Suspendare executare act administrativ normativ - hcl aprobare puz. Interesul în promovarea cererii

Având în vedere faptul că PUZ reprezintă o fază premergătoare, realizării investițiilor, prevederile acestuia realizându-se etapizat, raportat la faptul că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor cu proprietăţi reglementate direct de PUZ sau limitrofe (cum este cazul reclamantei intimate), până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului și raportat la teza finală a art. 33 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat faptul că instanța de fond, respingând excepţia lipsei de interes a făcut corecta aplicare a prevederilor art. 33 din Codul de procedură civilă.

Pentru a stabilit dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii. Astfel, având în vedere faptul că instanța a fost investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a actului administrativ și nu poate antama fondul, având în vedere caracterul unui PUZ și rolul acestuia, precum și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 12/2021 pronunțată în recurs în interesul legii că acesta este un act administrativ cu caracter normativ ce se aplică, în principiu, unui număr nedeterminat de persoane destinatare, precum și susținerile reclamantei deduse judecăţii cu privire la faptul că modificările reglementate prin PUZ –ul în discuţie ar fi de natură să o prejudicieze, Curtea a considerat că aceasta a avut interes de a acționa în prezenta cauză şi implicit a avut calitate procesuală activă. Totuşi, nu trebuie omis faptul că, în concordanţă cu art. 36 C. proc. civ., existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate, constituie o chestiune de fond.

- art. 33, 36 Codul de procedură civilă,

- Decizia Înaltei Curţi de Casație și Justiție, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 12/2021

Prin Sentinţa nr. x din 18.10.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. y/102/2021 s-au respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes a reclamantei A, invocate de pârâţii UAT B, Consiliul Local al Municipiului C şi Societatea D SRL.

S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii UAT B, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C şi SOCIETATEA D SRL.

S-a suspendat executarea HCL nr. 256/26.08.2021 emisă de Consiliul local al municipiului Târgu-Mureş, în privinţa reglementărilor referitoare la lărgirea străzii E din municipiul E, la 12 m din cuprinsul documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal-reconformare parţială zonă funcţională şi stabilire reglementări pentru construire locuinţe colective D+P+2E, creare accese, utilităţi, cu regulamentul local de urbanism aferent, str. E, fnr, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. z/102/2021 aflat pe rolul Tribunalul Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anulare HCL nr. 256/26.08.2021 emisă de Consiliul local al municipiului Târgu Mureş.

A fost obligat pârâtul Municipiul B să plătească reclamantei suma de 1.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul prevăzut de lege pârâţii D SRL, MUNICIPIUL B, prin Primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a Hotărârii civile nr. x/2021 din data de 18.10.2021 pronunţată în dosarul nr. y/102/2021, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de suspendare ca fiind formulată de o persoană care nu are interes în cauză, iar în subsidiar, respingerea in integrum a cererii de suspendare a efectelor HCL nr 256/26.08.2021 având ca obiect „aprobarea documentaţiei de urbanism „Pian Urbanistic Zonal — reconfirmare parţială zonă funcţională şi stabilire reglementări pentru construire locuinţe colective D+P+2E, creare accese, utilităţi" cu Regulamentul Local de Urbanism aferent str. E fnr. Iniţiator SC D SRL", cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti care îi reveneau în etapa de analiză a cererii de suspendare a efectelor unui act normativ solicitat în baza prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Practic, în analiza elementului „cazului bine jutificat", instanţa şi-a depăşit atribuţiile şi a antamat fondul litigios trecând dincolo de pretinsa „aparenţă de legalitate" a actului administrativ supus analizei. Din considerentele Sentinţei recurate rezultă fără echivoc faptul că instanţa realizează o analiză a tuturor elementelor aflate în probaţiune cu antamarea fondului:- proiectului nr. 603/2019 întocmit de arhitect urbanist A.K., - a actelor/avizelor care au stat la baza emiterii. PUZ,- cuprinsul Memoriului întocmit de arhitect urbanist A.K. instanţa subliniind faptul, că prin acesta: „se arată că în prezent la Capitolul. „Circulaţia" (fila 141 dosar) accesul la terenul reglementat de PUZ se face din strada E , cu o lăţime de 10 metri, cu. 2 benzi 2X3,5 m şi două trotuare de 2X1,5 m se face menţiunea că aceste dimensiuni nu se respectă pe tot parcursul prospectului prevăzut pe strada E."- capitolul 3,4 „Modernizarea circulaţiei"- planul de acţiune- certificatul de urbanism 1010/27.05.2019- decizia de încadrare emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş nr 13946716.12.2019 unde „se propune lărgirea străzii E la 10 metri cu carosabil de 2X3,5m si două trotuare de 1,5 metri".

Aşadar, instanţa a analizat în substanţă actele administrative, emiţând concluzii care ţin de fondul litigios şi care exced analizei elementelor „cazului bine justificat" şi „pagubei iminente".

Prin urmare este neechivoc că instanţa a emis opinii clare legate de linia directoare a soluţiei de fond, aspecte care ar trebui avute în vedere doar la momentul analizei pe fond a litigiului. Deci, hotărârea recurată a fost emisă cu excederea cadrului şi competenţei instanţei care este ţinută de respectarea limitelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv soluţionarea cererii de suspendare „fără a antuma fondul litigiului".

Prin urmare, a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 din Codul de procedură civilă. In extenso, a apreciat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 4 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă se găseşte şi raportat la soluţia instanţei de a dispune asupra „suspendării în parte a HCL nr. 256/2021 .... până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. z/102/2021 aflat pe rolul Tribunalului Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal având, ca obiect anularea HCL nr.256/26.08.2021 emisă de Consiliul local al municipiului Tg.-Mureş.". În acest context pe de-o parte de intersectează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 4 Cod procedură civilă, respectiv instanţa a fost iniţial învestită cu o cerere de suspendare a efectelor unui act normativ în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004. Or, în mod neechivoc instanţa de fond a pronunţat soluţia din nou cu excederea competenţelor, respectiv ieşind din sfera de acţiune a art. 14 şi suprapunând soluţia cu o veritabilă cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004. Diferenţa dintre cele două temeiuri de drept pentru care justiţiabilul poate solicita instanţei suspendarea efectelor unui act administrativ este clară atât sub aspect juridic, cât şi a întinderii perioadei sub umbrela căreia se va putea dispune suspendarea efectivă. Astfel, reclamantul a înţeles să se adreseze cu o veritabilă cerere de suspendare în raport de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, iar nu prin uzarea de art. 15 din acelaşi act normativ.

Acţiunea principală, a fost introdusă abia la data de 07.10.2021 conform informaţiilor publice disponibile pe site-ul portaljust.ro, respectiv ulterior sesizării instanţei cu o acţiune, vizând suspendarea HCL nr. 256/2021. Aşadar, hotărârea recurată este nelegală şi raportat la aplicarea normelor de drept material, instanţa omiţând faptul că în cauza, faţă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întinderea suspendării este limitată la soluţionarea cauzei în prima instanţă.

Cu privire la soluţia instanţei faţă de modalitatea de interpretare şi aplicare a art. 33 din Codul de procedură civilă şi elementul „pagubei iminente" din condiţiile art. 14 Legea nr. 554/2004, se impune casare soluţiei cu trimitere la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.

Instanţa de fond a pronunţat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes invocată în mod nelegal . Aşadar, a apreciat că soluţia instanţei de fond este vădit nelegală, fiind, incident motivul de casare la care a făcut trimitere, soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes fiind, dată cu încălcarea normelor de drept, material. Astfel, este evident că cele două condiţii, ale interesului în exercitarea, unei acţiuni civile întemeiată lato sensu pe prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă nu se poate suprapune cu analizarea condiţiei pagubei iminente vizată de textul art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Cele două condiţii trebuie să coexiste în mod cert în cazul unei soluţii de admitere a cererii de suspendare, însă ele rămân independente ca şi scop/funcţie. Interesul vizează, deci, scopul căutat de către reclamant în situaţia în care cererea acestuia ar avea potenţialul de a se admite, pe când paguba iminentă vizează prejudiciul efectiv încercat de reclamant în cazul în care efectele unui act administrativ ar continua să se producă. Prin urmare prima condiţie este esenţială a fi validată pentru a putea trece la analiza condiţiei celei de-a doua, a „pagubei iminente". Aşadar, soluţia instanţei care nu a analizat deloc argumentele aduse de către părţile litigante relativ la această excepţie pronunţă soluţia pe de-o parte cu încălcarea normelor de drept material, pe de altă parte cu susţinerea unor motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Din analiza argumentelor expuse de către reclamantă a apreciat că aceasta nu prezintă un interes actual, născut care să aibă drept scop legitim prevenirea încălcării unui drept subiectiv în raport de actul administrativ contestat. Prin urmare, se vorbeşte despre un pretins interes viitor, abstract - iar nu concret/determinat, care nu are legătură cu soluţionarea litigiului pendinte.

Practic, ceea ce se urmăreşte de către reclamantă este blocarea unui întreg proiect de locuinţe prin temporizarea efectelor juridice ale HCL nr. 256/2021 de aprobarea a PUZ — reconfirmare parţială zonă funcţională şi stabilire reglementări pentru construire locuinţe colective D+P+2E, creare accese, utilităţi. Investitor D SRL", fără ca aceasta să fie afectată în vreun fel de adoptarea acestui PUZ. Astfel cum ne edifică inclusiv administraţia publică locală - PUZ aprobat prin HCL nr. 256/2021 NU modifică în vreun fel Planul Urbanistic Zonal - Cartier Unirii aprobat prin HCL nr. 31/2008: „Planul Urbanistic Zonal păstrează caracterul zonei confirm „Planul Urbanistic Local - cartier rezidenţial Unirii aprobat prin HCL nr 31/07.02.2008 şi reglementează efectiv parcela aflată în proprietatea iniţiatorului Planul Urbanistic Zonal — beneficiarul proiectului (...) fără derogări de la PUZ Unirii în vigoare care să afecteze vecinătăţile. Imobilul reclamantei fiind situat pe partea opusă străzii E nu este afectat de prevederile PUZ aprobat".

În esenţă, din analiza motivelor invocate de către reclamantă aceasta doar „presupune" emite supoziţii fără ancorare faptică ori juridică, că prin PUZ aprobat pentru investitor D SRL, terenul acesteia ar suferi îngrădiri, or imobilul aparţinând reclamantei nu este reglementat prin PUZ aprobat prin HCL nr. 256/2021, ci, rămâne guvernat de PUZ aprobat pentru cartier UNIRII din 2008. Reclamanta rămâne un terţ faţă de PUZ aprobat prin HCL nr 256/2021.

În aceste condiţii a apreciat, pe de-o parte, că reclamanta nu a justificat un interes actual şi născut ori viitor dar de natură să încalce în mod inerent drepturile subiective ale acesteia. Dreptul de proprietate reclamat nu este în niciun fel restrâns şi nici nu poate fi limitat de aprobarea unui PUZ pentru o zonă în care terenul acesteia nu îşi găseşte coordonatele.

Prin urmare a apreciem că cererea de suspendare se impune a priori a fi respinsă pentru lipsa de interes.

De asemenea, a apreciat că soluţia instanţei de fond de admitere în parte a suspendării HCL nr. 256/2021 de aprobare a PUZ, investitor fiind D SRL, este emisă nelegal, în acest sens fiind, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în acest sens a apreciat că Hotărârea recurată este emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material prin raportare la interpretarea şi aplicarea noţiunilor de „ Caz bine justificat " şi „paguba iminentă ".

În ceea ce priveşte cazul, bine justificat, a criticat hotărârea de primă instanţă, concluzionând faptul ca aserţiunile instanţei nu sunt în măsură să conducă la incidenţa, aplicării acestei condiţii. În primul rând, a apreciat că instanţa de fond a procedat în mod nelegal la analizarea aspectelor ce ţin de substratul fondului litigios, iar nu de „aparenţa de nelegalitate"a actului administrativ contestat. Deşi instanţa a folosit terminologic noţiunea, de „aparent", totuşi considerentele acesteia sunt apte să prejudicieze şi să antameze fondul dreptului, ceea ce îndepărtează de la noţiunea „cazului bine justificat", cum este reglementată de prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Instanţa de fond, s-a pronunţat cu nesocotirea elementului central al neantamării fondului litigios, emiţând aserţiuni legate de conţinutul efectiv al documentaţiei, nefiind analizate elementele macro: ex. Dacă exista indicii legate de lipsa unor acte administrative care să stea la baza emiterii HCL nr. 256/2021, vicii de legalitate ale emiterii HCL, etc. Din contră instanţa s-a pronunţat cu depăşirea cadrului juridic al elementelor care ar trebui să contureze esenţa unei hotărâri de suspendare, deci, cu aplicarea eronată a art. 14 din Legea nr 554/2004.

Instanţa de fond nu a indicat nicio aparenţă de nelegalitate a HCL nr. 256/2021 de natură să creeze vreun dubiu asupra legalităţii acestei hotărâri. Esenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 este să se prezinte indicii de pretinsă afectare a legalităţii actului, fără a antama fondul litigios, ceea ce nu s-a dovedit în prezenta cauză.

În continuare, Sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 39 alin 4, 44 şi 47 din Legea nr. 350/2001, Legea nr 350/2001.

Din analiza textelor normative instanţa de fond, deşi (făcând trimitere şi la Decizia ÎCCJ nr 12/2021 pronunţată în recurs în interesul legii), a subliniat că reglementarea din PUZ priveşte o anumită parcelă, iar efectele se răsfiră asupra unor subiecţi nedeterminaţi (ca efect al naturii de act normativ) conchide cu o interpretare eronată a normelor de drept antemenţionate : „rezultă din normele legale citate anterior că reglementările din PUZ cu privire la organizarea stradală au caracter de reglementare specifică obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice şi pentru toate persoanele fizice şi juridice". Or, este esenţial de observat faptul că reglementarea de la art. 47 din Legea nr 350/2001 se referă la planificarea urbană asupra zonei reglementată, nu asupra întregului drum public adiacent zonei reglementate prin PUZ. De altfel, această interpretare vine în concordanţă cu considerentele ÎCCJ din Decizia RIL evocată.

Interpretarea instanţei de fond contravine prevederilor şi aplicării însăşi a definiţiei PUZ din art. 47 alin. 5 din Legea nr.350/2001.

De altfel, a apreciat că indirect este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1. pct. 6 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârea cuprinde motive contradictorii din moment ce, deşi instanţa de fond a emis teza conform căreia PUZ ar fi de natură să „reglementeze strada E", deci, să afecteze „real" reclamanţii, în final (pagina 17/19) statuează: „Astfel, chiar dacă PUZ aprobat, nu priveşte direct strada E, prin dispoziţiile sale obligatorii vor avea efecte în viitor, la momentul la care autoritatea publică locală va iniţia un proiecte de hotărâre de reglementarea acesteia, fiind obligată să respecte atât traseul propus cât şi dimensiunile străzii ,aprobată prin hotărârea atacată".

Aşadar, a apreciat că instanţa de fond a pronunţat prezenta hotărâre recurată cu aplicarea vădit eronată a normelor de drept substanţial, precum şi a emis argumente contradictorii care nu pot susţine legalitatea hotărârii.

În final, a arătat faptul că şi componenta „prejudiciului iminent" s-a bazat pe o aplicare vădit nefondată şi eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prejudiciul trebuie să fie unul real, palpabil, care să se producă în raport de reclamanţi, o pagubă iminentă. Or, este neverosimil că instanţa a conchis în acest sens cât timp chiar aceasta statuează în sensul că „PUZ aprobat, nu priveşte direct strada E", eventual putând să discute de un pretins prejudiciu (nicidecum de un prejudiciu iminent), la momentul la care autoritatea locală va hotărî să reglementeze strada E, prin alte acte de reglementare urbanistică. Or, este cert că la acest moment, reclamanţii nu au probat existenţa unei pagube iminente.

Reglementarea efectivă a străzii E - lărgirea unei străzi astfel cum se invocă - reprezintă un potenţial proiect al Unităţii administrativ teritoriale distinct de aprobarea unui PUZ, care nu a fost demarat şi nu face obiectul cauzei. Acesta ar implica la rândul său o serie de măsuri tehnice, juridice: ex. aprobarea unor indicatori tehnico-economici, proiect/studiu de fezabilitate, etc. Or, în cauză nu există un asemenea obiect în analiză.

Aşadar, instanţa de fond a conchis nelegal asupra temporizării efectelor HCL de aprobare a PUZ cu privire la „lăţimea străzii E", deşi tot aceasta, într-un paragraf anterior statua: „chiar dacă PUZ aprobat, NU priveşte direct strada E,...”.

În concluzie, a apreciat că sentinţa recurată este lovită de o serie de motive de nelegalitate ce se reflectă în motivele de casare indicate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi, în esenţă, respingerea în ansamblul ei a cererii de suspendare.

Împotriva sentinţei atacate a formulat recurs pârâţii Consiliul Local C şi Municipiul B, solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă: casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii introductive.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a arătat faptul că prima instanţă a afirmat că există anumite neconcordanţe între documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii de consiliu local de aprobare PUZ şi varianta finală a proiectului nr. 603/2019 indicat în art. l din hotărâre.

Anumite necorelări dintre proiectul aprobat şi unele avize ataşate (cum ar fi decizia APM regăsită în conţinutul sentinţei civile), nu sunt de natură să modifice conţinutul de fond al P.U.Z.- ului atacat. O parte dintre avize au fost obţinute în 2019-2020, deci, anterior aprobării unor reglementări locale cum ar fi H.C.L. nr. 6/28.01.2021 care au condus la modificarea variantei iniţiale de mobilare a terenului (ex: iniţial erau propuse 59 apartamente şi în baza H.C.L. nr. 6/2021 s-au aprobat 40 apartamente, regimul iniţial de înălţime era propus la D+P+2+3retras şi s-a aprobat maxim D+P+2E, nr. maxim locuri de parcare, amprenta la sol, et.c).

Avizele neactualizate pentru varianta iniţială de mobilare şi de redimensionare corp stradă au rol consultativ şi nu conform, cel considerat relevant fiind avizul ADP (prospect stradă, accese în incintă, locuri de parcare, etc.)

În ceea ce priveşte afirmaţia primei instanţe asupra faptului că din anexa la certificatul de urbanism nr. 1010/25.05.2019 reiese că lăţimea minimă acceptată a căii de acces carosabil ar fi de 6 m este total eronată, aspect motivat prin faptul că anexa certificatului de urbanism conţine reglementările urbanistice stabilite prin R.L.U (Regulament Local de Urbanism) aferent P.U.Z Unirii aprobat prin HCL nr. 31/07.02.2008. Referitor la condiţia minimă necesară unui lot (parcelă) pentru a fi construibil, aceasta este reglementată prin Art.8- CIRCULAŢII ŞI ACCESE din RLU aferent PUZ Unirii, care prevede: "parcela este construibilă numai dacă este asigurat un acces carosabil de minim 4,0 metri lăţime dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate", preluat ad litteram în anexa certificatului de urbanism nr. 1010/2019 (a se vedea anexa ataşată cu paragraf evidenţiat).

Decizia Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) a fost emisă în cursul anului 2019 în baza PUZ Cartier Unirii, care prevede pentru strada E un prospect de l0 m (carosabil de 2x3,5m şi 2 trotuare de l,5m). Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, aprobat prin HCL nr. 222/2017 pe strada E sunt prevăzute piste de biciclete, fapt ce determină necesitatea lărgirii străzii E la un prospect de 12m, conducând astfel la prospectul unei străzi conform Ordinului 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane, pentru o stradă urbană de categoria a III-a.

În această decizie emisă de APM este specificat faptul că "accesul în incintă se va face printr-o alee carosabilă de 6,0 m...." şi nu în anexa certificatului de urbanism care a stat la baza elaborării P.U.Z., însă, se va avea în vedere faptul că atât în anexa certificatului de urbanism cât şi în decizia APM este vorba de accesul carosabil în incintă şi nu de lăţimea minimă necesară străzii E, acces care asigură legătura la strada E şi reglementat la 6 m conform PUZ aprobat prin HCL nr. 256/2021.

O altă afirmaţie a primei instanţe, este aceea că autoritatea publică locală nu a depus la dosarul cauzei studiul de circulaţie, astfel că nu s-a putut verifica dimensiunile străzii E.

Faţă de această afirmaţie a subliniat faptul că obiectivul acestui studiu este fundamentarea deciziilor privind prognoza şi organizarea traficului, concluziile acestuia fiind preluate în cadrul documentaţiei de urbanism aprobate. Astfel, nu a considerat a fi necesară ataşarea acestui studiu, planşa de mobilare teren beneficiar (a se vedea planşa nr. A03) aflată la dosarul cauzei, fiind relevantă pentru speţa de faţă, deoarece integrează concluziile studiului de circulaţie şi le transpune prin propuneri concrete, precum dimensiunile străzii, aleii de acces în incintă, etc.(a se vedea profilele propuse pe planşa nr. A03, planşă avizată de către ADP în data de 31.01.2020, prin anexa de completare la aviz A.D.P. nr.19 din 31.01.2020), potrivit căreia "este de acord cu dezmembrarea terenului necesară reglementării străzii E la prospect de 12m", act ataşat la dosarul cauzei cu relevanţă asupra subiectului atacat, dat fiind faptul că Administraţia Domeniului Public este direcţia care gestionează terenurile domeniului public, respectiv cele necesare/propuse a fi trecute în domeniul public precum si oportunitatea trecerii unor terenuri la domeniul public).

A concluzionat prin a afirma faptul că Planul Urbanistic Zonal păstrează caracterul zonei conform „Planului Urbanistic Zonal-cartier rezidenţial Unirii" aprobat prin H.C.L. nr. 31/07.02.2008 şi reglementează efectiv parcela aflată în proprietatea iniţiatorului Planului Urbanistic Zonal - beneficiar al proiectului, în scopul amplasării de locuinţe colective cu regim mic de înălţime, cu respectarea indicatorilor urbanistici aferenţi zonei stabiliţi prin Planul Urbanistic Zonal elaborat de către autoritatea publică locală şi aprobat de Consiliul Local, fără nicio derogare de la P.U.Z Unirii în vigoare în măsură să afecteze vecinătăţile.

Imobilul intimatei-reclamante fiind situat pe partea opusă străzii E, nu este afectat de prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat, păstrarea culoarului necesar modernizării străzii la profilul necesar fiind o condiţie obligatorie în promovarea tuturor documentaţiilor de urbanism iniţiate de terţe persoane, P.U.Z.-ul în discuţie conţinând reglementarea străzii doar pe frontul proprietăţii iniţiatorului, fără obligarea acesteia la renunţarea unei suprafeţe de teren din proprietatea ei în vederea supralărgirii străzii E la gabaritul de 12 m (acest lucru va fi necesar numai în momentul în care va solicita aprobarea unei documentaţii de urbanism în vederea realizării unor construcţii). În ceea ce priveşte proprietatea intimatei - reclamante, a făcut precizarea că potrivit Notei Interne a Serviciului Fond Funciar şi Registrul Agricol din cadrul Municipiului Târgu Mureş, terenul în discuţie a fost retrocedat numitei G în temeiul Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. 133908/1996. în tarla 3 parcela cadastrală A 78/41 în suprafaţă de 1,0600 ha. Conform fişei de punere în posesie, acest teren se învecinează la Vest cu DE 77 (azi strada E) cu precizarea că limita este până în drumul actual existent. În toate cazurile, terenurilor retrocedate în temeiul legilor fondului funciar, punerile în posesie a persoanelor fizice s-au făcut până la marginea drumurilor atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă si nici un caz până la mijlocul drumului. (A anexat în acest sens Nota internă cu nr. 6036/20.10.2021, titlul de proprietate nr. 133908, fişa de punere în posesie şi planşa cu suprapunerea geometriilor imobilelor din zonă peste Ortofotoplan). Acest aspect rezultă şi din planşele depuse de însăşi reclamantă, de unde rezultă faptul că documentaţia de intabulare a titlului de proprietate s-a făcut cu depăşirea limitei drumului, nefiind păstrată configuraţia acestuia.

Din fişa de punere în posesie rezultă şi faptul că imobilul reclamantei se învecinează la E cu un teren proprietate particulară şi nu cu un drum de exploatare (actuala str. I). Acest drum de exploatare a fost creat atât din terenul intimatei-reclamante cât şi din terenul proprietarului direct învecinat.

Prin urmare, la efectuarea măsurătorilor pentru intabulare a terenului intimatei-reclamante, topografii trebuiau să ia ca şi punct de reper fix, marginea drumului de exploatare (DE 77) şi nu drumul constituit în prelungirea str. I care nu exista fizic la data eliberării titlului de proprietate, astfel că amplasamentul terenului a fost greşit intabulat.

A apreciat că nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu material cu caracter actual şi concret, câtă vreme intimata-reclamantă este cea care a realizat documentaţia de intabulare a titlului de proprietate cu depăşirea limitei drumului, nefiind păstrată configuraţia acestuia.

Toate argumentele expuse conduc la concluzia că nu există niciun viciu de legalitate al Hotărârii de Consiliu Local nr. 256/26.08.2021, astfel că se impune admiterea recursului astfel cum a fost el formulat, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii introductive.

Intimata-reclamantă A, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat de Consiliul Local al Municipiului C sau, după caz, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi, în consecinţă, să se dispună anularea recursului, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes în promovarea recursului formulat de pârâta U.A.T.M. B şi, în consecinţă, să se dispună respingerea recursului, ca fiind promovat de o parte care nu are calitate procesuală activă sau, după caz, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes juridic; respingerea recursului formulat de Consiliul Local al Municipiului C şi de U.A.T.M. B, împotriva Sentinţei nr. x/18.10.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. y/102/2021, ca nefondat; respingerea recursului formulat de D S.R.L., împotriva Sentinţei nr. x/18.10.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. y/102/2021, ca nefondat; obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat cu privire la recursul promovat de Consiliul Local al Municipiului C si de U.A.T.M. B:

Referitor la fondul recursului, în primul rând, pârâţii au afirmat că (a se vedea pct. 1-4, pag. 2-3): neconcordanţele constatate de instanţa de fond, în privinţa menţiunilor din proiectul aprobat şi o parte din avize nu sunt de natură a modifica conţinutul de fond al P.U.Z. criticat, o parte din avize fiind obţinute anterior modificării variantei iniţiale de mobilare a terenului; afirmaţia primei instanţe cu privire la accesul carosabil de 6 m ar fi eronat, întrucât aceasta ar fi de 4 m; decizia APM la care face referire prima instanţă ar fi irelevantă, întrucât planul de mobilitate urbană durabilă adoptat prin H.C.L. nr. 222/2017 ar prevedea lărgirea străzii E cu piste de bicicletă, motiv pentru care s-ar ajunge de la lăţimea de 10 m, la 12 m; studiul de circulaţie, care de fapt se numeşte studiu de trafic, nu a fost depus în faţa primei instanţe, întrucât pârâtele au considerat că nu este relevant.

Evident, aceste aspect nu prezintă nicio relevanţă, în condiţiile în care recurentele invocă anumite chestiuni de fapt. Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 -8 Cod de procedură civilă, norme imperative, de ordine publică.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că a motiva un recurs înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 Cod de procedură civilă, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Mai departe, recurentele au afirmat că planul urbanistic zonal păstrează caracterul zonei, stabilit conform planului urbanistic zonal al cartierului Unirii, fără vreo derogare care să afecteze vecinătăţile.

Probabil că acest recurs a fost conceput de mai multe persoane, la final fiind contopite ideile tuturor autorilor, ajungându-se la această compilaţie.

Aceasta deoarece afirmaţiile se contrazic în mod flagrant. Pe de o parte, s-a arătat că lăţimea drumului de 10 m, stabilită prin planul urbanistic zonal al cartierului Unirii, se impune a fi modificat, la 12 m, întrucât planul de mobilitate prevede realizarea unor piste de biciclete, ca ulterior să se afirme în mod categoric că planul urbanistic zonal contestat nu derogă de la cel al cartierului Unirii. Evident, aceste două afirmaţii se contrazic.

De asemenea, se discută de neafectarea vecinătăţilor, aspect străin de obiectul prezentei cauze, intimata-reclamantă neinvocând la niciun moment, că terenul pe care urmează a fi edificate locuinţele colective s-ar învecina cu terenul proprietatea sa. Aceasta nu a avut nicio problemă cu ce şi unde se construieşte, pe reclamantă a afectat-o lărgirea drumului, indiferent că este vorba de 10 m sau de 12 m.

Mai departe, s-a arătat că reclamanta-intimată nu ar fi afectată de acest plan urbanistic zonal, întrucât acesta ar conţine reglementarea străzii doar pe frontul proprietăţii iniţiatorului, fără obligarea ei la renunţarea unei suprafeţe de teren din proprietate, în vederea supralungirii străzii E, acest lucru va fi necesar numai în momentul în care va solicita aprobarea unei documentaţii de urbanism în vederea realizării unor construcţii.

Traducând, recurentele se spun că nu trebuie să se îngrijoreze, întrucât strada E va avea o lăţime de 12 m doar pe frontul terenului iniţiatorului. Ar trebui să se înţeleagă că în rest, strada va avea lăţimea actuală, de aprox. 4 m.

Astfel cum a arătat, lăţimea terenului ce se propune prin P.U.Z. a fi cedat de D S.R.L este de 3,25 m, la care se adaugă drumul existent, cu o lăţime de 3,75 m, ajungând la o lăţime totală de 7 m, pe când cea propusă prin P.U.Z. este de 12 m.

În aceste condiţii, este evident că lipsesc din lăţimea totală de 12 m, cea. 5 m.

De asemenea, ca şi element de noutate faţă de apărările invocate în faţa primei instanţe, în esenţă, i se contestă întinderea dreptului de proprietate, mai exact se insinuează că terenul retrocedat în favoarea numitei G, prin Titlul de proprietate nr. 133908/1996 - Tarla 3, parcela A78/41, în suprafaţă de 1,0600 ha, s-ar fi intabulat greşit, întrucât aşa consideră Serviciul Fond Funciar şi Registrul Agricol din cadrul Municipiului Târgu Mureş.

Practic, se afirmă un neadevăr. Evident, este o nuanţare interesantă a prevederilor art. 249 Cod de procedură civilă, în sensul că - în interpretarea pârâţilor - o afirmaţie poate fi dovedită cu un act emis de aceeaşi parte. Evident, astfel de probe ar putea să producă şi reclamanta-intimată, însă - din fericire - nu este necesar, afirmaţiile părţilor adverse putând fi răsturnate cu uşurinţă.

Astfel, pârâţii au afirmat că poziţionarea terenului proprietatea intimatei-reclamante ar fi greşită, mai exact ar fi fost deplasată, pârâţii încercând să stabilească prin propriile lor puteri, limitele corecte ale proprietăţii reclamantei.

Însă, pârâţii au uitat un element extrem de important, respectiv că, momentan, terenul reclamantei nu se întinde până la str. I, întrucât aceasta a donat Municipiului Târgu Mureş exact aceea parcelă care este între terenul proprietatea sa şi aliniamentul străzii I.

Astfel cum rezultă din Contractul de donaţie autentificat sub nr. 2069/09.08.2010, de Biroul Notarilor Publici Asociaţia Suceava, reclamanta a donat Municipiului Târgu Mureş terenul intravilan în suprafaţă de 42 mp, înscris în CF nr. w/Târgu Mureş, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. v/N/Târgu Mureş, nr. cad. 5373, donaţie acceptată în prealabil de Municipiul Târgu Mureş prin H.C.L. nr. 170/30.04.2009.

Altfel spus, după ce intimata-reclamantă a donat municipiului o parte din proprietatea sa personală, acum se doreşte un fel de naţionalizare ilegală pentru o altă parte a terenului. Important de reţinut este că afirmaţia pârâţilor, în sensul că un teren retrocedat nu putea să se întindă până la axul drumului este complet eronată, având în vedere un singur motiv important; acest teren nu se întindea niciodată până la axul drumului, ci drumul a fost deja extins şi asfaltat în mod nelegal în trecut, actualul drum ocupând o porţiune din terenul proprietatea sa.

De altfel, însăşi ideea că se „contestă" întinderea/poziţionarea terenului proprietatea intimatei-reclamante, constituie o nouă dovadă implicită a faptului că lărgirea drumului îi afectează dreptul de proprietate, contrar argumentării pârâţilor.

Cu privire la recursul formulat de D S.R.L., arată că o astfel de critică nu numai că nu se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod de procedură civilă, dar este şi contrară însăşi obligaţiilor stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prin motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 noul Cod de procedură civilă (când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti) se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional, doar în absenţa realizării acestor operaţiuni, putându-se invoca art. 5 alin. 2 Cod procedură civilă (niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă).

Pe de altă parte, această critică este neîntemeiată, potrivit art. 425 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă partea introductivă, considerentele şi dispozitivul, iar în cuprinsul considerentelor se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul.

Citează dispoziţiile art. 47 alin. (1)-(2) din acelaşi act normativ, arătând că participarea publicului la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism este reglementată de Secţiunea 6 din Legea nr. 350/2001.

Prin H.C.L. nr. 140/2011, Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş a adoptat Regulamentul Local privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism în Municipiul Târgu Mureş.

Or, astfel de panouri nu au fost afişate, aspect confirmat în mod indirect în cuprinsul Referatului Arhitectului Şef, unde se menţionează că „Propunerile de reglementare urbanistică a zonei delimitate au fost supuse informării şi consultării publicului prin metodele afişării pe site-ui oficial al Municipiului începând cu luna iunie 2020, respectiv la avizierul instituţiei a planşelor aferente documentaţiei de urbanism".

Consiliul Local C şi Municipiul B, a formulat întâmpinare la recursul formulat de D SRL, solicitând admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat şi pe cale de consecinţă casarea în parte a Hotărârii civile nr. x/2021 din data de 18.10.2021 pronunţată în dosarul nr. y/102/2021, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca fiind formulată de o persoană fără interes, iar în subsidiar, respingerea în totalitate a cererii de suspendare.

Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Prin HCL nr. 256/26.08.2021 (f. 20 din dosarul Tribunalului Mureș vol. I) emisă de Consiliul local al municipiului Târgu Mureș s-a dispus aprobarea  documentației  de  urbanism  „Plan Urbanistic Zonal-  reconformare parțială zonă funcțională și stabilire reglementări  pentru construire locuințe colective D+P+2E, creare accese, utilități", cu regulamentul local de urbanism aferent, pentru imobilul situat  în  intravilanul Municipiului  E,  str.  E  fnr.  identificat  ca  fiind  cel evidențiat în cartea funciară nr. F, nr. cad. 138572 (cu suprafața de teren de 6725 mp, proprietatea lui SC D SRL), în  condițiile  reglementărilor cuprinse  în  proiectul  nr.  603/2019  elaborat  de  SC Arhitecton SRL,  proiect care  împreună  cu  studiile,  avizele  și  acordurile  aferente  acestuia  fac parte integrantă din hotărâre.

Prin cererea formulată în fața primei instanțe (f. 1 din dosarul Tribunalului Mureș vol. I), reclamanta a solicitat suspendarea executării HCL nr. 256/26.08.2021 până la soluționarea definitivă a fondului cererii de anulare a acesteia.

Prin Sentința nr. x din 18.10.2021, Tribunalul Mureș a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes a reclamantei A, invocate de pârâți și a admis în parte cererea formulată de reclamantă, în sensul că a dispus suspendarea executării HCL nr. 256/26.08.2021 emisă de Consiliul local al municipiului Târgu Mureș, în privința reglementărilor referitoare la lărgirea străzii E din municipiul Târgu Mureș, la 12 m din cuprinsul documentației de urbanism „Plan Urbanistic Zonal - reconformare parțială zonă funcțională și stabilire reglementări pentru construire locuințe colective D+P+2E, creare accese, utilități, cu regulamentul local de urbanism aferent, str. E, fnr., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. z/102/2021 aflat pe rolul Tribunalul Mureș, pârâtul Municipiul B fiind obligat să plătească reclamantei suma de 1.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea constă faptul că a fost învestită cu soluționarea a două recursuri, unul formulat de pârâta D S.R.L. (f. 3-6), iar unul formulat de pârâtele Consiliul Local C și Municipiul B (f. 27-28).

Recurenta D S.R.L. a criticat Sentința nr. x din 18.10.2021 prin prisma art. 488 alin. 1 pct. 4, 6 și 8 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:… 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”

Recurentele Consiliul Local C și Municipiul B au criticat Sentința nr. x din 18.10.2021 prin prisma art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Verificând criticile invocate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu privire la aspectul că instanța de fond și-ar fi depășit atribuțiile judecătorești care îi reveneau în etapa de analiză a cererii de suspendare în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că recurenta D S.R.L. a susținut în esență că, în ceea ce privește analizarea elementului „cazului bine justificat", instanța de fond și-a depășit atribuțiile și a antamat fondul litigios trecând dincolo de pretinsa „aparență de legalitate" a actului administrativ supus analizei.

Curtea a observat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut faptul că prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin urmare, Curtea a constatat  faptul că acest motiv de casare este incident doar în situația în care instanța de judecată s-ar fi substituit în mod nepermis unei alte autorități, statuând asupra unor aspecte care țin de competența exclusivă a celei din urmă. Or, în speță, nu subzistă o astfel de situație, pe de o parte, pentru că instanța de fond nu a făcut altceva decât să analizeze, în limitele învestirii sale, posibilitatea suspendării HCL nr. 256/26.08.2021, iar pe de altă parte, pentru că ceea ce reproșează pârâta instanței de fond este, în realitate, interpretarea eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, critică ce ar putea atrage incidența punctului 8 al art. 488 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat faptul că în speță nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, invocat de către recurenta pârâtă D S.R.L..

Verificând criticile invocate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, Curtea a observat că recurenta pârâtă D S.R.L. a criticat modalitatea de interpretare și aplicare a art. 33 din Codul de procedură civilă având în vedere că prin aceasta, instanța de fond a reținut că reclamanta ar avea un interes în promovarea petitului de suspendare, pentru că PUZ ar afecta dreptul reclamantei-intimate, iar, pe de altă parte, ulterior instanța de fond a statuat că PUZ nu reglementează str. E, stradă care se presupune că este adiacentă cu imobilul locuit de către reclamanta-intimată, rezultând în opinia pârâtei o contradicție între considerentele instanței. Tot în susținerea acestui motiv de casare, pârâta a mai arătat că, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond nu a arătat pretinse critici de nelegalitate care să afecteze HCL, motivele arătate de instanță nefiind din rândul celor circumscrise motivelor de „caz bine justificat”.

Se impune a se observa că în jurisprudența sa (Decizia nr. x8 din 11 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție), Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.  De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât (Decizia nr. 1954 din 30 mai 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție) că obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Totodată, se are în vedere că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Pornind de la aceste aspecte teoretice, Curtea a apreciat că în considerentele sentinței atacate, Tribunalul Mureș stabilește situația de fapt (inclusiv din perspectiva poziţionării prezumtive a  proprietăţii reclamantei, în corelaţie cu efectele pe care le-ar putea produce PUZ-ul ce face obiectul hotărârii de Consiliu local) și explică motivele pentru care a apreciat că se impune a se suspenda parțial HCL nr. 256/26.08.2021. Astfel, nu se poate aprecia că instanța de fond nu a expus în mod clar silogismul juridic care a stat la baza soluției pronunțate (evident, urmând a se verifica corectitudinea acestuia din perspectiva celuilalt motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă ).

Totodată, se observă faptul că în considerentele hotărârii atacate, judecătorul fondului a avut în vedere ambele condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, analizând pe rând ambele condiții și menționând expres motivele pentru care a considerat că ambele condiții sunt îndeplinite, urmând ca aceste motive să fie verificate prin prisma criticilor de nelegalitate ce se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 c. proc. civ..

În ceea ce privește așa zisa contradicție între concluzia conform căreia PUZ ar fi de natură să „reglementeze strada E", deci, să afecteze „real" reclamanta și concluzia conform căreia „ astfel, chiar dacă PUZ aprobat, nu privește direct strada E, prin dispozițiile sale obligatorii vor avea efecte în viitor, la momentul la care autoritatea publică locală va iniția un proiecte de hotărâre de reglementarea acesteia, fiind obligată să respecte atât traseul propus cât și dimensiunile străzii ,aprobată prin hotărârea atacată", Curtea a considerat că se impune a se face câteva precizări.

 Astfel, deși din soluția dată asupra excepției lipsei de interes reiese faptul că intimata reclamantă poate fi afectată de acel PUZ justificând un interes, iar din restul concluziilor ar reieși că ” PUZ aprobat, nu privește direct strada E”, sens în care recurenta susține în esență că există o contradicție, Curtea a reţinut faptul că aspectele mai sus menționate nu trebuie scoase din context și analizate separat astfel cum a înțeles să o facă recurenta. Privind în ansamblu considerentele hotărârii și urmărind firul expunerii de motive a judecătorului fondului, reiese foarte clar că acesta arată în esență faptul că, având în vedere natura actului administrativ atacat, de principiu, intimata reclamantă justifică un interes. Mai departe, aspectele cu privire la stabilirea dacă PUZ-ul aprobat ar afecta direct strada E ori nu, sunt tranșate doar ca niște posibilități.

Or, analizând considerente hotărârii atacate, nu se poate identifica o contradicție a motivelor expuse de judecătorul fondului în sensul celor înțelese și criticate de către recurentă. Prin urmare, faptul că recurenta pârâtă nu este de acord cu raționamentul prin care judecătorul fondului a motivat hotărârea de suspendare a actului administrativ nu poate  corespunde cu o nemotivare a hotărârii în sensul  art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că în speță nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată fiind motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea a observat că s-au adus mai multe critici atât din partea recurentei pârâte D S.R.L., cât și din partea recurentelor pârâte Consiliul Local C și Municipiul B, care, parţial, se suprapun.

În primul rând, în ceea ce privește critica adusă de către recurenta pârâtă D S.R.L. cu privire la modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 33 din Codul de procedură civilă în raport cu excepția lipsei de interes a reclamantei analizate de către instanța de fond, Curtea a reţinut faptul că prin acest articol legiuitorul a prevăzut că „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”

Curtea a constatat faptul că Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul prevede la art. 47 alin. 1 și 2 că „(1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general; (2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: a) organizarea rețelei stradale; b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane; c) modul de utilizare a terenurilor; d) dezvoltarea infrastructurii edilitare; e) statutul juridic și circulația terenurilor; f) protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.”

De asemenea, același articol, prevede la alin. 5 că „prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise.”

Așadar, Planul Urbanistic Zonal este un proiect care are caracter de reglementare specifică detaliată a dezvoltării urbanistice a unei zone din localitate și asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe a zonei cu prevederile P.U.G-ului localității din care face parte. Prin P.U.Z se stabilesc obiectivele, acțiunile, prioritățile, reglementările de urbanism (permisiuni si restricții) necesar a fi aplicate în utilizarea terenurilor și conformarea construcțiilor din zona studiată.

Pentru verificarea interesului reclamantei, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, instanţa apreciază relevante consideraţiile Deciziei pronunţate în interesul legii nr. 12/20021 prin care s-a stabilit natura de act administrativ cu caracter normativ a planului de urbanism zonal. Instanţa supremă a reţinut : „69. Cu toate acestea, se consideră că aprecierea planului urbanistic zonal ca fiind un act administrativ cu caracter normativ ori individual nu poate avea drept criteriu întinderea suprafeței de teren care face obiectul acestei documentații de urbanism; un asemenea criteriu nu ar putea fi aplicat nici pentru motivul că ar fi imposibil de stabilit logic și obiectiv care ar fi limita de suprafață care ar determina demarcația între actul normativ și cel individual.

70. Așadar, din punctul de vedere al destinatarilor normei de reglementare urbanistică, planul zonal nu stabilește drepturi și obligații în sarcina unor persoane de dinainte determinate întrucât, așa cum s-a precizat anterior, se adresează nu numai persoanelor care sunt în prezent suspuse dispozițiilor cuprinse în planul urbanistic zonal, dar și celor care, în viitor, pot fi afectate de această reglementare; implicit, efectele planului urbanistic zonal se răsfrâng nu numai asupra persoanelor care dețin sau care vor deține o proprietate înăuntrul zonei studiate prin documentația de urbanism respectivă, ci și asupra persoanelor care dețin sau vor deține proprietăți învecinate întrucât și acestea pot suporta anumite obligații precum cele derivate din servituțile stabilite asupra imobilului: de vedere, de trecere etc., dar și altele privind regimul utilităților comune.

71. Prin urmare, din perspectiva criteriului destinatarilor normei, se observă că planul urbanistic zonal își va produce efectele asupra unei categorii nedefinite de persoane, care locuiesc sau care vor locui înăuntrul zonei reglementate sau adiacent acesteia, și generează o situație juridică permanentă, nu una temporară, având aplicabilitate repetată și repetabilă, specifică actelor cu caracter normativ; astfel, în timp ce o autorizație de construcție, de exemplu, ca act individual, nu are vocația de a fi aplicată repetat, ci unui singur imobil pe durata existenței sale, regulile cuprinse în cadrul unui plan urbanistic zonal se aplică în mod repetat în timp, în limita perioadei de valabilitate a respectivei documentații.”

Prin urmare, având în vedere faptul că PUZ reprezintă o fază premergătoare, realizării investițiilor, prevederile acestuia realizându-se etapizat, raportat la faptul că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor cu proprietăţi reglementate direct de PUZ sau limitrofe (cum este cazul reclamantei intimate), până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului și raportat la teza finală a art. 33 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat faptul că instanța de fond a făcut corecta aplicare a prevederilor art. 33 din Codul de procedură civilă.

Curtea a reţinut faptul că, pentru a stabilit dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii. Astfel, având în vedere faptul că instanța a fost investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a actului administrativ și nu poate antama fondul, având în vedere caracterul unui PUZ și rolul acestuia, precum și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 12/2021 pronunțată în recurs în interesul legii că acesta este un act administrativ cu caracter normativ ce se aplică, în principiu, unui număr nedeterminat de persoane destinatare, precum și susținerile reclamantei deduse judecăţii cu privire la faptul că modificările reglementate prin PUZ –ul în discuţie ar fi de natură să o prejudicieze, Curtea a considerat că aceasta a avut interes de a acționa în prezenta cauză şi implicit a avut calitate procesuală activă. Totuşi, nu trebuie omis faptul că, în concordanţă cu art. 36 C. proc. civ., existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate, constituie o chestiune de fond.

În ceea ce privesc criticile recurentelor cu privire la interpretarea și aplicarea art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 de către prima instanță, Curtea a observat faptul că pârâtele recurente au invocat aplicarea eronată a normelor de drept material prin raportare la interpretarea și aplicarea noțiunilor de „caz bine justificat” și „pagubă iminentă”.

O primă observaţie priveşte temeiul de drept avut în vedere în faţa primei instanţe. Se reţine că cererea a fost formulată anterior înregistrării acţiunii de fond, motiv pentru care cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. De vreme ce la momentul pronunţării sentinţei recurate era înregistrată acţiunea de fond, în dosarul nr. z/102/2021, aflat pe rolul Tribunalului Mureş, era firesc ca cererea de suspendare să fie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, fără ca prin aceasta, condiţiile acordării suspendării să se modifice substanţial, deoarece dispoziţiile art. 14 se aplică în mod corespunzător.

Curtea a reţinut că pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv a HCL nr. 256/26.08.2021, instanța este obligată să analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente, condiții care se cer a fi întrunite cumulativ, suspendarea executării actului administrativ constituind excepția de la regula executării din oficiu.

Cazul bine justificat, este definit la art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Î.C.C.J. a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a unui act administrativ au fost reținute de Î.C.C.J. ca fiind : emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, abrogate, în mod evident inaplicabile, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ și altele asemenea. Ori în speța de față nu au fost identificate astfel de împrejurări.

Indiciile de nelegalitate pot viza încălcări atât ale normelor de drept procedural, cât și ale normelor de drept material, însă esențial este ca acestea să fie evidente și să poată fi identificate cu ușurință, la nivelul aparențelor.

Curtea a constatat că existența condițiilor legale (cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube) nu se prezumă, ci trebuie dovedite de persoana lezată, care a solicitat suspendarea executării actului administrativ și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Astfel, intimata reclamantă trebuia să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios, după cum prevede legea, asupra legalității actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumția de legalitate să fie răsturnată.

Or, analizând cererea de suspendare a actului administrativ, raportat la motivele de suspendare invocate de către intimata reclamantă, Curtea a constatat faptul că acestea nu se regăsesc în rândul celor exemplificate de către ÎCCJ (amintite mai sus), iar motivele expuse de reclamantă nu sunt de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat.

Temeiul legal al actului a cărui suspendare se solicită, este reprezentat de prevederile art.  2,  alin.  (2)  din  Legea  nr.  50/1991***  republicată  privind  autorizarea  executării lucrărilor de construcții, prevederile art. 25,  alin. (1), art. 26 și art. 56, alin. (1) din Legea nr. 350/2001  privind  amenajarea  teritoriului  și  urbanismul,  cu  modificările  și  completările ulterioare,  H.C.L. nr. 31/07.02.2008 privind aprobare “P.U.Z.- zona rezidențială cartier Unirii”, art.  80-81  din  Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 129, alin. (1), alin.(6) lit. „c”, alin. (14), art. 196 alin. (1) lit. „a”  și  ale  art.  243,  alin  (1),  lit.  „a”  din  O.U.G.  nr.  57/2019.

Or, aparent, condițiile acestor texte legale sunt îndeplinite în speță, în sensul că actul este motivat în fapt și în drept, are în vedere documentația necesară (  Referatul de aprobare nr. 4.806 din 18.08.2021 inițiat de Primar prin Direcția ”Arhitect Șef”, Avizul tehnic al Arhitectului Șef nr. 16/04.05.2021, Raportul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local municipal Târgu Mureș, Amendamentele formulate în plenul Consiliului local), este emis de organul competent și în limitele competenței sale.

Prin urmare, la o examinare sumară a HCL nr. 256/26.08.2021, emisă de Consiliul Local al municipiului TG. Mureș, se constată că nu există nici o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, astfel că prezumția de legalitate (una dintre condițiile caracterului executoriu al actelor administrative) continuă și fie valabilă.

Astfel, Planul urbanistic zonal prevăzut prin HCL nr. 256/26.08.2021, are suport legal, deci actul a cărui suspendare se solicită se bucură de o aparență de legalitate, intimata reclamantă nefăcând dovada contrarie.

Curtea a considerat că împrejurările invocate de către intimata reclamantă, prin cererea de suspendare, sunt aspecte de fapt ce nu au capacitatea să producă o îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar analiza criticilor formulate de intimata reclamantă nu poate fi realizată în cadrul procedurii suspendării, astfel cum greșit a procedat instanța de fond, întrucât ar presupune să fie tranșate aspectele care vizează chiar soluția pe fond.

Analizând hotărârea atacată, Curtea a constatat faptul că judecătorul fondului nu s-a raportat doar la criticile asupra legalității actului administrativ atacat, ci a analizat mai multe înscrisuri din dosar cu privire la suprafața în fapt a terenului și suprafețele propuse a fi modificate, constatând că există anumite „incongruenţe în documentaţii”, fără specificarea concretă a acestora şi modalitatea în care au fost stabilite. Pe de altă parte, chiar şi existenţa unor aparente neconcordanţe în cadrul documentaţiilor este explicată de către recurentul Consiliul local C prin aceea că anumite avize/acorduri au fost emise la o dată anterioară, intervenind între timp anumite modificări atât la nivelul reglementărilor legale, cât şi la nivelul dispoziţiilor de amenajare a teritoriului referitor la indicatorii urbanistici ai zonei. În acest sens, se arată că Planul Urbanistic Zonal păstrează caracterul zonei conform „Planului Urbanistic Zonal-cartier rezidenţial Unirii" aprobat prin H.C.L. nr. 31/07.02.2008 şi reglementează efectiv parcela aflată în proprietatea iniţiatorului Planului Urbanistic Zonal - beneficiar al proiectului, în scopul amplasării de locuinţe colective cu regim mic de înălţime, cu respectarea indicatorilor urbanistici aferenţi zonei, făcându-se trimitere la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, aprobat prin HCL nr. 222/2017 (ce viza instituirea unor piste de biciclete) şi la dispoziţiile Ordinului 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane, pentru o stradă urbană de categoria a III-a. De asemenea, se ridică de către părţi apărări legate de modalitatea de înscriere în cartea funciară a dreptului său de proprietate.

Evident, aceste afirmaţii vor trebui verificate cu ocazia analizării legalităţii actului administrativ ce face obiectul acţiunii din dosarul nr. z/102/2021 aflat pe rolul Tribunalului Mureş.

În dosarul de faţă însă, analiza făcută de instanța de fond este de natură a antama fondul cererii de anulare a actului administrativ atacat, instanța făcând astfel greșita interpretare și aplicare a art. 14 din Codul de procedură civilă.

Față de cele ce preced, instanța constată că susținerile intimatei reclamante privind cauzele de nelegalitate vădită ale actului atacat nu pot fi reținute ca atare, nefiind așadar îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește noțiunea de "pagubă iminentă", Curtea a constatat faptul că intimata reclamantă nu a demonstrat iminența producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004. Dispoziţia legală menţionată nu reglementează doar existenţa unei pagube (care a fost analizată anterior doar din perspectiva interesului afirmat), ci şi necesitatea ca respectiva pagubă să fie una care să nu poată fi împiedicată/prevenită decât prin suspendarea actului administrativ.

Curtea a reţinut faptul că prejudiciul nu poate rezulta doar din simpla intrare în circuitul civil a actului administrativ și nu este suficient ca reclamanta să susțină că prin PUZ, respectiv prin hotărârea de consiliu atacată s-ar încălca dreptul de proprietate privată al reclamantei, ci este necesar ca acest așa zis prejudiciu să nu mai poată fi reparat ulterior ori ca acesta să fie foarte greu de reparat în situația anulării actului administrativ, condiții care nu sunt îndeplinite în speță.

De principiu, realizarea/modificarea unei căi de comunicație, în cadrul unei localităţi reprezintă un atribut al autorităților publice, care sunt abilitate să aprecieze oportunitatea edificării/modificării unei astfel de căi de comunicație. Planul urbanistic zonal reprezintă o viziune urbanistica, ce transpune la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean, conform art. 44 din Legea nr. 350/2001.

Din dispozițiile Legii nr. 350/2001 rezultă că PUZ nu dă automat dreptul la construire și nici certificatul de urbanism eliberat în baza acestuia. Potrivit reglementărilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 rezultă că planul urbanistic zonal nu este susceptibil prin el însuși a prejudicia dreptul de proprietate al persoanelor asupra terenurilor ce fac parte din zona vizată de documentația de urbanism.

Având în vedere atât susținerile părților, cât și prevederile legale în vigoare, Curtea a considerat că o documentație de tip PUZ, în sine, nu ar fi susceptibilă de a crea o pagubă iminentă reclamantei, ci doar eventualele acte administrative ulterioare, precum actele de expropriere, PUD, autorizație de construire. Reclamanta a arătat că înţelege să atace PUZ-ul, tocmai pentru a nu i se putea opune ulterior efectele acestuia. Această conduită însă nu schimbă concluzia asupra cererii de suspendare, pentru care este necesară dovedirea celor două condiţii, printre care, paguba iminentă.

Daca s-ar primi raționamentul judecătorului fondului, anume că planurile urbanistice ar fi susceptibile de suspendare pe considerentul că afectează proprietăți particulare și pentru a se preveni o „pierdere a proprietăţii pe o cale atipică, nereglementată” nu pe considerentul nelegalității actului administrativ, practic nu s-ar mai putea efectua nici o expropriere pentru utilitate publică, de vreme ce declararea utilității publice este condiționata de înscrierea în prealabil a lucrării în planurile urbanistice, potrivit art. 8 din Legea nr. 33/1994 republicată,

Or, conform art. 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească, la momentul respectiv, persoana expropriată putând contesta condiţiile exproprierii. De altfel, în speţă, la acest moment, nici nu este în discuţie o astfel de măsură sau o alta legată de punerea în aplicare a PUZ-ului, ceea ce constituie încă un argument că nu se impune suspendarea hotărârii de Consiliu local în discuţie.

Mai mult decât atât, Curtea a reţinut faptul că H.C.L. nr. 256/26.08.2021 prin care s-a aprobat PUZ în speță, nu poate fi suspendat doar în parte, astfel cum greșit a hotărât instanța de fond. Reglementările cuprinse în PUZ sunt intercondiționate, depinzând una de alta, ceea ce face ca o eventuală suspendare parțială să ducă la blocarea întregului proiect. O astfel de suspendare în parte ar echivala nu cu suspendarea aplicării unei prevederi juridice (articol anume) din HCL atacat, ci cu o reconfigurare administrativă și urbanistică, pentru partea din PUZ a cărei suspendare nu s-a dispus.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a constatat faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege în vederea suspendării H.C.L. nr. 256/26.08.2021, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanța de fond făcând greșita interpretare și aplicare a art. 15 raportat la art. 14 alin. 1 din Lega nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 498 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurenții D S.R.L., Consiliul Local C și Municipiul B împotriva Sentinței nr. x/18.10.2021, A casat în parte sentința atacată, iar în rejudecare va dispune menținerea dispoziției privind respingerea excepției lipsei de interes, respingerea cererii de suspendare a executării H.C.L. nr. 256/26.08.2021 emisă de Consiliul local al municipiului Târgu Mureș și înlăturarea dispozițiilor privind obligarea pârâtului Municipiul B la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în conformitate cu art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea a obligat reclamanta - intimată A să plătească pârâtei - recurente D S.R.L. suma de 2.680 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (constând în 300 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței anexate în original la fila 78) și în fața primei instanțe (constând în 2.x lei reprezentând onorariu avocat conform facturii și extrasului de cont, anexate la filele 62-63 din dosarul Tribunalului Mureș vol. II).

Domenii speta

Spete similare