Contestaţie la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 03.07.2019, sub nr. dosar 1298/310/2019, contestatorul IE a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu intimatul LI, să se dispună admiterea contestaţiei la executare şi anularea executării silite prin anularea formelor de executare, constatarea culpei executorului judecătoresc privind faptul că a refuzat să analizeze şi să declare prin încheiere creanţa ca fiind neexecutabilă, dispunerea, pe baza art. 720 pct. 7 NCPC, a plăţii în contul abaterilor legale menţionate la capătul de cerere nr. 3 a unui prejudiciu către reclamant în cuantum de 1/2 din valoarea creanţei astfel executate, respectiv 14.428 lei, cu titlul de daune morale, dispunerea, pe baza art. 720 pct. 7 NCPC, a plăţii în contul abaterilor legale menţionate la capătul de cerere nr. 5 a unui prejudiciu către reclamant în cuantum de 1/2 din valoarea creanţei astfel notificate şi ulterior executate, respectiv 14.428 lei, cu titlul de daune morale, precum şi plata cheltuielilor de judecată de către intimat.

A susţinut contestatorul că titlul executoriu de la care se pleacă este contractul cu banca (deci nu o hotărâre judecătorească), situaţie in care atacarea lui se cere a fi făcută pe calea separată a unei cereri de chemare în judecată. A arătat astfel că, prin urmare, unicul scop al contestaţiei la executare în 2019 este atacarea procedurii execuţionale reprezentate de investirea cu formulă executorie a titlului executoriu, realizată prin actele întocmite de singurele două instituţii ale statului având autoritatea să facă asta (executorul şi judecătorul).

Motivând lipsa de calitate procesuală a băncii, contestatorul a susţinut că singurul aspect care priveşte partea creditoare în litigiile execuţionale este valabilitatea sau nulitatea titlului executoriu pe baza căruia este executată silit partea debitoare, odată exclus acest aspect din aria de acoperire a contestaţiei la executare banca nu mai poate fi chemată ca parte în această procedură judiciară, întrucât ceea ce o implică şi îi atrage răspunderea nu mai poate face obiectul unei contestaţii la executare.

A menţionat faptul că, solicită anularea actelor de executare pentru refuzul constatării prin încheiere de către executorul judecătoresc a neîndeplinirii condiţiilor de certitudine, lichiditate şi exigibilitate a creanţei şi pentru constatarea în fals a contrariului, făcută prin încheierea din 23.04.2019, complet nemotivată şi pentru refuzul executorului de a-şi declina competenţa privind comunicările cu a căror efectuare nu a fost investit, precum şi pentru asumarea în fals de către acesta a îndeplinirii unei competenţe pe care nu o avea.

De asemenea a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea cererii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea contestaţiei la executare. A invocat, de asemenea, excepţia lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces.

Prin sentinţa civilă nr.925/28.10.20219, Judecătoria Sinaia a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimat şi a respins contestaţia la executare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr.423/11.06.2020 Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de  apelantul contestator Eduard Cristian irimiea, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanţă de fond, judecătoria Sinaia.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sinaia la data de 27.08.2020 sub număr 1298/310/2019*.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei calităţii procesuale pasive invocată de intimat prin întâmpinare în primul ciclu procesual, instanţa reţine următoarele:

În esenţă, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau obligaţiei unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.

Atât în cursul primului ciclu procesual, cât şi în rejucare (filele 33-38 dosar1298/310/2019*) contestatorul a arătat că executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestații la executare, indiferent de obiectul acesteia, ca „parte participantă la executare şi purtătoare de răspundere (...), adică deţinător de calitate procesuală” (fila 33 dosar nr.1298/310/2019*).

În ceea ce priveşte executorul judecătoresc, instanţa reţine că acesta, potrivit disp. art.2 alin.1 rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.188/2000, este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, prin punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, legiuitorul optând pentru includerea executorului judecătoresc printre participanții la executarea silită, fără a-i atribui, însă, calitatea de parte, în considerarea faptului că persoana nemulțumită de conduita acestuia și de modalitatea în care executorul a adus (sau nu) la îndeplinire actele de executare silită ce intră în competența sa, are posibilitatea legală de a acționa împotriva acestuia prin intermediul procedurilor expres prevăzute în Codul de procedură civilă (în cazul în care refuză executarea unui act) și în Legea nr.188/2000 republicată privind executorii judecătoreşti.

Astfel, potrivit art.60 şi 61 din Legea nr.188/2000 republicată privind executorii judecătoreşti, actele întocmite de executorul judecătoresc sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de procedura civilă. De asemenea, potrivit art.56 din acelaşi act normativ, împotriva refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la art.7 lit.b-i, partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, iar în cazul admiterii plângerii executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitive.

Aşadar, executorul judecătoresc dobândeşte calitate procesuală pasivă în procesele având ca obiect contestaţie la executare numai în cazul în care ar refuza începerea sau continuarea executării, ar omite sau ar îndeplini actele de executare în mod neregulat, ar interpreta greşit titlul executoriu, atribuindu-i alt înţeles, ajungând la diminuarea creanţei, ar indisponibiliza un număr insuficient de bunuri ale debitorului, ar fixa termene de îndeplinire a actelor de procedură peste limitele maxime prevăzute de lege, situaţii în care, de regulă, promovarea contestaţiei la executare se face de către creditor.

De altfel, prin decizia nr.572/2017 a Curţii Constituţionale, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.644 alin.1 și art.645 alin.1 C.pr.civ., s-a constatat că, potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin.1 lit.a din aceeași lege, executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.  Atribuirea competențelor mai sus menţionate, prevăzute, de altfel, prin lege, explică şi opțiunea legiuitorului de a stabili ca executorul judecătoresc să nu dobândească calitatea de pârât într-o acțiune în fața instanței – cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având, aşadar, doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

De menţionat că şi anterior, în motivarea deciziei nr.162/22.04.2003, Curtea Constituţională a constatat faptul că în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă din 1865, când se face contestaţie la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, se observă că, prin decizia nr.8/16.05.2016 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat împrejurarea dacă, în raport cu statutul și competența conferite prin legea specială și dispozițiile procedurale, executorul judecătoresc are calitatea de parte în procedura de validare a popririi, dat fiind faptul că obligația plății cheltuielilor de judecată poate fi instituită numai în sarcina persoanei care are calitatea de parte. Astfel, ICCJ a reținut că, din dispozițiile art.2 alin.1 și 2 și art.7 lit.a din Legea nr.188/2000 rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorității statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în hotărârile judecătorești și în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competențelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forța probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate și înregistrate și poartă ștampila și semnătura executorului judecătoresc. Mai mult, în paragraful 19 din decizia mai sus menţionată ICCJ a constatat în mod explicit că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuțional existent între creditor și debitor, care are ca temei titlul executoriu. Legitimarea procesuală a executorului judecătoresc, conferită de lege, este una limitată și diferită de calitatea subiectelor de drept implicate în poprire, iar poziția sa procesuală nu poate fi confundată cu cea a părților raportului juridic din procedura validării popririi, ale căror demersuri judiciare urmăresc să protejeze drepturi și interese proprii în justiție. În cadrul cererii de validare a popririi, executorul judecătoresc, ca organ de executare, nu este titularul dreptului pretins, nu are interese proprii și nu are calitatea de parte în proces.

Instanţa apreciază că, în condiţiile în care sunt pronunţate într-un recurs în interesul legii, concluziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar formulate într-o cauză referitoare la validarea popririi, sunt valabile, mutatis mutandis, pentru întreaga procedură a executării silite, executorul judecătoresc fiind plasat în afara raporturilor juridice existente sau care iau naștere între subiectele de drept în întreaga procedură a executării silite.

Pe de altă parte, în cauza dedusă judecăţii se constată că, prin actul de sesizare a instanţei, Judecătoria Sinaia nu a fost investită cu o critică adusă organului de executare – care să fi refuzat efectuarea unei executări silite sau îndeplinirea unui act de executare silită în condiţiile legii (cum prevăd în od expres disp.art.712 alin.1 teza a II-a C.pr.civ.); în realitate, contestaţia la executare formulată de IE ridică probleme care ţin, în esenţă, de caracterul cert, lichid şi exigibil al titlului executoriu.

În ceea ce priveşte critica formulată de contestator cu privire la faptul că, „executorul a refuzat să constate lipsa caracterului neexecutabil al creanţei”, instanţa reţine că, aşa cum s-a arătat în precedent, se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc în principal dacă acesta refuză să-şi îndeplinească atribuţiile referitoare la notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare, comunicarea actelor de procedură, recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe, aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească, constatarea unor stări de fapt (nu de drept – n.n.) în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz, respectiv orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui (art.56 alin.2 rap. l art.7 lit.b-i din Legea nr.188/2000 republicată) – ori, după caz, dacă executorul refuză efectuarea unui act de executare (cum ar începerea executării silite, emiterea unei somaţii, înfiinţarea unei popriri, etc.), respectiv dacă sunt sancţionate omisiuni ale executorului judecătoresc, iar nu în cazul în care se critică încheierea de începere a executării silite, cum se arată în motivarea contestataţiei.

În sfârşit, instanţa consideră că, în faza de executare silită, calitatea de parte se stabilește în raport cu titlul executoriu, astfel că părțile vor fi aceleași cu cele ale procesului finalizat cu hotărârea ce constituie titlu executoriu, reclamantul și pârâtul devenind creditor, respectiv, după caz, debitor, fiind, așadar, firesc ca și etapa executării silite – parte integrantă a procesului civil –  să fie configurată în limitele aceluiași cadru procesual.

Drept urmare, având în vedere susţinerile contestatorului, care arată că nu este exigibilă creanţa, instanţa apreciază că, în prezentul dosar, calitate procesuală au părţile care au încheiat contractul de credit care stă la baza executării silite, respectiv contestatorul IE şi banca creditoare, IG.

Drept urmare, instanţa va admite excepţia lipsa calităţii procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare şi va respinge contestaţia la executare formulată de contestator în contradictoriu cu intimatul LI, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În baza art.720 alin.2 C.pr.civ., la rămânerea definitivă, prezenta hotărâre se va comunica executorului judecătoresc.

Domenii speta

Spete similare