Evaziune fiscală. Individualizare pedeapsă. Soluționarea laturii civile a cauzei

DREPT PENAL

Evaziune fiscală. Individualizare pedeapsă. Soluționarea laturii civile a cauzei

- art. 9 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 241/2005

- art. 10 din Legea nr. 241/2005 republicată

- art. 35 alin. 1 Cod penal

- art. XI din Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Constituie evaziune fiscală, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În apelul declarat, inculpatul nu a contestat starea de fapt şi nici încadrarea juridică, formulând însă critici cu privire la omisiunea instanţei de fond de a reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 republicată, critici referitoare la individualizarea pedepsei.

Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 01.02.2014, data epuizării faptei de evaziune fiscală), în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. (2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Textul de lege reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, aplicabilă inculpatului care, în termenul limită prevăzut, achită în întregime prejudicial cauzat bugetului de stat prin săvârşirea uneia din infracţiunile de art. 8 sau art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă faptul că până la primul termen de judecată, inculpatul (I) a acoperit integral debitul principal constituit din TVA și impozit pe profit, astfel cum acesta a fost calculat şi solicitat de partea civilă.

Prin art. XI din Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale s-a prevăzut anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această dată.

Organul fiscal a emis decizie de anulare a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale achitate de inculpat, arătându-se că acesta nu mai are nicio obligaţie fiscală restantă.

În aceste condiţii, din moment ce inculpatul (I), autor al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 din Legea nr. 241/2005, fără antecedente penale, a achitat până la primul termen de judecată, integral obligaţiile bugetare principale, obligațiile fiscale accesorii aferente fiind anulate, acesta beneficiază de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, care prevăd că limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Totodată, ţinând seama de răspunsurile parvenite la dosarul instanţei de apel, din care rezultă că au fost anulate obligațiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale achitate de inculpat, nemaiexistând nicio obligaţie fiscală restantă, s-a impus înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond de obligare a inculpatului (I) la plata către partea civilă Agenția de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a sumei reprezentând penalități şi majorării de întârziere.

Nemaiexistând nicio obligaţie fiscală restantă, curtea a apreciat că menţinerea măsurii asiguratorii în condiţiile art. 397 Cod de procedură penală rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 republicată nu se mai justifică.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 601/A din 3 noiembrie 2020

Prin Sentinţa penală nr. (...)/P/2020 din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul (J), s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. 35 alin. 1 Cod penal, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul (I), fiul lui (...) și (...), născut la data de (...) în (L1), jud. (J), domiciliat în (...), CNP (...), la pedeapsa principală de: un an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. 1, lit. a), b) Cod penal, s-a interzis inculpatului (I), dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

Conform art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal, s-a interzis aceluiași inculpat dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii de un an, sub supraveghere și potrivit art. 92 Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul (I) ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune (J), la datele fixate de acesta;

 b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul (I) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei (L3) sau Primăriei (L1), pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului (I) a urmat a se va face de Serviciul de Probaţiune (J), care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. 4 din Codul penal.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului (I) asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 397 alin. 1 din Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă AGENȚIA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE (J) şi a obligat pe inculpatul (I) să plătească părţii civile suma de 18.019 lei reprezentând penalități şi majorări de întârziere.

În baza art. 397 alin. 2 Cod procedură penală, art. 249 Cod procedură penală şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a menținut sechestrul asigurător, instituit prin ordonanța din data de 01.10.2018, asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, până la concurența sumei de 18.019 lei.

În baza art. 275 alin. 2 cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul (J) a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul (...)/P/2015 emis la data de 25.03.2019 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul (J), înregistrat pe rolul Tribunalului (J) la data de 29.03.2019, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul (I), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal.

La termenul de judecată din 10.12.2019, inculpatul prin apărător a învederat că solicită judecarea cauzei în procedură simplificată, nu contestă probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, nici prejudiciul reținut în cauză, cu atât mai mult cu cât acesta a fost achitat integral înainte de primul termen de judecată, însă nu cunoaște cuantumul penalităților aferent debitului principal reținut cu titlu de prejudiciu în cauză.

Situația de fapt reținută de instanță în baza analizării și coroborării materialului probator administrat:

La data de 08.12.2015, organele de urmărire penala din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (J) - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că reprezentanții (I) – (X) PFA săvârșesc fapte de evaziune fiscală, constând în aceea că au prestat servicii de transport pentru S.C. (S1) S.R.L., în cursul perioadei 2013 - 2014 cu mijloacele de transport proprii, iar in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale au pus la dispoziția reprezentanților S.C. (S1) S.R.L. facturi emise pentru contravaloarea acestor transporturi în numele S.C. (S2) S.R.L., societate comercială cu un comportament de tip „fantomă”.

Din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și necontestate de părți, s-a reținut că infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite în următoarele circumstanţe:

În perioada 2013 – 2014, inculpatul (I) a emis către S.C. (S1) S.R.L. în ,,reprezentarea si in numele” S.C. (S2) S.R.L., in urma serviciilor de transport efectuate un număr de 40 facturi fiscale, reprezentând servicii de transport și contravaloarea lor, prestate de către inculpat in favoarea beneficiarului S.C. (S1) S.R.L., aparent prin intermediul S.C. (S2) S.R.L., în realitate fiind efectuate cu autovehicule ce aparțineau inculpatului cu care uzual efectua transporturi în numele (I) – (X) P.F.A., prin această modalitate evitând plata taxelor datorate bugetului de stat TVA și impozit pe profit.

Starea de fapt expusă anterior a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și necontestate de părți: - ordonanța din data de 21.09.2018, de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanța din data de 08.09.2017 de efectuare în continuare a urmăririi penale, ordonanța din data de 18.03.2017 de începere in rem a urmăririi penale, sesizarea din oficiu înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul (J) sub nr. (...)/P/2015, cu anexele aferente, adresa răspuns AJFP (J) – Serviciul Juridic de constituire parte civilă, procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, declarația suspectului (I) din data de 05.10.2017, declarația suspectului (I) din data de 18.05.2018, procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de inculpat, declarația inculpatului (I), proces verbal de ascultare din data de 06.04.2016, declarații de martori, proces verbal din 05.04.2016 + documentele aferente filele, adresă către AJFP (J), răspuns și documentele atașate, proces verbal de verificări în materie fiscală din data de 01.08.2017 și anexele aferente, ordonanță de efectuare a unei constatări științifice din 16.01.2018, - raport de constatare cu anexele aferente, proces verbal de predare raport de constatare, ordonanță de luare a măsurilor asiguratorii, proces verbal de aplicare a sechestrului asigurator, adresă OCPI și răspuns, adresă primărie (L3) și răspuns, procese verbale din 05.04.2016, 07.03.2018, 08.05.2018, 11.05.2018, 15.05.2018; solicitări apărător și împuternicire avocațială, listinguri Oficiul Național al Registrului Comerțului, proces verbal din 11.10.2018 și documentele aferente, proces verbal auto din 11.10.2018, contract de comodat între (I) și SC (S3) S.R.L., cazier judiciar, procese verbale încunoștințare avocat referitor la audieri.

În concluzie, s-a constatat că numitul (I) – reprezentant (X) PFA, prin facturarea serviciilor de transport în numele SC (S2) SRL și încasarea sumelor aferente acestor servicii în numele acestei societăți, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 24.932 lei, sumă compusă din suma de 14.959 lei TVA și suma de 9.973 lei reprezentând impozit pe venit.

Inculpatul (I), fiind ascultat în instanța de judecată, a recunoscut și regretat săvârşirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc conform procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției.

Față de starea de fapt expusă mai sus, reținută pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța a constatat urătoarele:

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune de ascundere a bunului sau a sursei impozabile.

Instanța a constatat, în speța de față, fapta inculpatului (I), constând în aceea că în perioada 2013 - 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cu intenție, a emis către S.C. (S1) S.R.L. în ,,reprezentarea și în numele” S.C. (S2) S.R.L. un număr de 40 facturi fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (40 acte materiale), în forma prev. și ped. de art. 9 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 din Codul penal.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, au fost săvârșite de inculpat și constituie infracțiune, faptele săvârșite de inculpat fiind tipice, întrunind atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Din perspectivă subiectivă, instanța a constatat că în cazul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul că au prevăzut rezultatele faptelor, urmărind producerea acestora prin comiterea lor.

Faţă de legea aplicabilă în cauză (legea nouă), având în vedere că ultimul act de executare a fost la data de 01.02.2014, instanța e fond a apreciat că dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014, nu pot fi aplicate în cauză astfel cum a solicitat apărarea.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută mai sus instanța a considerat că fapta inculpatului (I), care, în perioada 2013 – 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cu intenție, a emis către S.C. (S1) S.R.L. în ,,reprezentarea și în numele” S.C. (S2) S.R.L. un număr de 40 facturi fiscale reprezentând contravaloarea unor transporturi efectuate aparent de către societatea emitentă S.C. (S2) S.R.L. în favoarea beneficiarului S.C. (S1) S.R.L., în realitate fiind efectuate cu autovehicule ce-i aparțineau, prin această modalitate evitând plata taxelor datorate (TVA și impozit pe profit) și prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma de 24932 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală (40 acte materiale), în forma prev. și ped. de art. 9 alin. 1, lit. a0 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 din Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis faptele cu intenţie.

Pluralitatea de acte de executare omogene realizate la diferite intervale de timp în temeiul aceleiași rezoluții infracționale este de natură de a conduce la reținerea unității legale de infracțiune, sub forma infracțiunii continuate.

Valoarea prejudiciului (damnum emergens) de 24.932 lei, stabilită prin raportare la toate actele de executare comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, ca urmare a reținerii formei continuate a infracțiunii, a fost achitată integral de inculpat în faza de urmărire penală.

S-a constatat că ANAF – DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 18.019 lei reprezentând obligațiile fiscale accesorii acestui prejudiciu ( sumă pe care inculpatul nu a achitat-o).

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a constatat că faptele, pentru care inculpatul (I) a fost trimis în judecată, există, au fost săvârșite de inculpat și constituie infracțiuni, astfel că instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor legale privind procedura recunoașterii vinovăției.

Față de cele reținute, în temeiul disp. art. 396 Cod procedură penală, s-a constatat că fapta există, constituie infracțiune, a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenție), astfel că s-a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal, instanţa a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; lipsa antecedentelor penale ale inculpatului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Firește în procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat din prezenta cauză.

Raportat la aceste criterii, la individualizarea pedepselor la care a fost condamnat inculpatul, instanţa a avut în vedere că fapta acestuia prezintă un grad relativ scăzut de pericol social, mobilul săvârşirii faptei şi scopul urmărit fiind obținerea unor venituri în mod ilicit, din fişa de cazier judiciar a acestuia reieşind că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în ceea ce priveşte conduita procesuală, are în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră colaborând cu organele judiciare încă din cursul urmăririi penale, în fața instanței uzând de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, a achitat integral prejudiciul în faza de urmărire penală, sens în care în favoarea acestuia a fost reținută și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (în consecinţă, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).

De asemenea la individualizarea pedepsei, instanţa a mai avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum sunt ele reflectate pe larg în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar (acte în circumstanțiere), nivelul de instruire și preocupările pentru înlăturarea deprinderilor antisociale, educaţie și perspectivele de reintegrare socială.

Sub acest aspect, la stabilirea duratei pedepsei trebuie avute în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013, referitor la pedeapsă și scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale- care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală.

 Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun. Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

În consecinţă, raportat la criteriile de individualizare mai sus arătate, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantumul minim prevăzut de lege este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient, apreciind că nu se impune aplicarea în cauză a unei pedepse cu amendă penală sau amânarea aplicării pedepsei, astfel cum s-a solicitat de apărare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a costatat că ANAF – DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 18.019 lei reprezentând obligațiile fiscale accesorii prejudiciu.

Având în vedere că prejudiciul, în cuantum de 24.932 lei a fost achitat în totalitate, rămânând de achitat doar accesoriile, văzând și Decizia 17/2015 a ICCJ, potrivit cărora „În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, a dispus obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală”, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de ANAF – DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice și a obligat inculpatul (I) să plătească părţii civile suma de 18.019 lei reprezentând penalități şi majorării de întârziere.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. De asemenea, în cazul în care admite acțiunea civilă, instanța examinează potrivit art. 249 - 254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii, respectiv menținerea privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

Or, în raport de prejudiciul ridicat reținut în cauză, ținând seama de despăgubirile civile la care inculpatul a fost obligat, dar și de cheltuielile judiciare ce îi incumbă, în baza art. 397 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu reținerea art. 249 alin. 3 și 5 Cod procedură penală s-a menținut sechestrul asigurător, instituit prin ordonanța din data de 01.10.2018, asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, până la concurența sumei de 18.019 lei.

În baza art. 7 și art. 21 lit. g) din Legea 26/1990 privind regimul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în baza art. 13 din Legea 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre penală, la rămânerea definitivă a acesteia, la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a se efectua mențiunile necesare.

 Referitor la cheltuielile judiciare, în temeiul art. 275 alin. 2 lit. a) și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reținând culpa procesuală a acestuia în producerea cheltuielilor.

Apelul declarat

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul (I) solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotătârii şi rejudecând cauza a se dispune reducerea duratei pedepsei principale aplicate, sub minimul prevăzut de lege, cu aplicarea prevederilor art. 75 alin. 2 lit. a) şi b) Cod penal şi art. 76 alin. 1 Cod penal; reducerea duratei termenului de supraveghere stabilit potrivit art. 92 Cod penal; respingerea ca rămasă fără obiect a acţiunii civile conform art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor aflate în proprietatea sa prin ordonanţa din data de 01.10.2018.

Asupra apelului declarat

În mod judicios instanţa de fond a procedat la judecarea inculpatului (I) potrivit procedurii abreviate, conform art. 349 alineat 2, art. 374 alineat 4 şi art. 375 Cod procedură penală, în condiţiile în care înainte de începerea cercetării judecătoreşti acesta a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, recunoscând în totalitate săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, probele administrate în faza urmăririi penale fiind suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Din cuprinsul acestor probe a rezultat în esenţă că, în perioada 2013 - 2014, (I) – (X) PFA a prestat servicii de transport pentru S.C. (S1) S.R.L. (L1), jud. (J), cu mijloacele de transport proprii. Cu toate că serviciile de transport au fost prestate în calitate de P.F.A., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, inculpatul (I), pentru contravaloarea acestor transporturi, a pus la dispoziția reprezentanților S.C. (S1) S.R.L. facturi emise în perioada 15.08.2013 - 01.02.2014 în numele S.C. (S2) S.R.L. (L2), societate comercială cu un comportament de tip „fantomă”.

În acest mod, inculpatul a emis în perioada 15.08.2013 - 01.02.2014, în reprezentarea S.C. (S2) S.R.L., un număr de 40 facturi fiscale către S.C. (S1) S.R.L.

Procedându-se în acest mod, a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de 24.932 lei, veniturile impozabile obţinute de persoana fizică autorizată fiind astfel ascunse organului fiscal, care astfel nu a calculat TVA și impozit pe profit aferent.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

În mod corect, s-a reţinut în drept, că fapta inculpatului (I), descrisă mai sus, comisă în perioada 15.08.2013 - 01.02.2014, întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (40 acte materiale), prev. de art. 9 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Constituie această formă de evaziune fiscală, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În condiţiile în care activităţile comerciale au fost efectuate în realitate de către (X) PFA, facturarea acestora trebuia realizată tot de către (X) PFA, veniturile obţinute fiind generatoare de obligaţii fiscale specifice subiectului raportului de drept fiscal, respectiv TVA și impozit pe profit, de la plata cărora inculpatul s-a sustras, emiţând în acest scop facturi fiscale care consemnau că serviciile de transport s-au realizat de către S.C. (S2) S.R.L., societate comercială cu un comportament de tip „fantomă”.

De altfel, curtea a reţinut că în apelul declarat inculpatul nu a contestat starea de fapt şi nici încadrarea juridică, formulând critici cu privire la omisiunea instanţei de fond de a reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 republicată, critici referitoare la individualizarea pedepsei şi referitoare la modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei.

Aceste critici sunt fondate.

Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 01.02.2014, data epuizării faptei de evaziune fiscală), în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. (2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Textul de lege reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, aplicabilă inculpatului care, în termenul limită prevăzut, achită în întregime prejudicial cauzat bugetului de stat prin săvârşirea uneia din infracţiunile de art. 8 sau art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă faptul că până la primul termen de judecată, inculpatul (I) a acoperit integral debitul principal constituit din TVA și impozit pe profit, în cuantum de 24.932 lei, astfel cum acesta a fost calculat şi solicitat de partea civilă, aspect confirmat şi de către aceasta din urmă.

Cu privire la obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 18.019 lei, iniţial ANAF – DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a solicitat obligarea inculpatului şi la plata acestora, sume neachitate însă.

Prin art. XI din Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale (publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 14 mai 2020) s-a prevăzut anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această dată.

Conform textului de lege, dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv şi stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ şi în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. IX lit. b) - d), respectiv:

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) - c), dar nu mai târziu de data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Conform răspunsurilor parvenite la dosarul instanţei de apel, în baza textelor de lege de mai sus, organul fiscal a emis decizie de anulare a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale achitate de inculpat, arătându-se că acesta nu mai are nicio obligaţie fiscală restantă.

În aceste condiţii, din moment ce inculpatul (I), autor al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute la art.9 din Legea nr. 241/2005, fără antecedente penale, a achitat până la primul termen de judecată, integral obligaţiile bugetare principale, obligațiile fiscale accesorii aferente fiind anulate, acesta beneficiază de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, care prevăd că limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Ţinând cont de conduita procesuală a inculpatului, care beneficiază de dispoziţiile art. 10 alineat 1 din Legea nr. 241/2005 rep. se impunea reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia în raport de limitele rezultate din aplicarea succesivă a cauzelor speciale de reducere prevăzute de art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală şi de art. 10 alineat 1 din Legea nr. 241/2005 republicată, curtea apreciind că se impune reducerea cuantumului pedepsei la un an închisoare, urmând a fi menţinute, în raport de această pedeapsă, toate dispoziţiile privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării, astfel cum acestea se regăsesc în cuprinsul hotărârii apelate.

Totodată, ţinând seama de răspunsurile parvenite la dosarul instanţei de apel, din care rezultă că au fost anulate obligațiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale achitate de inculpat, nemaiexistând nicio obligaţie fiscală restantă, s-a impus înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond de obligare a inculpatului (I) la plata către partea civilă Agenția de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (J) a sumei de 18.019 lei reprezentând penalități şi majorării de întârziere.

Nemaiexistând nicio obligaţie fiscală restantă, curtea a apreciat că menţinerea măsurii asiguratorii în condiţiile art. 397 Cod de procedură penală rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 republicată nu se mai justifică.

Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a admis apelul declarat de către inculpatul (I) împotriva Sentinţei penale nr. (...)/P/2020 din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul (J), pe care a desfiinţat-o în parte, în sensul că:

A reţinut la încadrarea juridică prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală incidenţa dispoziţiilor art. 10 alineat 1 din Legea nr. 241/2005 republicată şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului (I), pentru această infracţiune de la un an şi 4 luni închisoare, la un an închisoare.

A menţinut, în raport de această pedeapsă, dispoziţiile privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării, în baza art. 91 alin. 1 Cod penal, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

A înlăturat dispoziţia instanţei de fond de obligare a inculpatului (I) la plata către partea civilă Agenția De Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (J) a sumei de 18.019 lei reprezentând penalități şi majorării de întârziere şi a respins cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata acestor sume.

A înlăturat dispoziţia instanţei de fond de menținere a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 01.10.2018, asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, până la concurența sumei de 18.019 lei şi a ridicat sechestrul asigurător instituit prin aceeaşi ordonanță, constatând că prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost acoperit în integralitate.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală cu referire la art. 272 alin. 1 din Codul de procedură penală, onorariul parţial al avocatului din oficiu (...), conform delegaţiei nr. (...)/25.08.2020 emisă de Baroul (J), în cuantum de 434 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului (J).

Domenii speta

Spete similare