Civil. familie.divorţ cu capete accesorii

DIVORŢ CU CAPETE ACCESORII

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău în 1 noiembrie 2018, reclamanta T.L. a formulat cerere de divorţ în contradictoriu cu pârâtul T.V.G., prin care a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunţată în cauză, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 09.09.2000 din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei, exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum de ½ din venitul minim pe economie, reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior, acela de „B.” şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2000, din căsătorie rezultând cinci copii, dintre care la momentul introducerii acţiunii, patru sunt minori, enumerându-i: R.G., născut la data de 14.01.2006, A.S.născută la data de 27.12.2007, A.M. născută la data de 24.07.2010 si P. născut la data de 11.06.2012, major fiind  C.A. născut la data de 05.11.1999.

Reclamanta arată că încă de la începutul căsătoriei, au existat discuţii între soţi, pe care le-au atribuit faptului ca erau foarte tineri, însă după naşterea primului copil, pârâtul a început să devină violent nu numai verbal ci si fizic. Deoarece a crescut într-o familie dezorganizată,  simţind cel mai adesea lipsa căldurii unui cămin si a unei familii normale şi nedorind ca si copii săi să crească într-un mediu lipsit de afectivitate, reclamanta susţine că a depus eforturi în a menţine relaţiile de familie, însă starea conflictuală şi violenţele fizice au crescut în intensitate.

Mai arată reclamantă că tot timpul a muncit pentru a putea întreţine familia, spre deosebire de parat care din anul 2005 nu a mai avut un loc de muncă şi pe fondul nevoilor crescute ale familiei, reclamanta a decis  în anul 2012, să plece la muncă în Italia, fiind  singura întretinătoare a familiei de aproximativ 7 ani. Reclamanta precizează că a edificat si imobilul casa de locuit din localitatea Gherăseni unde locuieşte cu familia.

În continuare, reclamanta arată că a plecat în Italia în luna aprilie 2012, moment in care era însărcinată cu fiul cel mai mic in aproape 7 luni, fiind ajutată de fraţii săi, care nu cunoşteau acest aspect, reclamanta având o constituţie slabă ce nu releva existenţa unei sarcini, fiind lăsată să meargă la muncă. Ulterior, în luna iunie 2012, reclamanta arată că a născut iar după aproximativ o luna, deşi era foarte slăbită, a reînceput munca, motiv pentru care a făcut septicemie, însă paratul nu a venit niciodată în Italia, reclamanta descurcându-se singură.

De asemenea, reclamanta arată că a continuat să muncească pentru a-i putea întreţine pe cei cinci copii, toţi minori în acel moment şi chiar a încercat să obţină pentru aceştia  drepturile aferente familiei în Italia însă pârâtul nu a dorit să renunţe la alocaţia din Romania.

Totodată, reclamanta susţine că în anul 2015, pârâtul a formulat, fără să o anunţe, o cerere prin care a solicitat instanţei obligarea sa la plata pensiei de întreţinere, cu toate că reclamanta trimitea  bani pentru întreţinerea copiilor, litigiu de care a aflat abia la momentul întoarcerii acasă în luna noiembrie 2016 , context în care pârâtul iarăşi a devenit violent, atât verbal cat si fizic, ajungându-se la alungarea reclamantei din domiciliu, aceasta fiind nevoită, urmare a refuzului repetat al pârâtului de a o primi în domiciliu, să se întoarcă  în Italia.

Este menţionat un episod violent în care pârâtul a sunat-o în Italia ameninţând-o că va da foc unei butelii pentru a incendia imobilul în care locuia cu copii, ocazie cu care reclamanta a  solicitat intervenţia forţelor de ordine .

Se mai arată că reclamanta a apelat la serviciile unui avocat pentru a iniţia procedurile de divorţ, însă nu a insistat în promovarea cererii încercând să salveze căsnicia, acesta fiind si  motivul pentru care a ales să lucreze în Italia doar in sezonul turistic –fiind cameristă la un hotel dintr-o staţiune montană pentru ca în restul anului să fie în România.

În pofida eforturilor reclamantei de a salva căsnicia, paratul nu a înţeles să adopte aceeaşi atitudine, acesta în continuare neavând un loc de munca, provocând scandaluri ori de cate ori doreşte, reclamanta apreciind că este astfel pusă  în pericol atât persoana copiilor cat si a sa, copii fiind afectaţi de această situaţie tensionată şi de violenţele la care asistă.

Reclamanta menţionează evenimentul din seara zilei de 07.10.2018, când pârâtul a încercat sa o strângă de gat cu un cablu, ocazie cu care a chemat organele de poliţie pentru ca în data de 09.10.2018, pe fondul unor reproşuri de natură financiară,  pârâtul  a aruncat cu ulei încins spre reclamantă, provocându-i arsuri pe mana cu care a încercat sa îşi protejez faţa.

Reclamanta arată că a fost nevoită să plece la hotel pentru ca atitudinea pârâtului îi punea efectiv viaţa în pericol iar organele de politie i-au recomandat sa meargă sa stea în altă parte .

În final, reclamanta apreciază că în contextul acestei stări tensionate si conflictuale dintre părţi, relaţiile de familie sunt iremediabil vătămate, motiv pentru care solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost motivată prin invocarea prevederilor art. 373 lit. b, art. 398, art. 400 şi art. 499 Codul Civil .

În probaţiune, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri – inclusiv referat de anchetă psihosocială, cu interogatoriile părţilor şi probei testimoniale indicând numele si domiciliul martorilor  D.N. şi D.A.. Au fost anexate în copie certificat de căsătorie, certificatele de naştere ale copiilor minori, carte identitate şi procură.

Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din înscrisul ataşat la fila 9 din dosar.

Acţiunea a fost comunicată pârâtului, nefiind depusă întâmpinare, însă acesta a fost prezent la termenul de judecată din data de 26 februarie 2019, când a învederat că nu cunoaşte pretenţiile reclamantei care e plecată din ţară, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat întâmpinare. A precizat că nu este de acord  cu susţinerile reclamantei şi nici cu cererea de încredinţare a minorilor, pe care pârâtul i-a crescut şi îngrijit singur timp de 7 ani timp în care reclamanta nu a dorit să ştie de ei. A mai arătat că este de acord cu cererea de desfacere a căsătoriei.

Sub aspectul probatoriului, prin încheierea de şedinţă din 9 aprilie 2019, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu martorii indicat în acţiune, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii înafara celor de ordine publică, faţă de împrejurarea că nu a formulat întâmpinare în termenul legal.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019 reclamanta a precizat că solicită ca locuinţa minorilor să fie stabilită la domiciliul dânsei.

De asemenea, la filele 63-66 se află procesele verbale de audiere a minorilor T. P., T. A.M., T.A.S. şi T.R.G., de asemenea fiind administrată şi proba cu interogatoriul pârâtului (filele 154-155) şi proba testimonială conform declaraţiilor aflate la filele 146 şi 153 ale dosarului.

În cadrul probei cu înscrisuri, a fost depus la dosar referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul părţilor, concluziile acestuia regăsindu-se la fila 39-39 verso a dosarului

Analizând prezenta cauză, prin prisma probatoriului administrat şi a normelor legale aplicabile, reţine:

Părţile s-au căsătorit la data de  09.09.2000 în faţa delegatului de stare civilă al Primăriei mun. Buzău, căsătoria fiind înregistrată în Registrul de stare civila sub nr. ... . Din căsătoria celor doi soţi au rezultat minorii R.G., născut la data de 14.01.2006, A.S. născută la data de 27.12.2007, A.M. născută la data de 24.07.2010 si P. născut la data de 11.06.2012, major fiind  C.A. născut la data de 05.11.1999, conform certificatelor de naştere seria ..., seria ..., seria ... şi seria ... .

Potrivit art.373 lit. b din Codul civil, „divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”. „În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ” (art.379 alin.1 din Noul Cod civil).

De asemenea, conform art.934 Cod procedură civilă instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârat, atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Faţă de materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile  depuse, dar si proba testimonială rezultă că relaţiile dintre soţi nu se mai întemeiază pe prietenie si afecţiune reciproca, iar culpa în destrămarea căsătoriei aparţine pârâtului. Astfel, din certificatul medico-legal nr. ...  depus de reclamantă, fila 80 dosar, rezultă că reclamanta prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin lovire cu corpuri dure-leziuni la nivelul umărului şi braţului stâng ce pot data din 07.10.2018 şi care au necesitat pentru vindecare aproximativ 2-3 zile îngrijiri medicale, precum şi contact cu lichid fierbinte-leziuni la nivelul mâinii drepte ce pot data din 09.10.2018 şi care au necesitat pentru vindecare aproximativ 12-14 zile îngrijire medicală. Instanţa reţine că martorul audiat în cauză, şi anume R.V.-fila 153 dosar, a declarat că reclamanta îi povestea mamei martorului că pârâtul este violent cu dânsa atunci când reclamanta revine în ţară Totodată martorul audiat în cauză a declarat că în cursul anului 2018 reclamanta a fost internată în spital întrucât pârâtul a agresat-i fizic, cunoscând aceste aspecte chiar de la reclamantă care avea mâna bandajată atunci când s-a întors în Italia.  Instanţa constată că declaraţia martorului audiat în cauză se coroborează cu concluziile certificatului medico-legal depus de reclamantă la dosarul cauzei. Se mai observă că, deşi pârâtul a fost legal citat cu privire la procesul de divorţ şi a fost prezent la termenele de judecată,  nu  a înţeles să formuleze întâmpinare sau cerere reconvenţională pentru a-şi exprima poziţia procesuală şi nici nu a solicitat administrarea de probe, dând dovada de lipsă de interes faţă de soarta căsniciei şi faţă de culpa soţilor. 

Faţă de probatoriul administrat în cauză, coroborat cu poziţia procesuală a părţilor, şi cu dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa va reţine culpa exclusivă a pârâtului în desfacerea căsătoriei.

Potrivit art. 383 Cod civil, la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, iar dacă nu a intervenit nicio înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei pentru motive temeinice, fiecare dintre foştii soţi va purta numele dinaintea căsătoriei.

Având în vedere solicitarea reclamantei de a purta numele dinaintea căsătoriei, în temeiul art. 383 Cod Civil instanţa va admite cererea, urmând ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „B.”.

In ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti, potrivit art. 483 alin. 1 şi alin. 3 Cod Civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi, ambii părinţi răspunzând pentru creşterea copiilor lor minori. Alin. 2 stipulează că părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Art. 398 alin. 1 şi alin. 2 Cod Civil prevede că, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Instanţa constata ca potrivit art.503 din Codul civil, părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Totuşi, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie executată numai de către unul dintre părinţi, conform art.398 alin.1 Cod civil.

De asemenea, potrivit art.496 din Codul civil, copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. In caz de neînţelegere intre părinţi, instanţa de tutela hotărăşte, luând in considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala si ascultându-i pe părinţi si pe copil, daca a împlinit vârsta de 10 ani. Conform alin. 5 părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia; instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Dispoziţiile art.264 rămân aplicabile.

In aceeaşi măsură, potrivit art. 262 alin. 1 Cod civ, copilul nu poate fi separat de părinţii săi fără încuviinţarea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Conform alin. 2 copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia, exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

In aceeaşi ordine de idei, art. 263 alin. 1 prevede ca orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Totodată, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/ 2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Conform alin. 3, părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Art. 15 alin. 1 lit. c prevede că relaţiile personale se pot realiza, printre altele, şi prin găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit.

Art. 2 alin. 2 din lege dispune că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal, alin. 3 stabilind că acest principiu va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Potrivit susţinerilor părţilor, coroborat cu referatul de anchetă socială, minorii locuiesc împreuna cu pârâtul în ... , domiciliul comun al părţilor. Imobilul casă de locuit este în proprietatea reclamantei şi a pârâtului, beneficiază de condiţii materiale şi de spaţiu pentru a răspunde nevoilor copiilor, este racordat la utilităţi, minorii beneficiază de paturi suprapuse iar dormitorul minorilor este încălzit de o sobă pe lemne.

S-a mai constatat că igienizarea locuinţei şi a terenului este una superficială. Relaţia dintre soţi este una conflictuală, în anul 2013, ca urmare a neînţelegerilor dintre soţi fiind necesară intervenţia organelor de Poliţie şi a Direcţiei de Asistenţă Socială şi de Protecţie a Copilului.

Familia beneficiază de prevederile Legii nr. 277/2010, privind alocaţia pentru susţinerea familiei în cuantum de 428 lei/lună, iar minorii P. şi A.M. au beneficiat lunar de 50 lei pentru perioada de frecvenţă regulată la grădiniţă.

Împreună cu referatul de anchetă socială au fost depuse şi caracterizările minorilor emise de cadrele didactice, filele 40-44. În esenţă, minorii sunt caracterizaţi că întâmpinând probleme la învăţătură, în ciuda faptului că au o bună capacitate de învăţare, sunt tăcuţi, retraşi în colectivitate, părinţii nu se prezintă la şedinţele organizate în timpul anului şcolar. În ceea ce o priveşte pe minora A.M. se arată că au existat situaţii în care minora a plecat de acasă acuzând acte de violenţă din partea tatălui iar în ceea ce-i priveşte pe părinţi se arată că tatăl  a fost prezent la o singură şedinţă cu părinţii iar mama  a venit la şcoală de două ori pentru a discuta cu cadrele didactice. Atât minora A.M. cât şi minorul P. evită discuţiile ce ţin de activitatea în familie iar minora începe de cele mai multe ori să plângă.

Minorii au fost audiaţi în camera de consiliu, conform proceselor verbale ataşate la dosarul cauzei, filele 63-66. Fără a face o dezvoltare amplă a celor reţinute şi percepute de instanţă în mod nemijlocit în urma discuţiilor purtate cu minorii, instanţa a constatat că aceştia erau timoraţi, retraşi şi foarte afectaţi de întreaga situaţie, simţind lipsa mamei.

Din discuţiile purtate de reclamantă cu minorii prin mesaje telefonice, filele 109-145, instanţa constată că aceştia erau agresaţi fizic de pârât, acestora li se interzicea de pârât să vorbească cu mama lor şi prezentau stări de ameţeală ca urmare a lipsei de hrană. Instanţa mai reţine că, în esenţă, minorii îşi manifestau nerăbdarea de a locui împreună cu reclamanta.

Instanţa reţine că părinţii exercita autoritatea părintească numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, si îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta si de gradul său de maturitate.

În consecinţă, instanţa poate aprecia, de la caz la caz, situaţia fiecărui copil si să dispună potrivit interesul superior al copilului.

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte autoritatea părintească, instanţa are în vedere şi atitudinea pârâtului, care deşi a fost legal citat cu copie de pe acţiune, nu a formulat un punct de vedere şi nici nu a solicitat administrarea de probe, cu toate că s-a prezentat în faţa instanţei.

Faţă de toate cele de mai sus reţinute, raportat la atitudinea pârâtului faţă de minori, precum şi faţă de interesul superior al minorilor, instanţa apreciază că exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă ar fi cea mai oportună în prezenta cauză. Fără a nega prezenţa pârâtului în viaţa minorilor în perioada în care reclamanta a fost plecată în străinătate, instanţa are în vedere şi atitudinea procesuală a părţilor din faţa instanţei de judecată, de care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit.

Pe de altă parte instanţa, faţă de prevederile legale, anterior menţionate, reţine că părintele care nu exercită exerciţiul autorităţii părinteşti păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestora, exerciţiul acestui drept neputând fi limitat decât printr-o hotărâre a instanţei.

De asemenea, instanţa va stabili domiciliul : R.G., născut la data de 14.01.2006, A.S., născută la data de 27.12.2007, A.M., născută la data de 24.07.2010 si P., născut la data de 11.06.2012, la mama (reclamantă) in imobilul din ... şi apreciază că aceasta poate remedia aspectele negative reţinute în referatul de anchetă socială privind curăţenia în locuinţă.

Avându-se în vedere prevederile art. 516 alin. 1 Cod civil ce reglementează obligaţia de întreţinere dintre rudele în linie dreaptă (inclusiv dintre părinţi şi copii), obiectul obligaţiei de întreţinere a părinţilor pentru copiii lor constituindu-l contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, potrivit dispoziţiilor art. 402 Cod civil, precum şi prevederile art. 530 Cod civil din care reiese că pensia de întreţinere trebuie să fie în măsură să asigure cele necesare traiului şi, după caz, cheltuielile pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, instanţa apreciază ca fiind întemeiată acţiunea formulată. 

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se vor avea în vedere şi prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil, care prevăd că „(2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.”

Reţinând faptul că  instanţa apreciază faptul că locuinţa minorilor va fi stabilită la mama reclamantă, instanţa reţine că se impune ca pârâtul să plătească pensie de întreţinere prin raportare la nivelul salariului minim pe economie.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa va admite acest capăt de cerere şi, pe cale de consecinţă, va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea minorilor la plata unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de ½ din salariul minim pe economia naţional,  de la data introducerii prezentei acţiuni, 01.11.2018, şi până majoratul beneficiarilor.

Reţinând rolul educativ al instanţelor judecătoreşti în cadrul societăţii, instanţa reaminteşte părţilor faptul că se impune depunerea unui efort comun pentru a gestiona problemele inerente ale vieţii, astfel încât recomandă acestora, pe viitor, înţelegere şi acceptare având în vedere că situaţiile tensionate din cadrul familiei, indiferent de cauza acestora, sunt de natură a crea neplăceri ambelor părţi, cu atât mai mult cu cât au patru copii minori împreună.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 9).

Prezenta hotărâre se poate ataca cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Buzău, cererea de apel se depune la Judecătoria Buzău.

Domenii speta

Spete similare