Apel. Acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile dreptului comun, coroborate cu cele ale art. 22 alineat 4 din Legea nr. 85/2014

Hotărâre 414 din 05.11.2021


LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile dreptului comun, coroborate cu cele ale art. 22 alineat 4 din Legea nr. 85/2014, formulată de o pretinsă creditoare, după închiderea procedurii insolvenței pârâtei debitoare, împotriva fostului lichidator judiciar al acesteia, pentru prejudiciul pretins cauzat prin omisiunea de a-i soluționa cererea de plată a creanței sale curente, urmată de solicitarea de închidere a procedurii. Netemeinicia cererii și a apelului, câtă vreme reclamanta nu a uzat, în cadrul procedurii insolvenței, de căile prevăzute de această lege împotriva refuzului lichidatorului de soluționare a cererii sale și împotriva hotărârii de închidere a procedurii. Neîndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Culpa reclamantei

- art. 21, art. 22 alineat 4 din Legea nr. 85/2006

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 414 din 5 noiembrie 2021

Prin Sentința nr. (...)/LP/2021 pronunțată la data de 25 mai 2021, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL (R), în contradictoriu cu pârâtul CABINETE ASOCIATE DE INSOLVENȚĂ (...) & (...).

Pentru a pronunța această, tribunalul a reținut că, în fapt, prin Încheierea nr. (...)/F/2013 pronunțată de Tribunalul (...) la data de 23 Octombrie 2013 în dosar nr. (...)/2013, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva societății debitoare SC (D) SRL, fiind desemnată pârâta Cabinete Asociate de Insolvență (...) & (...), în calitate de administrator judiciar al debitoarei.

Ulterior, prin Sentința nr. (...)/F/2014 pronunțată de Tribunalul (...) la data de 02 Decembrie 2014 în dosarul menționat mai sus, s-a dispus intrarea în faliment a societății debitoare SC (D) SRL, fiind desemnat lichidator judiciar același practician în insolvență, societatea pârâtă în cauză – filele 19-23 dosar.

Prin Decizia nr. (...)/19.04.2018 a Camerei de Conturi (...), s-a reținut existența unui prejudiciu cauzat reclamantului de către societatea debitoare (D) SRL, reprezentată de plățile care au fost efectuate în mod nelegal către această societate pentru lucrări în fapt neexecutate. Valoarea acestor lucrări plătite și neexecutate în perioada 2012-2014 a fost de 51.410 lei. Luând act de decizia Curții, reclamantul a demarat procedurile legale pentru recuperarea prejudiciului. Cu această ocazie, a luat la cunoștință despre starea de insolvență a debitorului său  - (D) SRL, care a făcut obiect al dosarului (...)/2013, aflat pe rolul Tribunalului (...).

Prin adresa nr. (...)/03.05.2018, înregistrată de către pârâtă sub nr. (...)/03.05.2018, reclamantul a adus la cunoștința pârâtei, în calitatea sa de lichidator judiciar al societății (D) SRL, faptul că, potrivit raportului Curții de Conturi nr. (...)/30.03.2018, la obiectivul de reparații capitale ,,Reabilitarea pavilionului I a spitalului, secția de neurologie și psihiatrie (...)” s-a constat un prejudiciu în sumă de 51.410,16 lei, a solicitat debitoarei să emită o factură storno pentru suma de 51.410,16 lei și virarea sumei în contul indicat de reclamant – fila 6 dosar.

Prin Sentința nr. (...)/F/2019 din data de 26.02.2019, pronunțată de Tribunalul (...) în cadrul dosarului (...)/2013, s-a dispus cu titlu definitiv închiderea procedurii de insolvență și radierea societății debitoare (D) SRL, respectiv descărcarea, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, lichidatorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvență (...) & (...) și tuturor persoanele care l-au asistat pe acesta, de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați – fila 25 dosar.

Reclamanta a invocat în prezenta cauză faptul că, prin nesoluționarea cererii sale de plată, pârâta, în calitatea sa de lichidator judiciar al debitorului (D) SRL, i-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 51.410 lei, prin neexercitarea atribuțiilor sale legale, la care să se adauge dobânda legală aferente debitului, calculată de la data producerii prejudiciului până la plata efectivă.

Potrivit art. 22 alin (4) din Legea nr. 85/2006 ,,Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs”.

Potrivit art. 22 alin. 3 din același act normativ ,,(3) Judecătorul-sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic”.

Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 ,,Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000”.

Potrivit art. 1349 Cod civil ,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

 (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (...)”.

Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod Civil ,,cel are cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să-l repare”.

Art. 136 din Legea nr. 85/2006 prevede că ,,Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați”.

Din analiza textelor de lege menționate mai sus rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze o formă specială de răspundere patrimonială a administratorului/lichidatorului judiciar, în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, care se completează, în măsura compatibilității lor, cu dispozițiile Codului civil privind răspunderea delictuală. Desigur că, vorbind despre o lege specială, vor avea aptitudinea de a exercita o astfel acțiune doar acei participanți la procedură care au fost vătămați prin acțiunea sau omisiunea practicianului în insolvență, iar acestea să fie în strânsă legătură cu obligațiile ce-i revin celui din urmă potrivit legii.

Pornind de la cele arătate, întrucât în cauză reclamantul a formulat cererea, ca urmare a refuzului pârâtei în calitatea sa de lichidator judiciar al debitoarei (D) SRL de a răspunde solicitării sale de plată, ceea ce din punctul său de vedere, a avut ca și consecință vătămarea unui interes legitim, tribunalul a considerat că reclamantul are calitate procesuală activă. Pe de altă parte, din textul de lege menționat mai sus, art. 22 din Legea nr.85/2006, rezultă implicit că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care acționează cu bună-credință, în limitele atribuțiilor prevăzute de lege și a informațiilor disponibile, nu poate fi tras la răspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru conținutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii.

Având în vederea starea de fapt expusă și ținând cont de prevederile legale incidente, instanța a considerat că în cauză, nu se poate reține că pârâta a acționat cu rea credință ori cu gravă neglijență, cu scopul de a vătăma interesele legitime ale reclamantului.

Astfel, potrivit art. 66 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 ,,(6) Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment”.

După cum se poate observa din actele de la dosar, reclamantul nu a uzat de mijloacele juridice puse la dispoziția sa de Legea nr. 85/2006 în vederea recuperării creanței sale, respectiv nu a formulat contestație la refuzul lichidatorului de a soluționa cererea sa de plată, nu a înștiințat judecătorul sindic despre existența cererii de plată și despre refuzul lichidatorului de a o soluționa. Mai mult, reclamantul nu a formulat obiecțiuni la raportul final în cadrul dosarului (...)/2013 având ca obiect insolvența debitorului (D) SRL.

Instanța a reținut că în cadrul dosarului (...)/2013, s-a dispus cu titlu definitiv închiderea procedurii de insolvență și radierea societății debitoare (D) SRL, respectiv descărcarea, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, lichidatorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvență (...) & (...) și tuturor persoanele care l-au asistat pe acesta de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.

Or, prin sentința menționată, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuțiile stabilite de lege sau de judecătorul sindic și s-a dispus descărcarea acestuia de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, și implicit cu privire la cererea de plată formulată de reclamant. Astfel că, în cauză nu se poate reține în sarcina lichidatorului judiciar vreo culpă sau rea-credință în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, de natură a crea reclamantului vreun prejudiciu.

Nefiind îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, instanța a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Spitalul Clinic Municipal „(R)”, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună admiterea apelului și, rejudecând cauza pe fond, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării intimatei la plata către apelantă a sumei de 51.410 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin neexercitarea atribuțiilor legale, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului de la data producerii prejudiciului până la momentul plății efective.

În susținerea cererii de apel, arată că prin sentința apelată instanța de fond a respins în mod netemeinic cererea introductivă, prin care Spitalul Clinic Municipal „(R)” a tins la recuperarea prejudiciului care i-a fost cauzat prin ignorarea de către intimată, cu încălcarea obligațiilor sale profesionale, a cererii de plată a Spitalului Clinic Municipal „(R)”, a unei creanțe în cadrul unei proceduri de insolvență pe care o gestiona în calitate de lichidator judiciar. Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, demersul său a fost justificat de obligația care a fost pusă în sarcina sa de Camera de Conturi (...), de a recupera prejudiciul care i-a fost cauzat de debitorul aflat sub incidența insolvenței, astfel:

În pofida solicitării sale exprese de plată, de care, prin aplicarea numărului intern de înregistrare, a luat în mod cert act, intimata nu a soluționat cererea de plată, nu a comunicat Spitalului Clinic Municipal „(R)” niciun răspuns în sensul respingerii sau admiterii pretenției de plată, iar, spre surprinderea sa, la data de 29.02.2019, procedura a fost închisă, cu ignorarea completă a drepturilor sale.

Consideră că, în dauna intereselor Spitalului Clinic Municipal „(R)”, lichidatorul judiciar a dat dovadă de o gravă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor sale în cadrul procedurii, omisiunea sa de a se pronunța asupra creanței sale vătămându-i profund interesele legitime de a obține valorificarea creanței sale în cadrul procedurii.

În mod cu totul netemeinic, în opinia sa, instanța de fond i-a respins pretenția, considerând că odată cu închiderea procedurii de insolvență, intimatul ar fi fost cu totul descărcat de obligațiile ce îi reveneau în cadrul procedurii, fiind astfel exclusă orice răspundere a sa după acest moment, dar și că Spitalul Clinic Municipal „(R)” a fost la rândul său în culpă, pentru că nu ar fi recurs la demersurile aflate procedural la îndemână pentru a urmări în continuare, după data formulării cererii de plată, realizarea creanței sale.

Consideră că aceste două considerente ale instanței de fond sunt neîntemeiate și insuficiente în analiza pretenției sale, în contextul în care este vorba de o faptă omisivă vădită a intimatei, care a cauzat un prejudiciu cert în sarcina apelantei, circumstanțe care erau de natură a antrena în mod direct răspunderea intimatei. Nicio apărare invocată de intimată și nicio probă a dosarului nu au fost de natură, în opinia apelantei, să infirme justețea pretenției sale la reparație și nici să justifice motivul pentru care intimata nu a dat curs, în cadrul procedurii insolvenței societății (D) SRL, cererii sale de plată.

Nu consideră că este justă accepțiunea instanței de fond potrivit căreia, prin pronunțarea Sentinței nr. (...)/F/26.02.2019, s-a stins orice răspundere a lichidatorului în privința modului de gestionare a procedurii supusă Legii 85/2004. Câtă vreme conduita deficitară a lichidatorului judiciar, în cadrul acestei proceduri, a fost de așa natură încât să nască dreptul apelantei la dezdăunare, producând prin urmare efecte juridice până la stingerea dreptului la acțiune prin prescripție, teza intimatei nu putea fi primită de instanța de fond.

Intimata însăși a afirmat că nu a considerat că cererea apelantei nr. (...)/03.05.2018 ar fi reprezentat o cerere de plată în cadrul procedurii, aceasta împotriva evidenței conținutului acestei adrese și fără a oferi nicio justificare în drept pentru acest aspect. Nu s-a susținut, prin urmare, niciun temei de drept sau de fapt pentru care a fost cu desăvârșire ignorată adresa apelantei nr. (...)/03.05.2018 și nu s-a adus în cauză nicio dovadă în sensul că lichidatorul judiciar și-ar fi îndeplinit în mod judicios atribuțiile stabilite prin lege în cadrul procedurii, la primirea cererii sale de plată. Chiar dacă sarcina probei cădea în sarcina sa ca reclamant, fiind ținută să dovedească în prezentul demers un fapt negativ, consideră că lipsa oricărui argument din partea intimatei cu privire la motivul pentru care cererea apelantei a rămas nesoluționată era confirmatoare pentru pretenția apelantei.

În actele procedurii, depuse de intimată pentru dovedirea lipsei culpei sale, nu exista nicio mențiune cu privire la demersul de valorificare a creanței apelantei și nici vreo rezoluție a lichidatorului asupra acesteia, astfel încât a reieșit, o dată în plus, conduita pasivă și lezatorie a intimatei în procedura insolvenței, în dauna creditoarei. Mai mult, prin prisma lipsei oricărei rezoluții sau mențiuni referitoare la cererea apelantei de plată, s-au confirmat tocmai susținerile apelantei în sensul că, în exercitarea prerogativelor sale în cadrul procedurii, lichidatorul judiciar, a dat dovadă de o gravă neglijență.

A solicitat ca la judecarea apelului să se aibă în vedere probele administrate în fața instanței de fond, pe care le va suplimenta cu înscrisuri, în măsura în care acest aspect va rezulta ca fiind necesar din dezbaterea cauzei.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare. Prezentă la judecată, prin reprezentant, a solicitat respingerea apelului formulat, ca neîntemeiat.

Examinând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea de Apel a constatat că acesta este nefondat și ca urmare l-a respins, pentru următoarele considerente:

Apelanta reclamantă solicită antrenarea răspunderii delictuale a pârâtului intimat pentru prejudiciul pe care i l-a cauzat prin faptul că, în calitate de lichidator judiciar, nu a răspuns la adresa sa cu nr. (...)/03.05.2018, înregistrată la pârât sub nr. (...), în aceeași dată, respectiv prin faptul că nu a soluționat această cerere, care, în opinia reclamantei, reprezintă o cerere de plată a unei creanțe curente, nici în sensul admiterii, nici în sensul respingerii ei, iar ulterior a solicitat închiderea procedurii insolvenței pe care o administra, cu ignorarea completă a drepturilor reclamantei.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, coroborate cu prevederile art. 22 alineat 4 din Legea nr. 85/2006, considerând că pârâtul, în calitate de lichidator judiciar, a dat dovadă de o gravă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor sale în cadrul procedurii, săvârșind cu bună știință, în dauna reclamantei, un abuz. Reclamanta mai susține că pârâta și-a neglijat cu intenție și cu rea credință obligațiile profesionale. Din modalitatea în care reclamanta și-a formulat acțiunea, rezultă că aceasta susține că pârâta a omis atât cu intenție, cât și din culpă, să răspundă solicitării sale.

Curtea de Apel a constatat că, în condițiile în care cererea de plată a fost formulată de reclamantă, în cadrul dosarului de insolvență, la data de 03.05.2018, iar procedura insolvenței împotriva debitorului a fost închisă la data de 26.09.2019, reclamanta avea posibilitatea de a formula contestație împotriva refuzului lichidatorului judiciar de a răspunde solicitării sale, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2006, putând, de asemenea, să formuleze apel și împotriva Sentinței de închidere a procedurii, prin care să invoce faptul că nu s-a soluționat cererea sa. Reclamanta a formulat cererea de plată despre care face vorbire, apoi a stat în pasivitate și nu a uzat de căile puse la dispoziție de Legea nr. 85/2006 în vederea obținerii rezultatului dorit, respectiv a plății creanței sale. Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta încearcă astfel, să obțină același rezultat pe care l-ar fi obținut prin folosirea mijloacelor prevăzute de Legea nr. 85/2005, cu ocolirea acestor dispoziții legale, la circa un an și jumătate de la închiderea procedurii. Cu toate acestea, acțiunea sa nu este inadmisibilă, iar reclamanta justifică și calitatea procesuală activă și interesul de a acționa, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

Pe fondul cererii însă, chiar dacă pârâtul recunoaște că nu a dat curs demersului reclamantei, pe care nu l-a considerat ca și o cerere de plată, ci o simplă adresă, nu poate fi antrenată răspunderea sa delictuală, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de Codul civil în acest sens, prin raportare și la prevederile art. 22 alienatul 4 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit intenția sau reaua-credință a pârâtului, invocată de reclamanta apelantă, în omisiunea de a răspunde adresei/cererii formulate de aceasta. O culpă în această omisiune poate fi reținută doar în măsura în care adresa reclamantei este calificată ca o cerere de plată a unei creanțe, iar față de conținutul adresei, o asemenea calificare poate fi dată, chiar dacă nu s-a indicat un temei juridic al cererii și chiar dacă solicitarea explicită este aceea de emitere a unei facturi de stornare, și abia în final una de plată. Or, lichidatorul judiciar avea atribuția legală de a răspunde cererii de plată formulate de reclamantă.

Cu toate acestea, între această omisiune a pârâtului și prejudiciul încercat de reclamantă, reprezentat de cuantumul creanței nerecuperate, nu există raport de cauzalitate, câtă vreme reclamanta este în culpă constând în aceea că nu a urmărit cursul procedurii, nu a uzat de căile prevăzute de Legea privind procedura insolvenței împotriva refuzului de soluționare a cererii sale, inclusiv de prevederile art. 22 din Lege, nu a sesizat judecătorul-sindic cu privire la această omisiune, nu s-a opus închiderii procedurii. Pierzând toate căile și termenele prevăzute de Legea nr. 85/2006, din culpa sa, reclamanta încearcă să își recupereze creanța pe calea dreptului comun printr-o acțiune care, deși admisibilă, este nefondată, între omisiunea lichidatorului judiciar și prejudiciul încercat de reclamantă neexistând un raport cauză-efect, din moment ce legea prevede căi de contestare și de sancționare a lichidatorului pentru neîndeplinirea atribuțiilor sale, căi de care reclamanta nu a uzat. În aceste condiții, prejudiciul suferit nu este rezultatul omisiunii lichidatorului judiciar de a-i soluționa cererea, cu atât mai mult cu cât cererea putea fi respinsă, ci rezultatul propriei omisiuni. Dacă, în cazul respingerii cererii de către lichidator, reclamanta avea la dispoziție calea contestației, aceeași cale exista și împotriva refuzului lichidatorului judiciar de a-i soluționa cererea, pe lângă celelalte mijloace prevăzute de lege. Consecința, și în primul caz și în ultimul, era tot nerecuperarea creanței, deci tot un prejudiciu pentru reclamantă, diferența consta în comportamentul diligent al reclamantei creditoare. În prezenta speță însă, reclamanta își invocă propria culpă, astfel încât acțiunea sa nu putea fi admisă.

Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, precum și netemeinicia motivelor de apel invocate, Curtea de Apel a respins apelul formulat, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod de procedură civilă. (Decizie redactată și rezumată de judecător Alina TITERLEA)