Litigiu privind funcționarii public statutari – drepturi salariale

DREPT ADMINISTRATIV

Litigiu privind funcționarii public statutari – drepturi salariale

- art. art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin legea nr. 71/2015, Decizia Curții Constituționale nr. 51/04.02.2020

Decizia Curții Constituționale nr. 51/04.02.2020, prin care s-a stabilit că este neconstituțională interpretarea dată prin Decizia nr. 21/2016 a ICCJ – Completul RIL dispozițiilor art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, nu este incidentă decât pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Acesta deoarece, prin art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, s-a stabilit că „(…) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări OUG nr. 83/2014, a existat un temei legal pentru egalizarea salariilor de bază și a sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie respectat principiul egalității de tratament între angajați.

Curtea de Apel (...) – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 234 din 24 martie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, Curtea de Apel a constatat următoarele:

1. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. (...)/CA din 26.11.2020 Tribunalul (...) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne, a respins, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L), prin întâmpinare, a respins ca prescrise pretențiile formulate de reclamant anterior datei de 20.05.2016. A admis în parte, ca fondată, acțiunea formulată și precizată de reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L), a dispus obligarea pârâtului la recalcularea salariilor în favoarea reclamantului, la nivelul maxim al acestor drepturi salariale aflat în plată pentru funcții similare, în cadrul aceleiași instituții, acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prin includerea și a sporului pentru studii superioare și a sporului de fidelitate în cuantumul salariului, începând cu data de 20.05.2016. A obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și drepturile salariale efectiv acordate, stabilite conform aliniatului precedent, începând cu data de 20.05.2016, sume care vor fi actualizate cu rata indicelui de inflație, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, de la data scadenței și până la data plății efective. A respins restul cererilor, ca neîntemeiate. A obligat pârâtul I.T.P.F. (L) la plata către reclamant a sumei de 28,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

În esență, s-a reținut că pentru pretențiile formulate începând cu data de 20.05.2016, acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție extinctivă.

Reclamantul (R) este funcționar public cu statut special, polițist, fiind licențiat în domeniul științe juridice, specializarea Drept în urma promovării examenului de licență organizat în cadrul Universității (...) din (...) - Facultatea de Drept.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 5 alin. 11 din OUG nr. 83/2014, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. Totodată, așa cum a decis Înalta Curte Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept s-a pronunțat prin Decizia nr. 23/2016, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma “salarizat la același nivel” privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi.

În ceea ce privește sporul acordat polițiștilor pentru studii superioare, Tribunalul a reținut că, în plan legislativ, acest spor salarial cu caracter temporar, nepermanent, a fost reglementat prin prevederile O.G. nr. 38/2003, condițiile de acordare fiind stabilite prin Ordinul MAI nr. 318/2004 și constau în desfășurarea activității în domenii corespunzătoare studiilor absolvite și utilitatea pentru îndeplinirea atribuțiilor compartimentului în domeniul căruia agentul de poliție își desfășoară activitatea.

Însă, odată cu adoptarea legilor de salarizare unitară, sporul respectiv nu a mai fost acordat în vechea formă, în mod distinct, nemaifiind regăsit ca spor salarial.

Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, aveau în plată sporul de studii superioare, soluția legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor în cuantumul salariului de bază, ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, pentru a respecta dispoziția legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

Dispozițiile art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamantului aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiași instituții publice, pentru funcție și nivel de studii similare.

Ca atare, activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizații pentru fiecare funcție similară în raport de fiecare categorie de vechime în muncă și vechime în funcție, prin raportare inclusiv la indemnizațiile în plată la nivelul aceluiași ordonator de credite.

Tribunalul a arătat că, în raport de prevederile legale analizate nu se justifică efectuarea analizei oportunității, respectiv verificarea condiției utilității studiilor superioare pentru îndeplinirea atribuțiilor compartimentului în care agentul de poliție își desfășoară activitatea, de vreme ce sporul salarial nu mai are și nu mai poate avea caracterul distinct de la momentul legiferării inițiale prin OG nr. 38/2003, nefiind acordat în acest mod polițiștilor care îl aveau în plată la 31.12.2009, ci este plătit acestora din urmă ca sumă compensatorie inclusă în salariul de bază, astfel că recunoașterea sa în favoarea agentului de poliție absolvent de studii superioare trebuie făcută în raport de plata salariului la nivelul maxim în plată, interesând aici doar nivelul de studii, așadar studii superioare, iar nu și domeniul sau specialitatea studiilor.

De aceea, s-a reținut și faptul că nu se justifică nici verificarea condiției sarcinilor de muncă suplimentară, de vreme ce nu s-ar putea impune atare sarcini ce nu mai pot fi impuse nici polițiștilor cărora li s-a inclus în salariul lunar al funcției suma compensatorie corespunzătoare dreptului salarial respectiv, nici acest aspect invocat de partea pârâtă neavând așadar relevanță, singura condiție premisă de verificare a acordării diferenței salariale rezidând în existența unui cuantum inferior al salariului lunar de bază.

Or, existența de facto a inechităților salariale rezultă din chiar susținerile pârâtului prin care a arătat că pentru polițiștii care aveau în plată sporul de studii superioare de 25% la data de 31.12.2009 acest spor a fost inclus în salariul de bază stabilit în anul 2010 conform art. 5 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 1/2010, iar pentru polițiștii respectivi dreptul salarial a fost menținut, dar nu este acordat și celorlalți polițiști care nu îndeplineau condițiile de acordare la 31.12.2009.

Rezultă că drepturile salariale de care beneficiază polițiștii au fost stabilite „corespunzător încadrării ipotetice”, iar nu corespunzător salarizării la nivelul maxim prin raportare la funcția similară în plată, motiv pentru care, reținând că reclamantul, absolvent de studii superioare, nu beneficiază de drepturile salariale la nivelul maxim corespunzător nivelului de studii superioare prin includerea în salariul de bază a sumei compensatorii corespunzătoare sporului existent la nivelul 31.12.2009, recunoașterea clară a acestui drept prin Legea nr. 71/2015 justifică stabilirea și acordarea, pârâtul I.T.P.F. (L) urmând a fi obligat la plata diferențelor salariale corespunzătoare de la data care nu intră sub incidența prescripției.

Tribunalul a reținut că salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea nr. 153/2017 în vigoare începând cu data de 01.07.2017, care a abrogat vechiul act normativ Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, stabilirea drepturilor salariale fiind prevăzută pentru fiecare prin reglementări speciale anuale succesive.

Deși sistemul de salarizare reglementat de Legea nr. 284/2010 are la bază principiul caracterului unitar și principiul echității și coerenței, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) - (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, că: “29. (…), în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, în prezent, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare și care face greu de înțeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale.”

Sesizând existența inechităților salariale rezultate în urma aplicării acestei legi și a dispozițiilor anuale, pentru înlăturarea diferențelor, autoritatea legislativă a intervenit prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus alineatul 5 ind.1 la art. 1 din OUG nr. 83/2014, cu următorul cuprins: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Acest text a dat expresie voinței autorității legiuitoare care a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. 5 indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, eliminarea unor atare discriminări neprivind doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 5 alin. 11 din OUG nr. 83/2014, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

În acest context legislativ, s-a reținut că dispozițiile art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015 se aplică și reclamantului aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiași instituții publice, pentru funcție și nivel de studii similare.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L), solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în integralitate ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că recursul declarat în cauză se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, apreciază recurentul că judecătorul fondului a făcut o interpretare și aplicare eronată a normelor legale incidente în cauză, în ceea privește solicitarea reclamantului ca drepturile salariale să fie recalculate și acordate la nivel maxim al acestor drepturi aflate în plată pentru funcții similare. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, rezultă că reclamantul a contestat refuzul nejustificat al pârâtei de a i se acorda sporul pentru studii superioare în cuantum de 25% din salariul de funcție și valoarea corespunzătoare sporului de fidelitate motivând că o parte din polițiști beneficiază de un salariu mărit într-un mod inechitabil în comparație cu alți polițiști care nu au beneficiat de sporul pentru studii superioare și de sporul de fidelitate până în anul 2009, deși au aceleași studii și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, acțiunea fiind întemeiată, în esență, pe dispozițiile Legii nr. 71/2015.

Prin art. 1 din Legea nr. 71/2015, s-a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, iar prin pct. 1 la art. 1, după alineatul 5, a fost introdus alineatul 51 conform căruia, prin excepție de la prevederile alin. 1 și 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate ca efect al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 51/2019, au fost adoptate în regim de urgență soluții legislative de adaptare și completare a prevederilor salariale actuale, concretizate în emiterea Ordonanței de urgență nr. 75 din 14 mai 2020 pentru completarea Ordonanței de urgentă nr. 114/2018.

În lumina OUG 75/2020, apreciază că instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului pârât în acordarea drepturilor de natură salarială solicitate, având în vedere că au fost adoptate soluții legislative în regim de urgență pentru completarea politicilor salariale actuale.

Începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii august 2020, la nivelul I.T.P.F. (L), au fost puse în aplicare prevederile art. II din OUG nr. 75 din 14 mai 2020 pentru completarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 114/2018.

La acest moment, reclamantul beneficiază de valoarea corespunzătoare:

- sporului de fidelitate începând cu data de 31.01.2017, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și alte modificări fiscal-bugetare, conform dispozițiilor șefului inspectoratului (...) din 21.09.2020 (privind acordarea drepturilor aferente sporului de fidelitate pentru perioada 31.01.2017 - 30.01.2020), respectiv nr. (...) din 07.09.2020 privind acordarea drepturilor aferente sporului de fidelitate începând cu data de 31.01.2020;

- sporului pentru studii superioare în procent de 25%, începând cu data de 31.01.2017, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și alte modificări fiscal-bugetare, conform dispozițiilor șefului inspectoratului nr. (...) din 21.09.2020 (privind acordarea drepturilor aferente sporului pentru studii superioare în procent de 25% pentru perioada 31.01.2017 - 30.01.2020), respectiv nr. (...) din 07.09.2020 privind acordarea drepturilor aferente sporului în cauză începând cu data de 31.01.2020.

De asemenea, ca urmare a recalculării salariului de funcție, au fost recalculate și cuantumurile sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și ale celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii în vigoare, din salariul brut aferent lunii august 2020, iar cu plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2020, au fost puse în aplicare și prevederile art. II din ordonanța de urgență, în sensul regularizării și acordării diferențelor salariale rezultate ca urmare a recalculărilor efectuate pentru perioada 31.01.2020 - 31.07.2020.

La nivelul instituției recurente, după analizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru fiecare angajat în parte, au fost incluse (și puse în plată) în salariile de funcție ale polițiștilor cuantumurile fostelor sporuri (fidelitate, spor de studii superioare de 25% pentru agenții de poliție absolvenți de studii superioare și spor de pericol deosebit), care nu au mai fost reglementate în legislația privind salarizarea personalului bugetar în perioada 2010 - 2020, acestea fiind acordate și pentru perioada 2017 - 2020, eșalonat, conform prevederilor art. 391 O.U.G. nr. 75/2020.

Sub un alt aspect, opinează recurentul că, în soluționarea prezentei cauze trebuie avută în vedere și Decizia nr. 51 din 2020 prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile din actele normative cu privire la care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt neconstituționale.

Prin urmare, raționamentul Curții Constituționale în decizia precizată orientează și interpretarea ce trebuie făcută tuturor fostelor sporuri – sporului de fidelitate, sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, sporului pentru condiții de pericol deosebit) prevăzute de legislația în vigoare până la data de 31 decembrie 2009.

Opinează recurentul că, anterior intrării în vigoare a O.U.G. 75/2020 acordarea sporurilor solicitate de către reclamanți nu avea temei legal, iar instanța nu poate crea drepturi de natură suplimentară distincte în lipsa prevederii exprese și limitative atât sub aspectul existenței, dar și sub aspectul condițiilor și procedurii de acordare a acestora în legea cadru în vigoare, o astfel de interpretare fiind considerată neconstituțională prin prisma Deciziei CC 51/2020. Efectele deciziei instanței de contencios constituțional nu pot fi ignorate dat fiind faptul că a fost desființat temeiul juridic care a stat la baza acordării unor sporuri care au fost reglementate de legislația în vigoare până la data de 31.12.2009, o interpretare contrară ar echivala cu o modificare a opțiunii legiuitorului, instanțele afirmând existența unor drepturi care nu au temei legal.

Pe cale de consecință, pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în integralitate ca neîntemeiată.

În drept, a invocat art. 488 alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă și celelalte dispoziții la care a făcut referire în cuprinsul cererii de recurs.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul (R), prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În esență, arată intimatul că, astfel cum în mod corect a reținut instanța fondului, salarizarea personalului bugetar în perioada care interesează în cauză, după 01.01.2010, a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar începând cu 01.07.2017 prin Legea nr. 153/2017, prin reglementări speciale anuale succesive fiind prevăzută pentru fiecare an stabilirea drepturilor salariale.

În mod corect se constată de către instanța fondului că, potrivit art. 5 alin. 11 din OUG nr. 83/2014, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Totodată, așa cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept – prin Decizia nr. 23/2016, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma “salarizat la același nivel” privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi.

În privința sporurilor, s-a reținut de către instanța de fond în mod corect că, în plan legislativ, acest spor salarial cu caracter temporar, nepermanent, a fost reglementat prin prevederile O.G. nr. 38/2003, condițiile de acordare fiind stabilite prin Ordinul MAI nr. 318/2004 și constau în desfășurarea activității în domenii corespunzătoare studiilor absolvite și utilitatea pentru îndeplinirea atribuțiilor compartimentului în domeniul căruia agentul de poliție își desfășoară activitatea. Însă, odată cu adoptarea legilor de salarizare unitară, sporul respectiv nu a mai fost acordat în vechea formă, în mod distinct, nemaifiind regăsit ca spor salarial. Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, aveau în plată sporul de studii superioare, soluția legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor în cuantumul salariului de bază, ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 331/2010, pentru a respecta dispoziția legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi. În mod evident, dispozițiile art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamantului aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiași instituții publice, pentru funcție și nivel de studii similare.

În ceea ce privește sporul de fidelitate, existența de facto a inechităților salariale rezultă din susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, prin care a arătat că pentru polițiștii care aveau în plată sporul de fidelitate la data de 31.12.2009 acest spor a fost inclus în salariul de bază stabilit în anul 2010 conform art. 5 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 1/2010, dreptul salarial fiind menținut pentru polițiștii respectivi, dar nefiind acordat celorlalți polițiști care nu îndeplineau condițiile de acordare la aceeași dată 31.12.2009, și nici celor numiți în funcții ulterior datei de 31.12.2009, sporul de fidelitate nemaifiind acordat ca element salarial distinct începând cu anul 2010. Rezultă că drepturile salariale de care beneficiază reclamantul au fost stabilite „corespunzător încadrării ipotetice”, iar nu corespunzător salarizării la nivelul maxim prin raportare la funcția similară în plată, așadar cu încălcarea principiului egalității și echității stabilit prin art. 39 alin. 4 din Legea nr. 153/2017 și prevederile anterioare sus-analizate. În raport de acestea, cum reclamantul nu a beneficiat de drepturile salariale la nivelul maxim în care să fie inclus în salariul de bază și sporul de fidelitate existent la nivelul 31.12.2009, s-a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuie stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare, drept pentru care, recunoașterea clară a acestui drept prin Legea nr. 71/2015 justifică stabilirea și acordarea acestuia.

Astfel, raportat la aceste considerente, dar și la restul considerentelor din cuprinsul sentinței atacate, precum și la temeiurile de drept și de fapt invocate, apreciază că în mod temeinic și legal a fost admisă cererea sa, fără a exista o încălcare ori aplicare greșită a normelor de drept material, așa cum arată recurentul.

Față de aspectele anterior expuse, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

4. Soluția instanței de recurs

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Intimatul-reclamant (R), în calitate de agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L), a investit instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 188/1999, cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului-angajator, începând cu 09.04.2015, să-i acorde salariul la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară, cu luarea în considerare a soldei de funcție la nivelul salariului minim brut pe țară, la care să se adauge sporuri și adaosuri și acordarea sporului de fidelitate și a celui pentru studii superioare, începând cu data de 09.04.2015.

Potrivit stării de fapt stabilită de prima instanță, reclamantul a fost încadrat în funcția de agent III la Compartimentul Ture serviciu al Sectorului Poliției de frontieră (...) din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L) începând cu data de 01.10.2007, absolvind studii superioare de drept în iulie 2014.

Din înscrisurile depuse în recurs rezultă că în aplicarea OUG nr. 75/2020, recurentul-pârât a emis, în 07.09.2020 și 21.09.2020, dispoziții prin care a stabilit că intimatul-reclamant beneficiază de valoarea corespunzătoare a sporului pentru studii superioare și a sporului de fidelitate pentru perioada 31.01.2017 - 30.01.2020 și începând cu data de 31.01.2020.

Prin sentința primei instanțe a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, fiind obligat pârâtul la recalcularea salariilor reclamantului, la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare, în cadrul aceleiași instituții, prin includerea și a sporului pentru studii superioare și a sporului de fidelitate, începând cu data de 20.05.2016.

Această soluție a fost criticată de recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (L) din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, care privește situația “când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Recurentul a susținut, în esență, că pentru perioada anterioară celei la care se referă OUG nr. 75/2020, respectiv perioada anterioară datei de 31.01.2017, acordarea sporului de fidelitate și a celui pentru studii superioare nu are temei legal, așa cum greșit a stabilit prima instanță, impunându-se a fi avută în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 51/2020.

Examinând aceste critici Curtea a constatat că sunt nefondate, fiind corectă soluția primei instanțe, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015).

S-a avut în vedere că Decizia Curții Constituționale nr. 51/04.02.2020, prin care s-a stabilit că este neconstituțională interpretarea dată prin Decizia nr. 21/2016 a ICCJ – Completul RIL dispozițiilor art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, nu este incidentă decât pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Acesta deoarece, prin art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, s-a stabilit că „(…) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări OUG nr. 83/2014, a existat un temei legal pentru egalizarea salariilor de bază și a sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie respectat principiul egalității de tratament între angajați.

Ori, aspectele invocate de reclamant în susținerea temeiniciei acțiunii, respectiv că după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 au beneficiat, sub forma sumelor compensatorii, de sporul de studii superioare și sporul de fidelitate doar polițiștii care îl aveau în plată în decembrie 2009, deși condiții similare de studii și vechime erau îndeplinite și de alți polițiști, care desfășurau aceeași activitate cu cei care primeau sporurile, tratamentul fiind astfel unul discriminatoriu, în mod corect au fost analizate de judecătorul fondului în temeiul art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, întrucât această normă a fost adoptată în scopul înlăturării inechităților salariale existente între angajații având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, egalizarea vizând atât salariile de bază, cât și sporurile.

În ceea ce privește aspectele cuprinse în notele de ședință depuse la dosar de recurentul-pârât, la data de 22.03.2021, referitoare la modul de stabilire al salariului de funcție și modul de includere al sporurilor în salariul lunar, nu au fost analizate de instanța de recurs întrucât nu au fost invocate prin cererea de recurs așa cum prevede art. 486 alin. 1 lit. d) și art. 487 alin. 1 Cod procedură civilă. În plus, nici prin hotărârea pronunțată de prima instanță nu au fost dezlegate aspecte legate de modul de stabilire al salariului de funcție prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și modul de includere al sporurilor (inclusiv al celui de fidelitate și a celui pentru studii superioare) în salariul lunar.

În concluzie, Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, motiv pentru care, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât.

Domenii speta

Spete similare