Ordonanță președințială. Exercitare autoritate părintească exclusivă. Suplinire acord pentru obținere pașaport minoră și pentru ieșirea din țară a acesteia

Sentinţă civilă *** din 10.04.2019


Conținut speță: Condițiile necesare pentru admiterea ordonanței președințiale. Exercitarea autorității părintești exclusive – condiții pentru a fi dispusă. Suplinirea acordului tatălui pentru ca minora să obțină pașaport respectiv pentru a ieși din țară pentru o durată determinată.

Rezumat: Cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele aparenţei dreptului, caracterului provizoriu al măsurilor, existenţei unor cazuri grabnice şi neprejudecării fondului.

Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune numai în mod excepţional, dacă se constată că exerciţiul comun al autorităţii părinteşti nu este în beneficiul copilului, dacă unul dintre părinţi este total dezinteresat de copilul său, de tot ceea ce implică educarea, creşterea şi dezvoltarea sa şi nu doreşte să ia parte în mod direct şi constant la creşterea şi educarea copilului său.

Exercitarea autorităţii părinteşti în comun, prin implicarea reală şi efectivă a ambilor părinţi, este în interesul superior al copilului, în sensul că acesta trebuie să primească îngrijire şi ghidare din partea ambilor părinţi, fapt pentru care legiuitorul a stabilit prezumţia de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentaţie extrem de serioasă.

Câtă vreme din probele administrate rezultă preocuparea tatălui privind creşterea, educarea şi întreţinerea minorei, nu poate fi dispusă exercitarea autorității părintești exclusive de către mamă, nefiind întrunită cerința existenței unei aparențe de drept.

În fapt, minora SGNI este fiica celor două părţi litigante, SL şi SV, astfel cum rezultă din certificatul de naştere depus la dosarul cauzei (fila 4). Prin sentinţa civilă nr. 4000/2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.8749/296/2017 a fost desfăcută căsătoria părţilor dispunându-se totodată ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră să fie exercitată în comun iar locuinţa minorei a fost stabilită la mamă.

În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială, la care se face trimitere, instanţa reţine că, potrivit art.997 alin.1 C.pr.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Alin.2 din acelaşi articol prevede că ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. De asemenea, instanţa reţine că, în conformitate art.997, alin.5 C.pr.civ., pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Raportat la aceste dispoziţii legale, cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele aparenţei dreptului, caracterului provizoriu al măsurilor, existenţei unor cazuri grabnice şi neprejudecării fondului.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită a se dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă exclusiv de către mamă, în ceea ce priveşte aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, potrivit potrivit art.483 alin.1 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Iar potrivit alin.2 şi 3 ale aceluiaşi articol părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, ambii răspunzând pentru creşterea copilului lor minor. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune numai în mod excepţional, dacă se constată că exerciţiul comun al autorităţii părinteşti nu este în beneficiul copilului, dacă unul dintre părinţi este total dezinteresat de copilul său, de tot ceea ce implică educarea, creşterea şi dezvoltarea sa şi nu doreşte să ia parte în mod direct şi constant la creşterea şi educarea copilului său.

Potrivit dispoziţiilor art.2 alin.4 din Legea nr.272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acestui principiu urmând a i se subordona şi stabilirea măsurii privind modului de exercitare a autorităţii părinteşti.

Instanţa reţine că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii, care să justifice luarea măsurii excepţionale a excluderii tatălui de la exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorei. Potrivit art.398 Cod civil, derogarea de la regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti are la bază doar motive privind interesul superior al copilului, iar nu dorinţele părinţilor, care, nu de puţine ori, pot fi egoiste şi posesive. Astfel, exercitarea autorităţii părinteşti în comun, prin implicarea reală şi efectivă a ambilor părinţi, este în interesul superior al copilului, în sensul că acesta trebuie să primească îngrijire şi ghidare din partea ambilor părinţi, fapt pentru care legiuitorul a stabilit prezumţia de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentaţie extrem de serioasă.

Analizând declaraţia martorei SI precum şi declaraţia minorei, instanţa reţine că tatăl ţine legătura cu copilul său vorbind aproape zilnic la telefon. De asemenea, minora şi-a petrecut timpul cu tatăl său atât în luna decembrie cât şi în luna octombrie a anului 2018 când acesta a venit în ţară. De asemenea, potrivit raportului de anchetă socială tatăl achită lunar o pensie de întreţinere în cuantum de 500 euro. Toate aceste acţiuni denotă preocuparea tatălui privind creşterea, educarea şi întreţinerea minorei. Raportat la considerentele dezvoltate, instanţa apreciază că, neexistând motive întemeiate pentru stabilirea unei măsuri de excepţie, rămâne aplicabilă regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, motiv pentru care apreciază că aparenţa dreptului nu este în favoarea mamei reclamante. Nefiind îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate ale cererii privind emiterea ordonanţei preşedinţiale, respectiv aparenţa dreptului, instanţa va respinge cererea privind modificarea provizorie a modului de exercitare a autorităţii părinteşti, ca neîntemeiată.

Refertior la cererile privind întocmirea paşaportului minorei respectiv ieşirea provizorie din ţară, potrivit dispoziţiilor art.23 alin.2 din Legea 272/2004 „Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare” iar potrivit dispoziţiilor art.17 alin.1 din Legea nr.248/2005 minorilor cetăţeni români nu li se pot elibera paşapoarte fără acordul ambilor părinţi, atunci când autoritatea părintească este exercitată în comun. În acelaşi timp potrivit art.30 alin.1 lit.b din Legea nr.248/2005 „minorul care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte”.

Astfel, cu privire la prima condiţie a existenţei aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, instanţa reţine că potrivit declaraţiei martorei SI precum şi celor afirmate de către minoră cu ocazia audierii sale, aceasta a crescut în Portugalia împreună cu ambii părinţi, în această ţară minora urmând cursurile preşcolare precum şi clasele I, a II a şi a III a. Minora a arătat că s-a deplasat în România în vara anului 2018 întrucât îi expira paşaportul. Întrucât tatăl nu şi-a dat acordul în vederea întocmirii acestuia, copilul a fost nevoit să rămână în ţară unde urmează în prezent cursurile şcolare la Şcoala Generală Mircea Eliade.

Audiată fiind, minora a arătat că îşi doreşte să se întoarcă în Portugalia întrucât acolo a crescut de mică şi îi place foarte mult iar în România nu se poate adapta. Analizând paşaportul minorei (fila 117), instanţa apreciază drept reale informaţiile date de minoră referitoare la motivul venirii în ţară, în condiţiile în care valabilitatea paşaportului a expirat la data de 24.08.2018. Totodată, instanţa apreciază că, cel puţin pentru moment, având în vedere că minora a crescut de mică în Portugalia unde a urmat şi o parte a cursurilor şcolare, se impune ca aceasta să se întoarcă în această ţară pentru a urma cursurile şcolare fiind evident mai familiarizată şi obişnuită cu mediul de acolo, mediu în care a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale. În consecinţă, raportat la considerentele dezvoltate, instanţa constată că prima condiţie este îndeplinită în cauză.

Cu privire la condiţia caracterului provizoriu al măsurii solicitate de reclamantă, instanţa constată că cererea privind suplinirea consimţământului pârâtului pentru eliberarea paşaportului respectiv pentru ieşirea din ţară este solicitată în vederea deplasării minorei în Portugalia, măsură ce ar dura până la soluţionarea definitivă a cererii ce face obiectul dosarului 837/296/2019.

Instanţa apreciază însă că, până la soluţionarea în fond a cauzei, se impune deplasarea minorei în Portugalia doar pentru a urma cursurile şcolare, respectiv pe perioada curpinsă între lunile septembrie 2019 şi până în luna iulie a anului 2020. Întrucât anul şcolar începe în Portugalia în luna septembrie, instanţa apreciază că se impune ca minora să se poată deplasa în această ţară începând cu luna iulie pentra a putea fi demarate formalităţile necesare înscrierii sale la şcoală. În aceste condiţii instanţa constată că şi cea de-a doua condiţie este îndeplinită în cauză.

În ceea ce priveşte condiţia caracterului urgent al măsurii, instanţa analizând dacă luarea acestei măsuri este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, constată că este îndeplinită dat fiind că în situaţia în care tatăl nu îşi va exprima acordul cu privire la întocmirea paşaportului respectiv a ieşirii din ţară, minora riscă să piardă un an de şcoală în Portugalia, loc unde doreşte să urmeze cursurile.

În ceea ce priveşte ultima condiţie, aceea a neprejudicierii fondului instanţa arată că aceasta derivă din chiar caracterul vremelnic al măsurii, în analiza cererii instanţa verificând doar existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantei, strict cu privire la întocmirea paşaportului respectiv trecerea frontierei în vederea plecării minorei în Portugalia pe o perioadă determinată, prin soluţia pronunţată de către instanţă nedispunându-se măsuri care să ducă la rezolvarea litigiului de fond sau măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Ca atare, faţă de considerentele dezvoltate, instanţa apreciază că se impune încuviinţarea reclamantei să procedeze la întocmirea paşaportului minorei fără consimţământul pârâtului şi de asemenea se impune şi încuviinţarea ieşirii provizorii din ţară a minorei, însoţită de reclamantă şi fără consimţământul tatălui, pentru a se deplasa în Portugalia, în perioada iulie 2019 – iulie 2020.