Înşelăciune în formă continuată. Individualizarea tratamentului sancţionator

DREPT PENAL

Înşelăciune în formă continuată. Individualizarea tratamentului sancţionator

- art. 244 Noul Cod penal

- art. 3 din Legea nr. 254/2013

- art. 3 şi art. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale

Curtea a considerat că fapta inculpaţilor care, în calitate de acţionari şi administratori de fapt şi drept ai unei societăți comerciale au indus în eroare 42 de persoane cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea în rate a unor autoturisme rulate, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, cauzând un prejudiciu total în valoare de 283.661,41 lei este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) Cod penal.

Pluralitatea de acte de executare omogene realizate de inculpaţi la diferite intervale de timp în temeiul aceleiași rezoluții infracționale este de natură de a conduce la reținerea unității legale de infracțiune, sub forma infracțiunii continuate.

Apărarea inculpatului (I2) în sensul de a se dispune achitarea sa întrucât în cauză nu ar fi fost dovedit la standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că a comis infracţiunea de înşelăciune sub acuzaţia căreia a fost trimis în judecată a fost apreciată ca nefondată, probele administrate în cauză dovedind legătura subiectivă bilaterală şi explicită dintre cei doi inculpaţi.

În procesul de individualizare a pedepselor, trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracțiuni, precum şi prin retribuție (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Prin compararea legilor penale succesive Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă în speță este actualul Cod penal, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare [pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani potrivit actualului Cod penal şi pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi potrivit Codului penal 1969, având în vedere faptul că se aplică agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) Cod penal 1969, în raport de cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiune, mai mare de 200.000 lei].

Luându-se act de faptul că inculpatul (I2) se află într-o imposibilitate obiectivă de a-şi manifesta acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității şi că acesta nici nu poate presta o muncă neremunerată în folosul comunității în condiţii care să nu fie incompatibile cu dispozițiile art. 3 şi art. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale faţă de boala psihică de care suferă, Curtea a stabilit că imposibilitatea obiectivă, justificată medical, de exprimare a unui consimţământ valabil de către inculpat, nu constituie un impediment la dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 576/A din 28 octombrie 2020

Prin Sentinţa penală nr. (...) din 31 decembrie 2019, Judecătoria (Jud.1), în baza art. 5 Cod penal a reţinut că, în mod global pentru inculpata (I1) sunt mai favorabile dispoziţiile legii penale noi.

În baza art. 244 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, a fost condamnată (I1) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 alin. (1) Cod penal 1969 s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. (...)/2017 a Judecătoriei (Jud. 2) modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A/12.04.2017 a Curţii de Apel (...).

În baza art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 10 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 5 Cod penal s-a reţinut că, în mod global pentru inculpatul (I2) sunt mai favorabile dispoziţiile legii penale noi.

În baza art. 244 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal a fost condamnat inculpatul (I2) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, la o pedeapsă de un an şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 raportat la art. 85 alin. (1) Cod penal 1969 s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare şi pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) Cod penal 1969 aplicate prin Sentinţa penală nr. (...)/2014 a Judecătoriei (Jud. 3) modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A/05.12.2014 a Curţii de Apel (...).

În baza art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 11 luni închisoare în regim de detenţie.

S-a menţinut dispoziția din Sentinţa penală nr. (...)/2014 a Judecătoriei (Jud. 3) modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A/05.12.2014 a Curţii de Apel (...) privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal din 1969 ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţilor civile următoarele despăgubiri: 700 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale şi 1000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune morale către partea civilă (Pc1); 1.100 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc2); 1.100 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc3); 2.199,7 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc4); 700 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc5); 650 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc6); 300 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc7); 700 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale şi 1000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune morale către partea civilă (Pc8); 1500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale şi 1000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune morale către partea civilă (Pc9); 550 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc10); 6656,37 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc11; 300 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc12); 500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc13; 1000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc14); 900 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc15); 900 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc16); 540 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc17); 8500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc18); 500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc19); 200 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc20); 480 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc21); 680 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc22); 580 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc23); 1500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc24); 2000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc25); 800 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc26); 380 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc27); 4000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc28); 2200 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) şi 1233 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc29); 1700 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc30); 15.681 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc31); 2000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc32); 35.808 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc33); 8640 lei reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc34); 10.600 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc35); 500 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând daune materiale către partea civilă (Pc36) şi au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate în cauză.

S-a constatat că persoanele vătămate (Pv1), (Pv2) şi (Pv3) nu au formulat pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

S-a constatat că persoanele vătămate (Pv4) şi (Pv5) nu au formulat pretenţii civile în cauză.

S-a constatat că persoana vătămată (Pv6) a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

În baza art. 112 lit. e) Cod penal s-a confiscat de la inculpaţi câte 900 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) reprezentând sumele acordate de persoanele vătămate (Pv6), (Pv4) şi (Pv5).

În considerentele sentinţei apelate s-a reţinut, în esenţă, că în perioada septembrie 2010 - mai 2011, inculpaţii (I1) şi (I2), primul în calitate de administrator de facto iar cel din urmă în calitate de administrator de drept al SC (S) SRL, prin intermediul numiţilor (A1), (A2) şi (A3), care au acționat în calitate de angajați ai SC (S) SRL, (Jud.1), în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, au indus în eroare un număr de 42 de persoane vătămate cu ocazia încheierii de antecontracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea, în rate, a unor autoturisme rulate, în scopul obținerii unor sume de bani sau bunuri, în mod injust, cauzând prejudiciu total în valoare de 283.661,41 lei [49.710 euro (echivalentul a 211.064,81 lei la curs schimb BNR din data plății) și 72.596,6 lei], constând în sume de bani sau contravaloarea autoturismelor pe care le deţineau părţile vătămate, achitate de acestea cu titlu de avans pentru autoturismele promise de inculpaţi.

S-a constatat că, în perioada mai sus amintită, s-au încheiat un număr de 47 de antecontracte de vânzare cumpărare cu promitenții cumpărători, încasându-se de la aceștia suma totală de 55.300 euro și 51848,9 lei, prin chitanțe sau virament bancar – ordine de plată. Cu toate că avansul a fost încasat de la cei 39 de promitenți clienți, inculpații (I1) și (I2) nu au făcut nici un demers notabil și nici nu aveau intenția de a duce la îndeplinire obligațiile contractuale, inducându-i în eroare pe aceștia prin aceea nu le-a adus/livrat/predat bunurile la care s-au obligat către promitenții cumpărători, iar banii și i-au însușit și i-au folosit în interes personal.

Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile, instanţa de fond a reţinut că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, având în vedere că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune sunt mult mai reduse în comparaţie cu legea penală veche.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei (I1) instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpată şi pericolul social concret al acesteia, împrejurările în care a fost comise, valoarea foarte ridicată a prejudiciilor, urmările produse, faptul că inculpata nu a depus nici un fel de diligenţe pentru repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, nu a recunoscut comiterea faptei, acuzând celălalt inculpat de săvârșirea faptelor, s-a mai avut în vedere şi activitatea infracţională foarte îndelungată, iar, pe de altă parte, s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, astfel că i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special. Având în vedere însă valoarea foarte mare a prejudiciilor, s-a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei care se impune este cea cu privare de libertate.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului (I2) instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpat şi pericolul social concret al acesteia, împrejurările în care a fost comisă, valoarea foarte ridicată a prejudiciilor, urmările produse, faptul că inculpatul nu a depus nici un fel de diligenţe pentru repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, nu a recunoscut comiterea faptei, acuzând inculpata de săvârşirea faptelor, s-a mai avut în vedere şi activitatea infracţională foarte îndelungată, iar pe de altă parte s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale astfel că i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special. Având în vedere însă valoarea prejudiciilor foarte mare, instanţa de fond a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei care se impune este cea cu privare de libertate.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, au declarat apel inculpaţii (I1) şi (I2), criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Inculpata (I1) a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei şi a solicitat desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune, în principal, reducerea cu o treime a pedepsei ce i-a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, să se menţină dispoziţia privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. (...)/2017 a Judecătoriei (Jud. 2), definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A/2017 a Curţii de Apel (...), să se contopească această pedeapsă cu cea aplicată în cauză şi să se dispună, în condiţiile art. 97 alin. (2) Cod penal cu referire la art. 91 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante şi să se stabilească că termenul de supraveghere se calculeze din 17 aprilie 2014, data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. (...)/2017 a Judecătoriei (Jud. 2).

Prin cea dintâi cerere subsidiară s-a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă este Codul penal 1969, să se reţină în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) Cod penal 1969, să i se aplice o pedeapsă sub minimul special pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal 1969, să se menţină anularea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. (...)/2017 a Judecătoriei (Jud. 2), definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A/2017, să se contopească această pedeapsă cu cea aplicată în cauză şi să se dispună, în condiţiile art. 85 alin. (3) Cod penal 1969, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, urmând ca termenul de supraveghere să se calculeze de la data de 17 aprilie 2014, data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. (...)/2017 a Judecătoriei (Jud. 2).

Prin cea de-a doua cerere subsidiară s-a solicitat să se reţină în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) Cod penal, să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată de instanţa de fond şi, menţinându-se dispoziţiile privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, să se dispună, în urma contopirii acestei pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză, suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante.

În ceea ce priveşte cererea principală s-a arătat că trebuie să se aibă în vedere opţiunea exprimată de inculpată la primul termen de judecată în faţa instanţei de fond, când a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate, precum şi faptul că din declaraţiile acesteia rezultă că starea de fapt pe care a recunoscut-o este identică cu cea reţinută în rechizitoriu.

Referitor la cererile subsidiare s-a susţinut că este necesar să se ţină seama de faptul că a trecut o perioadă lungă de timp de la comiterea faptei, că inculpata nu a demarat afacerea cu intenţia de a-i induce în eroare pe cumpărători şi că singura sa greşeală este că a mai rămas în societate şi după ce şi-a dat seama că autoturismele nu vor fi aduse, că este integrată social, nu are antecedente penale, iar după comiterea faptelor ce i se impută şi-a câştigat existenţa prin mijloace oneste, având un loc de muncă. De asemenea, s-a făcut referire la faptul că inculpata a avut o atitudine procesuală corectă, manifestându-şi opţiunea de a fi judecată potrivit procedurii abreviate, apreciindu-se că toate aceste împrejurări pot fi valorificate prin reţinerea în favoarea inculpatei de circumstanţe atenuante, fie potrivit actualului Cod penal, fie conform vechiului Cod penal. Totodată, s-a cerut să se ţină seama de faptul că inculpata şi-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar procesul de reeducare a acesteia a început imediat după comiterea faptei, condiţii în care o pedeapsă cu suspendarea executării ar fi de natură să asigure realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei.

Inculpatul (I2) a criticat hotărârea atât sub aspectul nelegalităţii, cât şi al netemeiniciei.

În principal, s-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, susţinându-se că aceasta este nelegală, câtă vreme SC (S) SRL, ai cărei acţionari au fost cei doi inculpaţi şi în numele căreia au acţionat, nu a fost citată în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente şi nici nu a fost desemnat, în condiţiile art. 80 Cod procedură penală, un apărător din oficiu pe seama persoanelor vătămate constituite părţi civile în cauză, care ar fi putut formula cererea de introducere în cauză a acestei societăţi. S-a arătat că părţile civile s-ar fi putut îndrepta împotriva acestei societăţi pentru a-şi recupera prejudiciile.

În subsidiar, s-a cerut să se dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, achitarea inculpatului de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, susţinându-se că nu există probe certe care să conducă la o soluţie de vinovăţie, fiind aplicabil principiul in dubio pro reo.

S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a intrat în societate în cursul lunii octombrie 2010, la solicitarea coinculpatei şi a martorului (A1), fiind numit în funcţia de administrator, doar cu scopul ca cei doi să se folosească de numele său, inculpatul neavând nicio atribuţie în modul de funcţionare al societăţii. Tot în acest sens s-a arătat că toate persoanele vătămate audiate în cauză au relatat că la semnarea antecontractelor de vânzare-cumpărare erau prezenţi fie angajaţii firmei, fie coinculpata.

Prin cererea terţiară s-a solicitat ca în cazul în care totuşi se va aprecia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii sub acuzaţia căreia a fost trimis în judecată, să se constate că legea penală mai favorabilă este legea veche, să se reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal 1969 şi să se i se aplice o pedeapsă orientată sau egală cu minimul general şi să se dispună suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acesteia.

În susţinerea acestei cereri s-a făcut referire la vârsta inculpatului, la starea de sănătate a acestuia, precum şi la înscrisurile depuse în circumstanţiere.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

1.Ipotezele acuzatoriale

Inculpaţii (I1) şi (I2) au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul emis în 21 noiembrie 2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (Jud.1) în dosarul nr. (...)/P/2011.

Potrivit ipotezei acuzatoriale, în perioada septembrie 2010 - mai 2011, inculpaţii (I1), în calitate de administrator de facto şi (I2), în calitate de administrator de drept al SC (S) SRL, în mod repetat şi în baza aceleași rezoluţii infracţionale, au indus în eroare un număr de 42 de persoane vătămate cu ocazia încheierii de antecontracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea în rate a unor autoturisme rulate, în scopul obţinerii unor sume de bani sau bunuri, în mod injust, cauzând un prejudiciu total în valoare de 283.661,41 lei (49-710 euro – echivalentul a 211.064.81 lei la cursul de schimb BNR din data plăţii şi 72.596.6 lei), constând în sume de bani sau contravaloarea autoturismelor promise de inculpaţi.

2.Evaluarea holistică şi atomizată a probelor administrate în cauză

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în cel al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, rezultă următoarea situaţie de fapt:

Prin rezoluţia nr. (...) din 10.09.2010 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) dată în dosarul nr. J (...)/2010, CUI (...), s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a SC (S) SRL, avându-i ca fondatori pe (...), cu un aport la capital de 10.00 lei, echivalând cu o parte socială, reprezentând 5% din capitalul social total şi o cotă de participare la beneficii/pierderi de 5% şi (I1), cu un aport de capital de 190 lei, echivalând cu 19 părţi sociale reprezentând 95% din capitalul social total şi o cotă de participare la beneficii/pierderi de 95%, ambele având calitatea de asociaţi.

Inculpata (I1) a fost numită ca administrator cu puteri depline în 03.09.2010.

Societatea a avut ca obiect principal de activitate comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare.

(...) a avut un rol pur formal în societate, împuternicind-o, prin procura specială autentificată sub nr. (...)/2010 a BNP (...), pe mama sa, inculpata (I1) să o reprezinte să şi se prezinte pentru ea şi în numele ei la notar, avocat, Registrul Comerţului sau la orice altă instituţie la care va fi necesar, în vederea semnării actului constitutiv al SC (S) SRL.

În data de 09.11.2010 capitalul societăţii a fost majorat şi s-au modificat asociaţii şi administratorul societăţii. Astfel, inculpata (I1) a rămas cu o cotă de participație de 50%, iar inculpatul (I2) a devenit asociat, cu o cotă de participație de 50 %. Totodată, s-a dispus revocarea din funcţia de administrator a societăţii a inculpatei (I1) şi, începând cu data de 20.10.2010 a fost numit în această calitate inculpatul (I2).

Societatea a avut sediul în (...), jud. (...) şi i-a angajat în calitate de agenţi de vânzări pe numiţii (A2), (A1), (A3) şi (...), iar în calitate de şofer pe (...).

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în 24.10.2017 de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), SC (S) SRL nu figurează cu personal angajat, nedepunând declaraţia D112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor angajate, obligatoriu a fi depusă începând cu data de 01.01.2011.

Din acelaşi raport rezultă că SC (S) SRL nu a achitat contribuţiile sociale, iar din extrasele de cont reiese că doar în data de 17 iunie 2011 s-au efectuat următoarele plăţi către Trezorerie: 2.963 lei – profit, 2.132 lei – proprietate intelectuală, 105 lei – expert contabil judiciar şi 2.027 lei, convenţii civile, niciuna dintre aceste plăţi neavând însă legătură cu activitatea societăţii. De altfel, în declaraţiile date în 11 februarie 2011 şi 15 februarie 2011, 25 iulie 2011 şi 08 iulie 2015 date de inculpata (I1) în faza de urmărire penală, în calitate de învinuit şi inculpat, aceasta a susţinut că nu a depus la organele fiscale declaraţiile privind activitatea societăţii întrucât nu a putut deschide programul de declaraţii din calculatorul său.

Inculpata (I1) este singura persoană care a avut acces la conturile bancare ale societăţii, iar din extrasele de cont reiese că sumele încasate de la persoanele care au încheiat cu societatea antecontracte de vânzare-cumpărare erau retrase sau transferate în contul de card al societăţii sau ale inculpatei în aceeaşi zi sau în zilele imediat următoare.

După înfiinţare, SC (S) SRL şi-a făcut reclamă cu privire la condiţiile mai mult decât avantajoase în care comercializa autoturisme second-hand din Germania, atât prin intermediul presei scrise, cât şi a celei audio-vizuale, creând un site, www.autoced.info, unde clienţii puteau să verifice ce autoturisme sunt disponibile, modelele, caracteristicile şi preţul acestora.

Prin intermediul anunţurilor se preciza că societatea vinde autoturisme second-hand în rate, cu plata unui avans de până la 30% din valoarea autoturismului, diferenţa de preţ urmând să fie achitată în rate fixe, fără dobândă, pe o perioadă cuprinsă între 36 de luni şi 120 de luni (între 3 ani şi 10 ani), „doar cu buletinul”, fără să fie necesară prezentarea de către cumpărător a unor dovezi din care să rezultate că poate achita ratele, societatea obligându-se să le livreze clienţilor autoturismele obiect al antecontractelor în termen de 45 de zile de la data încheierii acestora.

În perioada octombrie 2010 - martie 2011, ca urmare a acestor anunţuri, societatea a încheiat un număr de 50 de antecontracte de vânzare-cumpărare a unor autoturisme folosite, prin care se obliga să le vândă promitenţilor cumpărători autoturisme, încasând cu ocazia încheierii contractelor un avans între 10-30% din valoarea autoturismului, diferenţa până la preţul stabilit prin contract urmând să fie achitată în rate.

Marea majoritate a antecontractelor de vânzare-cumpărare au fost încheiate după data de 09 noiembrie 2010, dată începând cu care inculpatul (I2) a deţinut funcţia de asociat şi administrator, cu excepţia a cinci antecontracte, încheiate cu persoanele vătămate (Pc19) – antecontractul nr. 52 din 04.10.2010, (Pc21) – antecontractul nr. 1 din 05.11.2010, (Pc23) – antecontractul fără număr din 06.11.2020, (Pv1) – antecontractul nr. 54 din 14.10.2010 şi (Pc24) – antecontractul nr. 50 din 28.09.2010.

De asemenea, atât la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare anterioare datei de 09 noiembrie 2010, cât şi a celor ulterioare acestei date, au fost folosite aceleaşi formulare de contract, potrivit cărora, SC (S) SRL, în calitate de promitent-vânzător se obliga să vândă promitentului-cumpărător un autoturism care va fi adus din Germania, cu obligaţia promitentului-cumpărător de a acorda un avans pentru acest autoturism şi de a plăti diferenţa în rate egale pe o perioadă ce urma a fi stabilită de comun acord.

Societatea se obliga să anunţe cumpărătorul imediat ce autoturismul era adus în ţară, să se ocupe de toate formalităţile necesare înmatriculării autoturismului, să livreze autoturismul cumpărătorului până la data stabilită de comun acord şi să încheie contractul de vânzare-cumpărare şi graficul de rambursare a ratelor cu data scadenţei.

Această menţiune făcută în formularele tip utilizate pentru încheierea antecontractelor, în sensul că autoturismele urmează să fie aduse din Germania, demonstrează, în opinia Curţii, alături de celelalte probe administrate în cauză, conivenţa dintre inculpaţii (I1) şi (I2).

Într-adevăr, inculpatul (I2) nu a încheiat niciun antecontract de vânzare-cumpărare, deplasându-se la sediul societăţii doar de puţine ori, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor (A2) şi (A1), însă nu se poate omite faptul că, în data de 01 mai 2011, inculpatul (I2) s-a deplasat, împreună cu inculpata (I1) în (...), unde au dorit să închirieze un apartament pentru SC (S) SRL.

În acest sens, Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din declaraţia martorei (M1) (fila 91 din vol. III al dosarului instanţei de fond), care se coroborează cu cele consemnate în contractul de închiriere încheiat între SC (S) SRL şi (M1), având ca obiect închirierea de către SC (S) SRL a garsonierei situate în (...)(...), pe o perioadă de 10 luni de zile, din 01 mai 2011 până în 28.02.2012, cu posibilitatea de prelungire şi renegociere a chiriei la sfârşitul perioadei (filele 82-85 din vol. III al dosarului instanţei de fond), după ce martora a dat un anunţ în ziar cu privire la închirierea unei garsoniere, a fost contactată telefonic, iar apoi s-a întâlnit cu inculpatul (I2), care s-a prezentat ca fiind reprezentantul SC (S) SRL şi cu o persoană de sex feminin.

Martora a arătat că ştie că persoana de sex feminin este inculpata (I1), întrucât le-a cerut numerele de contact, găsind pe bilețelul pe care şi-a notat aceste date trecute numele de (I1) şi (I2), numărul de telefon al acestuia din urmă şi datele de identificare ale SC (S) SRL.

De asemenea, martora a precizat că, întrucât este avocat, a intenționat să încheie în condiţii de legalitate contractul de închiriere, motiv pentru care a cerut actele de identitate ale persoanei cu care urma să încheie contractul de închiriere, primind copie după cartea de identitate a inculpatului (I2), acesta fiind de altfel şi cel care a semnat contractul de închiriere.

Martora a cerut, în momentul încheierii contractului de închiriere, să se achite suma de 200 euro, însă cei doi inculpaţi i-au spus că nu au asupra lor această sumă şi că urmează să se întâlnească în cel mai scurt timp pentru predarea acesteia.

Întrucât cei doi inculpaţi nu s-au prezentat niciodată ca să îi achite chiria, martora l-a sunat pe inculpatul (I2) de nenumărate ori, iar în cele din urmă i-a răspuns o doamnă, (...), care i-a garantat că va lua legătura cu inculpatul şi o va suna, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. De asemenea, notificarea pe care martora a trimis-o la adresa inculpatului (I2) în (Jud. 2), prin care martora preciza că dacă nu se prezintă până în data de 25 mai 2011 să achite chiria pentru luna în curs, va rezilia unilateral contractul de închiriere i-a fost restituită, motiv pentru care martora a schimbat yala de la apartament.

Inculpatul (I2) a semnat contractul de închiriere în calitate de reprezentant al SC (S) SRL, iar martora a arătat că, întrucât cei doi i s-au părut dubioşi, a păstrat bilețelul pe care a notat datele de contact şi, făcând o comparaţie a scrisului de pe acesta cu cel din contract şi i s-a părut că a fost scris de aceeaşi persoană.

Martora a arătat că inculpata (I1) i-a adus la cunoştinţă că inculpatul (I2) este cetăţean german care are afaceri în România şi, deşi acesta din urmă a vorbit destul de puţin, a constatat că vorbea fluent limba română.

Din această depoziţie a unui martor obiectiv, care nu are niciun interes în cauză, rezultă că în luna mai a anului 2011, inculpatul (I2) s-a deplasat împreună cu inculpata (I1) în (...), unde intenţionau să închirieze o locuinţă pentru a înfiinţa o firmă, or, câtă vreme, rolul inculpatului (I2) era pur formal şi acesta nu era implicat în niciun mod în afacerile inculpatei, nu avea niciun motiv pentru a se deplasa împreună cu aceasta, neexistând niciun motiv pentru care inculpata (I1) să „se folosească” de numele acestuia, sau de faptul că este cetăţean german. Mai mult de atât, astfel cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr. (...) din 17.11.2004 pronunţată de Judecătoria (Jud. 3) în dosarul nr. (...)/2004 la care se va face referire în cele ce urmează, în anul 1995, inculpatului i-a fost retrasă cetăţenia germană.

Curtea consideră că modalitatea în care s-au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare, doar pe baza actelor de identitate ale cumpărătorilor, cu obligaţia acestora de a plăti un avans de până la 30% din valoarea autoturismului, diferenţa urmând să fie achitată în rate fixe, fără dobândă, pe o perioadă cuprinsă între 3 ani şi 10 ani, reclama agresivă de care societatea s-a folosit, împrejurarea că deşi inculpata (I1) este de profesie contabil, nu a depus la organele fiscale declaraţiile privind activitatea societăţii, precum şi faptul că toate sumele de bani încasate cu titlu de avans ajungeau la inculpata (I1) fie direct, atunci când erau încasate de aceasta sau de angajaţii societăţii, fie prin transferarea din contul societăţii în contul de card al societăţii sau în conturile inculpatei, dovedesc faptul că, de la început, cei doi inculpaţi au luat hotărârea de a induce în eroare eventualii cumpărători, determinându-i să achite avansul, pe care apoi şi l-au însuşit, fără să intenționeze să le livreze acestora vehiculele cu privire la care s-au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare.

Singurele persoane vătămate cărora le-au fost livrate autoturismele solicitate au fost (...), căreia (...) i-a lăsat la locuinţă un autoturism (...), ocazie cu care persoana vătămată a achitat un avans în cuantum de 3.000 lei, fără ca ulterior societatea să se ocupe de formalităţile necesare înmatriculării autoturismului şi fără să încheie contractul de vânzare-cumpărare şi graficul de rambursare a ratelor cu data scadenţei şi (Pc24), care a acceptat să primească un autoturism BMW 318, deşi nu corespundea cerinţelor sale, autoturism care nu era înmatriculat în ţară, nu avea verificarea tehnică şi prezenta defecțiuni tehnice.

De asemenea, persoana vătămată (Pv1) a fost chemată la sediul SC (S) SRL de către inculpata (I1) întrucât ar fi sosit autoturismul pentru care încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare, însă persoana vătămată l-a refuzat întrucât nu corespundea din punct de vedere tehnic cu cel descris în antecontract şi, mai mult prezenta defecțiuni majore.

Este relevant şi faptul că, deşi persoana vătămată (Pc35) a vândut SC (S) SRL autoturismul său, marca Hummer H2, în contul avansului pe care trebuia să-l plătească pentru autoturismul marca Mercedes Benz ML320, acesta a fost amanetat pentru suma de 9.600 euro la o casă de amanet din (...).

Susţinerile inculpatei (I1) în sensul că a fost de bună-credinţă şi că a înfiinţat societatea la solicitarea inculpatului (I2), că a crezut că toate antecontractele de vânzare-cumpărare vor fi onorate sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Relevant sub acest aspect este faptul că, în 13 aprilie 2011, inculpata (I1) i-a făcut persoanei vătămate (Pc28) o ofertă de colaborare, spunându-i că dacă găseşte clienţi pentru societate îi va da un procent din valoarea contractelor.

Inculpata a susţinut în declaraţia dată în faţa acestei curţi de apel (filele 152-153 din vol. III) că şi-a desfăşurat activitatea potrivit specializării de contabil şi că nu a făcut plăţi, taxe şi impozite pe salarii, pentru că modul de încadrare era întemeiat pe o convenţie civilă, dar, în declaraţiile date în cursul urmării penale, a susţinut că a deţinut funcţia de contabil în societate şi că nu a depus declaraţiile fiscale privind activitatea societăţii datorită faptului că nu a putut deschide programul de declaraţii în calculatorul său.

Tot în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpata (...) a susţinut că banii încasaţi de către angajaţi îi erau înmânaţi ei sau depuşi în contul societăţii, la (Banca) şi că ea este cea care a dispus de aceşti bani prin achitarea salariilor, impozitelor către stat, chiria la birou, cheltuielile curente etc.

De asemenea, este relevant faptul că deşi termenele de livrare ale autoturismelor cumpărate de persoanele vătămate expiraseră, fără ca autoturismele să fie livrate, inculpata (I1) şi angajaţii societăţii au continuat să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare, inculpata fiind cea care, în situaţia în care persoanele vătămate deveneau insistente, le promitea acestora că autoturismele vor fi livrate, invocând tot felul de pretexte pentru a justifica întârzierile.

Apărările inculpatei în sensul că i-a predat inculpatul (I2) suma de 40.000 euro, provenită din sumele încasate cu titlu de avans, pentru ca acesta să achiziţioneze autoturisme din Germania sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. (...) din 30.10.2017 efectuat de IPJ (...) – Serviciul Criminalistic, potrivit cărora semnăturile depuse în partea inferioară stângă, pe reversul dispoziţiilor de plată către casierie nr. (...)/23.12.2010, (...)/08.02.2011 şi cea depusă la rubrica „Data” din partea superioară depusă pe reversul dispoziţiei de plată nr. (...)/18.03.2011 nu au fost executate de inculpatul (I2).

Nici susținerile inculpatului (I2) în sensul că a acceptat să fie asociat şi administrator al societăţii la solicitarea inculpatei (I1) şi a lui (A1), doar pentru ca aceştia să se folosească de numele său, respectiv că nu a avut nicio atribuţie în modul de funcţionare al societăţii, însă primea 2% din câştiguri, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, din declaraţiile martorului (A1), rezultă că l-a cunoscut pe inculpatul (I2) în momentul în care acesta s-a prezentat la sediul societăţii din (...), adus de inculpata (I1), care l-a prezentat ca fiind şeful firmei. De asemenea, martorul a arătat că în toamna anului 2010, a transportat-o pe inculpata (I1) până în gara din municipiul (...), pentru a se întâlni cu inculpatul (I2) şi a fost de faţă când inculpata (I1) i-a dat inculpatului (I2) un plic deschis, în care a văzut o sumă de bani, destul de mare, în monedă euro, pe care el a estimat-o ca fiind de maxim 10.000 euro.

Martora (A2), a arătat în declaraţiile date în cursul urmării penale că l-a văzut pe inculpatul (I2) o singură dată, în luna noiembrie 2010, când a venit la sediul societăţii.

Martorul (...) a declarat că, în luna decembrie a anului 2010 a mers, împreună cu inculpata (I1) în Germania, unde, în localitatea Mainheim, s-au întâlnit cu inculpatul (I2), deplasându-se apoi toţi trei la mai multe parcuri auto, fără a participa însă la discuţiile pe care inculpatul le-a purtat cu persoanele care se ocupau de aceste parcuri. Totodată, martorul a precizat că la întoarcere nu au adus nicio maşină din Germania pentru SC (S) SRL şi că i-a adus în ţară pe amândoi inculpaţii, pe inculpata (I1) lăsând-o în (...), iar pe inculpatul (I2) în localitatea (...).

Mai mult, în declaraţia dată în faţa instanței de fond, martorul (...) a arătat că în data de 10 ianuarie 2011 şi-a depus demisia, iar aceasta i-a fost semnată de aprobare de inculpatul (I2), la aproximativ două zile de la formularea acesteia, în localitatea (...), la domiciliul inculpatului, unde acesta locuia împreună cu numita (...), pe cererea de demisie inculpatul aplicând şi ştampila societăţii.

Se mai impune precizarea că, persoana vătămată (Pc35) a arătat că la aproximativ două luni de la data la care expirase termenul stabilit prin antecontractul încheiat cu SC (S) SRL pentru livrarea autoturismului, a fost sunat de o persoană care s-a prezentat ca fiind (...), care i-a spus că-i va aduce autoturismul pentru care încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare.

Copia „contractului de muncă” depus în copie de inculpatul (I2) la dosar, potrivit căruia, inculpata (I1) şi „partenerul său”, (A1) l-au angajat pe (I2) la SC (S) SRL în funcţia de administrator, dar cu scopul de a se folosi de numele lui, acesta neavând nicio atribuţie în modul de funcţionare al firmei, dar primeşte 2% din câştiguri, firma fiind condusă de (I1) şi de partenerul său, (A1), cu drepturi egale de 50% fiecare nu poate dovada susţinerilor inculpatului, având în vedere faptul că, astfel cum rezultă din informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), în data de 09.11.2010, inculpatul (I2) a devenit asociat al societăţii SC (S) SRL, cu o cotă de participaţie la beneficii şi pierderi de 50%, în aceeaşi dată fiind numit şi administrator al societăţii, martorul (A1) neavând nicio calitate în societate, nici de asociat, nici de administrator.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului (I2) în sensul că avea o interdicţie de a intra pe teritoriul Germaniei până în 31.05.2014, Curtea a reţinut că, în anul 1995, inculpatului i-a fost retrasă cetăţenia germană şi a fost expulzat în România în 1997, când era divorţat de soţia sa, reluând numele (...) în 08.12.2003 şi redobândind cetăţenia română.

Din traducerea autorizată a adresei nr. (...) a Primăriei oraşului (...), Germania (fila 47 din vol. III al dosarului acestei curţi de apel) rezultă că, împotriva lui (...) s-a pronunţat o interdicţie de intrare şi de rămânere pe teritoriul federal din cauza expulzării, care a fost limitată până în 31.05.2014, însă, din punctul de vedere al Legii privind imigraţia nu există o interdicţie de intrare în ţară.

Curtea consideră că inculpaţii (I1) şi (I2) au avut o legătură subiectivă bilaterală şi explicită, anterioară începerii activităţii infracţionale, în sensul inducerii în eroare a eventualilor cumpărători, pentru a-i determina pe aceştia să achite avansurile pentru autoturismele contractate, neavând niciodată intenţia de a le livra.

3.Legea penală mai favorabilă

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în cursul procesului penal a intrat în vigoare noul Cod penal.

Modificările ivite în cursul procesului penal, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 5 Cod penal a pronunţat Decizia nr. 265/2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile interpretând dispoziţiile art. 5 Cod penal, în consonanţă cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Prin compararea legilor penale succesive Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă este actualul Cod penal, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare [pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani potrivit actualului Cod penal şi pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi potrivit Codului penal 1969, având în vedere faptul că se aplică agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) Cod penal 1969, în raport de cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiune, mai mare de 200.000 lei].

4.Încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor

Curtea a considerat că fapta inculpaţilor (I1) şi (I2) care, în perioada septembrie 2010 - mai 2011, în calitate de acţionari şi administratori de fapt şi drept ai SC (S) SRL au indus în eroare un număr de 42 de persoane cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea în rate a unor autoturisme rulate, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, cauzând un prejudiciu total în valoare de 283.661,41 lei este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de inducere în eroare a persoanelor vătămate cu ocazia încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv prin promisiunea făcută persoanelor vătămate că, la expirarea termenelor prevăzute în antecontracte, li se vor livra vehiculele cu privire la care încheiaseră antecontractele şi achitaseră avansurile, urmarea imediată constă în producerea unor pagube în patrimoniul persoanelor vătămate, constând în sumele de bani achitate cu titlu de avans, între acţiunea inculpaţilor de inducere în eroare a persoanelor vătămate şi prejudiciul care le-a fost cauzat acestora existând o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective cei doi inculpaţi au acţionat cu intenţie, în modalitatea reglementată de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevăzând că prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate le determină să achite avansurile pentru vehiculele contractate pentru a şi le însuşi şi urmărind producerea acestui rezultat (intenţie directă calificată prin scop).

Pluralitatea de acte de executare omogene realizate de inculpaţi la diferite intervale de timp în temeiul aceleiași rezoluții infracționale este de natură de a conduce la reținerea unității legale de infracțiune, sub forma infracțiunii continuate.

Curtea a considerat că, aşa cum s-a arătat mai sus, cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea în coautorat, cu aceeaşi formă de vinovăţie, respectiv cu intenţie directă calificată prin scop, în baza unei legături subiective bilaterale explicite şi anterioare începerii executării activității infracţionale.

5.Individualizarea pedepselor şi a executării acestora

Din copia cazierului judiciar al inculpatului (I2) (fila 167 din vol. I al dosarului acestei curţi de apel) rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 51/1005 cu referire la art. 180 alin. (2) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, prin Sentinţa penală nr. (...) din 30 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria (Jud. 3) în dosarul nr. (...)/2013, definitivă prin Decizia penală nr. (...)/A din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2013, infracţiune concurentă cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză.

De asemenea, din copia cazierului judiciar al inculpatei (I1) (fila 170 din vol. I al dosarului acestei curţi de apel) rezultă că aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, infracţiune concurentă cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, Curtea a considerat că în procesul de individualizare a acestora trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracțiuni, precum şi prin retribuție (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, Curtea a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infrac¬ţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].

În ceea ce priveşte faptele comise Curtea a reţinut că inculpaţii (I1) şi (I2), în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au indus în eroare un număr mare de persoane vătămate, determinându-le să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare a unor vehicule şi să achite avansul în cuantum de la 10% până la 30% din valoarea acestora, fără a fi avut vreodată intenţia reală de a respecta prevederile antecontractelor şi a le livra persoanelor vătămate vehiculele obiect al antecontractelor.

Curtea a apreciat că sancțiunile care trebuie aplicate în prezenta cauză trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptelor comise de inculpaţii (I1) şi (I2). Astfel, Curtea a avut în vedere atât gradul ridicat de vinovăție al celor doi inculpaţi, obiectivat prin comiterea unui număr mare de acte materiale, respectiv în inducerea în eroare a unui număr mare de persoane, cărora le-au fost cauzate pagube importante.

Cu toate acestea, Curtea nu a putut omite faptul că, de la data comiterii infracţiunii imputate celor doi inculpaţi a trecut peste 9 ani.

În ceea ce priveşte persoana inculpatei (I1), Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune (Jud. 2) (filele 147-150 din vol. III al dosarului acestei curţi de apel), aceasta are vârsta de 58 de ani, este văduvă, are două fete, care locuiesc în (...) şi în (...), una dintre ele fiind absolventă de studii superioare.

De asemenea, s-a reţinut că inculpata a absolvit în anul 1981 un liceu economic, de la acea dată lucrând ca şi contabil, cu forme legale, între anii 2006-2008 a deţinut o firmă de mobilă, cu vânzarea produselor în rate, dar susţine că din cauza crizei economice, clienţii nu au mai plătit ratele, astfel că a fost nevoită să-şi vândă bunurile mobile şi imobile pentru a plăti împrumuturile bancare.

S-a arătat că în prezent inculpata locuieşte în condiţii modeste, singură într-un apartament situat într-o casă veche, apartament ce a fost cumpărat de fiicele sale.

S-a precizat că deşi au fost identificaţi factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional (nivelul educaţional şi experienţa profesională, independenţa financiară şi menţiunea unui loc de muncă fără forme legale, stabilitatea locativă şi ataşamentul emoţional de cele două fiice, precum şi relaţiile armonioase şi apropiate cu surorile sale), există şi factori de natură să accentueze dezvoltarea acestui tip de comportament (existenţa antecedentelor penale şi a unui pattern referitor la infracţiunile economice, precum şi tendinţa de nega/minimiza propria responsabilitate în comiterea faptelor).

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul (I2), Curtea a reţinut că acesta are în prezent vârsta de 77 de ani şi, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar (filele 187-192 din vol. I şi 42-46 din vol. III al dosarului acestei curţi de apel), începând cu data de 29.03.2017 acesta este încadrat în grad de handicap grav, iar prin decizia nr. (...) din 19 octombrie 2017 eliberată de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi (...), acesta a fost încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, ca urmare a faptului că, aşa cum rezultă din scrisoarea medicală adresată aceste comisii, inculpatul suferă de demenţă în boala Alzeimer, precum şi de tulburare delirantă persistentă.

Tocmai datorită acestui fapt, inculpatul (I2) nu a putut fi audiat şi nici nu şi-a putut da acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În aceste condiţii, imposibilitatea obiectivă a inculpatului (I2) de a exprima un consiţământ valabil la prestarea unei munci în folosul comunității generată de situația medicală a acestuia, care constituie deopotrivă şi un impediment la executarea acestei munci, nu trebuie să conducă la reţinerea unei singure modalităţi de executare a pedepsei, cea în regim de detenţie.

A dispune executarea pedepsei unui inculpat care suferă de demenţă în boala Alzeimer, precum şi de tulburare delirantă persistentă doar în considerarea incapacității acestuia de a exprima un consimțământ valabil echivalează cu o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale.

Tot astfel, impunerea prestării unei munci în folosul comunității unei persoane aflate în situaţia medicală a inculpatului echivalează cu o încălcare a dispozițiilor art. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale.

În consecinţă, Curtea a considerat că imposibilitatea obiectivă justificată medical de exprimare a unui consimţământ valabil de către inculpatul (I2) nu constituie un impediment la dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Faţă de criteriile mai sus arătate, având în vedere durata de timp scursă de la data comiterii faptei, de peste 9 ani, Curtea a considerat că pedepsele de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei (I1) şi cea de un an şi 3 luni aplicată inculpatului (I2) au fost corect individualizate de instanţa de fond.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) Cod penal 1969, anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor ce le-au fost anterior aplicate, pe care le-a contopit cu pedepsele aplicate în prezenta cauză.

Având în vedere vârsta celor doi inculpaţi, precum şi situaţia medicală a inculpatului (I2), Curtea a considerat că aplicarea pedepselor este suficientă, nefiind necesară executarea acesteia, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 91 Cod penal pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu privire la condiţiile obiective Curtea a constatat că:

a)pedeapsa stabilită pentru concursul de infracţiuni în cazul ambilor inculpaţi este inferioară celei de 3 ani prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) Cod penal;

În ceea ce priveşte condiţiile subiective, Curtea a reţinut că:

a)inculpaţii nu au mai fost condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii mai mare de un an pentru o infracţiune comisă cu intenţie sau praeterinenţie:

b)inculpata (I1) şi-a manifestat, acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar inculpatul (I2), datorită stării sale de sănătate, se află într-o imposibilitate obiectivă de a-şi manifesta acest acord;

c)inculpaţii nu s-au sustras de la urmărirea penală ori judecată şi nu au încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpaţi, Curtea a reţinut că, aşa cum s-a arătat mai sus, prima instanţă a reţinut în mod corect că acestora le este mai favorabilă legea penală nouă, având în vedere faptul că, în raport de prejudiciul cauzat, în cauză este incidentă agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) Cod penal 1969, or, minimul special prevăzut de acest alineat este de 10 ani închisoare, condiţii în care şi în cazul în care în favoarea inculpaţilor s-ar reţine circumstanţe atenuante, pedeapsa ce le-ar fi aplicată nu ar putea fi executată decât prin privare de libertate.

Cererea inculpatei (I1) de a i se aplica dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală este nefondată, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond aceasta nerecunoscând fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, susţinând că ea a fost de bună-credinţă şi că inculpatul (I2) este cel care ar fi indus-o în eroare.

În mod evident, în raport de modalitatea concretă în care cei doi inculpaţi au conceput şi desfăşurat activitatea infracţională, având în vedere şi numărul mare de persoane induse în eroare, cuantumul prejudiciului cauzat, în favoarea acestora nu s-a putut reţine niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) Cod penal, neexistând nicio împrejurare legată de fapta comisă care să fie de natură a diminua gravitatea infracţiunii sau periculozitatea celor doi inculpaţi. De asemenea, în cazul inculpatei (I1), Curtea a constatat că aceasta nu a manifestat în mod real o căinţă activă.

În ceea ce priveşte cererea principală formulată de inculpatul (I2), Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 257/2017, Curtea Constituţională a apreciat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)” din cuprinsul art. 21 alin. (1) Cod procedură penală este neconstituţională, reţinând în considerentele acesteia că părţii responsabile civilmente trebuie să i se recunoască participarea cu drepturi depline în procedura camerei preliminare, aşa încât, posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente până la începerea cercetării judecătoreşti, în orice etapă procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare ale părţii responsabile civilmente.

Ca atare, în cauză nu se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC (S) SRL, această cerere neputând fi formulată după finalizarea procedurii de cameră preliminară.

Apărarea inculpatului (I2) în sensul de a se dispune achitarea sa întrucât în cauză nu ar fi fost dovedit la standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că a comis infracţiunea de înşelăciune sub acuzaţia căreia a fost trimis în judecată este, de asemenea, nefondată, aşa cum s-a arătat mai sus, probele administrate în cauză dovedind legătura subiectivă bilaterală şi explicită dintre cei doi inculpaţi.

Curtea a constatat că în cauză, prin apelurile formulate, nu s-au formulat critici în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii (I1) şi (I2) împotriva Sentinţei penale nr. (...) din 31 decembrie 2019 pronunţate de Judecătoria (Jud.1) în dosarul nr. (...)/2017, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, în baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de un an şi 10 luni închisoare aplicate inculpatei (I1).

În baza art. 92 Cod penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 85 alin. (3) Cod penal 1969 şi art. 865 alin. (2) Cod penal 1969 termenul de supraveghere s-a calculat de la data de 12 aprilie 2017, când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. (...) din 08.02.2017 pronunţată de Judecătoria (Jud. 2) în dosarul nr. (...)/2015, prin Decizia penală nr. (...)/A din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2015, ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata (I1) să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probaţiune (Jud. 2), la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpata (I1) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata (I1) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, la Primăria municipiului (...) sau la Primăria comunei (...), avându-se în vedere la executarea muncii starea concretă de sănătate a inculpatei.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatei (I1) asupra dispoziţiilor art. 97 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, a săvârşirii de noi infracţiuni ori a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.

S-a luat act că inculpatul (I2) se află într-o imposibilitate obiectivă de a-şi manifesta acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității şi că acesta nici nu poate presta o muncă neremunerată în folosul comunității în condiţii care să nu fie incompatibile cu dispozițiile art. 3 şi art. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale faţă de boala psihică de care suferă (demenţă în boala Alzheimer şi tulburare delirantă persistentă) şi în condiţiile în care acesta a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal (certificatul nr. (...) din 19.10.2017 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi (...) cu valabilitate permanentă şi nerevizuibil).

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de un an şi 11 luni închisoare aplicate inculpatului (I2).

În baza art. 92 Cod penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 85 alin. (3) Cod penal 1969 şi art. 865 alin. (2) Cod penal 1969 termenul de supraveghere s-a calculat de la data de 05.12.2014, când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. (...) din 30 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria (Jud. 3) în dosarul nr. (...)/2013, prin Decizia penală nr. (...)/A din 05.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2013, ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul (I2) să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probaţiune (...), la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. c) Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul (I2) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a constatat că datorită stării precare de sănătate inculpatul (I2) se află în imposibilitate obiectivă de a-şi îndeplini obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (3) Cod penal.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 97 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, a săvârşirii de noi infracţiuni ori a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.

Domenii speta

Spete similare