Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 244 din 04.03.2020


La data de 09.07.2019 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T B contestația formulată de contestatorii P  C, P  C  în contradictoriu cu intimatul  N  G e, împotriva  somației nr. 281/RC/2019 din 27.06.2019, adresă emisă  de BEJ R  C , creditor fiind N  G , ca urmare a titlului executoriu, decizia civilă nr. 59/2019 din 29.01.2019 a Tribunalului G  din dosarul nr. ......16/2016.

De asemenea a formulat contestație la executare și împotriva încheierii nr. 281/1 din 27.06.2019 reprezentând stabilirea cheltuielilor de executare, prin care a considerat că sunt stabilite nelegal și netemeinic.

A  mai solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei  au învederat următoarele:

În data de 02.07.2019 intimatul P  C  a primit somația nr. 281/RC/2019 emisă de BEJ R  C  prin care creditorul N  G  îi pune în vedere ca în termen de 10 zile de la primirea somației să stabilească linia de hotar dintre proprietăți pe aliniamentul marcat de punctele 21-22-23-24-25 în intravilanul comunei M , sat C conform raportului de expertiză întocmit de expert B  E .

De asemenea, este obligat să achite suma de 2956,89 lei TVA inclus cu titlu  de onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare silită.

Au invocat contestatorii lipsa calității de creditor a numitului N  G  deoarece nu acesta este titularul titlului executoriu menționat în somație, respectiv decizia civilă nr. 59/2019 din 29.01.2019 a Tribunalului G din dosarul nr. ....../2016.

Instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 639/16.11.2017 pronunțată de Judecătoria T  B , pe care o schimbă în parte, și în consecință: stabilește linia de hotar dintre proprietățile reclamanților și pârâților N G , B  V , T  M , N  G , N  A e, V O , N  I , N  L , N r C a, N  A , N  M , N  H , N I , Ni  S , V  G , B  A , B  M , S E , C  N  și Ș I , pe aliniamentul marcat de punctele 21-22-23-24-25 conform raportului de expertiză întocmit de expert B  E . Obligă intimații pârâți la plata sumei de 1802,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Or, apelanți sunt P  C  și P  C , aceștia fiind titularii titlului executoriu întrucât ei sunt apelanți și apelul a fost admis la cererea lor.

Mai mult, decât atât, sentința a rămas definitivă la data de 29.01.2019  și din cauza vremii nu a fost adusă la îndeplinire și mai ales din cauza numărului mare de debitori.

Au încercat pe cale amiabilă să modifice liniile de hotar însă nu s-a putut tocmai din cauza numărului mare de pârâți pe care nu a reușit să îi anunțe. Astfel, în iunie 2019 a recurs la un executor judecătoresc pentru a aduce la îndeplinire această obligație de a modifica liniile de hotar.

În data de 02.07.2019 a primit această somație de la BEJ R  C  prin care era obligat să modifice liniile de hotar între proprietăți.

Necunoscând faptul că N G  a pus în executare decizia civilă nr. 59/2019 din 29.01.2019 a Tribunalului G , a luat legătura și a pus și el în executare aceeași decizie și astfel au fost făcute două dosare de executare silită față de același titlu executoriu. Astfel, trebuie să rămână un singur executor care să pună în executare titlul executoriu.

A mai solicitat să se conexeze cele două cereri de executare silită pentru a se efectua doar o singură executare silită întrucât nu pot fi angajați doi executori pentru a aduce la îndeplinire același titlu executoriu.

Cu privire la cheltuielile de executare stabilite în baza încheierii nr. 281/1 din 27.06.2019 a solicitat anularea acestei încheieri pentru următoarele aspecte:

Potrivit art. 664 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale,  ori  de câte ori va constatat motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin aplicarea acestui text de lege nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între parte și avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a pierdut.

În condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați există un text legal, instanța trebuie să aprecieze că, pentru identitate de rațiuni, aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc. Aceasta întrucât, acolo unde există aceleași rațiuni se aplică aceleași principii. Or, activitatea prestată de executorii judecătorești este similară activității prestate de avocați, executarea silită fiind o etapă a procesului civil.

Ca și în cazul avocaților, aprecierea instanței este aceea că nu se intervine în contractul de executare silită încheiat între intimat și avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care solicită punerea în executare trebuie suportat de către debitor.

În același timp, se constată că onorariul stabilit nici nu a fost plătit anticipat, iar în atare situație  intimatul – creditor nici nu ar fi avut vreun interes să procedeze la o eventuală negociere a onorariului ce urma a fi perceput și care oricum ar fi fost recuperat de la debitor.

A mai arătat contestatorul că, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, ci nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, se reține că în cadrul dosarului de executare a fost într-adevăr încheiat contractul de executare silită între BEJ R  C  și intimată, fixându-se onorariul în cuantum de 2956,89 lei.

A arătat contestatorul că onorariul stabilit de executorul judecătoresc nu se încadrează în prevederile art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite,  apreciind că acesta este exagerat de mare raportat la actele îndeplinite  de către executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a sentinței civile mai sus menționate.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiza de specialitate.

 Intimatul N  G a  formulat întâmpinare, prin care a învederat următoarele:

La data de 29.01.2019 a rămas definitivă sentința nr. 639/16.11.2019 pronunțată de Judecătoria T  B, prin decizia civilă nr. 59/2019 a Tribunalului G, prin care a fost obligat la modificarea liniei de hotar.

A încercat în nenumărate rânduri să ajungă la o înțelegere cu P C privind îndeplinirea acestei obligații, însă nu a fost posibil, deoarece acesta îi solicita în mod repetat să taie gardul din fața curții pentru  a avea acces în curtea sa prin spatele casei, acest lucru nefiind conform cu aliniamentul stabilit de instanță.

În data de 06.04.2019 a executat benevol obligația stabilită de instanță prin decizia civilă nr. 59/2019, trasând linia de hotar prin construirea unui gard din plasă pe aliniamentul stabilit de instanță.

În data de 11.04.2019 a solicitat BEJ R C punerea în executare a deciziei civile nr. 59/2019 prin cererea înregistrată sub nr. 281/15.04.2019, în dosarul de executare nr. 281/RC/2019, constatarea de către BEJ R Ca îndeplinirii acestei obligații.

Cu toate acestea, creditorii P Cși P C au înțeles să solicite punerea în executare a aceleiași decizii civile și prin încheierea din 20.06.2019 s-a admis începerea executării silite privind decizia nr. 59/2019 în dosar nr. 110/....2019.

În data de 01.08.2019 BEJ C D C, împreună cu P C și P C s-au deplasat la locul executării și a întocmit procesul verbal de stabilire a limitelor de hotar, proces-verbal care nici nu contestă, nici nu atestă îndeplinirea obligației de către el datorită consemnărilor vagi din conținutul acestuia, proces-verbal față de care a înțeles să formuleze contestație la executare.

Mai mult, în data de 19.08.2019 BEJ R C s-a deplasat la fața locului și a constatat îndeplinirea obligației stabilită de instanța civilă în sarcina sa prin decizia civilă nr. 59/2019 prin proces-verbal.

A solicitat intimatul să se constate că prin procesul verbal încheiat de BEJ R C s-a constatat îndeplinirea obligației stabilită prin decizia civilă nr. 59/2019 și să se dispună conexarea celor două dosare de executare la dosarul nr. 281/RC/2019 în care s-a îndeplinit cel mai înaintat și să se constate îndeplinirea obligației și închiderea dosarului de executare.

A mai solicitat intimatul obligarea contestatorilor la  plata cheltuielilor de executare.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 716 alin. 3 Cod procedură civilă.

În dovedirea susținerilor, a solicitat proba cu înscrisuri.

Biroul executorului judecătoresc R Ca înaintat instanței în copie dosarul de executare nr. 281/RC/2019.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Titlul executoriu care a fost pus în executare este reprezentat de decizia civilă nr. 59/2019 pronunțată de Tribunalul G prin care a fost stabilită linia de hotar conform raportului de expertiză întocmit în cauză.

În teoria și practica judiciară s-a conturat ideea că în cazul acțiunii în grănițuire părțile au calitate procesuală dublă, de reclamanți  și pârâți (asemenea părților unui proces de partaj), ei fiind proprietarii unor terenuri limitrofe și având același drept la grănițuire recunoscut de art. 560 Cod civil, norma de drept substanțial având o asemenea consecință în plan procesual. Întrucât stabilirea liniei de hotar le profită în egală măsură tuturor, atât apelanții cât și intimatul pot solicita punerea în executare a deciziei, cum este cazul în speță.

Constatând că titlul executoriu nu le oferă apelanților contestatori calitatea de creditori exclusivi față de intimat, susținerile acestora cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate.

Cu privire la critica adusă încheierii nr. 281/1 din data de 27.06.2019 a BEJ R C prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silită, instanța reține următoarele:

Cheltuielile de executare silită în dosarul nr. 281/RC/2019 au fost stabilite la suma de 2956,89 lei – TVA inclus compusă din 2618 lei onorariu executor judecătoresc, 238 lei alte cheltuieli prevăzute de lege; 80,89 lei cheltuieli efectuate cu publicitatea procedurii și 20 lei taxă judiciară de timbru în dosarul execuțional nr. 281/RC/2019.

În ceea ce privește onorariul executorului, acesta a fost stabilit la limita maximă prevăzută  de Ordinul 2550/2006 la care s-a aplicat TVA, fiind justificat în speță de actele de executare efectuate și munca prestată de executorul judecătoresc astfel încât reducerea acestuia la valoarea minimă prevăzută de Anexa 1 a Ordinului nr. 2550/2006 nu se impune.

Față de cele expuse și reținute, instanța va respinge contestația la executare ca nefondată.