Civil.anulare certificat de mostenitor

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2019, sub nr. X/200/2019, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.L  ca instanţa să constate nulitatea absoluta a certificatului de moştenitor nr. X/23.11.1993 autentificat de către Notariatul de Stat Judeţean Buzău.

În motivarea cererii a arătat că prin certificatul de moştenitor, pârâtul a obţinut calitatea de unic moştenitor asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma autoarei comune, respectiv asupra cotei de ½ din imobilul situat în comuna Ulmeni, compus din casă de locuit, construcţie paiantă acoperită de ţiglă, formată din trei camere şi hol şi din suprafaţa de 1100 mp, teren aferent între vecinii F.N., E.P. şi drum. 

Arată că imobilul a fost dobândit în urma căsătoriei defunctei cu tatăl său, S.I. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/09.10.1992 de Notariatul de Stat Judeţean Buzău, astfel că restul cotei de ½ din imobil, reprezenta cota de bun comun al soţului supravieţuitor.

La data de 25.12.2017, tatăl său S.I., a decedat astfel că reclamanta a rămas unica moştenitoare.

Precizează că în cuprinsul certificatului de moştenitor, se menţionează că tatăl S.I. a rămas străin de succesiune prin neacceptare, la momentul întocmirii certificatului de moştenitor.

Arată în continuare că moştenitori cu vocaţie succesorală la decesul mamei sale, S.A. a rămas reclamanta şi pârâul, în calitate de fiică, respectiv fiu, şi autorul comun în calitate de soţ supravieţuitor.

In aceste condiţii solicită instanţei să aibă în vedere că nu au fost trecuţi toţi moştenitorii în certificatul de moştenitor, iar cotele au fost stabilite în mod greşit, pârâtul nefiind unicul moştenitor al defunctei Surugiu Aurica.

Astfel, soţului supravieţuitor îi revenea o cotă de 1/8 din bunurile succesorale rămase mamei sale, iar celor doi descendenţi le revenea o cotă de 3/8.

Mai mult decât atât arată reclamanta, întocmirea certificatului de moştenitor a avut la bază prevederile art. 13 şi 22 din Decretul nr. 40/21.01.1953 privitor la procedura succesorală, dispoziţii legale care nu îşi avea aplicabilitatea, întrucât succesiunea nu a fost dezbătută în urma unui testament lăsat de defunctă, acesta fiind de natură legală, astfel că pârâtul nu putea dobândi succesiunea de pe urma defunctei în cotă de 1/1.

Totodată, învederează reclamanta că în certificatul de moştenitor se arată faptul că autorul comun este străin de succesiune prin neacceptare deşi după moartea mamei sale reclamanta a rămas în imobilul bun succesoral, împreună cu tatăl său şi au folosit bunurile succesorale, acceptând astfel tacit moştenirea.

Menţionează că nu au putut rămâne în continuare în imobilul supus succesiunii, întrucât au apărut discuţii între tatăl său şi pârâtul din cauză, fiind forţaţi să părăsească locuinţa.

Arată în continuare că nu au avut cunoştinţă de momentul încheierii certificatului de moştenitor până la data primirii citaţiei în dosarul nr. X/200/2017.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 685 şi urm., art. 689, art. 700 şi urm., art. 13 din Decretul 40/1953.

În probaţiune solicită instanţei administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori.

A solicitat ataşarea dosarelor nr. X/200/2013 şi X/200/2017.

În susţinerea cererii a depus la dosarul cauzei certificat de moştenitor şi acte de stare civilă.

În faza de regularizare a cererii, instanţa a pus în vedere reclamantei să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 963 lei raportat la prevederile art. 3 alin. 2 din OUG 80/2013.

Cererea a fost comunicată pârâtului care nu a depus întâmpinare până la primul termen de judecată stabilit la data de 22.10.2020.

La acest termen instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor şi proba cu interogatoriul pârâtului care a fost citat cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod proc.civ.

S-a dispus totodată emiterea unei adrese către BNP cu solicitarea de a comunica instanţei dosarul succesoral aferent certificatului de moştenitor nr. 1703/23.11.1993.

La termenul de judecată din data de 03.12.2019 instanţa a administrat proba testimonială fiind audiat în calitate de martor numitul C.R.

De asemenea, având în vederea lipsa pârâtului legal citat în vederea administrării probei cu interogatoriul propus de reclamantă, instanţa a rămas să aprecieze asupra aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod proc.civ.

La data de 22.10.2019 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat reclamanta descendentă este străină de succesiunea defunctei S.A, prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală, tacită sau expresă, în termenul prevăzut de art. 700 din vechiul Cod Civil, şi pe cale de consecinţă, în opinia sa, reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Pe cale de excepţie solicită instanţei admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori şi interogatoriul reclamantei.

La data de 12.12.2019, prin adresa nr. 747/04.12.2019, Camera Notarilor Publici Ploieşti a comunicat că instituţia deţine în păstrare/conservare cu caracter permanent doar mapele cu certificate  de moştenitor şi declaraţiile de renunţare la succesiune emise la fostele Notariate de Stat, dosarele de succesiune fiind date la topit.

La data de 05.03.2020, prin adresa nr. X/02.03.2020, Camera Notarilor Publici Ploieşti a comunicat că nu au fost identificate declaraţii de renunţare la succesiune aferente certificatului de moştenitor nr. X/1993.

Instanţa a încuviinţat pârâtului proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei. În ceea ce priveşte proba testimonială a decăzut pârâtul din administrarea acestei probe având în vedere că nu a indicat datele martorilor deşi a fost citat cu această menţiune.

La termenul din data de 27.11.2020 instanţa a reţinut cauza spre soluţionare. Reclamanta a depus la dosarul cauzei note de concluzii scrise.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin prezenta acţiune se solicită constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor emis pe numele def. S.A cu motivarea că la emiterea acestora nu au fost trecuţi toţi moştenitorii în certificatul de moştenitor, iar cotele sunt stabilite în mod greşit, pârâtul nefiind unicul moştenitor al defunctei.

În susţinerea acţiunii sunt invocate dispoziţiile Decretului nr. 40/1953, dispoziţiile art. 685 şi urm.  Cod Civil referitoare la acceptarea moştenirii, art. 700 şi urm. Cod Civil, referitoare la termenul de acceptare a moştenirii.

În prealabil, instanţa reţine faptul că legea civilă aplicabilă, potrivit disp. art. 6 alin. 2 C.civil, este codul civil anterior 1864 având în vedere faptul că actele juridice atacate sunt emise sub imperiul vechii reglementări.

Mai departe, situaţia de fapt învederată în susţinerea acţiunii reclamantei se circumscrie motivului de nulitate relativă reglementată de disp. art. 88 din legea nr. 36/1995 (acelaşi text legal, la data emiterii certificatului de moştenitor respectiv 20.11.1992, regăsindu-se în art. 25 din Decretul nr. 40/1953 potrivit căruia acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor).

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.A.M., instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta S.A.M. este prezumtiva moștenitoare a defunctei sale mame, S.A., decedată la data de 07.02.1993. Pârâtul C.L. este fiul defunctei S.A..

În drept, potrivit art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitatea procesuală activă – și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic – calitate procesual pasivă.

Reclamanta, fiind cea care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesual activă, cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului. Sancțiunea privind lipsa calității procesuale este respingerea acțiunii.

În prezenta cauză, calitatea procesuală a reclamantei poate fi dovedită și respectiv justificată prin prisma calității de moștenitor acceptant al def. S.A. pentru averea succesorală a defunctei.

Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moştenirii, potrivit dispoziţiilor art. 651 C.civ., ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu, avându-se în vedere şi principiul de ordine publică instituit prin dispoziţiile art. 686 C.civ. potrivit cărora „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”.

Astfel, pentru a-şi consolida titlul de moştenitor, succesibilul, ce are doar vocaţie succesorală generală, trebuie să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală prin acceptarea moştenirii.

Acceptarea unei succesiuni, indiferent de categoria din care fac parte moștenitorii, se poate face numai in termenul legal, prevăzut de art. 700 C. civ, respectiv 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. În cazul în care acest lucru nu s-a petrecut succesorul neacceptat devine străin de moştenire, neputând beneficia de drepturile transmise de către autorul său.

Exercitarea dreptului de opţiune succesorală rezultată din dispoziţiile art. 700 C.civ şi poate avea loc prin acceptarea expresa sau tacita a moştenirii, împrejurare prevăzuta de art. 689 C.civ.

Potrivit susţinerii reclamantei şi actelor de la dosar, reclamanta Surugiu Ana Maria este fiica defunctei S.A. şi a numitului S.I. decedat la data de 25.12.2017. La data decesului mamei sale şi a emiterii certificatului de moştenitor reclamanta era minoră, având vârsta de 8 ani.

Transpunând cauzei de faţă condiţiile impuse de dispoziţiile legale sus menţionate, instanţa apreciază, pe baza probatoriului administrat, ca reclamanta nu a făcut dovada acceptării succesiunii, nici expres, nici tacit de către reclamantă şi de către defunctul său tată, Surugiu Ioan pentru defuncta S.A. și în consecinţă nu şi-a putut justifica calitatea procesuala activă.

La dosarul cauzei reclamanta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că reclamanta sau tatăl  său au acceptat expres succesiunea, respectiv un înscris autentic, așa cum se desprinde din dispoziţiile art. 689 C.civ.

În ceea ce priveşte acceptarea tacita a succesiunii, pentru a avea semnificaţia juridica a unui asemenea act, condiţia esenţială cerută de lege este ca actul săvârşit de către succesibil să implice, cu putere de necesitate, intenţia de a accepta succesiunea, fără a primi o altă interpretare, actele echivoce neputând constitui o manifestare tacita a voinţei de a accepta. Legea nu stabileşte in concret care anume acte săvârşite de succesor pot fi de acceptare, arătând însă în art. 691 C.civ. că actele de dispoziţie constituie acte de acceptare.

Cu toate acestea, practica şi doctrina au considerat acte de acceptare tacită inclusiv actele de administrare cu caracter definitiv (fără caracter urgent şi care angajează viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moştenitorul s-a comportat ca un proprietar şi a realizat aceste acte pentru ca a voit să accepte moştenirea) şi acţiunile în justiţie.

Prin cererea de chemare în judecată se menționează că reclamanta şi tatăl său au rămas în imobilul bun succesoral  după decesul mamei, au folosit bunurile succesorale şi astfel au acceptat tacit succesiunea.

Prin probele propuse, respectiv martorul audiat,  nu s-a dovedit efectuarea unor acte de acceptare tacită cu privire la autorul reclamantei.

Potrivit informaţiilor de la acest moment, defuncta, la momentul decesului, a avut în proprietate imobilul situat în satul Clondiru, jud. Buzău.

În privinţa acestui bun, reclamanta nu a dovedit în mod cert cu proba testimonială administrată faptul că reclamanta sau tatăl său au realizat vreun act de acceptare tacită în interiorul termenului de 6 luni.

Martorul audiat în cauză, numitul C.R.V, deşi a menţionat că, după decesul defunctei S.A., reclamanta şi tatăl său au locuit câteva zile în imobilul respectiv, acest lucru îl cunoaşte de la acesta din urmă. Astfel, martorul nu a văzut niciodată faptul că reclamanta şi tatăl său au locuit în imobil sau că aceştia au realizat acte de acceptare tacită.

În ceea ce priveşte motivul pentru care reclamanta şi tatăl său au plecat din imobil, respectiv că au fost forţaţi de pârât să plece, instanţa reţine că şi aceste aspecte sunt cunoscute de martor tot de la tatăl reclamantei.

Astfel, declaraţiei martorului nu i se poate da valoarea juridică urmărită atât timp cât faptele învederate reprezintă, de fapt, susţinerile tatălui reclamantei transpuse de către o altă persoană.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă, textul de lege oferă posibilitatea instanţei de judecată de a prezuma lipsa părţii de a se înfăţişa sau de a răspunde la interogatoriu ca o mărturisire tacită în măsura în care nu există posibilitatea administrării altor probe, păstrându-şi actualitatea considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 378/2006 cu privire la dispoziţiile art. 225 Cod procedură civilă 1865.

Cu privire la lipsa dovedirii actelor de acceptare tacită, instanţa va reţine inclusiv că nici după data la care reclamanta a devenit majoră nu există indicii suficiente care să conducă la concluzia că, de fapt, reclamanta a realizat vreun act de acceptare tacită a moştenirii în termenul legal cu privire la bunurile ce s-au aflat în patrimoniul defunctei.

Aşadar, cum reclamanta şi tatăl său nu au întreprins nici un act din care sa rezulte ca ar fi avut intenţia de a accepta succesiunea mamei sale, instanţa nu poate reţine decât faptul că aceştia şi-au exercitat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de lege.

Cum sancţiunea neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul legal este stingerea, cu efect retroactiv, a titlului de moştenitor al succesibilului, deci chiar a vocaţiei succesorale, autorul reclamantei  şi reclamanta au devenit străin de moştenirea defunctei Surugiu Aurica, reclamanta neputându-şi astfel legitima calitatea de a solicita constatarea nulității certificatului de moștenitor.

În ceea ce priveşte motivele de nulitate invocate, instanţa reţine că nulitatea certificatului de moştenitor, pentru motivele de fapt invocate este o nulitate relativă reglementată de disp. art. 25 din Decretul nr. 40/1953 şi nu o nulitate absolută.

Potrivit disp. art. 966 C.civil obligaţia fără cauză sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect precum şi art. 968 C.civil cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.

Instanţa reţine că actul juridic nu este nul prin prisma caracterului ilicit/imoral al cauzei sau pentru frauda la lege.

Actul juridic are un caracterul ilicit/imoral atunci când scopul urmărit contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau regulilor de convieţuire socială.

Or, în cauza de faţă, scopul (prin prisma situaţiei de fapt dedusă judecăţii) certificatul de moştenitor nu contravine unor dispoziţii cu caracter imperativ, ordinii publice sau regulilor de convieţuire socială.

În privinţa fraudei la lege, pentru a fi în prezenta unei asemenea situaţii, este necesar ca actul juridic supus analizei să fie un mijloc pentru eludarea unor norme legale imperative şi astfel să fie vătămat interesul public şi nu interesul unor terţe persoane (drepturile persoanelor nu fac obiectul unor norme imperative, fiind vorba de protejarea intereselor individuale).

În speţă, nu se confirmă nici frauda la lege invocată.

În ceea ce priveşte susţinerea că nu erau aplicabile prevederile art. 22 din Decretul nr. 40/1953 întrucât succesiunea nu a fost dezbătută în urma unui testament, fiind de natură legală, instanţa observă că dispoziţiile art. 22 prevăd elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă certificatul de moştenitor, făcând referire şi la testament, în situaţia în care moştenirea este testamentară, în cauza pendinte fiind indicată natura moştenirii, şi anume legală.

Fata de aceste considerente instanţa urmează a respinge acţiunea în ceea ce o privește pe reclamantă ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesuala activă pentru toate motivele de fapt şi de drept învederate (respectiv art. 88 din legea nr. 36/1995, art. 948 alin. 4 C.civil ).

Domenii speta

Spete similare