Cerere de valoare redusă(obligarea pârâtei la plata sumei de lei, cu titlu de onorariu și la plata penalităților de întârziere calculată la valoarea obiectului din contract)

Cod ECLI ECLI:RO:JDBRV:2022:001.######

DOSAR NR. ####/197/2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ######

SECŢIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. ####

ŞEDINŢA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 13.07.2022:

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE: ######### #######-#########

GREFIER: ####### #######

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta ##### & ASOCIAȚII, în contradictoriu cu pârâta ###### ########## S.R.L.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2022, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 27.06.2022 și 13.07.2022.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecăt##### Brașov în data de 03.03.2022, su# ##. 4639/197/2022, recla##### URBAN & ASOCIAȚII, în contradictoriu cu p##### ###### ####ULTING S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei, cu titlu de onorariu și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea obiectului din contract, începând cu data de 30.11.2019, până la data achitării debitului în integralitate. Suplimentar, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 lei, din care suma de 50 lei reprezintă taxa de timbru achitată și suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între reclamantă, în calitate de mandatar, și pârâta, în calitate de mandant, s-a încheiat contractul de mandat nr. 78905/05.09.2014, care a avut ca obiect recuperarea creanțelor stabilite în anexa contractului, în această anexă fiind individualizată creanța împotriva socie##### ###### ###STRUCT S.R.L., în cuantum de 88.189,65 lei și fiind individualizat onorariul care va fi plătit în momentul în care se radiază debitorul în urma închiderii procedurii falimentului, respectiv 700 lei.

A precizat că, ca urmare a închiderii procedurii de insolvență și radierii socie##### ###### ###STRUCT S.R.L., în data de 26.11.2019 a comunicat pe mail sentința de închidere a procedurii odată cu factura proformă de 700 lei, însă aceasta nu a fost plătită.

A precizat faptul că onorariul se va plăti în termen de maxim 3 zile calendaristice de la data la care debitorul achită debitul în contul mandantului, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere moratorii și cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere, raportată la valoarea obiectului contractului de mandat.

A susținut că pârâta nu și-a executat obligația de plată a remunerației specifice în mod culpabil și nici plata penalităților de întârziere expres stipulate de 1% pe zi, deși și-a asumat această obligație potrivit dispozițiilor din Anexa I pag. 3 a contractului de mandat. A argumentat că creanța în cuantum de 700 lei reprezintă una certă, lichidă și exigibilă.

Referitor la capătul de cerere privind penalitățile, a invocat dispozițiile de la clauza penală și dispozițiile contractuale, respectiv art. 1 din Anexa 1 din contractul de mandat, și a precizat faptul că pârâtei i-a fost transmisă pe email înștiințarea de plată aferentă onorariului în cuantum de 700 lei, aceasta neachitând în termenul de 3 zile, încălcând astfel prevederile articolului și atrăgând incidența daunelor moratorii sub forma clauzei penale de 1% pe zi raportat la valoarea obiectului contractului de mandat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.026-1033 C. proc. civ., art. 1270, 1271, 1350, 1516, 1535, 1538, 2009, 2010 C. civ.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precizând în cuprinsul cererii faptul că atașează următoarele înscrisuri: contract de mandat, dovada demersurilor efectuate de pârâtă în vederea recuperării creanței, înștiințarea de plată emisă pentru onorariu și dovada comunicării pe email, dovada onorariului avocațial pentru redactare cerere.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta a depus la dosar formularul de răspuns completat, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Suplimentar, a solicitat și obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, cu titlu de onorariu avocațial.

În motivare, a precizat faptul că creanța nu este certă, între părți fiind încheiat contractul de mandat nr. 41495 din 05.07.2011 și nu contractul nr. 78905/05.09.2014, neputând știi dacă este vorba doar de o eroare materială.

A susținut că obiectul contractului de mandat era în vederea recuperării debitului conform tabelului din Anexa 1, în cuantum de 88.189,65 lei, care nu a fost recuperat până în prezent, de la debit##### ###### ###STRUCT S.R.L.

A susținut că reclamanta nu a comunicat către reclamanta în niciun moment Sentința de închidere a procedurii, precizând că prin print screen-ul atașat cererii nu se regăsește niciun atașament, iar pârâta nu a primit niciun asemenea mail.

A invocat excepția de neexecutare a contractului, susținând că serviciile la care s-a obligat reclamanta trebuiesc executate pentru ca pârâta să fie obligată să achite onorariul aferent. A mai menționat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația esențială de recuperare a debitului, fiind o obligația de rezultat, care nu poate fi remunerată având în vedere că serviciul nu a fost prestat.

Referitor la daunele moratorii, a precizat că această sumă se va datora doar în cazul în care nu se va achita onorariul, și nu taxa, în termenul de 3 zile de la data la care obiectul contractului este îndeplinită, adică data la care debitorul achită în contul mandantului debitul în cuantum de 88.189,65 lei, care nu s-a produs. A susținut că părțile au convenit ca plata onorariului să se facă după îndeplinirea unei condiții suspensive, respectiv după îndeplinirea obiectului contractului, achitarea de către debitor, care nu s-a îndeplinit.

A mai precizat suma de 700 lei se putea achita doar dacă reclamanta ar fi emis și comunicat factura aferentă, invocând art. 1 teza II din anexa nr. 1, pag. 1 din contractul de mandat. A argumentat că reclamanta a comunicat prin mail un document intitulat înștiințare de plată, nesemnat de către reclamantă, unde este consemnat faptul că actul nu are valoare contabilă și nu se înregistrează în contabilitate, nefiind nici măcar o factură proformă. A susținut că acest document nu prezintă un document justificativ de înregistrare, a argumentat că emiterea unor facturi pro-formă este o modalitate de sustragere de la plată și a invocat hotărârea C.J.C.E. din cauza C-111/75 și Decizi# #r. 352/04.02.2015 a Î.C.C.J. în susținere, menționând că nu poate fi opusă ca temei al existenței unei creanțe a reclamantei față de pârâtă

Pârâta a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, înscrisurile depuse la dosar nefiind semnate de reclamantă și nu sunt recunoscute și acceptate de pârâtă.

A adăugat faptul că reclamanta ar fi putut solicita cel mult achitarea unor penalități raportat la suma solicitată de plată, respectiv 700 lei, însă această sumă nu este una exigibilă, neavând un termen scadent împlinit. A făcut distincția între onorariu (obiectul contractului), care ar fi provenit din valoarea debitului, și taxa, care nu face parte din obiectul contractului, fiind vorba de un raport contractual, unde se poate percepe cel mult un preț sau o contraprestație.

În final, a precizat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1530 C. civ., nefiind dovedit un prejudiciu, și nici dispozițiile art. 1538 C. civ., nefiind încheiată o clauză penală de părți.

În drept, au fost invocate prevederile art. 249, 662, 663, 1026-1033, 1270, 1400, 1530, 1538, 1556, 2009 C. civ., Legea nr. 227/2015, O.M.F.P. nr. 2634/2015.

În probațiune, au fost depuse următoare înscrisuri: înștiințări de plată trimise de reclamantă pârâtei. De asemenea, au fost depuse ca mijloace materiale de probă capturi de ecran cu emailurile trimise de reclamantă pârâtei.

Prin concluziile scrise înregistate în data de 30.05.2022, reclamanta a solictat respingerea apărărilor formulate de pârâtă ca neîntemeiate.

În motivare, a susținut că a comunicat sentința de închidere a procedurii falimentului, când a transmis în data de 26.11.2019 înștiințarea de plată în cuantum de 700 lei, dar și sentința de închidere a procedurii falimentului debitoarei. A mai precizat că pârâta confirmă de citire emailurile și nu a contestat niciodată că a primit sentința de închidere a procedurii falimentului, menționând că redă dovada notificărilor tranmise pârâtei cu privire la plata onorariului în sumă de 700 lei și confirmărilor de citire.

A susținut și faptul că reclamanta a recuperat parțial creanța ce a format obiectul contractului de mandat, respectiv a recuperat o parte din creanța ce a făcut obiectul contractului de mandat, respectiv a recuperat prin compensare suma de 17.068,96 lei. A menționat că suma de 17.068,96 lei reprezintă T.V.A.ul aferent creanței înscrise la masa credală, care conform art. 287 lit. d), se recuperează prin ajustare-compensare.

În legătură cu capătul de cerere privind penalitățile, a argumentat că  acestea se plătesc în situația neachitării la scadență a onorariului, indiferent de care onorariu este vorba, respectiv cel procentual sau suma fixă. Cu privire la scadența de plată a onorariului, aceasta a fost stabilită conform contractului într-un onorariu scadent în termen de 3 zile de le achitarea debitului, pentru onorariul procentual de 10%+T.V.A., și scadența la momentul închiderii procedurii falimentului pentru onorariul în sumă fixă de 700 lei. A adăugat că plata penalităților nu a fost condiționată de recuperarea debitului, contrar celor susținute de reclamantă, susținând că cele două sume, cea procentuală și cea fixă nu au natură diferită, ambele fiind onorariu, remunerație datorată.

A argumentat că pârâta trebuia să achite onorariul în sumă fixă de 700 lei la data închiderii procedurii, respectiv data de 26.09.2019, data Sentinței civil# ##. 1115/26.09.2019, însă reclamanta a oferit posibilitatea pârâtei de a achita onorariul în suma de 700 lei în termen de 3 zile calculat de la data de 26.11.2019, însă aceasta a refuzat plata.

Referitor la apărarea pârâtei privind lipsa emiterii unei facturi fiscale, a susținut că părțile s-au înțeles prin clauza de la art. 1 din Anexa 1 faptul că ulterior plății se emitea factura fiscală și chitanța.

Cu privire la calcularea penalităților raportat la suma de 700 lei, a solicitat respingerea apărării pârâtei având în vedere că părțile au stabilit în art. 1 Anexa 1 faptul că acestea se vor calcula la valoarea obiectului contractului, care este egală cu valoarea creanței de recuperat, distinctă de valoarea obligației, și anume onorariul.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și cu mijloacele materiale de la dosar solicitate de reclamantă și pârâtă.

Reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la suporatea cheltuielilor de judecată, adăugând în cuantumul onorariului de avocat suma de 300 lei, pentru un total de 600 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, reține următoarele:

Preliminar, instanța reține că cererea este admisibilă pentru a fi soluționată potrivit procedurii speciale vizând cererile de valoare redusă, în baza art. 9 din Legea nr. 114/2021 rap. art. 1026 alin. (1) C. proc. civ., obiectul nefiind printre cele exceptate și valoarea obiectului nu depășește 50.000 lei.

În fapt, între recla##### URBAN & ASOCIAȚII, în calitate de mandatar, și p##### ###### ####ULTING S.R.L., în calitate de mandant, s-a încheiat contractul de mandat nr. 41495 din 05.07.2011, având ca obiect recuperarea debitului conform tabelului din Anexa 1 la contract, prin acest contract fiind stabilit faptul că mandantul se obligă să plătească mandatarului un onorariu conform anexei nr. 1 la contract.

Prin anexa nr. 1, pag. 3, la contractul menționat anterior, părțile au stabilit faptul că debitul de recuperat este cel împotriva debit##### ###### ###STRUCT S.R.L., în cuantum de 88.189,65 lei, au stabilit onorariului din cuantumul debitului recuperat la valoarea de 10% + T.V.A., au stabilit onorariului din cuantumul penalităților recuperat la valoarea de 40% + T.V.A. și au stabilit cuantumul taxei plătibile la obținerea sentinței prin care se închide procedura insolvenței și radierea debitorului la valoarea de 700 lei.

Prin Sentința civil# ##. 1115/sind/23.09.2019 pronunțată de Tribu##### Brașov în dosa# ##. 7629/62/2011, publicată în Buletinul Procedurilor de insolvență din data de 15.09.2019, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea socie##### ###### ###STRUCT S.R.L. din registrul comerțului, această sentință fiind comunicată pârâtei odată cu cererea de chemare în judecată.

Creanța pe care pârâta o avea împotriva socie##### ###### ###STRUCT S.R.L. nu a fost recuperată ca urmare a finalizării procedurii insolvenței, reclamanta nefăcând proba în acest sens iar pârâta contestând recuperarea creanței.

Privitor la momentul comunicării Sentinței civil# ##. 1115/sind/23.09.2019 pronunțată de Tribu##### Brașov în dosa# ##. 7629/62/2011, instanța va reține că acest moment a fost reprezentat de comunicarea cererii introductive de instanță, raportat la faptul că a fost atașată acesteia. Astfel, instanța va înlătura susținerea reclamantei conform căreia respectiva sentință a fost comunicată prin emailul adresat pârâtei din data de 26.11.2019, raportat la faptul că din mențiunile capturii de ecran cu conținutul acestui mail rezultă faptul că a fost atașat acestui mail un document intitulat „proformă ono##### ###### ####ulting S.R.L. 700 ron – 9670684”, nefiind menționat la atașamente și documentul reprezentând Sentința civil# ##. 1115/sind/23.09.2019. Instanța reține că simpla mențiune din cuprinsul mailul conform căreia reclamanta afirmă că a atașat extrasul B.P.I. cu sentința de închidere a procedurii și radierea debitorului nu este de natură să facă dovada că respectivul document a fost și atașat efectiv, această afirmație fiind contrazisă de mențiunile din secțiunea atașamente a acelui mail.

De asemenea, instanța nu va reține nici varianta propusă de reclamantă oral în ședință, conform căreia în documentul menționat la atașament se regăseau atât factura proformă, cât și sentința menționată, având în vedere că nu a dovedit acest aspect, neatașând respectivul document în format electronic pentru a putea fi verificat de instanță, iar pârâta contestă faptul că în atașamente se regăsea respectiva sentință, neputând fi considerat un aspect necontestat de părți care nu ar mai trebui dovedit. Suplimentar, instanța va respinge apărarea reclamantei conform căreia pârâta trebuia să semnaleze faptul că nu a primit sentința prin email, acest aspect neavând influență asupra necesității dovedirii de către reclamantă a comunicării acestei sentințe, ci putând fi analizat eventual sub aspectul unei potențiale fapte ilicite a pârâtei, fiind contrară bunei credințe necesare între părțile contractuale, însă instanța nu a fost investită cu analizarea acestui aspect.

Cu toate acestea, instanța nu va reține nici varianta situației de fapt privitor la acest aspect invocată de pârâtă, conform căreia reclamanta nu a făcut dovada comunicării sentinței civile menționate deloc, raportat la faptul că prin procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a cererii de chemare în judecată și a tuturor înscrisurilor atașate se face dovada comunicării efective a tuturor înscrisurilor, printre care se regăsea și sentința respectivă.

În legătură cu recuperarea creanței împotriva debitoarei aflate în procedura insolvenței, instanța reține că reclamanta nu a depus la dosar un document din care să rezultă că în urma lichidării activelor socie##### ###### ###STRUCT S.R.L. ar fi fost efectuate plăți și către pârâtă. De altfel, reclamanta nici nu a argumentat în sensul că ar fi fost recuperat debitul ca urmare a vreunei plăți efectuate către reclamantă, acest aspect fiind necontestat de către părți. Instanța va înlătura susținerea reclamantei conform căreia o parte din creanță a fost recuperată în baza art. 287 lit. d) din C. fisc., ca urmare a ajustării/compensării, având în vedere că această operațiune are implicații doar în domeniul diminuării bazei de impozitare în legătură cu sumele cu titlu de T.V.A., nesemnificând faptul că creanța ar fi fost recuperată.

În ceea ce privește legea aplicabilă contractului invocat de reclamantă în susținerea cererii, instanța reține că acest contract este guvernat de C. civ. 1864, în baza art. 102 din Legea nr. 71/2011, care stabilește faptul că contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la faptul că C. civ. 2009 a intrat în vigoare în data de 01.10.2011, iar contractul a fost încheiat între părți anterior acestui moment, respectiv 05.07.2011.

Cu privire la capătul de cerere privind onorariul din contractul de mandat în cuantum de 700 lei, instanța reține faptul că părțile au stabilit în anexa nr. 1 pagina 3 din contractul de mandat faptul că există o taxă plătibilă la obținerea sentinței prin care se închide procedura insolvenței și radierea debitorului.

Așadar, deși reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei cu 700 lei, cu titlu de onorariu datorat potrivit contractului, invocând exigibilitatea acestei obligații ca urmare a comunicării sentinței civile de încetare a procedurii insolvenței debitorului, părțile au calificat această sumă de bani cu titlu de taxă în cuprinsul anexei nr. 1 pag. 3 din contractul de mandat, deci instanța va reține această calificare, și nu cea propusă unilateral de reclamantă, având în vedere că părțile au o opinie divergentă asupra acestui aspect, reclamanta denumind suma de bani onorariu și pârâta denumind-o taxă.

Prin urmare, prin solicitarea obligării pârâtei la plata sumei cu titlu de taxă din contractul de mandat, reclamanta urmărește executarea silită în natură a obligației care rezultă din contractul încheiat.

Pentru pronunțarea unei hotărâri în sensul solicitat de reclamantă cu privire la taxa contractului de mandat, raportat la faptul că obiectul acestui capăt de cerere este valorificarea unui drept prin remediul executării silite în natură, instanța apreciază că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile legale ce derivă din prevederile art. 1073, 1079 C. civ. 1864, respectiv:

existența unui contract valabil încheiat;

neexecutarea obligației;

punerea în întârziere a debitorului.

Cu privire la prima condiție, instanța constată că aceasta este îndeplinită, părțile neinvocând cauze de nevalabilitate a contractului și instanța neinvocând cauze de nulitate absolută.

Privitor la cea de-a doua condiție, instanța reține că și aceasta este îndeplinită. În legătură cu acest aspect, instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței și exigibilității obligației pârâtei de a achita taxa din contractul de mandat, situație în care sarcina probei asupra executării acestei obligații se mută asupra debitorului obligației, având în vedere natura de obligație de rezultat asumată de către pârâtă. Astfel, instanța reține că pârâta nu a făcut proba executării obligației sau incidenței vreunui caz justificativ, deși avea sarcina probei sub acest aspect, în baza art. 249 C. proc. civ. Cu privire la exigibilitatea obligației, instanța reține că această condiție este îndeplinită raportat la faptul că exigibilitatea a fost condiționată doar de obținerea sentinței respective, nu și de comunicarea efectivă a acesteia, contrar afirmaților pârâtei.

Cu privire la cea de-a treia condiție, instanța constată că aceasta este îndeplinită, pârâtul fiind pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, care are efecte similare cu o notificare efectuată prin intermediul instanței, cum prevede art. 1079 C. civ. 1864.

Instanța va înlătura apărarea pârâtei privind faptul că creanța invocată de reclamantă în susținerea cererii nu este certă ca urmare a faptului că aceasta a indicat o dată în cerere contractul de mandat nr. 78905/05.09.2014 și alte dăți contractul de mandat nr. 41495 din 05.07.2011, având în vedere că în procedura cererilor de valoare redusă existența unei creanțe certe nu este una dintre condiții, și având în vedere că mențiunea la contractul de mandat nr. 78905/05.09.2014 este una singulară, de unde rezultă prezumția de eroare materială a acesteia, referirile la numărul corect de contract fiind regăsite ulterior de nenumărate ori în cuprinsul cererii și fiind același cu numărul de contract care rezultă din copia contractului depus la dosar.

De asemenea, instanța va înlătura susținerea pârâtei privind faptul că obligația sa de a plăti suma de 700 lei nu era exigibilă ca urmare a neîndeplinirii obiectului contractului, respectiv nu a fost recuperată creanța împotriva debitorului aflat în procedura insolvenței, prin acest aspect rezultând că nu a fost îndeplinită condiția suspensivă introdusă de părți. Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere faptul că, deși calificarea pârâtei cu privire la existența unei condiții suspensive sub forma evenimentului viitor de a fi recuperată creanța împotriva debitorului în insolvență, care afectează perfectarea obligației, este corectă, conform art. 1017 C. civ. 1864, instanța reține că această condiție afectează doar obligația pârâtei de a plăti onorariile procentuale prevăzute în anexa nr. 1 pagina nr. 3, nu și obligația pârâtei de a plăti suma cu titlu de taxă.

În legătură cu acest aspect, instanța are în vedere faptul că, potrivit art. (1) din anexa nr. 1 pagina nr. 1, onorariul se va plăti în termen de 3 zile de la data la care obiectul contractului de mandat este îndeplinit de mandatar, iar potrivit art. (1) din contractul de mandat, obiectul contractului este recuperarea debitului conform tabelului din Anexa nr. 1 la contractul de mandat. Prin urmare, instanța reține că părțile au condiționat doar obligația de plată a onorariului de recuperarea debitului, nu și obligația de plată a taxei în cuantum de 700 lei, părțile folosind terminologii diferite în cuprinsul contractului cu privire la ce reprezintă onorariu și ce reprezintă taxă, astfel cum rezultă din anexa nr. 1 pagina nr. 3 din contract. Cu privire la obligația de plată a taxei în cuantum de 700 lei, părțile au condiționat această obligația doar de obținerea sentinței de închidere a procedurii insolvenței și de radierea debitorului, aspect dovedite în prezenta cauză, fiind așadar dovedită de reclamantă eficacitatea și exigibilitatea obligației pârâtei de a achita această sumă.

Suplimentar, instanța va înlătura și apărarea pârâtei privind incidența excepției de neexecutare, constatând că nu sunt îndeplinte condițiile acestei instituții. Instanța reține că excepția de neexecutare se analizează între obligații interdependente, nu doar între obligații rezultate din același contract. Prin urmare, instanța reține faptul că obligația pârâtei de a achita taxa de 700 lei este interdependentă cu obligația reclamantei de a obține sentința de închidere a procedurii insolvenței și de radiere a debitorului, după cum rezultă din redactarea clauzei din anexa nr. 1 pagina nr. 3 a contractului. De asemenea, obligația pârâtei de a achita onorariul procentual este interdependentă cu obligația reclamantei de a realiza obiectul contractului de mandat, respectiv de a recupera creanța împotriva debitoarei aflate în insolvență. Așadar, obligația pârâtei de a achita taxa de 700 lei nu este interdependentă cu obligația reclamantei de a realiza obiectul contractului de mandat și, pentru aceste motive, neexecutarea de către reclamantă a obligației de a realiza obiectul contractului de mandat nu afectează exigibilitatea obligației pârâtei de a achita taxa de 700 lei, contrar susținerilor reclamantei.

În final, instanța va respinge apărarea pârâtei privind imposibilitatea plății de către aceasta ca urmare a lipsei emiterii unei facturi fiscale de către reclamantă anterior plății, raportat la faptul că părțile au stabilit prin clauza (1) din anexa nr. 1 pagina 1 din contract faptul că toate plățile se vor face de mandant numai prin ordin de plată sau numerar la casieria societății, acestuia fiindu-i înmânată factura fiscală și chitanța aferentă. Prin urmare, părțile nu au condiționat efectuarea plății de emiterea facturii fiscale anterior, iar instanța reține, contrar susținerilor pârâtei, că legislația în materie fiscală nu impune efectuarea plății doar ulterior emiterii facturii fiscale. Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia reclamanta urmărește prin această metodă să evite să plătească taxele aferente deoarece, deși reclamanta are într-adevăr obligația de a emite factură fiscală pentru efectuarea prestării de servicii, chiar dacă nu există obligația de emite factură fiscală neapărat anterior efectuării plății, conform art. 319 C. fisc., acest aspect nu are relevanță în domeniul dreptului civil, respectiv asupra obligației pârâtei de a achita suma de bani prevăzută în contract, ci neîndeplinirea obligației de a emite factură fiscală poate fi analizată în domeniul dreptului fiscal, cu consecințele specifice.

De asemenea, instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia reclamanta i-a adresat doar o înștiințare de plată și nu o factură proformă, având în vedere că, potrivit contractului, reclamanta nu avea obligația de a-i adresa pârâtei nici înștiințare de plată, nici factură proformă, pentru acest motiv fiind respinsă și apărarea privind lipsa semnăturii înștiințării de plată de către reclamantă. Instanța reține că oricum factura proformă nu mai este reglementată de legislația în vigoare, nemafiind instituie anumite condiții de formă pentru aceasta, deci nu se poate primi apărarea că înștiințarea de plată nu este o factură proformă.

Prin urmare, constatând îndeplinite cumulativ condițiile anterior menționate, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, cu titlu de taxă din contractul de mandat.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând penalități de întârziere, instanța reține faptul că, potrivit art. (1) din anexa nr. 1 pagina 1 din contractul de mandat, onorariul se va plăti în termen de maxim 3 zile de la data la care obiectul contractului de mandat este îndeplinit de mandatar, sub sancțiunea plății de daune moratorii și cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere, raportată la valoarea obiectului contractului de mandat.

În legătură cu acest aspect, părțile au stabilit convențional nivelul daunelor moratorii la care este îndreptățit creditorul în cazul neexecutării la timp a obligației, operațiune permisă de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 9/2000. Cu toate acestea, în cuprinsul O.G. nr. 9/2000 este stabilită doar posibilitatea părților de a stabili convențional cuantumul penalității de întârziere, neoferindu-se acestora posibilitatea de a stabili și momentul de la care să curgă acestea. Prin urmare, cu privire la momentul de la care acestea ar putea curge, rămâne aplicabil art. 43 C. comercial, care prevede un caz expres în care dobânda curge de drept și, prin urmare, derogă de la regula stabilit prin art. 1088 C. civ. 1864, care stabilește ca moment de început al dobânzii legale este data introducerii cererii de chemare în judecată.

Verificând dacă reclamanta a dovedit exigibilitatea acestei obligații, instanța reține faptul că părțile au stabilit faptul că penalitățile se vor datora doar în cazul în care pârâta nu plătește onorariul în termen de 3 zile de la data la care obiectul contractului de mandat este îndeplinit de mandatar. În legătură cu această clauză, instanța are în vedere faptul că clauza face referire expresă la onorariu și stabilește o scadență specifică a obligației de achitare a onorariului, respectiv 3 zile de la data la care obiectul contractului de mandat este îndeplinit de mandatar. În ceea ce privește sumele incluse în anexa nr. 1 pagina 3 la contract, instanța nu va concluziona în sensul solicitat de reclamantă, conform căreia toate sumele din această anexă au calitatea de onorariu, ci va reține că doar sumele procentuale au fost calificate de părți drept onorariu, în timp ce suma de 700 lei a fost calificată de părți drept taxă, fiind stabilită o scadență specifică acestei sume, respectiv data obținerii sentinței de închidere a procedurii de insolvență și de radiere a debitorului.

Instanța reține că nu poate să nu ofere o implicație juridică a deciziei părților de a folosi o altă terminologie în cazul sumei de 700 lei, susținerea reclamantei din cursul ședinței conform căreia părțile au folosit termenul de taxă doar pentru că era vorba de o sumă fixă și nu una procentuală nefiind o explicație viabilă, raportat la faptul că un onorariu în general nu este prin esența sa unul procentual, pentru a se înțelege că termenul de onorariu se folosește doar la sumele stabilite procentual. Mai mult decât atât, pârâta contestă că părțile au folosit o altă terminologie fără intenția de a produce consecințe asupra obligațiilor din contract, deci acest aspect nu este unul necontestat de părți și trebuie dovedit în continuare de reclamantă.

Prin urmare, instanța reține faptul că, prin folosirea unei alte terminologii, părțile au dorit să confere o altă natură juridică sumei de 700 lei la care se obliga pârâta, mai exact nu au dorit ca neexecutarea obligației de a plăti suma de 700 lei să poată fi inclusă la sintagma „onorariul se va plăți ... sub sancțiunea plății de daune moratorii”, deci nu au dorit ca neexecutarea obligației de a plăti suma de 700 lei să poată genera penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi. Această concluzie este întărită și din modul în care a fost concepută clauza de stabilire a cuantumului penalităților, care erau raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, deci la valoarea creanței de recuperat împotriva debitorului în insolvență, și nu la valoarea onorariului pe care pârâta trebuia să îl achite.

Adașar, rezultă că interpretarea rezonabilă este că părțile au stabilit un cuantum atât de oneros al penalităților doar în cazul în care onorariul din contract se datora de pârâta, respectiv în situația în care creanța împotriva debitorului insolvent se recupera, având în vedere că ambele, atât penalitățile, cât și onorariul, erau raportate la un procent din creanțe de recuperat. Astfel, cu privire la suma de 700 lei, raportat la faptul că aceasta era o sumă fixă și nu una procentuală din cuantumul creanței de recuperat, este rezonabil ca părțile să fi avut în vedere la momentul redactării clauzei faptul că neexecutarea acesteia să nu conducă la acordarea penalităților de întârziere procentuale raportate la valoarea creanței de recuperat.

Concluzia anterioară este întărită și de regula de interpretare conform căreia, în cazul în care intenția părților nu rezultă cu claritate din nicio altă regulă de interpretare, clauza se interpretează în favoarea celui care se obligă, care în această situație semnifică o interpretare în favoarea pârâtei, debitorul obligației de a plăti suma de 700 lei, interpretare care este în favoarea pârâtei în cazul se va intepreta în sensul că neexecutarea acestei obligații nu conduce la acordarea de penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi.

Pe cale de consecință, instanța reține că pârâta nu a dovedit exigibilitatea obligației pârâtei de a achita penalitățile de întârziere prin faptul că pârâta nu a executat obligația de a achita suma cu titlu de taxă, în cuantum de 700 lei, ci exigibilitatea obligației de a achita penalitățile de întârziere ar fi fost dovedită doar dacă reclamanta ar fi probat neexecutarea obligației reclamantei de a achita onorariul din contract. Cu privire la acest aspect, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta ar fi datorat onorariul stabilit în contract deoarece nu a făcut dovada că s-ar fi îndeplinit obiectul contractului de mandat, respectiv recuperarea creanței împotriva debitorului în insolvență, iar pârâta contestă acest aspect, nefiind unul dovedit prin necontestare de părți.

Privitor la acest aspect, instanța va înlătura susținerea reclamantei din ședință conform căreia obligația sa de a recupera creanța împotriva debitorului insolvent era una de mijloace și nu de rezultat deoarece din interpretarea clauzelor rezultă că părțile au avut în vedere stabilirea acestei obligații sub natura de obligație de rezultat, onorariul interdependent fiind stabilit tot în funcție de creanța recuperată, părțile stabilind o altă sumă scadentă în situația în care nu s-a recuperat debitul și doar s-a obținut sentința de finalizare a procedurii insolvenței, respectiv taxa în cuantum de 700 lei.

Prin urmare, instanța va respinge acest capăt de cerere, pârâta nedatorând penalitățile de întârziere din contract ca urmare a neexigibilității acestei obligații.

Raportat la faptul că instanța va pronunța o soluție de admitere a primului capăt de cerere, vizând taxă contract de mandat, și de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere, vizând penalități de întârziere, instanța va pronunța o soluție de admitere în parte asupra cererii în ansamblul său.

Având în vedere soluția de admitere în parte a cererii, raportat la faptul că pârâta este cea care a căzut în pretenții, în baza art. 1032 rap. art. 453 C. proc. civ., instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 650 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 50 lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru și suma de 600 lei reprezintă onorariu avocațial, astfel cum acesta a fost detaliat de reclamantă, respectiv 300 lei pentru redactarea cererii de chemare în judecată și 300 lei pentru reprezentare în fața instanței, astfel cum rezultă din cele două facturi depuse la dosar.

În legătură cu acest aspect, instanța reține faptul că, raportat la faptul că va pronunța o soluție de admitere în parte a cererii, reclamanta este îndreptățită la recuperarea sumei pe care ar fi datorat-o cu titlu de taxă de timbru dacă ar fi solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată exact pretențiile la care este îndreptățită, situație în care aceasta ar fi datorat o taxă judiciară de timbru tot în cuantum de 50 lei, conform art. 6 din O.U.G. nr. 80/2013. Referitor la onorariul de avocat, instanța reține că, deși a fost pronunțată o soluție de admitere în parte, acesta nu poate fi redus proporțional cu admiterea pretențiilor, deoarece nu există o prevedere expresă în contractul de asistență juridică care să fracționeze aceste cheltuieli în funcție de anumite capete de cerere sau anumite soluții pronunțate de instanță. De asemenea, instanța reține că nu sunt incidente condițiile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., privind reducerea onorariului avocațional, acesta nefiind vădit disproporționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de recl#####a URBAN & ASOCIAȚII, cu sediul în Moeciu, Drumul Carului n## ### #### Brașov, C.U.I. RO17598430, înregistrată la Registrul Comerțului sub numă### ######63/2005, prin adminis###### #####n Urban, cu sediul procesual ales în Volu###### ### #####a nr. 1/VII, Nord City Tower, c### ## ###. Ilfov, în contradictoriu cu ###### ###### ###SULTING S.R.L., cu sed### ## B###### #### ###### ####### n## ### #### Brașov, C.U.I. RO22541830, înregistrată la Registrul Comerțului sub numă### ######14/2007.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, reprezentând taxă contract de mandat.

Admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judec###### Brașov.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei astăzi, 13.07.2022.

PREŞEDINTE, GREFIER ##########  ########

###### A.B.V./Teh###### A.B.V./4ex/13.07.2022

Domenii speta

Spete similare