Ordonanţa preşedinţială

Prin  cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, la data de 21.12.2021, sub nr.  2133/310/2021, reclamantul C.P. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta C.A.M.C. să dispună exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului C.K.A. şi a minorei C.A.G, precum şi stabilirea domiciliului minorului la domiciliului reclamantului.

În subsidiar, a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de acordul mamei pentru efectuarea paşapoartelor şi pentru a călători cu minorii în afara ţării.

În motivare, a arătat că este căsătorit cu pârâta de aproximativ 4 ani, din căsătoria lor rezultând 2 copii minori: C.K.A. născut la data de 01.03.2017 şi C.A.G născută la data de 10.11.2018. Întrucât relaţiile s-au înrăutăţit din cauza stării de sănătate a pârâtei, a înaintat pe rolul Judecătoriei Sinaia o acţiune de divorţ.

A susţinut că în urma concluziilor raportului de anchetă socială întocmit de către Primăria oraşului Techirghiol, jud. Constanţa, a rezultat faptul că pârâta manifestă un total dezinteres faţă de creşterea, îngrijirea şi educarea celor doi minori.

Subliniază că este un tată conştient de dorinţele şi nevoile copiilor săi şi acţionează în interesul copiilor pentru ca ei să aibă toate premisele intelectuale şi psiho-emoţionale de experienţă pentru reuşite în viaţa lor.

În drept, a invocat prevederile art. 401 alin. (1) Cod civil, art. 262-263 Cod civil şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004.

La data de 04.01.2022, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că minorii s-au aflat permanent în îngrijirea sa, de când s-au născut, fiind puternic ataşaţi de ea. De asemenea, sunt înscrişi la grădiniţă, asigurându-li-se astfel condiţiile optime de integrare în noua locuinţă şi mediu social, păstrându-li-se climatul favorabil pe care l-au avut încă de la naştere.

A susţinut că reclamantul a fost acela care nu s-a interesat de minori, nu a avut niciodată un serviciu şi nici o locuinţă corespunzătoare în care să îi poată creşte.

Afirmă că imobilul este curat şi îngrijit şi că, în realitate, mirosul de urină la care se face referire nu era decât pe hol, la intrare unde se află pisică, de care minorii sunt foarte ataşaţi.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de acordul său pentru efectuarea paşapoartelor minărilor şi pentru părăsirea ţării, arată că este inadmisibil, presupunând o precedură specifică, separată şi distinctă de temeiul de drept invocat în speţă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 997 C.proc.civ.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, cu martorii U.E şi .V, precum şi cu interogatoriul părţilor. De asemenea, la termenul din data de  04.01.2022, a respins excepţia inadmisibilităţii, iar la termenul din data de 06.06.2022, a unit cu fondul excepţia prematurităţii.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 17.07.2017 (f. 29).

Din căsătoria lor au rezultat doi copii, respectiv C.K.A, născut la data de 27.06.2017 (f. 30) şi C.A.G, născută la data de 10.11.2018 (f. 31).

Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorilor până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ dintre cei doi, stabilirea domiciliului minorilor la domiciliului reclamantului, iar, în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acordul mamei pentru efectuarea pașapoartelor și pentru a călătorii cu minorii în afara țării.

Potrivit art. 920 C.proc.civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minor, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Conform art. 507 Cod civil, dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv se află în neputinţă de a-şi exprimă voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.

Conform art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004, se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Mai reține instanţa și dispozițiile art. 397 Cod civil potrivit cărora regula este că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte poate avea loc, potrivit art. 398 Cod civil, atunci când instanţa hotărăşte aceasta, dacă există motive întemeiate şi având în vedere interesul superior al copilului.

Reclamantul a susţinut că pârâta manifestă un dezinteres total faţă de creşterea, îngrijirea şi educaţia minărilor. Şi-a întemeiat susţinerile pe raportul de anchetă socială, întocmit de Primăria oraşului Techirghiol.

În ceea ce priveşte dezinteresul total față de creșterea, îngrijirea și educația minorilor ce se impută pârâtei, instanţa apreciază că nu există suficiente probe şi indicii pentru a reţine că pârâta manifestă un asemenea comportament față de copii săi. Astfel, din ansamblul probator reţinut, fără a antama fondul cauzei, reiese că pârâta se îngrijește de cei doi minori. Acest aspect rezultă, în primul rând din declarațiile martorilor (f. 147-150), care au arătat că mama şi bunică îşi dau interesul pentru minori şi că relaţia cu aceştia este una bună. Vor fi avute în vedere, sub acest aspect, şi planșele foto, prin care se face dovada relației dintre pârâtă și cei doi minori.

În justificarea admiterii acțiunii, reclamantul a invocat incapacitatea mamei de a se mai ocupa de minori, pe fondul afecţiunii de care suferă. În lipsa unor acte medicale, un asemenea motiv nu poate fi susținut.

Cât priveşte comportamentul indezirabil al pârâtei, descris în raportul întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (f. 16), în lipsa altor circumstanţe, acesta nu poate constitui un motiv suficient pentru a degreva pârâta de responsabilitatea părintească. De altfel, același raport care evidențiază aspectele mai sus menționate notează şi că minorii prezentau un aspect general bun, erau curat îmbrăcaţi şi păreau sănătoşi.

Autoritatea părintească comună reprezintă regula, în timp ce autoritatea părintească exercitată de către un singur părinte reprezintă o situaţie de excepţie şi trebuie să fie temeinic motivată, având în vedere interesul superior al copilului. Aceste prevederi au la bază prezumţia că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun şi în caz de despărţire a părinţilor, asigurându-se astfel dreptul copilului la grijă părintească normală şi permanentă din partea ambilor părinţi.

Conform art. 483 Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Potrivit art. 487 Cod civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acesteia potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.

În cauză, acordarea provizorie a dreptului de a exercita exclusiv autoritatea părintească ar încălca tocmai interesul superior al acestuia, îndepărându-l de celălalt părinte, înainte ca o hotărâre judecătorească definitivă să stabilească situaţia părţilor pe calea dreptului comun.

Mai mult, având în vedere calea specială a ordonanţei preşedinţiale, instanţa va analiza cererea reclamantului fără a se pronunţa pe fondul cauzei, ci apreciind doar în funcţie de aparenţa de drept, care este reprezentată de autoritatea părintească comună.

Pentru toate motivele de fapt şi de drept, instanţa va respinge cererea de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti ca neîntemeiată, urmând ca aceasta să fie exercitată în continuare în comun de ambele părţi. Soluţia se impune şi pentru că, aşa cum se va arăta mai jos, instanţa nu va stabili domiciliul minorilor la adresa indicată de reclamant.

În ceea ce privește stabilirea locuinţei copiilor la reclamant, instanța subliniază că minorii au nevoie de stabilitate, iar în procedura ordonanţei preşedinţială instanţa face doar un examen sumar al condiţiilor de admisibilitate, inclusiv a aparenţei de drept. Analizând această aparenţă de drept cu privire la capătul de cerere privind locuinţa minorilor, instanța constată că aparenţa de drept nu este în favoarea reclamantului, din ancheta socială realizată la domiciliul pe care l-a indicat reieșind că la data de 28.12.2021, tatăl reclamantul, C.V. se afla în stare de ebrietate (f. 50). În plus, petentul nu a arătat în grija cui ar rămâne minorii în timp ce acesta se află la serviciu, în Germania. La acest moment, copiii beneficiază atât de atenția mamei lor, cât și a bunicii materne, având o sursă de venit sigură. Prin urmare, instanţa va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, excepţia prematurităţii capătului 3 de cerere, invocată de către pârâtă, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât prematuritatea presupune faptul că dreptul pretins de către reclamant nu este actual la data sesizării instanţei, fiind supus unui termen. Or, în speţă, drepturilor părinteşti asupra minorului nu sunt supuse vreunui termen. Prin urmare, va respinge această excepție.

Cât privește ultimul capăt de cerere, instanța consideră că în cauză nu a fost dovedită urgenţa măsurii care se solicită. Astfel, reclamantul doreşte să călătorească cu minorii în afara țării, însă nu a dovedit existenţa unui caz grabnic pentru a se dispune măsurile solicitate pentru aceasta, în procedura ordonanţei preşedinţiale.

Totodată, instanţa reţine că potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească. Prin urmare, rezultă că dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 au fost edictate tocmai ca o excepţie de la regula exercitării împreună a drepturilor părinteşti asupra minorului, impunând un consimţământ expres al ambilor părinţi pentru situaţia deosebită a deplasărilor în ţară sau în străinătate.

În mod evident, acest consimţământ trebuie să se acorde (fie de către părinte, fie suplinit de instanţa de judecată) pentru fiecare situaţie în parte, în urma analizării împrejurărilor concrete ale deplasării, astfel încât aceasta să se facă numai în condiţii de siguranţă şi cu respectarea interesului superior al copilului. Instanţa nu ar putea acorda o încuviinţare permanentă de călătorie cu minorii, fără consimţământul expres al celuilalt părinte, întrucât art. 18 din Legea nr. 272/2004 reprezintă o normă de ordine publică, edictată pentru ocrotirea minorului. Nici părinţii şi nici instanţa nu pot încuviinţa în abstract părăsirea ţării de către minor, ci aceasta se face pentru fiecare caz în parte.

Prin urmare, instanța va respinge și capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acordul mamei pentru efectuarea pașapoartelor și pentru a călătorii cu minorii în afara țării.

Cu privire la cheltuielile de judecată, întrucât reclamantul este partea care a căzut în pretenții, instanța îl va obliga pe acesta la plata sumei de 2120,31 lei, din care suma de 2000 lei, reprezintă onorariu avocațial, dovedit prin chitanţa nr. 3/03.01.2022 (f. 97), iar suma de 120.31 lei, reprezintă cheltuieli cu transportul, dovedite prin biletul de călătorie seria H no 0677632/04.01.2022 (f. 98), prin bonul fiscal nr. 3000547842 (f. 99), precum şi prin biletul de tren din data de 14.02.2022 (f. 161).

Domenii speta

Spete similare