegal, nu trebuie ignorat faptul că actele a căror anulare se solicită sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenţei. Or, lichidatorul judiciar nu poate să interfereze în activitatea debitorului anterioară deschiderii procedurii decât prin mijloacele legale, cum ar fi cele privind anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase. Acesta nu poate nici anula el însuși actele anterioare deschiderii procedurii şi nici modifica evidenţa contabilă a debitorului aferentă perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Totodată, contrar celor susţinute de debitoare, prima instanța a considerat că interesul reclamantei de a solicita anularea proceselor verbale de casare şi a eventualelor acte de transfer fraudulos există, fiind determinat, legitim, personal, născut şi actual aşa cum prevede art. 33 Cod procedură civilă, el constând în dorinţa şi obligaţia lichidatorului judiciar de a readuce în patrimoniul debitoarei bunurile în cauză dacă au ieşit fraudulos din patrimoniul debitoarei, care ar forma împreună cu alte bunuri ale acesteia activul debitoarei, din a cărui valorificare s-a putea obţine sumele necesare plăţiicreanţelor creditorilor.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. SRL, invocată de aceasta prin întâmpinarea la completarea acţiunii, prima instanţă a constatat că aceasta pretinde că cererea de chemare în judecată nu o vizează, întrucât are ca obiect anularea unor procese verbale ale debitoarei.

Prima instanță a reținut că această susţinere nu este fondată, întrucât, aşa cum a arătat prin cererea de chemare în judecată, reclamanta înţelege să-şi îndrepte acţiunea şi împotriva eventualilor terţi – dobânditori sau subdobânditori, ceea ce înseamnă că a avut în vedere nu doar anularea operaţiunilor debitoarei, cum ar fi procesele–verbal de casare, ci şi anularea eventualelor transferuri frauduloase, această din urmă ca o consecinţă a anulării operaţiunii de casare mijloace fixe.

Ba mai mult, prin cererea de completare a acţiunii reclamanta arată că sunt indicii că bunurile casate au fost folosite de către pârâta S.C. C. SRL, sens în care a depus o serie de înscrisuri.

După cum rezultă din prevederile art. 120 şi 121 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 anularea actelor frauduloase pot produce efecte şi asupra terţului dobânditor sau subdobânditorilor, iar potrivit alin. 122 alin. 6) din această lege „Au calitate procesuală pasivă în acţiunea în anulare prevăzute de art. 117 debitorul şi, după caz, terţul dobânditor ori subdobânditorul”.

Or, pârâta S.C. C. SRL a fost chemată în judecată de reclamantă tocmai pe motivul că se bănuieşte că ar avea calitatea de terţ dobânditor sau subdobânditor, având în vedere relaţiile pe care le are cu debitoarea şi administratorul/asociaţii acesteia, aspect care reiese nu doar din relaţiile de rudenie, ci şi din înscrisurile depuse în cauză de către reclamantă.

Date fiind relaţiile de afaceri dintre debitor şi pârâta S.C. C. SRL se impunea introducerea acesteia în cauză ca pârât, cel puţin pentru a putea cerceta dacă bunurile în cauză nu au intrat în vreun fel în patrimoniul acesteia, aspect ce poate fi stabilit ca urmare a cercetării judecătoreşti pe fondul cauzei.

Calitatea procesuală pasivă în asemenea cauze nu se limitează la stabilirea doar a unei identități dintre cel chemat în judecată şi cel obligat prin raportul juridic cu reclamantul, ci are o natură specifică, în sensul că poate avea calitate procesuală pasivă orice persoană care ar avea calitatea de terţ dobânditor sau subdobânditor. Fiind vorba de o calitate procesuală ce nu rezultă strict dintr-un raport juridic contractual, ci poate rezulta şi dintr-un delict, sfera persoanelor care pot avea calitate procesuală pasivă este mai extinsă, intrând în această categorie orice persoană care într-un fel sau altul a dobândit vreun drept sau folos ca urmare a actului fraudulos. Existenţa sau inexistenţa drepturilor sau obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În consecinţă, prima instanţă a constatat că pârâta S.C. C. SRL are în sensul art. 36 Cod procedură civilă calitate procesuală pasivă.

Prin sentinţa nr.219 din 21 iulie 2020, Tribunalul Suceava – secţia a II-a civilă:

- a admis acţiunea în anularea actelor frauduloase formulată de A. SPRL, lichidatorul judiciar al debitorului B. I.I., în contradictoriu cu B. I.I., C. SRL şi D. şi a anulat procesele verbale de casare a obiectelor de inventar încheiate de debitoare la data de 15.02.2019, prin care au fost scoase din patrimoniul debitoarei B. I.I.. următoarele bunuri: (…)

- a anulat eventualele acte subsecvente operaţiunii de casare, de înstrăinare către terţii dobânditori sau subdobânditori, în măsura identificării ulterioare a acestora, în vederea realizării efectului prevăzut de art. 121 din Legea nr. 85/2014, respectiv a recuperării bunurilor care fac obiectul actului de transfer sau a valorii acestuia de la eventualii subdobânditori.

- a repus părțile în situația anterioară prin refacerea înregistrării contabile a bunurilor casate mai sus menționate şi, în cazul în care se va impune, restituirea în natură a bunurilor casate de către dobânditori ori, dacă acestea nu mai există sau există impedimente la preluarea lor de către debitor, restituirea de către terţi a valorii acestora de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condițiile legii, în temeiul art. 120 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, că aşa după cum rezultă din procesele verbale de casare a obiectelor de inventar întocmite la data de 15.02.2019 au fost casate următoarele bunuri ale debitoarei B. – I.I.: (…)

Faţă de debitoarea B. – I.I. s-a deschis procedura insolvenţei la data de 11.07.2019 ca urmare a cererii debitorului înregistrată la data de 09.07.2019.

Astfel, este evident că procesele verbale de casare a obiectelor de inventar mai sus menționate au fost întocmite în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii, mai exact cu aproximativ 5 luni anterior deschiderii procedurii, fapt pentru care se constată că lichidatorul judiciar era îndreptăţit, dacă apreciază că sunt frauduloase pentru creditori, să formuleze acțiune, în conformitate cu prevederile art. 117 din legea nr. 85/20014.

Se poate observa că prin casarea mijloacelor fixe mai sus menţionate, fără să existe un act constatator privind starea fizică şi morală (uzura morală) a lor, fără ca propunerea de casare să fie aprobată de conducătorul firmei şi a fi desemnată de către acesta comisia de casare, din care să facă parte persoane ce au cunoştinţe de specialitate privind asemenea mijloace fixe şi fără să fi fost încheiat un proces – verbal de scoatere din funcţiune anterior efectuării procedurii de casare, s-a urmărit practic scoaterea acestor bunuri din patrimoniul debitoarei pentru a nu putea fi valorificate în favoare creditorilor în procedura de insolvenţă, operaţiunea de casare fiind practic o operaţiune fictivă, strict formală, făcută cu scopul scoaterii din patrimoniul debitoarei a acestor bunuri.

Chiar dacă la data de 31.12.2018 a fost întocmită a listă de inventariere privind aceste bunuri, cu menţiunea casat, aceasta nu este echivalentă unei propuneri de casare, întrucât nu cuprinde nici un fel de menţiuni privind starea bunurilor şi motivele pentru care se propune casarea lor. Pe de altă parte, lista de inventariere prevede că bunurile de mai sus sunt casate, deşi la data de 31.12.2018 nu era întocmit un proces–verbal de casare şi nici nu exista o propunere de casare sau cel puţin un act care să constate starea bunurilor, ceea ce demonstrează că debitoarea fie a anticipat fără să parcurgă paşii necesari că va urma casarea bunurilor, fie a întocmit lista de inventar ulterior întocmirii procesului verbal de casare, listă pe care a antedatat-o. Or, procedând aşa este evident că întreaga operaţiune de casare este fictivă, ilegală, făcută cu intenţia fraudării creditorilor.

Faptul că operaţiunea este fictivă, făcută în dauna creditorilor, rezultă şi din aceea că nu s-au putut identifica sumele încasate din produse reziduale rezultate ca urmare a dezmembrării acestor bunuri; nu s-au descoperit documente, poze sau constatări tehnice, care să ateste degradarea şi imposibilitatea de folosire a acestor utilaje agricole, ce de regulă au o valoare mare şi nu a fost informat şi nici obţinut acordul creditorului garantat F. IFN S.A. pentru casare bunurilor aflate în ipoteca acestuia, aşa cum prevede art. 2.374 Cod civil.

Într-adevăr, din borderourile de achiziţii deşeuri feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora reiese că la data de 06.03.2019, respectiv 07.03.2019, au fost predate de către D. cantitatea de 3405 kg, respectiv 1080 KG fier vechi provenit din utilaje agricole, însă acestea nu dovedeşte că fierul vechi provine din dezmembrarea utilajelor de mai sus, nefiind întocmit în acest sens un proces – verbal de dezmembrare din care să reiasă în mod clar ce cantităţi de materiale au rezultat şi mai ales din dezmembrarea căror utilaje. Pe de altă parte, după cum se poate observa din aceste borderouri predarea fierului vechi s-a făcut de către D., nu de către debitoare, ceea ce poate însemna că fierul vechi provine din dezmembrarea unor utilaje agricole ale acestuia şi nu ale debitoarei. Drept urmare, aceste documente nu pot fi luate în considerare că justifică dezmembrarea şi predarea la centrele de colectare a materialelor rezultate din dezmembrare utilajelor agricole de mai sus.

În plus, după cum se poate observa din toate aceste borderouri, cantităţile de fier vechi predate la centrele de colectare nu acoperă nici pe departe greutatea cumulată a utilajelor în cauză, având în vedere că cele mai multe sunt de mari dimensiuni şi au o greutate mare.

De asemenea, pentru aceleași motive nu pot fi luate în considerare nici borderourile întocmite în luna ianuarie, februarie şi iunie 2020, acestea din urmă fiind întocmite doar pentru a justifica casarea, având în vedere că prezenta acţiune era deja pe rol. De altfel, dacă într-adevăr la data întocmirii acestor borderouri utilajele existau, nefiind predate la centrul de colectare fier vechi decât în ianuarie - martie 2020 (după intrarea debitoarei în insolvenţă), ar fi trebuit ca debitoarea să le predea lichidatorului judiciar.

Totodată, după cum rezultă din înscrisurile dosarului, pârâta C. S.R.L., reprezentată prin G., asociat unic fiind D., rude cu B., a preluat de la debitoare o suprafaţă de 414,74 ha teren agricol, pe care l-a lucrat. Faptul că între debitoarea B. – I.I. şi pârâta C. S.R.L. a avut loc un transfer de drepturi şi obligaţii rezultă din cererea pârâtei adresată lichidatorului judiciar al debitoarei, A. SPRL de a i se transfera sumele primite de către debitoare de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, la care s-a ataşat declaraţia dată de B. de cedare a drepturilor băneşti şi materiale şiobligaţiilor ce decurg în urma arendării terenurilor, autentificată sub nr. 3985 din data de 09.09.2019 de Societatea Profesională Notarială „..”.

Drept urmare, este posibil ca odată cu acest transferuri de drepturi băneşti şi materiale să fie avut loc şi transferul drepturilor de proprietate asupra bunurilor de mai sus după ce au fost casate, astfel încât să-şi piardă urma şi să nu apară nici în patrimoniul pârâtei C. S.R.L.

Pe de altă parte, din contractul de comodat din data de 05.01.2019, încheiat de debitoare cu pârâtul D., rezultă că debitoarea a dat în folosință pentru un an „utilajele agricole necesare”. Deşi utilajele date în folosinţă nu sunt identificate, este posibil ca acestea să fie identice cu cele din prezenta cauză, ceea ce înseamnă că erau în stare de funcționare la data casării.

În concluzie, prima instanță a considerat că operaţiunea de casare a fost fictivă, făcută cu scopul scoaterii bunurilor din patrimoniul debitoarei şi transferul lor către alte persoane, cum sunt pârâţii din prezenta cauză C. SRL şi D.,fiind ca urmare fraudaţi creditorii debitoarei, fapte ce se încadrează în prevederile art. 117 alin.2 lit. c) şi g) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva încheierii nr.153 din 09/06/202, cât și a sentinței civile nr.219 din 21.07.2020, au declarat apel pârâții B.–I.I., C. SRL şi D., solicitând admiterea apelului, schimbarea încheierii, respectiv sentinţe atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei tardivităţii cererii de completare a acţiunii, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., a excepţiei prematurităţii acţiuniişi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., respectiv, pe fond, în sensul respingerii acţiunii.

Astfel, arată că prin încheierea nr. 153/09.06.2020 a Tribunalului Suceava, greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, deşi completarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 204 C.pr.civ.

Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10.03.2020, iar cererea completatoare, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a pârâtului D., a fost depusă la data de 12.05.2020, cu depăşirea termenului legal prev. de art. 204 C.pr.civ.

Reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., greşit respinsă de judecătorul sindic, acţiunea dedusă judecăţii având ca obiect anularea unor acte emise de către debitoarea Î.I. B., înscrisuri care nu îl vizează şi care nu au generat niciun fel de raporturi juridice faţă de el.

Reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., greşit respinsă de prima instanţă, acţiunea dedusă judecăţii având ca obiect anularea unor acte emise de către debitoarea Î.I. B., înscrisuri care nu îi vizează şi care nu au generat niciun fel de raporturi juridice faţă de ei.

Reiterează excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, de asemenea eronat respinsă de judecătorul sindic.

Nu rezultă din cererea introductivă care este scopul formulării acesteia şi nici care este rezultatul urmărit, atâta timp cât, în calitate de lichidator judiciar, practicianul este în măsură să dispună anularea oricărui act întocmit de către debitor şi, totodată, să refacă înregistrările contabile în situaţia în care este necesar acest lucru.

În ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea actelor subsecvente operaţiunii de casare, cu restituirea în natură a bunului transferat sau a valorii acestuia, reiterează excepţia prematurităţii formulării acţiunii, greşit respinsă de prima instanţă, aceste transferuri pretins frauduloase nefiind identificate.

Privitor la S.C. nr. 219/21.07.2020 a Tribunalului Suceava, a arătat că hotărârea atacată este pur conjuncturală, fiind pronunţată în baza doar a unor prezumţii simple, nepuse în discuţia contradictorie a părţilor şi neconfirmate de probele cu înscrisuri administrate în cauză.

Astfel, în speţă, nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 117 alin. 2 din Lg. 85/2014, respectiv nu se află în niciuna dintre ipotezele prevăzute de norma legală care să reclame anularea vreunui act sau a vreunei operaţiuni juridice.

În prezenta cauză reclamantul lichidator a încercat să obţină pe calea unei acţiuni judiciare informaţii cu privire la bunuri care au aparţinut debitoarei, fără, însă, a fi solicitat debitoarei înseşi, anterior, aceste date.

Dacă s-ar fi încercat să se ia legătura cu fostul reprezentant legal al debitoarei s-ar fi aflat că aceste bunuri au fost casate, ca urmare a uzurii fizice, dar şi în contextul amortizării lor contabile.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu s-a urmărit scoaterea bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei, pentru a nu putea fi valorificate în favoarea creditorilor în procedura de insolvenţă, iar operaţiunea de casare nu a fost nicicum fictivă sau strict formală ori făcută cu scopul scoaterii din patrimoniul debitoarei a acestor bunuri.

Dimpotrivă, bunurile mobile în discuţie au fost scoase din funcţiune în anul 2018 din cauza uzurii excesive (aspect ce rezultă din lista obiecte de inventar întocmită la sfârşitul anului 2018, bunurile fiind amortizate cu uzură de la 70% la 100%), potrivit proceselor-verbale depuse la dosarul cauzei, acestea fiind casate în anul 2019 şi ulterior fiind predate către firme de colectare a fierului vechi.

Menţiunea din lista de inventariere întocmită la data de 31.12.2018, conform căreia bunurile sunt casate, fără să fi fost încheiat corelativ un proces-verbal de casare, nu poate în niciun caz determina concluzia că ar fi procedat fraudulos la casarea bunurilor fără respectarea prevederilor legale sau că ar fi întocmit fişa de inventar ulterior întocmirii procesului-verbal de casare, dar ar fi antedatat-o cu rea-credinţă. Utilizarea cuvântului „casare” a vizat strict faptul că bunurile în discuţie nu mai puteau fi folosite, şi nu faptul că s-ar fi întocmit deja un proces-verbal de casare.

Legat de faptul că nu au fost identificate sume de bani rezultate din dezmembrarea bunurilor mobile, această împrejurare nu poate justifica soluţia de admitere a acţiunii. Bunurile mobile nu au fost valorificate patrimonial nici măcar ca urmare a operaţiunii de dezmembrare a acestora, ele având valoarea mult diminuată, aproape nulă, singurele sume ce ar fi putut fi încasate în urma casării fiind cele obţinute de la firmele de colectare fier vechi, şi acestea nesemnificative.

Apoi, nu trebuia obţinut în vederea casării şi apoi a finalizării consecinţelor casării, acordul creditorului garantat.

Din analiza art. 2.374 C.civ., la care face trimitere prima instanţă, nu rezultă că ar fi trebuit să obţină în prealabil acordul F.

Legat de modalitatea în care s-au predate bunurile mobile casate la firma de colectare fier vechi, prima instanţă presupune că D. ar fi predat bunuri personale, şi nu bunurile casate. În schimb, când este vorba de analiza contractului de comodat încheiat de pârât cu debitoarea, prima instanţă îşi expune certitudinea că actul priveşte bunurile casate. Nu poate fi primită, oricum, această ipoteză, atâta timp cât printre bunurile ce aparţinlui D. şi care au făcut obiectul contractului de comodat nu se regăseşte niciunul dintre bunurile care au aparţinut debitoarei, iar aceste bunuri se regăsesc încă în patrimoniul acestui pârât, aşa că simpla supoziţie că acestea au fost de fapt bunurile predate în vederea casării nu poate sta la baza unei hotărâri legale şi temeinice.

Acţiunile judiciare nu pot fi soluţionate în baza unor supoziţii, fără niciun suport probator adecvat, o astfel de hotărâre, pur conjuncturală, fiind lipsită de valoare juridică. În plus, prezumţiile simple de care prima instanţă leagă soluţia de admitere a cererii, nici măcar nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Nu poate fi primită nici teza avansată de prima instanţă, că în patrimoniul pârâtului D. s-ar afla în realitate bunuri care, anterior, ar fi aparţinut debitoarei. Mai mult, este şi iraţională o atare ipoteză, atâta timp cât debitoarea, la data încheierii respectivului contract de comodat, desfăşura activitate, neavând vreun interes în a transfera bunurile sale mobile către terţe persoane.

Aşadar, cauza a fost soluţionată în baza unei serii de presupuneri, care, din punct de vedere juridic, nu au nicio relevanţă.

O altă supoziţie, fără suport probator şi aceasta, este că S.C. C. S.R.L. ar fi lucrat terenuri cu utilaje agricole care ar fi aparţinut debitoarei.

Separat de acestea, bunurile mobile casate nu sunt singurele bunuri aflate în patrimoniul debitoarei.

Scopul acţiunii revocatorii este al readucerii în patrimoniul debitorului a unicului bun posibil a fi valorificat pe această cale. Jurisprudenţa a statuat că, în condiţiile în care se dovedeşte că bunul litigios nu este singurul bun al debitorului, acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În altă ordine de idei, valoarea bunurilor casate nu acoperă debitul cu care creditorul s-a înscris la masa credală, prin încheierea procesului-verbal de casare nefiind micşorat patrimoniul debitoarei în scopul lezării drepturile creditorilor şi al invocatei sustrageri de la valorificare în procedura insolvenţei

În fine, în ceea ce priveşte casarea bunurilor mobile, motivul determinant al acestei operaţiuni nu l-a constituit fraudarea intereselor creditorului, ci faptul că menţinerea în funcţiune a unor bunuri aflate în stare avansată de degradare ar fi generat cheltuieli suplimentare.

Legat de capătul de cerere care vizează anularea eventualelor acte subsecvente operaţiunii de casare, greşit a fost admis, câtă vreme nu a fost identificată o astfel de operaţiuneşi câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credinţăaterţelor persoane cu care să fi fost încheiate acte ce priveau bunurile mobile casate, astfel cum prevăd disp. art. 117 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta A. SPRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În prealabil, precizează faptul că menţine integral motivele invocate în cadrul cererii introductive, solicitând instanţei de control judiciar să le aibă în vedere la judecarea prezentului apel.

Sub aspectul încheierii şi a sentinţei apelate, consideră că judecătorul-sindic a stabilit în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţiişi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.

În acest sens, în cadrul încheierii nr. 153/09.06.2020 prima instanţa areţinut că excepţia tardivităţii cererii de completare nu este întemeiată, deoarece în raport cu etapele procedurale parcurse, primul termen de judecată cu procedura completă a fost data de 09.06.2020, dată în raport cu care cererea de completare nu poate fi considerată tardivă. Apelanta arată greşit în apelul său că primul termen de judecată a fost 10.03.2020. Precizează că motivele care au condus la necesitatea împrocesuării noilor pârâţi în cadrul acţiunii au fost cunoscute ulterior declanşăriiacţiunii. De altfel, în urma procedurii de aplicare a sechestrului judiciar, o parte din bunuri au fost identificate la sediul social al C. SRL ceea ce confirmă temeinicia cererii. Extinderea cadrului procesual este întemeiată pe prevederile art. 121 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, prima instanţă, în mod corect a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesual pasive nu este întemeiată, deoarece în asemenea cazuri calitatea procesual pasivă nu se limitează doar la identitatea dintre cel chemat în judecată şi cel obligat prin raportul juridic, ci are o natură specifică în sensul în care, conform art. 121 din Legea nr. 85/2014, au calitate procesulă pasivă şiterţul dobânditor sau terţul subdobânditor.

Apelanta arată în mod greşit faptul că, fiind vorba de înscrisuri care nu-l privesc, nu ar avea calitate procesual pasivă. Dimpotrivă, în acord cu considerentele încheierii apelate, consideră că în raport cu natura delictuală a operaţiunii anulate calitatea procesual pasivă se extinde asupra tuturor complicilor.

În mod corect prima instanţă a reţinut că excepţia prematurităţii nu este întemeiată, deoarece faptul că eventualele transferuri patrimoniale nu au fost identificate nu conduce la prematuritatea acţiunii, câtă vreme acest lucru poate să reiasă din cercetarea judecătorească, existând indicii în acest sens. Apelanta reiterează în apel această excepţie însă nu argumentează concret de ce hotărârea pronunţată de judecătorul sindic sub acest aspect este nelegală. Apelul este nefondat, considerentele instanţei fiind legale şi temeinice.

Corect a reţinut prima instanţă şi faptul că excepţia lipsei de interes nu este întemeiată, deoarece anularea actelor încheiate de debitoare anterior deschiderii procedurii de faliment nu intră în competenţa materială sau, chiar dacă ar exista o astfel de competenţă materială, nu intră în competenta temporală de acţiune a lichidatorului judiciar. Apelanta reiterează în apel această excepţie fără a aduce argumente suplimentare, pentru a arăta de ce hotărârea pronunţată de judecătorul sindic ar fi nelegală sub acest aspect. Consideră apelul ca nefondat, considerentele instanţei fiind legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte apelul împotriva Sentinţei civile nr. 219/21.07.2020, arată că în cadrul acesteia prima instanţa a reţinut în mod temeinic că procesele verbale de casare a bunurilor au fost încheiate în perioada suspectă. Această operaţiune de casare, în modul inform în care s-a realizat indică faptul că s-a urmărit scoaterea din patrimoniu a bunurilor indicate.

Consideră că instanţa de judecată a analizat just probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile provenite de la debitoare (ex: borderourile de achiziţiideşeuri feroase) şi a constatat faptul că acestea susţinprezumţia ca această operaţiune a fost una fictivă.

Încercând să demonteze argumentele instanţei de fond, apelanta susţine că hotărârea se bazează pe prezumţii nejustificate. De asemenea, reiterează argumentul potrivit căruia bunurile fiind amortizate nu mai au nicio valoare.

În mod evident argumentele apelantei sunt superflue şi nu sunt suficient de pertinente pentru a contraargumenta raţionamentul judiciar al sentinţei apelate. În ceea ce priveşte argumentul amortizării, arătă faptul că amortizarea contabilă nu are nicio legătură cu valoarea de piaţă a unui bun sau cu valoarea lui ca activ aflat în patrimoniul unei persoane.

De altfel, dovezile cele mai puternice ale netemeiniciei argumentelor apelantei sunt date de evenimentele ulterioare derulate în cursul procedurii de aplicare a sechestrului judiciar, operaţiuni în cadrul căreia executorul judecătoresc a identificat majoritatea bunurilor.

În acest sens, arătă că în urma admiterii cererii de sechestru judiciar, prin încheierea nr. 141 pronunţată în şedinţa publică din data de 26.05.2020 de către Tribunalului Suceava - Secţia a II-a Civilă, în cadrul dosarului nr. ../86/2019/a14, împotriva B. I.I. şi C. SRL, lichidatorul judiciar a formulat şi depus, în data de 17.06.2020, pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi … cerere de punere în executare a acestei încheieri.

În data de 01.09.2020 executorul judecătoresc a efectuat o descindere la locul unde au fost identificate bunurile (sediul C. SRL). În acest sens s-a încheiat procesul-verbal din data de 01.09.2020 ora 8.00 în dosar nr. ../2020, prin care s-a aplicat sechestru judiciar asupra a doua din bunurile identificate în titlul executoriu, respectiv: Tractor .. și încărcător frontal ...

În cadrul procesului verbal întocmit de către executorul judecătoresc au fost identificate si următoarele bunuri, asupra cărora, însă, executorul nu a aplicat sechestru din anumite motive procedurale, respectiv faptul că fiind în spaţiul deţinut de C. SRL, nu şi de II B., a considerat că nu are autorizarea necesară pentru a pătrunde în aceste spaţii. Bunurile identificate prin procesul verbal sunt: Combină de recoltat ..și Culegător de porumb ...

Bunurile asupra cărora nu s-a instituit sechestrul judiciar, nefiind încă identificate sunt:  Tractor ...; Combină de recoltat ..; Culegător de porumb ..; Plug reversibil semipurtat ..; Cultivator ..; Semănătoare de păioase ..; Selector ..; Culegător de porumb ...

Identificarea acestor bunuri de către executorul judecătoresc confirmă temeinicia hotărârilor pronunţate de către judecătorul sindic în cadrul prezentului dosar, în sensul că s-a dovedit faptul că aceste bunuri există fizic iar procesele-verbale de casare au fost întocmite în fals pentru a ascunde bunuri din patrimoniul debitorului.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Sub un prim motiv de apel față de încheierea nr.153 din 09 iunie 2020, s-a susținut că greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, deşi completarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 204 C.pr.civ.

S-a arătat că primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10.03.2020, iar cererea completatoare, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a pârâtului D., a fost depusă la data de 12.05.2020, cu depăşirea termenului legal prev. de art. 204 C.pr.civ.

 Curtea reține însă că în mod corect judecătorul sindic a respins excepția tardivității cererii completatoare, motivat de faptul că potrivit art. 204 alin 1 teze I C.pr.civ. reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Or, primul termen de judecată a avut loc la data de 10 martie 2020, când s-a constatat lipsă de procedură cu reclamanta A. SPRL iar următorul termen de judecată din data de 07.04.2020, având în vedere declararea stării de urgentă și carantină pentru Suceava a fost preschimbat din oficiu potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere pentru data 12.05.2020, termen la care cauza a fost suspendată potrivit art. 42 alin.6) din Anexa 1 a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi a art. 63 alin.11 din anexa 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 prin care a fost prelungită starea de urgenţă.

Având în vedere faptul că cererea de modificare actiune prin introducerea pârâtului pârâtului D., a fost depusă la data de 12.05.2020 iar primul termen de judecată cu reclamanta legal citată, având în vedere cele de mai sus, a fost la 09.06.2020, Curtea reține că în mod corect a constatat judecătorul sindic că cererea de completare acțiune a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin.1 teza I C.pr.civ., nefiind dată excepția tardivității invocată de pârât.

Curtea reține că apelatul D. a înțeles prin apelul declarat să reitereze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., dar Curtea reține că potrivit art. 36 C.pr.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Astfel, având în vedere că pârâtul D. a fost chemat în judecată de reclamantă tocmai pe motivul că se bănuieşte că ar avea calitatea de terţ dobânditor sau subdobânditor, având în vedere relaţiile pe care le are cu debitoarea şi administratorul/membrii acesteia, aspect care reiese nu doar din relaţiile de rudenie, ci şi din înscrisurile depuse în cauză chiar de către pârâţi, Curtea reține că în mod corect judecătorul sindic a avut în vedere și incidența dispozițiilor art. 120 şi 121 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 potrivit cărora anularea actelor frauduloase pot produce efecte şi asupra terţului dobânditor sau subdobânditorilor, iar potrivit alin. 122 alin. 6) din această lege „Au calitate procesuală pasivă în acţiunea în anulare prevăzute de art. 117 debitorul şi, după caz, terţul dobânditor ori subdobânditorul”.

Curtea reține că raportat la dispozițiile art. 36 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 120, 121 și 122 alin.6 din Legea 85/2016, date fiind relaţiile de afaceri dintre debitor şi pârâtul D., în mod corect a reținut judecătorul sindic că se impunea introducerea acestuia în cauză ca pârât cel puţin pentru a putea cerceta dacă bunurile în cauză nu au intrat în vreun fel în patrimoniul acestuia, aspect ce poate fi stabilit ca urmare a cercetării judecătoreşti pe fondul cauzei iar nu raportat la calitatea procesuală pasivă.

Curtea reține că în mod judicios a reținut judecătorul sindic că în prezenta cauză, raportat la obiectul acțiunii, anulare acte frauduloase încheiate de debitor, sfera persoanelor care pot avea calitate procesuală pasivă este mai extinsă, intrând în această categorie orice persoană care într-un fel sau altul a dobândit vreun drept sau folos ca urmare a actului fraudulos.

Raportat la dispozițiile legale de mai sus, Curtea apreciază că în mod corect judecătorul sindic prin raportare la dispozițiile art. 120, 121 și 122 alin.6 din Legea 85/2016 a reținut că pârâtul D. justifică calitate procesuală pasivă, soluția de respingere a excepției fiind legală și temeinic motivată.

Curtea observă că apelanta S.C. C. S.R.L. a arătat că reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., greşit respinsă de prima instanţă, motivat de faptul că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect anularea unor acte emise de către debitoarea Î.I. B., înscrisuri care nu o vizează şi care nu au generat niciun fel de raporturi juridice.

Având în vedere considerentele reținute mai sus, cu privire la legalitatea soluției instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului D., care se aplică și în cazul pârâtei S.C. C. S.R.L., Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta înţelege să-şi îndrepte acţiunea şi împotriva eventualilor terţi – dobânditori sau subdobânditori, ceea ce înseamnă că a avut în vedere nu doar anularea operaţiunilor debitoarei, cum ar fi procesele–verbal de casare, ci şi anularea eventualelor transferuri frauduloase, această din urmă ca o consecinţă a anulării operaţiunii de casare mijloace fixe.

Curtea mai reține că prin cererea de completare a acţiunii reclamanta a arătat că sunt indicii că bunurile casate au fost folosite de către pârâta S.C. C., astfel că în mod corect judecătorul sindic prin raportare la dispozițiile art. 120, 121 și 122 alin.6 din Legea 85/2016 a reținut că pârâta S.C. C. S.R.L justifică calitate procesuală pasivă, soluția de respingere a excepției fiind legală și temeinic motivată.

În susținerea apelului, s-a mai arătat de către apelanți că reiterează excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii de către reclamantă, de asemenea eronat respinsă de judecătorul sindic.

Apelanții au susținut că nu rezultă din cererea introductivă care este scopul formulării acesteia şi nici care este rezultatul urmărit, atâta timp cât, în calitate de lichidator judiciar, practicianul este în măsură să dispună anularea oricărui act întocmit de către debitor şi, totodată, să refacă înregistrările contabile în situaţia în care este necesar acest lucru.

În ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea actelor subsecvente operaţiunii de casare, cu restituirea în natură a bunului transferat sau a valorii acestuia, reiterează excepţia prematurităţii formulării acţiunii, greşit respinsă de prima instanţă, aceste transferuri pretins frauduloase nefiind identificate.

Cu privire la soluționarea acestor excepții, Curtea reține că judecătorul fondului le-a analizat și respins în mod legal și temeinic raportat la faptul că anularea actelor întocmite de debitor, cum sunt procesele verbale de casare nu se poate face decât de judecătorul sindic potrivit art. 45 alin.1) lit.j) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar neavând nici o atribuţie în acest sens potrivit art. 58, respectiv art. 64 din legea nr. 85/2014, aceştia putând doar să introducă acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului.

În acord cu prima instanță Curtea reține că interesul acțiunii lichidatorului judiciar raportat la dispozițiile art. 33 Cod procedură civilă, constă în obligaţia legală a lichidatorului judiciar de a readuce în patrimoniul debitoarei bunurile în cauză dacă au ieşit fraudulos din patrimoniul debitoarei, care ar forma împreună cu alte bunuri ale acesteia activul debitoarei, din a cărui valorificare s-a putea obţine sumele necesare plăţiicreanţelor creditorilor.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii reiterată în apel de debitoarea M. B. I.I. s-a constatat că debitoarea susţine că odată ce transferurile nu au fost identificate cererea este prematură.

Curtea observă că în mod corect a reținut judecătorul sindic în soluționarea excepției că neidentficarea transferurilor la momentul sesizării instanței nu poate împiedica prezenta procedură deoarece printre altele în cadrul cercetării efectuate în cauză se pot identifica şi transferurile efectuate, mai ales că există indicii în acest sens, iar lichidatorul judiciar a făcut demersuri pentru identificarea transferurilor efectuate cu privire la bunurile în cauză, parte din ele fiind deja identificate cu ajutorul executorului judecătoresc.

În ceea ce privește apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 219/21.07.2020 a Tribunalului Suceava, apelanții au arătat că hotărârea atacată este pur conjuncturală, fiind pronunţată în baza doar a unor prezumţii simple, nepuse în discuţia contradictorie a părţilor şi neconfirmate de probele cu înscrisuri administrate în cauză.

Curtea reține că art. 327 NCPC explică prezumțiile ca fiind „consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut”. În alte cuvinte, prezumțiile sunt opinii întemeiate pe aparențe, ipoteze sau deducții, astfel cum își găsesc definiția în limbajul comun.

Dacă însă prezumția mundană este accesibilă oricărei persoane, prezumția ca mijloc de probă poate fi apreciată doar de legiuitor sau de judecător, în funcție de specificul său – legal sau judiciar. Asistăm, astfel, la o oficializare a opiniei întemeiate pe aparențe sau deducții, cu efecte directe în aprecierea pretențiilor ce fac obiectul unei judecăți.

Art. 329 NCPC reglementează prezumțiile „(…) lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului”, susceptibile de a fi aplicate „(…) numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins” și numai dacă în pricină este admisibilă proba testimonială.

În ceea ce privește prezumțiile reținute de către judecătorul sindic, Curtea reține că acestea sunt deduse din împrejurările de fapt reținute pe baza înscrisurilor de la dosar.

Curtea reține că în cauză apelanta M. B. I.I. susține că sunt legale procesele verbal de casare a obiectelor de inventar întocmite la data de 15.02.2019 prin care au fost casate următoarele bunuri ale debitoarei B. – I.I.: (….),  apreciind că nu sunt date condițiile prevăzute de art. 117 alin.2 lit.c și g din Legea 85/2014.

Curtea are în vedere faptul că potrivit art. 117 din Legea 85/2014 administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. (2) Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; g) actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor.

Curtea reține că faţă de debitoarea B. – I.I. s-a deschis procedura insolvenţei la data de 11.07.2019 ca urmare a cererii debitorului înregistrată la data de 09.07.2019, iar actele a căror anulare a fost solicitată la judecătorul sindic datează din 15.02.2019 , fiind dată condiția temporală de 2 ani anteriori insolvenței avută în vedere și de lit.c și de lit.g de la art. 117 alin.2 din Legea 85/2014.

Curtea reține că pentru a fi incidentă acțiunea administratorului, actul atacat trebuie să fi creat un prejudiciu creditorului, care constă în faptul că prin acel act debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate.

 Condiția respectivă este îndeplinită în cauză raportat la faptul că ieșirea bunurilor de mai sus din patrimoniul debitoarei prin așa-zisa casare a acestora a creat un prejudiciu creditorilor debitoarei care se văd lipsiti de posibilitatea recuperării creanțelor față de această debitoare prin lipsa bunurilor din patrimoniul acesteia.

O altă condiție avută în vedere de cele două texte de lege pentru a se putea dispune anularea actelor vizează intenția tuturor părților implicate în aceste acte de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile, respectiv intenția de a ascunde/întârzia starea de insolvență ori de a frauda un creditor.

Fraudarea creditorilor ar putea fi privită ca scopul imediat urmărit de debitor sau de ambele părți contractante. În consecință, dacă scopul părților sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic l-a constituit fraudarea creditorilor, actul are o cauză ilicită.

Apelanta a susținut că nu s-a urmărit scoaterea bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei, pentru a nu putea fi valorificate în favoarea creditorilor în procedura de insolvenţă, iar operaţiunea de casare nu a fost nicicum fictivă sau strict formală ori făcută cu scopul scoaterii din patrimoniul debitoarei a acestor bunuri.

Dar, Curtea reține că potrivit art. 122 alin.3 din Legea 85/2014 în privința actelor și operațiunilor prevăzute de art.117 alin.2 se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, deci o prezumție care poate fi răsturnată de debitor căruia îi revine sarcina probei în acest sens.

Or, din actele dosarului de fond , Curtea reține că debitorul nu a răsturnat această prezumție relativă de fraudă a creditorilor prin încheierea proceselor verbale de casare bunuri, având în vedere faptul că așa-zisa casare a mijloacelor fixe s-a efectuat pur formal, fără să existe un act constatator privind starea fizică şi morală (uzura morală) a lor, fără ca propunerea de casare să fie aprobată de conducătorul firmei şi a fi desemnată de către acesta comisia de casare, din care să facă parte persoane ce au cunoştinţe de specialitate privind asemenea mijloace fixe şi fără să fi fost încheiat un proces – verbal de scoatere din funcţiune anterior efectuării procedurii de casare.

Astfel, în mod corect, în lipsa unor dovezi din partea debitoarei, judecătorul sindic a dedus că prin casare bunurilor s-a urmărit practic scoaterea acestor bunuri din patrimoniul debitoarei pentru a nu putea fi valorificate în favoare creditorilor în procedura de insolvenţă, operaţiunea de casare fiind practic o operaţiune fictivă, strict formală, făcută cu scopul scoaterii din patrimoniul debitoarei a acestor bunuri.

Apelanta a susținut că bunurile mobile în discuţie au fost scoase din funcţiune în anul 2018 din cauza uzurii excesive (aspect ce rezultă din lista obiecte de inventar întocmită la sfârşitul anului 2018, bunurile fiind amortizate cu uzură de la 70% la 100%), potrivit proceselor-verbale depuse la dosarul cauzei, acestea fiind casate în anul 2019 şi ulterior fiind predate către firme de colectare a fierului vechi.

Curtea în acord cu judecătorul fondului reține că frauda debitoarei rezultă şi din aceea că nu s-au putut identifica sumele încasate din produse reziduale rezultate ca urmare a dezmembrării acestor bunuri; nu s-au descoperit documente, poze sau constatări tehnice, care să ateste degradarea şi imposibilitatea de folosire a acestor utilaje agricole, ce de regulă au o valoare mare şi nu a fost informat şi nici obţinut acordul creditorului garantat F. IFN S.A. pentru casare bunurilor aflate în ipoteca acestuia, aşa cum prevede art. 2.374 Cod civil.

Apelanta a mai susținut că simplul fapt că nu au fost identificate sume de bani rezultate din dezmembrarea bunurilor mobile nu justifică admiterea acțiunii, bunurile în cauză având valoarea mult diminuată, aproape nulă, singurele sume ce ar fi putut fi încasate în urma casării fiind cele obţinute de la firmele de colectare fier vechi, şi acestea nesemnificative.

Dar, Curtea în lipsa unor documente din partea debitoarei care să suțină afirmațiile acesteia privind uzura bunurilor respective, este reticentă în a adopta poziția debitoarei având în vedere faptul că bunurile respective erau achiziționate de doar câtiva ani prin leasing de la creditorul ce avea încă în garanție mobiliară bunurile așa-zis uzate, fiind de reținut și faptul că valoarea de achiziție a fost una importantă și chiar dacă achiziția a fost amortizată e putin probabil, în lipsa unor dovezi din partea debitoarei, ca acestea să se fi degradat până la starea de casare spre dezmembrare. Simpla afirmație a debitoarei neînsoțită de nicio probă în acest sens neavând relevanță probatorie în cauză.

În sensul susținerii prezumției de fraudă e de reținut și faptul că debitoarea B.–I.I. s-a prevalat de borderourile de achiziţii deşeuri feroase şi neferoase şi a aliajelor, dar din cuprinsul acestora reiese că au fost predate nu de către debitoare ci de către D. cantitatea de 3405 kg, respectiv 1080 KG fier vechi provenit din utilaje agricole.

Or, din cuprinsul dosarului nu rezultă existența niciunui mandat dat de debitoare către pârâtul D. pentru a efectua operațiunea de predare deşeuri feroase şi neferoase şi a aliajelor, cum nu rezultă nici identitatea faptului că bunurile debitoarei , indicate de preacticianul in insolvență, sunt reflectate în vreun proces – verbal de dezmembrare din care să reiasă în mod clar ce cantităţi de materiale au rezultat şi mai ales din dezmembrarea căror utilaje.

De asemenea, Curtea are în vedere faptul că în mod corect a reținut judecătorul sindic faptul că din toate aceste borderouri cantităţile de fier vechi predate la centrele de colectare nu acoperă nici pe departe greutatea cumulată a utilajelor în cauză, având în vedere că cele mai multe sunt de mari dimensiuni şi au o greutate mare, fapt care întărește convingerea că debitoarea a încercat să sustragă în mod deliberat bunurile respective de la o eventuală urmărire din partea creditorilor.

În susținerea ideii de fraudă, este relevant și faptul că din contractul de comodat din data de 05.01.2019, încheiat de debitoare cu pârâtul D., rezultă că debitoarea a dat în folosință pentru un an „utilajele agricole necesare” dar aceste utilajele date în folosinţă nu sunt identificate, fiind posibil așa cum a prezumat și judecătorul sindic ca acestea să fie identice cu cele din prezenta cauză, ceea ce înseamnă că erau în stare de funcționare la data casării formale din partea debitoarei.

De altfel, ceea ce este și mai relevant pentru a se reține frauda debitoarei este dat de evenimentele ulterioare derulate în cursul procedurii de aplicare a sechestrului judiciar, operaţiune în cadrul căreia executorul judecătoresc a identificat majoritatea bunurilor indicate de administratorul judiciar și pentru care s-a formulat prezenta acțiune.

În acest sens, Curtea reține că în urma admiterii cererii de sechestru judiciar, prin încheierea nr. 141 pronunţată în şedinţa publică din data de 26.05.2020 de către Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă, în cadrul dosarului nr. ../86/2019/a14, executorul judecătoresc a efectuat o descindere la locul unde au fost identificate bunurile (sediul C. SRL). În acest sens s-a încheiat procesul-verbal din data de 01.09.2020 ora 8.00 în dosar nr. 204/2020, prin care s-a aplicat sechestru judiciar asupra a două din bunurile identificate în titlul executoriu, respectiv: tractor ... și încărcător frontal ...

În cadrul procesului verbal întocmit de către executorul judecătoresc au fost identificate si următoarele bunuri în spaţiul deţinut de C. SRL: (…).

Identificarea acestor bunuri de către executorul judecătoresc, confirmă temeinicia hotărârilor pronunţate de către judecătorul sindic în cadrul prezentului dosar, în sensul că s-a dovedit faptul că aceste bunuri există fizic, iar procesele-verbale de casare au fost întocmite în fals pentru a ascunde bunuri din patrimoniul debitorului.

Față de cele de mai sus și lipsa unui probatoriu pertinent și concludent din partea apelanților pârâți, Curtea reține că acțiunea reclamantului a fost corect admisă de către judecătorul sindic, fiind dovedite condițiile impuse de lege în vederea anulării actelor frauduloase ale debitoarei, precum și a actelor subsecvente.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de apel invocate şi că, nici din oficiu nu există motive de nulitate, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod proc. civ., va respinge apelurile declarate, ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare