Procedura insolvenţei - anulare divizare parţială Acţiune în anularea actelor frauduloase. Divizare parţială. Art. 117 alin. 2 lit. c l 85/2014.

Domeniu: Faliment

- procedura insolvenţei - anulare divizare parţială

Acţiune în anularea actelor frauduloase. Divizare parţială. Art. 117 alin. 2 lit. c L 85/2014.

Intenția de a frauda  drepturile creditorilor  prin sustragerea bunurilor societății de la urmărirea acestora presupune în mod  obligatoriu reaua credință a părții care a încheiat actul fraudulos cu debitorul, reaua sa credință constând în faptul că avea cunoștință despre situația degradantă a debitorului în sensul că la data încheierii actului  situația patrimonială trebuie să fi fost grav compromisă, respectiv deschiderea procedurii insolvenței să fi fost previzibilă cu mijloace de analiză obișnuite. În speţă, din raportul de expertiză contabilă a rezultat că societatea debitoare nu se afla într-o situație gravă, defavorabilă care să anticipeze o eventuală stare de insolvență.

Divizarea contestată prevede transferul de active ale societății divizate, dar și transmiterea de pasive, de datorii către societatea beneficiară a divizării. Or, acest fapt vine să întărească concluzia că nici debitorul și nici terțul cocontractant nu au fost de rea credință la momentul adoptării hotărârii privind divizarea parțială  și că  nu s-a urmărit  lezarea drepturilor sau intereselor creditorilor.

(Secţia a VI-a Civilă, decizia civilă nr.549A din data de 16 martie 2017)

Prin sentința civilă nr. 272F/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de I.V. și s-a respins ca nefondată cererea formulată de CII G.V. în contradictoriu cu SC V S SA și SC V P SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, CII G.V., în calitate de administrator judiciar al SC V S SA - în insolvenţă şi în contradictoriu cu pârâtele SC V S SA în insolvenţă reprezentată prin administrator special K.P.A. și SC V P SA a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art.117 lit.c şi următoarele din Legea 85/2014 anularea dizolvării parţiale a SC V S SA din 14.08.2012 având ca efect transferul parţial din patrimoniul SC V S SA către beneficiara SC V P SA a unor elemente de activ şi pasiv în valoare de 60.520.211,67 lei.

În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 14.08.2012 Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor V S SA a decis divizarea parţială a societăţii, prin transmiterea din patrimoniul său a unui activ şi pasiv în valoare de 60.520.211,67 lei către SC V P SA.

În aceeaşi dată, 14.08.2012 Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor V P SA, societate beneficiară a divizării, a aprobat preluarea din patrimoniul SC V S SA al unui activ şi pasiv în valoare de 60.520.211,67 lei.

Hotărârile Adunărilor Generale Extraordinare ale Acţionarilor celor două societăţi au avut ca fundament Proiectul de Divizare Parţială din mai 2012, vizat spre publicare în data de 21.05.2012 şi publicat pe site-ul oficial al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului începând cu aceeaşi dată.

Tribunalul Ialomiţa, fiind sesizat cu cererea de constatare a legalităţii divizării, a pronunţat în data de 29.08.2012, Încheierea prin care a constatat legalitatea procedurii de divizare, dispunând: ,,în baza art.4 din OUG116/2009 constată ca legale hotărârile nr.31 din 14.08.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor V S SA şi nr.3 din 14.08.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor V P SA privind divizarea parţială cu transmitere din patrimoniul V S SA către V P SA de active şi pasive în valoare de 60.520.211,67 lei. În baza art.4 alin.3 din OUG 116/2009 dispune înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind divizarea”.

Arată că, urmare a aprobării operaţiunii de divizare parţială şi constatării ca legale a hotărârilor de divizare de către Tribunalul Ialomiţa la data de 29.08.2012, ar fi trebuit ca executarea efectivă a operaţiunii de transmitere a afacerii să se realizeze prin încheierea procesului-verbal de predare-primire – în maxim 10 zile de la înscrierea hotărârilor de aprobare a divizării la Oficiul Registrului Comerţului.

Însă, acţionarii celor două societăţi implicate în divizare, au decis să nu continue procesul de divizare şi să nu perfecteze transferul patrimonial între cele două societăţi, prin urmare să renunţe la efectele divizării şi la transferul oricăror active către V P SA.

În acest sens, sunt Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor SC V S SA nr.62/19.12.2012 şi Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor SC V P SA nr.08/19.12.2012.

La data de 22.07.2014, faţă de societatea V S SA a fost deschisă procedura insolvenţei în cadrul dosarului 1726/98/2014 aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa.

Administratorul judiciar apreciază că prin operațiunea de divizare se fraudează interesele creditorilor, respectiv se produc prejudicii materiale acestora, debitoarea SC V S SA fiind decapitalizată anulându-se astfel posibilitatea de reorganizare sau de acoperire  a creanţelor din averea acesteia. Astfel, au fost transferate către beneficiarul V P SA majoritatea activelor vandabile, în patrimoniul debitoarei rămânând  numai active care vor fi vândute la valori mai mici decât cele înregistrate în evidenţa contabilă.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu  din data de  29.01.2015 petentul I.V., în calitate de acţionar al SC V S SA - în insolvenţă (înscris şi în tabloul preliminar al creditorilor acesteia) şi de acţionar al SC V P SA a solicitat respingerea cererii formulate de administratorul judiciar al SC V S SA cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a procedurii de divizare ce a operat între cele două societăţi.

În motivarea cererii, intervenientul arată că cererea sa este admisibilă în principiu, având un interes în cauză prin calitatea de acţionar al celor două societăţi. În ceea ce priveşte fondul cauzei, acţiunea în anularea procesului de divizare nu se circumscrie acţiunilor prevăzute de art.117 din Legea 85/2014, procesul de divizare fiind o operaţiune juridică cu caracter irevocabil, cenzurată de instanţa de judecată în mod definitiv şi irevocabil, operaţiunea căpătând caracter de autoritate de lucru judecat.

Tribunalul a reținut că prezenta acţiune introdusă de administratorul judiciar vizează anularea acestui proces de divizare pe calea procedurii pusă la dispoziţia acesteia de prevederile art.117 lit. ,,c” din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, conform cărora administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate, pct. c)  referindu-se la ,,acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”.

Tribunalul a constatat că, ,,actul” a cărei anulare o solicită administratorul judiciar în temeiul textului de lege precizat este o procedură de divizare desfăşurată în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi confirmată printr-o hotărâre judecătorească  definitivă şi irevocabilă, respectiv încheierea Tribunalului Ialomiţa pronunţată la 29.08.2012 în dosarul nr.3368/98/2012.

Mai mult, încercări ulterioare ale acţionariatului celor două societăţi de a anula procesul de divizare au fost infirmate de instanţele judecătoreşti care au statuat irevocabil legalitatea procedurii de divizare. S-a apreciat că această operaţiune juridică intrând sub puterea de lucru judecat prin cenzurarea şi confirmarea de către instanţă, nu poate forma obiectul unei acţiuni în anulare ulterioare, motiv pentru care s-a respins ca nefondată  cererea..

În mod corelativ, s-a  admis cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului  I.V.

CII G.V., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC V S SA a declarat apel împotriva acestei sentințe solicitând în principal, anularea sentinţei apelate ca netemeinica si nelegala si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe in temeiul art. 480 alin. 3 C.pr.civ. iar in subsidiar, schimbarea  in tot a hotărârii  si pe fond, admiterea  cererii privind anularea divizării parțiale  a societăţii S.C. V S S.A. din data de 14.08.2012, pentru următoarele argumente:

Judecătorul sindic a soluţionat procesul fara a intra in judecata fondului, instanţa rezumandu-se doar la a constata procedurile judiciare in care au fost implicate părţile anterior promovării acţiunii intemeiata pe prevederile art. 117 din Legea 85/2014, fara insa a face o analiza a condiţiilor in care, in cursul procedurii insolventei, se pot anula operaţiunile frauduloase ale debitorului efectuate in dauna drepturilor creditorilor.

Astfel, instanţa de fond aduce in discuţie puterea lucrului judecat de care se bucura hotărârile instanţelor care au analizat in trecut legalitatea procedurii de divizare, sau care au anulat hotărârile adunării acţionarilor celor doua societăţi implicate in divizare, hotarari AGA prin care se tindea la stoparea sau nefinalizarea procesului de divizare.

Deşi nu a fost invocata in mod expres autoritatea de lucru judecat, nici de către instanţa din oficiu, nici de către părţile din dosar, in condiţiile stabilite de art. 432 C.pr.civ., totuşi instanţa de fond soluţionează prezenta cauza prin invocarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterioare care au constatat legalitatea operaţiunii de divizare.

In plus, chiar si in condiţiile in care autoritatea de lucru judecat ar fi fost invocata in condiţiile codului de procedura civila, considera ca nu se regăseşte in prezenta pricina tripla identitate de elemente la care se referă art. 431 Cod procedura civila: părţi, obiect şi cauză.

Instanţa de fond omite sa analizeze pe fond cauza, respectiv temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere. În prezentul dosar temeiul juridic al cererii este reprezentat de prevederile art. 117 alin. 2 lit. c) din Legea 85/2014, operaţiunea de divizare trebuind sa fie analizată exclusiv din acest punct de vedere, în condiţiile in care în dosarele anterioare temeiurile juridice sunt diferite şi anume dispoziţiile Legii 31/1990 referitoare la procedura operaţiunii de divizare.

Împrejurarea ca la momentul efectuării formalităţilor necesare înregistrării si validării de către Tribunal a operaţiunii de divizare, (în anul 2012), nu s-au identificat motive de nelegalitate a divizării, in sensul ca au fost respectate toate etapele impuse de Legea 31/1990 iar acţionarii celor doua societăţi implicate in divizare au aprobat operaţiunea de divizare, nu conduce in mod automat la concluzia ca nu se poate pune in discuţie caracterul fraudulos al divizării din perspectiva Legii 85/2014.

De asemenea, hotărârile judecătoreşti prin care au fost anulate deciziile adunărilor generale ale acţionarilor prin care se tindea la nefinalizarea operaţiunii de divizare, nu au analizat operaţiunea de divizare din perspectiva caracterului fraudulos, ci din perspectiva posibilităţii legale ca ulterior încheierii procesului de divizare, părţile sa revină asupra acestuia printr-o hotarare AGA prin care sa stabilească stoparea sau nefinalizarea divizării.

In subsidiar, in situaţia in care se va aprecia ca nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 alin. 3 C.pr.civ., apelantul solicita schimbarea in tot a sentinţei apelate si admiterea acţiunii avand in vedere următoarele argumente:

Acţiunea prin care se solicita anularea actelor frauduloase in cadrul procedurii insolventei vizeaza constituirile sau transferurile de drepturi patrimoniale către terti, realizate de către debitor, in perioada suspecta, prin acte si operaţiuni frauduloase sau care depasesc limitele normale ale activitatii sale.

Analiza caracterului fraudulos al unui act sau al unei operaţiuni impune întrunirea cumulativa a doua elemente: elementul material ce presupune ca actul sa impiedice realizarea drepturilor creditorilor si elementul subiectiv care presupune ca debitorul sa fi incheiat actul avand conştiinţa faptului ca aduce atingere drepturilor creditorilor.

In ceea ce priveşte elementul material, in situaţia concreta supusa analizei instanţei de judecata, este evident ca operaţiunea de divizare parţiala a patrimoniului societăţii debitoare  afecteaza drepturile creditorilor, respectiv produce prejudicii materiale acestora, intrucat reducerea cu un procent de peste 50% a patrimoniul societăţii debitoare afecteaza gajul general al creditorilor chirografari si reduce atat sansele de reorganizare ale debitoarei cat si sansele de acoperire a pasivului in cazul falimentului.

In ceea ce priveşte elementul subiectiv, considera ca si acesta se regăseşte in cazul operaţiunii de divizare parţiala, deoarece:-divizarea parţiala a patrimoniului s-a realizat potrivit datelor contabile si nu s-a procedat la efectuarea unei evaluări de către un expert evaluator,- in patrimoniul societăţii divizate au ramas active lipsite de valoare sau cu valoare incerta, astfel cum s-a detaliat in cuprinsul cererii de chemare in judecata,la momentul efectuării divizării se puteau contura mai multe acţiuni si executări silite împotriva societăţii debitoare, (printre care executarea silita iniţiata de creditoarea G in temeiul sentinţei civile 769/27.03.2012 pronunţata de Tribunalul Ialomiţa si al Tranzacţiei 1157/28.05.2012, in urma careia debitoarea a fost executata silit pentru suma de 1.795.667 lei), - divizarea s-a efectuat cu intenţia tuturor părtilor implicate in operaţiune (respectiv acţionarii celor doua societăţi) de a desprinde din patrimoniul societăţii debitoare activele importante, pentru ca activitatea aducătoare de venituri sa fie transferata treptat către V P SA, sens in care s-a prevăzut in Proiectul de divizare faptul ca odata cu activele si pasivele menţionate in situaţiile patrimoniale de divizare, se transfera societăţii Beneficiare, cu titlu universal, contractele in curs de executare, corespunzător activitatilor principale specifice fiecărei parti din patrimoniul divizat si in măsura permisa de lege se transfera si autorizaţiile, avizele acordurile, certificările permisele etc. obţinute cu privire la sau in legătură cu oricare din activitatile si /sau operaţiunile ce se separa,

Apelanta arată că art. 4.3. din Proiectul de divizare numit “Fundamentarea economica si Condiţiile Divizării” nu releva motivele concrete care sa justifice oportunitatea divizării, ci conţine doar aprecieri si consideraţii generale, lipsite de esenţa.

În considerarea scopului legii insolventei, consacrat de prevederile art. 2 din lege, ceea ce trebuie sa urmareasca judecătorul sindic pe intreaga durata a procedurii insolventei, este posibilitatea de maximizare a averii debitorului, pentru acoperirea pasivului, acţiunea privind anularea actelor frauduloase fiind un astfel de mijloc prin care se pot readuce in averea debitoarei bunurile sustrase in mod fraudulos. Și din aceasta perspectiva judecătorul sindic ar fi trebuit sa analizeze, prin probatoriul ce urma sa fie administrat, daca la momentul efectuării divizării s-a anticipat viitoarea insolventa a societăţii, care sa fi determinat părţile sa efectueze in mod fraudulos divizarea.

In ceea ce priveşte condiţiile acţiunii in anulare, subliniază apelantul  ca, in conformitate cu dispoziţiile art. 119 din Codul Insolventei, admisibilitatea acţiunii in anulare este condiţionată de simpla incheiere a actului de către debitor in perioada suspecta, in condiţii care exced desfăşurării activitatii acestuia in mod obişnuit.

In plus, pentru actele ce pot face obiect al anularii, prevăzute la art. 117 alin. 2 din Legea 85/2014, legea instituie o prezumţie relativa de frauda in dauna creditorilor. Aceasta prezumţie operează in privinţa debitorului, in cazul de fata societatea supusa divizării, V S SA. Dispoziţiile art. 117 alin. 2 lit. c). care constituie temeiul de drept al cererii de chemare in judecata, impun, pe langa intenţia frauduloasa a debitorului (pentru care legiuitorul a instituit prezumţia relativa in acest sens), si intenţia frauduloasa a terţului, respectiv complicitatea terţului la intenţia de sustragere a bunurilor de la urmărirea de către creditori.

In mod evident se poate afirma complicitatea societăţii beneficiare a divizării, V P SA, in condiţiile in care aceasta avea la momentul divizării ca acţionari aceleaşi persoane fizice si juridice ca si societatea divizata parţial.

În condiţiile in care exista certitudine  privind intenţia de fraudare a ambelor parti implicate in procesul de divizare, (cu atat mai mult cu cat Fundamentarea Economica si Condiţiile Divizării nu releva motivele concrete care sa justifice oportunitatea divizării), considera ca sunt îndeplinite condiţiile anularii operaţiunii de divizare in temeiul prevederilor art. 117 alin. 2 lit. c) din Legea 85/2014 deoarece, in urma divizării, debitoarea a fost decapitalizata, orice posibilitate de acoperire a pasivului devenind practic imposibila.

In drept, au fost invocate dispozițiile  art. 43 din Legea 85/2014, art. 466 si urm. C.pr.civ și s-a solicitat încuviințarea probei cu o expertiză contabilă.

Nu s-a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 17.09.2015, prin încheiere de ședință instanța a încuviințat intimatei SC V S SA prin administrator special K.P. proba cu o expertiză financiar-contabilă pentru stabilirea situației economico-financiare a debitoarei la momentul divizării parțiale a cărei anulare se solicită.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de către dna expert contabil M.A.M. a fost depus la dosar la data de 09.09.2016 și ulterior, ca urmare a încuviințării de către instanță a unei obiecțiuni formulate de intimata SC V S SA prin administrator special, s-a depus la  dosar de către expert și răspunsul la această obiecțiune (f.156 și urm., vol.2 dosar apel).

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și a probelor administrate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele :

Prin sentința apelată s-a respins cererea formulată de CII G.V., administrator judiciar al debitoarei SC V S SA în contradictoriu cu intimata SC V P A, SC V S SA prin administrator special K.P. și intervenientul I.V., cererea având ca obiect solicitarea administratorului judiciar de anulare a operațiunii de divizare parțială a SC V S  SA din data de 29.08.2012 în temeiul prevederilor art. 117 alin. 2 lit. c) din legea nr/ 85/2014.

Cererea a fost respinsă pentru motivul că operațiunea de  divizare a societății V S SA a făcut obiectul constatării de legalitate în raport de prevederile Legii nr. 31/1990 rep. privind societățile comerciale, divizarea fiind înregistrată legal în registrul comerțului prin încheierea Tribunalului Ialomița  din data de 29.08.2012. S-a mai  reținut că ulterior acestei înregistrări, în două dosare distincte aflate pe rolul Tribunalului Ialomița s-a solicitat revenirea asupra operațiunii de divizare în baza a două hotărâri ale adunărilor generale extraordinare ale acționarilor SC Vianu Salubritate SA, cereri respinse ca nefondate.

Prima critică invocată de către apelanta SMDA M I se referă la soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului, motivat de faptul că nu au fost analizate condițiile cerute de textul de lege pe care administratorul judiciar și-a întemeiat în drept cererea de anulare a actului fraudulos reprezentat de operațiunea de divizare a societății debitoare aflată acum în insolvență (art. 117 alin. 2 lit. c) din legea Nr. 85/2014).

Instanța de fond  a pronunțat hotărârea de respingere a acțiunii în anulare soluționând litigiul dedus judecății nu  ca urmare a admiterii vreunei excepții procesuale, absolute și peremptorii,  astfel că prima critică apare ca nefondată.

Întrucât instanța de apel a încuviințat și administrat proba cu o expertiză tehnică judiciară financiar – contabilă având ca obiectiv stabilirea situației economice și patrimoniale a societătii V S SA la momentul adoptării proiectului de divizare parțială și consecințele acestei operațiuni asupra patrimoniului societății aflate acum în procedura insolvenței, urmează a fi cercetate condițiile prevăzute de art. 117alin. 2 lit. c) din legea nr. 85/2014 în cadrul analizei criticilor formulate de către apelantă corespunzător petitului 2 al cererii de apel prin prisma probelor de la dosar, în concret, a raportului de expertiză judiciară financiar-contabilă.

Art. 117 alin. 2 lit. c) din Legea nr.85/2014 prevede că, administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

(2) Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate: c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Din interpretarea textului de lege rezultă că pentru admiterea unei acțiuni în anularea unui act fraudulos este necesară îndeplinirea următoarelor condiții : actul să fie încheiat în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii și la încheierea  actului, toate părțile să fi avut intenția de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza acestora, drepturile de orice fel.

Operațiunea de divizare parțială a debitoarei SC  V S SA prin transferul unei părți din patrimoniul său  către SC V P SA a fost înregistrată în registrul comerțului la data de 29.08.2012 prin încheierea Tribunalului Ialomița, iar societatea debitoare a intrat în procedura generală a insolvenței la cererea sa prin încheierea pronunțată de Tribunalul Ialomița la data de 22.07.2014, așadar fiind îndeplinită prima cerință prevăzută de lege, și anume ca actul pretins  fraudulos să fi fost încheiat în cei 2 ani anteriori deschideri procedurii insolvenței.

Cea de a doua condiție a textului legal se referă la complicitatea terțului la fraudă, respectiv, separat de împrejurarea că legiuitorul a instituit prezumția relativă de fraudă a debitorului, este necesară dovada participării la fraudă a cocontractantului.

În situația specifică și derogatorie de la dreptul comun a legii insolvenței, frauda avută în vedere de lege este aceea că terțul contractant cunoștea starea de insolvență a debitorului în  momentul în care a încheiat actul fraudulos.

Dacă în ceea ce privește pe debitor, există o prezumție relativă de fraudă, complicitatea cocontractantului la actul fraudulos trebuie probată. Intenția frauduloasă a terțului de a leza drepturile și interesele creditorilor nu se prezumă, ci, se dovedește de către administratorul judiciar, titularul cererii în anulare, în conformitate cu prevederile art. 249 C.pr.civ.

Intenția de a frauda drepturile creditorilor prin sustragerea bunurilor societății de la urmărirea acestora presupune în mod  obligatoriu reaua credință a părții care a încheiat actul fraudulos cu debitorul, reaua sa credință constând în faptul că avea cunoștință despre situația degradantă a debitorului în sensul că la data încheierii actului  situația patrimonială trebuie să fi fost grav compromisă, respectiv deschiderea procedurii insolvenței să fi fost previzibilă cu mijloace de analiză obișnuite.

În speță, așa cum rezultă din constatările raportului  de expertiză judiciară financiar contabilă, (f.60-65, vol.2 dosar) în momentul adoptării proiectului de divizare parțială societatea V S SA, atât pentru sfârșitul anului 2011 cât și la mijlocul anului 2012, contul 121 a înregistrat o valoare de 10.448.441,03 lei, respectiv 1.660.581 lei, ceea ce înseamnă profit net realizat de către societate.

Or, aceste date și informații financiar contabile arată că societatea debitoare nu se afla într-o situație gravă, defavorabilă care să anticipeze o eventuală stare de insolvență  împrejurare care contrazice  total alegația apelantei reclamante privind intenția frauduloasă a tuturor părților implicate în operațiunea de divizare de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor.

În opinia instanței de apel, nu se poate vorbi despre o iminentă stare de insolvență în  contextul  mai sus arătat și în condițiile în  care societatea debitoare pe parcursul  anului 2012 a efectuat investiții în amplasamente proprii, a împrumutat firme din grup al căror acționar era pentru finalizarea unor obiective, împrejurări care rezultă din constatările expertului din cuprinsul raportului de expertiză.

În plus, din Proiectul de divizare parțială aprobat și din concluziile  raportului  de expertiză judiciară efectuat în cauză rezultă că divizarea parțială a presupus transferul unor active (imobilizări) corporale  către SC V P SA în valoare de 18.489.487 lei din totalul de 47.992.662 lei. Raportul menționează că imobilizările necorporale rămân în totalitate la  societatea care se divizează, adică la SC V S SA.

De asemenea, expertul arată că disponibilul din casă și conturi la bănci rămâne în totalitate la societatea divizată, avansurile de trezorerie în procent de 58,87% se transferă la SC V P SA. Totodată, societatea beneficiară a divizării preia, prin divizare, 70,99% din datoriile societății divizate. Subvențiile pentru investiții în valoare de 764.766 lei rămân în totalitate la societatea divizată (f.165 vol.2 dosar apel).

Așadar, divizarea contestată prin prezenta acțiune în anulare  prevede transferul de active ale societății divizate, dar și transmiterea de pasive, de datorii către societatea beneficiară a divizării. Or, acest fapt vine să întărească concluzia că nici debitorul și nici terțul cocontractant nu au fost de rea credință la momentul adoptării hotărârii privind divizarea partială  și că  nu s-a urmărit  lezarea drepturilor sau intereselor creditorilor.

Curtea reține și prevederile art. 119 din Legea nr.85/2014 potrivit cărora, nu se va putea cere anularea uni act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente.

În raport de datele economico-financiare ale debitoarei din momentul adoptării de către toți acționarii a hotărârii de divizare, Curtea consideră că această operațiune poate fi calificată ca un act realizat în cursul desfășurării normale a activității unei persoane juridice, întrucât, în general,  orice decizie  privind o eventuală divizare parțială sau totală a unei societăți comerciale este luată în cursul desfășurării normale a activității cu scopul îmbunătățirii performanțelor și eficientizării  activității.

Cu alte cuvinte, decizia de divizare reprezintă un act al voinței societare în vederea unui management mai bun al activității economice. Faptul că la momentul inițierii operațiunii de divizare nu existau premisele anticipării unei stări de insolvență, împrejurare ce rezultă din concluziile raportului de expertiză judiciară și care, de altfel, nu a fost contestată nici măcar la nivel declarativ  este un argument suplimentar în sensul că nu a fost probată  reaua-credință și intenția frauduloasă în lezarea intereselor și drepturilor creditorilor, ci, dimpotrivă, a fost răsturnată și prezumția relativă de fraudă prevăzută de lege în privința debitorului.

Așa fiind, Curtea consideră că sunt neîntemeiate criticile apelantului deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii  condițiilor cerute de dispozițiile  art. 117 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 85/2014 pentru admiterea acțiunii în anularea divizării parțiale a SC V S SA, motiv pentru care constată că este corectă soluția instanței de fond și în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare