Informaţii de interes public privind autorizarea lucrărilor de construire

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că are obligaţia legală de a comunica strict informaţiile prevăzute de Legea 50/1991 şi de art. 55 din Ordinul 839/2009. În fapt, cu privire la aceste informaţii obligaţia recurentei este de a dispune publicarea, fiind informaţii ce se comunică din oficiu, dispoziţia legală fiind modificată în acest sens tocmai pentru a fi adaptată la prevederile Directivei 2003/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul, respectiv Directivei 85/337/CEE şi a Directivei 96/61/CE cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie.

Celelalte informaţii care privesc autorizarea lucrărilor de construire şi care nu sunt enumerate de dispoziţiile Legii 50/1991 şi de Ordinul 839/2009 pot fi furnizate la cerere, în temeiul Legii 544/2001 care reglementează accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public cu excepţiile prevăzute de art. 12 din acelaşi act normativ.

-art. 9 din HG nr. 123/2002,

-art. 7 alin. 21 şi 23 din Legea nr. 50/1991,

-art. 5,12 din Legea nr. 544/2001,

-Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul,

-Directiva 85/337/CEE şi Directiva 96/61/CE cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie.

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin Sentinţa nr. x/8.11.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. y/102/2021, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A şi B în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL C; pârâta a fost obligată să comunice reclamanţilor informaţiile solicitate prin cererea nr. 58521/17.08.2021, s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL C, solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii introductive.

În motivarea cererii, recurentul-pârât a arătat că hotărârea recurată este nelegală, în ceea ce priveşte obligarea la comunicarea informaţiilor solicitate prin cererea nr. 58521/17.08.2021, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod Procedură Civilă, respectiv „când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material”.

În concret, prima instanţă a afirmat că documentaţia care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire se încadrează în activităţile avute în vedere de art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 având caracterul unor informaţii de interes public, astfel cum sunt definite de acest text de lege, fiind astfel soluţionată în mod necorespunzător şi nelegal cererea reclamanţilor.

Faţă de această afirmaţie, a subliniat faptul că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, doar autorizaţiile de construire/desfiinţare împreună cu anexele acestora (anexele autorizaţiei de construire nu vizează documentaţia tehnică şi acordurile/avizele obţinute de beneficiari, ci anexa - formularul - la cererea de autorizaţie de construire) au caracter public. În acest scop, se pun la dispoziţia publicului, pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice competente, emitentă, sau prin afişare la sediul acesteia listele la zi ale actelor de autoritate emise, în vederea solicitării şi obţinerii, după caz, a informaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (23) din Lege.

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (22) din Lege, caracterul public al autorizaţiilor de construire prevăzut la alin. (1) se asigură fără a se aduce atingere restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare privind secretul comercial şi industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public şi privat, garantarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viață intimă, familială şi privată.

Astfel, informaţia solicitată se regăseşte pe site-ul instituţiei, www.tirguMureș.ro - Informaţii Publice - Arhitect Şef - Autorizări - Autorizaţii de construire, cu precizarea că actele care au stat la baza emiterii actului administrativ pot fi puse la dispoziţie doar beneficiarului acestuia (fiind vorba de avize, acorduri şi o documentaţie tehnică care presupun costuri ridicate, nefiind permisa, fără consimţământul titularului oricărui drept de autor sau al oricărui drept conex şi fără plata vreunei remuneraţii, reproducerea, distribuirea, punerea la dispoziţia publicului a acestora). (Legea nr. 8/1996 R privind dreptul de autor şi drepturile conexe).

Mai mult, este obligatoriu să țină cont şi de prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, încălcarea dispoziţiilor acestei legi constituind contravenţie. Astfel, s-ar afla în situaţia în care atât beneficiarul cât şi proiectantul să se întoarcă împotriva instituţiei, fiindu-i încălcate drepturile enunţate.

Prin comunicarea unor astfel de documente s-ar încălca flagrant prevederile legilor menţionate şi s-ar crea un precedent negativ la nivelul instituţiei, orice cetăţean putând solicita documente ce aparţin unor beneficiari de autorizaţii de construire, fapt ce ar genera atât un haos cât şi o multitudine de procese în instanţă.

În opinia recurentului-pârât persoana care poate comunica documentaţia tehnică, avizele/acordurile, ce au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire este beneficiarul acesteia şi nu instituţia pârâtului, care este obligată să asigure „secretul comercial şi industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public şi privat, garantarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată”.

Consideră că prima instanţă nu a făcut distincţie între informaţiile cu un vădit caracter public şi informaţiile referitoare la un document reglementat special şi anume o autorizaţie de construire. Or, accesul la informaţiile de interes public în materia autorizaţiei de construire se face potrivit normei speciale şi anume Ordinul 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Din această perspectivă, se poate observa că pârâtul şi-a îndeplinit pe deplin obligaţiile instituite de legea specială şi nu a îngrădit accesul reclamanţilor la informaţiile de interes public ce face obiectul prezentei acţiuni.

Astfel, s-a răspuns atât în termen legal cât şi cu respectarea prevederilor art. 55 din Ordinul sus-menţionat, fiindu-i puse la dispoziţie:a) numărul autorizaţiei de construire/desfiinţare şi data emiterii acesteia; b) indicatorii urbanistici (procent de ocupare a terenului şi coeficient de utilizare a terenului; c) regimul de înălţime și retragerile construcţiei de la limitele de proprietate; d) planul de situaţie; e) toate faţadele.

Aşa cum a menționat şi în întâmpinare, în urma controalelor Inspectoratului de Stat în Construcţii efectuate în urma unor sesizări depuse, inclusiv în speţa de faţă, şi având ca obiect verificarea autorizaţiilor de construire emise de instituţia pârâtului, s-a atras atenţia asupra respectării tuturor prevederilor legale privind transmiterea informaţiilor de interes public (legislaţia specifică şi legea privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei), astfel că practica la nivelul instituţiei a fost schimbată, indicându-se în cuprinsul răspunsurilor la petiţii strict informaţiile permise de legea specifică, respectiv cele din art. 55 din Ordinul 839/2009, ceea ce în speţă s-a şi realizat.

Tocmai din acest considerent, practica la nivelul instituţiei pârâtului este de a indica în cuprinsul răspunsurilor la cererile formulate în baza Legii 544/2001, toate informaţiile cuprinse în art. 55 din Ordinul 839/2009, în urma numeroaselor petiţii identificate la nivelul municipalităţii.

Astfel, prin adresa nr. 58.521 din 24.09.2021 ce face obiectul prezentei cauze, i-au fost puse la dispoziţie reclamanţilor toate informaţiile privind autorizaţia de construire solicitată şi anexele la cerere, respectiv numărul autorizaţiei de construire și data emiterii acesteia, indicatorii urbanistici (procent de ocupare a terenului și coeficient de utilizare a terenului) regimul de înălţime, retragerile construcţiei de la limitele de proprietate, planul de situaţie şi toate faţadele.

Toate argumentele expuse conduc la concluzia că se impune admiterea recursului astfel cum a fost el formulat, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii introductive.

În drept, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 483,  art. 488 alin. l pct. 8 Cod procedură civilă, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanism, Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ.

La data de 26 ianuarie 2022 intimaţii-reclamanţi A şi B, au formulat întâmpinare la recursul principal solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Sentinţei nr. x/08.11.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, sub aspectul criticilor din această declaraţie de recurs; obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor avansa cu soluţionarea cererii de recurs.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) şi lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 intimaţii-reclamanţi au dreptul de a solicita şi a obţine informaţiile de interes public conform solicitării din adresa înregistrată sub nr. 58.521/17.08.2021 atâta timp cât acestea nu se încadrează în nici una dintre excepţiile reglementate de prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) - g) din Legea nr. 544/2001.

În acest sens, în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de legea fundamentală prin art. 31 şi care nu suportă îngrădire.

În mod corect a conchis instanţa de fond că emiterea autorizaţiilor de construire regăsindu-se printre atribuţiile recurentului-pârât se încadrează în activităţile prevăzute la art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, având caracterul unor informaţii de interes public.

Obligaţiile impuse recurentului-pârât prin Legea nr. 190/2018 pot fi îndeplinite, astfel cum reţine instanţa de fond, prin anonimizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice menţionate în conţinutul autorizaţiilor de construire şi a documentaţiilor care stau la baza emiterii acestora. Mai mult, art. 55 alin. (4) din Ordinul MADR nr. 839/2009, obligă la publicarea pe pagina proprie de internet a autorităţilor emitente a tuturor documentelor reglementate de prevederile art. 55 alin. (1) şi (3) din ordin, cu respectarea prevederilor Legii nr. 190/2018, într-un format care să permită descărcarea şi vizualizarea acestora, în afara paginii proprii de internet a autorităţii administraţiei publice competente, obligaţie legală neîndeplinită de recurentul-pârât.

Raportându-se la prevederile legale prevăzute de Legea nr. 50/1991 şi Ordinul MADR nr. 839/2009 invocate de recurentul-pârât cum că ar fi fost încălcate prin pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond, apare cât se poate de evident că informaţiile conţinute de înscrisurile solicitate de intimaţii-reclamanţi sunt de interes public şi se impun a fi comunicate la cererea oricărei persoane în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

Din toate aceste prevederi legale rezultă cât se poate de clar că informaţiile solicitate de subsemnaţii intimaţi-reclamanţi sunt unele de interes public, ce se impun a fi comunicate oricărui solicitant, neputându-se reţine criticile recurentului-pârât subsumate prevederilor art. 55 din Ordinul MADR nr. 839/2009, acest din urmă act normativ reglementând informaţiile de interes public în legătură cu autorizaţiile de construire care se impun a fi comunicate din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. g) coroborate cu ale art. 5 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 544/2001. Acest aspect rezultă cu evidenţă din denumirea art. 55 din Ordinul MADR nr. 839/2009, „Asigurarea caracterului public", şi din prevederile exprese ale art. 55 alin. (1) teza finală ale aceluiaşi act normativ, redate la alineatele de mai sus.

În concluzie, autorizaţiile de construire şi anexele la acestea, respectiv actele de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, au caracter public şi se comunică din oficiu, pe pagina de internet a autorităţii emitente, sub forma listelor la zi, într-un format care să permită descărcarea şi vizualizarea acestora în afara paginii proprii de internet a autorităţii administraţiei publice competente, iar restul documentelor care au stat la baza emiterii lor au caracter public şi se comunică oricărei persoane în baza solicitării întemeiată pe prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

Cererea privind obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată pe care le va  avansa cu soluţionarea cererii de recurs principal obiect al dosarului este admisibilă întemeiat pe prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă.

În temeiul prevederilor art. 492 alin. (1) coroborate cu ale art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă a solicitat ca în probaţiune să le fie încuviinţată proba cu înscrisurile încuviinţate şi administrate de instanţa de fond şi înscrisurile anexate întâmpinării.

La data de 26 ianuarie 2022 intimaţii-reclamanţi A, şi B, au formulat recurs incident împotriva Sentinţei nr. x/08.11.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2021, solicitând ca prin hotărârea pe care se va pronunţa să se dispună: admiterea recursului incident; Casarea în parte a sentinţei cu consecinţa obligării pârâtului-recurent la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale cauzate subsemnaţilor intimați-reclamanți; Obligarea pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată avansate pentru soluţionarea prezentului recurs incident.

În motivare au arătat că instanţa de fond a dispus respingerea petitului cererii de chemare în judecată obiect al prezentului dosar privind obligarea recurentului-pârât Municipiul C la plata în favoarea intimaților-reclamanți la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, reţinând într-un mod superficial şi telegrafic neîndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora, intimaţii-reclamanţi  nepropunând administrarea de probe din care să rezulte prejudiciul suferit, existenţa şi modul în care a fost afectaţi, neputându-se reţine atingeri aduse valorilor care definesc personalitatea umană.

A arătat prin cererea de chemare în judecată că reclamanţii nu a avut cunoştinţă de emiterea vreunei autorizaţii de demolare sau de construire pe numele proprietarilor imobilului vecin situat administrativ în municipiul D, str. D, nr. D.

A arătat că se impunea a li se solicita acordul în privinţa lucrărilor de demolare şi construire executate de proprietarii acestui din urmă imobil întrucât acesta avea peretele lipit (construcţii cuplate) de peretele imobilului proprietatea acestora situat administrativ în municipiul E, str. E, nr. E.

A arătat că lucrările de demolare și de construire au fost executate la imobilul situat administrativ în municipiul D, str. D, nr. D, prin mărirea volumului demisolului acestuia (de la 8,40 mp la 60,34 mp) ca urmare a unor lucrări de subfundare ( la o adâncime de peste 3,00 m) fără punerea în siguranţă a imobilului proprietatea lor şi prin edificarea unui nou perete care nu mai este lipit de imobilul proprietatea lor, ci amplasat la o distanţă de cea. 40 cm de zidul peretelui imobilului proprietatea lor, distanţă cu privire la care nici în prezent nu cunosc soluţia tehnică de umplere şi dacă aceasta are în vedere punerea în siguranţă a imobilului proprietatea lor. Totodată, prin edificarea acestui zid în mod nelegal, sunt puşi în imposibilitatea fizică de a mai putea interveni la protejarea zidului construcției proprietatea lor faţă de intemperiile vremii.

A arătat că tot acest comportament al proprietarilor imobilului situat administrativ în municipiul D, str. D, nr. D, a fost posibil cu protecţia şi/sau conivenţa autorităţilor locale cu atribuţii în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii, adică a recurentului-pârât Municipiul C.

A arătat că toate aceste lucrări de demolare sau de construire executate fără autorizaţie de demolare sau de construire sau în baza unei autorizaţii emisă având drept suport o documentaţie tehnică sumară şi neconformă cu prevederile legale, au condus la apariţia unor fisuri în pereţii construcţiei proprietatea intimaţilor-reclamanţi, a unei găuri la etajul superior al construcţiei şi la afectarea structurii de rezistenţă a acesteia.

A arătat că această stare de fapt i-a creat o puternică temere în sensul că locuinţa proprietatea lor s-ar putea prăbuşi iar, pe fondul refuzului oricărui dialog din partea proprietarilor construcţiei de la nr. D, a sesizat autorităţile competente care au constatat că proprietarii imobilului de la nr. D au procedat la demolarea vechii construcţii fără a deţine o autorizaţie de demolare şi la edificarea unei construcţii în mod nelegal, fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea acesteia, dispunând sistarea lucrărilor de construire şi apoi solicitând demolarea acesteia prin cererea obiect al dosarului nr. z/320/2021 aflat spre competentă soluţionare pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş.

A probat toate aceste aspecte arătate expres prin cererea de chemare în judecată obiect al prezentului dosar prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Toate aceste aspecte i-au determinat a se adresa recurentului-pârât pentru a obţine informaţii de interes public privind emiterea autorizaţiilor de demolare şi construire pentru proprietarii imobilului situat administrativ în municipiul D, str. D, nr. D şi pentru a obţine documentaţiile tehnice în baza cărora acestea s-ar fi emis, fiind în primul rând interesaţi de modalitatea tehnică propusă pentru punerea în siguranţă a imobilului învecinat proprietatea subsemnaţilor.

Or, aşa cum arată şi prin cererea introductivă, toate aspectele invocate precum şi starea de puternică temere justificată prin ascunderea adevăratelor lucrări nelegale de construcţii ce au fost şi se urmăresc a fi executate, cu largul concurs al pârâtului, şi care deja au afectat structura de rezistenţă a locuinţei lor şi au produs pagube acesteia, apreciază că, în temeiul prevederilor ari. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 se impune admiterea petitului privind obligarea intimatului-pârât la plata de daune morale în favoarea subsemnaţilor.

Atitudinea abuzivă a pârâtului, de refuză de a pune la dispoziţia lor autorizaţii şi documentaţii tehnice care priveau gradul şi modul de afectare a imobilului învecinat proprietatea lor prin executarea lucrărilor de demolare şi construire executate la imobilul situat administrativ în municipiul D, str. D, nr. D, a fost în măsură să le afecteze în plan moral, nepatrimonial, încălcându-li-se în mod nejustificat dreptul de acces la informaţii de interes public cu încercarea de descurajare a subsemnaţilor prin răspunsul dat, în sensul că, în calitate de proprietari ai imobilului învecinat celui asupra căruia s-au executat şi se execută lucrări de demolare şi construire neautorizate care deja au început să-şi producă efectele negative, nu au dreptul de a cunoaşte documentaţia tehnică a construcţiei vecine prin autorizarea căreia li se încalcă dreptul constituţional la proprietate privată.

Pentru a afla orice informaţie de interes public şi utilă pentru aceştia în vederea evitării unei prăbuşiri a propriei lor locuinţe, a sesizat din nou organele competente ale autorităţilor publice centrale şi locale.

În acest sens a formulat şi adresat recurentului-pârât cererea privind comunicarea unor informaţii de interes public înregistrată sub nr. 58.521/17.08.2021 la care li s-a răspuns prin adresa cu acelaşi număr din data de 24.08.2021.

Or, toată această stare de fapt bazată pe refuzul recurentului-pârât de a furniza informaţiile de interes public vizând punerea în siguranţă a imobilului proprietatea lor faţă de lucrările de demolare şi construire executate la imobilul vecin şi pe obligarea lor de a efectua nenumărate demersuri în încercarea de a afla aceste informaţii de la alte instituţii abilitate, a creat o puternică stare de temere, de stres emoţional, privind posibilitatea de dărâmare a construcţiei, ceea ce le îndreptăţeşte să solicite obligarea recurentului-pârât la plata în favoarea subsemnaţilor de daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Reţinerea instanţei de fond potrivit căreia nu ar fi propus administrarea de probe din care să rezulte prejudiciul moral suferit este pe cât de neîntemeiată, pe atât de tributară unor soluţii izolate de practică judiciară potrivit cărora prejudiciul moral se poate dovedi doar cu probe testimoniale sau înscrisuri eliberate de psihologi sau psihiatrii. Intimaţii-reclamanţi, apreciază că dovezile cu înscrisuri privind încercările disperate de a intra în posesia informaţiilor de interes public şi care vizau punerea în siguranţă a imobilului proprietatea lor faţă de lucrările de demolare şi construire executate la imobilul vecin, constituie un probatoriu suficient care dovedeşte suferinţa morală încercată de subsemnaţii suferinţă care se manifestă şi în prezent.

Cererea privind obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor avansa cu soluţionarea prezentului recurs incident este admisibilă întemeiat pe prevederile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă.

În temeiul prevederilor art. 492 din Codul de procedură civilă au solicitat ca în probaţiune să le fie încuviinţată proba cu înscrisurile încuviinţate şi administrate de instanţa de fond şi cu cele anexate recursului incident.

La data de 11 februarie 2022 Municipiul C a depus întâmpinare la recursul incident formulat de A şi B, solicitând respingerea acestuia ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat şi neîntemeiat, având în vedere următoarele:

Consideră recursul incident ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat şi neîntemeiat.

Din prevederile art. 491 Cod procedură civilă rezultă că recursului incident îi sunt aplicabile reglementările anterior citate din procedura apelului, dar cu observarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului, precum şi faptul că recursul incident se exercită doar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 472 şi art. 473 Cod procedură civilă.

Recursul incident se formulează de intimat împotriva recurentului principal, motivele sale de recurs neputând conţine cereri noi întrucât se opun dispoziţiilor ar. 494 raportat la art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă.

Consideră că hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte obligarea la comunicarea informaţiilor solicitate prin cererea nr. 58521/17.08.2021, bazat pe faptul că potrivit prevederilor art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, doar autorizaţiile de construire/desfiinţare împreună cu anexele acestora (anexele autorizaţiei de construire nu vizează documentaţia tehnică şi acordurile/avizele obţinute de beneficiari, ci anexa - formularul - la cererea de autorizaţie de construire) au caracter public. În acest scop, se pun la dispoziţia publicului, pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice competente, emitentă, sau prin afişare la sediul acesteia listele la zi ale actelor de autoritate emise, în vederea solicitării şi obţinerii, după caz, a informaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (23) din Lege.

Consideră că este necesar a se face distincţie între informaţiile cu un vădit caracter public şi informaţiile referitoare la un document reglementat special şi anume o autorizaţie de construire. Or, accesul la informaţiile de interes public în materia autorizaţiei de construire se face potrivit normei speciale şi anume Ordinul 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Din această perspectivă, se poate observa că instituţia lor şi-a îndeplinit pe deplin obligaţiile instituite de legea specială şi nu a îngrădit accesul la informaţiile de interes public ce face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea daunelor morale în valoare de 10.000 lei, consideră că este nejustificată. Doctrina dreptului defineşte dauna morală ca fiind rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile prin care se aduce o vătămare valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale, ce sunt strâns legate de personalitatea umană.

Prejudiciile morale nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Prejudiciul moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce atingere unui drept extrapatrimonial.

Consideră că prin despăgubirile băneşti solicitate, se tinde la obţinerea de venituri nejustificate, la creşterea patrimoniului material care nu a fost cu nimic diminuat.

În altă ordine de idei, precizează faptul că pentru repararea prejudiciului moral, e necesar a se fac dovada existenţei prejudiciului moral încercat, caracterului ilicit al faptei pârâtului săvârşită de acesta cu vinovăţie, cât şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

Astfel, consideră că argumentele prezentate prin recursul incident sunt nefondate, nefiind îndeplinite condiţiile de acordare a daunelor morale, actele ataşate nedovedind prejudiciul suferit.

Construcţia având destinaţia de locuinţă, utilizare admisă conform Regulamentului Local de Urbanism, este compatibilă cu funcţiunile imobilelor alăturate existente, în acest caz nefiind vorba de amplasarea de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate, având aceeaşi destinaţie (art.27 lit. b şi c), nici în acest caz nefiind necesar acordul vecinilor.

Cu atât mai mult, arată că funcţionalitatea construcţiei în cauză este compatibilă cu caracterul şi funcţionalitatea zonei în care s-a integrat, deci în niciun caz nu poate fi vorba de crearea unei situaţii de disconfort generat de incompatibilităţi între funcţiuni, funcţiunea propusă fiind aceeaşi cu cea a imobilelor alăturate, inclusiv cu cea a recurenților-reclamanți.

În dovedirea acestor aspecte, anexează prezentei memoriul tehnic de expertiză la care a făcut referire, însoţit de studiul geotehnic, din care rezultă faptul că imobilul recurenţilor reclamanţi nu este afectat de modificările propuse de beneficiarii autorizaţiei de construire sus-menţionată.

Consideră că toate aceste argumente dovedesc faptul că nu se justifică cererea de acordare a daunelor morale, nefiind îndeplinite condiţiile de acordare a acestora.

În ceea ce priveşte petitul privind plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestuia, întrucât instituţia lor nu se află în culpă, urmărind să respecte legislaţia în materie.

Toate argumentele mai sus expuse conduc la concluzia că se impune respingerea recursului incident ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar ca fiind nefondat și neîntemeiat.

În drept, art. 205 Cod procedură civilă şi textele de lege la care a făcut referire.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 488 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în considerarea dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă Curtea va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului incident. Susținerile intimatului Municipiul C cu privire la faptul că recursul incident nu poate viza alte aspecte decât cele ce fac obiectul recursului principal nu pot fi reţinute având în vedere Decizia 14/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în Interesul Legii, prin care s-a stabilit că „  În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.”

În raport de prevederile art. 517 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie de la data publicării Deciziei în Monitorul Oficial .

Curtea a reţinut că recursul incident vizează o soluţie cuprinsă în dispozitivul sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă va respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii recursului incident.

În ceea ce priveşte recursul principal, principala critică vizează aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 conform cărora „ Autorizaţia de construire şi anexele acesteia au caracter public şi se pun la dispoziţia publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice emitente sau prin afişare la sediul acesteia, după caz.” De asemenea, recurenta subliniază că a pus la dispoziţia intimaţilor informațiile indicate de art. 7 alin. (23) din Legea nr. 50/1991 astfel încât şi-a îndeplinit integral obligaţiile prevăzute de lege, actele suplimentar solicitate nefiind prevăzute ca având caracter public de Legea 50/1991.

Curtea a reţinut că prezenta cauză are ca obiect furnizarea unor informaţii apreciate ca fiind de interes public de reclamanții-intimați, fiind incidente dispoziţiile Legii 544/2001 ca drept comun în materie dar şi prevederile speciale ale Legii 50/1991 care cuprinde reglementări proprii cu privire la caracterul public al informaţiilor ce vizează emiterea autorizaţiilor de construire.

În raport de definiţia dată de art. 2 litera b din Legea 544/2001 informaţiei de interes public - orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei, constatăm că cererea reclamanților viza aspecte ce rezultă din activitatea autorităţii recurente, fiind solicitate înscrisuri în baza cărora a fost emisă o autorizaţie de construire.

În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii 50/1991, prin care sunt enumerate  informaţiile care sunt puse la dispoziţia publicului, spre informare, pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice emitente sau prin afişare la sediul acesteia, Curtea a reţinut că prin această reglementare nu sunt eliminate din sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii 544/2001 celelalte informaţii care vizează activitatea de autorizare a lucrărilor de construcţii, sensul dispoziţiei legale fiind de a stabili care sunt informaţiile de interes public în materie, care se comunică din oficiu, fiind o aplicaţie particulară a dispoziţiilor art. 5 din legea 544/2001.

În sensul art. 9 din HG 123/2002,  autorităţile şi instituţiile publice asigură accesul la informaţiile de interes public, din oficiu sau la cerere, în condiţiile legii.

Interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale anterior indicate, duce la concluzia că, în măsura în care informaţiile solicitate de reclamanţi cu privire la emiterea autorizaţiei de construire nu se încadrează în enumerarea prevăzută de Legea 50/1991 - art. 7 alineat 21 şi 23, şi care vizează informaţii ce se comunică din oficiu prin publicare, devin incidente dispoziţiile legale privind accesul la informaţiile de interes public la cerere.

Prin urmare nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că are obligaţia legală de a comunica strict informaţiile prevăzute de Legea 50/1991 şi de art. 55 din Ordinul 839/2009. În fapt, cu privire la aceste informaţii obligaţia recurentei este de a dispune publicarea, fiind informaţii ce se comunică din oficiu, dispoziţia legală fiind modificată în acest sens tocmai pentru a fi adaptată la prevederile Directivei 2003/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul, respectiv Directivei 85/337/CEE şi a Directivei 96/61/CE cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie.

Celelalte informaţii care privesc autorizarea lucrărilor de construire şi care nu sunt enumerate de dispoziţiile Legii 50/1991 şi de Ordinul 839/2009 pot fi furnizate la cerere, în temeiul Legii 544/2001 care reglementează accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public cu excepţiile prevăzute de art. 12 din acelaşi act normativ.

În consecinţă, răspunsul autorităţii pârâte care a comunicat limitativ informaţiile prevăzute de Legea 50/1991 şi de Ordinul 839/2009 cu justificare că celelalte informaţii nu ar avea caracter public şi pot fi puse doar la dispoziţia beneficiarului nu respectă prevederile Legii 544/2001. Astfel cum corect a indicat instanţa de fond, aceste informaţii sunt date în evidența instituţiei şi în consecinţă sunt informaţii de interes public iar aplicarea dispozițiilor derogatorii ale art. 12 din legea 544/2001 se impune a fi riguros justificată.

În cazul dedus judecăţii autoritatea pârâtă a făcut referire generic, la necesitatea de a proteja dreptul de proprietate intelectuală respectiv date personale ale unor persoane fizice în temeiul Regulamentului 216/679. În acord cu judecătorul fondului şi în considerarea Deciziei 37/2015 a ICCJ pronunţată în Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea a reţinut că eventuale date cu caracter personal pot fi parţial anonimizate.

În ceea ce priveşte dreptul de proprietate intelectuală asupra documentaţiei tehnice care a stat la baza emiterii autorizaţiei, Curtea a reţinut că autoritatea pârâtă nu a justificat în concret incidenţa dispoziţiilor art. 7 din legea 8/1996 (nefiind vorba despre opere de arhitectură) iar pe de altă parte, nu se poate omite faptul că elaborarea unei documentaţii tehnice în vederea autorizării/ realizării unor lucrări de construcţie prin natura sa presupune acceptul autorului de a aduce aceste elemente la cunoștința publică fiind cuprinse elemente tehnice ce se impun a fi verificate. În cauză nu se pune problema reproducerii/folosirii de către terţi a documentaţiei tehnice ci strict accesul la documentaţie în vederea verificării respectării legalităţii autorizării unor lucrări de construire.

În raport de cele ce preced, Curtea a constatat că instanţa de fond a aplicat corect prevederile speciale ale Legii 50/1991 dar şi dispoziţiile Legii 544/2001, reţinând judicios că autoritatea nu a justificat în concret incidenţa dispozițiilor art. 12 din acest act normativ , astfel încât, în baza art. 496  Cod proc.civ recursul formulat de Municipiul C urmează a fi respins ca nefondat.

 În ceea ce priveşte recursul incident, Curtea a reţinut în acord cu instanţa de fond că prejudiciul nepatrimonial pretins suferit de reclamanţii-recurenţi nu poate fi prezumat din simpla omisiune de comunicare a unora dintre informaţiile solicitate.

Contrar aprecierilor recurenţilor, instanţa de fond nu a impus, limitativ, necesitatea administrării unui anumit probatoriu ci a înţeles să facă o analiză a condițiilor răspunderii delictuale prin prisma susținerilor părților. Or, inclusiv în memoriul de recurs, reclamanţii reiau, ca justificare a cererii de acordare a daunelor morale, susţineri care vizează aspecte ce exced cadrului procesual dedus judecăţii. Referirile reclamanţilor-recurenţi la starea de temere creată de realizarea unor lucrări de construire fără autorizaţie/în baza unei autorizaţii nelegale nu au legătură cu conduita autorităţii pârâte în prezenta cauză.

Curtea subliniază că în prezentul dosar nu se discută despre legalitatea autorizării lucrărilor de construire ci strict despre modalitatea de soluţionare a cererii reclamanţilor de acces la informaţii de interes public, cu precizarea că în fapt, conduita autorităţii publice în acest caz nu poate fi pusă sub semnul relei-credințe (similar situațiilor în care se refuză fără justificare furnizarea informaţiilor). Răspunsul autorităţii a fost cenzurat jurisdicţional în raport de conţinutul informaţiilor solicitate şi ca urmare a unei interpretări coroborate a dispozițiilor legale incidente, nefiind constatată o atitudine abuzivă de a nu aplica Legea 544/2001 astfel cum susţin recurenţii. De asemenea nu pot fi avute în vedere susţinerile recurenţilor privind caracterul părtinitor al autorităţii publice sau citate dintr-o afirmativă discuţie cu arhitectul-şef al instituţiei. În acord cu instanța de fond, Curtea a constatat că reclamanții nu au justificat existenţa unui prejudiciu nepatrimonial în legătură de cauzalitate cu fapta imputată autorităţii pârâte. În consecinţă, în baza art. 496  Cod proc.civ recursul incident urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare