Civil.cheltuieli de judecată împotriva dobânditorului autoturismului.respins

CHELTUIELI DE JUDECATĂ ÎMPOTRIVA DOBÂNDITORULUI AUTOTURISMULUI.RESPINS

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 26.04.2021 pe rolul Judecătoriei Buzău, sub numărul .../200/2021, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C.E.S.T.R.I.N. a formulat, în contradictoriu cu pârâta N R I EL S.R.L., acțiune în pretenții, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 734 lei, cu titlu de despăgubire, actualizată cu indicele de inflație la data plății, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la data de 10.01.2019 până la plata efectivă a debitului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în fapt, în urma soluționării definitive a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub numărul .../271/2018, reclamanta a fost obligată să plătească petentei S.C. T... S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 734 lei, obiectul cauzei fiind reprezentat de anularea procesului-verbal contravențional seria R18 nr. ... din data de 02.04.2018, întocmit de către reclamantă.

Reclamanta a învederat instanței că, în considerentele sentinței civile nr. .... din data de 05.07.2018, s-a reținut că petenta nu are calitatea de proprietar a autoturismului care a circulat fără rovinietă, drept care nu poate avea nici calitatea de subiect activ al contravenției. Reclamanta a arătat că soluția a fost menținută în apel, potrivit deciziei civile nr. .... din data de 06.11.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor.

În continuare, reclamanta a menționat că, la data întocmirii procesului-verbal, petenta figura în baza de date a D.R.P.C.Î.V. în calitate de utilizator al autoturismului depistat, revenind noului utilizator/proprietar sarcina de a proceda la efectua demersurile de înscriere sub acest titlu în această bază de date, independent de conduita vânzătorului, motiv pentru care reclamanta nu avea posibilitatea materială de a afla cine este noul proprietar al autoturismului.

În acest sens, reclamanta a invocat și că, potrivit art. 1 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, autoritatea competentă pentru coordonarea înmatriculării/radierii autovehiculelor (...) este D.R.P.C.Î.V., iar instanțele nu pot impune autorităților asimilate, precum reclamanta, efectuarea unor demersuri înafara cadrului legal, cu încălcarea principiului legalității actelor administrative și al răspunderii contravenționale.

Reclamanta a precizat că noul proprietar avea obligația de a-și înscrie dreptul de proprietate asupra autoturismului în termen de 30 de zile de la intervenirea modificării, în conformitate cu art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că neîndeplinirea acestei obligații a avut ca urmare producerea unui prejudiciu reclamantei, reprezentat de cheltuielile de judecată efectuate de către petenta din plângerea contravențională, la plata cărora reclamanta a fost obligată. Totodată, reclamanta a menționat că a achitat acest cheltuieli de judecată prin ordinul de plată nr. 78 din data de 09.01.2019.

Pentru aceste motive, reclamanta a apreciat că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, ca dobânditor al bunului, fiind întrunite condițiile impuse de lege, respectiv să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și să existe vinovăția pârâtului, acesta răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, relativ la existența prejudiciului, reclamanta a învederat instanței că acesta este reprezentat de cheltuielile de judecată în cuantum de 734 lei, acest prejudiciu fiind cert, direct și personal și rezultând din încălcarea unui interes legitim.

În ceea ce privește fapte ilicită, reclamanta a arătat că aceasta constă în nerespectarea obligațiilor legale prevăzute de art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv neînscrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, faptă ce a determinat reprezentarea neconformă a realității pentru reclamantă cu privire la proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare BH-...-..., iar apoi, nașterea unui litigiu în cadrul căruia reclamanta și-a exercitat drepturile cu bună-credință.

Cu privire la legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, reclamanta a menționat că în măsura în care pârâta și-ar fi îndeplinit obligația legală de transmitere a dreptului de proprietate, reclamanta nu ar fi ajuns în situația de a avea o reprezentare greșită cu privire la proprietarul autoturismului și nu s-ar fi născut litigiul în care reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la vinovăția pârâtei, reclamanta a precizat că fapta ilicită îi este imputabilă pârâtei, iar aceasta a săvârșit fapta cu intenție.

Relativ la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, reclamanta a precizat că aceasta se datorează de la data de 09.01.2019, data la care aceasta a achitat cheltuielile de judecată, până la data achitării integrale a debitului.

În fine, reclamanta a mai arătat că se impune respectarea practicii judiciare anterioare a instanțelor, ca corolar al principiului securității juridice, trebuind astfel a fi avute în vedere că hotărârile judecătorești anterioare au intrat în puterea lucrului judecat ca izvor secundar de drept. În acest sens, reclamanta a menționat mai multe hotărâri judecătorești având același obiect, în care pretențiile reclamantei au fost admise.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349, art. 1.357 și următoarele C.civ., art. 1, art. 2 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, art. 6, art. 567 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 15/2002, art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 6 C.E.D.O..

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus al dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. .../2018 din data de 05.07.2018, pronunțată de Judecătoria Oradea (f. 9-13), decizia civilă nr. .../2018 din data de 05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor (f. 13-17), ordinul de plată nr. 78 din data de 09.01.2019 (f. 17 verso), procesul-verbal contravențional seria R18 nr. ... din data de 02.04.2018 (f. 18), factura nr. 1001521 din data de 23.01.2018 (f. 18 verso), extras ONRC (f. 19-20), împuternicire (f. 21-22), adeverință (f. 22 verso-23) și practică judiciară (f. 24-43).

Prin rezoluția din data de 11.05.2021, în sarcina reclamantei a fost stabilită obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 76,38 lei, compusă din 56,38 lei, taxă datorată pentru capătul principal de cerere, și 20 de lei, taxă datorată pentru capătul de cerere accesoriu, stabilită în conformitate cu art. 34 alin. (1) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței în data de 12.05.2021, în dosarul nr. .../200/2021/a1, reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, arătând că aceasta este scutită de la plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din data de 26.05.2021, pronunțată în dosarul .../200/2021/a1, reclamanta a fost scutită de la taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

Prin adresa înregistrată pe rolul instanței în data de 30.09.2021 (f. 56-57), reclamanta a depus la dosarul cauzei ordinul de plată nr. 78 din data de 09.01.2019 (f. 18), factura nr. ... din data de 23.01.2018 (f. 18 verso), procesul-verbal contravențional seria R18 nr. .... din data de 02.04.2018 (f. 59).

Prin adresa înregistrată pe rolul instanței în data de 18.10.2021 (f. 62-63), reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, sentința civilă nr. ..../2018 din data de 05.07.2018, pronunțată de Judecătoria Oradea (f. 64-66), decizia civilă nr. ..../2018 din data de 05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor (f. 67-70).

Prin adresa nr. 144696 din data de 10.12.2021, înregistrată pe rolul instanței în data de 15.12.2021 (f. 75), Primăria Municipiului Buzău a depus la dosarul cauzei fișa de evidență fiscală a pârâtei (f. 76-79).

Instanța a dispus în data de 19.01.2022 atașarea din oficiu la dosarul cauzei a extrasului ONRC pentru pârâtă (f. 82-86).

Instanța a încuviințat și administrat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, constatând că pârâta este decăzută din dreptul de a propune probe.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța expune următoarele considerente:

I. În fapt, prin sentința civilă nr. .../2018 din data de 05.07.2018, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. ..../271/2018 (f. 64-66), definitivă prin decizia civilă nr. ..../2018 din data de 05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor – Secția a III-a Contencios Administrativ și Fiscal (f. 67-70), instanţa a admis plângerea contravenţională formulată de numita S.C. T....S.R.L., a dispus anularea procesului-verbal contravențional seria R18 nr. ... din data de 02.04.2018 şi a dispus obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata sumei de 734 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, la data săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina S.C. T.... S.R.L. din data de 26.01.2018, aceasta nu avea calitatea de proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare BH-...-...., deoarece operase transmiterea dreptului de proprietate către pârâta din prezenta cauză, în temeiul facturii fiscale nr. .... din data de 23.01.2018 (f. 58 verso), care a dobândit dată certă în aceeași zi, prin scoaterea autovehiculului din evidenţa Primăriei Municipiului Oradea.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că, la data de 09.01.2019, reclamanta a procedat la achitarea către S.C. T. S.R.L. a sumei de 734 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul civile nr. ..../271/2018 (f. 58).

Instanţa reţine că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei N ... E... L... S.R.L. la plata sumei de 734 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată achitate.

II. 1. În drept, relativ la capătul principal de cerere formulat, instanța reține că, potrivit art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, instanța observă că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Astfel, instanța arată că, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. În continuare, în ceea ce privește îndeplinirea acestor condiții cu privire la acțiunile pârâtei N R I... E... L...S.R.L., instanța constată că sunt îndeplinite în parte condițiile arătate supra.

A. Relativ la prima condiția, instanța reține că fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

Instanța observă că, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, nerespectarea acestei obligaţii legale constituind contravenţie, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, instanța arată că, în conformitate cu art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, noul proprietar avea obligaţia să procedeze la transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Instanța apreciază că această condiție este îndeplinită, având în vedere că pârâta a omis să solicite, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare BH-...-...., transcrierea dreptului de proprietate către M.A.I. - serviciul D.R.P.C.Î.V.. Cu atât mai mult instanța observă că pârâta nu au contestat starea de fapt învederată de către reclamantă și nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare, în conformitate cu art. 249 C.proc.civ..

B. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța arată că, sub aspectul vinovăției, potrivit art. 1357 alin. (2) C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Instanța reține că și această condiție este îndeplinită, întrucât pârâta a omis să îndeplinească obligațiile arătate supra, ce îi reveneau în calitate de proprietar al unui autovehicul. Instanța arată, de asemenea, că respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 era o obligație ce îi revenea în exclusivitate pârâtei, în calitate de proprietar al autovehiculului, neputându-se prevala de necunoașterea dispozițiilor legale, iar pe de alta, că pârâta în conformitate cu art. 249 C.proc.civ., nu a invocat și făcut dovada existenței unor cauze exoneratoare de răspundere, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 1351 – art. 1356 C.civ..

C. Relativ la cea de-a treia condiție, instanța reține că prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, acesta trebuind să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Instanța arată că prin prejudiciu cert se înţelege acel prejudiciu sigur atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale, în timp ce prejudiciul eventual, respectiv acel prejudiciu care nu este sigur sub aspectul existenţei şi, cu atât mai mult, al determinării întinderii sale, nu este supus reparaţiunii.

Instanța apreciază că caracterul cert al prejudiciului, care implică că aceste este sigur atât în privința existenței sale, cât și în privința posibilităților de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă. În acest sens, instanța apreciază că, prin plata sumei de 734 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul civil nr. .../271/2018, potrivit ordinului de plată numărul 78 din data de 09.01.2019 (f. 58), în patrimoniul pârâtei s-a produs un prejudiciu, acesta fiind consecința acțiunilor ilicite ale terțului intervenient. Cu toate acestea, instanţa apreciază că în raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs şi acţiunea ilicită a pârâtei s-a interpus propria faptă a reclamantei, aspect ce va fi analizat infra.

D. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, instanţa apreciază că acesta nu este îndeplinită, având în vedere că efectul produs (prejudiciul cauzat reclamantei) nu a fost cauzat prin acţiunea ilicită a pârâtei ci, în contextul unei culpe concurente a reclamantei, care aneantizează culpa pârâtei.

În acest sens, instanţa arată că, în analiza raportului de cauzalitate, trebuie pornit de la premisa că acesta are un caracter obiectiv, fiind deci necesar să se facă abstracţie de latura subiectivă, adică de reprezentarea mentală, de către autorul faptei ilicite, a conduitei sale şi a consecinţelor acesteia, iar apoi, din multitudinea factorilor implicaţi, trebuie să se desprindă faptele umane anterioare prejudiciului care au determinat producerea acestuia. Instanţa precizează că, potrivit teoriei „sistemul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile”, acceptată majoritar în doctrină şi jurisprudenţă, fenomenul cauză nu acţionează izolat, ci este, de cele mai multe ori, condiţionat de anumiţi factori care, deşi nu produc în mod nemijlocit efectul (prejudiciul), îl favorizează, astfel încât aceste condiţii alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia ele ajung să dobândească, prin interacţiune cu cauza, un rol cauzal.

Instanţa aminteşte că, în prezenta cauză, reclamanta solicită, cu titlu de prejudiciu, suma pe care a fost obligată să o achite în dosarul nr. .../271/2018 persoanei sancţionate contravenţional în mod neîntemeiat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa arată, astfel, că potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Instanţa constată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată, indiferent dacă acestea sunt solicitate în cadrul unui litigiu pendinte sau pe cale separată, este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, cheltuielile de judecată la care este îndreptăţită partea care a câştigat procesul având natura unei despăgubiri acordate acestei părţi pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

i) Instanţa reţine că în lanţul cauzal se interpune propria conduită culpabilă a reclamantei. Astfel, instanţa observă că pe parcursul judecăţii dosarului nr. ..../271/2018, reclamanta a formulat numeroase apărări, solicitând instanţei respingerea plângerii formulate ca neîntemeiate, iar ulterior, aceasta a formulat şi apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză.

Or, instanţa arată că, deşi prejudiciul pretins a fi fost produs reclamantei în dosarul nr. ..../271/2018 vizează doar cheltuielile aferente fazei procesuale a fondului, reclamanta, prin conduita sa culpabilă, nu a încercat în niciun moment limitarea prejudiciului ce s-ar fi produs acesteia.

În acest sens, instanţa arată că, potrivit art. 1358 C.civ., pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, reclamanta fiind un profesionist care a acţionat atât în ceea ce priveşte dispunerea sancţiunii, cât şi pe parcursul judecării dosarului nr. .../281/2018, în calitatea sa de profesionist, conform obiectului său de activitate.

De asemenea, instanţa observă că, potrivit art. 1371 C.civ., în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o, Decizia Î.C.C.J. nr. 12/2016 stabilind că dispozițiile art. 1371 alin. (1) C.civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă.

Instanţa observă, astfel, că problema sancţionării unor persoane ce nu deţin calitatea de proprietar a autoturismului care a circulat fără rovinietă este o problemă recurentă cu care reclamanta se confruntă, aspect ce este susţinut de chiar practica judiciară a instanţelor, ataşată de către reclamantă dosarului cauzei (f. 24-43). Pentru aceste motive, instanţa apreciază că reclamanta avea obligaţia de a proceda la efectuarea unor verificări suplimentare anterior sancţionării contravenţionale a persoanei cu care pârâta a purtat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. .../281/2018, iar ulterior, pe parcursul desfăşurării judecăţii acestui dosar, reclamanta ar fi putut proceda cu bună-credinţă, recunoscând susţinerile petentei, în vederea limitării prejudiciului cauzat.

În acest sens, instanţa reţine că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că procedarea la verificarea unei alte baze de date decât cea furnizată de D.R.P.C.Î.V. ar fi fost un demers nelegal, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravenţiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, de către personalul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A, care efectuează controlul pe reţeaua de drumuri naţionale din România, prin intermediul camerelor de supraveghere, dacă se constată, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, lipsa rovinietei valabile.

Or, instanţa observă că legalitatea demersurilor pe care reclamanta era obligată să le întreprindă este limitată la utilizarea mijloacelor tehnice specifice pentru constatarea contravenţiei (camere video, utilizarea sistemului SIEGMCR), consultarea unei bazei de date nefiind limitată la cea furnizată de D.R.P.C.Î.V., această normă având caracter dispozitiv. Cu atât mai mult, instanţa reţine că reclamanta putea consulta această bază de date şi nimic nu o împiedica să consulte şi o altă bază de date, având în vedere antecedenţa situaţiilor similare de sancţionare nelegală cu care reclamanta s-a confruntat de-a lungul timpului.

Astfel, în condiţiile în care culpa procesuală aparţine reclamantei, aşa cum a fost reţinut cu autoritate de lucru judecat, deoarece, în caz contrar, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ar fi fost respinsă ca neîntemeiată, instanţa apreciază că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei, care a omis transcrierea transferului dreptului de proprietate pe numele său, şi prejudiciul produs reclamantei, care a fost nevoită să achite cheltuielile de judecată la care a fost obligată către persoana sancţionată contravenţional în mod neîntemeiat.

O interpretare contrară ar conduce la transferul culpei procesuale reţinute cu autoritate de lucru judecat în sarcina reclamantei din prezenta cauză către pârâtă, care nu este cea care a determinat producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei. În acest sens, instanţa apreciază că atitudinea procesuală a reclamantei care a încheiat un proces-verbal netemeinic, având posibilitatea, aşa cum a fost reţinut, să facă alte demersuri pentru a identifica utilizatorul/proprietarul autovehiculului, este cea care a determinat producerea prejudiciului în patrimoniul său.

ii) De asemenea, instanţa apreciază că, şi în lipsa unei culpe proprii şi dovedite a reclamantei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciul produs reclamantei trebuie analizată în raport cu însuşi litigiul generator al obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată. Or, instanţa observă că în acel litigiu s-a stabilit că reclamanta a procedat la întocmirea unui proces-verbal nelegal şi netemeinic, acesta fiind anulat în integralitatea sa. Drept urmare, prin analiza realizată de către instanţă în dosarul nr. ..../281/2018, s-a stabilit că petenta din acea cauză nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa. Instanţa arată, astfel, că ulterior anulării acestui proces-verbal, nu se poate reţine că mai există vreo prezumţie de legalitate a acestuia, pentru că acesta nu mai este în fiinţă, iar a proceda la analizarea culpei pârâtei din prezenta cauză ar presupune stabilirea în mod automat şi indirect în sarcina sa săvârşirea contravenţiei ce a făcut obiectul procesului-verbal anulat.

Astfel, instanţa apreciază că ar exista legătură de cauzalitate între fapta de neînscriere în registru şi producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin obligarea acesteia la cheltuielile de judecată doar în situaţia în care pârâta nu doar că nu şi-a îndeplinit obligaţia de înscriere, dar a şi săvârşit fapta imputată petentei în dosarul nr. .../281/2018, pentru că în caz contrar, câtă vreme acesta nu ar fi săvârşit acea contravenţie, chiar dacă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de înscriere, nu ar fi fost răspunzătoare pentru întocmirea netemeinică a unui proces-verbal de către reclamantă.

Or, instanţa reţine că nu are posibilitatea de a analiza, pe caz incidental, săvârşirea acestei contravenţii de către pârâtă, posibilităţile de analizare a existenţei faptei contravenţionale şi a vinovăţiei unei persoane revenind în exclusivitate agenţilor constatatori, în temeiul abilitării legii, iar instanţei, doar în procedura plângerilor contravenţionale. Instanţa apreciază, cu atât mai mult, că această situaţie de inadmisibilitate a analizării caracterului contravenţional al faptei este cu atât mai evidentă cu cât, în ipoteza în care pârâta ar înţelege să se apare, singura modalitate de apărare a acesteia ar fi determinată de aceea că nu a săvârşit fapta contravenţională reţinută de către reclamantă în cuprinsul procesului-verbal anulat, astfel că întreaga discuţie a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită de neînscriere în registrul D.R.P.C.Î.V. şi prejudiciul produs reclamantei ar fi transpusă pe tărâm contravenţional, într-o procedură în care instanţa nu are abilitarea legală de a verifica existenţa faptei contravenţionale şi săvârşirea sau nu a acesteia de către pârâtă.

Prin urmare, având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu rezultă existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciul produs reclamantei, precum şi că instanţa nu ar putea proceda la verificarea eventualului caracter contravenţional al faptei presupus a fi fost săvârşite de către pârâtă, analiză necesară pentru dovedirea legăturii de cauzalitate a faptei ce face obiectul prezentului dosar cu prejudiciul produs reclamantei, instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de  art. 1349 şi art. 1357 C.civ., pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită la plata sumei de 734 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată din dosarul nr. ..../281/2018.

2. În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata dobânzii legale şi actualizarea debitului solicitat cu rata inflaţiei la data plăţii, având în vedere argumentele referitoare la debitul principal, precum şi faptul că aceste capete de cerere sunt accesorii capătului principal formulat, instanţa reţine şi caracterul neîntemeiat al acestora

Astfel, având în vedere argumentele arătate supra, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ca neîntemeiată.

3. Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţă arată că, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În ceea ce privește întinderea acestora, instanța arată că, potrivit art. 451 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi, experţi și specialiști, sume cuvenite martorilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Astfel, având în vedere că instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât pârâta nu se află în culpă procesuală, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare