Fond funciar

Prin acţiunea civilă înaintată instanţei şi înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul V.B.H.M.E.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.L.G.A.L.F.F., C.J.M.A.L.F.F., C.C.P.S.D (C.N.P.C.I.), I.P.J.M., R.N.P. – O.S.U. a se dispune următoarele:

-obligarea comisiei locale să soluționeze cererea de reconstituire formulată în baza Legii nr. 247/2005, prin emiterea unei propuneri pe care s-o înainteze spre validare, împreună cu întreaga documentație, comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,

-obligarea comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită o hotărâre de validare a propunerii comisiei locale;

-în situația în care hotărârea de validare se referă la restituirea în natură, să fie obligată I.P.J.M. să emită ordin în acest sens;

-în situația în care hotărârea de validare se referă la plata de despăgubiri, să fie obligată I.P.J.C. să înainteze A.N.P.R.P., respectiv C.C.P.S.D., întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005;

-obligarea C.C.P.S.D. din cadrul A.N.R.P. să analizeze, să evalueze dosarul, precum și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire.

În motivarea de fapt a cererii s-a arătat că reclamantul a solicitat reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru imobilele înscrise în CF ... G. conform cererii adresate prin executor judecătoresc S.A. şi înregistrată sub nr. 186/16.09.2005, însă, până la această dată, cererea nu a fost soluționată.

Cu privire la calificarea corectă a cererii, s-a solicitat să se constate că,  deși aceasta este în mod greșit întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, în realitate cererea trebuie calificată în mod corect prin prisma obiectului acesteia, respectiv teren forestier căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 1/2000, astfel cum a aceasta a fost completată cu dispozițiile Legii 247/2005, respectiv art. 3 din Titlul 6. Ca atare, observând care este obiectul cererii adresate primăriei G...., respectiv reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren forestier, astfel cum aceste bunuri sunt descrise în cuprinsul cărții funciare, cererea trebuia calificata corect si soluționată în temeiul legii 247/2005 de modificare la Legii 1/2000 si Legii 18/1991.

În continuare, se arată că reclamantul este unicul moștenitor al baronului B.I. care a fost proprietarul unor întinse suprafețe de teren şi păduri pe raza comunei G., toate înscrise în CF ...., terenuri care intră sub incidenţa Legii 18/1991, Legii 1/2000 şi a Legii 10/2001. În baza Legii 10/2001 a formulat notificarea 455/ 2001 care a fost soluționată de instanța de judecată prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra castelului G. şi a terenului aferent acestuia. Cu prilejul acestei judecăţi de peste 9 ani s-a cercetat şi s-a stabilit calitatea reclamantului de unic moștenitor al tatălui său.

În ceea ce privește cererea înregistrată sub denumirea notificarea 186/2005 pe care şi-a întemeiat-o în mod greșit pe dispozițiile legii 10/2001, dar în mod corect pe dispozițiile Legii 247/2005 cu referire la dispozițiile legii 18/1991 şi Legii 1/2000, aceasta a rămas nesoluționată pe fond până la această dată. Conform actelor de carte funciară, autorul reclamantului a deținut in proprietate mai multe hectare de teren agricol, însă potrivit art. 8 din Legea 18/1991 pot revendica suprafața maximă de 50 ha.

În ceea ce privește terenul forestier, în baza art. 24 din Legea 1/2000 solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament asupra suprafeței de 1048 junghere si 591 stânjeni pătraţi de pădure înscrisă în Cartea Funciara ... G., ...

Potrivit art. 1 pct. 3 din Titlul 6 din Legea 247/2005:

„2A 1) Pentru terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află pășuni și fânețe, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafața de 50 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat”.

Potrivit art. III din Titlul VI din Legea 247/2005:

„Persoanele fizice și persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv.”

Cererea adresată Primăriei Comunei G. a fost înregistrată la data de 16.09.2005, deci cu respectarea termenului prevăzut de lege Conform prevederilor H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a loturilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, completată şi modificată, comisia locală are obligația de prelua și analiza cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum și de a înainta și prezenta cerere spre aprobare şi validare comisiei județene, situațiile definitive împreună cu documentația necesară.

De asemenea, comisia județeană are obligația să analizeze propunerile primite de la comisia locală și să valideze prin hotărâre sau să invalideze aceste propuneri în termen de 30 de zile de la primire.

Conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, se predau pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului C.C., pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. De la data cererii de restituire pe care a formulat-o au trecut aproape 16 ani, perioadă în care dosarul nu a fost soluționat, rămânând în nelucrare, deși prevederile HG nr. 890/2005 și prevederile art. 131 și art. 16 alin. 5 și 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 obligă la evaluarea bunului și la finalizarea procedurii de restituire în natură sau despăgubire întru-un termen rezonabil, potrivit jurisprudenței CEDO. Legea nr. 18/1991 republicată și actualizată, în forma actualizată valabilă începând cu data de 01.02.2014, reglementează în Capitolul IV „Dispozițiile procedurale” în baza cărora se soluționează cererile întemeiate pe dispozițiile Legii fondului funciar.

În speță, în mod cert, prin petitele cererii introductive de instanță se invocă refuzul instituțiilor abilitate prin Legea fondului funciar să soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în cadrul procedurii administrative, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul de fond funciar.

Ultimului petit din cererea reclamantului, s-a arătat că nu îi sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, susceptibile de a atrage competenţa Secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, întrucât reclamantul nu a invocat refuzul C.C.P.S.D. de a emite decizia în favoarea reclamantului, ci a solicitat ca această comisie, după ce va primi documentația privind acordarea de despăgubiri, și doar în ipoteza în care se va impune luarea acestei măsuri ca urmare a imposibilității de restituire în natură a imobilelor solicitate, să fie obligată la emiterea deciziei corespunzătoare. Oricum, acest petit este unul accesoriu, care prin prisma art. 123 alin. 1 NCPC, este în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Faţă de toate aceste considerente, având în vedere faptul nesoluționării până la această dată a cererii denumită notificarea 186/2005, constatând calitatea de persoana îndreptățită şi de moștenitor al autorului său deposedat de politica S.R., reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3 din titlul 6 al Legii 247/2005.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâta C.J.M.A.L.F.F. a formulat note scrise prin care a arătat că în situaţia în care titlul de proprietate contestat a fost emis cu încălcarea normelor de drept în vigoare, nu se opune admiterii acţiunii.

În motivarea de fapt a întâmpinării s-a arătat că potrivit art. 8 din Legea 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face  numai la cererea formulată de persoana îndreptăţită, personal sau prin mandatar.  Având în vedere obiectul acţiunii, la momentul punerii în posesie comisia locală de fond funciar are ca atribut verificarea situaţiei juridice a amplasamentului, respectiv dacă acel amplasament este sau nu liber de sarcini, precum şi dacă nu a fost atribuit altor persoane.  De asemenea, comisia judeţeană verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile locale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestora; soluţionează contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale; şi validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 244, 223 Cod procedură civilă, Legea 18/1991.

Pârâta C.L.G.A.L.F.F. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii raportat la argumentele de drept ale cererii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca nefondată.

În motivarea de fapt a întâmpinării, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a arătat că între părți s-a mai purtat un litigiu având ca obiect nesoluţionarea notificării nr. ..... Acel proces a fost demarat în anul 2007 în dosarul nr. ..... și s-a finalizat în anul 2015 prin sentința civilă nr. .... pronunțată de T.M. în dosarul nr. .... prin respingerea acțiunii pe excepția tardivității notificării formulate dc reclamant. În acel demers juridic, reclamantul din prezentul proces a atacat refuzul de soluţionare a aceleiași notificări nr. .... Inițial a susținut și și-a întemeiat cererea pe Legea 10/2001, iar ulterior a precizat că de fapt ar fi vorba de o plângere Ia Legea 18/1991, chemând în judecată inclusiv C.L.G. Raportat la precizările reclamantului care și-a tot schimbat temeiul de drept al cererii dosarul a fost declinat de tribunal în favoarea judecătoriei, iar ulterior de judecătorie în favoarea tribunalului, ajungându-se astfel la pronunțarea unui regulator de competență de către C.A.C. în dosarul .... Prin Decizia Civilă nr. .... pronunțată de C.A.C. în dosarul nr ..., Curtea pentru a stabili competența materială a instanței competente a analizat natura juridică a notificării nr. ..., respectiv dacă este o notificare Ia Legea 10/2001 sau daca este o cerere la Legea 18/1991 si Legea 1/2000.

Instanța în motivarea deciziei a reținut la fila 6 și 7 că „la data de 21.11.2012 reclamantul a formulat o precizare arătând că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei să-i restituie imobilele evidenţiate în CF ...G...  A precizat ca temei de drept dispoziţiile art. 1, art. 9, art. 24 alin. 8 din Legea 10/2001, arătând că pârâta s-a pronunţat asupra notificării nr. 186/16.09.2005. Reiese din cele arătate că reclamantul a înţeles să formuleze în mod succesiv, precizări de acţiune care au atras competenţele materiale diferire, în funcţie de temeiul de drept al acţiunilor precizate. În prezent, însă, este cu certitudine clarificat faptul că reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, contestaţia pe care o formulează în prezentul dosar, raportat Ia demersurile pe care le-a întreprins, fiind nesoluţionarea notificării 186/16.09.2005. ”

Fată de aceste considerente, Curtea a stabilit că natura juridică a acelei notificări este a unei cereri-notificări formulate la Legea 10/2001 și a stabilit competența materială a T.M. pentru soluționarea litigiului. Mai mult, Curtea a arătat în partea finală a motivării că „ este real că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţii, însă în prezenta cauză, raportat la cele anterior arătate- împrejurarea că, în mod cert, reclamantul nu a făcut nici un demers întemeiat pe dispoziţiile legilor fondului funciar - o eventuală nouă precizare, care ar putea atrage o modificare de competenţei, se va impune a fi cenzurată de către instanţă...

Pe lângă aceste aspecte reţinute în regulatorul de competență, T.M., Ia motivarea sentinței nr. ....  în dosarul de fond ...., rămasă definitivă la 02.12.2015, prin respingerea recursului, a reţinut că reclamantul a susținut faptul că în realitate acea notificare nr. 186/16.09.2005 nu ar fi fost una de sine stătătoare, ci ar fi fost de fapt o completare la o notificarea nr. 455/2001 (formulată Ia Legea 10/2001) pentru a evita constatarea tardivității. Instanța a apreciat că este o notificare de sine stătătoare cea din 2005, formulată Ia Legea 10/2001 şi a concluzionat că a fost tardiv formulată această notificare peste termenul de 6 luni instituit de art. 22 alin. I din Legea 10/2001 astfel cum a fost el prelungit prin ordonanțe până la 14.02.2002.  Se mai arată că în partea inițială a întâmpinării a indicat şi dispoziţiile art. 430 NCPC alin. 1 si 2, pentru că în funcţie de poziția reclamantului sentinţele pronunțate anterior se pot valorifica în prezentul proces. Dacă reclamantul conform principiului disponibilităţii, își menține temeiul de drept al acțiunii ca fiind Legea 1/2000 de completare a Legii 18/1991 si HG 890/2005, pârâta a arătat că  înțelege să invoce conform art. 430 alin 2 NCPC o autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele Deciziei civile nr. ... pronunțată de C.A.C. si a sentinţei civile nr. .... pronunțată de T.M. în dosarul de fond .... sub aspectul chestiunilor litigioase soluţionate prin aceste hotărâri, respectiv faptul că natura juridică a notificării nr. 186/16.09.2005 formulată de reclamant este cea a unei notificări la Legea 10/2001 şi nu a unei cereri Ia Legea 18/1991.

 De asemenea și faptul că reclamantul în mod cert nu a formulat cerere de reconstituire Ia legile fondului funciar cu privire la terenurile din notificare. A invocat această excepție cu privire Ia considerentele hotărârilor pentru că sub aspectul dispozitivului şi a soluţiei pronunțate în cauză există temeiuri de drept diferite ale cererilor astfel că autoritatea de lucru judecat nu operează în această privinţă. I se pare absurd ca în prezentul dosar, reclamantul să susțină că, de fapt, cererea lui trebuia calificată de comisia locală ca fiind una de Legea 1/2000 câtă vreme într-un litigiu care durat 10 ani a susținut că el a formulat o cerere Ia Legea 10/2001, iar instanța în mod definitiv i-a catalogat notificarea ca fiind una de Legea 10/2001. În plus, apreciază că dacă reclamantul va reveni la un temei de drept ce implică dispozițiile Legii 10/2001 sau dacă instanţa va aprecia ca se poate, raportat strict Ia obiectul cauzei, excepția autorității de lucru judecat este incidentă si cu privire la dispozitivul sentinţei T. M.. Această notificare a fost analizată și apreciată ca fiind tardivă în mod definitiv si irevocabil. Procedura inițiată prin acea notificare a fost finalizată, inclusiv prin epuizarea cailor de atac judiciare

Totodată, pârâta a arătat că înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii acţiunii  formulate, raportat la excepția autorităţii de lucru judecat invocată mai sus cu privire Ia natura juridica a notificării reclamantului din 2005, fiind în ipoteza inexistenței unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulată Ia Legea 18/1991 completată cu Legea 1/2000. Având în vedere că acțiunea formulată de reclamant este din ce am dedus, o acţiune în obligație de a face, apreciază că o condiție esențială de admisibilitate a unei astfel de acțiuni în instanță este ca reclamantul să fi depus o cerere de reconstituire Ia Legea 18/1991 completată cu Legea 247/2005 în forma si cu informațiile indicate la art. 9 alin 4 din Legea nr. 18/1991. În speţă, deşi reclamantul  susține că notificarea nr. 186/16.09.2005 ar fi o cerere la Legea 247/2005 si Legea 18/1991, aceste aspect nu este real. Astfel, câtă vreme nu există un act de sesizare, inițiator al procedurii de fond funciar pentru retrocedarea terenurilor, întocmit conform Legii 18/1991 si depus în termenul legal, astfel cum a fost el prelungit inclusiv prin Legea 247/2005, acțiunea este inadmisibilă pentru că nu i se poate solicita comisiei locale o anumită conduită câtă vreme nu a fost investită în mod legal cu o cerere în acest sens.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la modul cum este argumentată în drept arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat dispoziţiile art. 51-55 din Legea 18/1991, norme legale care fac referire la plângerea formulată împotriva Hotărârilor Comisiei Județene asupra contestațiilor formulate pe procedura administrativ-jurisdicţională.

În ce privește fondul cererii, s-a susţinut că, dacă instanța va aprecia că notificarea din 2005 ar trebui calificată ca o cerere la Legea 18/1999, completată Legea 1/2000, precum si faptul că acțiunea ar fi admisibilă, cererea trebuie respinsă ca fiind nefondată. Reclamantul nu a făcut dovada faptului că terenul asupra căruia solicită reconstituirea, respectiv top. ... din CF ... G. ar fi aparţinut antecesorului său B.B.I.. De altfel, la momentul formulării acelei notificări în 2005 nu a fost depus extrasul CF sau acte doveditoare. Extrasul CF anexat la dosar a fost obținut abia în anul 2007 în dosarul instanței de judecată în care s-a stabilit că notificarea este tardivă. În primul rând, apreciază că reclamantul trebuie să depună la dosarul cauzei o copie actualizată a CF ... G. cu ștampila de conformitate de la OCPI. Se mai arată că în notificarea reclamantului se face referire Ia numerele topografice .... din CF ...., topografice care nu se regăsesc in acel CF. De asemenea, în cadrul acțiunii reclamantul susține că de fapt el ar dori reconstituirea dreptului de proprietate asupra nr. top. .... din CF .... G.. Practic, în acțiune a schimbat obiectul cererii, astfel că se poate aprecia că cel puţin sub aspectul terenurilor identificate cu top. .... din CF .... G., reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire la Legea 18/1991. Apoi, dacă se analizează cartea funciară depusă Ia dosar, se observă că sub ... există mențiunea faptului că cele trei numere topografice sunt comune din 3 CF-uri cu nr. ..., iar apoi sub ... se indică faptul că au fost translatate împreună în CF ... G.. De asemenea, prin înscrierea de sub ...  când s-au recalificat suprafeţele si s-au recomasat este din anul 1932, anterior existenţei regimului comunist în România. Aceste mențiuni din CF sunt în realitate de la reforma agrară probabil şi nu au legătură cu instaurarea regimului comunist. În CF ... G. nu există o intabulare a dreptului de proprietate asupra acestor 3 numere topo pe numele bunicului reclamantului B.B.I.. Astfel, solicită ca reclamantul să indice cum şi cu ce documente face dovada faptului că aceste păduri au fost vreodată proprietatea familiei sale, întrucât la acest moment, din documentele anexate nu rezultă că antecesorul reclamantului ar fi fost proprietar asupra acestor numere topografice.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele, art. 430 şi următoarele NCPC, Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâta C.N.P.C.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurităţii capătului de cerere în contradictoriu cu pârâta, excepția inadmisibilității emiterii titlului de despăgubire, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea de fapt a  întâmpinării s-a arătat că faţă de cererea de chemare in judecată formulată de către reclamant împotriva C.N.P.C.I. prin A.N.P.R.P., precizează faptul că cele două instituții sunt diferite, atribuțiile ce revin fiecăreia dintre acestea fiind reglementate prin acte normative distincte.  Potrivit art. 31, respectiv art.41 din Legea nr. 165/2013, A.N.P.R.P. are obligaţia emiterii titlurilor de plată aferente deciziilor de compensare emise de C.N.P.C.I., respectiv a titlurilor de plată aferente titlurilor de despăgubire emise de CCSD. Pe de altă parte, potrivit art. 17 și art.21 din Legea nr. 165/2013, C.N.P.C.I. are în principal, ca atribuții validarea/invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și emiterea deciziilor de compensare a imobilelor. Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, respectiv soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, se poate observa cu ușurință faptul că ANRP nu are atribuții în acest sens, astfel apreciază că  aceasta nu are calitate procesuală pasivă. Totodată, trebuie avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătorești se întind numai între părțile din litigiu, or în situația in care una din părți nu este legal citată, sentința ce s-ar pronunța nu este opozabilă acesteia. Neprocedând în modul enunțat mai sus, instanţa de fond ar pronunța o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin 2 Cod procedură civilă. ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art.488 pct.5 Noul Cod de Procedură Civilă.

Față de cele mai sus menționate, solicită să i se pună în vedere reclamantului să-și precizeze acţiunea în sensul indicării, în mod clar, a entității împotriva căreia își îndreaptă pretențiile ce fac obiectul prezentei cauze.

Referitor la excepția prematurităţii cererii arată că în urma verificărilor efectuate la S.C.N. a rezultat faptul că reclamantul nu figurează in evidentele acestei instituţii cu dosar privind acordarea de despăgubiri, potrivit legislaţiei fondului funciar. În susținerea celor afirmate, atașează în fotocopie nota internă nr. 2159/DFF/2021 emisă de D.P.C.A.L.D.R.P.F.

De altfel, din cele menționate de reclamant și din actele anexate de acesta cererii de chemare în judecată nu reiese faptul că acesta ar fi fost propus de C.L. pentru acordarea de măsuri compensatorii sau că acestuia i-ar fi fost recunoscut dreptul la reconstituirea suprafeței solicitate. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite in temeiul Legii nr. 18/1991 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia. În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte.

În speţă, procedura de emitere a deciziei de către CNCI nu poate fi parcursă întrucât dosarul cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor pe numele reclamantului nu a fost înaintat de C.L.F.F., nefiind parcurse procedurile şi etapele prevăzute de Legea 165/2013.  De observat este faptul că numai în situaţia în care dosarul este validat de către C.N.P.C.I. aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin.9 din lege). În situația în care, din actele existente la dosar nu reiese existența și întinderea dreptului de proprietate ori calitatea de persoană îndreptățită a solicitantei, măsura impusă de lege este aceea de invalidare a propunerii entității investite de lege, fiind emisă, în acest sens, o decizie de invalidare.

Totodată, se verifică și declarația prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, care devine foarte importantă pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate reconstituit in natură și a stabilirii diferenței de teren pentru care se mai pot acorda despăgubiri. În afară de cele mai sus arătate, Secretariatul trebuie să verifice și actele privind preluarea terenului solicitat de către stat sau de către alte persoane juridice, situaţia juridică a terenului solicitat la momentul preluării de către stat şi la momentul restituirii în natură, schiţa amplasamentului cu terenul deţinut de autor sau altă informaţie referitoare la vechiul amplasament, copiile titlurilor de proprietate emise sau a proceselor verbale de punere în posesie, toate aceste documente conducând Ia stabilirea existenţei şi întinderii dreptului la măsuri compensatorii. În cazul in care din actele depuse Ia dosar nu poate fi probată existenţa și întinderea dreptului la măsuri compensatorii, Secretariatul C.N. face demersurile necesare in vederea completării acestora, sub incidenţa termenului de decădere prevăzut de art. 32 din Legea nr.165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013.

În aceste condiții, pârâta apreciază faptul că instanța de judecată nu se poate substitui în drepturi C.N.P.C.I., având în vedere prevederile art. 17 alin. 1 lit. a care statuează că CNC validează sau invalidează in tot sau in parte deciziile emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, oferind astfel acesteia atribuții in privința verificării legalității stabilirii calității de persoană îndreptățită. Totodată, raportat la Decizia Î.C.C.J. nr. 5 din 16 martie 2015 pentru ipoteza acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, partea trebuie să respecte toate condițiile de formă, printre care și cea referitoare la respectarea procedurii prealabile. Faţă de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, invocă prematuritatea cererii reclamantului.  De asemenea, același impediment al prematurității se opune analizei fondului cererii, constând in obligarea entităţii deținătoare ca la împlinirea termenelor prevăzute de legea specială să emită dispoziție/decizie de soluționare a notificării, întrucât partea nu are dreptul născut la momentul învestirii instanței, iar funcția jurisdicțională a instanței constă în a da dezlegare unor raporturi litigioase concrete, iar nu unora ipotetice (care s-ar putea ivi dacă la momentul împlinirii termenelor, debitorul obligației de a face nu ar da curs acestora).

Cu privire la excepția inadmisibilității emiterii unui titlu de despăgubire, arată următoarele:

Odată cu intrarea in vigoare a Legii nr. 165/16.05.2013, (20.05.2013), întreaga procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară in conformitate cu dispozițiile acesteia. Procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire este stabilită prin dispozițiile art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013 și se finalizează prin emiterea de către CNCI a deciziei de validare sau invalidare, în tot sau în parte, a deciziei entității investite de lege, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că: ”în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte". Pe de alta parte, prin dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 legiuitorul a stabilit că " obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile Ia data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21 ”. Printr-o hotărâre pronunțată într-o speță similară, Î.C.C.J. a confirmat legalitatea procedurii aplicate, așadar, este obligatoriu pentru CNCI să respecte prevederile art. 21. De asemenea, dacă nu a fost stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze Ia actul în vigoare Ia momentul în care au loc. Cu alte cuvinte, CNCI este obligată să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, procedură ce presupune analizarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, stabilirea calității de persoană îndreptățită Ia restituită și evaluarea imobilului.

În drept s-a  invocat Legea nr. 165/2013, Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 169/1997, Legea nr.247/2005, art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

I.Raportat la prevederile art. 248 cod de procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor invocate în cauză:

1.Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat:

Art. 430 alin. 1 cod de procedură civilă statuează că „hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”.

Art. 431 alin. 1 cod procedură civilă stipulează că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”, iar conform alineatului 2 „oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Potrivit art. 432 cod procedură civilă „excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.”

Pârâta C.L.G. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu litigiul ce a format obiectul dosarului nr. .... al T.M. în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. ..... Potrivit acestei hotărâri judecătoreşti, obiectul acelui litigiu l-a constituit o cerere formulată conform Legii  nr. 10/2001, iar părţile au fost: reclamantul din prezenta cauză, în aceeaşi calitate, şi C.L.G. şi C.J.M. în calitate de pârâte.

Instanţa arată că în speţă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat deoarece între litigiul anterior purtat între părţi, cel care a format obiectul dosarului nr. ... al T.M. şi cel de faţă nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Deşi părţile sunt aceleaşi, obiectul şi cauza sunt diferite.  În primul litigiu obiectul şi cauza au vizat restituirea unor imobile conform Legii nr. 10/2001, în timp ce în cauza pendinte reclamantul solicită restituirea unei suprafeţe de teren în baza Legii nr. 18/1991, temei juridic indicat, de altfel, şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Astfel, se observă că sub acest aspect cele două litigii au legătură unul cu celălalt, câtă vreme şi în cauza de faţă reclamantul îşi fundamentează pretenţiile pe aceeaşi cerere (notificare) nr. 186/16.09.2005 (f.16), însă nu se poate vorbi despre o autoritate de lucru judecat.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept arătate va fi respinsă excepţia invocată.

2. Asupra excepţiei prematurităţii cererii:

Această excepţie a fost invocată de pârâta C.C.P.S.D. (C.N.P.C.I.) şi vizează petitele 4 şi 5 ale cererii, petite care se referă la obligarea acestei pârâte să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege, în cazul în care se constată îndreptăţirea reclamantului la acordarea de despăgubiri.

În susţinerea acestei excepţii, pârâta a arătat că reclamantul nu figurează în evidenţele instituţiei cu dosar privind acordarea de despăgubiri conform legislaţiei fondului funciar şi, prin urmare, nu poate fi parcursă nici procedura de emitere a unei decizii în acest sens de către această instituţie, iar instanţa nu se poate substitui în drepturile C.N.P.C.I.

În speţă, se arată că nu este vorba de o excepţie a prematurităţii propriu zisă, deoarece s-a considerat că aceasta îşi găseşte aplicare doar dacă se invocă în raport cu interesul părţii în proces, care nu este actual.

Formularea de către reclamant a  cererii faţă de această pârâtă s-a făcut tocmai pentru ca aceasta să cunoască litigiul în eventualitatea în care s-ar fi constatat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri prin echivalent şi nu la restituirea în natură a suprafeţelor solicitate. Totodată, se reţine că dispoziţiile Deciziei Î.C.C.J. nr. 5/16.03.2015 nu sunt aplicabile în speţă deoarece se referă la  procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea pe prevederile Legii nr. 18/1991.  Astfel, va fi respinsă şi această excepţie.

3.Asupra excepţiei inadmisibilităţii:

Şi această excepţie a fost invocată de aceeaşi pârâtă, C.C.P.S.D. care a susţinut că este obligată să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.

Referitor la aceste aspecte, instanţa arată că, în speţă, reclamantul a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, iar pretenţia sa concretă vizează, în principal, restituirea în natură a imobilului şi nu acordarea de despăgubiri. Numai în situaţia în care instanţa ar fi ajuns la concluzia că imobilul nu poate fi restituit în natură, reclamantul solicită acordarea de despăgubiri. Asemenea cereri nu au putut fi analizate cu privire la fondul lor deoarece instanţa a statuat, în ceea ce priveşte fondul litigiului, asupra existenţei puterii de lucru judecat în cauza de faţă în raport cu litigiul prin care s-a tranşat caracterul juridic al notificării 186/16.09.2005.

Pentru aceste motive va fi respinsă şi această excepţie.

II. Trecând la soluţionarea fondului  cauzei în raport de probatoriul administrat, instanţa reţine următoarele:

Sub nr. 186/16.09.2005 a fost înregistrată la executorul judecătoresc S.A. notificarea adresată de reclamant Primăriei C.G. (f. 16) şi înregistrată la aceasta din urmă sub nr. 871/26.09.2005. Astfel, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor înscrise în c.f. nr. ... G..., ...., în temeiul art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

La fila 17 din dosar a fost depus, în copie, şi înscrisul reprezentat de cererea formulată la data de 15.09.2005 de către reclamant adresată Primăriei G. prin care s-a solicitat restituirea în natură a aceloraşi imobile identificate mai sus, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu precizarea că reclamantul este moştenitorul tatălui său B.G..

Un prim litigiu iniţiat de reclamant cu privire restituirea imobilelor înscrise în c.f. nr. ... G. a format obiectul dosarului nr. ... al T.M., proces care s-a derulat de-a lungul a două cicluri de judecată şi care s-a finalizat cu pronunţarea sentinţei civile nr. .... (f. 51) prin care s-a reţinut că obiectul litigiului este o plângere împotriva Dispoziţiei nr. 450/22.11.2003, la baza căreia a stat notificarea nr. 455/13.11.2001 înaintată conform art. 21 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Această notificare nu face obiectul litigiului de faţă, iar la filele  40,41, 13, 54, 60 se află depuse hotărârile judecătoreşti astfel pronunţate.

Revenind la notificarea înregistrată sub nr. 186/16.09.2005, se arată de către instanţă că reclamantul prin cererea dedusă judecăţii a susţinut că aceasta reprezintă o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr. 1/2000, completată cu Legea nr. 247/2005, chiar dacă în cuprinsul său aceasta a fost întemeiată greşit pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 1/2000. Astfel, reclamantul a susţinut că este îndreptăţit la restituirea unei suprafeţe de teren forestier şi a solicitat ca această cerere să fie calificată ca  fiindu-i aplicabile prevederile legilor fondului funciar, din punct de vedere juridic.

Într-un alt litigiu  derulat între părţi şi care a vizat această notificare, respectiv în dosarul nr. .... al T.M. a fost dezbătută chestiunea privind natura juridică a acestei notificări, respectiv dacă a fost formulată în temeiul legii fondului funciar sau al Legii nr. 10/2001 (f. 85).

Tocmai chestiunea privind natura juridică a notificării nr. 186 a determinat ivirea unui conflict negativ de competenţă în faţa instanţelor  de judecată, iar prin decizia civilă nr. ... pronunţată de C.A.C. s-a statuat că „este cu certitudine clarificat faptul că reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, iar contestaţia pe care a formulat-o  în prezentul dosar, raportat la demersurile pe care le-a întreprins, este nesoluţionarea notificării nr. 186/16.09.2005 a cărei cauză se află în prevederile Legii nr. 10/2001”. Astfel, prin această hotărâre judecătorească, s-a stabilit că T. M. este instanţa competentă şi s-a reţinut că, în mod cert, reclamantul nu a făcut niciun demers întemeiat pe dispoziţiile legilor fondului funciar.

Considerentele de fapt care au tranşat conflictul negativ de competenţă se reţine că sunt decisive deoarece pe baza lor a fost dată soluţia în dosarul respectiv. În partea introductivă a sentinţei civile nr. .... (f. 85) s-a reţinut că, iniţial, reprezentantul reclamantului, atunci când a fost supusă dezbaterilor calificarea obiectului litigiului a susţinut că reclamantul fiind cetăţean străin, nu a formulat cerere în baza Legii 18/1991. Ulterior, însă, după cum se poate constata, potrivit aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, întrebat fiind acelaşi mandatar al reclamantului dacă acesta solicită restituirea terenurilor în temeiul Legii 18/1991 sau în baza Legii 10/2001, în scopul stabilirii competenţei materiale privind soluţionarea acelei cauzei, printr-o precizare formulată în scris şi depusă la data de 15.06.2007, reclamantul,  prin mandatar, a susţinut că în acel litigiu cererea sa are ca obiect o plângere formulată în temeiul Legii 18/1991, împrejurare ce a determinat admiterea excepţiei de necompetenţă materială a T.M. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea J.B.M.

Şi în faţa acestei instanţe din urmă a fost supusă dezbaterilor calificarea juridică a obiectului litigiului, ocazie cu care reclamantul a depus în scris o precizare prin care a arătat următoarele: „obiectul cauzei este restituirea imobilelor cuprinse în c.f. nr....  G., nr. top. ... în temeiul Legii nr. 10/2001, fără ca pârâta să se pronunţe asupra notificării executorului judecătoresc”.

Această nouă precizare a pretenţiei concrete a reclamantului a determinat, la acel moment, invocarea excepţiei de necompetenţă a J.B.M. şi declinarea cauzei spre competenţă soluţionare T.M.. În acest context, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă soluţionat prin sentinţa civilă de mai sus.

Date fiind aspectele de mai sus, instanţa reţine că, în speţă, îşi găseşte aplicabilitate prezumţia legală de lucru judecat, reglementată de art. 431 alin. 2 cod procedură civilă care prevede că „ oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Astfel, se observă că, sub acest aspect, cele două litigii (cauza în care a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă şi cea de faţă) au legătură unul cu celălalt, câtă vreme şi în cauza de faţă reclamantul a adus în discuţie aceeaşi chestiune litigioasă pe care o instanţă judecătorească a soluţionat-o anterior în mod definitiv, aspect care nu poate fi ignorat la acest moment şi asupra căruia ce de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări poprii. Faţă de această împrejurare, în prezent, în cauza pendinte, se constată că nu mai poate fi supusă dezbaterilor calificarea naturii juridice a notificării nr. 186/16.09.2005.

În atare situaţie, se reţine că reclamantul nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, condiţie impusă de aceste dispoziţii legale. În lipsa unei astfel de cereri, pârâtelor comisii de aplicare a legilor fondului funciar nu li se poate imputa nerespectarea atribuţiilor impuse de legiuitor.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate instanţa va dispune în consecinţă.

 Căzând în pretenţii, reclamantul va fi obligat să-i plătească pârâtei C.L.G.A.L.F.F.  cheltuielile făcute de acesta cu procesul de faţă, constând în onorariul de avocat, în sumă de 2000 lei,  achitat conform înscrisului de la f. 126 (art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 452 cod de procedură civilă).

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de pârâta C.L.G.A.L.F..F..

Respinge excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii invocate de pârâta C.C.P.S.D. (C.N.P.C.I.).

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul V.B.H.M.E.F.  în contradictoriu cu pârâţii: C.L.G.A.L.F.F., C.J.M.A.L.F.F., C.C.P.S.D (C.N.P.C.I.), I.P.J.M., R.N.P. – O.S.U.

Obligă reclamantul să-i plătească pârâtei C.L.G.A.L.F.F. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la  J.B.M..

Pronunţată azi, 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare