Apel. Procedura insolvenței. Anulare transfer fraudulos

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Procedura insolvenței. Anulare transfer fraudulos

- art. 117 alin. 2 lit. a) și alin. 4 lit. g) din Legea nr. 85/2014

- art. 480 Cod procedură civilă

Sintagma “acte sau operațiuni ale debitorului” are în vedere două situații distincte, respectiv aceea în care s-au perfectat actele juridice, ori aceea când s-au efectuat doar operațiuni care produc efecte juridice; în cazul în care operațiunea este rezultatul încheierii unui act juridic nu se poate cere doar anularea operațiunii, deoarece aceasta este consecința existenței acordului de voință al părților realizat la momentul încheierii contractului; efectuarea plății în interiorul perioadei suspecte de 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței nu poate determina nulitatea operațiunii efectuate dacă acesta reprezintă executarea unei obligații asumate într-un contract încheiat în afara perioadei suspecte.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 138 din 29 aprilie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 10.11.2020, Tribunalul (...) a admis cererea formulată de (Aj) SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC (D) SRL în contradictoriu cu pârâta SC (P) SRL, având ca obiect acțiune în anulare, și în consecință a fost anulată plata în sumă de 1.939.025,20 lei efectuată de către debitoarea (D) SRL la data de 07.12.2016 către pârâta (P) SRL.

A fost obligată pârâta să restituie debitoarei suma de 1.939.025,20 lei împreună cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. (...)/F/09.08.2018 a Tribunalului (...) s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea SC (D) SRL fiind numit administrator judiciar (Aj) SPRL, căruia i s-au stabilit atribuțiile prevăzute de art. 58 din lege.

Prin Sentința nr. (...)/F/08.10.2019 s-a dispus trecerea debitorului în faliment la cererea creditorului SC (C) SRL pentru o creanță curentă mai mare decât valoarea prag, respectiv pentru suma de 151.982,40 lei, care avea o scadență mai mare de 60 de zile, fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de Legea 85/2014, respectiv OUG 88/2018. După pronunțarea acestei sentințe, creditorul SC (C) SRL a renunțat la cererea de deschidere a procedurii, ca urmare a discuțiilor purtate între societăți și a posibilității recuperării creanței curente pe cale amiabilă, fiind formulat și apel în acest sens, iar prin decizia Curții de Apel (...)/C/2019-A din 21.11.2019 s-a respins cererea de trecere în faliment a debitoarei.

După pronunțarea deciziei de la Curtea de Apel (...) s-a procedat la convocarea adunării creditorilor pe data de 14.02.2020 pentru supunerea la vot a planului de reorganizare; în cadrul ședinței creditorii nu au aprobat planul de reorganizare propus de administratorul special.

Ulterior, prin Sentința nr. (...)/F/2020 din 10 martie 2020 s-a dispus intrarea în faliment a societății (D) SRL și numirea în calitate de lichidator judiciar a aceluiași practician în insolvență.

Pe parcursul procedurii de insolvență, cu ocazia analizării documentelor comunicate de către debitoare, administratorul judiciar a constatat faptul că, la data de 07.12.2016, debitoarea a efectuat o plată în suma de 1.939.025,20 lei către societatea (P) SRL - fila 10 vol. 1 dosar.

În justificarea acestei plăți, societatea debitoare a prezentat administratorului judiciar factura nr. (...)/07.03.2016 și Convenția nr. 6/07.03.2016 privind acordarea unui discount pe volumul de bunuri și servicii tranzacționate în anul 2015, încheiată între SC (D) SRL, reprezentată prin administrator (X1), și SC (P) SRL, reprezentată prin administrator (X2).

Potrivit art. 2 din Convenția nr. 6/07.03.2016 cu privire la ,,Obiectul Convenției” părțile au stabilit următoarele: ,,Având în vedere volumul crescut de mărfuri și servicii achiziționat de clientul (P) S.R.L. de la furnizorul (D) S.R.L. pe parcursul anului 2015, în cuantum total de 34.845.768,46 lei (cu 24% T.V.A inclus) și având în vedere bunele relații comerciale reciproc avantajoase, furnizorul acordă clientului un discount general la volumul total al bunurilor și serviciilor tranzacționate în anul 2015, discount în cuantum de 1.939.025,20 lei (cu 24% T.V.A. inclus) adică cca. 5,5646% din volumul de tranzacții)”.

Totodată părțile au stabilit că ,,suma discount-ului acordat, va fi virată în contul clientului, în tranșe, în cursul anului 2016” - filele 11-12 vol. I dosar.

Cu aceeași ocazie debitoarea a emis factura fiscală nr. (...)/07.03.2016 în favoarea societății pârâte pentru suma de 1.939.025,20 lei – fila 13 vol. 1 dosar.

Judecătorul sindic a reținut că temeiurile de drept în baza cărora reclamanta solicită a fi anulate transferurile patrimoniale mai sus menționate sunt art. 117 alin. 1 și 2 lit. a) precum și alin. 4 lit. g), din Legea nr. 85/2014.

Din interpretarea normei legale a art. 117 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 rezultă condițiile de admisibilitate ale unei astfel de acțiuni, condiții care trebuie întrunite cumulativ, și anume: actul să fi fost încheiat în perioada suspectă; actul juridic a cărui anulare se solicită să fie fraudulos, în sensul că debitorul a urmărit fraudarea intereselor creditorilor; actul juridic a cărui anulare se solicită să aibă ca efect prejudicierea creditorilor; complicitatea terțului dobânditor la fraudă; să nu fi intervenit decăderea, pentru nerespectarea termenului prevăzut la art. 118 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

În ce privește condițiile de admisibilitate art. 117 alin. 4 lit. g) din Legea nr. 85/2014 este necesar a se dovedi pe lângă condițiile menționate în acest text de lege și existența calității de soț, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a) - f).

Judecătorul sindic a reținut că în cauză operațiunea de plată a sumei 1.939.025,20 lei către societatea (P) SRL a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus atât sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 117 alin. 4 lit. g) din Legea nr. 85/2014, cât și sub aspectul art. 117 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, în ce privește prima condiție prevăzută de lege, respectiv ca operațiunea de transfer patrimonial să se situeze în perioada suspectă, respectiv în perioada de 2 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul sindic a reținut că această condiție este îndeplinită, contrar celor susținute de societatea pârâtă.

După cum s-a arătat mai sus, deschiderea procedurii insolvenței debitoarei s-a realizat la data de 09.08.2018 iar plata sumei de 1.939.025,20 lei către societatea (P) SRL s-a realizat la data de 07.12.2016, în termenul de 2 ani prevăzut de lege.

 Nu are relevanță în cauză că actul în baza căruia s-a dispus plata sumei menționate a fost încheiat în afara perioadei suspecte, întrucât actul prejudiciabil pentru creditori s-a realizat la data plății, iar nu la data înțelegerii dintre părți.

Sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 117 alin. 4 lit. g) din Legea nr. 85/2014 judecătorul sindic a reținut că din actele de la dosar, reiese că la momentul încheierii Convenției nr. 6/07.03.2016 societatea debitoare SC (D) SRL, era reprezentată prin administrator (X1), iar societatea (P) SRL, era reprezentată prin administrator (X2) - soțul administratorului (X1).

Din extrasul ORC (...), depus la dosar filele 391 - 392 vol. 1, reiese că societatea (P) SRL la momentul încheierii convenției menționate deși avea ca administrator pe numitul (Y), reprezentarea acestei societăți s-a realizat prin (X2) - soțul administratorului (X1).

Or, atât Convenția nr. 6/07.03.2016 cât și operațiunea de plată a sumei de 1.939.025,20 lei, s-a realizat de către debitoare cu societatea (P) SRL în considerarea relațiilor dintre reprezentanții acestora, și în scopul fraudării intereselor creditorilor societății, prezumție ce rezultă din însuși conținutul textului de lege menționat mai sus, situație ce atrage anularea operațiunii de plată și restituirea sumelor acordate societății pârâte cu titlu de discount.

În cauză este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 117 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, dar și din mențiunile făcute de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar, acordarea discount-ului ce face obiectul prezentei s-a realizat în mod fraudulos, cu intenția de a diminua patrimoniul societății (D) SRL.

Astfel, în perioada 2015-2017, societatea debitoare a suferit un declin economic abrupt, respectiv, de la o cifră de afaceri netă de 97.714,96 lei, și un profit net 10.163.006 lei în 2015, a scăzut la o cifră de afaceri netă de 31.356.994 lei, și un profit net 3.351.988 lei în 2016, ca mai apoi, de la o cifră de afaceri netă de 2.441.467 lei și la un profit net 0 lei în 2017 - fila 42 vol. 2 dosar.

Instanța a reținut că discount-ul acordat în anul 2016, pentru relația comercială desfășurată între părți cu un an înainte, respectiv în anul 2015, nu avea nicio justificare economică întrucât relația comercială dintre (D) și (P) nu a generat ulterior profit pentru societatea (D) aspect ce rezultă din concluzia la obiectivul nr. 1 - pagina 6 din raportul de expertiză: „în perioada 07.03.2016 - 07.12.2016 SC (D) SRL în relația cu SC (P) SRL nu înregistrează profit din comercializarea de bunuri” - fila 24 vol. 2 dosar.

De asemenea expertul a arătat că după acordarea/stabilirea discount-ului, între părți nu s-au mai desfășurat raporturi comerciale (răspunsul la obiectivul 2 din expertiză - pagina 4 din raportul de expertiză.

O dovadă în plus că operațiunea de plată s-a realizat cu scopul de a frauda interesele creditorilor este și concluzia expertului din raportul de expertiză care arată că ,,situația financiară a societății (D) a suferit un declin în anul 2016, existând premisele unei stări de insolvabilitate a societății (răspunsul la obiectivul 3 - pagina 5 din raportul de expertiză: „o scădere a lichidității generale, o creștere a gradului de îndatorare și o solvabilitate patrimonială ce denotă un dezechilibru financiar pe termen lung”).

Deși debitoarea a încercat să susțină că în uzanțele societății debitoare se regăsea și plata unor discount-uri, prin raportul de expertiză s-a reținut că societatea (D) nu practica în mod constant acordarea de discount pe volume de vânzări”, iar în rarele situații în care s-au acordat aceste discount-uri, ele au fost într-un cuantum mult mai redus decât cel acordat societății (P) - între 3.350,39 lei - 124.332,5 lei, față de 1.563.730 lei acordat societății (P) - fila 24 vol. 2 dosar.

Din cele arătate mai sus, instanța a apreciat că operațiunea de plată nu a fost realizată cu scopul de a determina societatea pârâtă să continue relația comercială cu debitoarea în vederea realizării de profit așa cum s-a menționat mai sus, ci cu scopul de a frauda interesele creditorilor, aspect ce era ușor de anticipat în raport de scăderea abruptă a profitului debitoarei la data transferului patrimonial.

Față de cele ce preced, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar, a anulat plata în sumă de 1.939.025,20 lei efectuată de către debitoarea (D) SRL la data de 07.12.2016 către pârâta (P) SRL și a obligat pârâta să restituie debitoarei suma de 1.939.025,20 lei.

Fiind o plată făcută cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus, pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG 13/2011 de la data plății și până la data restituirii efective.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat cerere de apel creditorul (P) SRL solicitând admiterea cererii de apel ca întemeiată, rejudecarea cauzei și schimbarea sentinței apelate în totalitate, iar în principal, admiterea excepției inadmisibilității ca fondată și în subsidiar, respingerea acțiunii în anularea actelor frauduloase ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a acțiunii în anularea Convenției nr. 6/07.03.2016.

În acest sens, apelanta creditoare arată că prima dintre condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi exercitată acțiunea în anulare este ca actul împotriva căruia aceasta a fost formulată să fi fost încheiat în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, adică în „perioada suspectă”, condiție ce nu este îndeplinită în cauză deoarece convenția intervenită între părți s-a încheiat în data de 07.03.2016, la acel moment fiind întocmită și factura fiscală aferentă sumei stipulate în obiectul contractului, iar societatea debitoare, (D) S.R.L. a intrat în insolvență în data de 09.08.2018, or, raportul juridic dintre părți, care a determinat efectuarea plății sumei stabilite, în data de 07.12.2016, a fost generat de încheierea Convenției.

Pe cale de consecință, apreciază că în mod just și în conformitate cu prevederile art. 1166 din Codul civil, pentru a verifica dacă acest contract a fost încheiat sau nu în perioada suspectă, este necesar să ne raportăm la momentul în care părțile și-au manifestat acordul comun pentru nașterea acestui raport juridic. Faptul că acest contract a produs efecte, prin plata efectuată în data de 07.12.2016, nu prezintă relevanță, în contextul art. 117 din Legea nr. 85/2014, prin care se urmărește anularea unui act fraudulos, încheiat cu rea-credință de către părți.

Prin urmare, apreciază că actul s-a încheiat în momentul realizării acordului de voință, fapt care nu suscită nici un fel de probleme, având în vedere că actul a fost încheiat între prezenți. Or, nu se poate aprecia că actul a fost încheiat cu rea-credință, în considerarea unei stări de incapacitate de plată pentru că s-a convenit efectuarea plății în tranșe în anul 2016, plata fiind efectuată în 07.12.2016. Plata efectuată reprezintă executarea prestației asumate în temeiul contractului încheiat în luna martie 2016. În lipsa acordului de voință încheiat în luna martie, plata nu s-ar fi efectuat, neexistând nici un act care să producă efecte juridice.

În situația în care ar dezvolta raționamentul juridic urmărit de către judecătorul sindic, conform căruia nu are relevanță momentul încheierii convenției, ci momentul plății, prin analogie, ar fi absurd să ne imaginăm un exemplu real în care societatea debitoare avea posibilitatea de a încheia convenția în anul 2010, având convingerea că în anul 2018 va intra în procedura de insolvență și efectuând plata în anul 2016, cu scopul fraudării intereselor creditorilor. Situația premisă în care s-ar fi putut susține în mod valabil raportarea la momentul plății ar fi fost cea în care plata s-ar fi efectuat în temeiul unei facturi fiscale emise în perioada suspectă sau chiar la momentul plății efectuate în decembrie 2016.

În acest context, apreciază irelevant obiectivul nr. 1 al expertizei contabile formulat de către administratorul judiciar, în sensul stabilirii profitului înregistrat de către societatea debitoare (D) S.R.L, aferent relațiilor comerciale desfășurate cu (P) S.R.L. între semnarea convenției și data efectuării plății. Discount-ul s-a acordat în considerarea volumului de marfă cumpărat de către (P) în anul 2015 convenția a fost încheiată la începutul anului 2016, în luna martie, fiind emisă și factura fiscală aferentă.

Pe cale de consecință, efectele juridice s-au produs în temeiul acordului de voință intervenit în martie 2016 și în considerarea relațiilor comerciale avantajoase din anul 2015. Contextul și motivele care au determinat societatea debitoare la acordarea acestui discount societății apelante sunt cuprinse explicit în art. 2 al Convenției denumit „Obiectul contractului”.

De asemenea, apelanta apreciază pertinent să amintească că societatea (P) S.R.L. a achiziționat volum ridicat de mărfuri și servicii de la societatea debitoare nu doar în anul 2015, dar pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp, sens în care prezintă relevanță în acest context, perioada 2013 - 2017, în care societatea apelantă a achiziționat bunuri și servicii în cuantum de aproximativ 51.000.000 lei, astfel cum a justificat prin înscrisurile atașate întâmpinării. În acest sens, expertul desemnat în cauză, în soluționarea obiectivului nr. 2 a expertizei contabile, a stabilit că în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2016, volumul tranzacțiilor financiare de bunuri și servicii conexe livrărilor de bunuri între S.C. (D) S.R.L. și S.C. (P) S.R.L. a fost în valoare de 28.172.612, 71 lei, (fără T.V.A).

De asemenea, cu privire la momentul în care a intervenit acordul dintre părți, care a generat acordarea acestui discount, apreciază utilă și pertinentă observația expertului contabil, făcută cu titlu de preambul pentru obiectivul nr. 4.

Pe cale de consecință, arată că perioada suspectă de 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței debitoarei a început să curgă din data de 09.08.2016, iar contractul a cărui anulare se solicită a fost încheiat în afara acestei perioade, prima condiție de exercitare a acțiunii fiind astfel neîndeplinită.

În situația în care instanța va califica excepția admisibilității ca o apărare de fond, apelanta solicită unirea acesteia cu fondul cauzei.

În continuare, cu privire la condiția ca actul a cărui anulare se cere să fie fraudulos și să fie încheiat de către părți cu rea-credință, aceștia luând la cunoștință de starea de insolvență iminentă a societății debitoare, apelanta susține că intenția de a frauda drepturile creditorilor prin sustragerea bunurilor societății de la urmărirea acestora presupune în mod obligatoriu reaua credință a părții care a încheiat actul fraudulos cu debitorul, reaua sa credință constând în faptul că avea cunoștință despre situația degradantă a debitorului.

Or, contrar considerentelor reținute de către instanța de fond, nu apreciază ca fiind temeinică și legală anularea unui contract de acordare a unui discount în conformitate cu prevederile legale, prin raportare la relația de rudenie a administratorilor celor două societăți de la momentul respectiv, câtă vreme contractul s-a încheiat cu buna-credință, în considerarea relațiilor comerciale avantajoase din anul 2015, având ca obiect un discount sub forma unor risturne, în conformitate cu prevederile fiscale aplicabile, iar acordarea acestui discount a fost înregistrată în contabilitate în mod legal.

În acest sens, apreciază că sunt relevante concluziile reținute chiar de către administratorul judiciar în cuprinsul Raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a societății debitoare S.C. (D) S.R.L. (pag. 53-55 dosarul de insolvență), cu privire la riscul de apariție a incapacității de plată a debitoarei în special pentru anii 2015-2018.

Totodată, societatea apelantă susține că în cauza pendinte s-au dovedit susținerile societății creditoare, în sensul volumului de mărfuri ridicat tranzacționat între părți în anul 2015, în considerarea căruia s-a acordat discount-ul (în cuantumul menționat și la art. 2 al Convenției) și nu s-a făcut dovada stării de insolvență prin raportare la exercițiul financiar al societății debitoare din anul 2015, situația contabilă care ar fi putut fi finalizată la momentul încheierii convenției, deși exista obligația legală de întocmire și depunere a bilanțului contabil aferentu anului 2015 până în luna mai 2016.

În acest sens, apreciază relevante concluziile formulate de către expertul contabil la obiectivul nr. 3, cu privire la situația financiară din anul 2015 (per a contrario față de situația prezentată pentru anul 2016), astfel cum au rezultat din comparația indicatorilor financiari pentru anii 2015 și 2016.

Astfel cum rezultă din extrasele din situațiile financiare anuale ale societății debitoare, disponibile pe site-ului Ministerului Finanțelor Publice, în anul 2015, societatea debitoare, (D) S.R.L. a înregistrat o cifră de afaceri netă, în cuantum total de 97.714.961 lei, iar cuantumul achizițiilor de produse și servicii efectuată de societatea apelantă, fiind în cuantum de 34.845.768 lei, reprezentând aproximativ 36% din cuantumul acestei cifre de afaceri. Mai mult, profitul net al societății a fost în cuantum de 10.163.006 lei, astfel cum a menționat și expertul contabil la răspunsul formulat pentru obiectivul nr. 3 din raportul de expertiză, expertul contabil a menționat faptul că profitul societății debitoare în anul 2015 a fost în cuantum de 10.163.006 lei. Or, cum se poate aprecia, în mod temeinic, existența cauzei ilicite a unui contract, prin care se recunoaște necesitatea acordării unui discount pe volum în cuantum de 1.939.025,20 lei, prin raportare la aceste cifre.

Mai mult, expertul contabil a precizat că dezechilibrul financiar s-a datorat distribuirii integrale a profitului înregistrat în anul 2015 în dividende.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste argumente, administratorul judiciar nu a făcut dovada că societatea debitoare s-a aflat în stare de insolvență iminentă la momentul semnării Convenției nr. 6/07.03.2016, prin raportare la exercițiul financiar din 2015 și societatea creditoare și societatea debitoare au încheiat Convenția pentru acordarea discount-ului cu rea-credință, cunoscând starea de insolvență, prin raportare la mijloace de analiză obișnuită (bilanțul contabil cu datele financiare aferente anului 2015). Or, prin raportare la toate aceste argumente, este evidentă atât lipsa caracterului fraudulos al Convenției nr. 6/07.03.2016, a cauzei acesteia (prin raportare la contextul în care a fost încheiată, motivele care au justificat-o), precum și lipsa relei credințe a părților, având în vedere inclusiv lipsa iminenței stării de insolvență a societății debitoare la momentul respectiv.

În ceea ce privește acordarea discount-ului, parte din activitatea curentă a societății debitoare, apelanta, având în vedere că părțile au convenit acordarea acestui discount datorită relațiilor comerciale avantajoase, precum și datorită volumului ridicat de produse și servicii achiziționat de societatea apelantă, apreciază că această convenție s-a încheiat în strânsă legătură cu realizarea obiectului de activitate al societății debitoare, iar în acest sens, face trimitere la opinia exprimată în literatura juridică cu privire la definiția actelor realizate în cursul activității curente.

Prin raportare la modul în care legea a definit noțiunea de „risturnet” și având în vedere valoarea discount-urilor acordate în anul 2016 și în anul 2015 de către societatea debitoare, apreciază că această operațiune a făcut parte din activitatea curentă a societății debitoare. Astfel cum rezultă din răspunsurile la obiectivul de expertiză nr. 4 și nr. 5 anului 2016, expertul contabil a identificat 5 discount-uri acordate de către societatea debitoare unor parteneri comerciali, în cuantum total de 124.332,5 lei (aferent unui nivel al veniturilor din exploatare, în cuantum de 30.859.425,25 lei), cel mai mare fiind în cuantum de 112.055,04 lei acordat Comunei (...). Prin urmare, având în vedere că expertul a analizat situația financiară aferentă doar exercițiului financiar pe anii 2015 și 2016 și în această perioadă s-au identificat 7 discount-uri, consideră că acordarea acestor discount-uri a făcut parte din activitatea curentă a societății debitoare.

Pe de altă parte, critică ca fiind nefondate și considerentele reținute de către judecătorul sindic prin care a reținut că acordarea discount-ului nu a fost justificat și a avut caracter fraudulos datorită faptului că începând cu anul 2017 relațiile comerciale dintre cele două societăți nu au realizat profit pentru societatea (D) S.R.L. În acest sens, arată că discount-ul a fost acordat în considerarea volumului de marfă ridicat achiziționat de către societatea (P) de la societatea (D) S.R.L. în anul 2015 (în perioada anterioară acordării discount-ului, având natura unor ristune, în conformitate cu dispozițiile fiscale în vigoare), iar acordarea acestuia nu este condiționată de achiziționarea unui nou volum de marfă în viitor de către cumpărător. Convenția nr. 6/07.03.2016 nu a fost agreată și încheiată în perioada suspectă de ani, anterioară intrării societății debitoare în insolvență, discount-ul acordat fiind înregistrat în contabilitate în decembrie 2015. La momentul încheierii convenției, societatea debitoare nu prezenta semne de insolvabilitate și prin urmare, părțile nu au încheiat cu rea-credință această convenție, în considerarea acestei insolvențe și în detrimentul creditorilor.

Concluzionând, prin raportare la toate aceste considerente, apreciază că sentința pronunțată de către judecătorul sindic este nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în totalitate și respingerea acțiunii în anularea actelor frauduloase formulată de către administratorul judiciar ca nefondată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 117, art. 119 din Legea nr. 85/2014, art. 1166 din Codul Civil, art. 76 din Anexa 1 a Ordinului MFP 1802/2014.

(Aj) SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC (D) SRL prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat instanței respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, referitor la condiția ca actul fraudulos să fi fost încheiat în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, lichidatorul judiciar apreciază că este important de avut în vedere faptul că a solicitat anularea operațiunii constând în plata sumei de 1.939.025,20 lei efectuată de debitoarea (D) SRL la data de 07.12.2016, iar deschiderea procedurii insolvenței a avut loc la data de 09.08.2018, conform încheierii nr. (...)/2018 pronunțată de Tribunalul (...). Prin urmare, de la data operațiunii a cărei anulare o solicită (07.12.2016) și până la data deschiderii procedurii insolvenței (09.08.2018) au trecut mai puțin de 2 ani, sens în care este evident că operațiunea atacată a fost realizată în perioada suspectă prevăzută de lege.

În ceea ce privește susținerile pârâtei potrivit cărora Convenția pentru acordarea discount-ului s-a încheiat în anul 2015 și că „este necesar să se raporteze la momentul în care părțile și-au manifestat acordul comun pentru nașterea acestui raport juridic”, consideră că acestea nu au relevanță în cauză. Așa cum a precizat anterior, obiectul acțiunii în anulare formulată este reprezentat de operațiunea plății sumei de 1.939.025,20 lei și nu de Convenția încheiată între părți. Prin urmare, analiza termenului de 2 ani se poate face numai în ceea ce privește operațiunea atacată și nu în ceea ce privește un act care nu face obiectul cauzei.

Pe de altă parte, operațiunea care a determinat diminuarea patrimoniului debitoarei și prejudicierea creditorilor este plata efectuată și nu Convenția încheiată anterior între părți. De asemenea, menționează și faptul că, plata efectuată are o dată certă rezultată din extrasul de cont, iar Convenția putea fi încheiată oricând și antedatată astfel încât să se situeze în afara termenului de 2 ani anterior deschiderii procedurii insolvenței.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia „actul s-a încheiat în momentul realizării acordului de voință (...) nu se poate aprecia că actul a fost încheiat cu rea-credință, în considerarea unei stări de incapacitate de plată pentru că s-a convenit efectuarea plății în tranșe în anul 2016, plata fiind efectuată în 07.12.2016”, lichidatorul judiciar o consideră ca fiind lipsită de relevanță în speță, fiind evident că, chiar și în situația în care Convenția s-a încheiat la data menționată în cuprinsul acesteia, părțile ar fi putut să revină asupra acestui așa-zis acord de voință (între soții (X) în calitate de reprezentanți ai celor două societăți) și să nu mai procedeze la plata discount-ului, în condițiile în care situația financiară a societății era în plin declin.

Prin urmare, nu acordul de voință al părților este actul care a prejudiciat societatea debitoare, ci plata efectivă a discount-ului în condițiile în care între părți nu s-au mai derulat raporturi comerciale, societatea (D) nu a mai realizat profit din această relație comercială, iar situația financiară a societății a suferit un declin, existând premise de insolvabilitate. Aceste aspecte au fost reținute și în expertiza judiciară întocmită în cauză.

Referitor la susținerea apelantei potrivit căreia discount-ul s-a acordat „în considerarea relațiilor comerciale avantajoase din anul 2015”, consideră că nu poate justifica plata acestui discount la finalul anului 2016, fiind de notorietate că discount-urile se acordă anterior ori pe parcursul relațiilor contractuale dintre părți și nu ulterior executării contractului și finalizării raporturilor juridice. Or, cât timp acordarea acestui discount a fost convenită de părți doar ulterior finalizării raporturilor contractuale aferente anului 2015, când deja prețul produselor era achitat, și fără vreo înțelegere anterioară între părți, consideră că această plată a fost realizată în mod nelegal și în frauda creditorilor societății debitoare. De asemenea, este important de menționat și faptul că, în cuprinsul expertizei judiciare s-a reținut faptul că, „în anul 2015 la un nivel al veniturilor din exploatare de 99.278.961,66 lei au fost înregistrate două astfel de discount-uri: cel acordat societății (P) în baza convenției din 07.03.2016 în valoare de 1.563.730 lei pentru un rulaj net de 28.172.612,71 lei și cel acordat societății (S) SRL în valoare de 3.350,39 lei pentru un rulaj net de 12.557,93 lei. De asemenea, în anul 2016 la un nivel al veniturilor din exploatare de 30.859.425,25 lei societatea a acordat discount unui număr de 5 societăți în valoare totală de 124.332,5 lei. Prin urmare, chiar raportat la caracterul „avantajos” al relațiilor comerciale desfășurate cu (P) în 2015, acest discount este nejustificat de mare față de practica societății și veniturile realizate din relațiile comerciale cu alți parteneri.

Raportat la toate aceste aspecte, consideră că în speță este îndeplinită condiția privind realizarea operațiunii atacate în perioada de 2 ani anterioară deschiderii procedurii insolvenței, aspect care de altfel a fost reținut și de prima instanță în urma analizării vastului material probator administrat în cauză (înscrisuri, interogatoriu, expertiză, etc.).

În ceea ce privește motivul de apel ce vizează relația de rudenie dintre administratorii celor două societăți de la momentul respectiv, lichidatorul judiciar subliniază confuzia apelantei dintre anularea contractului de acordare a discount-ului și obiectul cauzei, care este reprezentat de anularea operațiunii de plată a discount-ului.

Totodată, apreciază că în mod corect a reținut prima instanță faptul că plata discount-ului s-a realizat „în considerarea relațiilor dintre reprezentanții acestora și în scopul fraudării intereselor creditorilor societății, prezumție ce rezultă din însuși conținutul textului de lege menționat mai sus, situație ce atrage anularea operațiunii de plată și restituirea sumelor acordate societății pârâte cu titlu de discount”. Prin urmare, din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă reaua-credință a părților implicate în acordarea și plata discount-ului ce face obiectul cauzei, precum și intenția acestora de fraudare a intereselor creditorilor societății (D) SRL.

Sub un al treilea aspect, referitor la concluziile Raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a societății debitoare, în cuprinsul căruia s-a reținut că în intervalul 2015 - 2016 societatea a avut o situație stabilă, lichidatorul judiciar arată că din acest raport al administratorului judiciar coroborat cu Raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că declinul financiar al societății a început în anul 2016, agravându-se tot mai tare în anii următori.

Prin urmare, cele două Rapoarte nu se contrazic, ci prezintă aceeași situație, respectiv faptul că din anul 2016 a început o „scădere a lichidității generale, o creștere a gradului de îndatorare și o solvabilitate patrimonială ce denotă un dezechilibru financiar pe termen lung” (Raportul de expertiză judiciară), „după care, în anii 2017 și 2018 s-a produs o înrăutățire a situației sale financiare, valoarea scorului fiind sub nivelul de 1.81” (Raportul de cauze și împrejurări). Rezumând, în anul 2016 au început să apară premisele (semnele) de insolvabilitate, iar în perioada imediat următoare (2017-2018) deja starea de insolvabilitate era evidentă. Drept urmare, în condițiile în care discount-ul a fost achitat în luna decembrie 2016, este cât se poate de clar că semnele insolvabilității societății erau vizibile la momentul efectuării operațiunii și cunoscute de reprezentanții celor două societăți.

Sub un al patrulea aspect, lichidatorul judiciar susține că poziția apelantei potrivit căreia acordarea discount-ului face parte din activitatea curentă a societății debitoare este neîntemeiată, iar dispozițiile art. 119 din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea se referă la „acte de constituire sau transfer cu caracter patrimonial”, respectiv la achiziționarea ori vânzarea de bunuri mobile sau imobile. Or, în speța de față, obiectul cauzei este reprezentat de anularea plății unei sume de bani cu titlu de discount și nu de constituirea ori transferul unui drept de proprietate.

Pe de altă parte, acordarea acestui discount nu poate fi considerată ca făcând parte din desfășurarea normală a activității curente a debitorului pentru simplul motiv că societatea a mai acordat discount în anul 2015 și 5 discount-uri în anul 2016. Din expertiza judiciară întocmită în prezenta cauză rezultă clar faptul că societatea debitoare „nu practica în mod constant acordarea de discount pe volume de vânzări. Prin urmare, este evident că acordarea de discount-uri se făcea cu titlu extraordinar și nu reprezenta o „desfășurare normală a activității curente” a debitorului. Pe de altă parte, tot expertiza confirma faptul că valoarea discount-ului acordat în cauză nu este una obișnuită. Astfel, în urma analizării actelor financiar contabile ale debitoarei, s-a reținut în expertiză faptul că „în anul 2015 la un nivel al veniturilor din exploatare de 99.278.961,66 lei au fost înregistrate două astfel de discount-uri: cel acordat societății (P) SRL în baza convenției din 07.03.2016 în valoare de 1.563.730 lei pentru un rulaj net de 28.172.612,71 lei și cel acordat societății (S) SRL în valoare de 3.350,39 lei pentru un rulaj net de 12.557,93 lei. De asemenea, în anul 2016 la un nivel al veniturilor din exploatare de 30.859.425,25 lei societatea a acordat discount unui număr de 5 societăți în valoare totală de 124.332,5 lei”.

Analizând aceste valori, rezultă că, discount-urile acordate în anul 2015 totalizează aproximativ 11% din rulajul anual total, iar discount-urile acordate în anul 2016 totalizează 0,4% din rulajul anual total. Prin urmare, discount-ul acordat apelantei a fost nejustificat de mare prin raportare la rulajul anual și la „practica” societății în materie de discount-uri.

Nu în ultimul rând, caracterul neobișnuit al discount-ului rezultă și din faptul că acesta a fost achitat mult după încetarea raporturilor comerciale cu apelanta și într-o perioadă în care situația financiară a societății a intrat în declin.

Raportat la aceste considerente, apreciază ca fiind evident neîntemeiat și acest motiv de apel.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe Legea 85/2014.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în raport cu probele de la dosar și dispozițiile legale incidente instanța a reținut următoarele:

(Aj) SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC (D) SRL, a solicitat anularea plății în sumă de 1.939.025,20 lei, efectuată de către debitoare, la data de 07.12.2016, către pârâta (P) SRL, precum și obligarea pârâtei SC (P) SRL să restituie debitoarei suma de 1.939.025,20 lei, împreună cu dobânda legală, de la data plății și până la data restituirii efective. În drept au fost invocate dispozițiile art. 117 alin. 1 și 2 lit. a) precum și alin. 4 lit. g) din Legea nr. 85/2014.

Din actele dosarului reiese că, prin Sentința nr. (...)/F/09.08.2018 a Tribunalului (...) s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, împotriva debitoarei SC (D) SRL, fiind numit, în calitate de administrator judiciar (Aj) SPRL.

Urmare a analizării documentelor comunicate de către debitoare, administratorul judiciar a constatat că, la data de 07.12.2016, debitoarea a efectuat o plată în suma de 1.939.025,20 lei, către societatea (P) SRL, plată justificată prin factura nr. (...)/07.03.2016, emisă în baza convenției nr. 6/07.03.2016, privind acordarea unui discount pe volumul de bunuri și servicii tranzacționate în anul 2015, încheiată între SC (D) SRL, reprezentată prin administrator (X1), și SC (P) SRL, reprezentată prin administrator (X2).

Potrivit art. 2 din convenția amintită, aceasta are ca obiect acordarea de către furnizorul SC (D) SRL, către clientul (P) SRL, a unui discount general la volumul total al bunurilor și serviciilor tranzacționate în anul 2015, în cuantum de 1.939.025,20 lei - cu 24% T.V.A inclus, adică, 5,5646% din volumul de tranzacții. Acordarea discount-ului a fost justificată, prin aceea că, clientul (P) S.R.L., a achiziționat de la debitoare, un volum crescut de mărfuri și servicii pe parcursul anului 2015, în valoare de 34.845.768,46 lei - cu 24% T.V.A. inclus, dar și pe faptul că, între cele două societăți, există relații comerciale, reciproc avantajoase.

Prin același articol, la aliniatul 2, s-a stabilit de către părți că discount-ul acordat, va fi virat în contul clientului, în tranșe, în cursul anului 2016.

Totodată, prin art. 3 din contract, s-a stipulat că înțelegerea este valabilă începând cu data semnării ei și încetează odată cu plata integrală a discount-ului către clientul (P) SRL.

Instanța a mai observat și că, concomitent cu încheierea contractului, debitoarea a emis pe seama apelantei, factura fiscală nr. (...)/07.03.2016, în cuantum de 1.939.025,20 lei.

Potrivit art. 117 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 85/2014, următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar.

De asemenea, prin art. 117 alin. 4 lit. g)  din același act normativ se reglementează că, următoarele acte sau operațiuni, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate: cu soțul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea, inclusiv ai persoanelor fizice enumerate la lit. a) - f).

Pornind de la prevederile legale enunțate, care constituie temeiul de drept al acțiunii lichidatorului judiciar, reiese, în primul rând, că pot fi anulate, acele acte sau operațiuni ale debitorului, care sunt efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, or, raportat la situația factuală din dosar, această cerință nu este îndeplinită.

Din acest punct de vedere, se impune a se sublinia că, deși plata efectivă a discount-ului în favoarea apelantei (P) SRL, în cuantum de 1.939.025,20 lei - cu 24% T.V.A inclus, s-a făcut la data de 07.12.2016, respectiv, în perioada suspectă, raportat la data deschiderii procedurii insolvenței SC (D) SRL - 09.08.2018, convenția nr. 6, prin care debitoarea a acordat discount clientei, pe volumul de bunuri și servicii tranzacționate în anul 2015 și în baza căreia s-a emis factura nr. (...), au fost perfectate concomitent, respectiv, la 07.03.2016, deci înaintea celor 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței.

În acest sens, trebuie precizat că, deși plata efectivă, ca operațiune, s-a realizat în perioada suspectă, această plată, a avut ca temei, convenția nr. 6/07.03.2016 privind acordarea unui discount pe volumul de bunuri și servicii tranzacționate în anul 2015, încheiată între SC (D) SRL și SC (P) SRL, înțelegere în baza căreia, la aceeași dată, s-a emis și factura nr. (...).

Practic, convenția în discuție s-a născut la momentul realizării acordului de voință al cocontractanților, ocazie cu care, s-a născut obligația debitoarei de plată a discount-ului și dreptul clientului la discount - 1178 Cod civil. Faptul că plata efectivă a discount-ului către apelanta pârâtă, s-a realizat la data de 07.12.2016, este rezultatul înțelegerii părților, inserat în art. 2 alin. 2 din contract, prin care s-a stabilit un termen suspensiv de executare, cu privire la plata discount-ului, prevăzându-se, în mod clar că, discount-ul acordat, va fi virat în contul clientului, în tranșe, în cursul anului 2016.

Stabilirea, însă a unui termen de plată pentru intimata debitoare, nu afectează valabilitatea înțelegerii părților, perfectată la 07.03.2016 - anterioară perioadei suspecte, ci amână doar plata ce incumbă debitorului obligației și dreptul clientului de a solicita executarea ei. Așadar, aspectul la care ne referim, nu influențează nașterea dreptului și obligației convenite, născute la dat încheierii înțelegerii, ci doar executarea lor.

Că este așa, se desprinde și din stipularea de către părțile contractante, a clauzei de la art. 3, conform căreia, înțelegerea este valabilă, începând cu data semnării ei și încetează odată cu plata integrală a discount-ului către clientul (P) SRL.

Pe de altă parte, faptul că, practicianul prin demersul său a cerut anularea plații în sumă de 1.939.025,20 lei, efectuată de către debitoare, la data de 07.12.2016, către pârâta (P) SRL, nu poate duce la analiza solicitării sale, independent de izvorul nașterii dreptului și obligației părților, care rezidă în convenția nr. 6/07.03.2016, referitoare la acordarea unui discount pe volumul de bunuri și servicii tranzacționate în anul 2015, în favoarea clientei apelante.

Utilizarea de către legiuitor a sintagmei “acte sau operațiuni ale debitorului”, are în vedere două situații distincte, respectiv, aceea în care s-au perfectat acte juridice, respectiv, când s-au efectuat doar operațiuni care produc consecințe juridice. În măsura în care, operațiunea este rezultatul încheierii unui act juridic, nu se poate cere anularea doar a operațiunii, întrucât executarea acesteia este consecința existenței acordului de voință al părților realizat la momentul încheierii contractului și nu rezultă dintr-o operațiune juridică, cu existență de sine stătătoare.

În contextul celor arătate, pe bună dreptate se susține de către apelantă că, în condițiile în care, convenția nr. 6/07.03.2016, a fost încheiată înaintea celor 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, deci anterior perioadei suspecte, nu este posibilă anularea plații în sumă de 1.939.025,20 lei, efectuată de către debitoare în favoarea pârâtei apelante, la data de 07.12.2016, doar pe motivul că această plată s-a făcut înăuntrul termenului de doi ani dinaintea deschiderii procedurii insolvenței falitei.

Față de considerentele reținute, este superfluu a se mai analiza observațiile și apărările părților, sub aspectul existenței celorlalte cerințe ale art. 117 alin. 2 lit. a) și art. 117 alin. 4 lit. g)  din Legea nr. 85/2014.

Răspunzând criticilor apelantei, care s-au dovedit a fi întemeiate din perspectiva celor arătate, instanța, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de apelanta SC (P) SRL, în contradictoriu cu intimata (Aj) SPRL, administrator judiciar al debitoarei SC (D) SRL, debitoarea SC (D) SRL, prin administrator special (...) și alții, împotriva Sentinței nr. (...)/10.11.2020, pronunțată de Tribunalul (...), pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins cererea (Aj) SPRL, administrator judiciar al SC (D) SRL, de anulare a plății în sumă de 1.939.025,20 lei, efectuată de către debitoare, la data de 07.12.2016, către pârâta (P) SRL, precum și cea de obligare a pârâtei SC (P) SRL de a restitui debitoarei suma de 1.939.025,20 lei, împreună cu dobânda legală, de la data plății și până la data restituirii efective.

Domenii speta

Spete similare