Civil.autoritate de lucru judecat/putere de lucru judecat

AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT/PUTERE DE LUCRU JUDECAT

Deliberând asupra cauzei civile de faţa constata următoarele:

Prin acţiunea înregistrată  la data de 17.09.2021  pe  rolul Judecătoriei Buzău sub nr. .../200/2021, reclamantul CGE a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 99.999 lei constând în despăgubiri morale pentru încălcarea în perioada 3 martie 1999-10 decembrie 1999, perioadă în care s-a aflat în custodia Statului Român, încarcerat fiind în Penitenciarul Focșani, a drepturilor protejate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a învederat că în perioada 3 martie 1999-10 decembrie 1999 s-a aflat în custodia Statului Român urmare unei sentințe de condamnare cu privare de libertate. În această perioadă a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani, județul Vrancea în condiții inumane, condiții mai apropiate de evul mediu.

A  susţinut că Penitenciarul Focșani era infestat de paraziți (purici, păduchi, gândaci etc.), deținuții trebuiau să împartă păturile din cauza suprapopulării celulelor, iar igiena era precară, chiar absentă. Pentru a spăla lenjeria cu apă caldă era obligat să improvizeze, fără știrea gardienilor, vase pentru fiert apa folosind capace metalice și diverse materiale conductoare, ceea ce presupunea un risc ridicat de electrocutare. Calitatea apei potabile era deplorabilă, iar calitatea hranei era sub orice nivel.

A precizat că în adresa nr. /PFVN din 10 aprilie 2018, înscris emis de Penitenciarul Focșani anexat la cererea de chemare în judecată, se face următoarea precizare: «Penitenciarul Focșani, s-a confruntat în permanenţă cu fenomenul de supraaglomerare, inclusiv în anul 1999».

În adresa .../DJ din 10 martie 2020, Autoritatea Națională a Penitenciarelor, a menționat că, în ceea ce privește supraaglomerarea în perioada martie 1999-decembrie 1999, penitenciarul Focșani, s-a confruntat cu acest fenomen.

În continuare, reclamantul a precizat că CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a condamnat Statul Român, prin mai multe hotărâri pronunțate, tocmai pentru «fenomenul de supraaglomerare». CEDO, motivat de problema supraaglomerării spațiilor de detenție, a condamnat România prin mai multe hotărâri și a acordat reclamanților despăgubiri substanțiale.

Raportat la aceste hotărâri ale CEDO, la soluționarea cererii de chemare în judecată trebuie ca judecătorul să aibă în vedere principiul fundamental în virtutea căruia toate persoanele sunt egale în faţa legii și a justiției și au dreptul la o protecție egală din partea puterilor prin care statul își exercită autoritatea; legislativă, executivă sau judecătorească.

Promovarea egalității tuturor persoanelor constituie una din cerințele esențiale ale înfăptuirii statului de drept, stat care (prin puterile sale) trebuie să asigure garantarea drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție și de tratatele internaționale ratificate. Principiul nediscriminării implică promovarea unei egalități depline și efective.

Exercitarea oricărui drept prevăzut de Constituție și lege trebuie să fie asigurat fără nicio deosebire. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate a statului ,iar instanțele superioare ale statului român au stabilit în mod constant că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratamente deosebite unor cazuri (cauze) egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.

În același sens s-a pronunțat și CEDO, care, în aplicarea principiului nediscriminării, principiu enunțat de textul art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de una din puterile prin care statul își exercită autoritatea între persoane aflate în situații similare trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

Astfel, referitor la interzicerea discriminării, CEDO, în Hotărârea din 4 noiembrie 2008, pronunțată în cauza CARSON și alții împotriva Regatului Unit, a reținut că, «articolul 14 (din Convenție) oferă protecție împotriva oricăror discriminări în exerciţiul drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Convenţie».

Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau compatibile beneficiază de un tratament preferențial și că distincția nu își găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a României a statuat în mod constant că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament juridic trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional.

Mai mult, orice derogare de la principiul nediscriminării nu poate fi primită decât în situațiile strict definite de art. 15, alin. 1 din Convenție.

Prin aplicarea de tratamente diferențiate se încalcă atât principiul enunțat de art. 4, alin. 2 din Constituția României [România este patria comună (... )a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.], cât și dreptul definit de art. 16, alin. 1 [Cetățenii sunt egali în faţa legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.] din Constituția României.

Egalitatea în drepturi a cetățenilor nu poate fi ignorată nici măcar de puterea judecătorească; orice astfel de restrângere poate fi făcută numai în condițiile restrictive dispuse de art. 53 din Legea fundamentală.

A mai  învederat că România nu se află în perioada de soluționare a cererii de chemare în judecată nici în situațiile enumerate de art. 15, alin. 1 din Convenție  și nici în situația de a dispune restrângerea exercitării unor drepturi potrivit dispozițiilor art.53,alin.1 din Constituție.

Justificat de aceste motive, având în vedere și jurisprudența CEDO referitoare la condamnările rezultate din încălcările (violările) drepturilor protejate de art. 3 din Convenție, a  solicitat  admiterea  acţiunii așa cum a fost formulată.

În susținerea acțiunii  reclamantul a  anexat  la dosar  înscrisurile  aflate la  filele 5-8. În drept, acțiunea a  fost  întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituție, art. 1, art. 35 alin. 1 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu referire la art. 3 din Convenție, prin aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 2, art. 20 și art. 148 din Legea fundamentală, art. 25, art. 54 alin. 1 și 2 și art. 56 din Decretul nr. 31/1954 și jurisprudența CEDO.

La data de 20.10.2021, pârâtul Statul Român Prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare (filele 18-33), solicitând față de pretențiile reclamantului, să se admită excepțiile  ce urmează a fi invocate și să se respingă acțiunea în consecinţă, iar în subsidiar, să se dispună respingerea cererii ca neîntemeiată .

Invocă excepția autorității de lucru judecat provizorie raportat la Sentința civilă nr. x/10.09.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. .../20012020.

 Prin Sentința civilă nr. x/10.09.2021 pronunțată în dosarul nr. ..../200/2020 s-a dispus: „Admite excepția- inadmisibilității cererii, invocată de pârâții Statul Român (prin Ministerul Finanțelor Publice), Administrația Națională „a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani. Respinge cererea având ca obiect „acțiune în constatare”, ca inadmisibilă. Respinge cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată”.

 Conform art. 430 alin.(4) Cod procedură civilă: „Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. ” 

Așa cum rezultă și din cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buzău sub nr. ..../200/2020 și ulterior modificată, reclamantul a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani la plata sumei de 99.999 lei, cu titlu de despăgubiri morale, pentru pretinsul prejudiciul cauzat prin faptul că în perioada 3 martie 1999 - 10 decembrie 1999 a executat pedeapsa cu închisoarea în cadrul Penitenciarului Focșani în presupuse condiții necorespunzătoare detenție.

 Cum lesne se poate observa, există identitate de părți și de obiect între actuala cerere de chemare în judecată și cea care a făcut obiectul dosarului nr. .../200/2020, partea reclamantă este aceeași, părțile pârâte sunt aceleași, iar obiectul celor două cereri este, de asemenea, identic, finalitatea celor două acțiuni fiind absolut aceeași, anume unor despăgubiri morale pentru condiții necorespunzătoare de detenție.

Prin urmare, situația de fapt, ce poate fi calificată juridic, este identică în dosarele nr. ..../200/2020 și ..../200/2021. Atâta timp cât identitatea de cauză presupune identitatea de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte, se dovedește cu prisosință și îndeplinirea acestei condiții.

 Față de acestea, a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat provizorie raportat la Sentința civilă nr. x/10.09.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. ..../200/2020. 

Se mai invocă excepția netimbrării acțiunii.

Să se  reţină că reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, evaluabilă în bani, acțiune ce este supusă dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2,precum și ale art. 3 din OUG nr. 80/2013, astfel că reclamantul este ținut să satisfacă obligația legală a timbrării cererii.

Excepția netimbrării cererii este o excepție de procedară, peremptorie, dar care începe cu un efect dilatoriu, și absolută. Astfel, această excepție, este o excepție de procedură, întrucât prin intermediul său se invocă neregularitatea de ordin vizând timbrarea.

Excepția are caracter peremptoriu, în sensul că admiterea acesteia conduce la anularea cererii și, ca atare, la împiedicarea judecății fondului cauzei. Totuși, această excepție are inițial caracter dilatoriu, în instanța acordă un termen pentru executarea obligației de plată a- taxelor judiciare timbru și numai in măsura în care partea nu-și îndeplinește această obligație instanța dispune admiterea excepției și anularea cererii, ca netimbrate sau insuficient timbrate. Art. 197 din  Codul de procedură-civilă prevede că „Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

 Având în vedere cele de mai sus, a apreciat că se impune timbrarea la valoarea pretențiilor indicate de reclamant.

De asemenea, a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, aceasta  fiind formulată cu nerespectarea dispozițiilor art. 194 din Codul de procedură  civilă.

Potrivit prevederilor art. 194 litera c) din Codul de procedură civilă, în cererea de chemare în judecată reclamantul va arata obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, la litera d) a aceluiași articol instituie obligația reclamantului de a  arăta motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea, iar la litera e) se prevede că reclamantul va arăta dovezile pe care se sprijină cererea sa. 

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde obiectul cererii și motivele de fapt ale acesteia este nulă, în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1 ) Cod procedură civilă.

Obiectul cererii nu este suficient prin el însuși pentru ca instanța să-și formeze o convingere asupra temeiniciei unei cereri de chemare în judecată, fiind necesară motivarea acesteia, atât în fapt, cât și în drept.

Această mențiune obligatorie a cererii de chemare în judecată vizează cauza sa juridică, reprezentată de fundamentul pretenției deduse judecății (situația de fapt calificată legal).

Prin motive de fapt se înțeleg toate împrejurările, faptele, circumstanțele ce au condus la formularea cererii de chemare în judecată și pe care se sprijină pretenția dedusă spre soluționare instanței.

Motivele de drept sunt cele care conferă formă juridică motivelor de fapt, explicând din punctul de vedere al dreptului substanțial și procesual, obiectul acțiunii.

Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării elementelor vizând obiectul cererii și motivele de fapt ale acesteia este nulitatea cererii de chemare în judecată, condiționată de vătămarea procesuala, a cărei existență este prezumată relativ de lege.

A  solicitat să se  constate  că  cererea a fost formulată cu încălcarea dispozițiilor legale mai  sus enunțate întrucât reclamantul, deși a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri, acesta nu a arătat niciun moment raționamentul sau modul de calcul care s-a ajuns la determinarea acestei valori.

De asemenea, se poate observa din analiza cererii faptul că reclamantul nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea și nu a indicat probele de care înțelege să se folosească în dovedirea cererii sale, acesta omițând să indice elemente importante cum ar fi, care sunt faptele și aspectele care au format opinia reclamantului că nu s-ar fi asigurat condițiile de detenție corespunzătoare, considerentele pentru care înțelege să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, faptele pe care reclamantul presupune că le-a săvârșit, fapt ce conduce la imposibilitatea de a  formula apărările în considerarea tuturor aspectelor pe care reclamantul dorește să le supună analizei instanței de judecată.

Prin urmare, raportat la prevederile legale mai sus invocate, a solicitat admiterea excepției invocate și să se respingă acțiunea.

De asemenea, a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.

Potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Ca definiție doctrinară, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, legea cere în mod imperativ îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții pentru ca o persoana să fie parte în procesul civil, una dintre condiții fiind și calitatea procesuală (legitimatio ad causam), care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. 

Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Calitatea procesuală pasivă într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus de reclamant, persoana care neagă dreptul reclamantului, persoana față care reclamantul dorește să își stabilească existența unui drept real, persoana în patrimoniul căreia reclamantul  dorește să dovedească inexistența unui drept real.

A menţionat că, funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea  dreptului civil material, ceea ce înseamnă că poziția reclamant în cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are cel obligat în același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului). 

Conform principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, părțile au dreptul de a de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul  juridic dedus judecății) și de mijloacele procesuale acordate lege în acest scop.  Reclamantul fiind cel care a declanșat procedura jurisdicțională, are obligația să dovedească atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător al obligației corelative.

Drept urmare, reclamantul are obligația să justifice calitatea procesuală pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile sale, astfel cum prevede art. 194 litera. d) din Codul de procedură civilă, republicat.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi acordate despăgubiri, a  menţionat că, așa cum rezultă din chiar pretinsele fapte generatoare prejudicii au constat, în faptul că în perioada 03 martie 1999-10 decembrie 1999, reclamantul a executat, pedeapsa cu închisoarea în cadrul Penitenciarului  Focșani în presupuse condiții  necorespunzătoare de detenţie, apreciind că trebuie analizat dacă presupusele fapte ilicite reclamate țin de modul de administrare și de modul de organizare efectivă a penitenciarului/penitenciarelor în care a fost încarcerat.

În continuare a enunţat atribuţiile şi  răspunderea penitenciarelor și a altor  instituţii publice cărora le-au fost atribuite competenţe în domeniu.

S-a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prescripţia extinctivă este definită ca fiind stingerea, după caz, fie a acelei  componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv obligației corelative sau la recunoașterea dreptului -subiectiv contestat, fie a însuși dreptului real principal (sau a dreptului nepatrimonial) datorită neexercitării în termenul prevăzut de lege.

În literatura de specialitate, prescripția extinctivă a fost definită ca fiind „acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege".

Așa cum a arătat mai sus, prin acțiunea adresată instanței de judecată, reclamantul a solicitat instanței obligarea la plata sumei de 99.999 lei, cu titlu de daune morale pentru că în timpul executării pedepsei privative de libertate în perioada 03 martie 1999-10 decembrie 1999, nu au fost asigurate condiții de detenție adecvate.

Astfel, întrucât prezenta acțiune vizează acordarea unor despăgubiri pentru perioada 03 martie 1999-10 decembrie 1999  pentru pretinsul prejudiciu cauzat, aceasta are natura unei acțiuni în pretenții care este supusă termenului general de prescripție atâta timp cât nu există o reglementare specială care să stabilească un alt termen de exercitare a dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei învederează, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a atrage răspunderea civilă delictuală: existenţa faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, săvârşirea faptei cu vinovăţie.

Pe cale de consecință, prin prisma tuturor argumentelor expuse în cuprinsul întâmpinării a solicitat în principal admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii urmare admiterii excepţiilor, iar  în subsidiar  respingerea  cererii  de chemare  în judecată ca nefondat.

La data de 26.10.2021, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare (filele 38-46) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată prin care reclamantul solicită obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani, la plata în solidar a sumei de 99.999 lei, constând în despăgubiri morale pentru încălcarea, în perioada 3 martie 1999 — 10 decembrie 1999, a drepturilor protejate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind încarcerat în Penitenciarul Focșani.

Invocă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 392129 iunie 2013.

Având în vedere că  reclamantul  nu a  făcut  dovada achitării  taxei judiciare de  timbru, a  solicitat anularea  acţiunii  ca  netimbrată.

În ceea ce priveşte excepţia  autorităţii de lucru  judecat, învederează că prin  sentinţa civilă nr. x din data de 30.05.2018  pronunţată de Curtea de Apel  Ploieşti, în dosarul  nr. .../200/2017, definitivă, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, împotriva deciziei civile nr. x din 21.11.2018 a Tribunalului Buzău, prin care instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului  material la acţiune şi a respins acţiunea  ca prescrisă, pronunţându-se astfel, asupra  unei acţiuni  cu  identitate  de  părţi ,cauză şi obiect, cu acţiunea  prezentă.

A menţionat că ambele  dosare sunt identice, sub următoarele aspecte:

1. identitatea de părţi, prin ambele cereri de chemare în judecată formulate, reclamantul s-a îndreptat cu acțiune în pretenții împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor, iar în ceea ce privește a doua cerere de chemare în judecată, introdusă la data de 17.09.2021, reclamantul s-a îndreptat și împotriva Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Penitenciarului Focșani.

2. identitatea de obiect:

La data de 09.06.2017, reclamantul a formulat o acțiune în constatare, prin care a solicitat să se constate că în perioada 3 martie - 10 decembrie 1999, perioadă în care s-a aflat în custodia Statului Român, i-au fost încălcate drepturile protejate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fapt, „reclamantul a arătat că a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani în condiții inumane apropiate de evul mediu. A menționat că Penitenciarul Focșani era infestat de paraziți, deținuții erau obligați să-i împartă paturile din cauza suprapopulării celulelor iar igiena era precară. Pentru a spăla lenjeria cu apă caldă era obligat să improvizeze fără ştirea gardienilor vase pentru fiert apa folosind capace metalice și diverse materiale conductoare, ceea ce presupunea un risc ridicat de electrocutare. Calitatea apei și a hranei erau deplorabile.”

La data de 23.01.2018, prin cererea înregistrată la instanță, reclamantul și-a modificat acţiunea din acțiune în constatare în acţiune în realizarea dreptului, solicitând „obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să îi plătească daune morale pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ”

Prin cererea din chemare în judecată. din data de 17.09.2021, reclamantul a solicitat „obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani, la plata în solidar a sumei de 99.999 lei, constând în despăgubiri morale pentru încălcarea, în perioada 3 martie 1999 - 10 decembrie 1999, a drepturilor protejate de an. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, fiind încarcerat în Penitenciarul Focșani.”

Drept urmare, se poate constata identitatea de obiect între cele două cereri de chemare în judecată.

3. identitate de cauză, acesta reclamând cu o motivare identică în ambele cereri de chemare în judecată, faptul că pe durata custodierii în cadrul Penitenciarului Focșani, i-au fost încălcate drepturile protejate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind cazat în condiții inumane.

Dezlegarea dată asupra litigiului de către Tribunalul Buzău în dosarul numărul .../200/2017, este în sensul respingerii acţiunii reclamantului, instanța admițând „excepţia de prescripție a dreptului material de acțiune invocată din oficiu.”

Pe cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul CGE, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca fiind prescrisă.

Se mai invocă excepţia prescripţiei  dreptului  material la acţiune.

Având în vedere că termenul de prescripție curge de la data producerii pagubei, definită ca fiind momentul de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta ilicită săvârșită, a  considerat că acțiunea introdusă este prescrisă pentru perioada 03.03.1999 - 10.12.1999, abia la data de 17.09.2021, fiind înregistrată la instanță cererea reclamantului.

Pentru considerentele expuse mai sus, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată 17.09.2021, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind prescrisă pentru repararea presupusului prejudiciu creat pentru perioada 03.03.1999 -10.12.1999.

Pârâta invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administrației Naţionale a Penitenciarelor în prezenta cauză.

Potrivit art. 36 din Legea 134/2010, republicată, privind Codul de procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății” sens în care, a  apreciat că, în cauza dedusă judecății, Administrația Naţională a Penitenciarelor nu are legitimitate procesuală.

A subliniat  faptul că instituţia nu dispune asupra modului în care execută pedeapsa persoanele private de libertate aflate în custodia unităţilor penitenciare.

În aceste condiții, nu se poate retine în sarcina A.N.P. obligaţia de a repara un eventual prejudiciu cauzat de către unităţile penitenciare subordonate, prin nerespectarea uneia dintre atribuțiile instituite de Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea si atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu si sunt ordonatori terțiari de credite.

 În sensul celor arătate mai sus, sunt și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite în mod expres rolurile ordonatorilor de credite. Potrivit alin. (3) al textului de lege sus-menționat „ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.

A subliniat faptul că instituția nu dispune asupra modului în care persoanele private de libertate aflate în custodia unităților penitenciare execută pedeapsa. Se poate observa că responsabilitatea organizării activităților referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, precum și acordarea drepturilor prevăzute de lege persoanelor private de libertate, revine penitenciarelor.

Având în vedere cele prezentate, să se observe că nu se poate angaja răspunderea Administraţiei Naționale a Penitenciarelor pentru modul de organizare a executării pedepsei, apreciind că Statului Român îi revine responsabilitatea asigurării condițiilor de detenție, însă eventualele inacțiuni în acest sens nu sunt consecința unei atitudini de rea-credință, ci se subscriu dificultăţilor întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar, privitoare la lipsa fondurilor necesare achiziţionării şi dotării conform standardelor minime a locurilor de detenţie.

Potrivit art. 2, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, „Administraţia Națională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce privește executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești”.

În raport de prevederile legale și aspectele sus-menționate, a apreciat că Administrația Națională a Penitenciarelor nu are calitate procesuală pasivă în  acest litigiu, iar  pentru probleme de ordin structural cum este supraaglomerarea, așa cum a precizat, responsabilitatea revine statului reprezentat prin Ministerul Finanțelor.

Având în vedere aceste considerente a solicitat admiterea excepţiei invocate şi  respingerea  acţiunii, pentru lipsa  calităţii  procesuale  pasive  a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Pe fondul  cauzei a  solicitat  respingerea acţiunii  ca  nefondată.

A apreciat că solicitarea formulată de reclamant, de obligare la plata de daune morale, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit în perioada detenției.

Pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a A.N.P. este necesar să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, un raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și să existe culpa, vinovăția, conținând intenția, neglijenţa sau imprudenta cu care s-a acţionat în săvârşirea faptei.

A susţinut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte cu caracter ilicit, existența prejudiciului, vinovăția autorului, precum și legătura de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu.

În considerarea celor expuse mai sus, se poate reține fără echivoc că aspectele invocate de reclamant nu au fost de natură să depășească nivelul de suferință inerent stării de detenție.

Față de situația prezentată mai sus, a considerat că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamant nu este întemeiată, unitatea penitenciară care l-a custodiat, respectându-i deținutului în cauză, drepturile prevăzute de legiuitor.

În  esenţă, a  solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar  pe fondul cauzei  respingerea  acţiunii, ca  neîntemeiată.

În drept, a  invocat dispozițiile art. 205- 208 Cod procedură civilă, Legea nr.254/2013 şi H.G. nr. 157/2016.

În dovedire a depus  la  dosar  înscrisurile  anexate  la  filele 47-54.

În temeiul art. 223 alin. (3) și art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 20.10.2021, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată promovată de CGE (filele 55 -57) prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani la plata în solidar a unor daune morale în cuantum de 99.999 lei pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încălcării condițiilor de detenție din perioada 3 martie 1999-10 decembrie 1999.

Față de cadrul procesual stabilit prin acțiunea formulată și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului în speță și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, așa cum reiese din dispozițiile art. 36 C.pr. civ.

Astfel, pentru acordarea unor despăgubiri, trebuie să se constate că reclamantului i-au fost încălcate drepturile prin nerespectarea prevederilor legale de către Ministerul Justiției și să se procedeze la o evaluare a prejudiciului pentru a se stabili obligația de reparație.

Ca atare, pentru angajarea răspunderii Ministerului Justiției, se impune constatarea îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii delictuale, conform dispozițiilor art. 1357 din Codul civil, în urma administrării probelor corespunzătoare.

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, respectiv îndreptățirea de a introduce cererea împotriva pârâtului, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Potrivit art. 222 din Codul civil, „persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel”.

Totodată, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din HG nr. 756/2016, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, „aplică strategia Guvernului României în ceea ce privește executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești".

În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administrația Națională a Penitenciarelor „organizează, coordonează, evaluează, controlează și îndrumă activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate în unitățile din subordinea sa, pronunțate de instanțele judecătorești, în conformitate cu legislația în vigoare” (art. 6 alin. 1 lit. a), ”elaborează strategia de aplicare a regimului de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, urmărește transpunerea ei în practică, potrivit principiilor privind respectarea demnității umane, exercitarea drepturilor de către deținuți, persoane internate și arestate preventiv din unitățile din subordinea sa, interzicerea supunerii ta tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum și interzicerea discriminării” (art. 6 alin. 1 lit. c), ”organizează, coordonează, evaluează, controlează și îndrumă activitățile privind asigurarea dreptului la asistență medicală al deținuților, persoanelor internate și arestate preventiv din unitățile din subordinea sa și al personalului din sistemul administrației penitenciare” art. 6 alin. 1 lit. i).

Față de considerentele precizate, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii față de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Se mai invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani”, iar art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 statuează că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...”.

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, a  învederat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.

Raportând toate aceste dispoziții la pretențiile reclamantului de a i se acorda despăgubiri pentru pretinse fapte ilicite din perioada martie -decembrie 1999, a solicitat să se  constatate că dreptul material la acțiune s-a prescris.

În esenţă, față de cele învederate, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii de chemare în judecată față de această instituție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

La data de 22.11.2021, pârâtul Penitenciarul Focşani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii (filele 63-70).

În motivare arată că în fapt, reclamantul a formulat o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Focșani, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 99.999 lei constând în despăgubiri - daune morale, pentru nerespectarea drepturilor protejate prin art. 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale în perioada detenției în Penitenciarul Focșani, în perioada 03.03.1999 - 10.12.1999.

A  susţinut că în cuprinsul cererii reclamantul a precizat faptul că, în perioada executării pedepsei privative de libertate, nu i-au fost asigurate condiții corespunzătoare de cazare.

Pe cale de excepție invocă stingerea dreptului la acțiune prin prescripție.

 Potrivit prevederilor art. 2500 din Codul civil. dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Prin dispozițiile art. 2517 din Codul civil este stabilit termenul general de prescripție, respectiv 3 ani, dacă legea nu stabilește un alt termen. Întrucât pentru acțiunile de genul prezentei legea nu stabilește un termen special de prescripție, apreciem că acțiunea ce face obiectul acestui dosar trebuia introdusă în termenul general de prescripție, de 3 ani.

Având în vedere faptul că reclamantul se raportează la o perioadă de detenție din cursul anului 1999, iar instanţa a fost sesizată cu soluționarea prezentei cauze în anul 2021, a  apreciat că termenul de prescripție a fost depășit și, pe cale de consecință, a solicitat  să se constate stingerea dreptului la acțiune prin prescripție.

A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului Focșani.

În acest sens, a  făcut trimitere la Hotărârea Curții Europene a drepturilor Omului în cauza Polgar împotriva României. Potrivit prevederilor acestei hotărâri, răspunderea pecuniară pentru nerespectarea condițiilor de detenție trebuie stabilită în sarcina Statului Român și nu a autorităților subordonate, așa cum a statuat, de altfel, și înalta Curte de Casație şi Justiție prin Decizia nr. 460 din 19.02.2020 pronunțată în Dosarul nr. 631/95/2018.

În consecință, Înalta Curte  a  reţinut în mod corect, că recurentei i-a fost recunoscută calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, faţă de natura faptei ilicite reținute, supraaglomerarea penitenciarelor în care reclamantul a fost deținut putând fi imputată doar statului, iar acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul născut din această faptă putând fi dispusă doar în sarcina acestuia, deoarece Statul este cel care stabilește politica penală.”

În esenţă a solicitat  admiterea excepției așa cum a fost formulată și să se constate că în cauză Penitenciarul Focșani nu are calitate procesuală pasivă.

 Pe fondul cauzei, dacă se va trece peste excepțiile invocate, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală, din următoarele considerente:

Reclamantul CGE, născut la data de ..., fiul lui .... și ...., a fost arestat de Poliția Municipiului Buzău la data de ....03.1999 și depus în Penitenciarul Focșani la data de ....03.1999 în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de Ultraj, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. ... din 01.01.1996 emis în baza Sentinței Penale nr. ... din 01.01.1996 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. .../1995.

Reclamantul a fost liberat condiționat la data de 10.12.1999 în baza Sentinței Penale nr. ... din 10.12.1999 pronunțată de Judecătoria Focșani.

Având în vedere perioada de referință, în aplicația informatizată nu există înregistrări referitoare la reclamant. Nici în dosarul de evidență nu se regăsesc date despre camerele în care a fost cazat, numărul de deținuți din camere sau alte aspecte cu privire la condițiile de detenție în mod particular.

În perioada în care reclamantul s-a aflat custodiat în Penitenciarul Focșani, respectiv anul 1999, executarea pedepselor privative de libertate era reglementată prin Legea nr. 23/1969 și prin Regulamentul privind executarea unor pedepse și a măsurii arestării preventive, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al R.S.R. nr. 2282/1969. Spre deosebire de legislația execuțional - penală actuală, care a cunoscut o extindere considerabilă a drepturilor persoanelor private de libertate și prezintă în mod detaliat condițiile de detenție și modul de acordare a drepturilor deținuților în timpul custodierii în unitățile penitenciare, cele două acte normative indicate mai sus conțin o expunere succintă a drepturilor condamnaților. Raportat la aceste prevederi, a considerat că au respectat condițiile minime de detenție și drepturile deținuților custodiați, cu o singură excepție, respectiv a supraaglomerării, fenomen cu care s-a confruntat în permananță, inclusiv în prezent.

Referitor la hrănirea deținuților, conform prevederilor legale în vigoare în perioada de referință, repartizarea hranei se efectua în mod diferențiat, avându-se în vedere munca prestată și starea sănătății deținuților. Calitatea alimentelor ce au intrat în compoziția hranei a fost certificată prin buletine de calitate care însoțesc alimentele livrate de diverși furnizori, în baza contractelor încheiate. Hrana a fost preparată în cadrul bucătăriei unității. Prepararea hranei a fost efectuată în condiții de igienă, a fost verificată înainte de distribuire de către personalul blocului alimentar, ofițerul de serviciu sau locțiitorul acestuia precum și de asistentul medical de serviciu.

În continuare ,a precizat  că până în anul 2005, când a fost efectuată reparația capitală a spațiilor de cazare din Penitenciarul Focșani, îmbăierea deținuților se realiza exclusiv la sala de baie comună, prevăzută cu 30 dușuri, conform unei planificări pe zile, camere de deținere și intervale orare care asigura posibilitatea tuturor deținuților să se îmbăieze 1 dată pe săptămână, iar minorii de 2 ori pe săptămână. În acest fel au fost respectate prevederile art. 68 din Regulamentul privind executarea unor pedepse și a măsurii arestării preventive, potrivit căruia baia și schimbarea lenjeriei de corp trebuia să se facă cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, tot în conformitate cu acest text de lege, lenjeria de pat se schimba o dată la două săptămâni, astfel încât nu era necesară improvizarea unor dispozitive în vederea spălării acesteia. așa cum afirmă reclamantul în cererea introductivă.

A  mai învederat  că până în anul 2011,nu s-au confruntat cu fenomenul existentei insectelor hematofage datorită stabilității populației penitenciare, stare de fapt care asigura eficiența măsurilor preventive luate la sosirea deținuților prin transfer de la alte locuri de detenţie. În permanență, alimentarea Penitenciarului Focșani cu apă potabilă s-a realizat din sursa proprie de apă, prin cele 2 puțuri forate dotate cu pompe submersibile de unde apa potabilă este împinsă către utilizatori de către un grup de pompare cu hidrofor. Fumizarea apei potabile se realizează fără întrerupere, atât ziua, cât și noaptea. Au existat situații accidentale de producere a unor defecțiuni la infrastructura de furnizare a apei potabile - pompe, conducte, etc.- când conducerea unităţii a luat măsura diminuării consumului de apă potabilă strict pe durata remedierii acestor defecțiuni, durată care nu a depășit 1 săptămână. În aceste situații s-a asigurat furnizarea apei potabile zilnic, în program restricționat.

A mai precizat că alocarea la încălzire a spațiilor din Penitenciarul Focșani se realizează în baza prevederilor O.M.J. 2874/C/1999 pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea normelor de consum combustibil și a stocurilor normate de combustibil pentru unitățile din subordinea DGP.

Deși potrivit prevederilor art. 75- 77 din Regulamentul privind executarea unor pedepse și a măsurii arestării preventive conferea condamnaților dreptul de a formula cereri, reclamații, sesizări către diverse instituții ale statului, nu există date cu privire la eventuale plângeri ori petiții formulate de reclamant în perioada executării pedepsei în Penitenciarul Focșani în legătură cu condițiile de detenţie.

În perioada executării pedepsei privative de libertate în penitenciar, reclamantul nu a fost sancționat disciplinar, acesta a fost recompensat de trei ori ca urmare a participării la elaborarea materialelor cultural-educative. Totodată a arătat că reclamantul nu a desfășurat activități lucrative, fiind inapt medical, iar pe timpul detenției, reclamantul E a fost prezentat de 10 ori la instanțele de judecată deservite de unitate.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, a  considerat că nu au existat încălcări ale drepturilor reclamantului în perioada custodierii în Penitenciarul Focșani. Administrația unității a respectat legislația execuțional-penală în vigoare în perioada de referință. Singurul aspect care nu a putut fi respectat în permanentă a fost de a asigura pat individual fiecărui deținut. Ca o confirmare a acestei concluzii este şi, faptul că reclamantul nu a formulat niciun fel de plângere sau reclamație referitoare la condițiile de detenție sau la încălcarea drepturilor în timpul executării condamnării în Penitenciarul Focșani.

De altfel, este de-a dreptul de neînțeles că, după mai bine de 20 de ani de pasivitate, reclamantul a ajuns la concluzia că în anul 1999, în timpul detenției, i-au fost încălcate anumite drepturi.

De asemenea, este greu de crezut că după mai mult de 20 ani, reclamantul se simte afectat din punct de vedere moral de insuficiența spațiului de deținere în perioada detenției în Penitenciarul Focșani în cursul anului 1999, astfel încât să necesite o reparație prin acordarea unor despăgubiri.

Totodată a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale sub aspectul existentei unei fapte ilicite a prejudiciului creat, a vinovăției şi a legăturii de cauzalitate.

În esenţă, a solicitat admiterea excepțiilor invocate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca nelegală. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, raportat la această unitate.

În drept, prezenta a fost  întemeiată pe dispozițiile art. 205 NCPC

În dovedirea aspectelor mai sus menționate a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 223 din NCPC  a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedirea celor susţinute pârâtul a depus la  dosar înscrisurile  anexate  la  filele (106-116).

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâte (fila 118).

În motivare, în legătură cu excepţia netimbrării, indică dispoziţiile art. 29 alin 1 lit. j din OUG 80/2013, referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat învederează că nun poate exista autoritate de lucru judecat dacă instanţele s-au pronunţat pe excepţii şi nu pe fondul cauzei, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune indică dispoziţiile art. 19 din decretul nr. 167/1958 respectiv art. 56 din Decretul nr. 31/1954.

La termenul din 03.12.2021, instanţa a respins ca nefondate excepţiile netimbrării şi nulităţii cererii de chemare în judecată, a unit cu fondul cauzei excepţiile autorităţii de lucru judecat, lipsei calităţii procesual pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâţi şi a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul a executat o pedeapsă privativă de libertate în perioada 03.03.1999  - 10.12.1999, în Penitenciarul Focşani, în baza unei condamnări judecătoreşti pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

La data de 09.06.2017, reclamantul a învestit Judecătoria Buzău cu cererea înregistrată sub nr. .../200/2017, prin care solicita să se constate că în perioada 03.03.1999 – 10.12.1999, perioadă în care s-a aflat în custodia Statului Român i-au fost încălcate drepturile protejate de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pârâtul din cauza respectivă (Statul Român) a susţinut că acţiunea în constatare formulată de reclamant este inadmisibilă întrucât acesta avea la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului său, context în care, la data de 23.01.2018 reclamantul şi-a modificat acţiunea „din acţiune în constatare în acţiune în realizarea dreptului” solicitând obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să îi plătească daune morale în cuantum de 25.000 lei pentru încălcarea dreptului de a nu fi suspus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante în perioada încarcerării.

Prin Sentinţa Civilă nr. .../25.04.2018 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. ..../200/2017, instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul CGE, astfel cum a fost modificată, pe considerentul că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit. 

Prin Decizia Civilă nr. .../21.11.2018, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de apelantul reclamant CGE, împotriva sentinței civile nr. 2243 /25.04.2018 pronunțate de Judecătoria Buzău în dosarul nr. .../200/2018 în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a anulat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, respingând acţiunea, ca fiind prescrisă. (soluţie menţinută de Curtea de Apel prin Decizia nr. .../30.05.2019, prin respingerea recursului).

La data de 18.02.2020, reclamantul a învestit Judecătoria Buzău cu cererea înregistrată sub nr. ..../200/2020 prin care şi-a reiterat cererea înregistrată sub nr. ..../200/2017 (în forma anterioară cererii modificatoare din 23.01.2018), în sensul că solicita să se constate că în perioada 03.03.1999 – 10.12.1999, perioadă în care s-a aflat în custodia Statului Român i-au fost încălcate drepturile protejate de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

 Prin Sentinţa Civilă nr. x/10.09.2021 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. ..../200/2020, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţii Statul Român (prin Ministerul Finanţelor Publice), Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani, respingând cererea având ca obiect „acţiune în constatare” formulată de reclamantul CGE,  în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIŢIEI, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR şi PENITENCIARUL FOCŞANI, ca inadmisibilă (definitivă prin neapelare).

La data de 17.09.2021, reclamantul a învestit Judecătoria Buzău cu  prezenta cerere, înregistrată sub nr. .../200/2021, prin care solicită obligarea pârâţilor STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIŢIEI, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR şi PENITENCIARUL FOCŞANI, să îi plătească despăgubiri morale în cuantum de 99.999 lei pentru încălcarea drepturilor protejate de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”) în perioada în care a executat o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Focşani. (03.03.1999  - 10.12.1999).

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin 1 din Codul de procedură civilă („Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.) respectiv art. 431 din acelaşi act normativ: „ (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, prin raportare la dosarul înregistrat la Judecătoria Buzău sub nr. ..../200/2020 instanţa reţine că nu există identitate de obiect între cele două cauze.

Astfel, obiectul prezentului litigiu vizează acţiunea în realizare a dreptului – obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani cu titlu de daune morale urmare a unor pretinse încălcări  ale unor drepturi, în timp ce obiectul dosarului înregistrat sub nr. ..../200/2020 viza o acţiune în constatare, prin care se solicita doar să se constate încălcarea unor drepturi.

În consecinţă, nefiind întrunită condiţia identităţii de părţi, obiect, cauză (cumulativ), instanţa va respinge ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, prin raportare la dosarul înregistrat la Judecătoria Buzău sub nr. .../200/2020.

Pe de altă parte, instanţa va admite excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, prin raportare la dosarul înregistrat la Judecătoria Buzău sub nr. ..../200/2017 întrucât prin raportare la acest pârât, există identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, în ambele litigii, reclamantul CGE solicită obligarea pârâtului Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice (identitate de părţi) să-i plătească daune/despăgubiri morale pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane ori degradante în perioada în care a executat o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Focşani: 03.03.1999  - 10.12.1999 (identitate de obiect), urmărindu-se repararea pretinsului prejudiciului ce i-a fost cauzat prin încălcarea drepturilor de către pârât, în temeiul dispoziţiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală  (identitate de cauză).

Sunt nefondate susţinerile reclamantului în sensul că autoritatea de lucru judecat nu operează dacă instanţele au soluţionat cauzele prin soluţionarea unor excepţii şi nu prin analiză fondului cauzei întrucât art. 430 alin 1 din Codul de procedură civilă (citat mai sus) statuează expres faptul că inclusiv excepţiile procesuale au, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În consecinţă, instanţa va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat, prin raportare la dosarul înregistrat la Judecătoria Buzău sub nr. ..../200/2017.

Excepţia autorităţii de lucru judecat nu operează în cazul celorlalţi pârâţi din prezenta cauză (Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani) întrucât aceşti pârâţi nu au fost chemaţi în judecată de reclamant în dosarul înregistrat sub nr. ..../200/2017.

În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesual pasive respectiv prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani, întrucât raportul juridic litigios s-a derulat în intervalul 03.03.1999-10.12.1999 (perioada executării pedepsei privative de libertate) sub aspectul normelor de drept substanţial aplicabile prezintă relevanţă dispoziţiile art. 6 alin (2) din Nou Cod Civil: „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

La data săvârşirii pretinsei fapte ilicite, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie era reglementată de următoarele dispoziţii din Codul Civil din 1865:

- art. 998: „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”;

- art. 999: „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.”

- art. 1003: „Când delictul sau cvasi delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”.

Pe de altă parte, sub aspectul atribuţiilor în domeniul executării pedepselor privative de libertate prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 1 şi 3 din H.G. nr. 65/1997 privind organizarea şi  funcţionarea Ministerului Justiţiei (în vigoare de la 14 martie 1997 până la 05 februarie 2001): „Art.1: (1) Ministerul Justiţiei este organul administraţiei publice centrale de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul administraţiei justiţiei, al executării pedepselor, precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurând condiţiile necesare organizării funcţionării întregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicări a legii, corespunzător principiilor democratice ale statului de drept. Art. 3: În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 1, Ministerul Justiţiei are următoarele atribuţii principale: (...) 4. conduce, îndrumă şi verifică activitatea privind executarea pedepselor privative de libertate, precum şi a unor măsuri educative aplicate minorilor, asigurând respectarea drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de lege în acest domeniu, de către Direcţia Generală a Penitenciarelor şi de unităţile din subordinea acesteia;”

Potrivit art. 7 din H.G. nr. 450/1994: „Direcţia Generală a Penitenciarelor, împreună cu toate unităţile sale este subordonată Ministerului Justiţiei, care îi coordonează activitatea.”

În anul 2004, Direcţia Generală a Penitenciarilor a devenit Administraţia Naţională a Penitenciarelor. (art.  1 alin (1) şi art. 14 din  H.G. 1849/2004).

Sunt aplicabile speţei inclusiv dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor (în vigoare de la 01 ianuarie 1970 până la 29 iunie 2005): „Executarea pedepsei închisorii se face în locuri de deţinere denumite penitenciare, înfiinţate prin ordinul ministrului în subordinea căreia se găsesc (...)” respectiv art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (în vigoare de la 01 februarie 1954 până la 30 septembrie 2011):  „Statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor si celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor si organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricăror alte organizaţii socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice.”.

Normele procedurale relevante soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive sunt dispoziţiile art. 36 din Codul de procedură civilă: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

 Conform textului legal citat mai sus, existenţa sau nu a dreptului dedus judecăţii constituie o chestiune de fond, condiţii în care apărările pârâţilor nu pot conduce la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive.

În analiza dreptului dedus judecăţii, respectiv a dreptului de creanţă ce derivă din răspunderea civilă delictuală, instanţa trebuie să se raporteze la noţiunea de autor al faptei ilicite (persoană juridică de drept public cu obligaţii privind asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate), din perspectiva unui element constitutiv ce poate atrage răspunderea delictuală a pârâtului pentru un pretins prejudiciu.

În aceste condiţii, excepţiile lipsei calităţii procesuale invocate de cei trei pârâţi (Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani) sunt nefondate, întrucât argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizează parţial fondul cauzei (neîndeplinirea condiţiei calităţii de autor al faptei ilicite), iar o astfel de analiza nu s-ar putea realiza pentru corectarea cadrului procesual pasiv, stabilit de reclamant prin acţiunea introductivă.

Pârâţii fac trimitere prin apărările lor la sarcinile/atribuţiile pe care le au (sau după caz nu le au)  în activitatea de organizare şi funcţionare a locurilor de deţinere, astfel încât să poată influenţa efectiv condiţiile de care a beneficiat reclamantul în calitate de persoană privată de libertate în cadrul Penitenciarului Focşani.

Or, o analiză a atribuţiilor acestor persoane juridice de drept public prin prisma actelor normative care le reglementa activitatea în intervalul 03.03.1999-10.12.1999 (indicate mai sus) ar presupune verificarea uneia dintre condiţiile răspunderii civile delictuale  care să justifice existenţa dreptului de creanţă pretins de reclamant (dreptul dedus judecăţii - chestiune de fond, ce nu poate fi analizată în soluţionarea excepţiei).

Din aceste considerente, instanţa va respinge ce nefondate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive, invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani.

Pe de altă parte, instanţa constată că este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Peniteciarul Focşani, urmând să o admită, din următoarele considerente:

Dreptul ce face obiectul acţiunii nu este unul nepatrimonial şi imprescriptibil, astfel cum susţine reclamantul, în considerarea dispoziţiilor art. 56 din Decretul nr. 31/1954  („Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte, în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire socialistă.”) întrucât prin prezenta acţiune reclamantul cere despăgubiri - o reparaţie patrimonială pentru o pretinsă încălcare a unui drept nepatrimonial; astfel, se tinde a se valorifica pretenţii patrimoniale, acţiunea fiind în reparaţie patrimoniala a daunei morale, iar nu o acţiune în reparaţie morală, care să atragă aplicabilitatea textului legal indicat de reclamant.

Cu alte cuvinte, daunele morale solicitate au conţinut economic întrucât prin promovarea acţiunii se urmăreşte dobândirea unor despăgubiri de ordin material (o compensare bănească), astfel că acţiunea dobândeşte caracter pecuniar, vizând un drept de creanţa cu caracter patrimonial.

Fiind evaluabil în bani (estimat de reclamant la 99.999 lei), dreptul litigios este supus termenului general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (în vigoare de la 21 aprilie 1958 până la 30 septembrie 2011).

 Art. 1 din acelaşi act normativ stabileşte şi sancţiunea aplicabilă titularului dreptului la acţiune în cazul neexercitării acestuia în interiorul termenului de 3 ani: „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.”

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune este reglementat de dispoziţiile art. 7 şi 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă: „Art. 7.  Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. Art. 8. Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”

În speţă, termenul de prescripţie a început să curgă de la data eliberării din penitenciar (10.12.1999), dată la care reclamantul cunoştea atât paguba ce pretinde că i-a fost produsă, cât şi persoanele pe care le considera răspunzătoare.

În lipsa unor cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de 3 ani, dreptul material la acţiune al reclamantului s-a stins prin prescripţie la sfârşitul anului 2002, astfel că prezenta acţiune (înregistrată  în anul 2021) este formulată tardiv, cu depăşirea termenului de prescripţie. 

De altfel, acest raţionament juridic a stat şi la baza soluţionării de către Tribunalul Buzău a dosarului înregistrat sub nr. .../200/2017 (hotărâre definitivă, indicată mai sus), modul de soluţionare al acestei chestiuni litigioase dobândind putere de lucru judecat.

Instanţa nu va da eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, invocate de reclamant („Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silită.”) întrucât acesta nu a indicat vreo cauză pentru care a formulat prezenta acţiune cu depăşirea termenului de prescripţie, astfel încât să se poate analiza caracterul „temeinic justificat” al motivului de împiedicare, ipoteză în care să se analizeze daca se impune judecarea cauzei pe fond.

Sunt nefondate susţinerile reclamantului privind existenţa vreunei discriminări sau inegalităţi în faţa legii în contextul soluţiei adoptate întrucât exercitarea dreptului material la acţiune în interiorul termenului de prescripţie depinde în mod exclusiv de dorinţa persoanei care a suferit prejudiciul pretins cauzat de fapta ilicită. Or, dacă alte persoane aflate în situaţii similare au formulat acţiuni în răspundere civilă delictuală în interiorul termenului de prescripţie, cu respectarea dispoziţiilor legale ce sancţionează pasivitatea titularului dreptului, nu se poate concluziona că s-a creat o situaţie de discriminare în exerciţiul drepturilor persoanelor care nu au formulat o astfel de acţiune în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Faţă de efectul dirimant al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nu se mai impune analizarea fondului cauzei în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale.

Din aceste considerente, instanţa va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Focşani, ca prescrisă.

Domenii speta

Spete similare