Recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene. Acordare custodie minori. Ascultarea minorilor în procedurile judiciare. Valorificarea interesului superior al minorilor

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene. Acordare custodie minori. Inexistența unui motiv de refuz în condițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 când instanța germană nu a ascultat personal minorii cu vârste mai mari de 10 ani, care însă au fost audiați de biroul de asistență socială, reținând, în acord cu dreptul german, că voința acestora a fost suficient încorporată în procedurile judiciare. Valorificarea interesului superior al minorilor

- art. 1094 și art. 1095 Cod de procedură civilă

- art. 21 alin. 1, art. 22 și art. 23 litera b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene

- art. 264 din Codul civil român

În esență instanța de fond a respins cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate în Germania, stat membru UE, în condițiile art. 21 alin. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului reținând incidența motivului de refuz reglementat de art. 23 lit. b) din același Regulament, respectiv neascultarea minorilor cu vârsta de peste 10 ani, de către instanța germană, la data pronunțării hotărârii prin care custodia acestora a fost atribuită mamei, apreciindu-se că astfel s-a încălcat o normă fundamentală de procedură din statul membru în care s-a solicitat recunoașterea.

Analizând modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, raportat la hotărârea instanței germane a cărei recunoaștere se solicită, Curtea a reținut următoarele:

Făcând aplicabilitatea dreptului german instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a apreciat că ascultarea minorelor prin intermediul autorităților administrative de anchetă cu competență în domeniu, a fost în măsură să ofere instanței o imagine clară a voinței acestora, astfel încât a apreciat în mod deliberat că ascultarea acestora de instanța germană nu ar aduce elemente noi, motive pentru care s-a abținut deliberat de la ascultarea minorelor.

S-a mai reținut în cuprinsul hotărârii instanței germane faptul că “în timpul conversațiilor purtate de responsabilul competent al biroului de asistență socială pentru tineret, cei doi copii ai părților implicate au confirmat că nu au avut nici un contact cu tatăl lor, iar stabilirea contactului prin chatul video și Facebook este dificilă. După ce li s-a explicat procedura, ambele fiice ale celor implicați au declarat independent una de cealaltă că sunt de acord dacă mama ar putea acționa singură în domenii relevante pentru custodie, în viitor”.

Rezultă astfel că după o anchetă efectivă efectuată și prin intermediul autorității administrative competente, respectiv biroului de asistență socială pentru tineret din districtul (...), care a audiat distinct minorele explicându-le procedura în care sunt implicate și care și-au manifestat clar intenția de a fi date în custodia exclusivă a mamei, instanța germană reținând că tatăl copiilor nu este în poziția sau nu dorește să poarte discuții orientate spre soluții cu mama, în interesul copiilor, a stabilit că este în interesul superior al acestora să se afle în custodia mamei singura de altfel care se ocupă efectiv de toate nevoile materiale și spirituale ale minorelor dar care în lipsa acestei hotărâri este împiedicată să acționeze eficient în numele și pentru acestea, inclusiv fiind împiedicată să solicite și să obțină pașapoarte românești pentru cele două fiice.

Aplicând la această situație de fapt, ce rezultă clar din hotărârea instanței germane aflate în traducere legalizată la dosar, dispozițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, Curtea a reținut că ele nu sunt incidente, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, o hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentate de procedură din statul membru în care se solicită aceasta.

Așa cum rezultă din considerentele Deciziei din data de 28.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...) – Secția pentru probleme de familie, Germania, în dosar nr. 002 F (...)/20, expuse pe larg în cele de mai sus, pe parcursul procesului purtat în fața instanței germane minorele de peste 10 ani au avut posibilitatea de a fi ascultate, mai mult li s-a explicat procedura în care sunt implicate și ascultate și fiind separat una de alta au declarat că își doresc să rămână în custodia mamei.

Este adevărat că această ascultare nu a avut loc în fața instanței germane și a unei autorități administrative cu competență în domeniu, respectiv biroului de asistență socială pentru tineret din districtul (...), instanța apreciind că o nouă ascultare a minorelor, de data aceasta în fața instanței de judecată nu este necesară, nu ar aduce nimic în plus, instanța însușindu-și astfel poziția minorelor așa cum a fost ea prezentată în fața autorității administrative care a consemnat-o pe larg.

Însă faptul că instanța germană a luat în considerare voința minorelor reținută indirect, așa cum a fost ea exprimată în fața autorităților administrative competente, apreciind-o suficientă și abținându-se deliberat de la o ascultare a acestora, aplicând dreptul german, nu este în măsură să atragă o încălcare a normelor fundamentale de procedură din dreptul românesc, așa cum impune art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului pentru a putea fi aplicabil.

În interpretarea acestui text de lege instanța trebuie să se raporteze la interesul superior al minorului care nu trebuie să fie încălcat, iar minorul trebuie să aibă posibilitatea reală de a-și exprima poziția într-o asemenea procedură care vizează custodia sa.

Or, părerea minorelor a fost consemnată iar instanța a ținut cont de aceasta și mai mult a pronunțat o hotărâre în acord cu această voință.

Mai mult nerecunoașterea acestei hotărâri germane ar atrage în mod implicit încălcarea interesului superior al minorelor, deoarece ar menține minorele în situația constatată și de instanța germană, aceea a imposibilității mamei de a intreprinde toate demersurile legale pentru valorificarea efectivă a tuturor drepturilor și intereselor minorelor, inclusiv obținerea pașapoartelor românești, în condițiile în care în fapt exercită singură toate atribuțiile, tatăl minorelor fiind de negăsit, în prezent tatăl copiilor nefiind în poziția sau nedorind să poarte discuții orientate spre soluții cu mama, în interesul copiilor, iar în puținele ocazii când se poate lua virtual legătura cu acesta se opune realizării actelor ce ar putea fi împlinite în interesul minorelor.

În consecință este în interesul superior al minorelor recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii prin care custodia acestora este acordată mamei în mod exclusiv, având în vedere că minorele au avut posibilitatea de a-și exprima voința, această voință este consemnată în hotărâre, instanța a ținut cont de ea pronunțând o hotărâre în interesul superior al minorelor, în acord cu această voință iar faptul că minorele nu au fost ascultate formal direct de instanță nu este în măsură să încalce normele fundamentale de procedură ale statului membru în care se solicită recunoașterea, art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului nefiind aplicabil.

Pentru aceste motive Curtea a reținut că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de recunoaștere a hotărârii instanței germane, invocând art. 23 lit. b) din oficiu.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 1160 din 2 noiembrie 2021

Prin Sentința civilă nr. (...)/C/CC/2021, din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul (...), în dosarul nr. (...)/2021, a fost respinsă cererea introdusă de petenta (X).

În considerentele sentinței, Tribunalul (...) a reținut următoarele:

Petenta a solicitat recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru U.E., astfel că prevederile articolului 1095 și următoarele Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile, raportat la dispozițiile articolului 1094 Cod de procedură civilă care reglementează situația hotărârilor pronunțate în state nemembre U.E.

Potrivit articolului 21 alineatul 1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură.

Articolul 21 alineatul 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene prevede că orice persoană interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii.

Prin Decizia din data de 28.01.2021, pronunțată în dosarul nr. 002 F (...)/20 al Judecătoriei (...) din Germania s-a atribuit petentei custodia celor doi copii.

Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 al Consiliului se aplică materiilor civile privind atribuirea, exercitarea răspunderii părintești, conform articolului 1 litera b) din Regulament.

Conform articolului 23 litera b) din regulament, un motiv de refuz al recunoașterii hotărârii judecătorești în materia răspunderii părintești este în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se solicită recunoașterea.

Potrivit articolului 264 din Codul civil român, în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere și a primi orice informație, iar opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate.

Cererea formulată în fața instanței germane nu presupune o procedură urgentă, fiind reglementate expres de lege situațiile în care judecarea cererii în materia minori și familie se face în regim de urgență sau pe calea ordonanței președințiale.

Tribunalul a constatat că ambii minori au vârsta de peste 10 ani și nu au fost audiați de instanța din Germania (fila 18) care a menționat că s-a abținut în mod deliberat să audieze cele 2 fiice, deoarece dorințele și voința lor au fost suficient încorporate în proceduri, prin intermediul informațiilor furnizate biroului de asistență socială pentru tineret.

În dreptul intern, distinct de procedura administrativă, în procedura judiciară este obligatorie audierea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani de către instanța de judecată, astfel că în temeiul articolului 23 litera b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, constatând că minorii nu au fost audiați de instanța germană, a fost respinsă cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta, (X), prin care a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii.

În susținerea cererii sale, apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond a fost nelegală prin încălcarea articolului 23 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, potrivit căruia: O hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută: „(b) în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele de procedură din statul membru în care se solicită aceasta”.

Apelanta a apreciat că textul anterior citat nu impune, în mod obligatoriu, ascultarea copilului de către instanță, pentru aceasta din urmă, ascultarea minorului fiind doar o posibilitate.

S-a susținut că în procedura de recunoaștere exequatur, instanța nu putea aplica legea română, competența ei fiind limitată la analiza condițiilor de admisibilitate a hotărârii judecătorești definitive, pronunțate într-un stat membru U.E.

S-a precizat că instanța de tutelă, din Germania, nu a considerat necesar prezența personală a copilului în sala de judecată și nici ascultarea acestuia; astfel s-a considerat că nici pentru instanța română această chestiune nu trebuia să fie un impediment în recunoașterea hotărârii străine.

În drept au fost invocate dispozițiile din articolul 480 și următoarele Cod de procedură civilă.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-479 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

În esență instanța de fond a respins cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate în Germania, stat membru UE, în condițiile art. 21 alin. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului reținând incidența motivului de refuz reglementat de art. 23 lit. b) din același Regulament, respectiv neascultarea minorilor cu vârsta de peste 10 ani, de către instanța germană, la data pronunțării hotărârii prin care custodia acestora a fost atribuită mamei, apreciindu-se că astfel s-a încălcat o normă fundamentală de procedură din statul membru în care s-a solicitat recunoașterea.

Apelanta a susținut că textul de lege invocat de instanța de fond pentru respingerea cererii a fost greșit aplicat, deoarece acesta prevede posibilitatea ascultării minorilor, or această posibilitate a existat, minorii exprimându-și poziția cu ocazia anchetei administrative efectuate, care a fost însușită de instanța germană, neexistând astfel un impediment real pentru recunoașterea hotărârii.

Analizând modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, raportat la hotărârea instanței germane a cărei recunoaștere se solicită, Curtea a reținut următoarele:

Corect a reținut instanța de fond împrejurarea că potrivit art. 21 alin. 3 cu aplicarea art. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, orice parte interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii pronunțate într-un alt stat membru al UE, în materia atribuirii și exercitării autorității părintești, nefiind incidente în cauză prevederile art. 1095 Cod de procedură civilă, deoarece potrivit art. 1094 cu aplicarea art. 1065 Cod de procedură civilă trebuie respectată prioritatea dreptului comunitar în această materie.

În fapt prin Deciziei din data de 28.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...) – Secția pentru probleme de familie, Germania, în dosar nr. 002 F (...)/20 a dispus atribuirea către reclamanta (X) custodia părintească a minorilor (Y1), născută pe data de 01.11.2008 și (Y2), născută la 13.10.2010. La data pronunțării hotărârii ambele minore aveau vârsta de peste 10 ani.

În motivarea hotărârii se dezvoltă pe larg toate demersurile rămase fără efect, făcute de reclamantă dar și de instanța investită cu judecarea cauzei pentru identificarea adresei actuale a pârâtului (Y) cu reședința necunoscută, care a întrerupt legătura cu cele două fiice din iunie 2020, după ce anterior părăsise definitiv domiciliul conjugal, fără a se putea cunoaște dacă în prezent se află în România sau într-o altă țară UE, instanța germană concluzionând că este în interesul superior al ambelor fiice să se transfere custodia acestora în mod exclusiv către reclamantă.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii pronunțate de Judecătoria (...) – Secția pentru probleme de familie, că ”instanța s-a abținut în mod deliberat să audieze cele două fiice de 10 respectiv 12 ani ale celor două părți implicate în instanță, deoarece dorințele și voința acestora au fost suficient încorporate în proceduri, prin intermediul informațiilor furnizate biroului de asistență socială pentru tineri.”

În consecință făcând aplicabilitatea dreptului german instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a apreciat că ascultarea minorelor prin intermediul autorităților administrative de anchetă cu competență în domeniu, a fost în măsură să ofere instanței o imagine clară a voinței acestora, astfel încât a apreciat în mod deliberat că ascultarea acestora de instanța germană nu ar aduce elemente noi, motive pentru care s-a abținut deliberat de la ascultarea minorelor.

S-a mai reținut în cuprinsul hotărârii instanței germane faptul că “în timpul conversațiilor purtate de responsabilul competent al biroului de asistență socială pentru tineret, cei doi copii ai părților implicate au confirmat că nu au avut nici un contact cu tatăl lor iar stabilirea contactului prin chatul video și Facebook este dificilă. După ce li s-a explicat procedura, ambele fiice ai celor implicați au declarat independent una de cealaltă că sunt de acord dacă mama ar putea acționa singură în domenii relevante pentru custodie, în viitor”.

Se mai consemnează poziția biroului de asistență socială pentru tineret din districtul (...) care a ajuns la concluzia că în prezent tatăl copiilor nu este în poziția sau nu dorește să poarte discuții orientate spre soluții cu mama, în interesul copiilor, recomandându-se astfel ca față de cele două minore custodia să fie exercitată exclusiv de mamă.

Instanța a reținut la rândul ei faptul că este evident din probele administrate în cauză că reclamanta este împiedicată în prezent să exercite custodia părintească pe deplin și responsabil pentru cele două fiice din cauza locului necunoscut și a lipsei de disponibilitate a pârâtului, ceea ce creează probleme reale mamei copiilor, deoarece mama nu este în măsură să solicite pașapoarte românești pentru cele două fiice deoarece o asemenea solicitare necesită acordul pârâtului care refuză colaborarea, tatăl fiind lipsit de disponibilitate și în privința altor probleme legate de minore, instanța concluzionând că este în interesul superior al minorelor să fie date în custodia exclusivă a mamei.

Rezultă astfel că după o anchetă efectivă efectuată și prin intermediul autorității administrative competente, respectiv biroului de asistență socială pentru tineret din districtul (...), care a audiat distinct minorele explicându-le procedura în care sunt implicate și care și-au manifestat clar intenția de a fi date în custodia exclusivă a mamei, instanța germană reținând că tatăl copiilor nu este în poziția sau nu dorește să poarte discuții orientate spre soluții cu mama, în interesul copiilor, a stabilit că este în interesul superior al acestora să se afle în custodia mamei singura de altfel care se ocupă efectiv de toate nevoile materiale și spirituale ale minorelor dar care în lipsa acestei hotărâri este împiedicată să acționeze eficient în numele și pentru acestea, inclusiv fiind împiedicată să solicite și să obține pașapoarte românești pentru cele două fiice.

Aplicând la această situație de fapt, ce rezultă clar din hotărârea instanței germane aflate în traducere legalizată la dosar, dispozițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, Curtea a reținut că ele nu sunt incidente, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, o hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentate de procedură din statul membru în care se solicită aceasta.

Așa cum rezultă din considerentele Deciziei din data de 28.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...) – Secția pentru probleme de familie, Germania, în dosar nr. 002 F (...)/20, expuse pe larg în cele de mai sus, pe parcursul procesului purtat în fața instanței germane minorele de peste 10 ani au avut posibilitatea de a fi ascultate, mai mult li s-a explicat procedura în care sunt implicate și ascultate și fiind separat una de alta au declarat că își doresc să rămână în custodia mamei.

Este adevărat că această ascultare nu a avut loc în fața instanței germane și a unei autorități administrative cu competență în domeniu, respectiv biroului de asistență socială pentru tineret din districtul (...), instanța apreciind că o nouă ascultare a minorelor, de data aceasta în fața instanței de judecată nu este necesară, nu ar aduce nimic în plus, instanța însușindu-și astfel poziția minorelor așa cum a fost ea prezentată în fața autorității administrative care a consemnat-o pe larg.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 264 Cod civil român în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere, a primi informații iar opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și gradul său de maturitate.

În cauză minorele au fost ascultate iar instanța germană a luat în considerare voința minorelor pronunțând o hotărâre în acord cu voința acestora, acordând custodia exclusivă mamei.

Singurul aspect care ridică probleme de legalitate în dreptul statului căruia i se solicită recunoașterea este acela că în dreptul românesc ascultarea minorilor în procedurile judiciare se face de instanța de judecată.

Însă faptul că instanța germană a luat în considerare voința minorelor reținută indirect, așa cum a fost ea exprimată în fața autorităților administrative competente, apreciind-o suficientă și abținându-se deliberat de la o ascultare a acestora, aplicând dreptul german, nu este în măsură să atragă o încălcare a normelor fundamentale de procedură din dreptul românesc, așa cum impune art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului pentru a putea fi aplicabil.

În interpretarea acestui text de lege instanța trebuie să se raporteze la interesul superior al minorului care nu trebuie să fie încălcat, iar minorul trebuie să aibă posibilitatea reală de a-și exprima poziția într-o asemenea procedură care vizează custodia sa.

Or, părerea minorelor a fost consemnată iar instanța a ținut cont de aceasta și mai mult a pronunțat o hotărâre în acord cu această voință.

Mai mult nerecunoașterea acestei hotărâri germane ar atrage în mod implicit încălcarea interesului superior al minorelor, deoarece ar menține minorele în situația constatată și de instanța germană, aceea a imposibilității mamei de a intreprinde toate demersurile legale pentru valorificarea efectivă a tuturor drepturilor și intereselor minorelor, inclusiv obținerea pașapoartelor românești, în condițiile în care în fapt exercită singură toate atribuțiile, tatăl minorelor fiind de negăsit, în prezent tatăl copiilor nefiind în poziția sau nedorind să poarte discuții orientate spre soluții cu mama, în interesul copiilor, iar în puținele ocazii când se poate lua virtual legătura cu acesta se opune realizării actelor ce ar putea fi împlinite în interesul minorelor.

În consecință este în interesul superior al minorelor recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii prin care custodia acestora este acordată mamei în mod exclusiv, având în vedere că minorele au avut posibilitatea de a-și exprima voința, această voință este consemnată în hotărâre, instanța a ținut cont de ea pronunțând o hotărâre în interesul superior al minorelor, în acord cu această voință iar faptul că minorele nu au fost ascultate formal direct de instanță nu este în măsură să încalce normele fundamentale de procedură ale statului membru în care se solicită recunoașterea, art. 23 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului nefiind aplicabil.

Pentru aceste motive Curtea a reținut că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de recunoaștere a hotărârii instanței germane, invocând art. 23 lit. b) din oficiu.

În drept conform art. 22 și art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, motive de refuz ale recunoașterii în materie de divorț și răspundere părintească sunt: în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta, dacă actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat și astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc; în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o acțiune între aceleași părți în statul membru în care se solicită aceasta sau în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț într-o cauză între aceleași părți, din moment ce această primă hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru în care se solicită aceasta; în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se solicită recunoașterea, luând în considerare interesul superior al copilului în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se solicită aceasta, în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat și astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc, la solicitarea oricărei persoane care susține că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părintești, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată; în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești în statul membru în care se solicită recunoașterea, în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești într-un alt stat membru sau în statul terț în care copilul își are reședința obișnuită, din moment ce hotărârea ulterioară îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru solicitat în cazul în care nu a fost respectată procedura prevăzută la articolul 56.

În speța de față toate condițiile legale impuse pentru recunoașterea hotărârii străine sunt îndeplinite: hotărârea nu contravine ordinii publice, fiind pronunțată pentru valorificarea interesului superior al copiilor, pârâtul deși nu a putut fi citat în procedura din fața instanței germane în ciuda eforturilor acesteia de a identifica domiciliul, rezultă că hotărârea a fost acceptată în mod neechivoc, cu atât mai mult cu cât în fața Curții acesta a fost citat în mod legal la domiciliul din România și nu s-a prezentat pentru a-și exprima opoziția față de recunoașterea hotărârii, nu s-a dovedit că această hotărâre nu este ireconciliabilă cu o altă hotărâre.

 A mai reținut Curtea faptul că hotărârea este definitivă, instanța care a pronunțat-o a fost competentă, părțile și minorii având la acea dată domiciliul în Germania.

Pentru toate aceste motive, Curtea în baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta (X), CNP (...) în contradictoriu cu intimatul (Y) împotriva Sentinței civile nr. (...)/C/CC/2021, din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul (...) pe care a schimbat-o in tot în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta (X), în contradictoriu cu pârâtul (Y) și în consecință a dispus recunoașterea cu efecte depline pe teritoriul României a Deciziei din data de 28.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...) – Secția pentru probleme de familie, Germania, în dosar nr. 002 F (...)/20.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)

Domenii speta

Spete similare